Recurs introdus la 21 februarie 2022 de Zoï Apostolopoulou și Anastasia Apostolopoulou-Chrysanthaki împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) din 21 decembrie 2021 în cauzele conexate T-721/18 și T-81/19, Apostolopoulou și Apostolopoulou-Chrysanthaki/Comisia
(Cauza C-124/22 P)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Recurente: Zoï Apostolopoulou și Anastasia Apostolopoulou-Chrysanthaki (reprezentant: Dionysios Gkouskos, dikigoros)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentelor
Recurentele solicită Curții:
anularea hotărârii atacate a Tribunalului din 21 decembrie 2021, pronunțată în cauzele conexate T-721/18 și T-81/191 ;
admiterea în întregime a acțiunilor introduse în cauzele conexate T-721/18 și T-81/19;
obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente în primă instanță și în recurs.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului formulat, recurentele invocă cinci motive.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe o motivare contradictorie și eronată în ceea ce privește încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări
În cadrul recursului, recurentele au criticat hotărârea în măsura în care Tribunalul a respins argumentul recurentelor referitor la încălcarea principiului bunei administrări, declarând că din cele două cereri conexate nu ar fi rezultat elemente de fapt și de drept pe care se poate întemeia argumentul în discuție, cu o motivare, prin urmare, eronată și contradictorie, întrucât: 1. Tribunalul însuși ar fi considerat că cererile introductive sunt precise, clare și detaliate în ceea ce privește conținutul și ar fi respins cauza de inadmisibilitate întemeiată pe caracterul imprecis al cererilor introductive invocată de Comisie (punctul 73 din hotărârea atacată); 2. Tribunalul însuși ar fi apreciat (punctul 124 din hotărârea atacată) că Comisia ar fi prezentat susțineri false în actele de procedură referitoare la recurente, în privința cărora recurentele susțin că sunt întrunite elementele unui comportament contrar principiului bunei administrări. Prin urmare, nu numai că au fost indicate elementele de fapt și de drept necesare (așa cum ar reieși, de altfel, dintr-o simplă lectură a cererilor introductive), dar Tribunalul însuși s-ar fi pronunțat deja cu privire la acestea; 3. însuși faptul că Tribunalul recunoaște că Comisia ar fi prezentat susțineri false în privința recurentelor în cadrul unor proceduri jurisdicționale, urmărind recuperarea sumelor pe care NU ar fi putut să le impună recurentelor, ar constitui un caz vădit de încălcare a principiului bunei administrări de către Comisie. În caz contrar, ar trebui să se admită că împrejurarea că o instituție a Uniunii prezintă susțineri mincinoase în fața unei instanțe naționale în detrimentul cetățenilor Uniunii este de facto conformă cu criteriile unei bune administrări.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe o motivare nelegală, bazată pe afirmații care nu au fost formulate, și pe neexaminarea concluziilor cuprinse în cererile introductive în ceea ce privește cererile de reparare a prejudiciului nepatrimonial cauzat de susținerile efectiv mincinoase și defăimătoare prezentate de Comisie
În loc să examineze susținerile efectiv mincinoase și defăimătoare, precum și diferitele fraze pe care Comisia le-ar fi inserat în memoriile sale în ceea ce privește recurentele, care ar constitui premisele de fapt și aprecierile care fac obiectul celor două acțiuni, pentru a decide dacă acestea constituie atingeri aduse drepturilor persoanei recurentelor care justifică cererea de despăgubire pecuniară pentru prejudiciul nepatrimonial, așa cum ar fi solicitat recurentele în cadrul celor două acțiuni, Tribunalul ar fi declarat că Comisia nu ar fi acuzat recurentele de fraudă și, pe baza acestei aprecieri, ar fi respins cererile de despăgubire. O asemenea apreciere ar fi însă inadecvată în raport cu conținutul cererilor introductive, întrucât recurentele nu ar solicita, în cadrul acțiunilor formulate, despăgubiri pentru pretinsul motiv că Comisia le-ar fi acuzat de fraudă. Prin această apreciere, Tribunalul ar fi statuat cu privire la afirmații care nu ar proveni de la recurente, ceea ce, pentru acest motiv, nu ar constitui o motivare legală. Prin urmare, Tribunalul, pe de o parte, ar fi omis să se pronunțe cu privire la acțiunile conexate și, pe de altă parte, nu și-ar fi motivat decizia în mod legal.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe denaturarea afirmațiilor recurentelor și pe aprecierea contradictorie în ceea ce privește încălcarea principiului unui proces echitabil și a dreptului la un proces echitabil
În mod absolut contradictoriu, Tribunalul, deși ar afirma în mod întemeiat că recurentele ar fi susținut că comportamentul pe care îl reproșează Comisiei în cauza T-81/19 ar fi contrar atât obligației de onestitate și de loialitate ce revine părților în litigiu, care ar constitui un principiu comun al dreptului statelor membre, cât și principiului general fundamental al bunei administrări a justiției (dreptul la un proces echitabil), ar fi declarat în continuare că recurentele nu ar invoca încălcarea unei norme de drept al Uniunii. Totuși, faptul că o asemenea încălcare a fost invocată ar reieși dintr-o simplă lectură a cererilor introductive. Astfel, Tribunalul ar fi omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere în cauza T-81/19 și ar fi prezentat o motivare contradictorie și nelegală.
Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe denaturarea conținutului cererilor introductive și pe interpretarea și aplicarea eronate ale articolelor 299, 268 și 340 TFUE
Tribunalul ar fi declarat în mod eronat că: 1. pretinsul obiect al procedurii ar fi fost comportamentul agenților Comisiei (în calitate de reprezentanți legali), în condițiile în care partea adversă și obligată la plata despăgubirii în temeiul răspunderii extracontractuale ar fi Comisia însăși; 2. încălcarea obligației de onestitate de către Comisie și încălcarea dreptului recurentelor la un proces echitabil ar intra în sfera controlului legalității măsurilor de executare, care ar fi de competența instanțelor naționale, în timp ce susținerile cuprinse în cererile introductive se referă la încălcări săvârșite de Comisie care ar constitui încălcări ale drepturilor fundamentale ale cetățenilor Uniunii săvârșite de o instituție a Uniunii, ce ar da naștere unui drept la despăgubire în temeiul răspunderii extracontractuale, care ar fi de competența exclusivă a Tribunalului conform articolelor 268 și 340 TFUE; și 3. recurentele ar invoca încălcarea unor norme de procedură naționale, în condițiile în care recurentele ar invoca încălcarea principiilor comune ale dreptului statelor membre, a principiilor fundamentale ale dreptului Uniunii și a drepturilor fundamentale ale individului, care ar fi protejate de dreptul Uniunii, așa cum ar reieși dintr-o simplă lectură a cererilor introductive și din alte mențiuni pe care Tribunalul însuși le-ar fi admis prin hotărârea sa.
Al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe interpretarea și aplicarea eronate ale articolelor 299, 317 și 325 TFUE
Tribunalul, deși ar admite în întregime afirmația referitoare la „susținerile FALSE” prezentate de Comisie împotriva recurentelor, ar efectua o extindere absolut arbitrară a dreptului Comisiei de a obține executarea silită în temeiul titlului executoriu în cauză, fără a ține seama, într-un mod paradoxal și care, până în prezent, nu este cunoscut în doctrina juridică, de faptul că Comisia nu și-ar putea exercita acest pretins drept inalienabil prin prezentarea unor susțineri mincinoase și prin încălcarea drepturilor fundamentale ale individului de care beneficiază recurentele, care ar constitui un mijloc de salvgardare democratică minimă împotriva oricărui comportament ilicit din partea instituțiilor Uniunii Europene.
____________
1 EU:T:2021:933.