Cauza C‑168/18
Pensions‑Sicherungs‑Verein VVaG
împotriva
Günther Bauer
(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesarbeitsgericht)
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 19 decembrie 2019
„Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului – Directiva 2008/94/CE – Articolul 8 – Sisteme suplimentare de asigurări sociale – Protecția drepturilor la pensie pentru limită de vârstă – Nivel de protecție minim garantat – Obligația de compensare de către fostul angajator a unei reduceri a pensiei ocupaționale – Organism extern de asigurări sociale – Efect direct”
1. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvabilității angajatorului – Directiva 2008/94 – Sisteme suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere – Obligația statului membru în cauză de a adopta măsurile necesare pentru protecția intereselor lucrătorilor salariați – Domeniu de aplicare
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8)
(a se vedea punctele 35 și 36 și dispozitiv 1)
2. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvabilității angajatorului – Directiva 2008/94 – Sisteme suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere – Protecția drepturilor la pensie pentru limită de vârstă – Nivel de protecție minim impus – Reducerea prestațiilor de pensie ocupațională – Indemnizație de cel puțin 50 % din valoarea drepturilor dobândite de fostul lucrător salariat – Indemnizație care trebuie să respecte pragul riscului de sărăcie
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8)
(a se vedea punctele 38-46 și dispozitiv 2)
3. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvabilității angajatorului – Directiva 2008/94 – Sisteme suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere – Protecția drepturilor la pensie pentru limită de vârstă – Organism extern de asigurări sociale – Posibilitatea unui lucrător salariat de a invoca împotriva unui asemenea organism articolul 8 din directiva menționată împreună cu efectul direct – Condiții
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8)
(a se vedea punctele 48-54 și 57 și dispozitiv 3)
Rezumat
Un stat membru este ținut să garanteze unui fost lucrător salariat, în caz de reducere a cuantumului prestațiilor de pensie ocupațională ca urmare a insolvenței angajatorului său, cel puțin jumătate din aceste prestații sau, în împrejurarea în care pierderile suferite sunt mai mici decât jumătatea prestațiilor respective, că această reducere nu are drept efect ca acest fost lucrător salariat să trebuiască să trăiască sub pragul riscului de sărăcie
În Hotărârea Pensions‑Sicherungs‑Verein (C‑168/18), pronunțată la 19 decembrie 2019, Curtea, interpretând articolul 8 din Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului(1), a statuat că o reducere a cuantumului prestațiilor de pensie ocupațională plătite unui fost lucrător salariat din cauza insolvenței fostului său angajator este considerată ca fiind vădit disproporționată în cazul în care acest fost lucrător salariat trăiește deja sau ar trebui să trăiască din cauza acestei reduceri sub pragul riscului de sărăcie. În opinia Curții, aceeași concluzie se aplică și în cazul în care persoana interesată primește cel puțin jumătate din cuantumul prestațiilor care decurg din drepturile sale dobândite.
În cauza pendinte în fața instanței de trimitere, un resortisant german a beneficiat, începând cu luna decembrie a anului 2000, de o pensie ocupațională care cuprindea un supliment lunar de pensie și o primă anuală de Crăciun, acordate direct de fostul angajator, precum și de o pensie acordată de o casă de pensii germană pe baza contribuțiilor acestui fost angajator. În urma unor dificultăți economice întâmpinate în anul 2003 de casa de pensii respectivă, cuantumul prestațiilor plătite a fost redus cu autorizarea Autorității Federale de Supraveghere a Serviciilor Financiare. Fostul angajator a compensat această reducere până în anul 2012, când în privința sa a fost deschisă o procedură de insolvență. De la acea dată, fostul lucrător nu mai primește compensația pentru reducere întrucât organismul de drept privat desemnat de Germania drept organismul de garantare în situația insolvenței angajatorilor în materie de pensie ocupațională a preluat doar suplimentul lunar de pensie și prima anuală de Crăciun, excluzând compensația pentru reducere.
Curtea a examinat mai întâi dacă elementele materiale menționate la articolul 8 din Directiva 2008/94 erau îndeplinite și a răspuns afirmativ, în măsura în care era vorba despre un fost lucrător salariat al cărui fost angajator se afla în stare de insolvență și că, la data survenirii insolvenței sale și din cauza acesteia, s‑a adus atingere drepturilor dobândite la pensie pentru limită de vârstă. Pe baza acestei împrejurări, Curtea a concluzionat că articolul 8 din Directiva 2008/94 era efectiv aplicabil unei situații precum cea din speță.
În ceea ce privește, în continuare, împrejurările în care trebuie să se considere că o reducere a cuantumului prestațiilor de pensie ocupațională este vădit disproporționată, atrăgând obligația statelor membre de a garanta o anumită protecție, Curtea a amintit că statele membre dispun, în cadrul transpunerii articolului 8 din Directiva 2008/94, de o marjă largă de apreciere și sunt ținute doar să garanteze protecția minimă impusă de această dispoziție. Curtea a amintit de asemenea că un fost lucrător salariat trebuie să perceapă, în cazul insolvenței angajatorului său, cel puțin jumătate din pensia pentru limită de vârstă care decurge din drepturile sale dobândite, ceea ce nu are însă ca efect să excludă ca, chiar în cazul existenței acestei garanții minime, în anumite împrejurări, pierderile suferite să poată fi privite ca fiind vădit disproporționate. În această privință, Curtea a precizat că o reducere a pensiei pentru limită de vârstă trebuie considerată ca fiind vădit disproporționată în cazul în care posibilitatea persoanei interesate de a se întreține este grav afectată. Aceasta ar fi situația unui fost lucrător salariat care trăiește deja sau ar trebui să trăiască din cauza acestei reduceri sub pragul riscului de sărăcie stabilit pentru statul membru în cauză de Eurostat, statul membru respectiv fiind astfel ținut să garanteze o indemnizație într‑un cuantum care, fără a acoperi în mod necesar totalitatea pierderilor suferite, să fie în măsură să remedieze caracterul vădit disproporționat al acestora.
În sfârșit, Curtea a constatat că articolul 8 menționat, în măsura în care impune statelor membre să asigure o protecție minimă fostului lucrător expus unei reduceri vădit disproporționate a pensiei pentru limită de vârstă, conține o obligație clară, precisă și necondiționată care incumbă statelor membre, având ca obiect să confere drepturi particularilor. În consecință, această dispoziție poate fi invocată împotriva unui organism de drept privat desemnat de stat ca fiind organismul de garantare în situația insolvenței angajatorilor în materie de pensie ocupațională, în cazul în care, având în vedere misiunea cu care acest organism este învestit și condițiile în care o îndeplinește, acest organism poate fi asimilat statului, în măsura în care misiunea de garantare cu care este învestit acoperă efectiv tipurile de pensii pentru limită de vârstă în privința cărora este impusă protecția minimă.