Cauzele conexate T‑109/02, T‑118/02, T‑122/02, T‑125/02, T‑126/02, T‑128/02, T‑129/02, T‑132/02 și T‑136/02
Bolloré SA și alții
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Concurență — Înțelegeri — Piața hârtiei autocopiative — Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor — Durata încălcării — Gravitatea încălcării — Majorare în scop de descurajare — Circumstanțe agravante — Circumstanțe atenuante — Comunicarea privind cooperarea”
Sumarul hotărârii
1. Concurență — Procedură administrativă — Respectarea dreptului la apărare — Acces la dosar
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului]
2. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Excluderea elementelor de probă care nu au fost comunicate întreprinderii destinatare
[art. 81 alin. (1) CE]
3. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Decizie care nu este identică cu comunicarea privind obiecțiunile — Încălcarea dreptului la apărare — Condiție
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului]
4. Concurență — Procedură administrativă — Inaplicabilitatea articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului — Aplicabilitatea principiilor generale de drept comunitar
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 19 alin. (2)]
5. Acte ale instituțiilor — Acte adoptate în cadrul exercitării puterii de apreciere — Respectarea garanțiilor conferite persoanei supuse unei proceduri administrative
6. Concurență — Norme comunitare — Încălcare săvârșită de o filială —Răspundere atribuită societății‑mamă — Condiții
[art. 81 alin. (1) CE]
7. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Utilizarea ca mijloace de probă a declarațiilor altor întreprinderi care au participat la încălcare
[art. 81 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11]
8. Concurență — Înțelegeri — Participarea unei întreprinderi la inițiative anticoncurențiale
[art. 81 alin. (1) CE]
9. Concurență — Înțelegeri — Răspundere atribuită unei întreprinderi
[art. 81 alin. (1) CE]
10. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Elemente de probă care trebuie reunite
[art. 81 alin. (1) CE]
11. Concurență — Înțelegeri — Practică concertată — Noțiune
[art. 81 alin. (1) CE]
12. Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Amenzi — Stabilire — Criterii — Creșterea nivelului general al amenzilor
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
13. Concurență — Procedură administrativă — Comunicarea privind obiecțiunile — Conținut necesar
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului]
14. Concurență — Procedură administrativă — Comunicarea privind obiecțiunile — Conținut necesar
[art. 81 alin. (1) CE și art. 229 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 17 și art. 19 alin. (1)]
15. Concurență — Înțelegeri — Interdicție — Încălcări — Acorduri și practici concertate care pot fi considerate o încălcare unică
[art. 81 alin. (1) CE]
16. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Gravitatea încălcării
[art. 81 alin. (1) CE; Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]
17. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Impact concret asupra pieței
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]
18. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Gravitatea încălcării — Circumstanțe atenuante
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]
19. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Gravitatea încălcării
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
20. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
21. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
22. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicările Comisiei 96/C 207/04 și 98/C 9/03]
23. Concurență — Amenzi —Cuantum — Determinare
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]
24. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Gravitatea încălcării — Circumstanțe agravante
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 2]
25. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Gravitatea încălcării — Circumstanțe atenuante
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 3]
26. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Gravitatea încălcării — Circumstanțe atenuante
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
27. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Gravitatea încălcării — Circumstanțe atenuante
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 3 a treia liniuță]
28. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii acuzate
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 96/C 207/04]
29. Concurență — Amenzi — Cuantum — Determinare — Criterii — Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii acuzate
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 alin. (4) și (5) și art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 96/C 207/04, secțiunea D punctul 2]
30. Procedură — Cercetarea judecătorească — Solicitarea de a prezenta documente
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 65 și art. 66 alin. (1)]
1. Într‑o procedură de aplicare a normelor comunitare de concurență, pentru a permite întreprinderilor în cauză să se apere în mod efectiv împotriva obiecțiunilor formulate în ceea ce le privește în cadrul comunicării privind obiecțiunile, Comisia este obligată să permită accesul la întregul dosar de examinare, cu excepția documentelor care conțin secrete de afaceri ale altor întreprinderi sau alte informații confidențiale și a documentelor interne ale Comisiei.
În plus, dreptul întreprinderilor și al asociațiilor de întreprinderi la protecția secretelor lor de afaceri trebuie conciliat cu garantarea dreptului de acces la întregul dosar.
Prin urmare, în măsura în care Comisia consideră că anumite documente din dosarul său de examinare conțin secrete de afaceri sau alte informații confidențiale, trebuie să pregătească versiuni neconfidențiale ori trebuie ca acestea să fie pregătite de întreprinderile sau de asociațiile de întreprinderi de la care emană documentele în discuție. Dacă pregătirea versiunilor neconfidențiale ale tuturor documentelor se dovedește dificilă, părților în cauză trebuie să le fie transmisă o listă suficient de precisă de documente pentru a le permite să evalueze oportunitatea de a solicita accesul la documente specifice.
(a se vedea punctele 45 și 46)
2. Întrucât documentele necomunicate părților în cauză în cursul procedurii administrative nu constituie mijloace de probă opozabile, este necesar ca aceste documente să nu fie reținute drept mijloace de probă, dacă se dovedește că, în decizia finală, Comisia s‑a întemeiat pe documente care nu au figurat în dosarul de examinare și care nu au fost comunicate reclamantelor.
Rezultă că, în măsura în care, pentru stabilirea existenței unei încălcări într‑o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisia înțelege să se întemeieze pe un fragment dintr‑un răspuns la o comunicare privind obiecțiunile sau pe un document anexat la un asemenea răspuns, celorlalte părți implicate în această procedură trebuie să li se acorde posibilitatea să se pronunțe asupra unui asemenea element de probă.
(a se vedea punctele 56 și 57)
3. Comunicarea privind obiecțiunile trebuie să conțină o expunere a obiecțiunilor, redactată în termeni suficient de clari, chiar dacă sunt sumari, pentru a permite persoanelor în cauză să ia cunoștință în mod efectiv de comportamentele care le sunt imputate de Comisie. Într‑adevăr, numai pe baza acestei condiții, comunicarea privind obiecțiunile poate să îndeplinească funcția care îi este atribuită prin regulamentele comunitare și care constă în furnizarea tuturor elementelor necesare întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi pentru ca acestea să își expună în mod util apărarea înainte ca o decizie definitivă să fie adoptată de Comisie.
Această cerință nu este îndeplinită în cazul în care printr‑o decizie se atribuie unei societăți‑mamă răspunderea pentru încălcare pentru motivul, pe de o parte, al participării filialei sale la o înțelegere și, pe de altă parte, al implicării directe a societății‑mamă în activitățile înțelegerii, în condițiile în care comunicarea privind obiecțiunile nu permite societății‑mamă să ia cunoștință de obiecțiunea întemeiată pe implicarea sa directă în încălcare, nici chiar de faptele reținute în final în decizie în susținerea acestei obiecțiuni.
Cu toate acestea, deși decizia Comisiei conține noi susțineri în fapt sau în drept cu privire la care întreprinderile în cauză nu au fost audiate, viciul constatat nu va determina anularea deciziei sub acest aspect decât în măsura în care susținerile respective nu pot fi dovedite în mod temeinic pe baza altor elemente reținute în decizie și cu privire la care întreprinderile în cauză au avut ocazia să își susțină punctul de vedere.
Pe de altă parte, în măsura în care anumite motive ale deciziei sunt, prin ele însele, de natură să o justifice în mod temeinic, viciile care ar putea afecta alte motive ale actului nu au niciun efect asupra dispozitivului acestuia.
(a se vedea punctele 67, 71, 77 şi 79-81)
4. Deși Comisia nu reprezintă o instanță în înțelesul articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și deși amenzile aplicate de Comisie nu au caracter penal, nu este mai puțin adevărat că, în cursul procedurii administrative, Comisia este obligată să respecte principiile generale de drept comunitar.
Cu toate acestea, pe de o parte, deși poate să audieze persoane fizice sau juridice atunci când consideră necesar, Comisia nu dispune de dreptul de a cita martori ai acuzării fără să fi obținut acordul lor și, pe de altă parte, faptul că dispozițiile dreptului comunitar al concurenței nu prevăd obligația Comisiei de a cita martorii apărării, a căror mărturie ar fi solicitată, nu este contrar principiilor sus‑menționate.
(a se vedea punctele 86 și 87)
5. În cazurile în care instituțiile Comunității dispun de o putere de apreciere pentru a fi în măsură să își îndeplinească atribuțiile, cu atât mai mult respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică comunitară în cadrul procedurilor administrative are o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se înscrie în special obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale cauzei.
(a se vedea punctul 92)
6. Faptul că filiala are personalitate juridică distinctă nu este suficient pentru a înlătura posibilitatea ca societății‑mamă să i se impute comportamentul acesteia, în special atunci când filiala nu își decide în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă.
În această privință, numai elementul referitor la deținerea întregului capital social al filialei, deși constituie un indiciu puternic al existenței unei puteri decisive de influențare de către societatea‑mamă a comportamentului pe piață al filialei, nu este suficient pentru ca societății‑mamă să îi fie imputată răspunderea pentru comportamentul filialei. Este necesară prezentarea unui alt element decât gradul de participare, însă acesta poate consta și în informații. Nu este obligatoriu ca acest element suplimentar să constea în dovada unor instrucțiuni de a participa la comportamente anticoncurențiale, date în mod efectiv filialei de societatea‑mamă.
(a se vedea punctele 131 și 132)
7. Declarația unei întreprinderi acuzate de participarea la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de multe alte întreprinderi, de asemenea acuzate, nu poate fi considerată o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă.
Pe de altă parte, declarațiile care sunt contrare interesului celui care le dă trebuie, în principiu, să fie considerate elemente de probă care prezintă o încredere deosebită.
(a se vedea punctele 166 și 167)
8. Este suficient să se demonstreze, de către Comisie, că întreprinderea în cauză a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială, fără să se fi opus în mod vădit, pentru a dovedi în mod temeinic participarea întreprinderii respective la înțelegere. În cazul în care participarea la asemenea reuniuni a fost dovedită, îi revine întreprinderii respective obligația de a prezenta informații de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurențial prin dovedirea faptului că le comunicase concurenților săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a acestora.
Motivul care stă la baza acestui principiu de drept este acela că, prin participarea la o asemenea reuniune fără a se distanța în mod public de conținutul acesteia, întreprinderea a dat de înțeles celorlalți participanți că susținea rezultatul reuniunii respective și că s‑ar fi conformat acestuia.
În plus, faptul că o întreprindere nu dă curs rezultatelor unei asemenea reuniuni nu este de natură să înlăture răspunderea sa pentru participarea la o înțelegere, cu excepția cazului în care se distanțează în mod public de conținutul acesteia.
În cazul în care acest sistem de reuniuni se înscrie într‑o serie de eforturi ale întreprinderilor în cauză ce urmăresc un singur scop economic, și anume denaturarea evoluției normale a prețurilor pe piața relevantă, ar fi artificială subdivizarea în mai multe încălcări distincte a acestui comportament continuu, caracterizat printr‑o singură finalitate.
(a se vedea punctele 188, 189, 196, 312, 360 și 424)
9. O întreprindere care a participat la o încălcare multiformă a normelor comunitare de concurență prin comportamente ce îi sunt proprii, care intră în noțiunea de acord sau de practică concertată având un obiect anticoncurențial în înțelesul articolului 81 alineatul (1) CE și care urmărește să contribuie la realizarea încălcării în ansamblu poate fi responsabilă și de comportamentele adoptate de alte întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări pe toată perioada participării sale la încălcarea respectivă, în cazul în care s‑a dovedit că întreprinderea în discuție are cunoștință de comportamentele ilicite ale celorlalți participanți sau că poate să le prevadă în mod rezonabil și că este gata să accepte riscurile care decurg din această situație.
Nu este suficientă doar identitatea de obiect între un acord la care a participat o întreprindere și o înțelegere globală pentru a‑i imputa acestei întreprinderi participarea la înțelegerea globală. Într‑adevăr, numai dacă întreprinderea, în cazul în care participă la acest acord, cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că, procedând astfel, se alătura unei înțelegeri globale, participarea sa la acordul respectiv poate constitui expresia aderării sale la această înțelegere globală.
(a se vedea punctele 207, 209 și 236)
10. În ceea ce privește administrarea dovezii unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisiei îi revine obligația de a proba încălcările pe care le constată și de a stabili elementele de probă adecvate în vederea demonstrării, în mod temeinic, a existenței faptelor constitutive ale unei încălcări.
Este necesar să fie prezentate de către Comisie dovezi precise și concordante pentru a întemeia convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită. Cu toate acestea, fiecare dintre dovezile prezentate de Comisie nu trebuie să răspundă în mod necesar acestor criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe.
(a se vedea punctele 256-258)
11. Cerința autonomiei politicii oricărui operator economic, inerentă dispozițiilor tratatului referitoare la concurență, se opune în mod strict oricărui contact direct sau indirect între asemenea operatori de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui asemenea concurent comportamentul pe care a decis sau pe care preconizează să îl exercite operatorul respectiv pe piață, atunci când aceste contacte au ca obiect sau ca efect să determine condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale ale pieței în cauză. În această privință, trebuie să se prezume, cu excepția situației în care proba contrară este prezentată de operatorii interesați cărora le incumbă această obligație, că întreprinderile care participă la coluziune și care rămân active pe piață iau în considerare informațiile schimbate cu concurenții lor pentru a-și stabili comportamentul pe această piață.
(a se vedea punctul 291)
12. Faptul că, în trecut, Comisia a aplicat amenzi de un anumit nivel pentru anumite tipuri de încălcări nu o poate priva de posibilitatea de a ridica acest nivel în limitele indicate în Regulamentul nr. 17, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura punerea în aplicare a politicii comunitare privind concurența.
Aplicarea eficientă a normelor comunitare de concurență impune posibilitatea adaptării de către Comisie în orice moment a nivelului amenzilor la nevoile acestei politici.
Întreprinderile implicate într‑o procedură administrativă care poate avea ca efect aplicarea unei amenzi nu pot să dobândească încredere legitimă în faptul că nu va fi depășit de Comisie nivelul amenzilor aplicate anterior.
(a se vedea punctele 376 și 377)
13. Din momentul în care a indicat elementele de fapt și de drept pe care s‑ar baza pentru calculul cuantumurilor amenzilor, Comisia nu este obligată să precizeze modul în care se va servi de fiecare dintre aceste elemente pentru a determina nivelul amenzii. Într‑adevăr, comunicarea unor informații privind nivelul amenzilor preconizate, atât timp cât întreprinderilor nu li s‑a dat posibilitatea să își prezinte observațiile cu privire la obiecțiunile reținute împotriva lor, ar însemna ca decizia Comisiei să fie anticipată în mod inadecvat.
În consecință, Comisia nu mai este obligată ca, în cursul procedurii administrative, să comunice întreprinderilor în cauză intenția de a aplica o nouă metodă de calcul al cuantumului amenzilor.
(a se vedea punctele 392 și 403)
14. Din momentul în care Comisia indică în mod expres, în comunicarea privind obiecțiunile, că va examina dacă este necesar să aplice amenzi întreprinderilor în cauză și enunță principalele elemente de fapt și de drept susceptibile să conducă la aplicarea unei amenzi, precum gravitatea și durata presupusei încălcări și împrejurarea că aceasta a fost săvârșită „cu intenție sau din neglijență”, aceasta își îndeplinește obligația de a respecta dreptul întreprinderilor de a fi audiate. Procedând astfel, Comisia le acordă elementele necesare pentru a se apăra nu numai împotriva unei constatări a încălcării, ci și împotriva aplicării unei amenzi.
Rezultă că, în ceea ce privește determinarea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, dreptul la apărare al întreprinderilor în cauză este garantat la Comisie prin posibilitatea de a face observații cu privire la durata, la gravitatea și la caracterul anticoncurențial al faptelor imputate. Pe de altă parte, întreprinderile beneficiază de o garanție suplimentară în ceea ce privește determinarea cuantumului amenzilor, în măsura în care Tribunalul statuează în exercitarea competenței sale de fond și poate în special să anuleze sau să reducă amenda, în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 17.
(a se vedea punctele 397 și 398)
15. Deși faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri nu este pertinent pentru dovedirea existenței încălcării, un asemenea element trebuie luat în considerare în cadrul aprecierii gravității încălcării și, dacă este cazul, a stabilirii amenzii.
(a se vedea punctul 429)
16. În cadrul determinării cuantumului amenzilor pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, aprecierea gravității încălcării trebuie efectuată ținând seama în special de natura restrângerilor concurenței.
Încălcările ce constau în stabilirea prețurilor și în împărțirea piețelor trebuie considerate în mod special grave, din moment ce presupun o intervenție directă asupra parametrilor esențiali ai concurenței pe piața relevantă.
Cu toate acestea, calificarea drept încălcare foarte gravă nu este supusă existenței unei compartimentări a pieței. Dimpotrivă, se prezumă că înțelegerile orizontale referitoare la carteluri de prețuri sau la cote de împărțire a piețelor aduc atingere bunei funcționări a pieței interne și o asemenea calificare poate, în plus, să fie reținută în privința altor practici de natură să producă un asemenea efect.
Într‑adevăr, nici din jurisprudență, nici din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu reiese că această calificare drept încălcare foarte gravă presupune cumulul mai multora dintre aceste practici. Chiar numai o înțelegere orizontală cu privire la prețuri poate să constituie o asemenea încălcare, dacă aceasta compromite buna funcționare a pieței.
În plus, nici din jurisprudență, nici din liniile directoare sus‑menționate nu rezultă că, pentru a fi calificată drept încălcare foarte gravă, înțelegerea trebuie să conțină structuri instituționale specifice.
(a se vedea punctele 434-437 și 441)
17. Potrivit Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, la evaluarea caracterului gravității încălcării trebuie să se țină seama de natura acesteia, de impactul real al acesteia asupra pieței, atunci când poate fi măsurat, și de mărimea pieței geografice relevante. Liniile directoare menționate nu leagă așadar în mod direct gravitatea încălcării de impactul acesteia. Impactul real reprezintă doar un element printre altele de care trebuie chiar să se facă abstracție atunci când nu poate fi măsurat.
(a se vedea punctul 447)
18. Numai faptul că piața este în declin și că anumite întreprinderi suferă pierderi nu poate să se opună creării unei înțelegeri, și nici aplicării articolului 81 CE. În plus, situația dificilă de pe piață nu poate determina lipsa impactului înțelegerii. Într‑adevăr, creșteri de prețuri convenite pot permite controlarea sau limitarea scăderii prețurilor, denaturând astfel concurența.
În plus, atunci când sancționează o încălcare a normelor comunitare de concurență, Comisia nu este obligată să considere drept circumstanță atenuantă starea financiară defavorabilă a sectorului în cauză și, numai pentru faptul că a ținut seama, în cauzele precedente, de situația economică a sectorului drept circumstanță atenuantă, Comisia nu trebuie în mod necesar să continue să respecte această practică. Într‑adevăr, ca regulă generală, cartelurile iau naștere în momentul în care un sector cunoaște dificultăți.
(a se vedea punctele 462 și 663)
19. Printre elementele de apreciere a gravității încălcării pot să figureze, dacă este cazul, volumul și valoarea mărfurilor care fac obiectul încălcării, dimensiunea și puterea economică a întreprinderii și, în consecință, influența pe care aceasta a putut să o exercite pe piață. Pe de o parte, rezultă că, în vederea determinării cuantumului amenzii, este permis să se țină seama atât de cifra de afaceri globală a întreprinderii, care reprezintă o informație, chiar aproximativă și imperfectă, a dimensiunii și a puterii sale economice, cât și de partea din această cifră ce provine din vânzarea mărfurilor care fac obiectul încălcării și care este așadar de natură să dea o informație asupra amplorii acesteia. Pe de altă parte, rezultă de aici că nu trebuie atribuită nici uneia, nici celeilalte dintre aceste cifre de afaceri o importanță disproporționată față de alte elemente de apreciere, astfel încât determinarea cuantumului unei amenzi adecvate nu poate fi rezultatul unui simplu calcul bazat pe cifra de afaceri globală.
(a se vedea punctul 468)
20. Comisia nu este obligată ca, în cadrul determinării cuantumului amenzilor în funcție de gravitatea și de durata încălcării în discuție, să efectueze calculul amenzii pornind de la cuantumurile întemeiate pe cifra de afaceri a întreprinderilor în cauză, și nici să garanteze că, în cazul în care sunt aplicate amenzi mai multor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, cuantumurile finale ale amenzilor la care s‑a ajuns prin calculul efectuat pentru întreprinderile în cauză reflectă orice diferențiere între acestea în ceea ce privește cifrele lor de afaceri globale sau cifrele lor de afaceri pe piața relevantă a produsului.
(a se vedea punctul 484)
21. Atunci când Comisia împarte întreprinderile în cauză în categorii în vederea determinării cuantumului amenzilor, stabilirea pragurilor pentru fiecare dintre categoriile astfel identificate trebuie să fie coerentă și justificată în mod obiectiv. În măsura în care sunt de natură să ofere o informație cu privire la importanța întreprinderii, aceste elemente, și anume cifra de afaceri rezultată din vânzarea produsului în Spațiul Economic European și cotele de piață, pot fi luate în considerare de Comisie în acest cadru.
Recurgerea la cotele de piață, printre alte elemente, pentru a efectua o diferențiere între întreprinderi ar fi contrară principiului egalității de tratament dacă nu s‑ar aplica tuturor întreprinderilor în cauză.
(a se vedea punctele 504, 507 și 511)
22. Luarea în considerare, la stabilirea cuantumului de plecare, a efectului de descurajare al amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor comunitare de concurență face parte integrantă din ponderarea amenzilor în funcție de gravitatea încălcării.
Comisia poate aplica amenzi mai ridicate unei întreprinderi ale cărei acte pe piață, având în vedere faptul că ocupă un loc determinant în interiorul pieței, au avut un impact mai important decât cel al altor întreprinderi care au comis aceeași încălcare. O asemenea modalitate de calculare a cuantumului amenzii corespunde în special necesității ca aceasta să fie suficient de descurajatoare.
Majorarea în scop de descurajare a amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență nu este incompatibilă cu aplicarea Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora, întrucât aceste două elemente sunt în mod vădit diferite, iar aplicarea simultană a acestora nu poate fi considerată contradictorie. Într‑adevăr, majorarea amenzii în scop de descurajare se înscrie în etapa calculului amenzii care sancționează încălcarea săvârșită. Odată ce acest cuantum a fost determinat, aplicarea comunicării privind cooperarea urmărește să recompenseze ulterior întreprinderile care au decis să coopereze cu Comisia. Faptul că o întreprindere decide să coopereze în cadrul unei investigații pentru a obține o reducere a amenzii care i‑a fost aplicată în acest context nu garantează în niciun fel că aceasta se va abține în viitor să săvârșească o încălcare similară.
(a se vedea punctele 526, 540 și 541)
23. În cadrul determinării cuantumului amenzilor pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, Comisia poate efectua o primă majorare a cuantumului de plecare al amenzii întemeindu‑se pe importanța întreprinderii pe piața relevantă a produsului, iar apoi, a doua majorare cu scop de descurajare, luând în considerare întreaga activitate a întreprinderii sau a grupului din care face aceasta parte în vederea luării în considerare a resurselor sale globale. Într‑adevăr, aceste două majorări nu iau în considerare aceleași elemente.
(a se vedea punctele 535 și 536)
24. Atunci când o încălcare a normelor comunitare de concurență a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, în cadrul determinării cuantumului amenzilor trebuie examinată gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre acestea, ceea ce implică în special stabilirea rolurilor respective în încălcare pe durata participării la aceasta. De aici rezultă în special că rolul de „conducător” avut de una sau de mai multe întreprinderi în cadrul unei înțelegeri trebuie luat în considerare în scopul calculării cuantumului amenzii, în măsura în care întreprinderile care au avut un asemenea rol trebuie, din acest motiv, să aibă o răspundere specială față de celelalte întreprinderi. Conform acestor principii, punctul 2 din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, adoptate de Comisie, stabilește, sub titlul de circumstanțe agravante, o listă neexhaustivă de circumstanțe care pot conduce la o majorare a cuantumului de bază al amenzii care cuprinde mai ales rolul de „conducător sau de instigator al încălcării”.
(a se vedea punctele 561 și 622)
25. Deși circumstanțele enumerate în lista care figurează la punctul 3 din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO sunt cu siguranță printre cele care pot fi luate în considerare de Comisie într‑un caz determinat, aceasta nu este obligată să acorde în mod automat o reducere suplimentară în acest temei, din moment ce o întreprindere prezintă elemente de natură să indice prezența uneia dintre aceste circumstanțe. Într‑adevăr, caracterul adecvat al unei eventuale reduceri a amenzii în temeiul circumstanțelor atenuante trebuie să fie apreciat din punct de vedere global, ținând seama de ansamblul circumstanțelor pertinente. În lipsa unei mențiuni de natură imperativă în cuprinsul liniilor directoare în ceea ce privește circumstanțele atenuante de care să se țină seama, Comisia a păstrat o anumită marjă de apreciere pentru a aprecia în mod global importanța unei eventuale reduceri a cuantumului amenzii în temeiul circumstanțelor atenuante.
(a se vedea punctele 602 și 624)
26. Existența unor amenințări și a unor presiuni exercitate asupra unei întreprinderi nu schimbă cu nimic realitatea și gravitatea încălcării normelor comunitare de concurență și nu poate constitui o circumstanță atenuantă. Într‑adevăr, o întreprindere care participă alături de alte întreprinderi la activități anticoncurențiale poate denunța presiunile la autoritățile competente și poate introduce la Comisie o plângere în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 17 mai degrabă decât să participe la înțelegere. Această considerație este valabilă în privința întreprinderilor care iau parte la înțelegere, fără să fie necesar să se efectueze o distincție în funcție de gradul pretins al intensității presiunilor invocate.
(a se vedea punctele 638 și 639)
27. Încetarea încălcărilor încă de la primele intervenții ale Comisiei figurează printre circumstanțele atenuante enumerate expres la punctul 3 din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO.
Cu toate acestea, în general, Comisia nu poate să fie obligată nici să rețină o continuare a încălcării drept circumstanță agravantă, nici să considere încetarea unei încălcări drept circumstanță atenuantă.
Pe de altă parte, atunci când data încetării încălcării este anterioară primelor intervenții sau investigații ale Comisiei, aplicarea unei reduceri s‑ar adăuga luării în considerare pentru calculul amenzilor, în conformitate cu liniile directoare sus‑menționate, a duratei încălcărilor. Această luare în considerare are drept obiectiv chiar sancționarea mai severă a întreprinderilor care încalcă normele în materia concurenței pe o perioadă prelungită față de cele ale căror încălcări sunt de scurtă durată. Astfel, reducerea cuantumului unei amenzi cu motivarea că o întreprindere și‑a încetat comportamentele ilicite înainte de primele investigații ale Comisiei ar avea ca efect avantajarea pentru a doua oară a responsabililor pentru o încălcare de scurtă durată.
(a se vedea punctele 643-646)
28. Din textul secțiunii B litera (b) din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri reiese că „prima” întreprindere nu trebuie să fi furnizat toate elementele care să dovedească toate detaliile funcționării înțelegerii, ci este suficient ca aceasta să furnizeze „elemente decisive”. În special, acest text nu impune ca elementele furnizate să fie, singure, „suficiente” pentru elaborarea unei comunicări privind obiecțiunile sau pentru adoptarea unei decizii finale de constatare a existenței unei încălcări.
Pe de altă parte, din comunicarea privind cooperarea reiese în mod clar că împrejurarea de a fi prima întreprindere care furnizează elemente determinante este importantă pentru aplicarea secțiunilor B și C, însă nu și pentru secțiunea D, care nu face nicio trimitere și nu acordă niciun beneficiu pentru anterioritatea cooperării unei întreprinderi față de alta.
(a se vedea punctele 692 și 697)
29. O reducere a cuantumului amenzii acordată în temeiul cooperării în cursul procedurii administrative nu este justificată decât atunci când comportamentul întreprinderii în cauză a permis Comisiei să constate încălcarea cu mai puțină dificultate și, după caz, să îi pună capăt.
Comisia dispune de o putere de apreciere în această privință, după cum reiese din cuprinsul secțiunii D punctul 2 din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri.
În plus și mai ales, o reducere acordată în temeiul comunicării privind cooperarea nu poate fi justificată decât atunci când informațiile furnizate și, în general, când comportamentul întreprinderii în cauză demonstrează o veritabilă cooperare din partea acesteia.
Mărturisirile însoțite de rezerve sau de declarații echivoce nu semnifică o veritabilă cooperare și nu sunt de natură să faciliteze sarcina Comisiei deoarece necesită investigații. Acest fapt este cu atât mai adevărat cu cât aceste rezerve privesc puncte precum, în speță, durata încălcării, cotele de vânzare, cotele de piață sau schimbul de informații.
(a se vedea punctele 716 și 717)
30. În cursul procedurii la instanța comunitară, documentele interne ale Comisiei aferente unei proceduri de aplicare a normelor comunitare de concurență nu sunt aduse la cunoștința reclamanților, în afara cazului în care circumstanțe excepționale ale cauzei impun acest lucru pe baza unor indicii serioase care trebuie furnizate de aceștia.
(a se vedea punctul 736)