Language of document : ECLI:EU:T:2015:516

Cauza T‑418/10

voestalpine AG
și
voestalpine Wire Rod Austria GmbH

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a oțelului pentru precomprimare – Stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și schimbul de informații comerciale sensibile – Încălcare unică, complexă și continuă – Contract de agenție – Imputabilitatea comportamentului ilicit al agentului în sarcina comitentului – Necunoașterea de către comitent a comportamentului ilicit al agentului – Participarea la o componentă a încălcării și cunoașterea planului de ansamblu – Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor – Proporționalitate – Principiul individualizării pedepselor și a sancțiunilor – Fond”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 15 iulie 2015

1.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Gradul de precizie necesar al elementelor de probă reținute de Comisie – Serie de indicii – Control jurisdicțional – Întindere – Decizie care lasă să subziste îndoieli în percepția instanței – Respectarea principiului prezumției de nevinovăție

[art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]

2.      Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare, în pofida rolului său limitat – Admisibilitate – Luare în considerare cu ocazia aprecierii gravității încălcării și cu ocazia stabilirii cuantumului amenzii

(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)

3.      Înțelegeri – Participare la reuniuni având un obiect anticoncurențial – Împrejurare care permite, în lipsa unei distanțări în raport cu deciziile adoptate, să se constate participarea la înțelegerea subsecventă – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii – Irelevanță – Respectarea de către Comisie a garanțiilor procedurale – Control jurisdicțional

(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)

4.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Întreprindere – Noțiune – Unitate economică – Societăți care întrețin o relație verticală – Societăți legate printr‑un contract de agenție – Criterii de apreciere

(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)

5.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Întreprindere – Noțiune – Unitate economică – Societăți legate printr‑un contract de agenție – Criterii de apreciere – Asumare de către intermediar a unui risc economic

(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Comunicarea 2000/C 291/01 a Comisiei)

6.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Întreprindere – Noțiune – Unitate economică – Societăți legate printr‑un contract de agenție – Agent care acționează în numele a doi participanți la o înțelegere – Criterii de apreciere – Risc economic

(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)

7.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Întreprindere – Noțiune – Unitate economică – Societăți legate printr‑un contract de agenție – Criterii de apreciere – Necunoaștere de către comitent a comportamentului anticoncurențial al agentului – Irelevanță

(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)

8.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Gravitatea încălcării – Criterii de apreciere – Marjă de apreciere rezervată Comisiei – Limite – Respectarea principiilor proporționalității și individualizării pedepselor și a sancțiunilor

[art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 49 alin. (3); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]

9.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Metodă de calcul definită de orientările adoptate de Comisie – Individualizare a pedepsei în diferite stadii ale stabilirii cuantumului

[art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 22, 27, 29, 36 și 37]

10.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond – Efect – Respectarea orientărilor privind calcularea amenzilor – Excludere – Circumstanțe care trebuie luate în considerare

(art. 229 CE; Acordul privind SEE, art. 53; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 116-118)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 119-124)

3.      Pentru a dovedi în mod suficient participarea unei întreprinderi la o încălcare anticoncurențială, este suficient să se demonstreze de către Comisie că întreprinderea în cauză a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială, fără să se fi opus în mod vădit. Atunci când participarea la asemenea reuniuni a fost stabilită, această întreprindere are obligația să prezinte indicii de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurențial, dovedind astfel că le comunicase concurenților săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a lor. Mai mult, împrejurarea că o întreprindere nu dă curs rezultatelor unei reuniuni având un obiect anticoncurențial nu este de natură să înlăture răspunderea sa pentru participarea la o înțelegere, cu excepția cazului în care se distanțează în mod public de conținutul acesteia. Faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a avut un rol minor în aspectele cu privire la care a participat este relevant numai la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea cuantumului amenzii. În această privință, atunci când răspunderea întreprinderilor pentru comportamente anticoncurențiale rezultă, potrivit Comisiei, din participarea acestora la reuniuni având ca obiect asemenea comportamente, instanțele Uniunii trebuie să verifice că aceste întreprinderi au avut ocazia, atât în cursul procedurii administrative, cât și în fața lor, să conteste concluziile care au fost întemeiate în acest mod și, eventual, să demonstreze existența unor împrejurări care să pună într‑o lumină diferită faptele stabilite de Comisie și care să permită substituirea prin altă explicație plauzibilă a faptelor celei reținute de această instituție.

(a se vedea punctele 125, 127 și 128)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 134-139)

5.      În vederea stabilirii, în materia dreptului concurenței, a existenței unei unități economice între două societăți care întrețin o relație verticală precum cea existentă între un comitent și agentul sau intermediarul acestuia, au fost reținute două elemente drept parametri de referință principali: pe de o parte, asumarea sau neasumarea de către intermediar a unui risc economic și, pe de altă parte, caracterul exclusiv sau neexclusiv al serviciilor furnizate de intermediar.

În această privință, referitor la asumarea riscului economic, un intermediar nu poate fi considerat un organ auxiliar integrat în întreprinderea comitentului atunci când convenția încheiată cu comitentul îi conferă sau îi acordă un mandat care se apropie din punct de vedere economic de cel al unui comerciant independent, din cauză că prevede asumarea de către intermediar a riscurilor financiare asociate vânzării sau executării contractelor încheiate cu terți. Astfel, referitor la un contract care se analizează ca un contract de agenție, în sensul punctului 12 din Liniile directoare privind restricțiile verticale, în temeiul căruia agentul preia numai cheltuieli accesorii, fără să suporte un risc economic, altul decât neglijabil, acesta din urmă nu își asumă un mandat care se apropie din punct de vedere economic de cel al unui comerciant independent.

(a se vedea punctele 139, 140, 145, 147 și 148)

6.      În materia dreptului concurenței, existența unei unități economice între un comitent și agentul acestuia este apreciată pe baza a doi parametri de referință principali: pe de o parte, asumarea sau neasumarea de către intermediar a unui risc economic și, pe de altă parte, caracterul exclusiv sau neexclusiv al serviciilor furnizate de intermediar.

În această privință, referitor la caracterul exclusiv al serviciilor furnizate de intermediar, nu pledează în favoarea ideii de unitate economică faptul că, în paralel cu activitățile desfășurate pentru comitent, intermediarul se angajează, în calitate de comerciant independent, în operațiuni de o amploare considerabilă pe piața produsului sau serviciului relevant. Totuși, atunci când un agent acționează în numele a doi participanți la o înțelegere, fără a fi activ în nume personal pe piața relevantă, pentru a stabili existența unei unități economice între agent și unul dintre comitenții săi, trebuie să se cunoască dacă acest agent este capabil, în ceea ce privește activitățile care i‑au fost încredințate de comitent, să se comporte ca un comerciant independent liber să își stabilească propria strategie comercială. Dacă agentul nu este capabil să se comporte într‑un asemenea mod, mandatul exercitat de acesta pe seama acelui comitent face parte integrantă din activitățile acestuia din urmă.

Astfel, într‑un caz de dublă reprezentare, elementul decisiv pentru a stabili existența unei unități economice rezidă în aprecierea riscurilor financiare asociate vânzării sau executării contractelor încheiate cu terții. Atunci când contractul de agenție încheiat cu una dintre societățile reprezentate nu dă agentului posibilitatea să acționeze, în sensul dreptului concurenței, în calitate de comerciant independent în ceea ce privește activitățile pentru care fusese desemnat, dubla reprezentare nu este de natură să repună în discuție concluzia potrivit căreia agentul acționează de facto ca un organ auxiliar și, prin urmare, constituie cu această întreprindere o entitate economică unică. Astfel, agentul poate fi considerat că formează o unitate economică atât cu unul, cât și cu celălalt participant la înțelegere. Atunci când dubla reprezentare permite să se aibă acces la informații sensibile din punct de vedere comercial provenite de la două surse, această particularitate constituie un factor de îmbunătățire a coordonării în cadrul înțelegerii.

(a se vedea punctele 139, 141, 149, 151-153, 155, 158, 160, 161 și 163)

7.      În materia dreptului concurenței, atunci când un agent acționează în numele și pe seama comitentului fără să își asume riscul economic al activităților care i‑au fost încredințate, comportamentul anticoncurențial al acestui agent în cadrul activităților respective poate fi imputat comitentului, similar imputării posibile în cazul unui angajator în ceea ce privește actele sancționabile săvârșite de unul dintre angajații săi, chiar în lipsa dovedirii cunoașterii de către comitent a comportamentului anticoncurențial al agentului. Astfel, având în vedere contractul de agenție și, ca și în cazul unei filiale controlate integral sau aproape integral de societatea‑mamă a acesteia sau al unui angajat care acționează pe seama angajatorului său, agentul este considerat că acționează pe seama comitentului și că formează cu acesta o entitate unică.

(a se vedea punctele 175 și 394)

8.      Din articolul 49 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reiese că pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune.

În această privință, la stabilirea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, trebuie să se țină seama de toate elementele de natură să intre în aprecierea gravității acordurilor și a practicilor declarate incompatibile cu piața internă la articolul 101 alineatul (1) TFUE și la articolul 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE, cum ar fi, în special, rolul avut de fiecare dintre părți în cadrul încălcării și riscul pe care îl reprezintă încălcări de acest tip pentru obiectivele Uniunii. De asemenea, faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a avut un rol minor în aspectele la care a participat trebuie luat în considerare la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea amenzii. În special în prezența unei încălcări unice, în sensul unei încălcări complexe, care reunește un ansamblu de acorduri și de practici concertate pe piețe distincte sau în care autorii încălcării nu sunt toți prezenți sau pot să fi cunoscut doar parțial planul de ansamblu, sancțiunile trebuie individualizate, în sensul că trebuie să se raporteze la comportamentele și la caracteristicile proprii întreprinderilor în cauză. În acest context, principiul proporționalității presupune ca amenda să fie stabilită în mod proporțional cu elementele care trebuie luate în considerare atât pentru a aprecia gravitatea obiectivă a încălcării, în sine, cât și pentru a aprecia gravitatea relativă a participării la încălcare a întreprinderii sancționate. Astfel, în materia sancțiunii aplicate pentru încălcarea dreptului concurenței referitor la înțelegeri, Comisia trebuie să asigure individualizarea pedepselor în raport cu încălcarea, ținând seama de situația specifică a fiecărui autor al încălcării. În această privință, un autor al unei încălcări unice căruia nu i se stabilește răspunderea pentru anumite componente ale acesteia nu poate să fi avut un rol în punerea în aplicare a acestor componente. Din cauza sferei limitate a încălcării reținute în privința sa, încălcarea dreptului concurenței este, în mod necesar, mai puțin gravă decât cea imputată autorilor încălcării care au participat la toate componentele încălcării.

În consecință, principiul proporționalității impune, printre altele, Comisiei să ia în considerare, cu ocazia stabilirii cuantumului amenzii, faptul că o întreprindere a participat, prin intermediul agentului său, doar la o componentă a încălcării unice și că, în cazul acestei componente, în lipsa participării la nivel european al înțelegerii globale, nu se poate considera că atât obiectul, cât și efectele acestei participări au fi putut depăși teritoriul unui singur stat membru. Atunci când unei asemenea întreprinderi i se aplică o amendă identică celei pe care ar fi trebuit să o suporte în cazul în care i‑ar fi fost imputată o participare la toate componentele încălcării unice, decizia Comisiei trebuie să fie anulată, deoarece nu a ținut seama de particularitatea situației întreprinderii în cauză. În această privință, simplul fapt că această întreprindere a putut avea cunoștință despre dimensiunea paneuropeană a înțelegerii globale, deși o asemenea cunoaștere nu a fost demonstrată, nu poate fi suficientă pentru a lua în considerare, în vederea calculării amenzii, valoarea vânzărilor realizate pe aceste piețe, întrucât nu s‑a dovedit în cazul celor din urmă că întreprinderea respectivă a avut un comportament anticoncurențial.

(a se vedea punctele 408, 411-415, 437 și 442-447)

9.      În materia sancțiunii aplicate pentru încălcarea dreptului concurenței referitor la înțelegeri, Comisia trebuie să asigure individualizarea pedepselor în raport cu încălcarea, ținând seama de situația specifică a fiecărui autor al încălcării. În practică, individualizarea pedepsei în funcție de încălcare se poate efectua în diferite stadii ale stabilirii cuantumului amenzii.

În primul rând, Comisia poate recunoaște particularitatea participării unei întreprinderi la încălcare în stadiul aprecierii gravității obiective a încălcării unice, în sensul punctului 22 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003.

În al doilea rând, Comisia poate recunoaște această particularitate în stadiul aprecierii circumstanțelor atenuante amintite la punctul 29 din orientări pe baza evaluării globale a tuturor circumstanțelor relevante (a se vedea punctul 27 din orientările menționate).

În al treilea rând, Comisia poate recunoaște această particularitate într‑un stadiu ulterior celui al aprecierii gravității obiective a încălcării sau a circumstanțelor atenuante invocate de întreprinderile în cauză. Astfel, punctul 36 din orientări prevede că, în anumite cazuri, Comisia poate aplica o amendă simbolică și poate de asemenea, astfel cum prevede punctul 37 din aceste orientări, să se abată de la metodologia generală prezentată pentru stabilirea amenzilor, având în vedere în special particularitățile unei cauze date.

(a se vedea punctele 415-417, 420 și 423)

10.    În materia dreptului concurenței, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, care nu permite decât respingerea acțiunii în anulare sau anularea actului atacat, competența de fond conferită instanței Uniunii, în temeiul articolului 229 CE, de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 o autorizează să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să reformeze actul atacat, chiar și în lipsa anulării, ținând seama de toate împrejurările de fapt, în special prin modificarea amenzii aplicate atunci când problema cuantumului acesteia este supusă aprecierii sale.

În această privință, prin natura sa, stabilirea unei amenzi de către instanța Uniunii nu este un exercițiu aritmetic exact. Pe de altă parte, instanța Uniunii nu este legată de calculele Comisiei și nici de orientările acesteia atunci când se pronunță în temeiul competenței sale de fond, ci trebuie să efectueze propria apreciere, ținând seama de toate împrejurările cauzei.

În acest context, instanțele Uniunii țin seama îndeosebi de natura restrângerilor în discuție aduse concurenței, alocarea de cote și stabilirea prețurilor numărându‑se printre cele mai grave. Pe de altă parte, trebuie să se țină seama eventual de unele particularități precum faptul că întreprinderea în cauză a participat doar la o componentă a unei încălcări unice la nivel european care este limitată la teritoriul unui singur stat membru, precum și împrejurarea că participarea acestei întreprinderi la încălcare este mai ales fapta unui intermediar, în timp ce cunoașterea de către întreprindere a comportamentului agentului său nu este demonstrată.

(a se vedea punctele 450-453 și 462-465)