Language of document : ECLI:EU:T:2012:626

Cauza T‑541/10

Anotati Dioikisi Enoseon Dimosion Ypallilon (ADEDY) și alții

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Acțiune în anulare – Decizii adresate unui stat membru pentru remedierea unei situații de deficit excesiv – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate”

Sumar – Ordonanța Tribunalului (Camera întâi) din 27 noiembrie

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Criterii – Decizie a Consiliului prin care un stat membru este somat să ia măsuri de reducere a deficitului excesiv – Acțiune introdusă de o confederație sindicală și de membri ai acesteia – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 1467/97 al Consiliului, art. 5)

2.      Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Acte care necesită măsuri naționale de transpunere – Posibilitatea persoanelor fizice sau juridice de a utiliza calea trimiterii preliminare în aprecierea validității – Obligația statelor membre de a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă – Deschiderea căii acțiunii în anulare în fața instanței Uniunii în cazul inexistenței unor căi de atac în fața instanței naționale – Excludere

[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE și art. 263 TFUE, 267 TFUE și 277 TFUE]

1.      Condiția de admisibilitate prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct prin decizia care face obiectul acțiunii, impune, în principiu, două criterii cumulative, și anume ca măsura contestată, în primul rând, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și, în al doilea rând, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii Europene, fără aplicarea unor alte norme intermediare.

În consecință, o confederație sindicală care cuprinde în calitate de membri, în esență, ansamblul funcționarilor și lucrătorilor angajați ai persoanelor juridice de drept public, precum și membrii acestei confederații nu sunt afectați direct de decizia Consiliului prin care un stat membru este somat să ia măsurile necesare de reducere a deficitului excesiv.

Astfel, dispoziția acestei decizii referitoare la măsurile pe care un stat membru trebuie să le ia pentru a reduce deficitul excesiv, din moment ce impune statului membru vizat obligația de a atinge un obiectiv bugetar, și anume economisirea unei anumite sume anual prin intermediul unei reduceri a primelor plătite funcționarilor fără a determina nici modalitățile acestei reduceri, nici categoriile de funcționari vizate de aceasta, elemente care sunt lăsate la aprecierea sa, nu este de natură să producă direct efecte asupra situației juridice a reclamanților întrucât autoritățile statului membru dispun de o marjă de apreciere importantă în cadrul punerii sale în aplicare.

De asemenea, dispoziția deciziei vizate care prevede obligația aceluiași stat membru de a adopta o lege care să asigure o reformă a sistemului de pensii pentru a garanta sustenabilitatea acestuia pe termen mediu și lung, întrucât necesită adoptarea unei legi pentru a fi pusă în aplicare și lasă o marjă de apreciere foarte importantă autorităților statului membru pentru definirea conținutului acestei legi, cu condiția ca aceasta să asigure sustenabilitatea pe termen mediu și lung a sistemului elen de pensii, nu îi privește direct pe reclamanții menționați, numai această lege putând, eventual, să afecteze direct situația lor juridică.

În plus, dispoziția aceleiași decizii care prevede un plafon pentru înlocuirea personalului sectorului public care se pensionează constituie o măsură generală de organizare și de gestionare a administrației publice și nu afectează, așadar, direct situația juridică a reclamanților. Astfel, în măsura în care această dispoziție ar provoca o degradare a funcționării serviciilor publice și ar deteriora condițiile de muncă ale reclamanților, ar fi vorba despre o împrejurare care nu ar privi situația lor juridică, ci numai situația lor de fapt.

În sfârșit, întrucât obiectivul final este reducerea deficitului public excesiv al țării, dispozițiile care prevăd adoptarea de către statul membru în cauză a unor măsuri de consolidare fiscală, a unor măsuri prin care se urmărește consolidarea supravegherii și a disciplinei bugetare, precum și a unor măsuri de natură structurală care vizează în special creșterea competitivității economiei naționale în general, ținând seama de amploarea lor, necesită măsuri naționale de punere în aplicare care vor preciza conținutul acestora. În cadrul acestei puneri în aplicare, autoritățile statului membru în cauză dispun de o marjă importantă de apreciere, cu condiția ca obiectivul final de reducere a deficitului excesiv să fie respectat. Măsurile naționale sunt cele care, eventual, vor afecta direct situația juridică a reclamanților.

(a se vedea punctele 64, 70, 72-74, 76, 78, 80 și 84)

2.      Tratatul, prin articolele 263 TFUE și 277 TFUE, pe de o parte, și prin articolul 267 TFUE, pe de altă parte, a stabilit un sistem complet de căi de atac și de proceduri destinate să asigure controlul legalității actelor instituțiilor, atribuindu‑le instanței Uniunii. În acest sistem, persoanele fizice sau juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 TFUE, să atace direct acte ale Uniunii cu aplicabilitate generală care presupun măsuri de executare din partea statului membru destinatar au posibilitatea, în special, să invoce nevaliditatea unor asemenea acte în fața instanțelor naționale și să le determine pe acestea din urmă, care nu sunt competente să constate ele însele nevaliditatea actelor respective, să se adreseze Curții în această privință pe calea întrebărilor preliminare.

Admisibilitatea unei acțiuni în anularea actelor menționate în fața instanței Uniunii nu poate depinde de problema dacă există o cale de atac în fața unei instanțe naționale care permite examinarea validității lor; ea nu poate depinde nici de pretinsa lentoare a procedurilor naționale. Astfel, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE prevede că revine statelor membre să stabilească căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

(a se vedea punctele 89, 90 și 93)