Language of document :

Acțiune introdusă la 25 septembrie 2013 – Philip Morris Benelux/Comisia

(Cauza T-520/13)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Philip Morris Benelux (Antwerpen, Belgia) (reprezentanți: K. Nordlander, avocat, și P. Harrison, solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

declararea acțiunii ca fiind admisibilă;

anularea deciziei adoptate de Secretarul General al Comisiei Europene la data de 15 iulie 2013 (denumită în continuare „măsura atacată”), prin care Comisia a respins cererea reclamantei de acces la proiectele raportului de evaluare a impactului care însoțeau propunerea Comisiei de revizuire a Directivei privind produsele din tutun; și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.

Primul motiv este întemeiat pe faptul că, prin adoptarea măsurii atacate, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/20011 , întrucât a susținut și a concluzionat că primul și al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (3) din regulamentul menționat (care se exclud reciproc) pot fi aplicate simultan acelorași fapte în litigiu.

Al doilea motiv este întemeiat pe faptul că, prin adoptarea măsurii atacate, Comisia a încălcat articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât a concluzionat că excepția strict definită și limitată prevăzută la acest paragraf justifica refuzul său de a divulga conținutul oricăruia dintre documentele solicitate.

Al treilea motiv este întemeiat pe faptul că, prin adoptarea măsurii atacate, Comisia a încălcat articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât documentele solicitate nu au calitatea de avize și, prin urmare, nu le este aplicabilă excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din regulamentul în cauză. În plus, (i) divulgarea conținutului documentelor solicitate nu ar aduce atingere procesului decizional al Comisiei și (ii) există un interes public superior care justifică divulgarea conținutului documentelor solicitate.

____________

1 Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).