HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

5 februarie 2016

Cauza F‑96/14

Hilde Bulté și Tom Krempa

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Avânzi‑cauză ai unui fost funcționar decedat – Pensii – Pensii de urmaș – Articolul 85 din statut – Restituire a plății nedatorate – Nelegalitatea plății – Caracterul evident al nelegalității plății – Lipsă”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care doamna Bulté și domnul Krempa solicită în esență anularea deciziei Comisiei Europene din 22 noiembrie 2013 de modificare, cu efect retroactiv de la 1 august 2010, a pensiilor de care beneficiază în calitate de avânzi‑cauză ai unui fost funcționar decedat și de dispunere a recuperării sumelor care le‑ar fi fost plătite în mod necuvenit după această dată

Decizia:      Anulează decizia Comisiei Europene din 22 noiembrie 2013, astfel cum rezultă din avizul din aceeași zi al Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale, de a modifica, cu efect retroactiv de la 1 august 2010, pensiile acordate doamnei Bulté și, respectiv, domnului Krempa, în calitatea lor de avânzi‑cauză ai unui fost funcționar decedat, și de a proceda la recuperarea sumelor care le‑au fost plătite în mod necuvenit pentru perioada cuprinsă între 1 august 2010 și luna noiembrie 2013. Obligă Comisia Europeană la restituirea în favoarea doamnei Bulté și a domnului Krempa a sumelor prelevate din pensiile lor respective, în aplicarea deciziei vizate la punctul 1 din prezentul dispozitiv. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Restituire a plății nedatorate – Condiții – Neregularitate evidentă a vărsământului – Criterii

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41; Statutul funcționarilor, art. 85)

Din articolul 85 primul paragraf din statut rezultă că, pentru a se putea solicita restituirea unei plăți nedatorate, trebuie să se facă dovada fie că beneficiarul avea cunoștință de faptul că nu existau motive pentru plata sumei respective, fie că era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată încât era imposibil ca beneficiarul acesteia să nu fi avut cunoștință de ea.

Expresia „atât de evident”, ce caracterizează neregularitatea plății în sensul articolului 85 primul paragraf din statut, nu semnifică faptul că beneficiarul plăților nedatorate este dispensat de orice efort de reflecție sau de control, ci că această recuperare se datorează din moment ce este vorba despre o eroare care nu poate fi omisă de un funcționar cu un grad normal de diligență. Astfel, la fel cum funcționarul are un interes personal în verificarea plăților care îi sunt efectuate lunar, beneficiarul unei pensii de urmaș trebuie de asemenea să îndeplinească o obligație de diligență și este considerat a cunoaște normele care reglementează prestațiile financiare la care este îndreptățit.

Pe de altă parte, nu este necesar ca persoana interesată să poată determina cu precizie, în exercitarea obligației de diligență care îi revine, întinderea erorii săvârșite de administrație. Este suficient, în această privință, ca ea să aibă îndoieli asupra temeiniciei plăților în cauză pentru a fi obligată să se manifeste pe lângă administrație, pentru ca aceasta să efectueze verificările necesare.

Dreptul instituțiilor Uniunii, recunoscut la articolul 85 din statut, de a obține restituirea plăților nedatorate trebuie evaluat comparativ cu obligația lor de a asigura dreptul persoanelor aflate în raport cu administrația la o bună administrare. Acest drept, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, presupune o obligație de diligență care impune instituției competente să examineze și să trateze cu grijă și cu vigilență dosarele privind drepturile pecuniare ale persoanelor aflate în raport cu administrația, printre care pensia de urmaș.

(a se vedea punctele 46, 48, 50 și 51)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 11 iulie 1970, Broe/Comisia, 252/78, EU:C:1979:186, punctul 13

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 5 noiembrie 2002, Ronsse/Comisia, T‑205/01, EU:T:2002:269, punctul 46, și Hotărârea din 29 septembrie 2005, Thommes/Comisia, T‑195/03, EU:T:2005:344, punctul 124

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 9 septembrie 2008, Ritto/Comisia, F‑18/08, EU:F:2008:110, punctele 29 și 31, și Hotărârea din 21 noiembrie 2013, Roulet/Comisia, F‑72/12 și F‑10/13, EU:F:2013:184, punctele 46, 48 și 50