Cerere de decizie preliminară introdusă de Landgerichts Duisburg (Germania) la 7 decembrie 2023 FD/MercedesBenz Group AG
(Cauza C751/23)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Landgericht Duisburg
Părțile din procedura principală
Reclamant: FD
Pârât: MercedesBenz Group
Întrebările preliminare
În cazul în care pentru un tip de autovehicul a fost acordată o omologare CE de tip, poate exista o excludere sau, cel puțin, o limitare a posibilității unei instanțe civile a unui stat membru al Uniunii Europene de a recunoaște drepturi la despăgubire cumpărătorului unui autovehicul care, potrivit afirmațiilor producătorului, este considerat că a fost fabricat și introdus pe piață pe baza acestei omologări CE de tip, în special împotriva producătorului respectivului vehicul, pentru motivul că vehiculul în discuție nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene din cauza anumitor circumstanțe întrucât nu este conform cu tipul omologat și/sau omologarea CE de tip este ea însăși nelegală, fără ca vreuna dintre autoritățile menționate la articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 să fi emis, după acordarea omologării CE de tip pe baza căreia vehiculul a fost fabricat și introdus pe piață, o declarație obligatorie din punct de vedere juridic potrivit căreia vehiculul în discuție nu îndeplinește cerințele Uniunii Europene pentru circumstanțele menționate și pentru motivele menționate, și anume pentru că nu este conform cu tipul omologat și/sau omologarea CE de tip este ea însăși nelegală?1
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1:
În ce situații specifice de această natură instanțele civile ale unui stat membru sunt împiedicate să recunoască drepturi la despăgubire cumpărătorului unui autovehicul care, potrivit afirmațiilor producătorului, a fost fabricat și introdus pe piață pe baza acestei omologări CE de tip, în special împotriva producătorului respectivului vehicul, pentru motivul că vehiculul în discuție nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene din cauza anumitor circumstanțe întrucât nu este conform cu tipul omologat și/sau omologarea CE de tip este ea însăși nelegală?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1:
Dreptul Uniunii Europene prevede cerințe referitoare la repartizarea sarcinii de a prezenta situația de fapt, la repartizarea sarcinii probei, la ușurarea regimului probatoriu și la obligațiile care revin părților legat de administrarea probelor privind îndeplinirea condițiilor în care o instanță civilă a unui stat membru, sesizată cu un litigiu civil între cumpărătorul unui autovehicul și producătorul său, care a vândut de asemenea respectivul vehicul cumpărătorului, având ca obiect o obligație a producătorului de a-l despăgubi pe cumpărător, are posibilitatea de a recunoaște cumpărătorului unui autovehicul drepturi la despăgubire pentru motivul că vehiculul în discuție nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene întrucât nu este conform cu tipul omologat și/sau omologarea CE de tip este ea însăși nelegală?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 3 și în măsura în care dreptul Uniunii Europene prevede asemenea cerințe:
Cum trebuie concepută repartizarea sarcinii de a prezenta situația de fapt în conformitate cu dreptul Uniunii Europene?
Cum trebuie concepută repartizarea sarcinii probei în conformitate cu dreptul Uniunii Europene?
Trebuie să se prevadă în special o ușurare a regimului probatoriu pentru vreuna dintre părți? În caz afirmativ, în ce mod?
Are vreuna dintre părți obligații în legătură cu administrarea probelor privind condițiile în discuție? În caz afirmativ, care sunt acestea? În cazul în care vreuna dintre părți are astfel de obligații, care sunt, potrivit dreptului Uniunii Europene, consecințele juridice ale neîndeplinirii de către uneia sau a celeilalte părți a obligațiilor respective?
În cazul în care una dintre autoritățile menționate la articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 a emis o declarație obligatorie din punct de vedere juridic potrivit căreia un autovehicul nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene din cauza anumitor circumstanțe întrucât nu este conform cu tipul omologat și/sau omologarea CE de tip este ea însăși nelegală, poate exista o excludere sau, cel puțin, o limitare a posibilității unei instanțe civile a unui stat membru al Uniunii Europene de a nu recunoaște cumpărătorului acestui autovehicul un drept la despăgubire împotriva producătorului său pentru motivul că, contrar respectivei declarații obligatorii din punct de vedere juridic, autovehiculul în discuție îndeplinește în totalitate, pentru motive de fapt și/sau de drept, cerințele dreptului Uniunii Europene?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 5:
În ce ipoteze specifice instanțele civile ale unui stat membru sunt împiedicate să nu recunoască cumpărătorului acestui autovehicul un drept la despăgubire împotriva producătorului său pentru motivul că, contrar respectivei declarații obligatorii din punct de vedere juridic, autovehiculul în discuție îndeplinește în totalitate, pentru motive de fapt și/sau de drept, cerințele dreptului Uniunii Europene?
În special, limitarea acestei posibilități a instanței civile a unui stat membru se extinde, în asemenea ipoteze, numai la nerecunoașterea dreptului la despăgubire pentru motive de fapt sau numai la nerecunoașterea dreptului la despăgubire pentru motive de drept sau în același timp la nerecunoașterea dreptului la despăgubire pentru motive de fapt și la nerecunoașterea dreptului la despăgubire pentru motive de drept?
În ce condiții se aplică valorile limită ale emisiilor de gaze de eșapament prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 715/2007 pentru autovehiculele care intră sub incidența normei de emisie Euro 6?1
În cazul în care, potrivit conținutului răspunsurilor la întrebările 1-6, pot fi avute în vedere situații în care o instanță civilă a unui stat membru, sesizată cu un litigiu inițiat de cumpărătorul unui autovehicul împotriva producătorului său, având ca obiect un drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă din cauza unei pretinse neconformități a vehiculului cu cerințele dreptului Uniunii Europene, este abilitată să stabilească în mod autonom dacă vehiculul în cauză îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene în materie de respectare a valorilor limită ale emisiilor de gaze de eșapament:
Dreptul Uniunii Europene prevede cerințe referitoare la repartizarea sarcinii probei, la ușurarea regimului probatoriu și la obligațiile care revin părților legat de administrarea probelor privind aspectul dacă, în condițiile în care valorile limită stabilite trebuie respectate, emisiile de gaze de eșapament provenite de la autovehicule respectă aceste valori limită, în cadrul unui litigiu de drept civil pe care cumpărătorul unui autovehicul l-a inițiat împotriva producătorului acestuia, având ca obiect un drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă din cauza unei pretinse depășiri de către vehicul a valorilor limită prevăzute în mod legal pentru emisiile de gaze de eșapament în condițiile în care acestea ar trebui respectate?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 8 și în măsura în care dreptul Uniunii Europene prevede asemenea cerințe:
Cum trebuie concepută repartizarea sarcinii probei în conformitate cu dreptul Uniunii Europene?
Trebuie să se prevadă în special o ușurare a regimului probatoriu pentru vreuna dintre părți? Dacă este cazul, în ce mod?
Are vreuna dintre părți obligații legate de administrarea probelor? Dacă este cazul, care sunt acestea?
În cazul în care vreuna dintre părți are astfel de obligații, care sunt consecințele juridice care trebuie atribuite, potrivit dreptului Uniunii Europene, neîndeplinirii de către aceasta a obligațiilor respective?
Există diferențe după cum dreptul la despăgubire se întemeiază pe o neîndeplinire a obligațiilor contractuale sau pe un act ilicit? În cazul unui răspuns afirmativ, care sunt acestea?
Un element de proiectare al unui autovehicul care măsoară temperatura, viteza vehiculului, turația motorului (RPM), raportul de transmisie, depresiunea în galeria de admisie sau orice alt parametru în scopul modulării parametrilor procesului de ardere din motor, în funcție de rezultatul acestei măsurători, poate de asemenea să reducă eficiența sistemului de control al emisiilor în sensul articolului 3 punctul 10 din Regulamentul nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 și să constituie astfel un dispozitiv de manipulare potrivit articolului 3 punctul 10 din regulamentul respectiv, în cazul în care modularea parametrilor procesului de ardere realizată de elementul de proiectare pe baza rezultatului măsurătorii, pe de o parte, determină creșterea emisiilor uneia sau mai multor substanțe nocive, de exemplu oxizii de azot, dar, pe de altă parte, reduce în același timp emisiile unei alte sau unor alte substanțe nocive, de exemplu particulele, hidrocarburile, monoxidul de carbon și/sau dioxidul de carbon?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 10:
Care sunt condițiile în care, într-un astfel de caz, elementul de proiectare constituie un dispozitiv de manipulare?
O comutare sau o comandă într-un autovehicul care, modificând la rândul său parametrii procesului de ardere, mărește în mod cert, pe de o parte, emisiile uneia sau mai multor substanțe nocive, de exemplu oxizii de azot, dar, pe de altă parte, reduce în același timp emisiile unei alte sau unor alte substanțe nocive, de exemplu particulele, hidrocarburile, monoxidul de carbon și/sau dioxidul de carbon, poate fi ilicită, în raport cu dreptul Uniunii Europene, din alte puncte de vedere decât cel al existenței unui dispozitiv de manipulare în sensul articolului 3 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 12:
În ce condiții se regăsește această situație?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 10:
Articolul 5 alineatul (2) a doua teză litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 permite folosirea unui dispozitiv de manipulare în sensul articolului 3 punctul 10 din acest regulament, chiar dacă acesta nu este necesar pentru protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident, dar este totuși necesar pentru funcționarea în siguranță a autovehiculului?
În cazul în care, potrivit conținutului răspunsurilor la întrebările 1-6, pot fi avute în vedere situații în care o instanță civilă a unui stat membru, sesizată cu un litigiu inițiat de cumpărătorul unui autovehicul împotriva producătorului său, având ca obiect un drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă din cauza unei pretinse neconformități a vehiculului cu cerințele dreptului Uniunii Europene, este abilitată să stabilească în mod autonom dacă vehiculul în cauză îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene în ceea ce privește respectarea valorilor-limită pentru emisiile de gaze de eșapament
și dacă, în plus,
răspunsul la întrebarea 12 este de asemenea afirmativ:
Dreptul Uniunii Europene prevede cerințe referitoare la repartizarea sarcinii probei, la ușurarea regimului probatoriu și la obligațiile care revin părților legat de administrarea probelor în cadrul unui litigiu de drept civil inițiat de cumpărătorul unui autovehicul împotriva producătorului său, având ca obiect un drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă din cauza unei comutării sau a unei comenzi pretins instalate în vehicul, nelegală în sensul articolului 3 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007, despre care se pretinde că este instalat în vehicul, în măsura în care părțile au păreri divergente în privința elementelor care atestă existența dispozitivului de manipulare și caracterul ilicit al acestuia, atunci când producătorul este deopotrivă cel de la care cumpărătorul a achiziționat vehiculul?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 15 și în măsura în care dreptul Uniunii Europene prevede asemenea cerințe:
Cum trebuie concepută repartizarea sarcinii probei cu privire la acest aspect în conformitate cu dreptul Uniunii Europene?
Trebuie să se prevadă în special o ușurare a regimului probatoriu pentru vreuna dintre părți? Dacă este cazul, în ce mod?
Are vreuna dintre părți obligații legate de administrarea probelor? Dacă este cazul, care sunt acestea?
În cazul în care vreuna dintre părți are astfel de obligații, care sunt consecințele juridice care trebuie atribuite, potrivit dreptului Uniunii Europene, neîndeplinirii de către aceasta a obligațiilor respective? Care trebuie să fie, în acest sens, repartizarea sarcinii probei în temeiul dreptului Uniunii Europene?
Există diferențe după cum dreptul la despăgubire se întemeiază pe o neîndeplinire a obligațiilor contractuale sau pe un act ilicit? În cazul unui răspuns afirmativ, care sunt acestea?
În cazul în care, potrivit conținutului răspunsurilor la întrebările 1-6, pot fi avute în vedere situații în care o instanță civilă a unui stat membru, sesizată cu un litigiu inițiat de cumpărătorul unui autovehicul împotriva producătorului său, având ca obiect un drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă din cauza unei pretinse neconformități a vehiculului cu cerințele dreptului Uniunii Europene, este abilitată să stabilească în mod autonom dacă vehiculul în cauză îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene în ceea ce privește comutările și comenzile instalate în acesta
și dacă, în plus,
răspunsul la întrebarea 12 este de asemenea afirmativ:
Dreptul Uniunii Europene prevede indicații referitoare la repartizarea sarcinii probei, la ușurarea regimului probatoriu și la obligațiile care revin părților legat de administrarea probelor în cadrul unui litigiu de drept civil inițiat de cumpărătorul unui autovehicul împotriva producătorului său, având ca obiect un drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă din cauza unei comutări sau a unei comenzi pretins instalate în autovehicul, care, deși nu trebuie calificată drept un dispozitiv de manipulare în sensul articolului 3 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007, trebuie considerată ilicită pentru alte motive, în măsura în care părțile au păreri divergente în privința elementelor care atestă existența comutării sau a comenzii și caracterul ilicit al acesteia, atunci când producătorul este deopotrivă cel de la care cumpărătorul a achiziționat vehiculul?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 17 și în măsura în care există dispoziții în dreptul Uniunii Europene:
Cum trebuie concepută repartizarea sarcinii probei cu privire la acest aspect în conformitate cu dreptul Uniunii Europene?
Trebuie să se prevadă în special o ușurare a regimului probatoriu pentru vreuna dintre părți? Dacă este cazul, în ce mod?
Are vreuna dintre părți obligații legate de administrarea probelor? Dacă este cazul, care sunt acestea?
În cazul în care vreuna dintre părți are astfel de obligații, care sunt consecințele juridice care trebuie atribuite, potrivit dreptului Uniunii Europene, neîndeplinirii de către aceasta a obligațiilor respective?
Există diferențe după cum dreptul la despăgubire se întemeiază pe o neîndeplinire a obligațiilor contractuale sau pe un act ilicit? În cazul unui răspuns afirmativ, care sunt acestea?
Dispozițiile Directivei 2007/46/CE, în special articolul 18 alineatul (1), articolul 26 alineatul (1) primul paragraf și articolul 3 punctul 36 din aceasta, precum și dispozițiile care trebuie adoptate de statele membre în temeiul lor au de asemenea ca obiect să îl protejeze în mod sistematic sau cel puțin în anumite cazuri pe cumpărătorul individual al unui autovehicul – indiferent de persoana de la care a cumpărat vehiculul și inclusiv față de producătorul său – astfel încât respectivul cumpărător să nu încheie o operațiune de achiziție, care îl prejudiciază din punct de vedere economic, a unui autovehicul care nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene, achiziție pe care nu ar fi efectuat-o dacă ar fi știut că nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene, întrucât nu ar fi dorit acest lucru și pentru a nu fi legat, nici măcar în parte, de respectiva achiziție, precum și pentru a evita să suporte cheltuielile efectuate în mod rezonabil pentru a dovedi o exceptare totală de o asemenea achiziție nedorită? Dacă dispozițiile amintite au acest obiect numai în anumite cazuri și/sau într-o măsură limitată, în ce cazuri și/sau în ce măsură îl au?1
Independent de răspunsul la întrebarea 19 enunțată mai sus, producătorului unui vehicul care a încălcat dispozițiile adoptate de statele membre în temeiul articolului 18 alineatul (1), al articolului 26 alineatul (1) primul paragraf și al articolului 3 punctul 36 din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007, întrucât nu a respectat interdicția de a elibera un certificat de conformitate inexact, îi revine în mod sistematic sau cel puțin în anumite cazuri, pentru alte motive în temeiul dreptului Uniunii Europene, obligația să îl exonereze complet pe cumpărător, oricare ar fi persoana de la care a cumpărat autovehiculul, de consecințele achiziției dezavantajoase din punct de vedere economic pentru el, care provin din această încălcare, a unui autovehicul care nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene pe care nu ar fi dorit-o dacă ar fi știut că nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene și, în consecință, să îi ramburseze în special, la cererea sa, costurile de achiziție a vehiculului, dacă este cazul în schimbul predării vehiculului și al transferului proprietății sale cu deducerea valorii celorlalte avantaje pe care cumpărătorul le-a obținut eventual din achiziționarea vehiculului și să îi ramburseze, în plus, cheltuielile pe care le-a suportat în mod rezonabil pentru valorificarea dreptului la rambursarea costurilor de achiziție a vehiculului? Dacă acesta are obligația menționată mai sus numai în anumite cazuri și/sau într-o măsură limitată, în ce cazuri și/sau în ce măsură o are?
În cazul în care prima întrebare enunțată la punctul 19 impune un răspuns afirmativ numai în anumite situații:
Dreptul Uniunii Europene conține cerințe referitoare la repartizarea sarcinii probei, la ușurarea regimului probatoriu și la obligațiile care revin părților în administrarea probelor în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor unei situații în care dispozițiile Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007, în special articolul 18 alineatul (1) și articolul 3 punctul 36 din aceasta, precum și dispozițiile care trebuie adoptate de statele membre în temeiul acestora, au de asemenea ca obiect protejarea cumpărătorului individual al unui autovehicul față de producătorul său, pentru a evita ca acesta să achiziționeze, în mod prejudiciabil din punct de vedere economic pentru el, un autovehicul care nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene, achiziție pe care nu ar fi efectuat-o dacă ar fi știut că acesta nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene, întrucât nu ar fi dorit acest lucru, și pentru a nu fi legat, nici măcar în parte, de respectiva achiziție, precum și pentru a evita să suporte cheltuielile efectuate în mod rezonabil pentru a dovedi o exceptare totală de o asemenea achiziție nedorită, într-un litigiu civil între cumpărătorul unui vehicul și producătorul său, citat ca atare în temeiul unui drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă pentru starea pretins ilicită a vehiculului?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 21 și în măsura în care există dispoziții în dreptul Uniunii Europene:
Cum trebuie concepută repartizarea sarcinii probei cu privire la acest aspect în conformitate cu dreptul Uniunii Europene?
Trebuie să se prevadă în special o ușurare a regimului probatoriu pentru vreuna dintre părți? Dacă este cazul, în ce mod?
Are vreuna dintre părți obligații legate de administrarea probelor? Dacă este cazul, care sunt acestea?
În cazul în care vreuna dintre părți are astfel de obligații, care sunt consecințele juridice care trebuie atribuite, potrivit dreptului Uniunii Europene, neîndeplinirii de către aceasta a obligațiilor respective?
În cazul în care la prima întrebare enunțată la punctul 20 se va răspunde afirmativ numai în anumite cazuri:
Dreptul Uniunii Europene conține cerințe referitoare la repartizarea sarcinii probei, la ușurarea regimului probatoriu și la obligațiile care revin părților în administrarea probelor în ceea ce privește problema întrunirii condițiilor unei situații în care, în temeiul dreptului Uniunii Europene pentru alte motive decât cele descrise la întrebarea 19, producătorul unui vehicul care a încălcat normele adoptate de statele membre în temeiul articolului 18 alineatul (1), articolul 26 alineatul (1) primul paragraf și al articolului 3 punctul 36 din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007, întrucât nu a respectat interdicția de a elibera un certificat de conformitate inexact, trebuie să fie obligat să exonereze integral cumpărătorul de consecințele unei achiziționări de către acesta a unui autovehicul care nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene pe care nu ar fi dorit-o dacă ar fi știut că acesta nu îndeplinește cerințele dreptului Uniunii Europene și, în consecință, să îi ramburseze în special, la cererea sa, costurile de achiziție a vehiculului, dacă este cazul în schimbul predării vehiculului și al transferului proprietății sale cu deducerea valorii celorlalte avantaje pe care cumpărătorul le-a obținut eventual din achiziționarea vehiculului și să îi ramburseze, în plus, cheltuielile pe care le-a suportat în mod rezonabil pentru valorificarea dreptului la rambursarea costurilor de achiziție a vehiculului, într-un litigiu civil între cumpărătorul unui vehicul și producătorul său, citat ca atare în temeiul unui drept la despăgubire al celui dintâi împotriva acestuia din urmă pentru starea pretins ilicită a vehiculului?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 23 și în măsura în care dreptul Uniunii Europene prevede asemenea cerințe:
Cum trebuie concepută repartizarea sarcinii probei cu privire la acest aspect în conformitate cu dreptul Uniunii Europene?
Trebuie să se prevadă în special o ușurare a regimului probatoriu pentru vreuna dintre părți? Dacă este cazul, în ce mod?
Are vreuna dintre părți obligații legate de administrarea probelor? Dacă este cazul, care sunt acestea?
În cazul în care vreuna dintre părți are astfel de obligații, care sunt consecințele juridice care trebuie atribuite, potrivit dreptului Uniunii Europene, neîndeplinirii de către aceasta a obligațiilor respective?
În cazul în care producătorul este, în esență, obligat să despăgubească cumpărătorul unui autovehicul pentru eliberarea unui certificat de conformitate care atestă în mod eronat conformitatea acestuia cu toate textele juridice la momentul producerii sale, dreptul Uniunii Europene impune să se acorde o despăgubire minimă cumpărătorului vehiculului în sarcina producătorului său, cu deducerea avantajelor obținute din achiziție, chiar dacă, în fapt, cumpărătorul nu a suferit niciun prejudiciu sau a suferit doar un prejudiciu mai mic, făcând abstracție de compensarea beneficiilor? Dacă dreptul Uniunii impune respectiva obligație numai în anumite cazuri, care sunt acestea?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 25, cel puțin în anumite cazuri:
Care este valoarea despăgubirii minime care trebuie acordată cu deducerea avantajelor obținute din achiziție?
____________
1Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO 2018, L 151, p. 1).
1Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO 2007, L 171, p. 1).
1Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (Directivăcadru) (JO 2007, L 263, p. 1).