HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
10 iulie 2014(*)
„Trimitere preliminară – Mărci – Directiva 2008/95/CE – Articolele 2 și 3 – Semne care pot constitui o marcă – Caracter distinctiv – Reprezentare, prin desen, a amenajării unui magazin de prezentare («flagship store») – Înregistrare ca marcă pentru «servicii» aferente produselor care sunt puse în vânzare într‑un astfel de magazin”
În cauza C‑421/13,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundespatentgericht (Germania), prin decizia din 8 mai 2013, primită de Curte la 24 iulie 2013, în procedura
Apple Inc.
împotriva
Deutsches Patent- und Markenamt,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din domnul M. Ilešič (raportor), președinte de cameră, domnii C. G. Fernlund și A. Ó Caoimh, doamna C. Toader și domnul E. Jarašiūnas, judecători,
avocat general: domnul M. Wathelet,
grefier: domnul K. Malacek, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 30 aprilie 2014,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Apple Inc., de V. Schmitz‑Fohrmann și de A. Ruge, Rechtsanwälte;
– pentru guvernul francez, de D. Colas și de F.‑X. Bréchot, în calitate de agenți;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de F. W. Bulst și de E. Montaguti, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 2 și 3 din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25, rectificare în JO 2009, L 11, p. 86).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Apple Inc. (denumită în continuare „Apple”), pe de o parte, și Deutsches Patent- und Markenamt (Oficiul German pentru Brevete și Mărci, denumit în continuare „DPMA”), pe de altă parte, cu privire la respingerea de către acesta din urmă a unei cereri de înregistrare a unei mărci.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Articolul 2 din Directiva 2008/95 prevede:
„Pot constitui mărci toate semnele susceptibile de reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie capabile să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.”
4 Conform articolului 3 alineatul (1) din aceeași directivă
„Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate:
[...]
(b) mărcile fără caracter distinctiv;
(c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;
(d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante;
(e) semne constituite exclusiv:
(i) din forma impusă chiar de natura produsului;
(ii) din forma produsului necesară obținerii unui rezultat tehnic;
(iii) din forma care dă valoare substanțială produsului;
[...]”
5 Modul de redactare a articolelor 2 și 3 din Directiva 2008/95 corespunde cu cel al articolelor 2 și 3 din Directiva 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92), care a fost abrogată și înlocuită prin Directiva 2008/95 începând de la 28 noiembrie 2008.
Dreptul german
6 Articolul 3 alineatul (1) din Legea privind protecția mărcilor și a altor semne distinctive [Gesetz über den Schutz von Marken und sonstigen Kennzeichen (Markengesetz)] din 25 octombrie 1994 (BGBl. 1994 I, p. 3082) corespunde în esență articolului 2 din Directiva 2008/95. Alineatul (2) al aceluiași articol 3 prevede:
„Nu pot fi înregistrate ca marcă semnele constituite exclusiv dintr‑o formă
1. impusă chiar de natura produsului;
2. necesară obținerii unui rezultat tehnic sau
3. care dă valoare substanțială produsului.”
7 Articolul 8 din legea amintită prevede:
„(1) Nu pot fi înregistrate ca marcă semnele care pot fi protejate conform articolului 3 care nu pot fi reprezentate grafic.
(2) Nu pot fi înregistrate mărcile
1. lipsite de caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile vizate;
2. compuse exclusiv din semne sau indicații care pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică, data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
8 La 10 noiembrie 2010, Apple a obținut înregistrarea la United States Patent and Trademark Office (Oficiul pentru Brevete și Mărci al Statelor Unite) a unei mărci tridimensionale constând în reprezentarea, printr‑un desen multicolor (în special gri‑fer și maro deschis), a magazinelor sale de prezentare („flagship stores”) pentru servicii din clasa 35 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, adoptat în cadrul Conferinței diplomatice de la Nisa din 15 iunie 1957, revizuit ultima dată la Geneva la 13 mai 1977 și modificat la 28 septembrie 1979 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1154, nr. I‑18200, p. 89, denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”), și anume pentru „servicii de comerț cu amănuntul cu privire la calculatoare, programe de calculator, periferice pentru calculatoare, telefoane mobile, produse electronice de larg consum și accesorii și demonstrații privind aceste produse”.
9 Reprezentarea menționată, descrisă de Apple drept „modul distinctiv de structurare și prezentare a unui magazin de comerț cu amănuntul”, este următoarea:
10 În continuare, Apple a procedat la extinderea internațională a acestei mărci în temeiul Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor din 14 aprilie 1891, astfel cum a fost revizuit și modificat ultima dată la 28 septembrie 1979 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 828, nr. I‑11852, p. 390). Această extindere a fost acceptată în unele state și refuzată în altele.
11 La 24 ianuarie 2013, extinderea la teritoriul german a acestei mărci tridimensionale internaționale (IR 1060321) a fost refuzată de DPMA, pentru motivul că reprezentarea spațiilor destinate vânzării produselor unei întreprinderi nu ar fi altceva decât reprezentarea unui aspect esențial al activității comerciale a întreprinderii respective. Deși consumatorul poate, desigur, înțelege amenajarea unui astfel de spațiu ca fiind o indicație a valorii și a categoriei de preț ale produselor, el nu poate identifica o asemenea amenajare ca fiind o indicație a originii acestora. Pe de altă parte, spațiul de vânzare reprezentat în speță nu s‑ar distinge suficient de magazinele altor furnizori de produse electronice.
12 Apple a formulat o acțiune împotriva respectivei decizii de refuz a DPMA la Bundespatentgericht.
13 Această instanță consideră că amenajarea reprezentată de semnul tridimensional reprodus la punctul 9 din prezenta hotărâre prezintă particularități care o disting de amenajarea obișnuită a spațiilor de vânzare în acest sector economic.
14 Totuși, considerând că litigiul cu care este sesizat ridică probleme de fond în domeniul dreptului mărcilor, Bundespatentgericht a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 2 din [Directiva 2008/95] trebuie interpretat în sensul că protecția pentru «ambalajul unui produs» include și modul de prezentare în care se materializează un serviciu?
2) Articolul 2 și articolul 3 alineatul (1) din [D]irectiva [2008/95] trebuie interpretate în sensul că un semn care redă modul de prezentare în care se materializează un serviciu poate fi înregistrat ca marcă?
3) Articolul 2 din [D]irectiva [2008/95] trebuie interpretat în sensul că cerința posibilității de reprezentare grafică este îndeplinită printr‑un simplu desen sau prin completări cum ar fi o descriere a ambalajului sau indicații absolute privind dimensiunile în metri ori indicații relative privind proporțiile?
4) Articolul 2 din [D]irectiva [2008/95] trebuie interpretat în sensul că sfera protecției mărcii pentru servicii din cadrul comerțului cu amănuntul se extinde și asupra produselor fabricate de însuși comerciantul cu amănuntul?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la întrebările prima‑a treia
15 Cu titlu introductiv, trebuie precizat că, astfel cum reiese din decizia de trimitere, termenii „prezentare în care se materializează un serviciu” utilizați în primele două întrebări se referă la faptul că Apple solicită înregistrarea ca marcă a unui semn constituit din reprezentarea magazinelor sale de prezentare pentru servicii care, potrivit acesteia, aparțin clasei 35 din Aranjamentul de la Nisa și constau în diverse prestații prin care se urmărește determinarea consumatorului să cumpere produsele sale.
16 În consecință, prin intermediul întrebărilor prima‑a treia, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 2 și 3 din Directiva 2008/95 trebuie interpretate în sensul că reprezentarea printr‑un simplu desen a amenajării unui spațiu de vânzare, fără precizarea dimensiunilor și nici a proporțiilor, poate fi înregistrată ca marcă pentru servicii care constau în diverse prestații prin care se urmărește determinarea consumatorului să cumpere produsele autorului cererii de înregistrare și dacă, în cazul unui răspuns afirmativ, o astfel de „prezentare în care se materializează un serviciu” poate fi asimilată unui „ambalaj”.
17 Trebuie amintit de la bun început că, pentru a putea să constituie o marcă, obiectul cererii de înregistrare trebuie, în temeiul articolului 2 din Directiva 2008/95, să îndeplinească trei condiții. În primul rând, acesta trebuie să reprezinte un semn. În al doilea rând, acest semn trebuie să fie susceptibil de reprezentare grafică. În al treilea rând, acest semn trebuie să fie capabil să distingă „produsele” sau „serviciile” unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi (cu privire la articolul 2 din Directiva 89/104, a se vedea Hotărârea Libertel, C‑104/01, EU:C:2003:244, punctul 23, Hotărârea Heidelberger Bauchemie, C‑49/02, EU:C:2004:384, punctul 22, și Hotărârea Dyson, C‑321/03, EU:C:2007:51, punctul 28).
18 Din modul de redactare a articolului 2 din Directiva 2008/95 reiese fără echivoc că desenele se numără printre categoriile de semne susceptibile de reprezentare grafică.
19 Rezultă că o reprezentare precum cea în discuție în litigiul principal, care reproduce grafic amenajarea unui spațiu de vânzare prin intermediul unui ansamblu continuu de linii, de contururi și de forme, poate constitui o marcă, cu condiția să fie capabilă să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. În consecință, o astfel de reprezentare îndeplinește prima și a doua condiție amintite la punctul 17 din prezenta hotărâre, fără a fi necesar să se confere relevanță faptului că desenul nu conține indicații privind dimensiunile și proporțiile spațiului de vânzare pe care îl reproduce grafic și nici să se examineze dacă un asemenea desen poate de asemenea, ca „prezentare în care se materializează un serviciu”, să fie asimilat unui „ambalaj” în sensul articolului 2 din Directiva 2008/95.
20 Reprezentarea printr‑un desen a amenajării unui spațiu de vânzare poate de asemenea să fie capabilă să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi și să îndeplinească astfel a treia condiție amintită la punctul 17 din prezenta hotărâre. Este suficient să se arate, în această privință, că nu se poate exclude posibilitatea ca amenajarea unui spațiu de vânzare reprezentată grafic printr‑un asemenea semn să permită identificarea produselor sau a serviciilor pentru care se solicită înregistrarea ca provenind de la o anumită întreprindere. După cum au susținut guvernul francez și Comisia, situația se poate prezenta astfel atunci când amenajarea reprezentată grafic diferă în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului economic în cauză (a se vedea prin analogie în ceea ce privește semnele constând în imaginea unui produs Hotărârea Storck/OAPI, C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctul 28, și Hotărârea Vuitton Malletier/OAPI, C‑97/12 P, EU:C:2014:324, punctul 52).
21 Capacitatea generală a unui semn de a constitui o marcă în sensul articolului 2 din Directiva 2008/95 nu implică totuși faptul că acest semn are în mod necesar caracter distinctiv, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată, în raport cu produsele sau cu serviciile pentru care este depusă cererea de înregistrare [cu privire la articolele 4 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), al căror conținut corespunde cu cel al articolelor 2 și 3 din Directiva 2008/95, a se vedea Hotărârea Henkel/OAPI, C‑456/01 P și C‑457/01 P, EU:C:2004:258, punctul 32, precum și Hotărârea OAPI/BORCO‑Marken‑Import Matthiesen, C‑265/09 P, EU:C:2010:508, punctul 29].
22 Acest caracter distinctiv al semnului trebuie apreciat in concreto, pe de o parte, în raport cu produsele sau cu serviciile vizate și, pe de altă parte, în raport cu percepția publicului relevant, care este reprezentat de consumatorul mediu al acestor produse sau servicii, normal informat, suficient de atent și de avizat (a se vedea în special Hotărârea Linde și alții, C‑53/01-C‑55/01, EU:C:2003:206, punctul 41, Hotărârea Koninklijke KPN Nederland, C‑363/99, EU:C:2004:86, punctul 34, și Hotărârea OAPI/BORCO‑Marken‑Import Matthiesen, EU:C:2010:508, punctele 32 și 35).
23 Autoritatea competentă trebuie să stabilească tot printr‑o examinare in concreto dacă semnul este sau nu este descriptiv în ceea ce privește caracteristicile produselor sau ale serviciilor în cauză în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 sau dacă intră sub incidența unuia dintre celelalte motive de refuz al înregistrării care sunt de asemenea prevăzute la articolul 3 menționat (Hotărârea Koninklijke KPN Nederland, EU:C:2004:86, punctele 31 și 32).
24 Cu excepția articolului 3 alineatul (1) litera (e) din directiva menționată, care privește exclusiv semnele constând într‑o formă a cărei înregistrare este solicitată pentru un produs și care nu este, în consecință, relevantă pentru soluționarea litigiului principal, dispozițiile acestui articol 3 alineatul (1), precum cele ale articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (c), nu individualizează explicit categorii de semne (a se vedea în acest sens Hotărârea Linde și alții, EU:C:2003:206, punctele 42 și 43). Rezultă că, întrucât criteriile de apreciere trebuie urmate de autoritatea competentă la aplicarea acestor din urmă dispoziții în cazul semnelor constând într‑un desen care reprezintă amenajarea unui spațiu de vânzare, aceste criterii nu sunt diferite de cele utilizate pentru alte tipuri de semne.
25 În sfârșit, în ceea ce privește aspectul, de asemenea esențial pentru soluționarea litigiului principal și care a fost dezbătut în ședință ca urmare a unei întrebări adresate de Curte în vederea unui răspuns oral, dacă prestațiile prin care se urmărește determinarea consumatorului să cumpere produsele autorului cererii de înregistrare pot constitui „servicii” în sensul articolului 2 din Directiva 2008/95 pentru care un semn, precum cel în discuție în litigiul principal, poate fi înregistrat ca marcă, Apple arată că situația se prezintă astfel referindu‑se la distincția deja stabilită de Curte între vânzarea de produse, pe de o parte, și prestațiile care intră în sfera de aplicare a noțiunii „serviciu” și care urmăresc să conducă la vânzarea respectivă, pe de altă parte (Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, C‑418/02, EU:C:2005:425, punctele 34 și 35). Comisia apreciază, în schimb, că această jurisprudență nu poate fi transpusă unei situații precum cea care face obiectul litigiului principal, în care aceste prestații au ca obiect unic determinarea consumatorului să cumpere produsele solicitantului însuși.
26 În această privință, trebuie să se considere că, dacă niciunul dintre motivele de refuz al înregistrării prevăzute de Directiva 2008/95 nu se opune, un semn care reprezintă amenajarea magazinelor de prezentare ale unui fabricant de produse poate fi înregistrat în mod valabil nu doar pentru aceste produse, ci și pentru prestații incluse în una dintre clasele Aranjamentului de la Nisa referitoare la servicii, atunci când aceste prestații nu fac parte integrantă din punerea în vânzare a produselor respective. Anumite prestații, precum cele menționate în cererea Apple și clarificate de aceasta în ședință, constând în efectuarea, în astfel de magazine, a unor demonstrații referitoare la produsele expuse, prin intermediul unor seminarii, pot constitui ele însele prestații remunerate care intră în sfera de aplicare a noțiunii „serviciu”.
27 Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebările prima‑a treia că articolele 2 și 3 din Directiva 2008/95 trebuie interpretate în sensul că reprezentarea printr‑un simplu desen a amenajării unui spațiu de vânzare de produse, fără precizarea dimensiunilor și nici a proporțiilor, poate fi înregistrată ca marcă pentru servicii care constau în prestații referitoare la aceste produse, dar care nu fac parte integrantă din punerea lor în vânzare, cu condiția ca reprezentarea în cauză să fie capabilă să distingă serviciile autorului cererii de înregistrare de cele ale altor întreprinderi și ca niciunul dintre motivele de refuz prevăzute de directiva menționată să nu se opună.
Cu privire la a patra întrebare
28 Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 26 și 27 din prezenta hotărâre, Directiva 2008/95 nu exclude înregistrarea unei mărci pentru servicii aferente produselor autorului cererii de înregistrare.
29 Problema stabilirii întinderii protecției conferite de o asemenea marcă este, în schimb, astfel cum au arătat Apple și Comisia, în mod vădit lipsită de legătură cu obiectul litigiului principal, întrucât acesta privește exclusiv refuzul DPMA de a înregistra ca marcă semnul reprodus la punctul 9 din prezenta hotărâre.
30 În consecință, în temeiul jurisprudenței constante a Curții, potrivit căreia o cerere de decizie preliminară formulată de o instanță națională trebuie respinsă atunci când este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal (a se vedea în special Hotărârea Cipolla și alții, C‑94/04 și C‑202/04, EU:C:2006:758, punctul 25, precum și Hotărârea Jakubowska, C‑225/09, EU:C:2010:729, punctul 28), a patra întrebare trebuie declarată inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
31 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:
Articolele 2 și 3 din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretate în sensul că reprezentarea printr‑un simplu desen a amenajării unui spațiu de vânzare de produse, fără precizarea dimensiunilor și nici a proporțiilor, poate fi înregistrată ca marcă pentru servicii care constau în prestații referitoare la aceste produse, dar care nu fac parte integrantă din punerea lor în vânzare, cu condiția ca reprezentarea în cauză să fie capabilă să distingă serviciile autorului cererii de înregistrare de cele ale altor întreprinderi și ca niciunul dintre motivele de refuz prevăzute de directiva menționată să nu se opună.
Semnături