HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera a doua)
2 aprilie 2009(*)
„Funcție publică – Funcționari – Recrutare – Alegerea procedurii – Șef de reprezentanță – Post vacant – Detașare în interesul serviciului – Necompetență – Domeniul de aplicare al procedurii de detașare”
În cauza F‑128/07,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA,
Andreas Menidiatis, funcționar în cadrul Comisiei Comunităților Europene, cu domiciliul în Rhode‑Saint‑Genèse (Belgia), reprezentat de S. A. Pappas, avocat,
reclamant,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul G. Berscheid și de doamna K. Herrmann, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnii H. Kanninen, președinte, H. Kreppel și S. Van Raepenbusch (raportor), judecători,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 octombrie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă primită prin fax la grefa Tribunalului la 31 octombrie 2007 (originalul a fost depus la 7 noiembrie 2007), domnul Menidiatis solicită anularea Deciziei din 21 decembrie 2006 prin care se respinge candidatura sa la postul vacant de șef al Reprezentanței Comisiei Comunităților Europene la Atena (Grecia) și prin care domnul P. este numit în acest post.
Cadrul juridic
Detașarea în interesul serviciului
2 Conform articolului 35 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”):
„Orice funcționar se regăsește în una dintre următoarele situații administrative:
a) activitate,
b) detașare,
c) concediu pentru interese personale,
d) disponibilizare,
e) concediu pentru satisfacerea serviciului militar,
f) concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale.”
3 Articolul 36 din statut prevede:
„Este considerat a fi în activitate funcționarul care își exercită, în condițiile prevăzute la titlul IV, atribuțiile corespunzătoare postului în care a fost repartizat sau pentru care asigură interimatul.”
4 Articolul 37 primul paragraf din statut prevede:
„Este considerat a fi detașat funcționarul titular care, printr‑o decizie a autorității împuternicite să facă numiri:
a) în interesul serviciului:
– este desemnat să ocupe, cu titlu temporar, un post în afara instituției sale sau
– este însărcinat să exercite, cu titlu temporar, atribuții pe lângă o persoană care îndeplinește un mandat prevăzut de tratate sau pe lângă președintele ales al unei instituții sau al unui organism al Comunităților sau pe lângă un grup politic al Parlamentului European, pe lângă un grup politic al Comitetului Regiunilor [Uniunii Europene] sau pe lângă un grup al Comitetului Economic și Social European;
– este desemnat să ocupe, cu titlu temporar, un post inclus în schema de personal a angajaților remunerați din creditele pentru cercetare și investiții și căruia autoritățile bugetare i‑au conferit un caracter temporar;
[…]”
5 Conform articolului 38 din statut:
„Detașarea în interesul serviciului trebuie să respecte următoarele norme:
a) este hotărâtă de autoritatea împuternicită să facă numiri, după audierea funcționarului în cauză;
b) durata sa este stabilită de autoritatea împuternicită să facă numiri;
c) la expirarea fiecărui termen de șase luni, funcționarul în cauză poate solicita încetarea detașării sale;
d) funcționarul detașat în temeiul dispozițiilor articolului 37 [primul paragraf] litera (a) prima liniuță are dreptul la un salariu diferențiat atunci când postul în care este detașat presupune o remunerație globală inferioară celei corespunzătoare gradului și treptei sale în instituția de origine; acesta are, de asemenea, dreptul la rambursarea în totalitate a cheltuielilor suplimentare generate de detașarea sa;
e) funcționarul detașat în temeiul dispozițiilor articolului 37 litera (a) prima liniuță va contribui în continuare la sistemul de pensii pe baza salariului corespunzător gradului și treptei sale în instituția de origine;
f) funcționarul detașat își păstrează postul, dreptul la avansare și la promovare;
g) la încheierea perioadei de detașare, funcționarul este reintegrat de îndată în postul pe care îl deținea anterior.”
6 În sfârșit, tabelul autorităților împuternicite să facă numiri pentru personalul remunerat din bugetul de funcționare, care figurează la anexa I din Decizia Comisiei din 16 iunie 2005, modificat în ultimul rând prin Decizia Comisei C(2006)2318 din 13 iunie 2006 privind exercitarea puterilor acordate prin statut autorității împuternicite să facă numiri (AIPN) și prin Regimul aplicabil celorlalți agenți (RAA) autorității abilitate să încheie contractele de muncă (AAIC) (publicată în Informații Administrative nr. 47‑2005 din 24 iunie 2005, denumită în continuare „decizia AIPN”) prevede la punctul 5 din partea III „Evoluția carierei”, în ceea ce privește detașarea în interesul serviciului, printre altele:
„Pentru [ș]eful de cabinet, [ș]eful de cabinet adjunct și [ș]eful reprezentanței: această competență [de numire] este delegată [m]embrului Comisiei responsabil pentru problemele de personal și [a]dministrație, cu acordul [p]reședintelui, atunci când este vorba de o detașare pe lângă un membru al Comisiei. Direcția generală de origine este informată.”
Decizia privind personalul cu funcții de conducere de nivel mediu
7 La 28 aprilie 2004, Comisia a adoptat Decizia C(2004)1597 privind personalul cu funcții de conducere de nivel mediu, publicată în Informații Administrative nr. 73‑2004 din 23 iunie 2004 (denumită în continuare „decizia PCM”).
8 Articolul 2 alineatul (1) din decizia PCM prevede:
„Funcții și personal cu funcții de conducere de nivel mediu
O funcție de conducere de nivel mediu se definește conform următoarelor două criterii cumulative:
– constă în conducerea permanentă și continuă a unei unități administrative;
– figurează în organigrama oficială a Comisiei.
Face parte din personalul cu funcții de conducere de nivel mediu o persoană care îndeplinește în același timp aceste două criterii.
În consecință, funcțiile de șef de unitate, șef de delegație […], șef de birou sau de reprezentanță într‑un stat membru, precum și cea de șef adjunct de delegație cu gradele AD 13/AD 14 […] sunt funcții de conducere de nivel mediu […] și intră sub incidența prezentei decizii.
Aceste funcții sunt ocupate fie la gradele AD 9/AD 12, fie la gradele AD 13/AD 14.”
9 Articolul 14 alineatul (2) din decizia PCM prevede următoarele:
„Șefii de birou sau de reprezentanțe în statele membre
2.1 Selecția
Întrevederile finale prevăzute la articolul 8 [alineatul (1) punctul] 3 și la articolul 10 [alineatul] (1) sunt conduse de directorul general pentru presă și comunicare, de directorul general al personalului și de secretarul general sau, la cererea acestuia, de un raportor desemnat (a se vedea articolul 8 alineatul [1 punctul] 3).
2.2 Numirea
Pentru posturile de nivel AD 9/AD 12, AIPN este directorul general pentru presă și comunicare.
Pentru posturile de nivel AD 13/AD 14, AIPN este directorul general pentru presă și comunicare în acord cu președintele și cu membrii Comisiei responsabili pentru personal și pentru presă și comunicare.
[…]”
10 Punctul 9.2 din Ghidul administrativ din 10 decembrie 2004 privind rolul, atribuțiile, selecția și numirea personalului cu funcții de conducere de nivel mediu al Comisiei (A*9/A*12 și A*13/A*14, denumit în continuare „Ghidul administrativ”) prevede următoarele:
„Selecția: Întrevederile finale cu șefii de birou sau de reprezentanțe în statele membre sunt conduse de directorul general pentru presă și comunicare, de directorul general al personalului și administrației, de secretarul general sau, la cererea acestuia, de un raportor desemnat […].
Numirea: pentru posturile de nivel AD 9/AD 12, [AIPN] este directorul general pentru presă și comunicare.
Pentru posturile de nivel AD 13/AD 14, [AIPN] este directorul general pentru presă și comunicare, în acord cu președintele și cu membrii Comisiei responsabili pentru personal și pentru presă și comunicare.”
Decizia privind modalitățile de ocupare a funcțiilor de șef de reprezentanță
11 Comisia a adoptat de asemenea, la 7 iulie 2004, Decizia C(2004)2662 privind modalitățile de ocupare a funcției de șef de reprezentanță (denumită în continuare „decizia OSR”), al cărei articol 1 prevede:
„Funcția de [ș]ef al unei reprezentanțe a Comisiei într‑un stat membru se ocupă fie prin detașarea unui funcționar (în temeiul articolului 37 [primul paragraf litera (a) a doua liniuță și al articolului] 38 din [s]tatut), fie prin angajarea unui agent temporar cu contract [în temeiul articolului 2 litera (c)] din RAA la gradul A*/AD 12).”
12 Procedura aplicabilă deciziilor de detașare a unui funcționar în calitate de șef de reprezentanță a fost stabilită de directorul general al Direcției Generale (DG) Personal și Administrație prin notele din 20 aprilie și din 26 mai 2005. Această procedură cuprinde etapele următoare:
„– Desemnarea unui raportor de către DG [Personal și Administrație];
– trimiterea candidaturilor la DG [Comunicare];
– procedura de preselecție, adoptarea unei liste restrânse;
– întrevedere cu directorul general al DG [Comunicare] și cu raportorul;
– transmiterea unui raport de selecție la DG [Personal și Administrație; a]cest raport ar trebui să includă etapa de preselecție și selecția listei restrânse;
– procedura scrisă a [comitetului consultativ de numire (CCN)];
– alegerea finală a directorului general al DG [Comunicare];
– procedura simplificată (acord între [c]abinetul [p]reședintelui și cel al [v]icepreședintelui Wallström și al [v]icepreședintelui Kallas);
– decizia [v]icepreședintelui Kallas.”
Istoricul cauzei
13 La 9 martie 2006, Comisia a publicat un anunț pentru ocuparea unui post vacant, COM/2006/961, având ca obiect detașarea unui funcționar sau angajarea unui agent temporar pentru exercitarea funcțiilor de șef al Reprezentanței Comisiei în Grecia.
14 Acest anunț pentru ocuparea unui post vacant prevede printre altele următoarele:
„Postul este deschis pentru funcționarii sau agenții temporari din grupa de funcții A* care își exercită atribuțiile în cadrul Comisiei în momentul terminării procedurii de primire a candidaturilor. Candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
1. să aibă minimum de zece ani de experiență profesională [postuniversitară], de preferință în domeniul informației, comunicării, mass‑media și/sau în domeniul politic și economic, dintre care cel puțin cinci ani într‑o funcție de coordonare și/sau de conducere a unei echipe,
2. să cunoască temeinic, scris și oral, limba greacă și în mod satisfăcător o altă limbă oficială a Uniunii Europene. O bună cunoaștere a limbii franceze și/sau engleze ar constitui un avantaj.
Funcția de [ș]ef de reprezentanță a Comisiei se ocupă fie prin detașarea unui funcționar (în temeiul articolului 37 [primul paragraf litera (a) a doua liniuță și al articolului] 38 din [s]tatut), fie prin angajarea unui agent temporar cu contract [în temeiul articolului 2 litera (c)] din RAA la gradul A*12. Durata mandatului inițial […] va fi de trei ani și poate fi prelungită o dată cu maximum doi ani.
În cazul în care candidatul reținut este un funcționar cu un grad mai mare decât A*12, acesta/aceasta va fi detașat(ă) cu gradul și treapta sa actuale.”
15 Reclamantul, precum și alți unsprezece candidați și‑au depus candidatura la postul de șef al Reprezentanței Comisiei la Atena. Cu ocazia primei etape de selecție, după examinarea dosarelor de candidatură, un comitet de preselecție a reținut șapte candidați în vederea întrevederilor de preselecție. Numele reclamantului nu figurează printre cele ale candidaților selectați.
16 Întrevederile preliminare cu comitetul de preselecție au avut loc la 15 și la 18 mai 2006. Comitetul a propus directorului general al DG Comunicare să rețină patru dintre cei șapte candidați evaluați în cadrul întrevederii pentru întrevederile finale.
17 Cei patru candidați preselectați au fost invitați la o întrevedere cu un comitet de selecție, compus din domnul Sørensen, director general al DG Comunicare, domnul K., în calitate de raportor, și domnul R., în calitate de secretar. Întrevederile au avut loc la 7 iulie 2006.
18 În urma întrevederilor finale, domnul P. a obținut nota 82/100, iar ceilalți trei candidați 65/100, 69/100 și, respectiv, 74/100.
19 În avizul său din 6 septembrie 2006, CCN a ajuns la concluzia că, „ținând cont de actul de candidatură al fiecărui candidat în temeiul articolului 37 [primul paragraf litera (a)] și al articolului 38 din statut] și de dosarul lor personal, […] candidaturile domnilor Y., K. și P. ar putea fi luate în considerare”. Acesta a considerat totuși că „în special candidatura domnului P. ar putea fi luată în considerare”.
20 Prin decizia vicepreședintelui Comisiei, domnul Kallas, din 20 decembrie 2006, domnul P. a fost detașat în interesul serviciului în calitate de șef al Reprezentanței Comisiei la Atena, începând cu 1 ianuarie 2007, pentru o perioadă de trei ani. Pentru durata detașării sale, domnul P. a fost încadrat, prin aceeași decizie, la gradul AD 12.
21 Prin nota din 21 decembrie 2006, reclamantul a fost informat că a fost respinsă candidatura sa și că domnul P. a fost numit în postul de șef al Reprezentanței Comisiei la Atena (denumită în continuare „decizia atacată”).
22 La 28 februarie 2007, reclamantul a adresat, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, o reclamație către directorul general al DG Comunicare împotriva deciziei atacate. Această reclamație a fost transmisă serviciului competent al DG Personal și Administrație și a fost înregistrată la 17 aprilie 2007.
23 Prin decizia din 25 septembrie 2007, notificată reclamantului la 1 octombrie 2007, Comisia a respins reclamația menționată.
Concluziile părților și procedura
24 Reclamantul solicită Tribunalului:
– constatarea faptului că acțiunea este admisibilă și fondată;
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
25 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– pronunțarea în mod corespunzător asupra cheltuielilor de judecată.
26 La finalul ședinței, Tribunalul a invitat Comisia să îi transmită informații privind chestiuni de fapt de natură să caracterizeze legătura personală care, în opinia acesteia, există între șeful de reprezentanță și membrul Comisiei responsabil pentru strategia de comunicare și justifică acțiunea în temeiul articolului 37 din statut, după cum se prevede în decizia OSR. Comisia a dat curs acestei cereri prin nota din 31 octombrie 2008, primită prin fax la grefa Tribunalului în aceeași zi (originalul a fost depus la 3 noiembrie 2008), notă care a fost transmisă reclamantului la 4 noiembrie 2008 pentru a formula observații. Reclamantul a depus observații scrise prin nota din 14 noiembrie 2008, primită prin fax la grefa Tribunalului în aceeași zi (originalul a fost depus la 19 noiembrie 2008). La această dată procedura orală a fost terminată, iar prezenta cauză a intrat în etapa deliberării.
27 Prin Ordonanța din 1 decembrie 2008, Tribunalul a redeschis procedura orală și a invitat Comisia să formuleze, dacă este cazul, scurte observații cu privire la nota reclamantului din 14 noiembrie 2008, menționată anterior. Comisia a răspuns acestei invitații prin depunerea, la 15 decembrie 2008, a unor observații scrise.
În drept
28 În susținerea acțiunii sale, reclamantul invocă mai multe motive întemeiate, în primul rând, pe nelegalitatea și nerespectarea procedurii de selecție, în al doilea rând, pe nelegalitatea anunțului pentru ocuparea unui post vacant, în al treilea rând, pe nerespectarea anunțului pentru ocuparea unui post vacant, în al patrulea rând, pe încălcarea articolului 11a din statut, în al cincilea rând, pe nelegalitatea scăderii nivelului postului de șef al Reprezentanței la Atena și pe nelegalitatea deciziei OSR, în al șaselea rând, pe tardivitatea publicării anunțului pentru ocuparea unui post vacant, în al șaptelea rând, pe încălcarea normelor privind rotația personalului ce ocupă posturi sensibile, în al optulea rând, pe lipsa motivării deciziei prin care se refuză accesul la documentele solicitate de reclamant prin reclamația sa și, în sfârșit, în al nouălea rând, pe un abuz de putere.
29 Este necesar în special să se examineze primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea și nerespectarea procedurii de selecție a șefului de reprezentanță.
Argumentele părților
30 Reclamantul a structurat primul său motiv în două aspecte.
31 În cadrul primului aspect, reclamantul susține că intervenția membrilor Comisiei în procedura de numire a șefului de reprezentanță este nelegală. Acesta constată că, în speță, șeful Reprezentanței Comisiei la Atena a fost numit prin decizia vicepreședintelui Kallas, după ce s‑a primit acordul de la cabinetul președintelui Comisiei, al vicepreședintelui Wallström și al vicepreședintelui Kallas.
32 Or, această imixtiune a membrilor Comisiei în procedura de selecție în cauză nu poate fi justificată în mod obiectiv, aceștia din urmă neavând competențe sau responsabilități manageriale și neavând obligația să aibă raporturi directe cu șefii de reprezentanțe, care ar rămâne la post indiferent de durata mandatului comisarilor. Reprezentanțele ar constitui unități descentralizate ale DG Comunicare, fără statut politic. Alegerea intuitu personae a șefilor de reprezentanță, conform unei proceduri identice cu cea privind selecția membrilor cabinetelor comisarilor, nu ar avea niciun temei juridic.
33 În observațiile din 4 noiembrie 2008, reclamantul susține că detașarea pentru „exercitarea temporară a atribuțiilor pe lângă o persoană care îndeplinește un mandat”, conform prevederilor articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut presupune prezența fizică a unui funcționar detașat pe lângă această persoană. În orice caz, Comisia nu ar fi demonstrat existența unor contacte frecvente, regulate și structurate care reflectă un raport de încredere între șeful de reprezentanță și, în mod specific, comisarul responsabil pentru strategia de comunicare. În această privință, reclamantul subliniază legătura organică și ierarhică a șefului de reprezentanță cu serviciile DG Comunicare.
34 Comisia susține în replică faptul că, în speță, nu este vorba despre o recrutare, ci de o detașare în temeiul articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut, care s‑ar justifica prin natura funcțiilor.
35 Mai întâi, reprezentanța ar avea, pe de o parte, o misiune de informare și de comunicare cu mass‑media naționale, regionale și cu publicul larg în legătură cu politica Comisiei și, pe de altă parte, ar furniza Comisiei analize legate de situația politică în statul membru vizat. Astfel, aceasta ar constitui un punct de legătură între Comisie și autoritățile naționale, regionale și locale din statul membru respectiv, șeful de reprezentanță având rolul unui purtător de cuvânt al Comisiei în respectivul stat membru și aceasta în strânsă colaborare cu comisarul responsabil pentru comunicare.
36 Astfel de atribuții ar avea în mod incontestabil un caracter politic și sensibil, ceea ce ar explica limitarea la trei ani a duratei mandatului de șef de reprezentanță.
37 În aceste condiții, selecția șefului de reprezentanță nu poate fi apreciată în același mod în care este apreciată cea a șefului de unitate cu grad AD 12 care își exercită atribuțiile la Bruxelles. Pentru acest motiv, Comisia ar fi decis să detașeze, în interesul serviciului, „exercitarea atribuțiilor de [ș]ef de reprezentanță pe lângă un [m]embru al Comisiei responsabil pentru strategia de comunicare”. Ar fi vorba despre o detașare funcțională a șefilor de reprezentanță, chiar dacă, din punct de vedere organizațional, reprezentanțele înseși fac parte din DG Comunicare.
38 Comisia adaugă că articolul 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut nu impune existența unui post specific din cadrul cabinetului comisarului și care este inclus, din punct de vedere organizațional, într‑o organigramă distinctă de cea a serviciilor Comisiei. Termenii acestei dispoziții ar pune accent în mod expres pe atribuțiile ce urmează a fi exercitate care ar necesita, în speță, existența unui raport special între funcționarul detașat și membrul Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 16 iulie 1998, Forcheri/Comisia, T‑162/96, RecFP, p. I‑A‑421 și II‑1203, punctul 65).
39 Intervenția a trei cabinete de comisari în cadrul procedurii de detașare a unui funcționar în vederea îndeplinirii atribuțiilor de șef de reprezentanță s‑ar justifica în special prin responsabilitățile speciale ale acestuia din urmă.
40 Faptul că durata detașării șefului Reprezentanței la Atena poate să nu corespundă duratei mandatului de comisar nu ar avea relevanță întrucât AIPN ar decide în legătură cu durata detașării în funcție de interesul serviciului (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 ianuarie 2002 Reynolds/Parlamentul European, T‑237/00, Rec., p. II‑163, punctele 51-53, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 decembrie 2005, Reynolds/ Parlamentul European, T‑237/00, RecFP, p. I‑A‑385 și II‑1731, punctele 64-66).
41 În sfârșit, în observațiile depuse la 31 octombrie 2008, ca răspuns la întrebarea adresată de Tribunal, după cum s‑a arătat la punctul 26 din prezenta hotărâre, Comisia susține în plus, pentru a justifica alegerea articolului 37 din statut, că intensitatea contactelor dintre comisarul responsabil pentru strategia de comunicare și șefii de reprezentanță variază în funcție de evenimentele politice și de agenda colegiului comisarilor. Având în vedere distanța din punct de vedere geografic dintre sediul Comisiei și sediile celor 27 de reprezentanțe, ar fi imposibil să aibă loc întâlniri directe între comisarul respectiv și cei 27 de șefi de reprezentanță în mod săptămânal sau chiar lunar. Cu toate acestea, caracterul frecvent al contactelor directe dintre persoana pe lângă care are loc detașarea și persoana detașată nu ar constitui, în sine, o condiție de aplicare a articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut, aprecierea existenței raporturilor de încredere mutuală nebazându‑se în mod necesar pe parametri cuantificabili, precum numărul de întâlniri directe sau numărul de apeluri telefonice. Important ar fi conținutul acestor raporturi care, în majoritatea cazurilor, ar avea un caracter confidențial.
42 Contactele directe dintre șeful de reprezentanță și comisarul responsabil pentru strategia de comunicare s‑ar realiza în diferite modalități. Ar fi vorba, în general de:
– contacte telefonice sau scrisori între comisar și membrii cabinetului său, pe de o parte, și șefii de reprezentanțe, pe de altă parte; aceste contacte ar varia în funcție de evenimentele de pe plan internațional și de pe plan comunitar și ar avea o intensitate mai ridicată înaintea vizitelor comisarului în statul membru respectiv;
– vizite ale comisarului în statul membru respectiv pe parcursul cărora ar fi însoțit de șeful de reprezentanță;
– misiuni ale șefului de reprezentanță la Bruxelles, în timpul cărora ar fi obligatorie o întâlnire cu comisarul;
– participarea comisarului la reuniuni ale șefilor de reprezentanță la Bruxelles cel puțin de două ori pe an;
– rapoarte întocmite de șeful de reprezentanță și adresate direct comisarului.
43 În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamantul contestă competența în calitate de AIPN a vicepreședintelui Comisiei, domnul Kallas, în materia detașării unui funcționar în calitate de șef de reprezentanță. Reclamantul invocă în acest sens articolul 14 alineatul (2) din decizia PCM din care ar rezulta că directorul general al DG Comunicare ar avea calitatea de AIPN pentru numirea unui șef de reprezentanță de gradul AD 12. Or, în speță, directorul general amintit ar fi propus numai numirea domnului P., decizia de numire fiind luată în final de vicepreședintele Kallas.
44 Conform reclamantului, domeniul de aplicare al deciziei PCM nu poate fi limitat numai la cazurile de transfer intern și de numire în temeiul articolelor 7 și 29 din statut. Astfel, această decizie, care vizează ansamblul personalului cu funcții de conducere de nivel mediu și care s‑ar aplica, după cum reiese din articolul 1 din aceasta, tuturor serviciilor Comisiei și serviciilor care sunt legate din punct de vedere administrativ de aceasta, ar avea un domeniu de aplicare general și extins: aceasta ar reglementa procedura de selecție și de numire a șefilor de birou și de reprezentanță, indiferent de aspectul dacă procedura în cauză „vizează” o numire, un transfer intern, un transfer, o promovare sau o selecție externă. Articolul 2 alineatul (1) din decizia PCM ar prevedea de asemenea că șefii de reprezentanță sunt vizați de această decizie, fără a menționa modul lor de desemnare.
45 Decizia OSR nu s‑ar opune aplicării deciziei PCM. Nu ar exista nicio contradicție între cele două texte. Prin urmare, împrejurarea că decizia OSR ar fi posterioară deciziei PCM nu ar avea relevanță.
46 Pe de altă parte, reclamantul subliniază că, potrivit punctului 9 din ghidul administrativ, care este posterior deciziei OSR, normele de selecție și de numire a șefilor de reprezentanță sunt în general similare cu cele aplicabile altor posturi ce implică funcții de conducere de nivel mediu, anumite diferențe existând însă în legătură cu AIPN și cu participarea altor comitete decât CCN care intervin în temeiul articolului 14 alineatul (2) din decizia PCM.
47 Pe de altă parte, punctul 5 din partea III a tabelului AIPN pentru personalul remunerat din bugetul de funcționare, prevăzut în anexa I la decizia AIPN, nu ar fi de natură să confirme teza Comisiei întrucât din acest text ar rezulta că acel comisar responsabil pentru aspectele legate de personal și de administrație nu are calitatea de AIPN decât atunci când detașarea în cauză are loc pe lângă un membru al Comisiei, situația fiind diferită în speță.
48 În sfârșit, reclamantul observă că decizia de respingere a reclamației sale a fost adoptată de colegiul de comisari, care nu reprezentau AIPN căreia îi revenea sarcina să adopte decizia menționată. Această neregulă ar reflecta politizarea inacceptabilă a întregii proceduri de recrutare a unui funcționar care urmează a avea gradul AD 12. Această încălcare a normelor de repartizare a puterilor acordate AIPN ar aduce atingere principiului imparțialității procedurii și ar ridica îndoieli asupra existenței unei examinări comparative reale a meritelor candidaților la un post vacant, examinare care ar constitui, cu toate acestea, garanția respectării egalității de tratament privind funcționarii și a principiului vocației la carieră.
49 Comisia remarcă în primul rând că, potrivit considerentului (2), decizia PCM se întemeiază pe articolele 2, 4, 5, 7 și 29 din statut și că domeniul său de aplicare vizează, în consecință, ocuparea posturilor de conducere de nivel mediu prin intermediul transferului intern în interesul serviciului în temeiul articolului 7 din statut sau al numirii unui funcționar, în temeiul articolului 29 din statut. Articolele 37 și 38 din statut nu ar fi vizate.
50 În al doilea rând, Comisia subliniază că procedura litigioasă nu putea fi supusă deciziei PCM întrucât, conform tabelului AIPN pentru personalul remunerat din bugetul de funcționare, anexat la decizia AIPN, autoritatea competentă pentru a adopta decizia de detașare în interesul serviciului a unui funcționar în vederea exercitării atribuțiilor de șef de reprezentanță este membrul Comisiei responsabil pentru aspectele legate de personal și de administrație. Prin urmare, ar fi fost indispensabil să se prevadă o procedură de selecție distinctă, fapt care s‑a realizat prin adoptarea unor decizii ale directorului general al DG Personal și Administrație din 20 aprilie și din 26 mai 2005.
51 Argumentul reclamantului întemeiat pe Ghidul administrativ și pe decizia PCM ar fi în aceste condiții inoperant, membrul Comisiei neavând posibilitatea, în orice caz, să vegheze la respectarea procedurii de selecție care se încheie prin adoptarea unei decizii pentru care acest membru nu este AIPN competentă.
52 În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe intervenția pretins nefondată ale celor trei cabinete de comisar în numirea șefului Reprezentanței la Atena, Comisia susține în replică faptul că intervenția comisarilor vizați în penultima etapă a procedurii de selecție rezultă din natura funcțiilor șefului de reprezentanță și din calitatea de AIPN a vicepreședintelui Kallas în materie.
53 În ultimul rând, în ceea ce privește pretinsa incompetență a colegiului comisarilor pentru a adopta decizia de respingere a reclamației, Comisia arată că nota de subsol 2 care se referă la punctul 12 „Reclamația” din partea V a tabelului AIPN pentru personalul remunerat din bugetul de funcționare, anexată la decizia AIPN, prevede:
„[…] dacă decizia contestată a fost adoptată de [c]omisarul responsabil pentru [p]ersonal și [a]dministrație sau de Comisie: AIPN este Comisia […]”
54 Așadar, întrucât în speță decizia atacată a fost adoptată de vicepreședintele Comisiei, domnul Kallas, răspunsul la reclamația îndreptată împotriva acestei decizii trebuia adoptat de colegiul comisarilor.
55 În orice caz, Comisia consideră că primul motiv a fost invocat în interesul legii și este, în consecință, inadmisibil.
56 Astfel, întrucât reclamantul a fost exclus din procedura de selecție în etapa examinării dosarelor de candidatură de către comisia de preselecție, problema dacă procedura care conduce la detașarea domnului P. ar fi trebuit să se desfășoare conform deciziei PCM sau altor decizii nu poate fi de natură să afecteze situația sa personală, deoarece, chiar în cazul aplicării deciziei PCM, decizia adoptată în privința reclamantului ar fi fost identică, compunerea comisiei de preselecție rămânând neschimbată, indiferent care ar fi fost procedura urmată.
57 În cadrul ședinței, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate împotriva unui motiv întemeiat pe neaplicarea în speță a articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut pentru motivul că nu ar fi fost invocată nici în reclamație, nici în cererea introductivă, ci pentru prima dată în cadrul ședinței, ca răspuns la întrebările adresate de Tribunal.
58 În ședință, Comisia a subliniat de asemenea posibilitatea șefului de reprezentanță ca, în temeiul articolului 38 litera (g) din statut, să fie reintegrat de îndată în postul pe care îl deținea anterior. Această posibilitate ar răspunde pe deplin cerințelor postului, având în vedere legătura personală dintre persoana interesată și membrul Comisiei responsabil pentru strategia de comunicare, existând posibilitatea ca sfârșitul mandatului acestuia să determine sfârșitul perioadei de detașare. În sfârșit, Comisia a subliniat dificultatea de a organiza o procedură de mobilitate între reprezentanțele Comisiei în statele membre, comparabilă cu cea care există între delegații, ținând cont de constrângerea lingvistică care există în legătură cu funcția de șef de reprezentanță, acesta din urmă fiind, de altfel, în cele mai multe cazuri cetățean al țării gazdă.
Aprecierea Tribunalului
59 Mai întâi trebuie să se examineze admisibilitatea motivului întemeiat pe inaplicabilitatea articolului 37 din statut și ulterior problema dacă, în mod legal, Comisia a aplicat în speță, în vederea recrutării șefului Reprezentanței la Atena, dispoziții din statut în materia detașării în interesul serviciului pe lângă o persoană care îndeplinește un mandat prevăzut de tratate.
Cu privire la admisibilitatea motivului întemeiat pe inaplicabilitatea articolului 37 din statut
60 În cadrul ședinței, Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate împotriva motivului întemeiat pe inaplicabilitatea, în speță, a articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut, având în vedere că acest motiv nu ar fi fost invocat în cererea introductivă.
61 O astfel de excepție nu poate fi admisă. Astfel, chiar ca răspuns la motivul reclamantului referitor la nelegalitatea procedurii de selecție a șefului de reprezentanță urmate în speță în legătură cu articolele 7 și 29 din statut, precum și cu articolul 14 alineatul (2) din decizia PCM, Comisia a invocat argumentul potrivit căruia era sarcina sa ca, în cadrul procedurii de selecție menționate, să aplice articolul 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut, astfel încât, în opinia Comisiei, mai degrabă în raport cu această dispoziție decât în raport cu articolele 7 și 29 din statut trebuie să se aprecieze legalitatea procedurii de selecție în litigiu.
62 În aceste condiții, examinarea temeiniciei primului motiv presupune în mod necesar ca Tribunalul să examineze mai întâi aplicabilitatea în speță a articolului 37 din statut.
63 În orice situație, argumentarea reclamantului repune în discuție competența comisarului responsabil pentru problemele legate de personal și de administrație în privința desemnării șefului Reprezentanței la Atena, precum și domeniul de aplicare al articolului 37 din statut, care a fost aplicat de Comisie, ce constituie motive de ordine publică care pot fi invocate din oficiu în orice etapă a procedurii desfășurate în fața Tribunalului.
64 În consecință trebuie să se respingă excepția de inadmisibilitate ridicată împotriva motivului întemeiat pe inaplicabilitatea articolului 37 din statut.
Cu privire la temeinicia motivului bazat pe inaplicabilitatea articolului 37 din statut
65 Cu titlu preliminar, trebuie amintit că, în temeiul articolului 35 din statut, orice funcționar se regăsește în una dintre următoarele situații administrative: activitate, detașare, concediu pentru interese personale, disponibilizare, concediu pentru satisfacerea serviciului militar ori concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale. Este evident că, potrivit articolului 36 din statut, activitatea „funcționarul[ui] care își exercită, în condițiile prevăzute la titlul IV [privind condițiile de muncă], atribuțiile corespunzătoare postului în care a fost repartizat sau pentru care asigură interimatul” constituie situația obișnuită a unui funcționar, celelalte având un caracter excepțional. Pe de altă parte, pentru se regăsi în una dintre aceste alte situații, funcționarul trebuie să îndeplinească acele condiții speciale prevăzute în acest sens în statut.
66 Astfel, în temeiul articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut, un funcționar poate fi detașat în interesul serviciului să „exercite, cu titlu temporar, atribuții pe lângă o persoană care îndeplinește un mandat prevăzut de tratate”, precum un membru al Comisiei.
67 După cum a subliniat Curtea în Hotărârea din 11 iulie 2006, Comisia/Cresson (C‑432/04, Rec., p. I‑6387, punctul 137), scopul detașării pe lângă un comisar este, în general, să permită persoanelor recrutate anterior pe bază de merit, adesea prin concurs, și care au dovedit competențele lor să le exercite în serviciul cabinetelor. Curtea a constatat de asemenea că recrutarea acestor colaboratori se realizează intuitu personae, și anume într‑un mod discreționar, persoanele interesate fiind selectate atât pentru calitățile lor profesionale și morale, cât și pentru aptitudinea lor de a se adapta metodelor de lucru proprii comisarului vizat și celor ale întregului său cabinet (Hotărârea Comisia/Cresson, citată anterior, punctul 130; a se vedea de asemenea în acest sens, în legătură cu desemnarea referenților juridici în cabinetele judecătorilor de la Curtea de Justiție, Hotărârea Tribunalului din 4 septembrie 2008, Duta/Curtea de Justiție, F‑103/07, nepublicată încă în Repertoriul FP, punctul 26, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, cauza T‑475/08 P).
68 Puterea discreționară a persoanei sau a serviciului care beneficiază de detașare, precum și încrederea reciprocă care trebuie să guverneze raporturile stabilite între această persoană sau acest serviciu și funcționarul detașat, pe întreaga perioadă a detașării, au fost subliniate de asemenea de Curte și de Tribunalul de Primă Instanță în legătură cu recrutarea unui funcționar pe lângă un grup politic din Parlamentul European, ceea ce permite AIPN să pună capăt în orice moment acestei detașări atunci când raporturile de încredere reciprocă au încetat să existe (Hotărârea Curții din 29 aprilie 2004, Parlamentul European/Reynolds, C‑111/02 P, Rec., p. I‑5475, punctele 54-56, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 decembrie 2005, Reynolds/Parlamentul European, citată anterior, punctul 66). În același sens, articolul 38 din statut permite funcționarului detașat să solicite, la expirarea fiecărei perioade de șase luni, încetarea detașării sale, fapt care demonstrează precaritatea ce caracterizează raportul de muncă dintre persoana interesată și persoana pe lângă care este detașată.
69 În speță, Comisia susține, în primul rând, că însăși natura atribuțiilor exercitate de șeful de reprezentanță, care ar reprezenta o legătură între Comisie și autoritățile naționale, regionale sau locale ale statului membru gazdă, justifică detașarea în interesul serviciului, în temeiul articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut.
70 Această justificare nu poate fi reținută. Astfel, „caracterul politic și sensibil”, în opinia Comisiei, al atribuțiilor exercitate de șeful de reprezentanță, indiferent cât de real ar fi, nu poate, în sine, să justifice situația detașării unui funcționar. O astfel de interpretare a articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut ar permite detașarea pe lângă comisarii respectivi a tuturor funcționarilor care exercită funcții „politice și sensibile” în cadrul instituției care revin în mod normal personalului cu funcții de conducere de nivel mediu și ar aduce astfel atingere structurii înseși a funcției publice europene, astfel cum a fost stabilită la articolul 35 din statut, repunând în discuție, printre altele, claritatea raporturilor ierarhice.
71 În plus, decizia PCM include la articolul 2 alineatul (1) șefii de reprezentanță în categoria personalului cu funcții de conducere de nivel mediu.
72 În al doilea rând, Comisia susține că articolul 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut nu impune ca un funcționar detașat pe lângă un membru al unei instituții să își exercite efectiv atribuțiile în cadrul cabinetului său sau să fie inclus în organigrama acestuia.
73 În această privință, trebuie amintit, după cum s‑a subliniat la punctele 68 și 69 din prezenta hotărâre, că o detașare în interesul serviciului „pe lângă o persoană care îndeplinește un mandat prevăzut de tratate” presupune existența unei relații de încredere intuitu personae între aceasta din urmă și funcționarul detașat, relație care implică posibilitatea de a stabili în permanență raporturi directe și strânse între persoanele interesate, în funcție de metodele de lucru proprii comisarului vizat și de cele ale întregului său cabinet.
74 Chiar presupunând că distanța fizică nu face, în principiu, imposibilă sau deosebit de dificilă stabilirea unor raporturi personale între șefii de reprezentanță și comisarul responsabil de strategia de comunicare, trebuie să se constate că în speță Comisia nu a dovedit existența unor astfel de raporturi.
75 Dimpotrivă, din dosar și în special din organigrama DG Comunicare reiese că interlocutorii direcți ai șefilor de reprezentanță fac parte, în primul rând din Direcția B „Reprezentanțe” a direcției generale menționate, sub autoritatea directorului general. Comisia însăși a subliniat, în înscrisurile sale, că intensitatea contactelor cu comisarul responsabil pentru comunicare sau cu membrii cabinetului său variază în funcție de evenimentele politice de natură conjuncturală, precum o vizită a comisarului în statul membru respectiv. Împrejurările că rapoartele întocmite de șeful de reprezentanță sunt adresate direct comisarului responsabil, că există contacte telefonice, schimburi de corespondență sau reuniuni între șeful de reprezentanță și comisar sau membrii cabinetului său ori că aceste schimburi au un conținut confidențial nu permit, în sine, să se demonstreze caracterul intuitu personae al raportului de muncă dintre comisarul responsabil pentru comunicare și șeful de reprezentanță vizat. Astfel de împrejurări pot caracteriza de asemenea raporturile dintre un director general al Comisiei și un comisar, fără ca directorul general să fie detașat, în interesul serviciului, pe lângă acesta din urmă. În plus, din dosar reiese că șefii de reprezentanță trebuie în realitate să acorde asistență tuturor comisarilor, în special atunci când aceștia se deplasează în statul membru gazdă.
76 În sfârșit, deși este adevărat că durata detașării șefului Reprezentanței Comisiei la Atena este limitată la trei ani, după cum rezultă din anunțul pentru ocuparea postului vacant în litigiu, această durată, care poate fi prelungită o dată cu maximum doi ani nu corespunde în mod necesar celei a mandatului comisarului responsabil pentru strategia de comunicare și nu s‑a dovedit că, în general, la expirarea mandatului acestuia din urmă, mandatul șefilor de reprezentanță ia sfârșit.
77 În al treilea rând, Comisia a arătat că norma prevăzută la articolul 38 litera (g) din statut, potrivit căreia, la încheierea perioadei de detașare, funcționarul este reintegrat de îndată în postul pe care îl deținea anterior, ar permite să se rezolve dificultățile care reies din imposibilitatea de a organiza o procedură de mobilitate comparabilă cu cea care se prevede pentru funcționarii repartizați într‑o țară terță. Fără a pune la îndoială dificultățile practice legate de mobilitatea șefilor de reprezentanță, nu se poate condiționa aplicabilitatea regimului de detașare de interesul operațional pe care l‑ar reprezenta aplicarea unui astfel de regim la o anumită categorie de funcționari. Cu alte cuvinte, aplicabilitatea articolului 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut depinde numai de condițiile prevăzute în această dispoziție, însă în niciun fel de consecințele administrative care ar rezulta din aplicarea sa. Orice altă interpretare ar echivala cu a permite utilizarea articolului 37 din statut într‑un alt scop decât cel pentru care a fost prevăzut și, prin urmare, cu a legitima o schimbare a destinației procedurii.
78 În al patrulea rând, trebuie să se constate că, după cum a recunoscut de altfel Comisia în cadrul ședinței, procedura de selecție a șefilor de reprezentanță detașați pe lângă comisarul responsabil pentru strategia de comunicare, astfel cum a fost organizată prin notele din 20 aprilie și din 26 mai 2005 ale directorului general al DG Personal și Administrație, nu este atât de diferită, prin importanța sa, de procedura de selecție a personalului cu funcții de conducere de nivel mediu, astfel cum este prevăzută la articolul 8 și la articolul 14 alineatul (2) din decizia PCM, diferența fundamentală fiind legată de desemnarea AIPN. În primul caz, în ceea ce privește numirea șefului de reprezentanță de gradul AD 12, este vorba despre comisarul responsabil pentru personal și administrație, în acord cu cabinetul președintelui Comisiei și al comisarului responsabil pentru strategia de comunicare; în al doilea caz, este vorba, conform articolului 14 alineatul (2) din decizia PCM, despre directorul general pentru presă și comunicare.
79 Or, este dificil de consiliat organizarea sistematică a unei proceduri de selecție pentru detașarea unui funcționar pe lângă un comisar, comparabilă cu cea care este organizată pentru ocuparea posturilor ce implică funcții de conducere de nivel mediu cu caracterul discreționar care, în principiu, caracterizează alegerea de către un comisar a colaboratorilor săi, detașați pe lângă acesta.
80 În al cincilea și în ultimul rând, Comisia susține că, în orice caz, din moment ce reclamantul a fost exclus din procedura de selecție din etapa examinării dosarelor de candidatură de comitetul de preselecție, nu ar exista un interes pentru a solicita anularea deciziei atacate, întrucât compunerea comitetului ar fi identică în cazul aplicării deciziei PCM.
81 În această privință, trebuie observat că, atât în memoriul său în apărare, cât și în cadrul ședinței, Comisia a arătat că, inclusiv după intervenția comitetelor de preselecție și de selecție, toate candidaturile au fost supuse CCN și celor trei cabinete ale comisarilor vizați, astfel încât aprecierea comitetelor menționate nu putea anticipa aprecierea finală a AIPN. În aceste condiții, împrejurarea că acea candidatură a reclamantului a fost înlăturată în etapa preselecției nu îl lipsește pe acesta de interesul de a contesta legalitatea procedurii care a urmat, pentru motivul implicării celor trei cabinete de comisari înaintea adoptării deciziei de numire. În plus, reclamantul își păstrează un interes de a acționa pentru ca ilegalitatea în cauză să nu se repete în cadrul unei proceduri similare de selecție (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, Rep., p. I‑4333, punctul 50, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 iulie 2005, Wunenburger/Comisia, T‑370/03, RecFP, p. I‑A‑189 și II‑853, punctul 20).
82 Din considerațiile de mai sus și fără a fi necesar să se examineze celelalte aspecte ale primului motiv și celelalte motive invocate de reclamant, rezultă că în mod nelegal Comisia a utilizat în speță articolul 37 primul paragraf litera (a) a doua liniuță din statut în locul articolelor 7 și 29 pentru recrutarea șefului Reprezentanței la Atena și că, în consecință, decizia atacată trebuie anulată din cauză că a fost adoptată în baza unei proceduri la rândul său nelegale și, în special, pentru viciu de necompetență.
Cu privire la cheltuielile de judecată
83 În temeiul articolului 122 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prevederile capitolului VIII al titlului II din regulamentul menționat referitoare la cheltuieli nu se aplică decât cererilor înregistrate pe rolul Tribunalului începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament de procedură, și anume 1 noiembrie 2007. Prevederile pertinente în materie din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță continuă să se aplice mutatis mutandis cauzelor în curs de judecată înregistrate pe rolul Tribunalului înaintea acestei date.
84 În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Comisiei Comunităților Europene din 21 decembrie 2006 prin care se respinge candidatura domnului Menidiatis la postul vacant de șef al Reprezentanței Comisiei la Atena (Grecia) și prin care domnul P. este numit în acest post.
2) Obligă Comisia Comunităților Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Kanninen | Kreppel | Van Raepenbusch |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 2 aprilie 2009.
Textele prezentei hotărâri, precum și hotărârile instanțelor comunitare citate în aceasta și nepublicate în Repertoriu sunt disponibile pe site‑ul internet al Curții de Justiție: www.curia.europa.eu