Cauza T‑262/09

Safariland LLC

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Executarea de către OAPI a unei hotărâri de anulare a unei decizii a camerelor sale de recurs – Dreptul la apărare – Obligația de motivare – Articolul 63 alineatul (2), articolul 65 alineatul (6) și articolele 75 și 76 din Regulamentul nr. 207/2009”

Sumarul hotărârii

1.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței comunitare – Executarea unei hotărâri de anulare a unei decizii a unei camere de recurs – Decizie nouă

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65 alin. (6)]

2.      Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Lipsa consimțământului titularului unei mărci la înregistrarea solicitată de un agent sau de un reprezentant în nume propriu – Agent sau reprezentant – Noțiune

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (3)]

3.      Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Lipsa consimțământului titularului unei mărci la înregistrarea solicitată de un agent sau de un reprezentant în nume propriu – Încetarea relației contractuale la momentul depunerii cererii de înregistrare a unei mărci – Aplicabilitatea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 – Condiții

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (3)]

4.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței comunitare –Executarea unei hotărâri de anulare a unei decizii a unei camere de recurs – Nouă examinare a căii de atac – Respectarea dreptului la apărare

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 63 alin. (2) și art. 75]

5.      Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Motivarea deciziilor – Articolul 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 – Domeniu de aplicare identic cu cel al articolului 253 CE – Recurgere de către camera de recurs la o motivare implicită – Admisibilitate – Condiții

[art. 253 CE; Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 75 prima teză]

1.      Pentru a se conforma obligației care îi revine, în temeiul articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, de a lua toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii Tribunalului de anulare a deciziei unei dintre camerale sale de recurs, Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) trebuie să se asigure că respectiva cale de atac se finalizează prin pronunțarea unei noi decizii de către camera de recurs. În acest sens, acesta poate trimite cauza camerei de recurs care a adoptat decizia atacată.

(a se vedea punctul 42)

2.      Potrivit articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, înregistrarea unei mărci se respinge atunci când este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii, în numele său și fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant își justifică acțiunile.

În ceea ce privește termenii „agent” și „reprezentant” care figurează la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie să se considere, în mod similar celor prevăzute în directivele referitoare la procedura de opoziție desfășurată în fața Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), în ceea ce privește o depunere neautorizată, efectuată de agenții titularului mărcii, că acești termeni trebuie interpretați extensiv, astfel încât să includă toate formele de relații întemeiate pe un acord contractual în temeiul căruia una dintre părți reprezintă interesele celeilalte, independent de calificarea relației contractuale stabilite între titular sau mandant și solicitantul mărcii comunitare. Potrivit acestor directive, este suficient, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, să existe între părți un acord de cooperare comercială de natură să creeze o relație de încredere care să îi impună solicitantului, în mod expres sau implicit, o obligație generală de încredere și de loialitate în raport cu interesele titularului mărcii. Este însă necesar să existe un acord între părți. Dacă solicitantul acționează în deplină independență, fără că vreo relație să fi fost stabilită cu titularul, acesta nu poate fi considerat agent în sensul articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat. Astfel, un simplu cumpărător sau client al titularului nu poate fi considerat „agent” sau „reprezentant” în sensul articolului 8 alineatul (3) din același regulament, întrucât aceste persoane nu au nicio obligație specială de încredere față de titularul mărcii.

(a se vedea punctele 60 și 64)

3.      Potrivit articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, înregistrarea unei mărci se respinge atunci când este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii, în numele său și fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant își justifică acțiunile.

În ceea ce privește încetarea relației contractuale la momentul depunerii cererii de înregistrare a unei mărci, trebuie să se considere că nu este necesar ca acordul încheiat între părți să fie încă în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a unei mărci și că articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 se aplică de asemenea acordurilor care au expirat înainte de data depunerii cererii de înregistrare a unei mărci comunitare, cu condiția ca termenul scurs să fie de așa natură încât să se poată presupune în mod legitim că obligația de încredere și de confidențialitate exista încă la data depunerii cererii de înregistrare a unei mărci comunitare. Această interpretare extensivă a articolului 8 alineatul (3) menționat urmărește protecția titularului mărcilor, chiar și după încetarea relației contractuale din care decurgea o obligație de încredere.

(a se vedea punctele 60 și 65)

4.      Nici Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, nici Regulamentul nr. 2868/95 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 nu prevăd vreo procedură specială în fața camerelor de recurs în ipoteza în care o decizie este anulată de Tribunal și cauza este trimisă camerelor de recurs în vederea pronunțării unei noi decizii și nu există, prin urmare, nicio obligație de a asculta din nou părțile în cauză. O asemenea obligație nu ar putea rezulta decât din principiul general de drept comunitar referitor la respectarea dreptului la apărare, principiu consacrat la articolul 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009.

Or, articolul 75 a doua teză nu impune în niciun mod ca, în urma reluării procedurii în fața Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), subsecventă unei anulări a deciziei camerelor de recurs de către Tribunal, reclamanta să fie invitată din nou să își prezinte observațiile referitoare la aspectele de drept și de fapt cu privire la care aceasta avusese deja pe deplin posibilitatea să se exprime în cadrul procedurii scrise desfășurate anterior, în această privință dosarul fiind reluat în stadiul în care se găsește de camera de recurs.

(a se vedea punctele 83 și 84)

5.      În temeiul articolului 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, deciziile Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) trebuie să fie motivate. Această obligație are aceeași sferă de aplicare precum cea consacrată prin articolul 253 CE, iar scopul său este de a da posibilitatea, pe de o parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a‑și putea apăra drepturile și, pe de altă parte, instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei.

Problema dacă motivarea unei decizii îndeplinește aceste cerințe trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.

Cu toate acestea, nu li se poate cere camerelor de recurs să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv, unul câte unul, toate argumentele prezentate în fața lor de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele pentru care a fost adoptată decizia camerei de recurs, iar instanței competente, să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul.

(a se vedea punctele 90-92)