HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

19 aprilie 2013(*)

„FEDR – Programul operațional regional (POR) 2000-2006 pentru regiunea Campania – Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 – Articolul 32 alineatul (3) litera (f) – Decizie de a nu efectua plățile intermediare aferente măsurii din POR referitoare la gestionarea și la eliminarea deșeurilor – Procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor îndreptată împotriva Italiei”

În cauzele conexate T‑99/09 și T‑308/09,

Republica Italiană, reprezentată de P. Gentili și, în cauza T‑99/09, și de G. Palmieri, avvocati dello Stato,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de D. Recchia și de A. Steiblytė, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect cererile de anulare a deciziilor cuprinse în scrisorile Comisiei din 22 decembrie 2008, din 2 și din 6 februarie 2009 (nr. 012480, 000841 și 001059 – cauza T‑99/09) și din 20 mai 2009 (nr. 004263 – cauza T‑308/99) prin care au fost declarate inadmisibile, în temeiul articolului 32 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale privind fondurile structurale (JO L 161, p. 1), cererile de plăți intermediare ale autorităților italiene prin care se urmărea rambursarea cheltuielilor efectuate, după 29 iunie 2007, în temeiul măsurii 1.7 din Programul operațional „Campania”,

TRIBUNALUL (Camera întâi),

compus din domnii J. Azizi (raportor), președinte, F. Dehousse și S. Frimodt Nielsen, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 septembrie 2012,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

 Procedura de aprobare a susținerii Programului operațional „Campania”

1        Prin Decizia C(2000) 2347 din 8 august 2000, Comisia Comunităților Europene a aprobat programul operațional „Campania” (denumit în continuare „PO Campania”), care se înscria în cadrul susținerii intervențiilor structurale comunitare în regiunile la care se referă obiectivul nr. 1 în Italia. Articolul 5 din decizia menționată prevede că data la care începe și cea la care se încheie eligibilitatea cheltuielilor sunt 5 octombrie 1999 și, respectiv, 31 decembrie 2008. Ulterior, această decizie a fost modificată în mai multe rânduri.

2        Prin scrisoarea din 20 martie 2001, președintele regiunii Campania a notificat Comisiei un „document complementar de programare definitiv”.

3        La 23 mai 2006, Comisia a adoptat Decizia C(2006) 2165, prin care a modificat Decizia C(2000) 2347 și la care era anexată o versiune modificată a PO Campania care descria măsura 1.7 din acesta (denumită în continuare „măsura 1.7”).

4        La 22 aprilie 2008, autoritățile italiene au notificat Comisiei o versiune modificată a documentului complementar de programare care cuprindea o descriere modificată a măsurii 1.7, pe care Comisia a aprobat‑o printr‑o scrisoare din 30 mai 2008.

5        Comisia a modificat în final Decizia C(2000) 2347 prin Decizia C(2009) 1112 final din 18 februarie 2009, care extindea perioada de eligibilitate a cheltuielilor până la 30 iunie 2009.

6        Versiunea programului operațional Campania, astfel cum a fost notificată Comisiei la 22 aprilie 2008, descria intervențiile referitoare la măsura 1.7, printre altele, după cum urmează:

„a) Realizarea unor instalații de compostare de calitate și a unor zone ecologice

[…]

b)      Intervenții privind realizarea unor depozite de deșeuri pentru eliminarea deșeurilor reziduale obținute în urma colectării diferențiate, cu respectarea condițiilor de securitate, în conformitate cu dispozițiile Decretului legislativ nr. 36/03, și punerea în funcțiune finală și/sau restaurarea ecologică a depozitelor de deșeuri autorizate și inactive, acordându‑se o atenție specială adaptării acestora în conformitate cu Decretul legislativ nr. 36/03

În cadrul acestei acțiuni, vor fi finanțate intervențiile având ca scop realizarea unor depozite de deșeuri pentru eliminarea deșeurilor reziduale obținute în urma colectării diferențiate, cu respectarea condițiilor de securitate, în conformitate cu dispozițiile Decretului legislativ nr. 36/03, intervențiile având ca scop punerea în funcțiune finală și/sau restaurarea ecologică a depozitelor de deșeuri autorizate și inactive, prevăzute de planificarea sectorială, acordându‑se întâietate, cu respectarea priorităților planului de gestionare a deșeurilor, depozitelor de deșeuri deja existente, și intervențiile având ca scop recalificarea ecologică a zonelor prin intermediul îngropării anumitor tipuri de deșeuri reziduale […] Depozitele de deșeuri trebuie considerate ca fiind exclusiv în serviciul sistemului integrat de gestionare a deșeurilor.

[…]

c)      Realizarea zonelor teritoriale optime și a planurilor aferente de gestionare și de prelucrare (asistența tehnică pentru redactarea de planuri și de programe, achiziționarea de echipamente tehnice și asistența pentru supravegherea sistemelor și dezvoltarea cunoașterii sectorului, seminarii de formare profesională continuă a personalului, acțiuni de comunicare și de informare)

[…]

d)      Susținere acordată comunelor asociate pentru gestionarea sistemului de colectare diferențiată a deșeurilor urbane

Această acțiune va permite finanțarea achiziționării de către comunele asociate și, prin intermediul unor angajamente obligatorii din punct de vedere juridic asumate înainte de 31 decembrie 2004, și de către [comisariatul delegat], în formele și condițiile prevăzute de Decretul legislativ nr. 267/2000, a echipamentelor tehnice necesare colectării diferențiate a deșeurilor urbane și a celor asimilate acestora și echipării zonelor și punctelor de colectare aferente (containere pentru colectarea deșeurilor, instalații de compostare, pubele, vehicule de colectare a deșeurilor etc.), în vederea asigurării unei cooperări eficiente între autoritățile locale situate în aceeași zonă optimă, în formele și în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

[…]

e)      Schemă de ajutor pentru întreprinderi în vederea adaptării instalațiilor destinate recuperării materiilor derivate din deșeuri (prelucrarea deșeurilor inerte, a autovehiculelor, a bunurilor de folosință îndelungată, a obiectelor voluminoase, compostare de calitate, recuperarea materiilor plastice) pe baza unor strategii publice care urmăresc realizarea activităților de recuperare și ameliorarea normelor de calitate

[…]

f)      La nivel regional, activitate de coordonare, de logistică și de susținere a întreprinderilor de colectare și de recuperare a deșeurilor provenite de la anumite categorii de activități productive

Acțiunea promovează activitățile de susținere a întreprinderilor care produc anumite categorii de deșeuri și care, în lipsa acestei susțineri, nu ar putea realiza economii de scară de natură să permită sau să faciliteze recuperarea acestor deșeuri, în loc să efectueze o simplă evacuare.

[…]

În plus, acțiunea cuprinde crearea unui cadastru‑centru de monitorizare care să aibă o funcție de supraveghere a calității și a cantității deșeurilor, fiind coordonată cu intervențiile cofinanțate prin măsura 1.1, astfel cum se prevede în studiul de fezabilitate avut în vedere de DGR (decizie adoptată de Giunta Regionale) nr. 1508 din 12 aprilie 2012 și de eventualele modificări și adăugiri la aceasta, precum și acțiuni de sensibilizare și de promovare a colectării diferențiate, a recuperării și a reciclării. Acțiunea cuprinde realizarea unor campanii de sensibilizare privind colectarea diferențiată, recuperarea și reciclarea. Aceste campanii urmăresc de asemenea să faciliteze procesele de punere în aplicare a planurilor regionale.

[…]

g)      Scheme de ajutor pentru întreprinderi în vederea realizării unor instalații destinate recuperării materiilor produse de deșeurile provenite de la anumite categorii productive și în vederea realizării unor instalații de recuperare energetică pentru deșeurile care, altfel, nu ar fi recuperabile

Obiectivul acestei acțiuni este de a favoriza dezvoltarea de activități industriale realizate în urma colectării diferențiate în vederea valorificării economice a părților selecționate.

Această acțiune prevede finanțarea realizării unor instalații destinate activităților de recuperare a deșeurilor menționate la articolele 31 și 33 din Decretul legislativ nr. 22/97. Mai concret, vor finanțate activitățile de recuperare menționate în anexa 1 – subanexa 1 din Decretul ministerial din 5 februarie 1998, cu excepția categoriilor 14 (deșeuri recuperabile care provin din deșeuri urbane și din deșeuri speciale nepericuloase asimilate pentru producția de [combustibili derivați din deșeuri de calitate]), 16 (deșeuri compostabile) și 17 (deșeuri recuperabile prin intermediul unor procedee de piroliză și de gazificare) și în anexa 1 – subanexa 1 din Decretul ministerial nr. 161 din 12 iunie 2002.

[…]”

7        Intervențiile efectuate și destinate ameliorării și promovării sistemului de colectare și de eliminare a deșeurilor în conformitate cu măsura 1.7 au determinat cheltuieli în valoare de 93 268 731,59 euro, din care 50 % – adică 46 634 365,80 euro – au fost cofinanțate din fondurile structurale.

 Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor desfășurată împotriva Republicii Italiene

8        În cadrul procedurii 2007/2195 de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate împotriva Republicii Italiene, Comisia a transmis autorităților italiene, la 29 iunie 2007, o scrisoare de punere în întârziere prin care le reproșa o încălcare a articolelor 4 și 5 din Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (JO L 114, p. 9, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 45) ca urmare a faptului că nu au adoptat, în ceea ce privește regiunea Campania, toate măsurile necesare pentru a asigura eliminarea deșeurilor în condiții care să nu pericliteze sănătatea umană și să nu dăuneze mediului și în special ca urmare a faptului că nu au creat o rețea integrată și adecvată de instalații de eliminare.

9        La 23 octombrie 2007, Comisia a transmis autorităților italiene o scrisoare de punere în întârziere complementară, din data de 17 octombrie 2007, prin care se urmărea extinderea motivelor care făceau obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Această extindere a motivelor privea pretinsa lipsă de eficacitate a planului de gestionare a deșeurilor pentru regiunea Campania adoptat în 1997 pentru a atinge obiectivele menționate la articolele 3, 4, 5 și 7 din Directiva 2006/12.

10      În urma aprobării, la 28 decembrie 2007, a unui nou plan de gestionare a deșeurilor pentru regiunea Campania, Comisia a emis la 1 februarie 2008 un aviz motivat referitor exclusiv la pretinsele încălcări ale articolelor 4 și 5 din Directiva 2006/12.

11      Prin cererea introductivă înregistrată la grefa Curții la 4 iulie 2008 (cauza C‑297/08), Comisia a formulat o acțiune în temeiul articolului 226 CE și a solicitat Curții să constate că, prin neadoptarea, în ceea ce privește regiunea Campania, a tuturor măsurilor necesare pentru a asigura valorificarea și eliminarea deșeurilor în condiții care să nu pericliteze sănătatea umană și să nu dăuneze mediului și în special prin neinstituirea unei rețele adecvate și integrate de instalații de eliminare a deșeurilor, Republica Italiană nu își îndeplinise obligațiile care îi reveneau în temeiul articolelor 4 și 5 din Directiva 2006/12.

12      Prin Hotărârea din 4 martie 2010, Comisia/Italia (C‑297/08, Rep., p. I‑1749), Curtea a admis această acțiune și a constatat neîndeplinirea de către Republica Italiană a obligațiilor care îi reveneau, astfel cum solicitase Comisia.

 Efectele procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor asupra punerii în aplicare a PO Campania

13      Prin scrisoarea din 31 martie 2008 (nr. 002477), Comisia a informat autoritățile italiene cu privire la consecințele care decurgeau, din punctul său de vedere, din procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 menționată la punctul 8 de mai sus în ceea ce privește finanțarea măsurii 1.7 în cadrul punerii în aplicare a PO Campania. Având în vedere inițierea acestei proceduri și conținutul avizului motivat, Comisia a considerat că nu mai putea „efectua plăți intermediare în ceea ce privește rambursarea cheltuielilor referitoare la măsura 1.7 din PO Campania”, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale privind fondurile structurale (JO L 161, p. 1). Astfel, „măsura 1.7 din PO Campania […] [ar avea] ca obiect «Sistemul regional de gestionare și de eliminare a deșeurilor», la care se referă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, care [ar evidenția] ineficacitatea creării unei rețele adecvate și integrate de instalații de eliminare a deșeurilor”. Potrivit Comisiei, s‑a dovedit că „gestionarea deșeurilor în ansamblul său [era] nesatisfăcătoare ținând seama de necesitatea de a garanta colectarea și eliminarea corecte a deșeurilor și, prin urmare, și de acțiunile prevăzute de măsura 1.7, cum ar fi acțiunile legate de instalațiile de stocare, de tratare și de eliminare a deșeurilor, de instalațiile de valorificare a părților uscată și umedă, finalizarea realizării depozitelor de deșeuri, în afară de colectarea diferențiată […], precum și planurile și programele sectoriale”. În esență, Comisia a ajuns la concluzia că ar fi inadmisibilă orice cerere de plată referitoare la cheltuielile aferente măsurii 1.7 formulată ulterior momentului în care regiunea Campania și‑a încălcat obligațiile care îi reveneau în temeiul Directivei 2006/12, care a intrat în vigoare la 17 mai 2006. Comisia a cerut, așadar, autorităților italiene să deducă, începând cu următoarea cerere de plată, toate cheltuielile efectuate în ceea ce privește măsura 1.7 ulterior datei de 17 mai 2006, cu excepția cazului în care Republica Italiană adoptă dispozițiile necesare pentru a remedia „situația”.

14      Prin scrisoarea din 9 iunie 2008 (nr. 0012819), autoritățile italiene au contestat aprecierea Comisiei cuprinsă în scrisoarea acesteia din 31 martie 2008. În opinia lor, declararea inadmisibilității cererilor de plată aferente măsurii 1.7 ar fi lipsită de temei juridic. În speță nu ar fi îndeplinite criteriile de la articolul 32 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999. Comisia nu ar fi „indicat nicio operațiune specifică contrară dreptului comunitar, ci s‑ar fi limitat să solicite inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor referitoare la gestionarea deșeurilor într‑un mod absolut general, fără a se putea înțelege în ce mod ar putea contribui la o astfel de încălcare a dreptului comunitar punerea în aplicare a măsurii 1.7 din PO Campania”. Poziția Comisiei ar echivala astfel cu sancționarea Republicii Italiene în mod „anticipat și automat” înainte ca procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor să fie finalizată cu deplina respectare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Pe de altă parte, aprecierea Comisiei ar fi paradoxală întrucât intervențiile finanțate în temeiul măsurii 1.7 ar fi destinate tocmai rezolvării problemelor legate de colectarea și de eliminarea deșeurilor în Campania și întrucât o suspendare a finanțării acestora nu ar putea decât să întârzie soluționarea crizei actuale. Prin urmare, autoritățile italiene au invitat Comisia să își reconsidere poziția exprimată în scrisoarea sa din 31 martie 2008.

15      Prin scrisoarea din 20 octombrie 2008 având ca obiect „studiul de impact strategic al planului de gestionare a deșeurilor din regiunea Campania”, Comisia a comunicat autorităților italiene elementele care o preocupau în ceea ce privește planul de gestionare a deșeurilor pentru regiunea Campania, astfel cum a fost adoptat la 28 decembrie 2007. În esență, Comisia a solicitat autorităților italiene să actualizeze planul menționat în lumina dispozițiilor legislative recent adoptate, precum și să efectueze un studiu de impact strategic. În ceea ce privește actualizarea planului în cauză, Comisia a solicitat includerea unor măsuri care să permită instituirea unei gestionări ordinare și susținute a deșeurilor, care să poată înlocui gestionarea de urgență actuală. În sfârșit, Comisia a amintit că, în urma procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 aflate în curs de desfășurare, cererile de plăți intermediare referitoare la măsura 1.7 nu vor mai fi admisibile.

16      Prin scrisoarea din 22 decembrie 2008 (nr. 012480) având ca obiect „POR Campania 2000-2006 (CCI nr. 1999 IT 16 1 PO 007) Consecințele procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 asupra gestionării deșeurilor în Campania”, Comisia a răspuns scrisorii autorităților italiene din 9 iunie 2008 și și‑a reafirmat poziția expusă în scrisoarea sa din 31 martie 2008. Articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1260/1999 ar fi temeiul juridic pertinent în speță, admisibilitatea plăților intermediare fiind supusă mai multor condiții, printre care se numără și „lipsa unei decizii a Comisiei de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 [CE]”. Comisia a arătat de asemenea că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 punea în discuție ansamblul sistemului de gestionare a deșeurilor din Campania în raport cu articolele 4 și 5 din Directiva 2006/12. Comisia a amintit de asemenea îndoielile și rezervele pe care le exprimase în scrisoarea din 20 octombrie 2008. Pe baza acestora, Comisia a ajuns la concluzia că nu existau „garanții suficiente în ceea ce privește realizarea corectă a operațiunilor cofinanțate de FEDR în cadrul măsurii 1.7, care, având în vedere chiar modul în care este enunțată măsura, prive[au] ansamblul sistemului regional de gestionare și de eliminare a deșeurilor, a cărui eficacitate și al cărui caracter adecvat [făceau] obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor” în cauză. În sfârșit, Comisia a precizat că data de la care considera cheltuielile referitoare la măsura 1.7 ca fiind neeligibile era 29 iunie 2007, iar nu 17 mai 2006.

17      Prin scrisoarea din 2 februarie 2009 (nr. 000841) având ca obiect „[p]lata de către Comisie a altor sume decât suma solicitată”, Comisia, referindu‑se la scrisorile sale din 31 martie și din 22 decembrie 2008, a declarat inadmisibilă o cerere de plată a autorităților italiene din 18 noiembrie 2008 întrucât includea cheltuieli în valoare de 12 700 931,62 euro care au fost efectuate în cadrul măsurii 1.7 ulterior datei de 17 mai 2006, pentru motivul că acțiunile vizate erau legate de procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195. Comisia a precizat însă că a notificat Republicii Italiene decizia de a iniția respectiva procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor la 29 iunie 2007. În consecință, astfel cum s‑a indicat în scrisoarea din 22 decembrie 2008, data de la care Comisia considera cheltuielile efectuate în cadrul măsurii 1.7 ca fiind neeligibile ar fi 29 iunie 2007, iar nu 17 mai 2006. În sfârșit, în cazul în care ar rezulta un „sold pozitiv referitor la suma de 12 700 931,62 euro”, Comisia a invitat autoritățile italiene să țină seama de acesta în cadrul următoarei cereri de plată.

18      La 14 ianuarie 2009, autoritățile italiene au introdus o nouă cerere de plată pentru, printre altele, suma de 18 544 968,76 euro corespunzătoare unor cheltuieli efectuate în cadrul măsurii 1.7.

19      Prin scrisoarea din 6 februarie 2009 (nr. 001059) având ca obiect „[î]ntreruperea cererii de plată și solicitările de informații privind corecțiile financiare aplicate în temeiul articolului 39 din Regulamentul nr. 1260/1999”, Comisia a reafirmat, astfel cum s‑a arătat la punctele 16 și 17 de mai sus, că data de la care considera cheltuielile efectuate în cadrul măsurii 1.7 ca fiind neeligibile ar fi 29 iunie 2007, iar nu 17 mai 2006. În cazul în care ar rezulta o „modificare în ceea ce privește suma de 18 544 968,76 euro”, Comisia a invitat autoritățile italiene să corecteze cererea de plată în cauză.

20      Prin scrisoarea din 20 mai 2009 (nr. 004263) adresată autorităților italiene și având ca obiect „[p]lata de către Comisie a altor sume decât suma solicitată”, Comisia a reafirmat, referindu‑se la scrisorile sale din 31 martie și din 22 decembrie 2008, că suma de 18 544 968,76 euro aferentă cheltuielilor efectuate după 17 mai 2006 în cadrul măsurii 1.7 și având ca obiect sistemul regional de gestionare și de eliminare a deșeurilor era neeligibilă. În așteptarea finalizării cauzei T‑99/09, aflată pe rolul Tribunalului, Comisia ar fi dedus această sumă din prezenta cerere de plată. Cu toate acestea, astfel cum s‑a indicat deja în scrisoarea din 6 februarie 2009, data de la care Comisia considera cheltuielile efectuate în cadrul măsurii 1.7 ca fiind neeligibile ar fi 29 iunie 2007, iar nu 17 mai 2006. În cazul în care ar rezulta o „modificare în ceea ce privește suma de 18 544 968,76 euro”, Comisia a invitat autoritățile italiene să indice acest lucru în următoarea cerere de plată intermediară.

21      Scrisorile Comisiei din 22 decembrie 2008, din 2 și din 6 februarie 2009, precum și din 20 mai 2009 (a se vedea punctele 16-20 de mai sus) vor fi în continuare desemnate împreună drept „actele atacate”.

 Procedura și concluziile părților

22      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 martie 2009, Republica Italiană a introdus acțiunea înregistrată cu numărul T‑99/09 împotriva deciziilor cuprinse în scrisorile din 22 decembrie 2008, din 2 și din 6 februarie 2009.

23      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 iunie 2009, Republica Italiană a introdus acțiunea înregistrată cu numărul T‑308/09 împotriva deciziei cuprinse în scrisoarea din 20 mai 2009.

24      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 25 august 2009, Comisia a solicitat suspendarea procedurii în cauza T‑308/09, în temeiul articolului 77 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în așteptarea deciziei Tribunalului prin care se va finaliza judecata în cauza T‑99/09, în care majoritatea motivelor invocate ar fi fost identice cu cele invocate în cauza T‑308/09. În subsidiar, Comisia a solicitat conexarea cauzelor T‑99/09 și T‑308/09 pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii, în temeiul articolului 50 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

25      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 17 septembrie 2009, Republica Italiană s‑a opus cererii de suspendare, însă și‑a exprimat acordul cu privire la conexarea celor două cauze pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii.

26      Potrivit capetelor de cerere formulate în cauzele T‑99/09 și T‑308/09, Republica Italiană solicită Tribunalului anularea actelor atacate.

27      Potrivit capetelor de cerere formulate în cauzele T‑99/09 și T‑308/09, Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunilor;

–        obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

28      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale.

29      Întrucât un membru al camerei a fost împiedicat să participe la ședință, președintele Tribunalului a desemnat, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, un alt judecător pentru a completa camera.

30      În cadrul măsurilor de organizare a procedurii întemeiate pe articolul 64 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a solicitat părților să depună anumite documente și să răspundă în scris la anumite întrebări. Părțile au dat curs acestor măsuri de organizare a procedurii în termenul acordat.

31      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 12 septembrie 2012. În cadrul ședinței, în temeiul articolului 50 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, după ascultarea părților, președintele a dispus conexarea cauzelor T‑99/09 și T‑308/09 în vederea pronunțării hotărârii prin care se finalizează judecata, fapt consemnat în procesul‑verbal de ședință.

 În drept

 Rezumatul motivelor invocate în cauzele T‑99/09 și T‑308/09

32      Prin intermediul primului motiv, invocat în cauzele T‑99/09 și T‑308/09, Republica Italiană susține că Comisia a încălcat articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999. Prin intermediul celui de al doilea motiv, invocat în cauzele T‑99/09 și T‑308/09, Republica Italiană critică Comisia pentru faptul că ar fi încălcat articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999 și ar fi denaturat situația de fapt. Prin intermediul celui de al treilea motiv, invocat în cauzele T‑99/09 și T‑308/09, Republica Italiană susține că a fost încălcat articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999 și că a existat un abuz de putere. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, invocat în cauzele T‑99/09 și T‑308/09, Republica Italiană susține că au fost încălcate articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999, articolul 39 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1260/1999 și principiul contradictorialității, precum și că a existat un abuz de putere. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, invocat în cauzele T‑99/09 și T‑308/09, Republica Italiană susține, în temeiul articolului 253 CE, că a existat un viciu de motivare. Prin intermediul celui de al șaselea motiv, invocat în cauza T‑308/09, Republica Italiană afirmă că Comisia a încălcat articolele 32 și 39 din Regulamentul nr. 1260/1999. Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, invocat în cauza T‑308/09, Republica Italiană susține că a fost încălcat articolul 230 CE.

33      Dat fiind că primele patru motive se suprapun în mare parte, întrucât se bazează pe afirmația că Comisia ar fi încălcat articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, urmează ca această afirmație să fie examinată prima.

 Cu privire la pretinsa nerespectare a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999

 Observații introductive

34      În cadrul primului motiv, Republica Italiană susține că Comisia a încălcat articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, care stă la baza abordării urmate de Comisie în actele atacate. Potrivit acestei dispoziții, o cerere de plată nu ar putea fi declarată inadmisibilă decât în două ipoteze, printre care cea în care Comisia a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor „în ceea ce privește măsura sau măsurile care fac obiectul cererii în cauză” (denumită în continuare „a doua ipoteză”). Astfel, obiectul specific al procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar trebui să coincidă întocmai cu obiectul cererii de plată. Într‑adevăr, potrivit Republicii Italiene, având în vedere definițiile noțiunilor „măsură” și „operațiune”, astfel cum rezultă din cuprinsul articolului 9 literele (j) și (k) din Regulamentul nr. 1260/1999, o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor „privește” o „măsură” în cazul în care încălcarea dreptului Uniunii invocată de Comisie constă tocmai în faptul că o anumită măsură a fost adoptată într‑un mod considerat a fi contrar dreptului Uniunii sau în faptul că o astfel de măsură a fost pusă în aplicare prin intermediul unor operațiuni care nu sunt conforme cu aceasta sau cu dreptul Uniunii. Astfel, o aplicare corectă a articolului 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, al cărui obiectiv ar fi să evite ca fondurile structurale să contribuie la finanțarea unor acțiuni desfășurate cu încălcarea dreptului Uniunii, ar presupune, mai întâi, identificarea măsurilor și a operațiunilor care fac obiectul cererii de plată și, apoi, verificarea aspectului dacă punerea lor în aplicare face obiectul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate de Comisie. Or, în speță, Comisia ar fi inversat logica acestei abordări.

35      În actele atacate, contrar cerințelor prezentate mai sus, Comisia nu ar fi ținut seama de raportul specific sau chiar de identitatea dintre obiectul cererii de plată și cel al nerespectării obligațiilor pe care o invocă. Această afirmație ar fi confirmată de faptul că în respectivele acte există o referire generală la obiectul avizului motivat, care este în speță „integralitatea sistemului de gestionare a deșeurilor”, și la obiectul cererilor de plată, care este reprezentat în speță de „operațiunile cofinanțate de FEDR […] care […] privesc integralitatea sistemului regional de gestionare și de eliminare a deșeurilor”. Or, plățile intermediare solicitate ar fi avut ca scop tocmai ameliorarea colectării diferențiate și a recuperării deșeurilor, care ar fi faze clar distincte, din punct de vedere obiectiv și funcțional, ale eliminării generale în depozitele de deșeuri a deșeurilor care nu au fost triate, la care se referă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

36      În cadrul celui de al doilea motiv, Republica Italiană susține că procedura înregistrată cu numărul C‑297/08 privea, în esență, o neîndeplinire a obligațiilor legată de rețeaua de eliminare a deșeurilor. Astfel, la punctele 86, 87 și 90 din acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor pe care a formulat‑o, Comisia ar fi criticat situația eliminării finale a deșeurilor care nu pot fi valorificate sau reciclate altfel, invocând faptul nu existau structurile necesare (incineratoare, depozite de deșeuri) pentru punerea în aplicare a acestei faze a „filierei” deșeurilor în conformitate cu Directiva 2006/12. În schimb, alte faze ale acestei „filiere” și alte modalități de gestionare a deșeurilor, distincte de eliminarea finală, precum diversele modalități de recuperare a deșeurilor, în urma trierii lor în cadrul unei colectări diferențiate, și organizarea acestei colectări nu ar fi avut în mod evident nicio legătură cu obiectul specific al procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 48 și 49 din acțiunea menționată. Astfel, având în vedere adoptarea, la 28 decembrie 2007, a unui nou plan de gestionare a deșeurilor pentru regiunea Campania, Comisia nu ar fi considerat util să mențină motivele invocate în această privință. Cu toate acestea, măsura 1.7, precum și operațiunile pe care le presupune, având forma unor proiecte, ar avea legătură tocmai cu faza de recuperare a deșeurilor și de colectare diferențiată care este etapa prealabilă acesteia. În special, scrisoarea din 22 decembrie 2008 s‑ar referi în mod eronat la avizul motivat din 1 februarie 2008 și ar reproșa în mod greșit Republicii Italiene că a încălcat Directiva 2006/12 „prin neinstituirea unei rețele adecvate și integrate de instalații de eliminare a deșeurilor și a unui plan de gestionare a deșeurilor adecvat și eficient care să urmărească atingerea obiectivelor enunțate în articolele 4 și 5 din directiva [menționată]”, în condițiile în care Comisia însăși ar fi retras motivul referitor la lipsa unui plan general de gestionare a deșeurilor și s‑ar fi limitat să critice caracterul inadecvat al instalațiilor de eliminare finală.

37      În replică, Republica Italiană contestă că obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și cel al cererilor de plată coincid din punct de vedere obiectiv și afirmă că această pretinsă similitudine privește cel mult recuperarea, însă nu și colectarea diferențiată a deșeurilor, care reprezintă obiectul principal al măsurii 1.7. În consecință, actele atacate ar fi cel puțin „excesive” prin faptul că declară ca fiind integral inadmisibile cererile de plată bazate pe această măsură. În această privință, Republica Italiană invocă, în subsidiar, un nou motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității. Astfel, ar fi vădit disproporționat să fie declarate integral neeligibile plățile referitoare la o măsură care privește colectarea diferențiată, compostarea și recuperarea deșeurilor ca urmare a inițierii unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor care se referă cel mult – și în mod marginal – exclusiv la recuperare. În special, potrivit Republicii Italiene, procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor nu privea în realitate nici măcar recuperarea deșeurilor, aceasta nefiind menționată decât în „concluziile” avizului motivat și în cele ale acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulate în temeiul articolului 226 CE. În schimb, în motivarea respectivului aviz motivat și în cea a respectivei acțiuni nu ar fi vorba despre această recuperare și ar fi evident că obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar fi numai eliminarea în depozitele de deșeuri generale a deșeurilor care nu au fost triate. Astfel, după ce a figurat inițial în cadrul obiectului procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, recuperarea ar fi fost exclusă din acesta în mod definitiv chiar la inițiativa Comisiei.

38      În cadrul celui de al treilea motiv, Republica Italiană susține în esență că, în scrisoarea din 22 decembrie 2008, Comisia a urmărit să completeze motivele pe care le invocă și să își întărească argumentul privind existența unei pretinse legături între obiectul acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor și cel al cererilor de plată, referindu‑se la „elementele care o preocupau” menționate în scrisoarea din 20 octombrie 2008 în ceea ce privește planul de gestionare a deșeurilor în regiunea Campania din 28 decembrie 2007 și precizând printre altele că, în lipsa unui plan regional adecvat de gestionare a deșeurilor, nu ar exista garanții suficiente în ceea ce privește realizarea corectă a operațiunilor cofinanțate de FEDR în cadrul măsurii 1.7. Niciuna dintre aceste critici ale planului de gestionare a deșeurilor în regiunea Campania din 28 decembrie 2007 nu ar fi făcut însă obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor care era întemeiată pe situația existentă la data de 1 martie 2008, pe când dispozițiile legislative în cauză ar fi fost adoptate la 23 mai 2008. Dimpotrivă, adoptarea respectivului plan ar fi determinat Comisia să renunțe, în cadrul acțiunii sale în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, la orice motiv referitor la planificarea gestionării deșeurilor, în special în ceea ce privește colectarea diferențiată, reciclarea și recuperarea. În concluzie, potrivit Republicii Italiene, Comisia nu era îndreptățită să declare inadmisibile cererile de plată pentru motivele invocate și în temeiul articolului 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) și al articolului 32 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999, dat fiind că acestea nu au determinat inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

39      În cadrul celui de al patrulea motiv, Republica Italiană susține, în esență, că declararea inadmisibilității cererilor de plată pentru motivul că „nu există garanții suficiente în ceea ce privește realizarea corectă a operațiunilor cofinanțate de FEDR în cadrul măsurii 1.7” este contrară celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 și că aceasta ar fi putut, cel mult, să se întemeieze pe prima ipoteză avută în vedere de dispoziția în cauză, și anume suspendarea plăților în temeiul articolului 39 alineatul (2) din regulamentul menționat. În speță, Comisia ar fi eludat procedura cu caracter contradictoriu prevăzută la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1260/1999 pentru a ajunge la un rezultat care corespunde unei suspendări în sensul primei ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din regulamentul menționat. Prin aceasta, Comisia nu numai că ar fi încălcat respectivele dispoziții și principiul contradictorialității în detrimentul Republicii Italiene, care nu ar fi avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la motivele suspendării și să ajungă la un acord care să permită eliminarea, în totalitate sau în parte, a acestora, ci ar fi eludat și procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1260/1999, care ar fi obligat‑o să adopte o decizie motivată definitivă într‑un termen de trei luni, în caz contrar având loc încetarea de plin drept a suspendării plăților.

40      Comisia contestă afirmațiile Republicii Italiene făcute în susținerea tuturor acestor motive.

41      Tribunalul constată că respectivele motive se bazează în principal pe premisa potrivit căreia Comisia ar fi încălcat în speță criteriile de aplicare a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999. În consecință, este necesar să se verifice, pe de o parte, dacă actele atacate au sau nu au la bază o interpretare corectă a acestor criterii și, pe de altă parte, dacă acestea au fost sau nu au fost corect aplicate de Comisie în cazul în speță.

 Cu privire la conținutul criteriilor de aplicare a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999

42      În vederea examinării temeiniciei criticilor invocate de Republica Italiană în cadrul primelor patru motive, este necesar să se realizeze o interpretare literală, contextuală, teleologică și istorică a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, această metodologie fiind recunoscută de o jurisprudență constantă (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 20 noiembrie 2002, Lagardère și Canal+/Comisia, T‑251/00, Rec., p. II‑4825, punctele 72-83, și Hotărârea Tribunalului din 6 octombrie 2005, Sumitomo Chemical și Sumika Fine Chemicals/Comisia, T‑22/02 și T‑23/02, Rec., p. II‑4065, punctele 41-60). Dispoziția în cauză prevede, printre altele:

„Plățile intermediare sunt efectuate de Comisie pentru a rambursa cheltuielile plătite efectiv în temeiul fondurilor și certificate de autoritatea plătitoare. Aceste plăți sunt efectuate la nivelul fiecărei intervenții și sunt calculate la nivelul măsurilor cuprinse în planul de finanțare al documentului complementar de programare. Ele trebuie să respecte următoarele condiții:

[…]

f)      să nu existe o suspendare a plății în temeiul articolului 39 alineatul (2) primul paragraf și să nu existe o decizie a Comisiei de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 [CE], în ceea ce privește măsura sau măsurile care fac obiectul cererii în cauză.

Statul membru și autoritatea plătitoare sunt informate de îndată de Comisie dacă una dintre aceste condiții nu este îndeplinită și, în consecință, cererea de plată nu este admisibilă și adoptă măsurile necesare pentru remedierea situației.” [traducere neoficială]

43      Articolul 32 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999 permite astfel Comisiei să efectueze plăți intermediare pentru a rambursa cheltuielile efectuate în temeiul fondurilor care îndeplinesc condițiile pozitive și negative de eligibilitate pe care le stabilește respectivul articol. Potrivit celei de a doua teze a acestei dispoziții, aceste plăți „sunt efectuate la nivelul fiecărei intervenții și sunt calculate la nivelul măsurilor cuprinse în planul de finanțare al documentului complementar de programare”. În plus, a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din regulamentul menționat stabilește o condiție negativă de eligibilitate potrivit căreia trebuie „să nu existe o decizie a Comisiei de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 [CE], în ceea ce privește măsura sau măsurile care fac obiectul cererii [de rambursare/de plată] în cauză”.

44      În ceea ce privește contextul reglementării în care se înscriu aceste dispoziții, este necesar să se arate că sfera noțiunii „măsură” este clarificată într‑o mai mare măsură de definiția legală care figurează la articolul 9 litera (j) din Regulamentul nr. 1260/1999, o astfel de măsură fiind „mijlocul prin care o prioritate este pusă în aplicare într‑un context multianual și care permite finanțarea unor operațiuni”. Noțiunea „operațiune” este, la rândul său, definită la articolul 9 litera (k) drept „orice proiect sau acțiune realizată de beneficiarii finali ai intervențiilor”. În sfârșit, noțiunea „intervenție”, definită la articolul 9 litera (e), privește „[diferitele] forme de intervenții realizate de fonduri”.

45      Rezultă că noțiunea „măsură” are o sferă de aplicare generală, legată de o prioritate de strategie definită de o „prioritate”, constituind mijlocul de punere în aplicare a acesteia pe bază multianuală, ceea ce permite finanțarea unor „operațiuni”. Întrucât mai multe „operațiuni” pot fi acoperite de o astfel de „măsură”, această din urmă noțiune are astfel o sferă de aplicare mai largă decât cea a „operațiunii”, care, în ceea ce o privește, reflectă proiectele sau acțiunile care pot beneficia de o intervenție din partea fondurilor. Acest mod de a înțelege sfera noțiunii „măsură” corespunde celui care trebuie urmat în ceea ce privește conținutul măsurii 1.7, care, și ea, acoperă mai multe operațiuni și intervenții destinate atingerii anumitor obiective sau subobiective în cadrul punerii în aplicare a unui sistem de gestionare a deșeurilor în Campania (a se vedea în special punctul 6 de mai sus).

46      În consecință, pentru a se putea ajunge la concluzia inadmisibilității unei cereri de plată, a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 impune compararea obiectului procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate de Comisie cu cel al „măsuri[i] sau [al] măsuril[or]” – iar nu cu cel al „operațiunilor” – „care fac obiectul [respectivei] cereri”. Astfel, nu poate fi primit argumentul Republicii Italiene potrivit căruia ar trebuie să se compare obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor sau chiar diferitele motive invocate în cadrul acesteia cu „operațiunile” care fac obiectul unor cereri de plată declarate inadmisibile. Tot astfel, este inoperant argumentul Republicii Italiene potrivit căruia, ținând seama de definiția legală a noțiunii „măsură”, Comisia ar trebui în mod necesar, în cadrul unei astfel de comparații, să cunoască și să includă în aprecierea sa „operațiunile” concrete la care se referă „măsura” în cauză. Astfel, simplul fapt că o cerere de plată ar putea să se refere la mai multe operațiuni concrete, puse în practică în cadrul unei măsuri (multianuale), în speță măsura 1.7, nu permite o interpretare contra legem a textului clar și precis al celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, în sensul că ar fi necesar să se efectueze o astfel de comparație în raport cu obiectul fiecăreia dintre diferitele operațiuni ca atare, iar nu în raport cu „măsura” sau cu „măsurile” în cauză. În sfârșit, contrar celor susținute de Republica Italiană, expresia „în ceea ce privește măsura […] care fac[e] obiectul cererii [de plată]”, căreia îi corespund celelalte versiuni lingvistice ale acestei dispoziții, nu exprimă nici ea cerința unui raport specific sau a unei coincidențe perfecte, ci enunță cel mult o simplă legătură cu respectiva sau cu respectivele măsuri sau reprezintă o referire generală la aceasta/acestea.

47      Pe de altă parte, din punct de vedere contextual, aprecierea de mai sus este confirmată atât de articolul 32 alineatul (3) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1260/1999, cât și de articolul 18 alineatul (2) literele (b) și (c) din acesta. În temeiul articolului 32 alineatul (3) primul paragraf a doua teză din regulamentul menționat, plățile intermediare – care trebuie să aibă loc ca răspuns la o cerere de rambursare concretă – sunt „calculate la nivelul măsurilor cuprinse în planul de finanțare al documentului complementar de programare”, iar nu la nivelul „operațiunilor” care intră în cadrul respectivelor măsuri. Această interpretare este conformă cu principiul potrivit căruia planul de finanțare orientativ, menționat la articolul 18 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1260/1999, care se referă la „priorități”, nu se poate baza decât pe descrierea măsurilor în cauză, în timp ce „operațiunilor” nu li se aplică o asemenea cerință. Astfel, potrivit articolului 18 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1260/1999, „[o]rice program operațional cuprinde […] o descriere pe scurt a măsurilor preconizate pentru a pune în aplicare prioritățile”. Rezultă că, dacă legiuitorul nu a impus să fie precizat într‑o mai mare măsură conținutul respectivelor „măsuri”, care sunt singurele care trebuie să fie comparate cu obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în temeiul celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, cu atât mai mult nu există o astfel de cerință de precizare nici în ceea ce privește diferitele „operațiuni” la care se referă o astfel de „măsură”. În sfârșit, articolul 31 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999 nu este de natură să infirme această apreciere, întrucât angajamentul bugetar comunitar nu este legat de noțiunea „operațiune”, ci mai degrabă de noțiunea „intervenție”, astfel cum rezultă și din cuprinsul articolului 31 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul menționat.

48      În acest context, articolul 86 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64) este lipsit de pertinență. Această nouă dispoziție, care înlocuiește a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, este lipsită de efect retroactiv și, prin urmare, nu este nici aplicabilă în speță, nici pertinentă pentru soluționarea prezentului litigiu. Astfel, condiția negativă de eligibilitate a plăților pe care această dispoziție o stabilește, potrivit căreia „[f]iecare plată intermediară efectuată de Comisie trebuie să îndeplinească [condiția ca] Comisia [să nu fi] emis aviz motivat pentru o încălcare în temeiul articolului 226 [CE] în ceea ce privește operațiunile pentru care s‑au declarat cheltuieli în cererea de plată respectivă”, nu poate influența interpretarea dispoziției anterioare. De altfel, în plus, trebuie subliniat că, pe de o parte, această nouă dispoziție cuprinde o precizare care nu era prevăzută în dispoziția anterioară, fără ca Comisia să fi motivat acest aspect în propunerea sa inițială din 14 iulie 2004 [COM(2004) 492 final], care a fost reținută, în esență, în regulamentul adoptat în final și că, pe de altă parte, Regulamentul nr. 1083/2006 a renunțat în întregime la noțiunea „măsură”, articolul 2 din acesta limitându‑se să definească noțiunile „axă prioritară” („una dintre prioritățile strategiei dintr‑un program operațional constând într‑un grup de operațiuni corelate și care au obiective specifice măsurabile”) și „operațiune” („un proiect sau un grup de proiecte […] în vederea realizării obiectivelor axei prioritare de care aparține”), precum și legătura dintre aceste două noțiuni. În contextul acestui nou cadru de reglementare, noțiunea „operațiune” înlocuiește, așadar, atât noțiunea „măsură”, cât și noțiunea „operațiune” în sensul regulamentului anterior, nr. 1260/1999, și este directă legată de noțiunea „axă prioritară”. În aceste condiții, Republica Italiană nu poate invoca Regulamentul nr. 1083/2006 pentru a‑și susține teza principală privind necesitatea ca obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor să coincidă cu operațiunile vizate de cererile de plată declarate inadmisibile.

49      În consecință, argumentarea Republicii Italiene referitoare la existența unui raport specific între obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și cel al operațiunii vizate de cererea de plată trebuie să fie respinsă. A fortiori, nu poate fi admis argumentul Republicii Italiene potrivit căruia a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 ar impune o coincidență perfectă sau o identitate a operațiunilor, fie că este vorba despre proiecte sau despre acțiuni, care fac obiectul cererilor de plată declarate inadmisibile și a motivelor invocate de Comisie în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195. Cu toate acestea, Comisia trebuie să demonstreze existența unei legături suficient de directe între „măsura” în cauză, în speță măsura 1.7, pe de o parte, și obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195, pe de altă parte, cerință a cărei pertinență a fost în final recunoscută de părți în cadrul ședinței.

50      Aceste considerații corespund finalității dispozițiilor pertinente ale Regulamentului nr. 1260/1999. Chiar dacă este adevărat că, astfel cum susține Republica Italiană, a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 urmărește să evite ca fondurile structurale să finanțeze operațiuni realizate de statele membre cu încălcarea dreptului Uniunii, aceasta nu înseamnă că riscul concomitent al unei pierderi inadmisibile a unor fonduri comunitare trebuie să fie atribuit în mod specific nelegalității sau punerii în aplicare nelegale a unor operațiuni (proiecte sau acțiuni) precise care fac obiectul cererii de plată și nici că Comisia este obligată să demonstreze că acest risc rezultă în mod specific si direct din astfel de operațiuni nelegale, contestate în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, o asemenea interpretare restrictivă ar reduce efectul util al dispozițiilor în cauză, care conferă Comisiei, numai cu titlu provizoriu, competența de a suspenda anumite plăți efectuate în temeiul unor angajamente financiare ale fondurilor structurale asumate în cadrul unui program operațional, în cazul în care este confruntată cu o presupusă încălcare de către statul membru beneficiar a dreptului Uniunii care prezintă o legătură suficient de directă cu măsura care face obiectul finanțării preconizate, până când constatarea respectivei încălcări a dreptului Uniunii este confirmată sau respinsă în mod definitiv printr‑o hotărâre a Curții.

51      Contrar celor susținute de Republica Italiană, această apreciere nu este pusă sub semnul întrebării nici de prima ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, care are în vedere, în mod analog, posibilitatea Comisiei de a provoca un efect suspensiv în ceea ce privește plățile intermediare, prin intermediul procedurii de suspendare în temeiul articolului 39 alineatul (2) din regulamentul menționat, adică în afara cadrului unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, pe lângă faptul că nici această din urmă dispoziție nu privește noțiunea „operațiune”, prima ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 stabilește, la fel ca a doua ipoteză, că nu trebuie să „existe o suspendare a plății” în ceea ce privește „măsura sau măsurile care fac obiectul cererii [de plată]”. Prin urmare, această primă ipoteză trebuie să primească aceeași interpretare precum cea expusă la punctul 43 și următoarele de mai sus și nu demonstrează că este necesară stabilirea unei legături specifice cu anumite „operațiuni”. În sfârșit, reiese în mod clar din textul celor două ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 că este suficient ca Comisia să invoce numai unul dintre aceste cazuri pentru a putea refuza provizoriu o plată intermediară.

52      Din punctul de vedere al genezei articolului 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, trebuie să se arate că propunerea legislativă, prezentată de Comisie, de stabilire a dispozițiilor generale privind fondurile structurale (JO 1998, C 176, p. 1) cuprindea articolul 31 alineatul (3) primul paragraf litera (f), care prevedea două ipoteze, formularea celei de a doua dintre aceste ipoteze referindu‑se la „lipsa unei decizii a Comisiei de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 169 din tratat, în ceea ce privește intervenția și măsura în cauză”. Or, eliminarea ulterioară, în cursul procesului decizional, a referirii la noțiunea mai concretă „intervenție” demonstrează a contrario că legiuitorul s‑a limitat în final la a impune existența unei legături suficient de directe între obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pe de o parte, și măsura sau măsurile la care se referă cererea de plată în cauză, pe de altă parte, ale căror definiții legale propuse corespundeau celor care au fost în final reținute în cadrul articolului 9 din Regulamentul nr. 1260/1999.

53      În consecință, modul de redactare, contextul reglementării, obiectivul și geneza dispozițiilor pertinente indică în mod clar că, pentru a justifica declararea inadmisibilității unor plăți intermediare în raport cu o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor aflată în curs, este suficient ca Comisia să demonstreze că obiectul acestei proceduri prezintă o legătură suficient de directă cu „măsura” în sfera căreia se încadrează „operațiunile” vizate de cererile de plată în cauză.

54      În consecință, pe de o parte, Comisia era îndreptățită să stabilească drept temei al actelor atacate a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 și, pe de altă parte, având în vedere competența care îi era astfel conferită de a refuza provizoriu plăți intermediare, nu era obligată să urmeze procedura stabilită de prima ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999 coroborat cu articolul 39 alineatele (2) și (3) din respectivul regulament. Prin urmare, Comisia nu poate fi criticată pentru faptul că a eludat această procedură.

55      Este necesar, așadar, să se examineze dacă, în speță, Comisia a apreciat în mod corect existența unei legături suficient de directe între obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 și cel al măsurii 1.7, de care depindeau cererile de plată declarate inadmisibile.

 Cu privire la aplicarea în speță a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999

56      În primul rând, în prezenta cauză nu se contestă că, în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195, Comisia a transmis autorităților italiene, la 29 iunie 2007, o scrisoare de punere în întârziere și, la 1 februarie 2008, un aviz motivat prin care le imputa o încălcare a articolelor 4 și 5 din Directiva 2006/12 care consta în faptul că nu au adoptat, în ceea ce privește regiunea Campania, toate măsurile necesare pentru a asigura valorificarea și eliminarea deșeurilor în condiții care să nu pericliteze sănătatea umană și să nu dăuneze mediului și în special în faptul că nu au creat o rețea integrată și adecvată de instalații de eliminare, aviz motivat în urma căruia Comisia a introdus, la 4 iulie 2008, o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în fața Curții (a se vedea punctele 8-11 de mai sus și Hotărârea Comisia/Italia, punctul 12 de mai sus, punctul 20 și următoarele).

57      Trebuie să se constate că Republica Italiană nu contestă că era îndeplinită în speță condiția de aplicare referitoare la existența unei „decizi[i] a Comisiei de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 [CE]”, potrivit celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, și nici, de altfel, pertinența datei de 29 iunie 2007 începând de la care Comisia a declarat inadmisibile cererile de plată în cauză, aspect consemnat în procesul‑verbal de ședință. În orice caz, întrucât toate actele atacate au fost adoptate după introducerea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, nu este necesar să se examineze care dintre măsurile citate la punctul 56 de mai sus constituie o „decizie a Comisiei” în sensul dispoziției citate anterior.

58      În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolelor 4 și 5 din Directiva 2006/12, care face obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195, reiese în mod clar atât din Hotărârea Comisia/Italia, punctul 12 de mai sus (în special din cuprinsul punctelor 35, 36, 41, 76, 100 și 113, precum și din cuprinsul punctului 1 din dispozitiv), cât și din cererea prin care Comisia a introdus acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (punctul 58 a patra și a cincea liniuță și punctele 82, 84, 86, 87 și 102) că această procedură privea ansamblul sistemului de gestionare și de eliminare a deșeurilor în regiunea Campania, inclusiv, pe de o parte, recuperarea sau valorificarea, și, pe de altă parte, lipsa de eficiență a colectării diferențiate, Republica Italiană pretinzând că aceasta din urmă nu era vizată (a se vedea punctele 36 și 37 de mai sus). În ceea ce privește, mai specific, încălcarea articolului 4 din Directiva 2006/12, este necesar să se sublinieze că, la punctul 76 din Hotărârea Comisia/Italia, punctul 12 de mai sus, Curtea a constatat explicit că nivelul scăzut al colectării diferențiate a deșeurilor în regiunea Campania, în raport cu mediile națională și comunitară, nu a făcut decât să agraveze situația, iar la punctul 78 din hotărârea menționată, Curtea a ajuns, printre altele, la concluzia că instalațiile existente și funcționale în această regiune nu acopereau nicidecum nevoile reale ale acesteia în materie de eliminare a deșeurilor. Prin urmare, contrar celor susținute de Republica Italiană, obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 includea efectiv caracterul insuficient al colectării diferențiate, în calitate de element prealabil care agrava neajunsurile sistemului de gestionare a deșeurilor în ansamblul său. Tot astfel, la punctul 1 din dispozitivul Hotărârii Comisia/Italia, punctul 12 de mai sus, Curtea a constatat în mod expres, astfel cum se solicitase în primul capăt de cerere al acțiunii formulate de Comisie, că Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau, printre altele, prin faptul că nu a adoptat toate măsurile necesare pentru a asigura valorificarea și eliminarea deșeurilor în condiții care să nu pericliteze sănătatea umană și să nu dăuneze mediului. Este, așadar, neîntemeiat argumentul Republicii Italiene potrivit căruia recuperarea sau valorificarea și colectarea diferențiată nu se încadrau în obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 și potrivit căruia nu exista o legătură suficient de directă între acest obiect și cel al cererilor de plată declarate inadmisibile. În această privință, trebuie arătat că Republica Italiană a recunoscut ea însăși, în cadrul replicii, că obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și cel al cererilor de plată provizorii în cauză se suprapuneau cel puțin în ceea ce privește recuperarea sau valorificarea, motiv pentru care a invocat, în subsidiar, un nou motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității (a se vedea punctul 37 de mai sus și punctul 63 de mai jos).

59      În al treilea rând, trebuie arătat că intervențiile prevăzute în cadrul măsurii 1.7, astfel cum figurează în descrierea respectivei măsuri în versiunea modificată a PO Campania, pe lângă o serie de intervenții pentru susținerea recuperării sau a valorificării deșeurilor în urma colectării diferențiate [punctul 5 literele (e)-(f) din descrierea măsurii 1.7], includeau și intervenții privind ajutoare acordate pentru crearea unui sistem de colectare diferențiată a deșeurilor urbane [punctul 5 litera (d) din descrierea măsurii 1.7] și privind realizarea unor depozite de deșeuri pentru eliminarea deșeurilor în urma colectării diferențiate [punctul 5 litera (b) din descrierea măsurii 1.7]. Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 56 de mai sus, procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 se referea în mod expres la încălcări ale obligațiilor care priveau atât recuperarea sau valorificarea, cât și lipsa de eficiență a colectării diferențiate. În aceste condiții, nu este întemeiată critica făcută de Republica Italiană Comisiei privind faptul că obiectul măsurii 1.7 și, prin urmare, al cererilor de plată declarate inadmisibile nu prezenta o legătură suficientă cu cel al procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. În plus, în timp ce Republica Italiană nu a reușit să explice suficient dacă și în ce măsură operațiunile vizate de respectivele cereri de plată erau legate în mod specific de intervenții prevăzute la punctul 5 literele (b)-(g) din descrierea măsurii 1.7, aceasta a recunoscut totuși că plățile intermediare solicitate aveau ca scop tocmai ameliorarea, printre altele, a colectării diferențiate în temeiul punctului 5 litera (d) din descrierea măsurii 1.7.

60      Astfel, Republica Italiană nu poate susține că operațiunile care făceau obiectul cererilor de plată declarate inadmisibile nu erau nici vizate în mod specific de procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 și nici contrare, în sine, articolelor 4 și 5 din Directiva 2006/12 și că actele atacate riscau să compromită obiectivul de finanțare a măsurii 1.7, întrucât plățile solicitate ar fi avut drept obiectiv tocmai remedierea încălcării obligațiilor imputate. Astfel, după cum s‑a constatat la punctele 43-54 de mai sus, în conformitate cu a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, este suficient ca Comisia să demonstreze existența unei legături suficient de directe între obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și cel al cererilor de plată declarate inadmisibile, ceea ce Comisia a făcut în speță indicând, în esență, că acțiunile sau operațiunile care făceau obiectul respectivelor cereri de plată erau destinate atingerii unora dintre obiectivele sau subobiectivele prevăzute de măsura 1.7 și că punerea în aplicare a respectivei măsuri era vizată de procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195. În special, în această privință, Comisia nu era obligată să demonstreze că finanțarea operațiunilor care intrau în sfera măsurii 1.7 și care făceau obiectul respectivelor cereri de plată risca să aducă efectiv atingere bugetului Uniunii (a se vedea punctul 50 de mai sus).

 Concluzii în ceea ce privește primele patru motive

61      Având în vedere toate considerațiile de mai sus, primul motiv urmează să fie respins ca neîntemeiat.

62      În ceea ce privește al doilea și al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999, pe de o parte, și pe denaturarea situației de fapt, precum și pe existența unui abuz de putere, pe de altă parte, este suficient să se constate că, având în vedere considerațiile expuse la punctele 56-60 de mai sus, Republica Italiană nu a demonstrat că Comisia ar fi interpretat greșit sau chiar că ar fi denaturat situația de fapt sau că ar fi utilizat procedura prevăzută de dispoziția citată anterior în alt scop decât cel avut în vedere de criteriile sale pertinente, în special cele menționate în a doua ipoteză prevăzută la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999. În această privință, este inoperantă critica formulată de Republica Italiană potrivit căreia Comisia ar fi inclus în mod eronat în cadrul aprecierii sale aflate la baza actelor atacate lipsa unui plan general de gestionare a deșeurilor (a se vedea punctul 38 de mai sus). Această lipsă a fost de altfel admisă de Comisie, care subliniază caracterul ei neglijabil pentru modul în care trebuie soluționat prezentul litigiu. Astfel, această critică nu este de natură să pună sub semnul întrebării demonstrarea de către Comisie a existenței unei legături suficient de directe între obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 și cel al cererilor de plată declarate inadmisibile, această legătură justificând în sine aplicarea articolului 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999. În aceste condiții, nu se poate reproșa Comisiei că a încercat să atingă în speță un rezultat pe care nu îl putea obține decât prin punerea în aplicare fie a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, fie a procedurii de suspendare întemeiate pe articolul 39 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat.

63      În plus, în acest context, astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, Republica Italiană nu poate invoca în cadrul replicii un motiv nou, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității (a se vedea punctul 37 de mai sus), întrucât în speță nu sunt în mod vădit îndeplinite condițiile excepționale prevăzute la articolul 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură. Astfel, Republica Italiană nu invocă niciun element pertinent de drept sau de fapt care ar fi apărut numai în cursul procedurii, întrucât toate elementele pe care Comisia și‑a bazat apărarea erau deja prezente și cunoscute de Republica Italiană în cursul procedurii administrative. În această privință, contrar celor susținute de Republica Italiană în cadrul ședinței, numai modul în care Comisia a prezentat aceste elemente de fapt și de drept în cadrul memoriului său în apărare nu poate justifica o derogare de la dispoziția citată anterior, astfel încât acest motiv nou trebuie să fie respins ca inadmisibil (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 octombrie 1999, Atlanta/Comunitatea Europeană, C‑104/97 P, Rec., p. I‑6983, punctul 29).

64      În consecință, al doilea și al treilea motiv, precum și motivul nou invocat în subsidiar și întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității trebuie de asemenea să fie respinse.

65      În ceea ce privește al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) și al doilea paragraf și a articolului 39 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1260/1999, precum și pe încălcarea principiului contradictorialității și pe existența unui abuz de putere, rezultă din considerațiile prezentate la punctele 43-60 de mai sus că prima dintre aceste dispoziții constituia un temei juridic adecvat pentru adoptarea actelor atacate. Astfel, Republica Italiană nu poate reproșa Comisiei faptul că ar fi exercitat abuziv procedura de suspendare prevăzută la articolul 39 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat și nici faptul că i‑ar fi încălcat dreptul la apărare în ceea ce privește motivele în litigiu enunțate referitoare la inadmisibilitatea cererilor de plată intermediare, întâi, în scrisoarea din 31 martie 2008 și reiterate, apoi, în actele atacate. Astfel cum susține Comisia, reiese din interpretarea acestei scrisori coroborată cu cea a actelor atacate că unele dintre îndoielile și rezervele legate de planul de gestionare a deșeurilor pentru regiunea Campania din 28 decembrie 2007, enunțate în scrisoarea din 20 octombrie 2008 și reiterate pe scurt în scrisoarea din 22 decembrie 2008, nu făceau, spre deosebire de motivele de inadmisibilitate în litigiu, obiectul unei contestații formale, nici în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195, nici în cel al procedurii de punere în aplicare a PO Campania care a dus la adoptarea actelor atacate. Prin urmare, actele atacate nu pot fi considerate ca fiind afectate de o încălcare a dreptului la apărare al Republicii Italiene sau de un alt viciu de formă sau de fond care să le pună în discuție legalitatea ca urmare a faptului că exprimă respectivele îndoieli și rezerve.

66      În consecință, al patrulea motiv trebuie de asemenea să fie respins.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe existența unui viciu de motivare în raport cu articolul 253 CE

67      În cadrul prezentului motiv, Republica Italiană susține, în esență, că scrisoarea din 22 decembrie 2008 este afectată de un viciu de motivare în ceea ce privește aspecte de fapt esențiale, întrucât Comisia a omis să răspundă în mod adecvat la observațiile prezentate de autoritățile italiene în scrisoarea lor din 9 iunie 2008. Astfel, scrisoarea din 22 decembrie 2008 nu ar fi ținut seama de faptul că proiectele legate de măsura 1.7 au contribuit și ar fi putut contribui în viitor la soluționarea problemei eliminării deșeurilor, dat fiind că era vorba despre proiecte care urmăreau să extindă colectarea diferențiată și recuperarea materialelor și a energiei provenite din deșeurile astfel tratate. Or, acest aspect ar fi constituit un element esențial al legăturii sau chiar al perfectei concordanțe care exista între obiectul și finalitățile procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și obiectul și finalitățile proiectelor la care se referea măsura 1.7. În plus, întrucât obiectivele și proiectele măsurii 1.7 erau definite în mod detaliat în PO Campania, Comisia ar fi trebuit să își bazeze decizia pe o examinare adecvată în această privință și ar fi trebuit să explice motivele pentru care considera că situația care a determinat inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împiedica realizarea eficientă a respectivei măsuri.

68      Comisia solicită respingerea prezentului motiv.

69      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, prin scrisoarea din 31 martie 2008, care nu este atacată în cadrul prezentelor acțiuni, Comisia a informat autoritățile italiene cu privire la consecințele care decurgeau, din punctul său de vedere, din procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 în ceea ce privește finanțarea măsurii 1.7 în cadrul punerii în aplicare a PO Campania (a se vedea punctul 13 de mai sus). În această scrisoare, Comisia a arătat că nu mai putea efectua, în conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1260/1999, „plăți intermediare în ceea ce privește rambursarea cheltuielilor referitoare la măsura 1.7” care „[ar avea] ca obiect «Sistemul regional de gestionare și de eliminare a deșeurilor», la care se referă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor” în cauză. În această privință, Comisia a precizat că „gestionarea deșeurilor în ansamblul său [era] nesatisfăcătoare ținând seama de necesitatea de a garanta colectarea și eliminarea corecte a deșeurilor și, prin urmare, și de acțiunile prevăzute de măsura 1.7, cum ar fi acțiunile legate de instalațiile de stocare, de tratare și de eliminare a deșeurilor, de instalațiile de valorificare a părților uscată și umedă, finalizarea realizării depozitelor de deșeuri, în afară de colectarea diferențiată […], precum și planurile și programele sectoriale”. Comisia a ajuns, așadar, în esență, la concluzia că ar fi inadmisibilă orice cerere de plată referitoare la cheltuielile aferente măsurii 1.7 formulată ulterior momentului în care regiunea Campania și‑a încălcat obligațiile care îi reveneau în temeiul Directivei 2006/12.

70      Comisia s‑a referit la această motivare (a se vedea punctele 13-21 de mai sus) în toate actele atacate, astfel încât respectiva motivare trebuie considerată ca fiind parte integrantă din motivarea respectivelor acte din perspectiva controlului legalității acestora, fapt care a fost recunoscut de părți în cursul ședinței și a fost consemnat în procesul‑verbal de ședință. În plus, în scrisoarea din 22 decembrie 2008, Comisia a subliniat că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195 punea în discuție ansamblul sistemului de gestionare a deșeurilor în Campania în raport cu articolele 4 și 5 din Directiva 2006/12, pentru a concluziona că nu existau „garanții suficiente în ceea ce privește realizarea corectă a operațiunilor cofinanțate de FEDR în cadrul măsurii 1.7, care, având în vedere chiar modul în care este enunțată măsura, prive[au] ansamblul sistemului regional de gestionare și de eliminare a deșeurilor, a cărui eficacitate și al cărui caracter adecvat [făceau] obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor” în cauză.

71      Astfel cum s‑a recunoscut în cadrul unei jurisprudențe constante, obligația de a motiva o decizie individuală are ca scop să acorde persoanei interesate o indicație suficientă pentru a afla dacă decizia este bine fundamentată sau dacă este, eventual, afectată de un viciu care permite contestarea validității sale și să dea posibilitatea instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei. Întinderea acestei obligații depinde de natura actului în cauză și de contextul adoptării sale. Dat fiind că o decizie a Comisiei care este adoptată în cadrul punerii în aplicare a FEDR și care privește inadmisibilitatea, provizorie, a unor cereri intermediare de plată determină consecințe financiare negative atât pentru statul membru solicitant, cât și pentru beneficiarii finali ai respectivelor plăți, motivarea acestei decizii trebuie să evidențieze în mod clar motivele care justifică declararea inadmisibilității (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2011, Grecia/Comisia, T‑81/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 41; a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 17 septembrie 2003, Stadtsportverband Neuss/Comisia, T‑137/01, Rec., p. II‑3103, punctele 52-54). Nu este însă obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor care reglementează materia respectivă (Hotărârea Curții din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, Rep., p. I‑11245, punctul 77).

72      Ținând seama de faptul că motivarea actelor atacate o include pe cea cuprinsă în scrisoarea din 31 martie 2008, este suficient să se constate că, în raport cu această motivare și cu expunerea tuturor elementelor pertinente care justifică aplicarea articolului 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999, nu numai că Republica Italiană a putut să conteste în mod util legalitatea de fond a actelor atacate, dar și Tribunalul este pe deplin în măsură să își exercite controlul (a se vedea punctele 42-66 de mai sus). În plus, având în vedere jurisprudența citată la punctul 71 de mai sus, Comisia nu era obligată să răspundă în mod expres, în actele atacate, la toate argumentele invocate în scrisoarea Republicii Italiene din 9 iunie 2008, atât timp cât elementele esențiale care susțineau respectivele acte erau prezentate în mod adecvat în cadrul acestora. În ceea ce privește contextul în care au fost adoptate actele atacate, trebuie precizat că autoritățile italiene, în calitate de destinatare ale procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/2195, erau informate cu privire la obiectul contestației Comisiei și, prin urmare, erau capabile să compare obiectul măsurii 1.7 cu obiectul cererilor de plată declarate inadmisibile și cu obiectul declarațiilor de inadmisibilitate pronunțate în cadrul actelor atacate, astfel încât nu era necesară o motivare mai detaliată decât cea prezentată în respectivele acte. În această privință, trebuie precizat că simplul fapt că Republica Italiană a considerat în mod eronat anumite elemente ca fiind esențiale, precum pretinsa coincidență perfectă existentă între obiectul cererilor de plată declarate inadmisibile și cel al procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (a se vedea punctele 42-54 de mai sus), aspect care intră în sfera unei aprecieri de fond, nu este de natură să modifice întinderea obligației formale de motivare a Comisiei.

73      În aceste condiții, al cincilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al șaselea și la al șaptelea motiv, invocate în cauza T‑308/09 și întemeiate pe încălcarea articolelor 32 și 39 din Regulamentul nr. 1260/1999 și, respectiv, pe cea a articolului 230 CE

74      În cadrul celui de al șaselea motiv, Republica Italiană susține că motivul suplimentar de inadmisibilitate invocat de Comisie în scrisoarea din 20 mai 2009 împotriva cererii de plată în cauză, care ar fi bazat pe existența unei situații de litispendență determinate de faptul că cauza T‑99/09 era pendinte, este contrar articolelor 32 și 39 din Regulamentul nr. 1260/1999 care enumeră în mod limitativ situațiile în care Comisia are posibilitatea să suspende o plată intermediară și să declare inadmisibilă cererea de plată. Cu toate acestea, existența unei acțiuni întemeiate pe articolul 230 CE și îndreptate împotriva unor măsuri analoge deja adoptate de Comisie nu ar figura printre aceste situații.

75      În cadrul celui de al șaptelea motiv, Republica Italiană susține că, în măsura în care Comisia refuză plata intermediară ca urmare a faptului că este pendinte o acțiune formulată în temeiul articolului 230 CE, scrisoarea din 20 mai 2009 este în plus afectată de o încălcare a respectivei dispoziții, care reprezintă o expresie a dreptului fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă acordată de instanța Uniunii. Abordarea Comisiei ar descuraja statele membre să formuleze acțiuni împotriva unor decizii de refuz al unor cereri de plată, ținând seama de riscul ca plățile intermediare să fie suspendate în așteptarea deciziei care urmează să fie adoptată în cadrul acțiunii, și, prin urmare, ar fi o limitare inadmisibilă a exercitării dreptului acestora la o protecție jurisdicțională.

76      Comisia solicită respingerea acestor motive.

77      În ceea ce privește al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 32 și 39 din Regulamentul nr. 1260/1999, este suficient să se constate că acest motiv se bazează pe o interpretare greșită a scrisorii din 20 mai 2009, atacată în cadrul cauzei T‑308/09, care invocă aceleași motive de inadmisibilitate precum cele prezentate în scrisorile din 31 martie și din 22 decembrie 2008. Astfel, precum susține Comisia, referirea la litispendența determinată de cauza conexă T‑99/09 nu este decât o descriere a situației juridice din acel stadiu al procedurii și nu poate fi interpretată drept un motiv de inadmisibilitate suplimentar, care nu este prevăzut de articolele 32 și 39 din Regulamentul nr. 1260/1999. Procedând astfel, Comisia s‑a limitat să atragă atenția Republicii Italiene asupra faptului că, pe de o parte, modul în care va fi soluționată procedura în cauza T‑99/09, care are ca obiect legalitatea acelorași motive de inadmisibilitate, este în mod necesar de natură să anticipeze modul de soluționare a procedurii din cauza T‑308/09 și că, pe de altă parte, va continua să considere cererile intermediare de plată în cauză ca fiind inadmisibile până când instanța Uniunii se va fi pronunțat în mod definitiv în această privință.

78      Tot astfel, în ceea ce privește al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 230 CE, este suficient să se arate că Comisia nu s‑a referit la articolul 230 CE pentru a invoca un motiv de inadmisibilitate suplimentar în contextul articolelor 32 și 39 din Regulamentul nr. 1260/1999 sau pentru a descuraja Republica Italiană să formuleze o acțiune în justiție, ci numai pentru a ține seama de existența cauzei conexe T‑99/09 și de faptul că modul în care aceasta urma să fie soluționată era de natură să anticipeze modul în care va fi soluționată cauza T‑308/09.

79      În consecință, al șaselea și al șaptelea motiv trebuie să fie respinse ca vădit neîntemeiate.

80      Având în vedere toate considerațiile de mai sus, urmează ca prezentele acțiuni să fie respinse în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

81      Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

82      Întrucât Republica Italiană a căzut în pretenții cu privire la toate motivele invocate și Comisia a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, se impune ca Republica Italiană să fie obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunile.

2)      Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

Azizi Dehousse Frimodt Nielsen

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 19 aprilie 2013.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzeiII – 2

Procedura de aprobare a susținerii Programului operațional „Campania”II – 2

Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor desfășurată împotriva Republicii ItalieneII – 5

Efectele procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor asupra punerii în aplicare a PO CampaniaII – 6

Procedura și concluziile părțilorII – 9

În dreptII – 10

Rezumatul motivelor invocate în cauzele T‑99/09 și T‑308/09II – 10

Cu privire la pretinsa nerespectare a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999II – 11

Observații introductiveII – 11

Cu privire la conținutul criteriilor de aplicare a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999II – 14

Cu privire la aplicarea în speță a celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 32 alineatul (3) primul paragraf litera (f) din Regulamentul nr. 1260/1999II – 19

Concluzii în ceea ce privește primele patru motiveII – 21

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe existența unui viciu de motivare în raport cu articolul 253 CEII – 23

Cu privire la al șaselea și la al șaptelea motiv, invocate în cauza T‑308/09 și întemeiate pe încălcarea articolelor 32 și 39 din Regulamentul nr. 1260/1999 și, respectiv, pe cea a articolului 230 CEII – 26

Cu privire la cheltuielile de judecatăII – 27

* Limba de procedură: italiana.