ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI
27 aprilie 2010
Cauza T‑103/10 P(R)
Parlamentul European
împotriva
U
„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Decizie de concediere — Ordonanța președintelui Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene pronunțată într‑o procedură referitoare la măsurile provizorii — Lipsa urgenței”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Ordonanței președintelui Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene din 18 decembrie 2009, U/Parlamentul European (F‑92/09 R, RepFP, p. I‑A‑1‑511 și II‑A‑1‑2771), prin care se urmărește anularea acestei ordonanțe
Decizia: Anulează Ordonanța președintelui Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene din 18 decembrie 2009, pronunțată în cauza U/Parlamentul European (F‑92/09 R, RepFP, p. I‑A‑1‑511 și II‑A‑1‑2771). Respinge cererea de măsuri provizorii formulată de doamna U. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul ordonanței
1. Recurs — Motive — Denaturarea elementelor de probă — Inexactitate materială a constatărilor privind situația de fapt care rezultă din înscrisurile de la dosar — Examinare incompletă a situației de fapt — Admisibilitate
[art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 10 alin. (2)]
2. Procedură privind măsurile provizorii — Suspendarea executării — Măsuri provizorii — Condiții de acordare — Urgență — Prejudiciu grav și ireparabil — Sarcina probei
[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 104 alin. (2)]
3. Procedură privind măsurile provizorii — Condiții de admisibilitate — Cerere introductivă — Cerințe de formă — Indicarea motivelor care justifică la prima vedere dispunerea măsurilor solicitate — Depunerea unui memoriu suplimentar în vederea remedierii unor deficiențe — Incompatibilitate cu procedura privind măsurile provizorii
[art. 278 TFUE și 279 TFUE ; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c), art. 104 alin. (2) și (3) și art. 109; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1) lit. (d) și art. 102 alin. (2) și (3)]
4. Recurs — Motive — Denaturarea elementelor de probă — Inexactitate materială a constatărilor privind situația de fapt care rezultă din înscrisurile de la dosar — Sarcina probei
(art. 256 TFUE)
1. Este admisibil în stadiul recursului motivul potrivit căruia dosarul din prima instanță nu permite să se justifice concluzia existenței urgenței, ceea ce echivalează cu a susține că inexactitatea acestei concluzii rezultă din înscrisurile din dosar și cu a reproșa președintelui Tribunalului Funcției Publice că a efectuat o examinare incompletă a situației de fapt.
(a se vedea punctul 32)
Trimitere la:
Tribunal: 30 septembrie 2009, Skareby/Comisia, T‑193/08 P, RepFP, p. I‑B‑1‑83 și II‑B‑1‑515, punctul 48 și jurisprudența citată
2. Articolul 278 TFUE consacră principiul caracterului nesuspensiv al acțiunilor, actele adoptate de instituțiile Uniunii beneficiind de o prezumție de legalitate. Prin urmare, numai în mod excepțional judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate ordona suspendarea executării unui act atacat la instanța de fond sau poate dispune măsuri provizorii.
Caracterul urgent al unei cereri de măsuri provizorii trebuie apreciat în raport cu necesitatea de a statua cu titlu provizoriu, pentru a evita cauzarea unui prejudiciu grav și ireparabil părții care solicită măsurile provizorii, cu precizarea că, cu excepția unor circumstanțe excepționale, un prejudiciu de natură pecuniară nu poate să fie considerat ireparabil sau chiar dificil reparabil, din moment ce, în general, acesta poate face obiectul unei compensații financiare ulterioare.
O măsură provizorie se justifică chiar și în cazul unui prejudiciu de natură pur pecuniară dacă rezultă că, în lipsa acestei măsuri, partea care o solicită s‑ar afla într‑o situație care i‑ar pune în pericol viabilitatea financiară, deoarece nu ar dispune de o sumă care să îi permită în mod normal să facă față tuturor cheltuielilor indispensabile pentru a‑și satisface necesitățile elementare până la momentul la care se va soluționa acțiunea principală.
Cu toate acestea, pentru a putea aprecia dacă pretinsul prejudiciu prezintă un caracter grav și iremediabil și, prin urmare, justifică suspendarea, cu titlu excepțional, a executării deciziei atacate, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie, în toate cazurile, să dispună de indicații concrete și precise, susținute prin înscrisuri detaliate care să demonstreze situația financiară a părții care solicită măsura provizorie și să permită aprecierea consecințelor care ar rezulta, după toate probabilitățile, în lipsa măsurilor solicitate.
În orice caz, partea care solicită suspendarea executării unei decizii atacate este cea care trebuie să facă dovada că nu poate aștepta soluționarea procedurii principale fără a avea de suferit un prejudiciu grav și iremediabil.
Rezultă din cele ce precedă că, pe de o parte, partea care solicită măsura provizorie trebuie să prezinte, pentru a justifica suspendarea executării solicitată, o imagine fidelă și globală a situației sale financiare, susținută prin înscrisuri, și că, pe de altă parte, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, confruntat cu contestații ale părții adverse, nu poate să admită o cerere de măsuri provizorii limitându‑se la simplele afirmații nedovedite ale părții care solicită măsura provizorie. Astfel, ținând seama de caracterul strict excepțional al încuviințării măsurilor provizorii, astfel de măsuri nu pot fi acordate decât dacă aceste afirmații se bazează pe elemente de probă concludente.
(a se vedea punctele 34‑39)
Trimitere la:
Curte: 22 ianuarie 1988, Top Hit Holzvertrieb/Comisia, 378/87 R, Rec., p. 161, punctul 18; 18 octombrie 1991, Abertal și alții/Comisia, C‑213/91 R, Rec., p. I‑5109, punctul 18; 11 aprilie 2001, Comisia/Cambridge Healthcare Supplies, C‑471/00 P(R), Rec., p. I‑2865, punctul 113;
Tribunal: 2 aprilie 1998, Arbeitsgemeinschaft Deutscher Luftfahrt‑Unternehmen și Hapag‑Lloyd/Comisia, T‑86/96 R, Rec., p. II‑641, punctele 64, 65 și 67; 16 iulie 1999, Hortiplant/Comisia, T‑143/99 R, Rec., p. II‑2451, punctul 18; 3 iulie 2000, Carotti/Curtea de Conturi, T‑163/00 R, RecFP, p. I‑A‑133 și II‑607, punctul 8; 15 iunie 2001, Bactria/Comisia, T‑339/00 R, Rec., p. II‑1721, punctul 94; 7 mai 2002, Aden și alții/Consiliul și Comisia, T‑306/01 R, Rec., p. II‑2387, punctul 94; 18 octombrie 2001, Aristoteleio Panepistimio Thessalonikis/Comisia, T‑196/01 R, Rec., p. II‑3107, punctul 32; 15 noiembrie 2001, Duales System Deutschland/Comisia, T‑151/01 R, Rec., p. II‑3295, punctul 187; 3 decembrie 2002, Neue Erba Lautex/Comisia, T‑181/02 R, Rec., p. II‑5081, punctele 82 și 84; 13 octombrie 2006, Vischim/Comisia, T‑420/05 R II, Rec., p. II‑4085, punctele 83 și 84; 25 aprilie 2008, Vakakis/Comisia, T‑41/08 R, nepublicată în Repertoriu, punctul 52; 17 decembrie 2009, Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht/Comisia, T‑396/09 R, nepublicată în Repertoriu, punctul 31 și jurisprudența citată
3. Imaginea fidelă și globală a situației financiare a părții care solicită măsura provizorie trebuie să fie prezentată de către aceasta la momentul introducerii cererii de măsuri provizorii. Astfel, după cum rezultă din coroborarea articolului 35 alineatul (1) litera (d) și a articolului 102 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, precum și a articolului 44 alineatul (1) litera (c) și a articolului 104 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, o cerere de măsuri provizorii trebuie să permită prin ea însăși pârâtei să își pregătească observațiile și judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să se pronunțe cu privire la cerere, dacă este cazul, fără alte informații de sprijin, elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta trebuind să reiasă chiar din textul cererii de măsuri provizorii.
Reclamantul, fiind obligat astfel să prezinte o imagine fidelă și globală a situației sale financiare, susținută prin înscrisuri, trebuie să pună la dispoziția judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii informații cu privire la eventualitatea de a putea beneficia de un ajutor social sau de o alocație echivalentă, precum și un certificat privind situația patrimoniului său.
Nu trebuie să se permită părții care solicită măsura provizorie să furnizeze în stadiul recursului, în completare, elementele de probă pe care a omis să le prezinte președintelui Tribunalului Funcției Publice. Astfel, o cerere de măsuri provizorii nu poate fi în principiu completată în mod util, pentru a i se remedia deficiențele, printr‑un memoriu ulterior, o astfel de posibilitate de „îndreptare” fiind incompatibilă nu numai cu celeritatea impusă în materia procedurii măsurilor de urgență, ci în egală măsură și mai ales cu spiritul articolului 109 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în temeiul căruia, în caz de respingere a cererii de măsuri provizorii, partea care solicită măsura provizorie poate să depună o altă cerere numai dacă aceasta este întemeiată pe fapte noi.
(a se vedea punctele 40, 44, 50 și 58)
Trimitere la:
Tribunal: 15 ianuarie 2001, Stauner și alții/Parlamentul European și Comisia, T‑236/00, Rec., p. II‑15, punctul 34; Aden și alții/Consiliul și Comisia, citată anterior, punctele 52 și 101‑115; 23 mai 2005, Dimos Ano Liosion și alții/Comisia, T‑85/05 R, Rec., p. II‑1721, punctul 37; 23 ianuarie 2009, Pannon Hőerőmű/Comisia, T‑352/08 R, nepublicată în Repertoriu, punctul 31; 24 aprilie 2009, Nycomed Danmark/EMEA, T‑52/09 R, nepublicată în Repertoriu, punctul 62; 4 februarie 2010, Portugal/Transnáutica și Comisia, T‑385/05 TO R, nepublicată în Repertoriu, punctele 11‑13
4. Considerând că este îndeplinită condiția privind urgența, deși instituția comunitară în cauză a subliniat în primă instanță că reclamantul nu a depus nicio dovadă privind situația sa financiară și că această situație nu a rezultat dintr‑o urgență, președintele Tribunalului Funcției Publice a conferit simplelor afirmații unilaterale ale reclamantului prioritate în raport cu negațiile exprese ale instituției respective, neglijând faptul că reclamantul nu a dovedit iminența unui prejudiciu grav și iremediabil, aspect cu privire la care avea sarcina probei. Procedând astfel, președintele Tribunalului Funcției Publice a efectuat o examinare incompletă a situației de fapt, astfel că ordonanța atacată este afectată de o inexactitate materială a constatărilor efectuate care rezultă din înscrisurile din dosar.
(a se vedea punctul 51)
Trimitere la:
Tribunal: Skareby/Comisia, citată anterior, punctul 87 și jurisprudența citată