Cauzele T‑124/13 și T‑191/13

Republica Italiană

și

Regatul Spaniei

împotriva

Comisiei Europene

„Regim lingvistic – Anunțuri de concursuri generale pentru recrutarea de administratori și de asistenți – Alegerea celei de a doua limbi din trei limbi – Limba de comunicare cu candidații la concursuri – Regulamentul nr. 1 – Articolul 1d alineatul (1), articolul 27 și articolul 28 litera (f) din statut – Principiul nediscriminării – Proporționalitate”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 24 septembrie 2015

1.      Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Enunțare abstractă – Inadmisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

2.      Acțiune în anulare – Competența instanței Uniunii – Întindere – Interdicţia de a se pronunţa ultra petita – Obligația de a respecta cadrul litigiului definit de părți – Obligația de a se pronunța numai pe baza argumentelor invocate de părți – Inexistenţă

(art. 263 TFUE)

3.      Uniunea Europeană – Regim lingvistic – Regulamentul nr. 1 – Domeniu de aplicare – Relații între instituții și personalul lor – Includere în lipsa unor norme administrative speciale

(Regulamentul nr. 1 al Consiliului)

4.      Funcționari – Concurs – Desfășurarea unui concurs general – Limbi de comunicare între Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) și candidați – Restricție – Inadmisibilitate

(Statutul funcționarilor, anexa III, art. 1 alin. (2); Regulamentul nr. 1 al Consiliului, art. 2)

5.      Funcționari – Concurs – Organizare – Condiții de admitere și modalități – Putere de apreciere a autorităţii împuternicite să facă numiri – Limite – Respectarea regimului lingvistic stabilit de Regulamentul nr. 1

(Statutul funcționarilor, art. 2; Regulamentul nr. 1 al Consiliului, art. 2)

6.      Acțiune în anulare – Motive – Nemotivare sau insuficienţa motivării – Distincţie faţă de eroarea vădită de apreciere

(art. 263 al doilea paragraf TFUE și art.296 TFUE)

7.      Funcționari – Concurs – Desfășurarea unui concurs general – Limbi de participare la probe – Limitarea alegerii celei de a doua limbi – Discriminare întemeiată pe limbă – Justificare bazată pe necesitatea de a alege un număr restrâns de limbi de comunicare internă – Inadmisibilitate

[Statutul funcționarilor, art. 1d și art. 28 lit. (f), și anexa III, art. 1 alin. (1) lit. (f); Regulamentul nr. 1 al Consiliului, art. 1]

8.      Funcționari – Concurs – Desfășurarea unui concurs general – Limbi de participare la probe – Egalitate de tratament – Control jurisdicțional – Întindere

[Statutul funcționarilor, art. 1d și art. 28 lit. (f), și anexa III, art. 1 alin. (1) lit. (f); Regulamentul nr. 1 al Consiliului, art. 1]

9.      Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea unor anunțuri de concursuri generale – Încredere legitimă a unor candidați selecționați – Necontestarea rezultatelor concursurilor

(art. 266 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 91)

1.      În temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și al articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, orice cerere introductivă trebuie să indice obiectul litigiului și să conțină o expunere sumară a motivelor invocate. Independent de orice problemă terminologică, această prezentare trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive. În special, dacă trebuie admis că enunțarea motivelor de recurs nu este legată de terminologie și de enumerarea din Regulamentul de procedură și dacă prezentarea acestor motive, prin substanța lor mai degrabă decât prin calificarea lor legală, poate fi suficientă, acest lucru este condiționat totuși de faptul ca motivele menționate să rezulte din cerere cu suficientă claritate. Simpla enunțare în mod abstract a motivelor, în cererea introductivă, nu răspunde exigențelor din Statutul Curții de Justiție și din Regulamentul de procedură, iar expresia „expunere sumară a motivelor”, folosită în aceste texte, semnifică faptul că cererea trebuie să explice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea.

Din aceasta rezultă că, exceptând cazul motivelor de ordine publică, pe care instanța Uniunii trebuie, dacă este cazul, să le ridice din oficiu, îi revine reclamantei sarcina să expună, în cererea introductivă, motivele pe care le invocă în susținerea acțiunii formulate. În acest sens, enunțarea abstractă a titlului unui motiv nu este suficientă. Trebuie de asemenea indicat în ce constă motivul invocat, cu alte cuvinte explicată legătura sa cu concluziile acțiunii și explicat în ce mod, dacă se dovedește întemeiat, trebuie să determine instanța să admită concluziile menționate.

(a se vedea punctele 33 și 34)

2.      În cadrul litigiului stabilit de părți, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, instanța Uniunii nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de părți în sprijinul pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate. În special, într‑un litigiu în care părțile se află pe poziții opuse în raport cu interpretarea și cu aplicarea unei dispoziții de drept al Uniunii, revine instanței Uniunii sarcina să aplice normele de drept relevante pentru soluționarea litigiului în cazul faptelor care îi sunt prezentate de părți. Astfel, în temeiul principiului iura novit curia, determinarea sensului legii nu intră în domeniul de aplicare al principiului liberei dispoziții a părților în raport cu litigiul.

Rezultă că admisibilitatea unui motiv nu depinde de utilizarea unei terminologii specifice. Este suficient ca substanța unui motiv să se degaje cu suficientă claritate din textul cererii introductive. În plus, admisibilitatea unui motiv nu depinde nici de invocarea unor norme sau a unor principii de drept concrete. Astfel, aparține instanței Uniunii să identifice dispozițiile pertinente și să le aplice faptelor care îi sunt prezentate de părți, chiar și atunci când părțile nu s‑ar fi referit la dispozițiile în cauză sau ar fi invocat chiar dispoziții diferite. Rezultă de asemenea că, dacă reclamantul a invocat un motiv în mod admisibil, instanța, cu ocazia examinării acestui motiv, nu trebuie să se limiteze doar la argumentele invocate de partea menționată, ci trebuie să procedeze la o analiză completă a acestuia, ținând cont de toate regulile și de toate principiile de drept aplicabile, tocmai pentru a nu își întemeia decizia pe considerente juridice eronate.

(a se vedea punctele 35-37)

3.      În lipsa unor norme administrative speciale aplicabile funcționarilor și agenților Uniunii și în lipsa unor dispoziții în această privință în regulamentele interne ale instituțiilor vizate, niciun text nu permite să se conchidă că relațiile dintre aceste instituții și funcționarii și agenții lor sunt excluse în totalitate din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene. A fortiori, această situație se regăsește în ceea ce privește relațiile dintre instituții și candidații din cadrul unui concurs extern care nu sunt, în principiu, nici funcționari, nici agenți.

(a se vedea punctul 56)

4.      Încalcă articolul 2 din Regulamentul nr. 1 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene și, prin urmare, trebuie anulat un anunț de concurs general care prevede că candidații au obligația să comunice cu Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) într‑o limbă aleasă de aceștia dintre limbile engleză, franceză sau germană. Astfel, actul de candidatură este, fără nicio îndoială, adresat instituțiilor care au înființat EPSO de o persoană aflată sub jurisdicția unui stat membru, și anume candidatul. Prin urmare, în aplicarea articolului 2 din Regulamentul nr. 1, această persoană (candidatul) are dreptul să aleagă limba de redactare a acestui text dintre toate limbile oficiale enumerate la articolul 1 din același regulament. În măsura în care un anunț de concurs limitează această alegere la engleză, franceză și germană, ele încalcă dispozițiile respective. Acest lucru se aplică și altor eventuale comunicări pe care un candidat poate fi determinat să le adreseze EPSO privind concursurile vizate de anunțuri.

Pe de altă parte, comunicările trimise de EPSO fiecărui candidat care i‑a prezentat un act de candidatură constituie răspunsuri, în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 1, la actul de candidatură și la alte eventuale documente pe care candidatul în cauză i le a adresat. Prin urmare, în aplicarea acestei ultime dispoziții, aceste răspunsuri trebuie să fie redactate în limba aleasă de candidatul în cauză, dintre toate limbile oficiale, pentru redactarea documentelor sale. Respectarea de către EPSO a acestei observații prezintă cu atât mai multă importanță în cazul în care anunțul de concurs prevede o selecție pe bază de dosare efectuată în temeiul informațiilor furnizate de candidați în actul de candidatură. Astfel, este necesar ca aceste declarații să fie făcute în limba aleasă de fiecare candidat, eventual în limba lor maternă, și nu într‑o limbă care, pentru unii dintre ei, nu va fi limba în care aceștia se exprimă cel mai bine, chiar dacă ei ar poseda o cunoaștere satisfăcătoare a acesteia.

(a se vedea punctele 60-63)

5.      Este adevărat că, în temeiul principiului autonomiei funcționale a instituțiilor Uniunii în privința alegerii funcționarilor și a agenților acestora, consacrat la articolul 2 din statut, aceste instituții dispun astfel de o largă putere de apreciere și de autonomie în privința creării unui post de funcționar sau de agent, în privința alegerii funcționarului sau agentului care să ocupe postul creat și în privința naturii relațiilor de muncă care le leagă de un agent. Totuși, această autonomie nu le dispensează de obligația de a respecta dispozițiile de drept al Uniunii aplicabile, inclusiv cele de la articolul 2 din Regulamentul nr. 1 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene.

Pe de altă parte, necesitatea de a se conforma obligațiilor care decurg din Regulamentul nr. 1 nu are drept consecință împiedicarea instituțiilor Uniunii să determine ele însele, în exercițiul autonomiei lor funcționale, propriile necesități lingvistice. Articolul 2 din Regulamentul nr. 1 nu se opune unei stipulații, într‑un anunț de concurs, care să pretindă candidaților la concurs cunoștințe lingvistice specifice. Acesta prevede doar că, chiar și într‑o astfel de ipoteză, autorul anunțului de concurs trebuie să comunice cu fiecare candidat în limba oficială aleasă de acesta din urmă, și nu într‑o limbă aleasă dintr‑un grup mai restrâns de limbi, chiar și atunci când cunoașterea cel puțin a uneia dintre aceste limbi ar fi solicitată fiecărui candidat pentru a putea participa la concurs. În această privință, articolul 2 din Regulamentul nr. 1 nu prevede excepții de la obligația pe care o impune nici pentru motive legate de interesul serviciului, nici pentru alte motive.

(a se vedea punctele 67-69 și 104)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 81 și 82)

7.      Limitarea alegerii celei de a doua limbi de către candidații la un concurs al Uniunii la un număr restrâns de limbi, cu excluderea altor limbi oficiale, constituie o discriminare pe motive de limbă Este evident, astfel, că printr‑o asemenea prevedere, anumiți candidați potențiali (cei care posedă o cunoaștere satisfăcătoare a cel puțin uneia dintre limbile indicate) sunt favorizați prin faptul că pot să participe la concurs și să fie, astfel, recrutați ca funcționari sau agenți ai Uniunii, în timp ce ceilalți, care nu posedă o asemenea cunoaștere, sunt excluși.

În această privință, deși articolul 28 litera (f) din statut precizează că o cunoaștere satisfăcătoare a unei alte limbi este solicitată în măsura necesară pentru îndeplinirea funcțiilor pe care candidatul este chemat să le exercite, ea nu indică criteriile care pot fi luate în considerare pentru a limita alegerea acestei limbi dintre limbile oficiale menționate la articolul 1 din Regulamentul nr. 1 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene. De asemenea, deși, potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (f) din anexa III la statut, anunțul de concurs poate specifica eventual cunoștințele lingvistice cerute de natura specifică a posturilor care urmează să fie ocupate, din această dispoziție nu rezultă o autorizare generală de a deroga de la cerințele articolului 1 din Regulamentul nr. 1.

În consecință, întrucât articolul 1d din statut nu interzice doar discriminarea întemeiată pe cetățenie, ci de asemenea mai multe alte forme de discriminare, inclusiv cea întemeiată pe limbă, numai obiectivul care constă în faptul de a dispune de candidați imediat operaționali este capabil să justifice, eventual, o discriminare pe motive de limbă. În schimb, o asemenea discriminare nu este aptă să faciliteze recrutarea unor funcționari care să aibă cele mai înalte calități în materie de competență, randament și integritate, aceste calități fiind, în mod evident, independente de cunoștințele lingvistice ale unui candidat.

În aceste condiții, nu este suficient să fie apărat principiul limitării alegerii celei de a doua limbi a candidaților din cadrul unui concurs făcând referire la numărul mare de limbi recunoscute la articolul 1 din Regulamentul nr. 1 ca limbi oficiale și de lucru ale Uniunii și la necesitatea care decurge din acesta de a alege un număr mai restrâns de limbi sau chiar una singură ca limbi de comunicare internă sau ca limbi vehiculare. Trebuie justificată de asemenea în mod obiectiv alegerea uneia sau mai multor limbi anume, cu excluderea tuturor celorlalte. Astfel, o asemenea limitare nu poate fi considerată justificată în mod obiectiv și proporțională din moment ce printre aceste limbi figurează, pe lângă o limbă a cărei cunoaștere este dezirabilă, dacă nu chiar necesară, alte limbi care nu conferă vreun avantaj special. Dacă admitem, ca alternativă la singura limbă a cărei cunoaștere constituie un avantaj pentru un funcționar nou recrutat, alte limbi a căror cunoaștere nu constituie un atu, nu există vreun motiv valabil pentru a nu admite de asemenea toate celelalte limbi oficiale.

În orice caz, chiar presupunând că membrii unei anumite instituții utilizează exclusiv una sau anumite limbi în deliberările lor, nu se poate prezuma, fără explicații suplimentare, că un funcționar nou recrutat, care nu stăpânește niciuna dintre aceste limbi, nu ar fi capabil să presteze imediat o activitate utilă în cadrul instituției în cauză.

(a se vedea punctele 87, 88, 93, 94, 103, 117, 135 și 146)

8.      Este adevărat că, în domeniile care țin de exercitarea unei puteri discreționare, principiul nediscriminării este încălcat atunci când instituția vizată procedează la o diferențiere arbitrară sau vădit neadecvată în raport cu obiectivul reglementării. Totuși, aceasta nu exclude orice control al instanței Uniunii asupra eventualelor cerințe privind cunoștințele lingvistice specifice candidaților din cadrul unui concurs pentru recrutarea funcționarilor sau a agenților Uniunii. Dimpotrivă, instanța Uniunii are sarcina de a verifica faptul că asemenea exigențe sunt justificate în mod obiectiv și sunt proporționale cu necesitățile reale ale serviciului, cu alte cuvinte că ele nu sunt arbitrare sau vădit inadecvate în raport cu obiectivul urmărit.

(a se vedea punctele 105 și 106)

9.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 151)