HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)
13 decembrie 2007
Cauza F‑65/05
Paulo Sequeira Wandschneider
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Evaluare – Raport asupra evoluției carierei – Exercițiul de evaluare 2003 – Acțiune în anulare – Motivare – Eroare vădită de apreciere”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Sequeira Wandschneider solicită anularea raportului asupra evoluției carierei întocmit în privința sa pentru perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2003 și obligarea Comisiei să îi plătească suma de 2 500 de euro, sub rezerva majorării, pentru repararea prejudiciului material și moral pe care l‑ar fi suferit din cauza raportului asupra evoluției carierei pentru anul 2003
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întocmire – Întârziere
(Statutul funcționarilor, art. 43)
2. Funcționari – Evaluare – Raport asupra evoluției carierei – Intervenția validatorului în procedura de evaluare
(Statutul funcționarilor, art. 43)
3. Funcționari – Evaluare – Raport asupra evoluției carierei – Compunerea comisiei paritare de evaluare
(Statutul funcționarilor, art. 43)
4. Funcționari – Evaluare – Raport asupra evoluției carierei – Rolul evaluatorului de apel
(Statutul funcționarilor, art. 43)
5. Funcționari – Evaluare – Respectarea dreptului la apărare
(Statutul funcționarilor, art. 43)
6. Funcționari – Evaluare – Raport asupra evoluției carierei – Evaluare mai puțin favorabilă în raport cu evaluarea anterioară
(Statutul funcționarilor, art. 43)
1. Cu excepția existenței unor împrejurări excepționale, un raport de evaluare nu poate fi anulat numai pentru motivul că a fost întocmit cu întârziere. Chiar dacă întocmirea cu întârziere a unui raport de evaluare poate da naștere, după caz, unui drept al funcționarului în cauză de a obține despăgubiri, aceasta nu poate afecta validitatea raportului de evaluare și, în consecință, nu poate justifica anularea acestuia.
Încălcarea unei obligații privind procedura de evaluare nu constituie o neregularitate de fond de natură să afecteze validitatea unui raport de evaluare decât dacă, în absența acestei neregularități, raportul de evaluare definitiv ar fi putut avea un conținut diferit.
(a se vedea punctele 37 și 39)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 9 martie 1999, Hubert/Comisia, T‑212/97, RecFP, p. I‑A‑41 și II‑185, punctul 53; 7 mai 2003, Den Hamer/Comisia, T‑278/01, RecFP, p. I‑A‑139 și II‑665, punctul 32 și jurisprudența citată
2. Din articolul 2 alineatul (3) din Dispozițiile generale de aplicare a articolului 43 din statut adoptate de Comisie, potrivit căruia validatorul contrasemnează raportul asupra evoluției carierei întocmit inițial de către evaluator, și din articolul 8 alineatul (8) primul paragraf din dispozițiile generale de aplicare menționate, potrivit căruia evaluatorul și validatorul finalizează acest raport, rezultă că validatorul trebuie privit ca un evaluator în deplinul înțeles al cuvântului. În consecință, împrejurarea că sistemul informatic menționează că validatorul a terminat evaluarea nu poate fi utilizată pentru a concluziona că evaluatorul și‑a abandonat atribuțiile în favoarea validatorului.
(a se vedea punctul 51)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 25 octombrie 2005, Fardoom și Reinard/Comisia, T‑43/04, RecFP, p. I‑A‑329 și II‑1465, punctul 64
3. Prezența, în timpul reuniunii comisiei paritare de evaluare, în cursul căreia a fost examinat apelul unui funcționar împotriva raportului asupra evoluției carierei întocmit în privința sa, a unui membru cu care funcționarul respectiv a avut anterior relații conflictuale nu compromite independența sa, din moment ce acest membru, care nu era decât membru supleant al comisiei respective, nu a participat la vot și niciun element nu indică faptul că, prin simpla sa prezență, ar fi putut influența votul. Aceeași este situația și în cazul unui al doilea membru care a primit, anterior acestei reuniuni, o copie a unei însemnări realizate de primul membru care îl acuza pe funcționarul respectiv, întrucât acest fapt nu este suficient pentru a stabili că membrul respectiv ar fi aprobat, chiar și implicit, conținutul acestei însemnări, sau în cazul unui al treilea membru al comisiei având același validator ca și funcționarul vizat, întrucât aceasta nu implică faptul că membrul menționat ar fi fost în imposibilitatea de a emite un aviz în deplină independență, în măsura în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (7) primul paragraf din Dispozițiile generale de aplicare a articolului 43 din statut adoptate de Comisie, avizul comisiei este transmis titularului postului, evaluatorului, validatorului și evaluatorului de apel fără a menționa pozițiile adoptate de către fiecare dintre membrii comisiei.
(a se vedea punctele 64-66)
4. Din articolul 9 alineatul (7) al doilea paragraf din Dispozițiile generale de aplicare a articolului 43 din statut adoptate de Comisie rezultă că rolul evaluatorului de apel nu se confundă cu cel al evaluatorului sau al validatorului și că evaluatorul de apel poate astfel, în cazul în care comisia paritară de evaluare nu i‑a adresat recomandări, să se limiteze la a adopta în mod definitiv raportul asupra evoluției carierei fără a‑și justifica decizia printr‑o motivare detaliată.
(a se vedea punctul 77)
5. Respectarea dreptului la apărare în orice procedură inițiată împotriva unei persoane și care poate conduce la un act care o lezează constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar. Acest principiu impune ca persoanei vizate să i se ofere posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere asupra elementelor care ar putea fi reținute în sarcina sa în actul care urmează a fi adoptat. Acest obiectiv este atins, în special, prin intermediul Dispozițiilor generale de aplicare a articolului 43 din statut adoptate de Comisie, care au ca obiect să asigure respectarea contradictorialității pe parcursul întregii proceduri de evaluare a funcționarilor. Un reclamant care a putut invoca criticile sale în fiecare stadiu al acestei proceduri nu poate pretinde că i‑ar fi fost încălcat dreptul la apărare.
(a se vedea punctele 87-90)
Trimitere la:
Curte: 10 iulie 1986, Belgia/Comisia, 234/84, Rec., p. 2263, punctul 27; 3 octombrie 2000, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, C‑458/98 P, Rec., p. I‑8147, punctul 99; 5 octombrie 2000, Germania/Comisia, C‑288/96, Rec., p. I‑8237, punctul 99; 9 noiembrie 2006, Comisia/De Bry, C‑344/05 P, Rec., p. I‑10915, punctul 37
Tribunalul de Primă Instanță: 8 martie 2005, Vlachaki/Comisia, T‑277/03, RecFP, p. I‑A‑57 și II‑243, punctul 64
6. Administrația are obligația de a motiva rapoartele de evaluare în mod detaliat și suficient și de a oferi posibilitatea persoanei interesate să formuleze observații cu privire la această motivare, respectarea acestor exigențe fiind cu atât mai importantă atunci când evaluarea cunoaște un regres în raport cu evaluarea anterioară. Comentariile administrației cu privire la competențele funcționarului sunt suficient de precise și de argumentate atunci când îi permit acestuia să înțeleagă că regresul evaluării decurge direct din insuficiența de care a dat dovadă în perioada de referință.
În cadrul întocmirii rapoartelor asupra evoluției carierei, comentariile cu caracter descriptiv care figurează într‑un astfel de raport au ca obiect să justifice aprecierile exprimate în puncte. Aceste comentarii cu caracter descriptiv servesc drept bază pentru elaborarea evaluării, care constituie transcrierea exprimată în cifre a acestora, și permit funcționarului să înțeleagă nota obținută. Prin urmare, în cadrul unui astfel de raport, comentariile cu caracter descriptiv trebuie să fie coerente în raport cu aprecierile exprimate în puncte. Ținând seama de puterea de apreciere foarte extinsă care le este acordată evaluatorilor în ceea ce privește judecarea muncii persoanelor pe care trebuie să le evalueze, o eventuală incoerență în cadrul unui raport asupra evoluției carierei nu poate justifica totuși anularea acestuia decât în cazul în care incoerența este vădită.
(a se vedea punctele 96, 112 și 116)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 16 iulie 1992, Della Pietra/Comisia, T‑1/91, Rec., p. II‑2145, punctele 30 și 32; Hubert/Comisia, citată anterior, punctul 79; Den Hamer/Comisia, citată anterior, punctul 69; 16 mai 2006, Magone/Comisia, T‑73/05, RecFP, p. I-A-2-107 şi II‑A‑2‑485, punctul 53; 25 octombrie 2006, Carius/Comisia, T‑173/04, RecFP, p. I-A-2-243 şi II‑A‑2‑1269, punctul 106