HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)

21 februarie 2024(*)

„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanism unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Fondul unic de rezoluție (FUR) – Decizia SRB privind calculul contribuțiilor ex ante pentru 2016 – Obligația de motivare – Principiul neretroactivității – Articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat (UE) 2015/63 – Excluderea anumitor datorii din calculul contribuțiilor ex ante – Credite promoționale – Activități auxiliare de dezvoltare – Excepție de nelegalitate”

În cauza T‑466/16 RENV,

NRW.Bank, cu sediul în Düsseldorf (Germania), reprezentată de J. Seitz și C. Marx, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comitetului unic de rezoluție (SRB), reprezentat de H. Ehlers, J. Kerlin și C. De Falco, în calitate de agenți, asistați de B. Meyring, S. Schelo, T. Klupsch și S. Ianc, avocați,

pârât,

susținut de

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de A. Sikora‑Kalėda și J. Bauerschmidt, în calitate de agenți,

și de

Comisia Europeană, reprezentată de D. Triantafyllou, A. Steiblytė și A. Nijenhuis, în calitate de agenți,

interveniente,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă),

compus din domnii A. Kornezov, președinte, G. De Baere, D. Petrlík (raportor) și K. Kecsmár și doamna S. Kingston, judecători,

grefier: doamna S. Jund, administratoare,

având în vedere Hotărârea din 14 octombrie 2021, NRW.Bank/SRB (C‑662/19 P, EU:C:2021:846),

în urma ședinței din 9 martie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, NRW.Bank, solicită anularea Deciziei SRB/ES/2022/23 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 27 aprilie 2022 de revocare a Deciziei SRB/ES/SRF/2016/06 a SRB din 15 aprilie 2016 privind contribuțiile ex ante pentru 2016 la Fondul unic de rezoluție, în măsura în care privește NRW.Bank, și Decizia SRB/ES/SRF/2016/13 a SRB din 20 mai 2016 privind ajustarea contribuțiilor ex ante pentru 2016 la Fondul unic de rezoluție, de completare a Deciziei SRB/ES/SRF/2016/06, în măsura în care privește NRW.Bank, și de calculare a contribuțiilor ex ante ale NRW.Bank la Fondul unic de rezoluție pentru 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”).

I.      Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii prezentei acțiuni

2        Reclamanta este banca de promovare a Land Nordrhein‑Westfalen (landul Renania de Nord‑Westfalia, Germania, denumit în continuare „landul”). În temeiul Gesetz über die NRW.BANK (Legea privind NRW.Bank) din 16 martie 2004 (GV. NRW. 2004, p. 126, denumită în continuare „Legea privind NRW.Bank”), aceasta exercită o misiune de serviciu public care constă în asistarea landului și a colectivităților sale locale în domeniul politicilor structurale, economice, sociale și de amenajare a teritoriului, prin punerea în aplicare și administrarea în acest scop a unor măsuri de sprijin, în special prin acordarea de împrumuturi. Reclamanta execută în acest scop operațiuni bancare și este titulara unei autorizații bancare.

3        Activitățile reclamantei se împart în esență în două categorii. În primul rând, aceasta desfășoară așa‑numitele activități „de dezvoltare”, în cadrul cărora acordă printre altele împrumuturi subvenționate în domeniile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Legea privind NRW.Bank (denumite în continuare „activitățile de dezvoltare”).

4        În al doilea rând, reclamanta desfășoară activități pe care le numește „activități auxiliare de dezvoltare”, care sunt în discuție în prezenta cauză și sunt prevăzute la articolul 3 alineatul (5) din Legea privind NRW.Bank. Potrivit acestei dispoziții, reclamanta poate, pentru a‑și îndeplini misiunile, „să efectueze operațiuni și să furnizeze servicii direct legate de îndeplinirea misiunilor sale[, înțelegându‑se că, în acest context,] ea poate printre altele să efectueze operațiuni de gestiune a trezoreriei și a riscurilor, să atragă capitaluri de garanție subordonate, să negocieze titluri de capital, obligațiuni publice și alte obligațiuni, precum și să dobândească și să cesioneze creanțe” (denumite în continuare „activitățile auxiliare de dezvoltare”). În cadrul acestor activități, reclamanta dobândește în special fonduri pe piața de capital și le investește pe termen lung sub formă de obligațiuni ce iau în principal forma de titluri din sectorul public.

5        Prin Decizia SRB/ES/SRF/2016/06 din 15 aprilie 2016 privind contribuțiile ex ante pentru 2016 la Fondul unic de rezoluție, SRB a stabilit, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1), contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție (FUR) (denumite în continuare „contribuțiile ex ante”), pentru 2016 (denumit în continuare „perioada de contribuție 2016”), ale instituțiilor care intră sub incidența articolului 2 coroborat cu articolul 67 alineatul (4) din acest regulament (denumite în continuare „instituțiile”), printre care se numără și reclamanta.

6        Prin Decizia SRB/ES/SRF/2016/13 din 20 mai 2016 privind ajustarea contribuțiilor ex ante pentru 2016 la FUR, de completare a Deciziei SRB/ES/SRF/2016/06, SRB a majorat contribuția ex ante a reclamantei în urma unei rectificări a calculului contribuțiilor ex ante ale tuturor instituțiilor pentru perioada de contribuție 2016.

7        Prin înștiințarea de plată din 22 aprilie 2016 și din 10 iunie 2016, Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht (FMSA, Autoritatea Federală pentru Stabilizarea Piețelor Financiare, Germania), în calitatea sa de autoritate națională de rezoluție în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul nr. 806/2014, a obligat reclamanta să își plătească contribuția ex ante pentru perioada de contribuție 2016, astfel cum fusese stabilită de SRB.

8        La 27 aprilie 2022, SRB a adoptat decizia atacată, prin care a retras și a înlocuit deciziile menționate la punctele 5 și 6 de mai sus (denumite în continuare „deciziile inițiale”). Potrivit considerentelor (19) și (20) ale deciziei atacate, aceasta urmărea să remedieze nemotivarea deciziilor inițiale pe care SRB a constatat‑o în urma Hotărârii din 28 noiembrie 2019, Hypo Vorarlberg Bank/SRB (T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16, EU:T:2019:823), și a Hotărârii din 28 noiembrie 2019, Portigon/SRB (T‑365/16, EU:T:2019:824).

II.    Decizia atacată

9        Decizia atacată cuprinde un corp de text care este însoțit de trei anexe.

10      Corpul de text al deciziei atacate descrie, în secțiunile 3-9 și 11, procesul de determinare a contribuțiilor ex ante pentru perioada de contribuție 2016 care se aplică tuturor instituțiilor.

11      Mai precis, în secțiunea 6 din decizia amintită, SRB a stabilit nivelul‑țintă anual, menționat la articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 al Consiliului din 19 decembrie 2014 de stabilire a condițiilor uniforme de aplicare a Regulamentului nr. 806/2014 în ceea ce privește contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție (JO 2015, L 15, p. 1), pentru perioada de contribuție 2016 (denumit în continuare „nivelul‑țintă anual”).

12      SRB a explicat că stabilise acest nivel‑țintă anual la o optime din 1,05 % din cuantumul depozitelor garantate, calculat la sfârșitul anului, pentru toate instituțiile în 2015, astfel cum fusese obținut din datele comunicate de instituții în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției (JO 2015, L 11, p. 44).

13      În secțiunea 7 din decizia atacată, SRB a descris metodologia de urmat pentru calculul contribuțiilor ex ante pentru perioada de contribuție 2016. În această privință, SRB a precizat în considerentul (91) al deciziei menționate că, pentru această perioadă, 60 % din contribuțiile ex ante fuseseră calculate pe „bază națională”, și anume pe baza datelor comunicate de instituțiile autorizate pe teritoriul statului membru participant în cauză (denumită în continuare „baza națională”), în conformitate cu articolul 103 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190) și în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul delegat 2015/63. Restul contribuțiilor ex ante (și anume 40 %) au fost calculate pe „baza uniunii bancare”, și anume pe baza datelor comunicate de toate instituțiile autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante la mecanismul unic de rezoluție (MUR) (denumite în continuare „baza uniunii” și „statele membre participante”), în conformitate cu articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014 și cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

14      În continuare, SRB a calculat contribuțiile ex ante ale instituțiilor precum reclamanta, cu respectarea următoarelor faze principale.

15      În prima fază, SRB a calculat, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014, contribuția anuală de bază a fiecărei instituții, care este proporțională cu cuantumul pasivelor instituției în cauză, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, raportată la pasivele totale, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statelor membre participante. În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63, SRB a dedus anumite tipuri de datorii din pasivele totale ale instituției care trebuie luate în considerare pentru determinarea acestei contribuții.

16      În a doua fază a calculului contribuțiilor ex ante, SRB a efectuat o ajustare a contribuției anuale de bază în funcție de profilul de risc al instituției în cauză, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014. SRB a evaluat acest profil de risc pe baza celor patru piloni de risc menționați la articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63, care cuprind indicatori de risc. Pentru a clasifica instituțiile în funcție de nivelul lor de risc, mai întâi, SRB a stabilit – pentru fiecare indicator de risc aplicat pentru perioada de contribuție 2016 – intervale (paneluri) în care au fost regrupate instituțiile, în conformitate cu punctul 3 din secțiunea „Etapa 2” din anexa I la acest regulament delegat. Instituțiilor care aparțin aceluiași interval li s‑a atribuit o valoare comună pentru indicatorul de risc dat, numită „valoare discretizată”. Prin combinarea valorilor discretizate pentru fiecare indicator de risc, SRB a calculat „multiplicatorul de ajustare pentru risc” al instituției în cauză (denumit în continuare „multiplicatorul de ajustare”). Prin înmulțirea contribuției anuale de bază a acestei instituții cu multiplicatorul de ajustare al acesteia, SRB a obținut „contribuția anuală de bază ajustată în funcție de profilul de risc” a instituției menționate.

17      În continuare, SRB a adunat toate contribuțiile anuale de bază ajustate în funcție de profilul de risc pentru a obține un „numitor comun” utilizat pentru a calcula partea din nivelul‑țintă anual pe care fiecare instituție trebuia să o plătească.

18      În sfârșit, SRB a calculat contribuția ex ante a fiecărei instituții prin repartizarea nivelului‑țintă anual între toate instituțiile pe baza raportului existent între contribuția anuală de bază ajustată în funcție de profilul de risc, pe de o parte, și numitorul comun, pe de altă parte.

19      Anexa I la decizia atacată conține fișa individuală a reclamantei, care cuprinde rezultatele calculului contribuției sale ex ante (denumită în continuare „fișa individuală”). Această fișă prezintă cuantumul contribuției anuale de bază a reclamantei, precum și valoarea multiplicatorului său de ajustare, atât pe baza uniunii, cât și pe bază națională, cu menționarea, pentru fiecare indicator de risc, a numărului intervalului căruia i‑a fost atribuită reclamanta. În plus, fișa individuală prezintă date care sunt utilizate pentru calculul contribuțiilor ex ante ale tuturor instituțiilor în cauză și pe care SRB le‑a stabilit prin adunarea sau combinarea datelor individuale ale tuturor acestor instituții. În sfârșit, această fișă cuprinde datele raportate de reclamantă în formularul de declarație și utilizate în calculul contribuției sale ex ante.

20      Anexa II la decizia atacată cuprinde date statistice referitoare la calculul contribuțiilor ex ante pentru fiecare stat membru participant, într‑o formă sintetizată și colectivă. Această anexă precizează printre altele cuantumul global al contribuțiilor ex ante care trebuie plătite de instituțiile în cauză pentru fiecare dintre aceste state membre. Pe de altă parte, anexa menționată enumeră, pentru fiecare indicator de risc, numărul de intervale, numărul de instituții care sunt incluse în fiecare dintre intervale, precum și valorile minime și maxime ale acestor intervale. În cazul intervalelor referitoare la baza națională, aceste valori sunt, din motive de confidențialitate, diminuate sau majorate cu un cuantum aleatoriu, fiind menținută repartizarea inițială a instituțiilor.

21      Anexa III la decizia atacată, intitulată „Evaluarea comentariilor [reclamantei] transmise în cadrul consultării privind contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție pentru 2016”, examinează observațiile prezentate de reclamantă în cadrul procedurii de consultare desfășurate de SRB anterior adoptării deciziei atacate.

22      În special, la punctele 21 și 27-31 din anexa III la decizia atacată, SRB a expus motivele pentru care datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare nu au fost excluse, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, din calculul contribuției ex ante a reclamantei.

III. Concluziile părților

23      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate, inclusiv a anexelor la aceasta, în măsura în care acestea din urmă o privesc;

–        obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

24      SRB solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată;

–        cu titlu subsidiar, în cazul în care Tribunalul ar considera că decizia atacată nu ar fi trebuit să fie adoptată cu efect retroactiv, anularea deciziei numai în această măsură sau anularea numai a articolului 4 din aceasta și menținerea sa în rest;

–        cu titlu încă mai subsidiar, în cazul anulării deciziei atacate în totalitate, menținerea efectelor deciziei respective până la înlocuirea sa sau cel puțin, pentru o perioadă de șase luni de la data la care hotărârea va fi definitivă.

25      Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

IV.    În drept

26      În cererea introductivă, reclamanta a invocat în esență două motive. Prin intermediul primului motiv, ea a invocat o excepție de nelegalitate împotriva articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/81. În această privință, ea a susținut că, în ipoteza în care dispozițiile menționate nu ar permite excluderea datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare din calculul contribuției sale ex ante, acestea ar încălca articolul 103 alineatele (2) și (7) din Directiva 2014/59 și articolul 70 alineatele (2) și (7) din Regulamentul nr. 806/2014. Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta a considerat că, prin faptul că nu a exclus din calculul contribuției amintite datoriile legate de activitățile respective, SRB a interpretat în mod eronat articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63.

27      În memoriul în adaptare, depus la grefa Tribunalului la 11 iulie 2022 în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamanta arată că își menține integral argumentația expusă în cererea introductivă, precizând totodată că invocă motive noi ca urmare a înlocuirii deciziilor inițiale prin decizia atacată.

28      Astfel, reclamanta invocă în total 11 motive, întemeiate pe:

–        primul și al șaptelea, pe o încălcare a articolului 41 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), întrucât SRB ar fi omis să o asculte în mod corespunzător cu privire la înlocuirea cu efect retroactiv a deciziilor inițiale prin decizia atacată, precum și cu privire la adoptarea a înseși acestei din urmă decizii;

–        al doilea, pe o încălcare a normelor de rang superior, întrucât nu ar exista un temei juridic pentru înlocuirea, cu efect retroactiv, a deciziilor inițiale prin decizia atacată;

–        al treilea, pe încălcarea articolului 296 al doilea paragraf TFUE și a articolului 41 alineatul (2) litera (c) din cartă, întrucât decizia atacată nu ar menționa niciun temei juridic care să fundamenteze înlocuirea cu efect retroactiv a deciziilor inițiale;

–        al patrulea, pe încălcarea articolului 296 al doilea paragraf TFUE, întrucât decizia atacată nu ar fi suficient motivată în ceea ce privește calculul contribuției sale ex ante;

–        al cincilea, pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, consacrat la articolul 47 alineatul (1) din cartă, întrucât decizia atacată nu ar fi suficient motivată;

–        al șaselea, pe încălcarea prin decizia atacată a cerințelor generale de procedură care rezultă din articolul 41 din cartă, din articolul 298 TFUE, din principiile generale de drept, precum și din Regulamentul de procedură al SRB;

–        al optulea, pe încălcarea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, a articolului 103 alineatele (2) și (7) din Directiva 2014/59, a articolului 70 alineatele (2) și (7) din Regulamentul nr. 806/2014, a principiului egalității de tratament, a voinței legiuitorului Uniunii de a privilegia integral băncile de promovare și a obiectivului de reducere a bugetelor publice, întrucât SRB nu ar fi exclus datoriile legate de activitățile sale auxiliare de dezvoltare din calculul contribuției sale ex ante;

–        al nouălea, cu titlu subsidiar, pe o nelegalitate a articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/81, întrucât ar fi contrare normelor de drept superior;

–        al zecelea, pe o nelegalitate a articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63, în măsura în care aceste dispoziții ar fi contrare normelor de drept superior;

–        al unsprezecelea, pe o încălcare a principiilor generale ale dreptului, în măsura în care, în mod eronat, SRB nu s‑ar fi întemeiat pe elementele de drept în vigoare care existau la data adoptării deciziei atacate.

29      Trebuie analizate mai întâi motivele prin care reclamanta invocă nelegalitatea articolului 5 alineatul (1) litera (f), a articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b), precum și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63, apoi motivele ce privesc în mod direct legalitatea deciziei atacate.

A.      Cu privire la excepția de nelegalitate a articolului 5 alineatul (1) litera (f), a articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b), precum și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63

1.      Cu privire la al nouălea motiv, întemeiat pe excepția de nelegalitate a articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

a)      Observații introductive

30      În primul rând, este necesar să se arate că, deși, în cererea introductivă, reclamanta contestă validitatea atât a articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, cât și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/81 în ansamblul său, argumentele sale nu vizează în esență decât prima dispoziție. Acest fapt este confirmat de răspunsul reclamantei din 13 iunie 2022 la măsura de organizare a procedurii din 20 mai 2022, în care a arătat că nelegalitatea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 ar determina de asemenea nelegalitatea articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, în măsura în care această din urmă dispoziție face trimitere la metoda de calcul prevăzută în Regulamentul delegat 2015/63.

31      În aceste condiții, este necesar să se aprecieze mai întâi validitatea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63.

32      În al doilea rând, trebuie analizat argumentul SRB potrivit căruia al nouălea motiv nu este admisibil decât în măsura în care a fost invocat în cererea introductivă, înțelegându‑se că, potrivit SRB, cererea introductivă nu conține decât o expunere succintă și ipotetică a argumentelor în susținerea acestui motiv. Astfel, SRB consideră în esență că Tribunalul nu poate lua în considerare considerațiile suplimentare care au fost prezentate în susținerea acestui motiv în memoriul în adaptare, întrucât aceste considerații ar fi substanțiale și nu ar fi „justificate”, în sensul articolului 86 din Regulamentul de procedură, de adoptarea deciziei atacate.

33      Potrivit articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, atunci când un act a cărui anulare este solicitată este înlocuit sau modificat printr‑un alt act având același obiect, reclamantul poate, înainte de închiderea fazei orale a procedurii sau înainte de decizia Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, să își adapteze cererea introductivă pentru a ține cont de acest element nou.

34      În speță, pe de o parte, este necesar să se observe că considerațiile prezentate în memoriul în adaptare în susținerea celui de al nouălea motiv se întemeiază pe motive de nelegalitate și pe argumente care au fost invocate în cererea introductivă și care se referă atât la domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, cât și la toate aspectele celui de al nouălea motiv, astfel cum sunt examinate în continuare.

35      Pe de altă parte, în ceea ce privește domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, decizia atacată conține o nouă expunere a motivelor pentru care SRB a considerat că această dispoziție nu permitea excluderea datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei din calculul contribuției sale ex ante, în timp ce deciziile inițiale nu conțineau nicio motivare explicită cu privire la acest aspect.

36      În aceste împrejurări, obiecția SRB nu poate fi decât respinsă.

37      În al treilea rând, este necesar să se arate că, după desfășurarea ședinței din 9 martie 2023, reclamanta a solicitat Tribunalului să adopte o măsură de organizare a procedurii pentru a permite părților să ia poziție în scris cu privire la caracterul separabil al activităților de dezvoltare și al activităților auxiliare de dezvoltare. În această privință, ea a precizat că, în ședință, SRB a susținut pentru prima dată că nu era posibilă o distincție netă între cele două tipuri de activități pe care le exersa reclamanta. Prin decizia din 16 mai 2023, președintele Camerei a opta extinse a Tribunalului a refuzat această cerere pentru motivul că reclamanta avusese posibilitatea de a lua poziție cu privire la argumentele SRB prezentate în ședință în cadrul replicii sale finale.

38      În al patrulea rând, reclamanta nu a invocat o excepție de nelegalitate împotriva articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 decât cu titlu subsidiar, în ipoteza în care Tribunalul ar fi considerat că această dispoziție nu permitea excluderea datoriilor legate de activitățile sale auxiliare de dezvoltare din calculul contribuției sale ex ante.

39      Prin urmare, este necesar să se examineze, într‑o primă etapă, dacă articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 permite excluderea datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare din calculul contribuției ex ante a reclamantei și, în caz contrar, trebuie să se stabilească, într‑o a doua etapă, dacă această dispoziție este conformă cu articolul 103 alineatele (2) și (7) din Directiva 2014/59 și cu articolul 70 alineatele (2) și (7) din Regulamentul nr. 806/2014.

b)      Cu privire la domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

40      Potrivit articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, se exclud din calculul contribuțiilor ex ante, „în cazul instituțiilor care lucrează cu credite promoționale, datoriile instituției intermediare față de banca inițiatoare sau față de o altă bancă de promovare ori o altă instituție intermediară și datoriile băncii de promovare inițiale față de părțile sale finanțatoare, în măsura în care cuantumul acestor datorii este compensat prin creditele promoționale acordate de instituția în cauză”.

41      Potrivit articolului 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63, „credit promoțional” „înseamnă un împrumut acordat de o bancă promoțională sau prin intermediul unei bănci intermediare, pe bază neconcurențială și nonprofit, cu scopul promovării obiectivelor de politică publică ale administrației centrale sau regionale dintr‑un stat membru”.

42      Reclamanta arată că aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că permit excluderea din calculul contribuției sale ex ante a datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare, precum cele descrise la punctul 4 de mai sus.

43      SRB, susținut de Comisie și de Consiliu, contestă această argumentație.

44      Reiese din jurisprudență că articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 nu conferă SRB o putere discreționară pentru a exclude anumite datorii în temeiul ajustării în funcție de risc a contribuțiilor ex ante, ci, dimpotrivă, enumeră în mod precis condițiile în care o datorie face obiectul unei asemenea excluderi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 93). Potrivit aceleiași jurisprudențe, luarea în considerare a principiilor egalității de tratament, nediscriminării și proporționalității nu poate justifica un alt rezultat, din moment ce Regulamentul delegat 2015/63 a evidențiat situații care prezintă particularități notabile, direct legate de riscurile prezentate de datoriile în cauză (Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 95).

45      În acest context, trebuie arătat că articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede trei condiții pentru excluderea datoriilor în cauză din calculul contribuțiilor ex ante, înțelegându‑se că aceste condiții au un caracter cumulativ, astfel încât nerespectarea uneia dintre ele se opune excluderii datoriilor în cauză din calculul menționat.

46      În primul rând, pentru a putea fi excluse din calculul contribuțiilor ex ante, datoriile trebuie să fie deținute de o instituție care lucrează cu credite promoționale.

47      În al doilea rând, aceste datorii trebuie să constituie „datoriile instituției intermediare față de banca inițiatoare sau față de o altă bancă de promovare ori o altă instituție intermediară” sau „datoriile băncii de promovare inițiale față de părțile sale finanțatoare”.

48      În al treilea rând, datoriile în cauză nu pot fi excluse din calculul datoriilor care servesc la stabilirea contribuției ex ante decât „în măsura în care cuantumul acestor datorii este compensat prin creditele promoționale acordate de instituția în cauză”.

49      În speță, părțile sunt în dezacord cu privire la aspectul dacă datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare, precum cele menționate la punctul 4 de mai sus, îndeplinesc a treia condiție amintită la punctul 48 de mai sus, și anume cea potrivit căreia cuantumul acestor datorii trebuie compensat prin creditele promoționale acordate de banca de promovare în cauză.

50      În această privință, reiese mai întâi din modul de redactare a articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, evocat la punctul 48 de mai sus, în special din utilizarea termenilor „în măsura în care”, că datoriile în cauză nu pot fi excluse din calculul contribuției ex ante a instituției în cauză decât în limita creditelor promoționale acordate de această instituție, așa cum sunt definite la articolul 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63.

51      Astfel, contrar a ceea ce pare să sugereze reclamanta, această dispoziție nu permite excluderea din calculul contribuției ex ante a tuturor datoriilor unei bănci de promovare care sunt legate, într‑un fel sau altul, de îndeplinirea misiunii sale de dezvoltare, ci numai a datoriilor al căror cuantum corespunde exact cuantumului creditelor promoționale acordate de o asemenea bancă.

52      În plus, în ceea ce privește aspectul dacă activitățile auxiliare de dezvoltare, precum cele descrise la punctul 4 de mai sus, pot intra sub incidența noțiunii de „credit promoțional”, în sensul articolului 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63, reiese din precizările furnizate de reclamantă în memoriul său în adaptare și în ședință că activitățile care sunt relevante pentru prezenta excepție de nelegalitate constau în special în achiziționarea de titluri de creanță pe piața de capital.

53      În această privință, fără a fi necesar să se examineze dacă astfel de operațiuni pot fi calificate drept „împrumuturi”, din modul de redactare a articolului 3 punctul 28 din acest regulament delegat, așa cum a fost amintit la punctul 41 de mai sus, rezultă că, pentru a constitui credite promoționale, aceste operațiuni trebuie să îndeplinească, în orice caz, condiția potrivit căreia trebuie să fie efectuate „pe bază neconcurențială și nonprofit”.

54      Așadar, contrar celor susținute de reclamantă, această condiție trebuie îndeplinită nu numai în cazul unui împrumut acordat de o instituție intermediară, ci și în cazul unui împrumut acordat de o bancă de promovare. Această concluzie nu este infirmată de versiunile în limbile engleză și franceză ale articolului 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63, pe care s‑a întemeiat reclamanta. În acest sens, din modul de redactare a acestor două versiuni lingvistice – la fel ca din celelalte versiuni lingvistice, printre care în special versiunile spaniolă, italiană sau poloneză – reiese că condiția ce rezultă din utilizarea expresiei „pe bază neconcurențială și nonprofit” este legată de utilizarea termenului „acordat”, așa încât aceasta se raportează atât la expresia „bancă de promovare”, cât și la expresia „instituție intermediară”. Cu privire la acest aspect, simplul fapt că respectiva condiție urmează imediat după acești termeni nu înseamnă că ea privește numai creditele promoționale acordate de instituțiile intermediare.

55      Această interpretare este coroborată, în plus, de versiunea germană a articolului 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63. Astfel, în această versiune, condiția care rezultă din utilizarea expresiei „pe bază neconcurențială și nonprofit” precedă noțiunea de „împrumut” și este, așadar, aplicabilă în mod nediferențiat celor două ipoteze vizate, și anume atât acordării de credite promoționale de către o instituție intermediară, cât și acordării de credite promoționale de către o bancă de promovare.

56      Concluzia enunțată la punctul 54 de mai sus este confirmată și de prima teză a considerentului (13) al Regulamentului delegat 2015/63, care menționează în mod explicit condiția rezultată din utilizarea expresiei „pe bază neconcurențială și nonprofit” în contextul împrumuturilor acordate direct de o bancă de promovare.

57      De asemenea, condiția menționată face parte integrantă din articolul 3 punctul 27 din Regulamentul delegat 2015/63, care definește noțiunea de „bancă de promovare” în sensul că se referă la orice întreprindere sau entitate creată de o administrație centrală sau regională a unui stat membru care acordă credite promoționale „pe bază neconcurențială și nonprofit”.

58      Rezultă că, pentru ca o operațiune să poată fi considerată un credit promoțional în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, condiția care rezultă din utilizarea expresiei „pe bază neconcurențială și nonprofit” trebuie îndeplinită nu numai în cazul unei instituții intermediare, ci și în cazul unei bănci de promovare.

59      Or, în ceea ce privește activitățile auxiliare de dezvoltare ce constau în achiziționarea de titluri de creanță pe piața de capital, precum cele evocate la punctul 52 de mai sus, nimic nu indică faptul că asemenea operațiuni de achiziționare îndeplinesc condiția enunțată la punctul 58 de mai sus.

60      Astfel, pe de o parte, nu se contestă că asemenea operațiuni sunt realizate pe piața de capital deschisă pe care operează și alți actori, care efectuează aceleași tipuri de operațiuni și care pot achiziționa aceleași titluri de creanță precum băncile de promovare, în aceleași condiții de piață ca acestea din urmă. Or, pe o astfel de piață, băncile de promovare sunt, prin definiție, în concurență directă cu acești alți actori de pe piață, așa încât activitatea în cauză nu poate fi considerată ca fiind exercitată pe bază neconcurențială.

61      Pe de altă parte, reclamanta însăși admite că activitățile ce constau în achiziționarea de titluri de creanță pe piața de capital urmăresc să genereze și generează venituri, întrucât constau în producerea unor marje de dobânzi pentru a finanța activitatea bancară ca atare a băncilor de promovare precum reclamanta. Prin urmare, nu se poate considera că aceste activități sunt desfășurate nonprofit.

62      Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia „obiectivul final” al activităților menționate nu constă în realizarea unui profit, ca urmare a interdicției impuse de a distribui dividende. Astfel, caracterul nonprofit al unei activități, în vederea aplicării articolului 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63, se apreciază în raport cu natura fiecărei activități în cauză, fără a fi relevant dacă profiturile generate de această activitate sunt sau nu utilizate ulterior pentru finanțarea activităților de dezvoltare, care sunt, la rândul lor, desfășurate nonprofit. Orice altă interpretare ar însemna să se considere că activitățile în cauză prezintă un caracter nonprofit pentru simplul motiv că sunt desfășurate de o bancă de promovare, ceea ce ar goli de conținut condiția ce rezultă din utilizarea expresiei „pe bază neconcurențială și nonprofit”, prevăzută la articolul 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63.

63      Având în vedere ceea ce precedă, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 coroborat cu articolul 3 punctele 27 și 28 din același regulament delegat trebuie interpretat în sensul că nu permite excluderea datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare ale băncilor de promovare precum reclamanta din calculul contribuției ex ante.

c)      Cu privire la legalitatea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

64      În ipoteza în care articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 ar trebui interpretat în sensul că nu permite excluderea datoriilor legate de activitățile sale auxiliare de dezvoltare din calculul contribuției sale ex ante, reclamanta invocă o excepție de nelegalitate împotriva acestei dispoziții, susținând că este incompatibilă cu articolul 103 alineatele (2) și (7) din Directiva 2014/59 și cu articolul 70 alineatele (2) și (7) din Regulamentul nr. 860/2014.

65      Cu titlu introductiv, pe de o parte, este necesar să se precizeze că în esență reclamanta dezvoltă argumentația sa în raport cu articolul 103 alineatele (2) și (7) din Directiva 2014/59 și că nu invocă o încălcare a articolului 70 alineatele (2) și (7) din Regulamentul nr. 860/2014 decât ca urmare a trimiterii efectuate de Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 la metoda de calcul prezentată în Regulamentul delegat 2015/63.

66      Pe de altă parte, din cererea introductivă reiese că reclamanta invocă nelegalitatea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 prin formularea în realitate a trei aspecte, întemeiate, primul, pe nerespectarea lucrărilor pregătitoare ale Directivei 2014/59, al doilea, pe încălcarea obiectivului de reducere a bugetelor publice și, al treilea, pe nerespectarea principiului alinierii contribuțiilor ex ante la profilul de risc și a principiului egalității de tratament.

1)      Cu privire la primul aspect, întemeiat pe nerespectarea lucrărilor pregătitoare ale Directivei 2014/59

67      Reclamanta susține că, prin neexcluderea tuturor datoriilor legate de activitățile băncilor de promovare vizate, care beneficiază de o garanție publică, din calculul contribuției lor ex ante, inclusiv, așadar, a celor legate de activitățile lor auxiliare de dezvoltare, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 nu este conform cu lucrările pregătitoare ale Directivei 2014/59. Astfel, Parlamentul ar fi propus, în cursul procesului legislativ, să se ia în considerare importanța specială a acestor bănci, precum și misiunea lor de serviciu public, la momentul stabilirii contribuțiilor ex ante, prin neintegrarea unor asemenea datorii în calculul acestor contribuții. Faptul că amendamentul Parlamentului cu privire la o atare excludere nu a fost preluat în textul final al acestei directive nu ar fi fost cauzat de un dezacord de fond, ci de o neînțelegere. Astfel, excluderea menționată era deja avută în vedere la adoptarea directivei amintite și ar fi trebuit să fie luată în considerare la momentul adoptării Regulamentului delegat 2015/63.

68      SRB, Consiliul și Comisia contestă această argumentație.

69      În această privință, trebuie amintit că contribuțiile ex ante sunt impuse și calculate în temeiul articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014.

70      Din această dispoziție reiese că trebuie să contribuie la FUR „instituțiile” în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul nr. 806/2014.

71      Din articolul 3 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul nr. 806/2014 coroborat cu articolul 3 alineatul (2) din același regulament și cu articolul 2 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/59 rezultă că fac parte din aceste instituții în special instituțiile de credit în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1), care nu figurează printre entitățile menționate la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338).

72      Având în vedere aceste dispoziții, băncile regionale de promovare ale Republicii Federale Germania care constituie instituții de credit în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul nr. 575/2013 (denumite în continuare „băncile regionale de promovare”), precum reclamanta, nu erau excluse de la regimul general de plată a contribuțiilor ex ante, dat fiind că ele nu figurau printre entitățile excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 în temeiul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2013/36, în versiunea aplicabilă perioadei de contribuție 2016.

73      Astfel, pe de o parte, spre deosebire de Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW), care este banca națională de promovare a Republicii Federale Germania, băncile regionale de promovare precum reclamanta nu figurau la articolul 2 alineatul (5) punctul 6 din Directiva 2013/36 în versiunea aplicabilă înainte de modificarea acesteia prin Directiva 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 (JO 2019, L 150, p. 253).

74      Pe de altă parte, deși reiese din lucrările pregătitoare ale Directivei 2014/59 că, în cursul procesului legislativ, Parlamentul a propus în esență o excludere integrală a datoriilor băncilor de promovare din calculul contribuțiilor ex ante, versiunea finală a directivei menționate nu a reținut o asemenea propunere.

75      Or, contrar celor susținute de reclamantă, faptul că această propunere nu a fost reținută nu poate fi considerat o „neînțelegere” intervenită în cursul procesului legislativ. Astfel, pe lângă faptul că această afirmație nu este susținută, ea nu poate fi reținută pentru motivul că respingerea unei propuneri de amendamente constituie un indiciu al interpretării a contrario a dispoziției în cauză, în măsura în care legiuitorul a decis în mod expres și deliberat să înlăture amendamentul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 1996, RTI și alții, C‑320/94, C‑328/94, C‑329/94 și C‑337/94-C‑339/94, EU:C:1996:486, punctul 44).

76      Rezultă din cele ce precedă că nici Regulamentul nr. 806/2014, nici Directiva 2014/59 nu scutesc, în general, băncile regionale de promovare de obligația de a plăti contribuții ex ante – în pofida faptului că beneficiază de o garanție de stat – și că regulamentul și directiva respectivă nu exclud astfel toate datoriile legate de activitățile acestor bănci din calculul contribuției lor ex ante.

77      De asemenea, niciunul dintre aceste acte nu prevede posibilitatea Comisiei de a exclude anumite instituții, precum băncile regionale de promovare, din domeniul de aplicare personal al obligației de plată a contribuțiilor ex ante.

78      Prin urmare, primul aspect al celui de al nouălea motiv trebuie respins.

2)      Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea obiectivului de reducere a bugetelor publice

79      Reclamanta apreciază că refuzul de a exclude din calculul contribuției ex ante a băncilor regionale de promovare datoriile legate de activitățile lor auxiliare de dezvoltare, așa cum rezultă din Regulamentul delegat 2015/63, nu respectă voința legiuitorului Uniunii și obiectivul de reducere a bugetelor publice stabilit prin Directiva 2014/59. Astfel, ar exista o dublă presiune asupra bugetelor publice în măsura în care suma care trebuie plătită sub forma unor contribuții ex ante ar fi prelevată de la băncile regionale de promovare precum reclamanta, dar și indirect de la autoritățile publice care dețin asemenea bănci și, în consecință, de la bugetele publice.

80      SRB și Comisia contestă argumentația reclamantei.

81      Cu titlu introductiv, trebuie să se reitereze că, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 69-77 de mai sus, nici Regulamentul nr. 806/2014, nici Directiva 2014/59 nu excludeau pentru perioada de contribuție 2016 băncile regionale de promovare de la obligația de a plăti contribuții ex ante, în pofida faptului că beneficiază de o garanție de stat.

82      Această concluzie nu este repusă în discuție de obiectivul de reducere a bugetelor publice vizat de Directiva 2014/59, pe care se întemeiază reclamanta în cadrul prezentului aspect.

83      Este adevărat că, așa cum reiese din considerentul (109) al Directivei 2014/59, aceasta urmărește atingerea obiectivului potrivit căruia ar trebui ca finanțarea procedurilor de rezoluție a instituțiilor implicate să provină în principal de la acționarii și creditorii instituțiilor care fac obiectul unor asemenea proceduri și apoi de la sectorul financiar, mai degrabă decât de la bugetele publice.

84      Cu toate acestea, în măsura în care o autoritate publică este acționar, creditor sau garant al unei astfel de instituții, nu este incompatibil cu obiectivul amintit la punctul 83 de mai sus ca ea să participe, în această calitate, la finanțarea FUR și să contribuie, așadar, la asigurarea solidității sistemului Uniunii de mecanisme de finanțare a rezoluției.

85      Prin urmare, obiectivul respectiv nu poate repune în discuție constatarea menționată la punctul 76 de mai sus.

86      Având în vedere cele de mai sus, al doilea aspect al celui de al nouălea motiv trebuie respins.

3)      Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe nerespectarea principiului alinierii contribuțiilor ex ante la profilul de risc și a principiului egalității de tratament

87      În primul rând, reclamanta apreciază că, în măsura în care nu exclude din calculul contribuției ex ante a băncilor regionale de promovare datoriile legate de activitățile lor auxiliare de dezvoltare, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 încalcă articolul 103 alineatele (2) și (7) din Directiva 2014/59, ce impune alinierea cuantumului contribuției ex ante la profilul de risc al instituțiilor.

88      Reclamanta consideră că, ținând seama de logica inerentă mecanismelor de finanțare a rezoluției, consacrată în considerentul (103) al Directivei 2014/59, probabilitatea ca instituția să fie supusă unei proceduri de rezoluție ar putea avea, într‑un caz specific, o importanță preponderentă în raport cu ceilalți parametri ce permit alinierea contribuțiilor ex ante la profilul de risc, după cum sunt enumerați la articolul 103 alineatul (7) din această directivă. Astfel, Regulamentul delegat 2015/63, care se întemeiază, în ceea ce privește metoda de ajustare a contribuțiilor ex ante la profilul de risc al instituțiilor, pe acest articol 103 alineatul (7), nu ar fi legal decât în măsura în care integrează suficient în modalitățile de calcul al contribuțiilor ex ante probabilitatea ca instituțiile în cauză să facă obiectul unei proceduri de rezoluție.

89      Or, din punctul de vedere al acestei probabilități, nu ar exista nicio diferență între datoriile legate de activitățile de dezvoltare și cele legate de activitățile auxiliare de dezvoltare. Pe de o parte, landul ar asigura, în calitatea sa de garant al reclamantei, acoperirea completă a acestor două categorii de datorii. Pe de altă parte, ca urmare a garanției landului, ar fi practic exclusă o situație de neîndeplinire a obligațiilor de către reclamantă, ceea ce ar însemna că aceasta nu ar fi nevoită să recurgă la instrumente de rezoluție.

90      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în contextul unei competențe delegate în sensul articolului 290 TFUE, Comisia dispune, în cadrul exercitării competențelor care îi sunt conferite, de o putere largă de apreciere atunci când trebuie să efectueze printre altele aprecieri și evaluări complexe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia, C‑44/16 P, EU:C:2017:357, punctul 53 și jurisprudența citată).

91      Aceasta este situația în ceea ce privește stabilirea criteriilor de ajustare a contribuțiilor ex ante la profilul de risc în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

92      În acest sens, trebuie reamintit că natura specifică acestor contribuții constă, după cum reiese din considerentele (105)-(107) ale Directivei 2014/59 și din considerentul (41) al Regulamentului nr. 806/2014, în a garanta, într‑o logică de ordin asigurător, că sectorul financiar procură resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta din urmă să își poată îndeplini funcțiile, oferind în același timp stimulente pentru funcționarea instituțiilor în cauză în conformitate cu un model mai puțin riscant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

93      În acest context și astfel cum reiese din considerentul (114) al Directivei 2014/59, legiuitorul Uniunii a însărcinat Comisia să specifice, printr‑un act delegat, modul în care ar trebui să fie ajustate contribuțiile instituțiilor la mecanismele de finanțare a rezoluției proporțional cu profilul de risc al acestora.

94      În aceeași ordine de idei, considerentul (107) al acestei directive precizează că, pentru a asigura un calcul corect al contribuțiilor ex ante la mecanismele de finanțare naționale și a oferi stimulente pentru funcționarea în conformitate cu un model mai puțin riscant, aceste contribuții ar trebui să țină seama de riscul pentru credite, lichidități și piață la care sunt expuse instituțiile.

95      Din cele de mai sus rezultă că Comisia trebuia să elaboreze norme de ajustare a contribuțiilor ex ante în funcție de profilul de risc al instituțiilor, urmărind două obiective corelate, și anume, pe de o parte, să asigure luarea în considerare a diferitelor riscuri generate de activitățile instituțiilor bancare sau, în sens mai larg, financiare și, pe de altă parte, să ofere stimulente pentru funcționarea acelorași instituții în conformitate cu un model mai puțin riscant.

96      Or, astfel cum reiese din documentele aferente adoptării Regulamentului delegat 2015/63, în special din documentele „JRC technical work supporting Commission second level legislation on risk based contributions to the (single) resolution fund” [Studiu tehnic al JRC în sprijinul legislației secundare a Comisiei cu privire la contribuțiile în funcție de risc la fondul (unic) de rezoluție, denumit în continuare „Studiul tehnic al JRC”] și „Commission Staff Working Document: estimates of the application of the proposed methodology for the calculation of contributions to resolution financing arrangements” (Document de lucru al serviciilor Comisiei: estimări privind aplicarea metodologiei propuse pentru calcularea contribuțiilor la mecanismele de finanțare a rezoluției), elaborarea unor astfel de norme presupunea aprecieri și evaluări complexe din partea Comisiei, în măsura în care aceasta trebuia să examineze diferitele elemente în raport cu care diversele tipuri de risc erau abordate în sectorul financiar‑bancar.

97      Având în vedere ceea ce precedă, Comisia dispunea de o largă putere de apreciere în vederea adoptării, în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, a normelor ce precizează noțiunea de ajustare a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc.

98      În aceste condiții, în ceea ce privește metoda de ajustare a contribuțiilor anuale de bază în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea puterii de apreciere acordate Comisiei nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceasta nu a depășit în mod vădit limitele acestei puteri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Etimine, C‑15/10, EU:C:2011:504, punctul 60).

99      În consecință, revine reclamantei sarcina de a demonstra că articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 este afectat de astfel de vicii, întrucât nu exclude datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare ale băncilor regionale de promovare din calculul contribuției ex ante.

100    În această privință, trebuie amintit mai întâi că, pentru perioada de contribuție 2016, nici Regulamentul nr. 806/2014, nici Directiva 2014/59 nu excludeau în general băncile regionale de promovare de la obligația de a plăti contribuții ex ante, în pofida faptului că acestea beneficiază de o garanție publică și indiferent de probabilitatea rezoluției lor (a se vedea punctele 69-77 de mai sus).

101    Totodată, nici Directiva 2014/59, nici Regulamentul nr. 806/2014 nu obligă Comisia să excludă din calculul contribuțiilor ex ante anumite datorii ale unor asemenea instituții.

102    Astfel, conform articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și articolului 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59, toate datoriile instituțiilor menționate, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, trebuie în principiu luate în considerare pentru calculul acestor contribuții, sub rezerva ajustării contribuțiilor amintite proporțional cu riscul instituțiilor.

103    O asemenea abordare corespunde logicii de ordin asigurător a sistemului contribuțiilor ex ante, în care întregul sector financiar trebuie să asigure resurse financiare suficiente MUR pentru a‑i permite să își îndeplinească funcțiile (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113). Astfel, în conformitate cu această logică, toate instituțiile, inclusiv cele a căror probabilitate de rezoluție este mai scăzută, beneficiază de contribuțiile lor ex ante prin intermediul stabilității sistemului financiar, așa cum este asigurată de FUR.

104    În aceste condiții, reclamanta nu poate susține că Comisia era obligată să excludă anumite datorii ale băncilor regionale de promovare, precum datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare, din calculul contribuției lor ex ante, pentru simplul motiv că aceste bănci au o probabilitate de rezoluție mai scăzută.

105    Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a contestat că nu era exclusă, pe plan juridic, posibilitatea ca o bancă regională de promovare, în pofida faptului că beneficiază de garanții publice, să facă obiectul unei rezoluții și, prin urmare, să recurgă la FUR.

106    Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, contribuția ex ante nu se calculează numai pe baza datoriilor instituțiilor în cauză, ci această contribuție este ulterior ajustată la risc. Astfel, în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, se conferă Comisiei competența să specifice, printr‑un act delegat, modalitățile acestei ajustări a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc al instituțiilor menționate.

107    În această privință, articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 prevede opt elemente pe care Comisia trebuie să le ia în considerare în vederea unei astfel de ajustări. Or, deși „probabilitatea ca instituția să fie supusă unei proceduri de rezoluție” și „expunerea la risc a instituției” figurează printre aceste elemente, așa încât Comisia este obligată să le ia în considerare cu ocazia adoptării unui act delegat precum Regulamentul delegat 2015/63, aceste elemente nu constituie decât două dintre celelalte opt elemente de care Comisia trebuie să țină seama la elaborarea unui asemenea act.

108    În plus, niciun element din articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 nu indică faptul că Comisia este obligată să acorde o importanță preponderentă unuia sau mai multora dintre elementele menționate, precum probabilitatea ca instituția să fie supusă unei proceduri de rezoluție.

109    Această concluzie este confirmată de contextul în care se înscrie articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

110    Pe de o parte, reiese din considerentul (105) al acestei directive că contribuțiile ex ante sunt colectate din sectorul financiar înaintea oricărei operațiuni de rezoluție și independent de aceasta. Pe de altă parte, instrumentele de rezoluție se pot aplica doar acelor entități care sunt în curs de a intra în dificultate sau sunt susceptibile de a intra în dificultate și numai atunci când acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivului de stabilitate financiară, în interesul public. Reglementarea nu stabilește astfel nicio legătură automată între plata contribuției ex ante a instituției în cauză și rezoluția acesteia din urmă, din moment ce numai protejarea interesului public, iar nu interesul individual al instituției amintite, este factorul decisiv pentru utilizarea FUR (Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 70). Rezultă că probabilitatea de rezoluție a unei instituții nu este singurul element care trebuie luat în considerare la calcularea contribuției sale ex ante.

111    Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât excluderea datoriilor legate de activitățile de dezvoltare din calculul contribuțiilor ex ante, prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, nu este justificată de faptul că băncile de promovare, care dețin aceste datorii, ar avea o probabilitate de rezoluție mai mică. Astfel, după cum rezultă din considerentul (13) al acestui regulament delegat, excluderea datoriilor menționate se bazează pe faptul că creditele promoționale urmăresc un obiectiv de politică publică, sunt acordate pe bază neconcurențială și nonprofit și sunt garantate parțial, în mod direct sau indirect, de administrația centrală sau regională ori de autoritatea locală a unui stat membru. Așadar, această excludere se întemeiază mai degrabă pe caracteristicile proprii unei anumite categorii de activități decât pe profilul de risc global al băncilor de promovare care efectuează aceste activități, înțelegându‑se că asemenea bănci nu prezintă în mod necesar același profil de risc pentru simplul motiv că efectuează, printre alte activități, activități de dezvoltare.

112    Având în vedere ceea ce precedă, reclamanta nu a demonstrat că articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 era afectat de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori că depășea în mod vădit limitele puterii de apreciere a Comisiei ca urmare a faptului că nu excludea datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare ale băncilor regionale de promovare din calculul contribuției lor ex ante.

113    În al doilea rând, reclamanta susține că articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 încalcă principiul egalității de tratament, în condițiile în care articolul 103 din Directiva 2014/59 impune egalitatea de tratament între băncile cu același profil de risc.

114    În primul rând, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 ar institui o diferență de tratament nejustificată între datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare și datoriile legate de activitățile de dezvoltare. În această privință, din considerentul (13) al acestui regulament delegat ar reieși că regimul privilegiat al datoriilor băncilor de promovare afectate la refinanțarea anumitor împrumuturi este motivat de faptul că aceste împrumuturi sunt garantate, în mod direct sau indirect, de administrația centrală sau regională ori de autoritatea locală în cauză. Or, garanția de menținere în activitate de care beneficiază reclamanta – și, prin urmare, probabilitatea „extrem de redusă” a rezoluției sale – nu ar depinde nicidecum de aspectul dacă datoriile acesteia din urmă corespund unor creanțe legate de activitatea sa de dezvoltare sau de activitățile sale auxiliare de dezvoltare. Diferența de tratament nu ar fi justificată nici din punctul de vedere al naturii acestor activități, întrucât activitățile de dezvoltare sunt indisociabile din punct de vedere economic de activitățile auxiliare de dezvoltare.

115    În al doilea rând, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 coroborat cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din același regulament delegat ar determina o diferență de tratament nejustificată între datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare și datoriile care rezultă din angajamente față de contrapărți cu care o instituție a creat un sistem instituțional de protecție (denumit în continuare „SIP”), aceste din urmă datorii fiind excluse din calculul contribuțiilor ex ante potrivit articolului 5 alineatul (1) litera (b) din regulamentul delegat amintit. Astfel, reclamanta ar beneficia, în ceea ce privește mijloacele utilizate pentru activitățile sale auxiliare de dezvoltare, de un mecanism de protecție independent de FUR, și anume garanția landului, care ar fi comparabilă cu garanția oferită de un SIP.

116    În al treilea rând, băncile regionale de promovare ar fi tratate în mod diferit față de băncile naționale de promovare, care nu ar fi considerate instituții de credit în sensul Regulamentului nr. 575/2013 și ar fi, așadar, scutite de obligația de a plăti contribuțiile ex ante, chiar dacă băncile regionale de promovare ar îndeplini, precum băncile naționale de promovare, misiuni speciale de finanțare în interesul general și ar dispune de o garanție de menținere în activitate.

117    În această privință, trebuie amintit că principiul egalității de tratament, ca principiu general de drept al Uniunii, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 95).

118    Întrucât reclamanta a invocat încălcarea principiului egalității de tratament, acesteia îi revine sarcina de a identifica cu precizie situațiile comparabile despre care apreciază că au fost tratate în mod diferit sau situațiile diferite despre care apreciază că au fost tratate în același mod [Hotărârea din 12 aprilie 2013, Du Pont de Nemours (Franța) și alții/Comisia, T‑31/07, nepublicată, EU:T:2013:167, punctul 311].

119    Potrivit unei jurisprudențe constante, caracterul comparabil al unor asemenea situații se apreciază având în vedere toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte acest act (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 99 și jurisprudența citată).

120    În ceea ce privește obiectul și finalitatea Directivei 2014/59, al Regulamentului nr. 806/2014 și al Regulamentului delegat 2015/63, trebuie amintit că aceste acte intră în domeniul de aplicare al MUR, a cărui instituire urmărește, în conformitate cu considerentul (12) al Regulamentului nr. 806/2014, să asigure o abordare neutră în ceea ce privește băncile aflate în dificultate, să sporească stabilitatea instituțiilor din statele membre participante și să împiedice propagarea unor eventuale efecte colaterale în statele membre care nu participă la acest mecanism, pentru a facilita funcționarea piețe interne în ansamblu.

121    Pentru a asigura o finanțare a activităților MUR, Directiva 2014/59, Regulamentul nr. 806/2014 și Regulamentul delegat 2015/63 au instituit contribuții ex ante a căror natură specifică constă, după cum reiese din considerentele (105)-(107) ale acestei directive și din considerentul (41) al regulamentului menționat, în a garanta, într‑o logică de ordin asiguratoriu, că sectorul financiar procură resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta din urmă să își poată îndeplini funcțiile și în a oferi stimulente pentru funcționarea instituțiilor în conformitate cu un model mai puțin riscant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

122    În acest context, excluderea prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 este motivată, după cum rezultă din considerentul (13) al acestui regulament delegat, prin faptul că creditele promoționale urmăresc un obiectiv de politică publică, sunt acordate pe bază neconcurențială și nonprofit și sunt garantate parțial, în mod direct sau indirect, de administrația centrală sau regională ori de autoritatea locală a unui stat membru.

123    În ceea ce privește prima critică, aceasta trebuie înțeleasă în sensul că reclamanta susține în esență că activitățile auxiliare de dezvoltare sunt comparabile cu activitățile de dezvoltare, astfel încât datoriile unei bănci regionale de promovare care efectuează cele două categorii de activități ar fi trebuit excluse din calculul contribuției sale ex ante nu numai în limita cuantumului corespunzător activităților de dezvoltare, ci în limita cuantumului corespunzător ambelor categorii de activități.

124    În această privință, reiese mai întâi din cuprinsul punctului 60 de mai sus că activitățile auxiliare de dezvoltare se desfășoară pe piața de capital deschisă și în scop lucrativ, că acestea pot fi desfășurate de alte instituții decât băncile regionale de promovare și că sunt exercitate în concurență cu celelalte instituții. În schimb, activitățile de dezvoltare se desfășoară pe baza unei obligații legale de a asista administrația centrală sau regională a unui stat membru în executarea misiunilor sale de interes public.

125    În plus, ținând seama de constatările efectuate la punctele 62 și 124 de mai sus și contrar celor sugerate de reclamantă, faptul că aceste două categorii de activități sunt complementare din punct de vedere economic nu înseamnă că ele sunt comparabile.

126    În sfârșit, împrejurarea invocată de reclamantă potrivit căreia garanția landului de care beneficiază acoperă, în cazul său individual, toate activitățile sale, indiferent dacă este vorba despre activități de dezvoltare sau despre activități auxiliare de dezvoltare, este lipsită de relevanță pentru aprecierea caracterului comparabil al acestor două categorii de activități în raport cu scopul urmărit de articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63. Astfel, pe de o parte, după cum reiese din cuprinsul punctului 122 de mai sus, scopul urmărit de această dispoziție nu era de a exclude din calculul contribuțiilor ex ante toate datoriile tuturor băncilor regionale de promovare ce beneficiază de garanții precum cele de care beneficiază reclamanta. Pe de altă parte, nu s‑a stabilit că garanțiile publice de care beneficiază, în general, activitățile de dezvoltare ale băncilor regionale de promovare se extind, în cazul tuturor acestor bănci, și la activitățile auxiliare de dezvoltare ale acestora din urmă. În această privință, reclamanta nu a contestat în special argumentul Comisiei potrivit căruia existau situații în care activitățile auxiliare de dezvoltare ale anumitor bănci regionale de promovare nu erau acoperite de nicio garanție de stat și nici de o garanție echivalentă.

127    În aceste condiții, activitățile auxiliare de dezvoltare nu pot fi considerate comparabile cu activitățile de dezvoltare. Prin urmare, nu s‑a stabilit că acestea trebuie tratate în același mod în ceea ce privește excluderea datoriilor legate de aceste activități în scopul calculului contribuțiilor ex ante.

128    În ceea ce privește a doua critică, reclamanta susține în mod eronat că, având în vedere scopul specific urmărit de articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat 2015/63, datoriile legate de activitățile auxiliare de dezvoltare sunt comparabile cu datoriile legate de angajamentele față de contrapărțile cu care instituția în cauză a creat un SIP. Astfel, în conformitate cu considerentul (8) al acestui regulament delegat, excluderea datoriilor legate de SIP rezultă dintr‑o voință de a evita dubla contabilizare a anumitor datorii atunci când se stabilește contribuția ex ante a instituțiilor care sunt membre ale unui SIP sau sunt permanent afiliate la un organism central. Or, reclamanta nu a susținut că includerea datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare în calculul contribuției ex ante constituie o dublă contabilizare a unor astfel de datorii.

129    În ceea ce privește a treia critică, întemeiată pe faptul că băncile regionale de promovare sunt tratate diferit față de băncile naționale de promovare în ceea ce privește obligația de a plăti contribuțiile ex ante, trebuie arătate următoarele.

130    Mai întâi, această diferență de tratament rezultă din dispozițiile actelor legislative evocate la punctele 70-73 de mai sus. Astfel, după cum s‑a explicat în cuprinsul acestor puncte, articolul 2 alineatul (5) punctul 6 din Directiva 2013/36, în versiunea aplicabilă înainte de modificarea sa prin Directiva 2019/878, excludea nominal KfW din domeniul de aplicare al Directivei 2013/36 și, în consecință, din regimul general de plată a contribuțiilor ex ante. Or, reclamanta nu a contestat validitatea acestei dispoziții și nici a altor dispoziții menționate la punctele 70-73 de mai sus.

131    În schimb, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63, a cărui nelegalitate se invocă prin prezentul motiv, se aplică tuturor băncilor de promovare, în sensul articolului 3 punctul 27 din Regulamentul delegat 2015/63, care intră în domeniul de aplicare personal al regimului general de plată a contribuțiilor ex ante. Această dispoziție nu stabilește astfel nicio diferență de tratament între aceste bănci după cum sunt create de o administrație centrală sau de o administrație regională a unui stat membru.

132    În plus, după cum s‑a constatat la punctul 77 de mai sus, nici articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, nici vreo altă dispoziție a acestei directive sau a Regulamentului nr. 806/2014 nu abilitează Comisia să exonereze în întregime, într‑un act delegat, anumite instituții, precum băncile regionale sau naționale de promovare, de la obligația de a plăti contribuții ex ante.

133    În aceste condiții, legalitatea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 nu poate fi afectată pentru simplul motiv că legiuitorul Uniunii decisese să sustragă, cu titlu individual, KfW, desemnată nominal la articolul 2 alineatul (5) punctul 6 din Directiva 2013/36, în versiunea aplicabilă înaintea modificării sale prin Directiva 2019/878, de la regimul general de plată a contribuțiilor ex ante.

134    În al treilea rând, reclamanta consideră, în ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, că metoda de calcul prevăzută de acest regulament și aplicată în decizia atacată încalcă principiul proporționalității și generează o distorsiune între structurile din sectoarele bancare ale statelor membre, întrucât această metodă conduce la subvenții încrucișate ale băncilor comerciale de către sectorul băncilor de promovare. Astfel, această metodă ar crea distorsiuni între structurile din sectoarele bancare ale statelor membre, cu încălcarea articolului 70 alineatul (2) primul paragraf litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014.

135    În această privință, trebuie amintit că principiul proporționalității, care face parte din principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 165, și Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 142; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone și alții, C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 51).

136    Or, reclamanta nu a prezentat niciun element care urmărește să demonstreze că includerea datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare în calculul contribuției ex ante ar avea un caracter inadecvat în raport cu obiectivele pe care legiuitorul Uniunii și Comisia intenționează să le urmărească, astfel cum sunt menționate la punctele 120-122 de mai sus.

137    De asemenea, reclamanta nu a invocat niciun motiv prin care să demonstreze că includerea acestor datorii în calculul contribuțiilor ex ante depășea ceea ce era necesar pentru atingerea obiectivelor enunțate la punctele 120-122 de mai sus sau determina inconveniente disproporționate în raport cu obiectivele menționate.

138    În ceea ce privește singurul argument concret invocat de reclamantă în cadrul prezentei critici, și anume faptul că includerea datoriilor respective în calculul contribuțiilor ex ante conduce, în opinia sa, la „subvenții încrucișate” ale băncilor comerciale de către sectorul băncilor de promovare, reclamanta nu a explicat corespunzător cerințelor legale motivele pentru care o asemenea includere nu îndeplinea criteriile enunțate la punctul 135 de mai sus. În plus și în orice caz, după cum s‑a menționat deja la punctul 124 de mai sus, activitățile auxiliare de dezvoltare sunt desfășurate pe piața de capital deschisă în scop lucrativ, astfel încât eventuala excludere a datoriilor legate de aceste activități din calculul contribuțiilor ex ante ar risca să conducă la rezultatul contrar celui avut în vedere de reclamantă, și anume la crearea unor distorsiuni între diferite instituții active pe o asemenea piață.

139    Din ansamblul acestor considerații rezultă că se impune respingerea celui de al treilea aspect al celui de al nouălea motiv și, odată cu acesta, a motivului respectiv în ansamblul său.

2.      Cu privire la al zecelea motiv, întemeiat pe excepțiile de nelegalitate a articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63

140    În cadrul celui de al zecelea motiv, reclamanta susține că „metoda de calcul definită în Regulamentul delegat […] 2015/63” încalcă Regulamentul nr. 806/2014, Directiva 2014/59 și principiul egalității de tratament.

141    În această privință, este necesar să se precizeze că, deși reclamanta susține, în termeni generali, că metoda de calcul prevăzută de Regulamentul delegat 2015/63 este cea care încalcă, ca atare, normele de drept superior pe care le invocă și deși precizează că argumentația sa referitoare la articolul 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) și la secțiunea „Etapa 2” din anexa I la acest regulament delegat nu este dezvoltată decât cu titlu de exemplu, înscrisurile sale nu conțin considerații cu privire la alte aspecte ale metodei de calcul decât cele prevăzute de aceste dispoziții.

142    În aceste condiții, examinarea prezentului motiv trebuie limitată la pretinsa nelegalitate a articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la regulamentul delegat menționat.

143    În primul rând, reclamanta susține că faptul că garanția publică de care beneficiază nu este luată în considerare în cadrul pilonului de risc intitulat „indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de autoritatea de rezoluție”, prevăzut la articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul delegat 2015/63, încalcă principiul egalității de tratament, precum și Regulamentul nr. 806/2014 și Directiva 2014/59, întrucât aceste acte impun o aliniere a calculului contribuțiilor ex ante la profilul de risc al instituțiilor. În special subindicatorul de risc „calitatea de membru al unui [SIP]”, prevăzut la articolul 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) din Regulamentul delegat 2015/63, ar fi cel care ar fi trebuit să țină seama de garanțiile publice, precum cea de care beneficiază reclamanta, care ar fi chiar potențial mai relevante pentru aprecierea profilului de risc al instituțiilor decât apartenența la un SIP.

144    În al doilea rând, potrivit reclamantei, mecanismul de atribuire a instituțiilor unor intervale, prevăzut în secțiunea „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63, încalcă Directiva 2014/59, principiul alinierii contribuțiilor ex ante la profilul de risc și principiul egalității de tratament. Pe de o parte, această atribuire ar fi efectuată pe baza unei comparări a profilului de risc al tuturor instituțiilor din statele membre participante, ceea ce ar putea conduce la rezultate vădit injuste. Pe de altă parte, întrucât metoda prevăzută în secțiunea „Etapa 2” din anexa I la regulamentul delegat amintit constă în atribuirea, în măsura posibilului, a aceluiași număr de instituții fiecărui interval, aceasta ar putea conduce la tratarea în mod diferit a instituțiilor care prezintă indicatori primari de risc similari și la tratarea identică a unităților cu indicatori diferiți.

145    Astfel, cu titlu de exemplu, din anexa II la decizia atacată ar reieși că, în cadrul subindicatorului de risc „activele ponderate în funcție de riscul de piață, împărțite la totalul activelor” în ceea ce privește instituțiile germane, intervalele 1-15 ar fi ocupate de 646 de instituții cu o valoare de 0 %, iar instituția cu profilul de risc cel mai ridicat pentru acest indicator, cu o valoare de aproximativ 1121,1 %, ar fi atribuită intervalului 18, și anume numai cu un interval deasupra celui al reclamantei, care, cu valoarea sa de 0,05 %, este atribuită intervalului 17. În consecință, instituțiile cu un profil de risc complet diferit ar fi clasificate în același interval.

146    SRB arată că al zecelea motiv trebuie respins ca inadmisibil în totalitate pentru motivul că ar fi trebuit să fie invocat încă de la introducerea acțiunii în 2016. Acesta ar fi, în orice caz, nefondat.

147    În acest sens, trebuie amintit că, în temeiul articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv sau un argument care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea de sesizare și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil (Hotărârea din 11 iulie 2013, Ziegler/Comisia, C‑439/11 P, EU:C:2013:513, punctul 46).

148    În plus, conform articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, atunci când un act, a cărui anulare este solicitată, este înlocuit sau modificat printr‑un alt act având același obiect, reclamantul poate să își adapteze cererea introductivă pentru a ține cont de acest element nou.

149    În plus, articolele 84 și 86 din Regulamentul de procedură trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte, normele de procedură având un caracter imperativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2009, SELEX Sistemi Integrati/Comisia, C‑113/07 P, EU:C:2009:191, punctul 48, și Hotărârea din 20 septembrie 2018, Spania/Comisia, C‑114/17 P, EU:C:2018:753, punctul 54).

150    În speță, reclamanta nu a prezentat excepția de nelegalitate împotriva articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63 decât în memoriul în adaptare.

151    Astfel, cererea de sesizare nu conține nicio argumentație care ar putea fi considerată ca prezentând o legătură, chiar implicită, cu legalitatea dispozițiilor menționate la punctul 150 de mai sus. Desigur, cererea introductivă conține o argumentație privind apartenența instituțiilor la un SIP, însă aceasta se raportează la excluderea anumitor datorii din calculul contribuției ex ante în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul delegat 2015/63, iar nu la ajustarea acestor contribuții în funcție de profilul de risc al instituțiilor în conformitate cu articolele 6-9 din același regulament delegat. În consecință, nimic nu permite să se concluzioneze că prezenta excepție de nelegalitate constituie dezvoltarea unui motiv deja invocat în cererea introductivă în sensul jurisprudenței menționate la punctul 147 de mai sus.

152    În plus, decizia atacată se întemeiază pe dispozițiile de drept în vigoare la momentul adoptării deciziilor inițiale, ceea ce este valabil în special pentru articolul 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) și pentru secțiunea „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63. În această privință, nimic nu indică faptul că reclamanta nu a dispus, încă din stadiul cererii introductive, de toate elementele pe care s‑a întemeiat în memoriul său în adaptare pentru a contesta validitatea acestor dispoziții.

153    Cu privire la acest aspect, este necesar să se precizeze că împrejurarea, repusă în discuție de reclamantă, potrivit căreia atribuirea instituțiilor unor intervale este efectuată pe baza valorilor indicatorului primar de risc al tuturor instituțiilor pentru care este calculat acest indicator, decurge direct din secțiunea „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63.

154    Situația este aceeași în ceea ce privește calcularea numărului de intervale în cadrul unui anumit indicator de risc și a numărului de instituții atribuite fiecărui interval, dat fiind că, potrivit punctului 3 din secțiunea „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63, SRB atribuie, în principiu, același număr de instituții fiecărui interval, începând prin atribuirea instituțiilor care au valorile cele mai mici ale indicatorului primar primului interval.

155    Or, reclamanta repune în discuție secțiunea „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63 tocmai în măsura în care prevede atribuirea aceluiași număr de unități fiecărui interval.

156    Având în vedere cele ce precedă, prezenta excepție de nelegalitate nu se întemeiază pe niciun element de drept sau de fapt care ar fi apărut în cursul procedurii în sensul articolului 84 din Regulamentul de procedură. De asemenea, aceasta nu se întemeiază pe un element de care reclamanta putea ține seama în mod valabil, pentru prima dată, în cadrul adaptării cererii sale introductive în temeiul articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

157    Prin urmare, prezenta excepție de nelegalitate trebuie respinsă ca inadmisibilă pe motiv de tardivitate.

B.      Cu privire la motivele referitoare la legalitatea deciziei atacate

1.      Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea prin decizia atacată a articolului 41 din cartă și a obligației de motivare ca urmare a lipsei unui temei juridic pentru înlocuirea cu efect retroactiv a deciziilor inițiale

158    Reclamanta susține, în cadrul celui de al doilea motiv, că decizia atacată, în măsura în care înlocuiește, cu efect retroactiv, deciziile inițiale, încalcă articolul 41 din cartă coroborat cu articolul 4 din Codul european al bunei conduite administrative, principiul statului de drept și principiul bunei administrări, pentru motivul că nu exista un temei juridic pentru adoptarea deciziei atacate cu efect retroactiv. În această privință, nici articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, nici articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2015/63 nu ar fi constituit un asemenea temei juridic.

159    În orice caz, nu ar exista o justificare obiectivă pentru înlocuirea cu efect retroactiv a deciziilor inițiale. În special, nu ar exista un risc dovedit ca lipsa unui astfel de efect să compromită obiectivul atingerii nivelului‑țintă final. În această privință, un eventual deficit de finanțare al SRB ar putea fi compensat prin contribuții ex ante mai ridicate în anii următori sau printr‑o prelungire a fazei inițiale în temeiul articolului 69 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014. Pe de altă parte, lipsa caracterului retroactiv al deciziei atacate nu ar conferi reclamantei un avantaj concurențial neloial în raport cu celelalte instituții, dat fiind că aceasta nu ar fi, în calitate de bancă de promovare, în concurență cu aceste alte instituții. Aceasta nu ar fi beneficiat nici de un avantaj neloial ca urmare a faptului că contribuția sa pentru perioada de contribuție 2016 ar fi exigibilă mai târziu decât cea a celorlalte instituții, întrucât, în orice caz, ea a plătit deja această contribuție în 2016.

160    În continuare, prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că decizia atacată încalcă obligația de motivare prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE și la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din cartă, întrucât nu menționează temeiul juridic pe care s‑a întemeiat SRB pentru a adopta decizia atacată cu efect retroactiv.

161    SRB contestă argumentația reclamantei.

162    Decizia atacată a fost adoptată la 27 aprilie 2022 și, în conformitate cu prevederile articolului 4 din dispozitivul acesteia, a intrat în vigoare la 15 aprilie 2016, și anume la data la care a intrat în vigoare prima dintre deciziile inițiale.

163    În considerentele (177)-(184) ale deciziei atacate, SRB a expus motivele pentru care stabilise efectele în timp ale acestei decizii în modul descris la punctul 162 de mai sus. Acesta a precizat printre altele că procedase astfel pentru a menține titlul juridic în temeiul căruia contribuția ex ante a reclamantei pentru 2016 fusese percepută în 2016 și pentru a menține validitatea plății acestei contribuții de către reclamantă.

164    Potrivit jurisprudenței, principiul securității juridice se opune ca punctul de pornire al aplicării în timp a unui act al Uniunii să fie stabilit la o dată anterioară adoptării acestuia, cu excepția cazului în care, cu titlu excepțional, obiectivul care trebuie atins impune acest lucru, iar încrederea legitimă a persoanelor interesate este respectată în mod corespunzător (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții, C‑331/88, EU:C:1990:391, punctul 45, și Hotărârea din 5 septembrie 2014, Éditions Odile Jacob/Comisia, T‑471/11, EU:T:2014:739, punctul 102 și jurisprudența citată).

165    Din această jurisprudență rezultă că, atunci când sunt îndeplinite condițiile pe care le menționează aceasta din urmă, competența instituțiilor, a organelor, a oficiilor și a agențiilor Uniunii de a adopta un act cu efect retroactiv decurge din principiile generale ale dreptului Uniunii, fără a fi condiționată de existența unui temei juridic explicit în reglementarea în cauză.

166    În aceste condiții, contrar celor susținute de reclamantă prin intermediul celui de al treilea motiv, faptul că decizia atacată nu se referă la o dispoziție explicită a reglementării în cauză ce conferă SRB o asemenea competență nu poate constitui o încălcare a obligației de motivare.

167    În plus, fără a fi necesar să se examineze dacă decizia atacată are un veritabil domeniu de aplicare retroactiv, după cum susține reclamanta prin intermediul celui de al doilea motiv, trebuie arătat că, în orice caz, condițiile menționate la punctul 164 de mai sus sunt îndeplinite în speță.

168    Astfel, pe de o parte, reclamanta nu susține că caracterul retroactiv al deciziei atacate ar încălca principiul protecției încrederii legitime. De altfel, nimic nu indică faptul că încrederea legitimă a reclamantei sau cea a terților nu a fost respectată în mod corespunzător în împrejurările din speță.

169    Pe de altă parte, în ceea ce privește aspectul dacă obiectivele care trebuie atinse prin decizia atacată impuneau ca aceasta din urmă să producă efecte la o dată anterioară datei adoptării sale, trebuie să se țină seama de contextul în care a fost adoptată această decizie.

170    Astfel cum rezultă din considerentele (19), (20) și (183) ale deciziei atacate, aceasta din urmă a fost adoptată pentru a remedia nemotivarea deciziilor inițiale, pe care SRB a constatat‑o în urma Hotărârii din 28 noiembrie 2019, Hypo Vorarlberg Bank/SRB (T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16, EU:T:2019:823), și a Hotărârii din 28 noiembrie 2019, Portigon/SRB (T‑365/16, EU:T:2019:824), fără ca această decizie sau aceste hotărâri să fi modificat întinderea obligației reclamantei de a plăti o contribuție ex ante pentru perioada de contribuție 2016, după cum aceasta fusese stabilită prin deciziile inițiale și după cum existase pentru această perioadă de contribuție.

171    Astfel, calculul contribuției ex ante a reclamantei pentru perioada de contribuție menționată, precum și cuantumul acestei contribuții erau aceleași atât în a doua dintre deciziile inițiale, cât și în decizia atacată. În această privință, SRB a arătat în special, în considerentul (22) al deciziei atacate, că aceasta din urmă era „bazată pe datele colectate, pe ipotezele formulate, pe etapele pregătitoare întreprinse și pe metodologia aplicată în cadrul procedurii din 2016 care a condus la adoptarea [deciziilor inițiale]”. Așadar, singurul element nou introdus prin decizia atacată era o motivare mai extinsă a calculului contribuției ex ante pentru 2016 a reclamantei.

172    În aceste condiții speciale, dacă SRB nu ar fi adoptat decizia atacată și nu ar fi pus‑o în aplicare de la data de la care produce efecte prima dintre deciziile inițiale, decizia atacată nu ar fi putut să își producă efectele în perioada cuprinsă între 15 aprilie 2016 și 27 aprilie 2022, în cursul căreia reclamanta ar fi fost exonerată de obligația de a plăti o contribuție ex ante pentru perioada de contribuție 2016, deși era supusă acestei obligații în temeiul articolului 2, al articolului 67 alineatul (4) și al articolelor 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014. De asemenea, în această perioadă, FUR ar fi fost privat, cu încălcarea acelorași dispoziții, de fondurile provenite din contribuțiile ex ante ale reclamantei, ceea ce ar fi adus atingere punerii în aplicare a Directivei 2014/59, a Regulamentului nr. 806/2014 și a Regulamentului delegat 2015/63 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctele 176 și 177).

173    În consecință, faptul de a adopta decizia atacată cu efect de la 15 aprilie 2016 urmărea să asigure o concomitență între aplicabilitatea deciziei atacate și momentul de la care a luat naștere obligația reclamantei de a plăti o contribuție ex ante pentru 2016 și, astfel, să evite un rezultat contrar reglementării aplicabile. Or, atingerea unui asemenea scop impunea ca această decizie să intre în vigoare la o dată anterioară celei a adoptării sale.

174    Având în vedere cele de mai sus, al doilea și al treilea motiv trebuie respinse ca nefondate.

2.      Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe insuficiența motivării deciziei atacate în ceea ce privește calculul contribuției ex ante a reclamantei

175    Reclamanta susține că decizia atacată nu este suficient motivată în ceea ce privește calculul contribuției sale ex ante și încalcă astfel articolul 296 al doilea paragraf TFUE.

176    Al patrulea motiv cuprinde în esență trei aspecte întemeiate, primul, pe lipsa motivării individuale a deciziei atacate, al doilea, pe lipsa comunicării datelor individuale ale celorlalte instituții și, al treilea, pe insuficiența motivării în ceea ce privește constituirea intervalelor.

a)      Observații introductive

177    Articolul 296 al doilea paragraf TFUE prevede că actele juridice se motivează. De asemenea, dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă, prevede obligația instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii de a‑și motiva deciziile.

178    Motivarea unei decizii a unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii are o importanță cu totul deosebită, întrucât permite persoanei interesate să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă intenționează să introducă o cale de atac împotriva acestei decizii, precum și instanței competente să își exercite controlul și, prin urmare, constituie una dintre condițiile efectivității controlului jurisdicțional garantat de articolul 47 din cartă (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 103 și jurisprudența citată).

179    O astfel de motivare trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care a fost adoptat. În această privință, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă și în special cu interesul de a primi explicații pe care îl pot avea persoanele vizate de actul respectiv. În consecință, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 104 și jurisprudența citată).

180    Pentru a examina dacă această motivare este suficientă în ceea ce privește o decizie de stabilire a contribuțiilor ex ante, trebuie amintit, în primul rând, că nu se poate deduce din jurisprudența Curții că motivarea oricărei decizii a unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii care pune în sarcina unui operator privat plata unei sume de bani trebuie să cuprindă în mod necesar toate elementele care să îi permită destinatarului său să verifice exactitatea calculului cuantumului acestei sume de bani (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 105 și jurisprudența citată).

181    În al doilea rând, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt, în principiu, obligate, în temeiul principiului protecției secretului comercial, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii și care este concretizat printre altele la articolul 339 TFUE, să nu dezvăluie concurenților unui operator privat informații confidențiale furnizate de acesta (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 109 și jurisprudența citată).

182    În al treilea rând, a considera că motivarea deciziei SRB de stabilire a contribuțiilor ex ante trebuie în mod necesar să permită instituțiilor să verifice exactitatea calculului contribuției lor ex ante ar implica în mod necesar să se interzică legiuitorului Uniunii să instituie un mod de calcul al acestei contribuții care să integreze date al căror caracter confidențial este protejat de dreptul Uniunii și, prin urmare, să se reducă în mod excesiv larga putere de apreciere de care trebuie să dispună în acest scop legiuitorul respectiv, împiedicându‑l printre altele să opteze pentru o metodă susceptibilă să asigure o adaptare dinamică a finanțării FUR la evoluțiile sectorului financiar prin luarea în considerare comparativă, în particular, a situației financiare a fiecărei instituții autorizate pe teritoriul unui stat membru participant la FUR (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 118).

183    În al patrulea rând, deși din ceea ce precedă rezultă că obligația de motivare care revine SRB trebuie evaluată comparativ, ca urmare a logicii sistemului de finanțare al FUR și a modului de calcul stabilit de legiuitorul Uniunii, cu obligația SRB de a respecta secretul comercial al instituțiilor în cauză, nu este mai puțin adevărat că această din urmă obligație nu trebuie interpretată atât de extins încât să golească obligația de motivare de conținut (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 120).

184    Cu toate acestea, nu se poate considera, în cadrul evaluării comparative a obligației de motivare cu principiul general al dreptului Uniunii privind protecția secretului comercial, că motivarea unei decizii prin care se stabilește în sarcina unui operator privat plata unei sume de bani fără a‑i furniza toate elementele care să permită verificarea cu exactitate a calculului cuantumului acestei sume de bani aduce în mod necesar atingere, în toate cazurile, esenței obligației de motivare (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 121).

185    În ceea ce privește decizia SRB de stabilire a contribuțiilor ex ante, obligația de motivare trebuie considerată ca fiind respectată atunci când persoanele vizate de această decizie, deși nu li se transmit date acoperite de secretul comercial, dispun de metoda de calcul utilizată de SRB și de informații suficiente pentru a înțelege în esență în ce mod a fost luată în considerare situația lor individuală, în vederea calculării contribuției lor ex ante, având în vedere situația tuturor celorlalte instituții în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 122).

186    Într‑un asemenea caz, aceste persoane sunt astfel în măsură să verifice dacă contribuția lor ex ante a fost stabilită în mod arbitrar, cu ignorarea realității situației lor economice sau prin utilizarea unor date referitoare la restul sectorului financiar lipsite de plauzibilitate. Prin urmare, persoanele menționate pot să înțeleagă justificările deciziei de stabilire a contribuției lor ex ante și să evalueze dacă apare ca util să introducă o acțiune împotriva acestei decizii, așa încât ar fi excesiv să se solicite SRB să comunice fiecare dintre indicatorii numerici pe care se întemeiază calculul contribuției fiecărei instituții în cauză (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 123).

187    Rezultă din cele ce precedă că SRB nu este printre altele obligat să furnizeze unei instituții datele care să îi permită să verifice, în mod complet, exactitatea valorii multiplicatorului de ajustare, întrucât această verificare ar presupune să se dispună de date acoperite de secretul comercial referitoare la situația economică a fiecăreia dintre celelalte instituții în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 135).

188    În schimb, revine SRB obligația de a publica sau de a transmite acestor instituții, într‑o formă colectivă și anonimizată, informațiile referitoare la instituțiile în cauză utilizate pentru calcularea acestei contribuții, în măsura în care informațiile menționate pot fi comunicate fără a aduce atingere secretului comercial (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 166).

189    Printre informațiile care trebuie astfel puse la dispoziția instituțiilor figurează în special valorile‑limită ale fiecărui interval și cele ale indicatorilor de risc aferenți, pe baza cărora contribuția ex ante a instituțiilor a fost ajustată la profilul de risc al acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 167).

190    În lumina acestor considerații trebuie să se examineze argumentele reclamantei dezvoltate în cadrul celui de al patrulea motiv.

b)      Cu privire la primul aspect, referitor la lipsa motivării individuale a deciziei atacate

191    Potrivit reclamantei, decizia atacată încalcă articolul 296 al doilea paragraf TFUE, întrucât nu conține o motivare individuală suficientă. În special, considerentele (24)-(164) ale acestei decizii nu ar face nicio mențiune cu privire la reclamantă, iar anexele la decizia menționată nu ar conține o examinare suficient de concretă a particularităților sale individuale.

192    Mai concret, decizia atacată, în special considerentele (53)-(57) ale acesteia, nu ar conține o examinare a situației specifice a reclamantei în ceea ce privește calificarea activităților auxiliare de dezvoltare ale acesteia din urmă în raport cu articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63. În plus, prezentarea referitoare la această problemă care figurează în anexa III la decizia atacată s‑ar întemeia pe o înțelegere greșită a conceptului de „activități auxiliare de dezvoltare”. În plus, această prezentare s‑ar limita la simpla negare a privilegiului activităților auxiliare de dezvoltare pentru reclamantă și ar include argumente care nu au nicio legătură cu activitățile menționate.

193    În sfârșit, decizia atacată nu ar explica motivele pentru care SRB s‑a îndepărtat de o practică anterioară a autorității germane de rezoluție care aplica, pentru anul de contribuție 2015, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 activităților auxiliare de dezvoltare ale reclamantei.

194    SRB contestă argumentația reclamantei.

195    În primul rând, trebuie amintit că, după cum s‑a menționat deja la punctele 9-21 de mai sus, decizia atacată cuprinde patru părți distincte. Astfel, considerentele (24)-(164) și (167)-(175) ale acestei decizii precum și anexa II la aceasta prezintă considerații și elemente de calcul care sunt aplicabile tuturor instituțiilor. Cu toate acestea, anexa I la decizia atacată, intitulată „Detalierea calculului (ajustat în funcție de riscuri)”, și anexa III la aceasta, care cuprinde o evaluare a observațiilor făcute de reclamantă în cadrul consultării efectuate de SRB anterior adoptării deciziei atacate, conțin elemente de calcul și motive care sunt specifice contribuției individuale pe care reclamanta trebuie să o plătească către FUR.

196    În aceste condiții, decizia atacată este suficient de individualizată în privința reclamantei.

197    În ceea ce privește, în al doilea rând, conținutul concret al deciziei atacate, reclamanta nu a identificat – în afară de atribuirea instituțiilor intervalelor, care va fi examinată în cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv – decât un singur element care nu ar fi suficient motivat, și anume neaplicarea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 în cazul activităților sale auxiliare de dezvoltare.

198    Or, în considerentul (55) al deciziei atacate, SRB a arătat că s‑a abținut să aplice articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 unor datorii care nu îndeplineau toate condițiile pentru a fi excluse din calculul contribuțiilor ex ante, atunci când interpretarea care ar fi permis o astfel de excludere ar fi fost incompatibilă cu modul de redactare a acestei dispoziții. SRB a precizat de asemenea în același considerent că, dat fiind caracterul derogatoriu al dispoziției menționate, aceasta din urmă era de strictă interpretare și nu trebuia aplicată în mod extensiv sau prin analogie nici în ceea ce privea domeniul său de aplicare „subiectiv”, cu alte cuvinte în raport cu instituțiile cărora li se aplica, nici în ceea ce privea domeniul său de aplicare „obiectiv”, cu alte cuvinte în raport cu tipurile de datorii care puteau beneficia de excluderea din calculul contribuțiilor ex ante.

199    În plus, la punctele 21-23 și 27 din anexa III la decizia atacată, SRB a prezentat motivele pentru care considera că activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei nu intrau sub incidența articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63. Acesta a precizat printre altele, în considerentul (22) al acestei anexe, că activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei și activitățile sale de dezvoltare erau independente și distincte. Acesta a considerat, în același considerent, că activitățile de dezvoltare nu se bazau pe economia de piață și nici pe concurență și erau desfășurate în temeiul mandatului acordat de autoritățile publice, în timp ce activitățile auxiliare de dezvoltare se desfășurau în condițiile pieței și erau facultative, concurențiale și lucrative. SRB a concluzionat astfel, la punctul 27 din anexa III la decizia atacată, că activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei nu puteau, prin natura lor, să fie considerate ca fiind desfășurate pe bază neconcurențială și nonprofit, indiferent de modul în care erau utilizate beneficiile rezultate din activitățile sale.

200    Astfel de elemente au permis reclamantei să identifice motivele pentru care SRB considerase că datoriile legate de activitățile sale auxiliare de dezvoltare nu erau excluse din calculul contribuției sale ex ante în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63.

201    În aceste condiții, nimic nu permite să se afirme că SRB s‑a limitat la un simplu refuz al aplicării articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 în cazul reclamantei sau că a recurs la argumente care nu ar avea nicio legătură cu activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei.

202    În al treilea rând, argumentul reclamantei referitor la pretinsa înțelegere greșită de către SRB a conceptului de „activități auxiliare de dezvoltare” nu se întemeiază pe o încălcare a obligației de motivare, ci pe o contestare a temeiniciei motivelor pentru care SRB nu a aplicat articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 activităților amintite ale reclamantei. Situația este aceeași în ceea ce privește argumentul prin care se contestă avizul SRB potrivit căruia astfel de activități ar fi concurențiale și lucrative prin însăși natura lor. Or, potrivit jurisprudenței, obligația de motivare este o chestiune distinctă de cea a temeiniciei motivării deciziei atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Ter Lembeek/Comisia, T‑217/02, EU:T:2006:361, punctul 234).

203    În plus, dacă această argumentație ar trebui înțeleasă în sensul că reclamanta contestă temeinicia motivelor menționate, aceasta s‑ar suprapune, în realitate, cu al optulea motiv, care va fi examinat la punctele 258-262 de mai jos.

204    În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia SRB s‑ar fi îndepărtat de o practică anterioară a autorității germane de rezoluție care consta în aplicarea, în 2015, a articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 activităților auxiliare de dezvoltare ale reclamantei, trebuie precizat că reclamanta contestă numai lipsa de motivare privind abaterea de la practica anterioară, fără a invoca încălcarea unei alte norme de drept.

205    În această privință, pe de o parte, reiese din cuprinsul punctelor 198-200 de mai sus că SRB a expus în mod suficient motivele pentru care considerase că activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei nu intrau sub incidența excepției prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63. Pe de altă parte, la punctul 23 din anexa III la decizia atacată, SRB a explicat că evaluarea efectuată pentru un anumit ciclu de contribuție nu poate fi obligatorie pentru autoritatea de rezoluție atunci când efectuează evaluarea pentru un ciclu diferit, în special atunci când fiecare dintre aceste cicluri de contribuție este de competența unei autorități de rezoluție diferite. Acesta a adăugat că nu era de competența sa să se pronunțe cu privire la o evaluare efectuată de o altă autoritate de rezoluție.

206    Asemenea elemente permit reclamantei să înțeleagă motivele care au determinat SRB să nu aplice articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 în cazul activităților sale auxiliare de dezvoltare pentru anul de contribuție 2016, în pofida a ceea ce ea consideră ca fiind o practică anterioară diferită. Prin urmare, aceste elemente îndeplinesc cerințele obligației de motivare, așa cum decurg din jurisprudența citată la punctul 179 de mai sus.

207    Având în vedere considerațiile precedente, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

c)      Cu privire la al doilea aspect, referitor la lipsa comunicării datelor individuale ale celorlalte instituții

208    Reclamanta susține că decizia atacată nu permite să se verifice dacă calculul contribuțiilor ex ante respectă reglementarea aplicabilă. În plus, detaliile calculelor ce figurează în anexele I și II la această decizie nu ar permite să se verifice atribuirea reclamantei unor intervale și nici stabilirea contribuției sale ex ante. În special, decizia menționată ar fi trebuit să conțină datele individuale ale celorlalte instituții, cel puțin sub o formă anonimizată, fără de care reclamanta nu ar fi în măsură să verifice atribuirea sa unor intervale.

209    SRB contestă argumentația reclamantei.

210    În considerentul (118) al deciziei atacate, SRB a observat că „secretele comerciale ale instituțiilor – adică toate informațiile privind activitatea profesională a instituțiilor care, în cazul în care sunt divulgate unui concurent și/sau unui public mai larg, ar putea aduce o atingere gravă intereselor instituțiilor – [erau] considerate informații confidențiale”. Acesta a adăugat că, „[î]n cadrul calculului contribuțiilor ex ante, informațiile individuale furnizate de instituții prin intermediul formularelor lor de [declarație] […], în privința cărora [era] necesar să se calculeze contribuția lor ex ante, [erau] considerate secrete de afaceri”.

211    În plus, în considerentele (120), (122) și (123) ale deciziei atacate, SRB a arătat că îi era interzis să „divulge punctele de date ale fiecărei instituții, care constitui[au] baza de calcul în [decizia menționată]”, deși era autorizat să „divulge punctele de date agregate și comune, în măsura în care aceste date [erau] cumulate”. În aceste condiții, instituțiile beneficiau, potrivit deciziei respective, de „o transparență totală în ceea ce privește calculul [contribuției lor anuale de bază] și a multiplicatorului de ajustare”, pentru etapele de calcul al acestei contribuții, astfel cum erau definite în anexa I la Regulamentul delegat 2015/63, care vizau „calculul indicatorilor primari” (etapa 1), „redimensionarea indicatorilor” (etapa 3) și „calculul indicatorului sintetic” (etapa 5). În plus, instituțiile erau în măsură să obțină „puncte de date comune utilizate interșanjabil de SRB pentru toate instituțiile supuse ajustării în funcție de profilul lor de risc” pentru etapele de calcul privind „discretizarea indicatorilor” (etapa 2), „includerea semnului atribuit” (etapa 4) și „calculul contribuțiilor anuale” (etapa 6).

212    În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că principiul însuși al metodei de calcul al contribuțiilor ex ante, astfel cum reiese din Directiva 2014/59 și din Regulamentul nr. 806/2014, implică utilizarea de către SRB a unor date acoperite de secretul comercial, care nu pot fi preluate în motivarea deciziei de stabilire a contribuțiilor ex ante (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 114).

213    În continuare, reiese din jurisprudența citată la punctele 177-189 de mai sus că, contrar celor pretinse de reclamantă, SRB nu era obligat să îi permită să verifice, în mod complet, determinarea numărului de intervale și nici atribuirea instituțiilor acestor intervale, furnizându‑i datele individuale ale celorlalte instituții, întrucât o asemenea abordare ar fi implicat comunicarea către aceasta a unor date care sunt protejate de secretul comercial.

214    Întrucât reclamanta nu a prezentat niciun element prin care să repună în discuție poziția SRB potrivit căreia valorile indicatorilor primari sunt acoperite de secretul comercial, ea nu poate reproșa SRB faptul că nu le‑ar fi comunicat instituțiilor.

215    În sfârșit, dacă observația reclamantei privind anonimizarea valorilor indicatorilor primari ar trebui înțeleasă în sensul că vizează o situație în care numele instituției ar fi înlocuit cu un pseudonim, un asemenea procedeu nu ar putea garanta că instituțiile nu pot fi identificate pornind de la datele astfel comunicate. Într‑adevăr, nu este exclus ca anumite instituții, chiar pseudonimizate, să poată fi totuși identificate din cauza datelor individuale care au fost deja făcute publice, în special în cazul marilor instituții și în cazul statelor membre care au doar câteva instituții.

216    Având în vedere cele de mai sus, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

d)      Cu privire la al treilea aspect, referitor la insuficiența motivării în ceea ce privește constituirea intervalelor

217    Reclamanta susține că decizia atacată nu explică motivul pentru care numărul de instituții al fiecărui interval, precum și numărul total de intervale variază de la un indicator de risc la altul.

218    SRB contestă argumentația reclamantei.

219    În ceea ce privește numărul de intervale din cadrul fiecărui indicator de risc, SRB calculează acest număr potrivit normelor stabilite în secțiunea „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63, la care SRB a făcut trimitere în considerentele (85), (117) și (138) ale deciziei atacate, mai precis potrivit formulei prevăzute în secțiunea „Etapa 2” din anexa I la același regulament delegat. Conform acestei formule, „numărul de intervale” () pentru fiecare indicator primar – cu excepția indicatorului „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior” – se calculează în special pe baza „numărului de instituții care contribuie la mecanismul de finanțare a rezoluției, pentru care este calculat indicatorul” (N) și a valorilor indicatorilor primari în cauză (). Astfel, numărul de intervale poate varia în funcție de datele de intrare introduse în această formulă.

220    În aceste condiții, reclamanta a susținut în mod eronat că decizia atacată nu a furnizat explicații cu privire la variațiile numărului total de intervale de la un indicator de risc la altul.

221    De asemenea, în ceea ce privește numărul inegal de instituții atribuit fiecărui interval, SRB a explicat suficient, în considerentul (140) al deciziei atacate, motivele unei astfel de repartizări, arătând că aceasta urmărea să evite ca instituțiile care prezintă aceeași valoare pentru un indicator de risc primar să fie atribuite unor intervale diferite, așa încât instituții cu aceeași valoare pentru un asemenea indicator au fost alocate aceluiași interval, ceea ce a putut conduce la atribuirea unui număr diferit de instituții fiecărui interval.

222    Având în vedere cele de mai sus, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat și, împreună cu acesta, al patrulea motiv în ansamblul său.

3.      Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea „cerințelor generale de procedură” ce rezultă din articolul 41 din cartă, din articolul 298 TFUE, din principiile generale de drept și din Regulamentul de procedură al SRB

223    Reclamanta susține că decizia atacată încalcă „cerințe generale de procedură” ce rezultă din articolul 41 din cartă, din articolul 298 TFUE, din principiile generale de drept și din Regulamentul de procedură al SRB. În special, nu s‑ar fi demonstrat că această decizie respecta „durata minimă a procedurilor scrise”, iar reclamanta s‑ar afla în imposibilitatea de a o verifica. Nu ar fi posibil nici ca aceasta să verifice dacă au fost respectate alte norme de procedură. Prin urmare, Tribunalul ar trebui să efectueze o verificare din oficiu.

224    SRB arată că acest motiv nu este susținut și trebuie respins ca pur speculativ.

225    În această privință, trebuie amintit că, potrivit dispozițiilor articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să indice obiectul litigiului și o expunere sumară a motivelor, iar această indicație trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să își exercite controlul, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații (Hotărârea din 7 martie 2017, United Parcel Service/Comisia, T‑194/13, EU:T:2017:144, punctul 191).

226    În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2018, BSCA/Comisia, T‑818/14, EU:T:2018:33, punctul 95 și jurisprudența citată). Cerințe similare există atunci când o critică este invocată în susținerea unui motiv (a se vedea Hotărârea din 25 martie 2015, Belgia/Comisia, T‑538/11, EU:T:2015:188, punctul 131 și jurisprudența citată).

227    În special, simpla invocare a principiului dreptului Uniunii a cărui încălcare este invocată, fără indicarea elementelor de fapt și de drept pe care se întemeiază această afirmație, nu îndeplinește cerințele articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură (a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2019, ADDE/Parlamentul, T‑48/17, EU:T:2019:780, punctul 22 și jurisprudența citată).

228    În speță, pe de o parte, trebuie arătat că reclamanta se limitează să susțină că decizia atacată a încălcat „cerințe generale de procedură astfel cum rezultă din articolul 41 din cartă, din articolul 298 [TFUE], din principiile generale ale dreptului și din Regulamentul de procedură al SRB” pentru motivul că nu s‑a dovedit că această decizie respectase „durata minimă a procedurilor scrise” și alte norme procedurale, fără a dezvolta însă o argumentație pertinentă în această privință.

229    Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea reclamantei prin care solicită ca Tribunalul să exercite un control din oficiu cu privire la încălcarea acestor principii, reiese din răspunsul său din 31 ianuarie 2023 la întrebările Tribunalului că, prin intermediul celui de al șaselea motiv, aceasta solicită Tribunalului să dispună „prezentarea de documente care să permită verificarea regularității procedurii” ce a condus la adoptarea deciziei atacate. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 228 de mai sus, reclamanta nu indică cu precizie motivele exacte de natură să justifice o asemenea prezentare, așa încât această cerere nu îndeplinește, în orice caz, cerințele articolului 88 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

230    În aceste condiții, al șaselea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

4.      Cu privire la primul și la al șaptelea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 41 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din cartă ca urmare a nerespectării dreptului de a fi ascultat

231    În cadrul primului și al celui de al șaptelea motiv, care trebuie analizate împreună, reclamanta susține că procedura de consultare desfășurată de SRB în vederea adoptării deciziei atacate pentru a înlocui deciziile inițiale nu era conformă cu cerințele dreptului de a fi ascultat, consacrat la articolul 41 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din cartă.

232    Prezentul motiv cuprinde două aspecte, întemeiate, primul, pe caracterul insuficient al termenului pentru prezentarea de observații în cadrul acestei proceduri de consultare, iar al doilea, pe faptul că decizia atacată ar fi fost stabilită definitiv anterior procedurii menționate.

a)      Cu privire la primul aspect, referitor la caracterul insuficient al termenului pentru prezentarea de observații în cadrul procedurii de consultare

233    Reclamanta susține că, având în vedere „complexitatea procedurii” și volumul înscrisurilor comunicate de SRB, termenul de zece zile lucrătoare pe care acesta din urmă i l‑a acordat pentru a prezenta observații anterior adoptării deciziei atacate nu era suficient de lung pentru a‑i permite să efectueze o examinare completă a înscrisurilor comunicate. Astfel, SRB ar fi transmis reclamantei nu numai un proiect al deciziei atacate care cuprinde 39 de pagini, ci și „diverse anexe” ce conțineau detalii de calcul și cifre incomprehensibile.

234    SRB contestă argumentația reclamantei.

235    Dreptul de a fi ascultat, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2012, M., C‑277/11, EU:C:2012:744, punctul 87 și jurisprudența citată).

236    În speță, anterior adoptării deciziei atacate, Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht (BaFin, Autoritatea Federală de Supraveghere a Serviciilor Financiare, Germania) a transmis reclamantei o comunicare a SRB din 2 martie 2022, în care acesta din urmă comunicase intenția sa de a retrage și de a înlocui deciziile inițiale. Această comunicare conținea un proiect referitor la noua decizie a SRB și la anexele I și II la aceasta pentru perioada de contribuție 2016. În comunicarea menționată, SRB a invitat reclamanta să prezinte, cel târziu la 23 martie 2022, observații cu privire la documentele astfel comunicate.

237    Reclamanta și‑a prezentat observațiile printr‑o scrisoare din 23 martie 2022 adresată BaFin.

238    Este cert că reclamantei i s‑a acordat un termen de zece zile lucrătoare pentru a‑și prezenta observațiile.

239    În ceea ce privește caracterul suficient al acestui termen, în primul rând, trebuie amintit contextul în care se înscrie decizia atacată. După cum s‑a arătat la punctele 170 și 171 de mai sus, decizia atacată a înlocuit deciziile inițiale pentru a remedia nemotivarea acestora constatată de SRB, înțelegându‑se că calculul contribuției ex ante a reclamantei pentru perioada de contribuție 2016, precum și cuantumul acestei contribuții erau aceleași în cea de a doua dintre deciziile inițiale și în decizia atacată. Astfel, numeroase elemente aflate la baza deciziei atacate, precum neexcluderea datoriilor legate de activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei din calculul datoriilor care serveau la stabilirea contribuției sale ex ante, erau cunoscute de reclamantă încă de la adoptarea deciziilor inițiale, ceea ce este de altfel confirmat de motivele invocate de reclamantă în stadiul cererii introductive.

240    În al doilea rând, deși reclamanta arată că procedura de consultare desfășurată de SRB era complexă, ea nu explică în ce consta această complexitate. În special, aceasta nu face referire la incertitudini concrete cu privire la conținutul documentelor furnizate în cadrul acestei proceduri și nici la dificultăți practice care ar fi împiedicat‑o să își prezinte observațiile în termenul stabilit.

241    În al treilea rând, raționamentul reclamantei nu poate fi urmat atunci când se întemeiază, pentru a demonstra caracterul insuficient de lung al termenului de consultare, pe „volumul înscrisurilor comunicate de SRB”. Astfel, după cum a precizat în ședință, referirea reclamantei la „diverse anexe” furnizate în cadrul procedurii de consultare trebuie înțeleasă în sensul că vizează anexele I și II la proiectul de decizie atacată. Or, această anexă I cuprindea trei pagini, dintre care o pagină conținea doar o listă de date comunicate de reclamantă. În plus, deși anexa II cuprindea 105 de pagini, aceasta cuprindea date statistice referitoare la calculul contribuțiilor ex ante pentru fiecare stat membru participant într‑o formă rezumată și agregată. Așadar, doar o parte limitată din această anexă era direct relevantă pentru reclamantă. În aceste condiții, nimic nu indică faptul că volumul documentelor comunicate de SRB ar fi împiedicat‑o pe reclamantă să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere cu privire la proiectul de decizie atacată în termenul acordat.

242    În al patrulea rând, este necesar să se adauge că argumentația reclamantei care figurează la punctele 18-22 din memoriul său în adaptare, care urmărește să conteste în mod individual fiecare dintre argumentele invocate de SRB pentru a justifica caracterul suficient al termenului pe care l‑a acordat instituțiilor, nu prezintă niciun element de natură să susțină teza sa potrivit căreia complexitatea procedurii de consultare și volumul înscrisurilor comunicate erau de așa natură încât termenul de zece zile care i‑a fost acordat era insuficient.

243    Având în vedere cele de mai sus, nimic nu permite să se concluzioneze că acest termen nu a permis reclamantei să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere cu privire la proiectul deciziei atacate.

244    Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins ca nefondat.

b)      Cu privire la al doilea aspect, referitor la faptul că decizia atacată ar fi fost stabilită definitiv anterior procedurii de consultare

245    Reclamanta susține că SRB a considerat procedura de consultare ca fiind o simplă formalitate, întrucât a anunțat inițial, anterior acestei proceduri, intenția sa de a adopta decizia atacată în cursul primului trimestru al anului 2022, și anume la numai șase zile lucrătoare după expirarea termenului care îi fusese acordat pentru a prezenta observații. Astfel, reclamanta nu s‑ar fi putut aștepta la o examinare serioasă de către SRB a observațiilor sale. Ar fi lipsit de relevanță în această privință faptul că SRB a decis ulterior să prevadă mai mult de șase zile lucrătoare după expirarea acestui termen înainte de a adopta această decizie.

246    În plus, din constatarea sa care figurează la punctul 9 din anexa III la decizia atacată, potrivit căreia acesta nu se așteptase ca evaluarea argumentației să fie un proces lung, ar reieși că SRB nu era dispus să revizuiască proiectul de decizie atacată. Pe de altă parte, anexa III la decizia atacată ar da impresia că observațiile reclamantei nu au fost analizate decât în parte și respinse prin intermediul unor „considerații parțial inadecvate”.

247    SRB contestă argumentația reclamantei.

248    În această privință, împrejurările menționate de reclamantă, precum calendarul urmat de SRB pentru adoptarea deciziei atacate și modificarea sa ulterioară, nu sunt de natură să demonstreze că acesta nu intenționa să acorde toată atenția necesară observațiilor prezentate eventual de reclamantă. Afirmațiile reclamantei întemeiate pe aceste împrejurări sunt astfel pur speculative.

249    În ceea ce privește, în continuare, afirmația reclamantei potrivit căreia observațiile sale au fost tratate doar parțial și au fost respinse prin intermediul unor considerații „parțial inadecvate”, reclamanta nu a identificat nicio observație specifică la care SRB nu ar fi răspuns.

250    În plus, în măsura în care reclamanta nu este de acord cu aprecierea SRB din decizia atacată, un asemenea dezacord nu poate constitui o încălcare a dreptului reclamantei de a fi ascultată, ci ține de examinarea temeiniciei unei astfel de aprecieri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 martie 2015, Slovenská pošta/Comisia, T‑556/08, nepublicată, EU:T:2015:189, punctul 89).

251    În sfârșit, reclamanta nu se poate întemeia pe punctul 31 din Hotărârea din 10 iulie 2001, Ismeri Europa/Curtea de Conturi (C‑315/99 P, EU:C:2001:391), în care Curtea a constatat că o instituție a Uniunii este în mod firesc mai dispusă să primească comentarii înainte de a fi adoptat poziția sa definitivă decât după publicarea acesteia, dat fiind că acceptarea temeiniciei criticilor după publicare ar obliga‑o să se dezică prin adoptarea unei rectificări. Astfel, în prezenta cauză, reclamanta nu era invitată să prezinte observații cu privire la o poziție adoptată definitiv a SRB, a cărei modificare ar fi necesitat o rectificare, ci cu privire la un proiect de decizie înainte de adoptarea unei decizii finale.

252    Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins ca nefondat și, odată cu acesta, primul și al șaptelea motiv în ansamblul lor.

5.      Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea prin decizia atacată a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă

253    Reclamanta susține că viciile de motivare expuse în cadrul celui de al patrulea motiv fac semnificativ mai dificilă pentru ea exercitarea dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, i‑ar fi practic imposibil să înțeleagă motivele deciziei atacate și, prin urmare, să elaboreze motivele acțiunii sale. Această decizie ar încălca, prin urmare, articolul 47 din cartă și principiul contradictorialității.

254    SRB contestă argumentația reclamantei.

255    În această privință, reiese din jurisprudență că nu este necesar să se examineze în mod autonom o critică întemeiată pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă atunci când această critică nu este susținută de argumente specifice, ci se limitează să facă trimitere la argumentele expuse în cadrul celorlalte critici (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2015, First Islamic Investment Bank/Consiliul, T‑161/13, EU:T:2015:667, punctul 68, și Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 101).

256    În prezenta cauză, reclamanta invocă încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, fără a o susține însă prin argumente specifice, cu excepția celor pe care le invocă în cadrul celui de al patrulea motiv.

257    Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins pentru aceleași motive precum cele expuse la punctele 175-222 de mai sus în cadrul aprecierii celui de al patrulea motiv.

6.      Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe nelegalitatea deciziei atacate în raport cu articolul 3 punctul 28 și cu articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

258    Reclamanta arată că, prin faptul că nu a exclus datoriile legate de activitățile sale auxiliare de dezvoltare din calculul contribuției sale ex ante, SRB a interpretat în mod eronat Regulamentul delegat 2015/63, în special articolul 3 punctul 28 și articolul 5 alineatul (1) litera (f) din acesta.

259    SRB, susținut de Consiliu și de Comisie, contestă această argumentație. În plus, acesta consideră că al optulea motiv nu este admisibil decât în măsura în care a fost invocat în cererea introductivă, iar aceasta pentru aceleași rațiuni ca cele rezumate la punctul 32 de mai sus.

260    La punctul 27 din anexa III la decizia atacată, SRB a considerat că activitățile auxiliare de dezvoltare ale reclamantei, „prin însăși natura lor, nu p[uteau] fi considerate ca fiind desfășurate pe bază neconcurențială și non profit, indiferent de modul în care veniturile pe care le produceau [erau] investite și, în orice caz, [că] cuantumul [activităților menționate] nu acoper[ea] cuantumul creditelor promoționale ale [reclamantei]”.

261    În această privință, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea considerațiilor prezentate de reclamantă în memoriul său în adaptare, din cuprinsul punctelor 44-63 de mai sus rezultă că SRB a considerat în mod întemeiat, în cadrul calculului contribuției ex ante a reclamantei pentru perioada de contribuție 2016, că activitățile auxiliare de dezvoltare ale acesteia din urmă nu intrau sub incidența noțiunii de „credit promoțional”, așa cum este definită la articolul 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63, și că datoriile ei legate de activitățile menționate nu trebuiau astfel excluse din calculul contribuției sale ex ante în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din acest regulament delegat.

262    În consecință, al optulea motiv trebuie respins ca nefondat.

7.      Cu privire la al unsprezecelea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiilor generale ale dreptului, întrucât decizia atacată nu ar fi întemeiată pe elementele de drept în vigoare la data adoptării sale

263    Reclamanta susține că decizia atacată încalcă cerința ce decurge din principiile generale ale dreptului și din jurisprudența potrivit căreia un act adoptat de o instituție a Uniunii trebuie să se întemeieze pe elementele de drept în vigoare la data adoptării sale. Astfel, SRB ar fi trebuit să țină seama, cu ocazia adoptării deciziei atacate în 2022, de faptul că, de la adoptarea Directivei 2019/878, reclamanta nu ar mai fi o instituție care intră sub incidența Regulamentului nr. 806/2014, așa încât nu ar mai fi obligată să plătească contribuții ex ante. Prin urmare, înlocuirea deciziilor inițiale privind perioada de contribuție 2016 cu o nouă decizie ar constitui în realitate o simplă adoptare, în 2022, a unei noi decizii.

264    SRB contestă argumentația reclamantei.

265    În această privință, reiese din jurisprudență că respectarea principiilor care guvernează aplicarea legii în timp, precum și cerințele referitoare la principiile securității juridice și protecției încrederii legitime impun aplicarea dispozițiilor materiale în vigoare la data faptelor în cauză, chiar dacă aceste norme nu mai sunt în vigoare la data adoptării unui act de către instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/McBride și alții, C‑361/14 P, EU:C:2016:434, punctul 40 și jurisprudența citată).

266    Dispozițiile care reglementează plata contribuțiilor ex ante se întemeiază pe aceleași principii.

267    În speță, decizia atacată stabilește contribuțiile ex ante pentru perioada de contribuție 2016 pe baza nivelului‑țintă anual stabilit pentru această perioadă.

268    Or, este cert că, în perioada de contribuție 2016, reclamanta era o instituție în sensul articolului 2 și al articolului 3 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul nr. 806/2014, astfel încât ea constituia o instituție care avea obligația de a plăti o contribuție ex ante pentru această perioadă, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 coroborat cu articolul 2, cu articolul 67 alineatul (4) și cu articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

269    În aceste condiții, obligația reclamantei de a plăti o contribuție ex ante pentru 2016 nu poate fi afectată de adoptarea ulterioară a Directivei 2019/878, care a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 7 iunie 2019 și a intrat în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale, cu un termen de transpunere care expira, în principiu, cel târziu la 28 decembrie 2020. Așadar, nicio dispoziție din această directivă nu prevede excluderea ex tunc a reclamantei din domeniul de aplicare personal al obligației de a plăti contribuții ex ante. În consecință, nu era necesar ca SRB să țină seama de această împrejurare în decizia atacată în vederea stabilirii acestor contribuții.

270    Având în vedere cele de mai sus, al unsprezecelea motiv trebuie respins ca nefondat.

8.      Cu privire la motivarea stabilirii nivelului‑țintă anual

271    Trebuie amintit că nemotivarea sau insuficiența motivării constituie un motiv de ordine publică ce poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 34 și jurisprudența citată).

272    În speță, părțile au fost chestionate, printr‑o măsură de organizare a procedurii și în ședință, cu privire la eventualele vicii de motivare de care ar fi afectată decizia atacată în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual.

273    Din răspunsurile părților rezultă că acestea sunt în dezacord cu privire la aspectul dacă decizia atacată este suficient motivată în această privință, reclamanta apreciind că nu aceasta este situația, în timp ce SRB are o opinie contrară.

274    În aceste împrejurări și deși reclamanta nu critică motivarea stabilirii nivelului‑țintă anual în cererea sa introductivă și în memoriul său în adaptare, Tribunalul apreciază că îi revine sarcina de a examina din oficiu dacă SRB a motivat corespunzător cerințelor legale, în decizia atacată, stabilirea nivelului‑țintă anual.

275    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, până la sfârșitul perioadei inițiale, mijloacele financiare disponibile în FUR trebuie să atingă nivelul‑țintă final, care corespunde cu cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante.

276    Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, pe parcursul perioadei inițiale, contribuțiile ex ante trebuie repartizate cât mai uniform posibil în timp până la atingerea nivelului‑țintă final menționat la punctul 275 de mai sus, dar ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor.

277    Articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 precizează că, în fiecare an, contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă final.

278    În ceea ce privește metoda de calcul al contribuțiilor ex ante, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că SRB stabilește cuantumul acestora pe baza nivelului‑țintă anual, având în vedere nivelul‑țintă final, precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor garantate din anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante.

279    De asemenea, potrivit articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, SRB calculează contribuția ex ante pentru fiecare instituție pe baza nivelului‑țintă anual, care trebuie stabilit în raport cu nivelul‑țintă final și în conformitate cu metodologia prevăzută în Regulamentul delegat 2015/63.

280    Pentru a examina dacă SRB și‑a respectat obligația de motivare în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual, trebuie amintit mai întâi că, deși autorul unei decizii nu este obligat, în motivarea acesteia, să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, nu este mai puțin adevărat că această motivare trebuie să expună cel puțin situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 169 și jurisprudența citată).

281    În continuare, atunci când SRB adoptă o decizie de stabilire a contribuțiilor ex ante, acesta trebuie să aducă la cunoștința instituțiilor în cauză metoda de calcul al acestor contribuții (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 122).

282    Situația trebuie să fie aceeași în ceea ce privește metoda de stabilire a nivelului‑țintă anual, acest cuantum având o importanță esențială în economia unei asemenea decizii. Astfel, după cum reiese din articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, modul de calcul al contribuțiilor ex ante constă în repartizarea acestui cuantum între toate instituțiile vizate, așa încât o majorare sau o reducere a aceluiași cuantum determină o majorare sau o reducere corespunzătoare a contribuției ex ante a fiecăreia dintre aceste instituții.

283    Reiese din cele ce precedă că instituțiile care datorează contribuții ex ante trebuie să poată înțelege, din lectura deciziei atacate, cel puțin principalele etape ale metodei de calcul al cuantumului nivelului‑țintă anual pentru perioada de contribuție în cauză.

284    În speță, după cum reiese din considerentul (80) al deciziei atacate, SRB a stabilit cuantumul nivelului‑țintă anual la 7 007 654 704 euro.

285    În considerentul (60) al deciziei atacate, SRB a amintit că a stabilit acest nivel‑țintă ținând seama în special de cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final, care trebuia să fie atins până la sfârșitul perioadei inițiale, precum și de mijloacele financiare deja disponibile în FUR.

286    SRB a expus demersul urmat pentru a determina nivelul‑țintă anual în considerentele (62)-(79) ale deciziei atacate.

287    În considerentul (62) al deciziei atacate, SRB a explicat că stabilirea nivelului‑țintă anual la o optime din 1 % din cuantumul depozitelor garantate din anul precedent nu ar fi suficientă pentru a atinge nivelul‑țintă final în cazul în care o creștere a depozitelor garantate ar fi previzibilă în viitor.

288    În considerentele (63)-(66) ale deciziei atacate, SRB a precizat că, pentru a ține seama de evoluția preconizată a depozitelor garantate în perioada inițială, a analizat – în lipsa unor date fiabile privind evoluția depozitelor garantate ale instituțiilor – ratele de creștere a depozitelor gospodăriilor și a depozitelor societăților comerciale nefinanciare, pe baza datelor publicate de Banca Centrală Europeană (BCE). Acesta a observat că, în conformitate cu această analiză, o rată anuală de creștere a depozitelor garantate de aproximativ 3 % este scenariul cel mai realist.

289    În plus, SRB a efectuat, în considerentele (67)-(77) ale deciziei atacate, o evaluare a fazei ciclului de activitate și a impactului prociclic potențial pe care contribuțiile ex ante l‑ar putea avea asupra situației financiare a instituțiilor. În această ultimă privință, el a indicat printre altele că a luat în considerare faptul că contribuțiile ex ante pentru 2016 urmau să fie semnificativ mai ridicate decât contribuțiile percepute pentru anul 2015 de autoritățile naționale de rezoluție în temeiul Directivei 2014/59.

290    În urma acestei evaluări, SRB a concluzionat, în considerentul (78) al deciziei atacate, că, ținând seama de evoluțiile nefavorabile din cadrul sectorului bancar și de nivelul de incertitudine care caracterizează economia mondială în 2016, era adecvat, pentru a nu agrava efectele prociclice ale contribuțiilor ex ante asupra solvabilității sectorului bancar, să se rețină o rată de creștere inferioară celei care fusese preconizată pe baza ratelor de creștere a depozitelor gospodăriilor și a depozitelor societăților comerciale nefinanciare, și anume o rată de creștere mai mică de 3 %.

291    Având în vedere aceste considerații, SRB a prevăzut, în considerentul (80) al deciziei atacate, un coeficient pe care l‑a aplicat pentru a determina nivelul‑țintă anual (denumit în continuare „coeficientul”) și a stabilit valoarea lui la 1,05 %. În continuare, aceasta a calculat cuantumul nivelului‑țintă anual înmulțind cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor în 2015 cu acest coeficient și împărțind rezultatul acestui calcul la opt, în conformitate cu următoarea formulă matematică:

Obiectiv0 [cuantumul nivelului‑țintă anual] = 5 339 158 631 522 [Total depozite garantate2015] * 0.0105 * ⅛ = EUR 7 007 654 704.

292    În ceea ce privește caracterul suficient al acestei motivări, trebuie amintit, în primul rând, că perioada de contribuție 2016 corespunde primului an al perioadei inițiale de opt ani. Astfel, deși din considerentul (60) al deciziei atacate reiese că nivelul‑țintă anual ar trebui stabilit ținând seama de mijloacele financiare deja disponibile în FUR, instituțiile puteau ști că acest element nu avea niciun impact asupra calculului nivelului‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2016.

293    În plus, reiese în special din considerentele (60) și (80) ale deciziei atacate că SRB a stabilit nivelul‑țintă anual urmând două etape principale. Într‑o primă etapă, acesta a stabilit cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final și, într‑o a doua etapă, a împărțit această sumă la opt pentru a ține seama de faptul că perioada inițială cuprindea opt ani de contribuție (a se vedea punctele 258-291 de mai sus).

294    În schimb, nimic nu indică faptul că calculul nivelului‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2016 a fost efectuat potrivit unei formule matematice diferite de cea care figurează în considerentul (80) al deciziei atacate sau că acesta cuprindea alte etape suplimentare care nu au fost expuse în decizia atacată.

295    În aceste condiții, nu se poate considera că SRB a omis să expună, în decizia atacată, principalele etape ale metodei de calcul al cuantumului nivelului‑țintă anual pentru această perioadă de contribuție.

296    În ceea ce privește, în al doilea rând, cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final, trebuie arătat că acest cuantum poate fi dedus din formula matematică ce figurează în considerentul (80) al deciziei atacate, așa cum admite însăși reclamanta și după cum a confirmat SRB în ședință. Mai concret, prin înmulțirea primelor două elemente ale acestei formule, și anume valoarea depozitelor garantate ale instituțiilor în 2015 (respectiv 5 339 158 631 522 de euro) și coeficientul (respectiv 0,0105), este posibil să se obțină cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final, și anume aproximativ 56 de miliarde de euro.

297    În ceea ce privește, în al treilea rând, modul în care SRB a stabilit cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final, din considerentul (59) al deciziei atacate rezultă că SRB și‑a întemeiat analiza pe faptul că, potrivit articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, acest cuantum ar trebui să corespundă cel puțin cu 1 % din cuantumul depozitelor garantate, la sfârșitul perioadei inițiale, ale tuturor instituțiilor autorizate în toate statele membre participante.

298    În această privință, din considerentele (62) și (63) ale deciziei atacate reiese că SRB a luat în considerare evoluția preconizată a depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor autorizate în toate statele membre participante, începând de la cuantumul acestor depozite astfel cum se prezenta în anul 2015 și până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume până la sfârșitul anului 2023.

299    În plus, rezultă în special din considerentele (66) și (78) ale deciziei atacate că SRB a identificat, într‑o primă etapă, o rată de creștere anuală a depozitelor garantate menționate de 3 % între anii 2015 și 2023, dar că, într‑o a doua etapă, a redus acest procent pentru a lua în considerare analiza fazei ciclului de activitate și impactul prociclic potențial pe care contribuțiile ex ante l‑ar putea avea asupra situației financiare a instituțiilor (a se vedea punctele 289 și 290 de mai sus).

300    Așadar, din decizia atacată rezultă că SRB a reținut o rată de creștere anuală a depozitelor garantate mai mică de 3 % între anii 2015 și 2023 pentru a determina nivelul‑țintă final.

301    În sfârșit, trebuie arătat că, după cum rezultă din considerentele (64) și (79) ale deciziei atacate, SRB nu dispunea, la momentul stabilirii nivelului‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2016, de date fiabile cu privire la evoluția probabilă a depozitelor garantate ale instituțiilor între anii 2015 și 2023, ca urmare a faptului că o nouă definiție a depozitelor garantate nu fusese introdusă decât cu un an mai devreme prin Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO 2014, L 173, p. 149). În lipsa unor asemenea date, SRB a trebuit să evalueze evoluția preconizată a depozitelor menționate pe baza ratelor de creștere a depozitelor gospodăriilor și a depozitelor societăților comerciale nefinanciare, după cum reiese din considerentul (64) al deciziei atacate.

302    În aceste împrejurări specifice și ținând seama, în plus, de faptul că decizia atacată privea prima perioadă de contribuție după adoptarea Regulamentului nr. 806/2014, instituțiile, în calitate de operatori avizați, se puteau aștepta în mod rezonabil ca, pentru a stabili nivelul‑țintă anual pentru această perioadă, SRB să țină seama și de cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final, astfel cum figura în expunerea de motive a Propunerii COM(2013) 520 final a Comisiei din 10 iulie 2013, care a condus la adoptarea acestui regulament, potrivit căreia Comisia a apreciat că nivelul‑țintă final ar corespunde sumei de 55 miliarde de euro.

303    Având în vedere cele de mai sus, instituțiile erau în măsură să înțeleagă principalele modalități potrivit cărora SRB urma să determine nivelul‑țintă final, în vederea stabilirii nivelului‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2016.

304    Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele reclamantei.

305    În primul rând, reclamanta critică faptul că decizia atacată nu conține nici cuantumul depozitelor garantate preconizat pentru sfârșitul perioadei inițiale al tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, nici cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final.

306    În această privință, este suficient să se amintească faptul că, după cum s‑a arătat la punctul 296 de mai sus, cuantumul preconizat al nivelului‑țintă final poate fi dedus din formula matematică ce figurează în considerentul (80) al deciziei atacate.

307    În ceea ce privește, pe de altă parte, cuantumul depozitelor garantate preconizat pentru sfârșitul perioadei inițiale, acest cuantum nu constituie, în economia deciziei atacate, o informație esențială în lipsa căreia reclamanta nu putea înțelege principalele etape ale metodei urmate de SRB, descrisă la punctul 293 de mai sus.

308    În al doilea rând, reclamanta susține că decizia atacată nu furnizează date cifrice care să permită înțelegerea motivelor pentru care SRB a stabilit coeficientul exact la 1,05 %. În plus, elementele cifrice cuprinse în decizia atacată ar fi contradictorii. Astfel, faptul că SRB a aplicat coeficientul de 1,05 % ar însemna că stabilirea nivelului‑țintă anual se bazează pe o creștere cumulată a depozitelor garantate de 5 % în cei opt ani din perioada inițială, în timp ce în decizia atacată s‑ar preciza că această determinare se întemeiază pe o rată de creștere „anuală” a depozitelor garantate de aproximativ 3 %. Această din urmă rată ar conduce la o creștere cumulată a depozitelor garantate cu mult peste 5 % la sfârșitul perioadei inițiale. Totodată, nu s‑ar preciza dacă referirea la o „abordare conservatoare”, în considerentul (79) al deciziei atacate, înseamnă că nivelul‑țintă anual a trebuit să fie stabilit, ca măsură de siguranță, la un nivel ridicat sau dacă aceasta înseamnă mai degrabă că SRB s‑a bazat pe o creștere scăzută a depozitelor garantate.

309    Această argumentație se întemeiază, pe de o parte, pe o premisă eronată potrivit căreia SRB a reținut, în vederea stabilirii nivelului‑țintă final, o rată de creștere anuală a depozitelor garantate „de aproximativ 3 %”. Astfel, după cum s‑a arătat deja la punctul 300 de mai sus, reiese din decizia atacată, în special din considerentul (78) al acesteia, că SRB a considerat că era adecvat „să stabilească nivelul‑țintă anual pentru 2016 pe baza unei rate de creștere preconizată a depozitelor garantate mai mici decât cea identificată pe baza ratei de creștere observate a depozitelor gospodăriilor și a depozitelor societăților comerciale nefinanciare”, și anume o rată mai mică de 3 %. Astfel, din acest considerent se poate deduce că SRB a reținut o rată cuprinsă între 0 % și 3 %. În plus, subliniind că a urmat o „abordare conservatoare”, SRB a indicat în esență că considerase că era adecvat, pentru motivele pe care le‑a expus în decizia atacată, să se rețină o rată de creștere anuală situată în partea inferioară a acestui interval.

310    În această privință, SRB a precizat în ședință, fără a fi contrazis cu privire la acest aspect de reclamantă, că cuantumul nivelului‑țintă final de 56 de miliarde de euro, stabilit prin decizia atacată, corespundea unei rate anuale de creștere a depozitelor garantate de aproximativ 0,6 %. Or, o asemenea rată de creștere anuală aplicată sumei de 5 339 158 631 522 de euro corespunde, după opt ani, unei rate cumulate de 4,92 % și, prin urmare, nu este incompatibilă, contrar celor susținute de reclamantă, cu o rată de creștere cumulată la sfârșitul perioadei menționate de opt ani de aproximativ 5 %, astfel cum se reflectă în coeficientul de 1,05 %.

311    Cu privire la acest aspect, decizia atacată nu este, așadar, afectată de nicio incoerență.

312    Pe de altă parte, în ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia decizia atacată nu furnizează date cifrice care să permită să se înțeleagă motivele pentru care SRB a stabilit coeficientul exact la 1,05 %, trebuie arătat, în primul rând, că se putea deduce din elementele menționate în decizia atacată și din cele amintite la punctele 309 și 310 de mai sus că acest coeficient corespundea unei rate cumulate de creștere a depozitelor garantate estimate la sfârșitul perioadei inițiale de opt ani de aproximativ 5 %, ceea ce se traducea în speță printr‑o rată anuală de creștere de aproximativ 0,6 %. Această din urmă rată se situează astfel în partea inferioară a intervalului cuprins între 0 % și 3 % reținut de SRB, ceea ce este coerent cu abordarea sa conservatoare justificată de evaluarea etapei ciclului de activitate și a impactului prociclic potențial pe care contribuțiile ex ante l‑ar putea avea asupra situației financiare a instituțiilor. Un operator avizat precum reclamanta putea, așadar, să înțeleagă legătura dintre aceste elemente. În al doilea rând, coeficientul de 1,05 % permitea SRB, în circumstanțele speciale ale speței amintite la punctul 302 de mai sus, să apropie nivelul‑țintă final de cuantumul preconizat al acestui nivel, așa cum reieșea din lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 806/2014. În al treilea rând, în ceea ce privește stabilirea unui coeficient destinat să reflecte în esență o previziune economică bazată pe mai mulți factori evolutivi, incerți sau variabili, ar fi excesiv să se impună o motivare specifică pentru fiecare dintre alegerile tehnice sau pentru fiecare dintre cifrele pe care se întemeiază raționamentul, din moment ce decizia atacată evidențiază în mod clar raționamentul urmat pentru a permite contestarea ulterioară a temeiniciei acestuia în fața instanței competente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 108 și jurisprudența citată).

313    Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se concluzioneze că, contrar celor susținute de reclamantă, decizia atacată nu este afectată de nemotivare în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2016.

C.      Concluzie

314    Întrucât niciunul dintre motivele invocate de reclamantă nu este întemeiat, se impune respingerea acțiunii în totalitate.

V.      Cu privire la cheltuielile de judecată

315    Potrivit articolului 133 din Regulamentul de procedură, în hotărârea prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată. Potrivit articolului 219 din regulamentul menționat, aplicabil prezentei proceduri după trimiterea spre rejudecare, este de competența Tribunalului să se pronunțe atât asupra cheltuielilor de judecată privitoare la procedurile desfășurate în fața Tribunalului, cât și asupra celor privitoare la procedura de recurs în fața Curții.

316    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

317    În speță, Curtea, în hotărârea pronunțată în recurs, a anulat hotărârea inițială și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul. Prin urmare, este necesar să se statueze, în prezenta hotărâre, cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii inițiale în fața Tribunalului, procedurii de recurs în fața Curții și prezentei proceduri după trimiterea spre rejudecare.

318    Întrucât SRB a căzut în pretenții în procedura de recurs în fața Curții, se impune obligarea acestuia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamantă în cadrul acestei proceduri.

319    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții pe fond în procedura de trimitere spre rejudecare la Tribunal, pe baza argumentelor pe care le‑a invocat în cadrul procedurii în fața Tribunalului anterioare recursului, trebuie să se decidă că aceasta va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de SRB aferente acestor două proceduri.

320    În sfârșit, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Consiliul și Comisia vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Comitetul unic de rezoluție (SRB) va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de NRW.Bank aferente procedurii de recurs în fața Curții, în cadrul cauzei C‑662/19 P.

3)      NRW.BANK va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de SRB aferente procedurii de trimitere spre rejudecare la Tribunal, în cadrul cauzei T‑466/16 RENV, precum și procedurii inițiale în fața Tribunalului, în cadrul cauzei T‑466/16.

4)      Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Kornezov De Baere Petrlík

Kecsmár Kingston

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 februarie 2024.

Grefier Președinte

T. Henze, grefier adjunct

Cuprins

I. Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii prezentei acțiuni

II. Decizia atacată

III. Concluziile părților

IV. În drept

A. Cu privire la excepția de nelegalitate a articolului 5 alineatul (1) litera (f), a articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b), precum și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63

1. Cu privire la al nouălea motiv, întemeiat pe excepția de nelegalitate a articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

a) Observații introductive

b) Cu privire la domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

c) Cu privire la legalitatea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

1) Cu privire la primul aspect, întemeiat pe nerespectarea lucrărilor pregătitoare ale Directivei 2014/59

2) Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea obiectivului de reducere a bugetelor publice

3) Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe nerespectarea principiului alinierii contribuțiilor ex ante la profilul de risc și a principiului egalității de tratament

2. Cu privire la al zecelea motiv, întemeiat pe excepțiile de nelegalitate a articolului 6 alineatul (5) primul paragraf litera (b) și a secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63

B. Cu privire la motivele referitoare la legalitatea deciziei atacate

1. Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea prin decizia atacată a articolului 41 din cartă și a obligației de motivare ca urmare a lipsei unui temei juridic pentru înlocuirea cu efect retroactiv a deciziilor inițiale

2. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe insuficiența motivării deciziei atacate în ceea ce privește calculul contribuției ex ante a reclamantei

a) Observații introductive

b) Cu privire la primul aspect, referitor la lipsa motivării individuale a deciziei atacate

c) Cu privire la al doilea aspect, referitor la lipsa comunicării datelor individuale ale celorlalte instituții

d) Cu privire la al treilea aspect, referitor la insuficiența motivării în ceea ce privește constituirea intervalelor

3. Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea „cerințelor generale de procedură” ce rezultă din articolul 41 din cartă, din articolul 298 TFUE, din principiile generale de drept și din Regulamentul de procedură al SRB

4. Cu privire la primul și la al șaptelea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 41 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din cartă ca urmare a nerespectării dreptului de a fi ascultat

a) Cu privire la primul aspect, referitor la caracterul insuficient al termenului pentru prezentarea de observații în cadrul procedurii de consultare

b) Cu privire la al doilea aspect, referitor la faptul că decizia atacată ar fi fost stabilită definitiv anterior procedurii de consultare

5. Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea prin decizia atacată a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă

6. Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe nelegalitatea deciziei atacate în raport cu articolul 3 punctul 28 și cu articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63

7. Cu privire la al unsprezecelea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiilor generale ale dreptului, întrucât decizia atacată nu ar fi întemeiată pe elementele de drept în vigoare la data adoptării sale

8. Cu privire la motivarea stabilirii niveluluițintă anual

C. Concluzie

V. Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: germana.