Language of document : ECLI:EU:C:2019:674

Cauza C172/18

AMS Neve Ltd și alții

împotriva

Heritage Audio SL și Pedro Rodríguez Arribas

[cerere de decizie preliminară introdusă de Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division)]

 Hotărârea CURȚII (Camera a cincea) din 5 septembrie 2019

„Trimitere preliminară – Marcă a Uniunii Europene – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 97 alineatul (5) – Competență judiciară – Acțiune în contrafacere – Competența instanțelor statului membru pe teritoriul căruia «a fost săvârșită fapta de contrafacere» – Anunțuri publicitare și oferte de vânzare afișate pe un site internet și pe platforme de comunicare socială”

1.        Marcă a Uniunii Europene – Litigii privind contrafacerea și validitatea mărcilor Uniunii Europene – Competență internațională – Competența instanțelor de la locul săvârșirii faptei de contrafacere – Întindere – Locul de reședință a consumatorilor sau a profesioniștilor vizați de anunțurile publicitare și de ofertele de vânzare afișate pe un site internet și pe platforme de comunicare socială – Includere

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, considerentul (17), art. 9 alin. (2) lit. (b) și (d) și art. 97 alin. (1) și (5), și Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5, punctul 3]

(a se vedea punctele 40-42, 46-51, 54 și 58 și dispozitivul)

2.        Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Competența în materie delictuală sau cvasidelictuală – Locul producerii prejudiciului și locul evenimentului cauzator

[Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 punctul 3]

(a se vedea punctul 57)


Rezumat

Titularul unei mărci a Uniunii Europene poate formula o acțiune în contrafacere împotriva unui terț în fața instanței naționale competente în domeniul mărcilor unde se află publicul vizat de anunțurile publicitare oferite pe cale electronică în care este utilizat un semn identic fără consimțământ

În Hotărârea AMS Neve și alții (C‑172/18), pronunțată la 5 septembrie 2019, Curtea a adus precizări, în cadrul unei cereri de decizie preliminară, cu privire la sensul termenilor „teritoriul [statului membru în care] a fost săvârșită fapta de contrafacere”, prevăzuți la articolul 97 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca Uniunii Europene(1), referitor la domeniul de competență teritorială a instanțelor statelor membre în materie de contrafacere și de validitate. Litigiul principal privea o acțiune în contrafacerea unei mărci a Uniunii Europene, îndreptată împotriva unui terț care a utilizat semne identice sau similare cu această marcă în anunțuri publicitare și în oferte de vânzare pe un site internet sau pe platforme de comunicare socială. Acțiunea fusese introdusă în fața unei instanțe din Regatul Unit, care a considerat că nu este competentă pentru a se pronunța cu privire la această acțiune, apreciind că instanța competentă din punct de vedere teritorial este instanța competentă de la locul în care terțul a luat decizia de a emite aceste anunțuri publicitare și de a oferi aceste produse spre vânzare pe acest site sau pe aceste platforme și a dispus modalitățile punerii în aplicare a acestei decizii.

Cu titlu introductiv, Curtea a constatat că facultatea conferită reclamantului de a alege instanța competentă în temeiul fie al articolului 97 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, în funcție de domiciliul pârâtului, fie al alineatului (5) al acestui articol, în funcție de locul săvârșirii faptei de contrafacere, nu poate fi înțeleasă în sensul că reclamantul poate, în legătură cu aceleași fapte de contrafacere, să cumuleze acțiunile întemeiate pe alineatele (1) și (5) ale acestui articol, ci doar exprimă caracterul alternativ al forului indicat la alineatul (5) menționat în raport cu forurile indicate la celelalte alineate ale respectivului articol. Prevăzând un astfel de for alternativ, legiuitorul permite titularului unei mărci a Uniunii Europene să formuleze acțiuni specifice, fiecare dintre acestea privind faptele de contrafacere comise pe teritoriul unui singur stat membru. În cazul în care mai multe acțiuni în contrafacere între aceleași părți privesc utilizarea aceluiași semn, dar nu se referă la același teritoriu, ele nu au același obiect și, așadar, nu intră sub incidența normelor de litispendență. Astfel, instanțele din state membre diferite sesizate în asemenea împrejurări nu pot pronunța „hotărâri contradictorii”, în sensul considerentului (17) al Regulamentului nr. 207/2009, din moment ce acțiunile formulate de reclamant se referă la teritorii distincte.

Curtea a subliniat în continuare că o instanță competentă în domeniul mărcilor Uniunii sesizată cu o acțiune în contrafacere în temeiul articolului 97 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie, atunci când este în situația de a‑și verifica competența jurisdicțională pentru a se pronunța cu privire la existența unei contrafaceri pe teritoriul statului membru căruia îi aparține, să se asigure că actele reproșate pârâtului au fost săvârșite pe acest teritoriu. În cazul în care aceste acte constau în anunțuri publicitare și în oferte de vânzare afișate pe cale electronică pentru produse care poartă un semn identic sau similar cu o marcă a Uniunii Europene fără consimțământul titularului acestei mărci, trebuie să se considere că aceste acte au fost săvârșite pe teritoriul pe care se află consumatorii sau profesioniștii cărora le sunt destinate aceste anunțuri publicitare și aceste oferte de vânzare, în pofida faptului că pârâtul este stabilit pe un alt teritoriu, că serverul rețelei electronice pe care o utilizează se află pe un alt teritoriu sau că produsele care fac obiectul acestor anunțuri publicitare și oferte se află pe un alt teritoriu. Or, trebuie să se evite ca un autor al contrafacerii unei mărci a Uniunii să se poată opune aplicării articolului menționat și astfel să aducă atingere efectului util al acestuia invocând locul punerii la dispoziție online a anunțurilor sale publicitare și a ofertelor sale în scopul de a exclude competența jurisdicțională a altor instanțe decât cea de la locul respectiv și cea de la locul în care are o unitate. Potrivit Curții, în cazul în care termenii „teritoriul [statului membru în care] a fost săvârșită fapta de contrafacere” ar trebui să fie interpretați în sensul că se referă la statul membru în care autorul acestor acte comerciale și‑a organizat site‑ul internet și a declanșat afișarea anunțurilor sale publicitare și a ofertelor sale de vânzare, ar fi suficient ca autorii contrafacerii stabiliți în Uniune, care acționează pe cale electronică și care doresc să împiedice titularii mărcilor Uniunii Europene contrafăcute să dispună de un for alternativ, să facă să coincidă teritoriul punerii la dispoziție online cu cel în care au o unitate. În plus, poate fi excesiv de dificil, chiar imposibil, ca reclamantul să aibă cunoștință de locul în care pârâtul a luat deciziile și măsurile tehnice pentru această declanșare.

În consecință, actele comerciale precum cele în discuție în litigiul principal trebuie considerate ca fiind „săvârșite” pe teritoriul pe care au dobândit caracterul lor publicitar și de ofertă spre vânzare, mai precis teritoriul pe care conținutul comercial a devenit în mod efectiv accesibil pentru consumatorii și pentru profesioniștii cărora le era destinat. Aspectul dacă aceste anunțuri publicitare și aceste oferte au avut efectul de a provoca achiziționarea produselor pârâtului este, în schimb, lipsit de relevanță.

Având în vedere tot ceea ce precedă, Curtea a declarat că articolul 97 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie interpretat în sensul că titularul unei mărci a Uniunii Europene care se consideră prejudiciat prin utilizarea fără consimțământul său de către un terț a unui semn identic cu această marcă în anunțuri publicitare și în oferte de vânzare afișate pe cale electronică pentru produse identice sau similare cu cele pentru care este înregistrată marca respectivă poate formula o acțiune în contrafacere împotriva acestui terț în fața unei instanțe competente în domeniul mărcilor Uniunii Europene din statul membru pe teritoriul căruia se află consumatori sau profesioniști vizați de aceste anunțuri publicitare sau de aceste oferte de vânzare, în pofida faptului că terțul respectiv a luat deciziile și măsurile pentru această afișare electronică în alt stat membru.


1      Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).