Cauza T‑208/13
Portugal Telecom SGPS, SA
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața portugheză și piața spaniolă a telecomunicațiilor – Clauză de neconcurență pe piața iberică inserată în contractul de achiziționare de către Telefónica a cotei deținute de Portugal Telecom în cadrul operatorului brazilian de telefonie mobilă Vivo – Rezervă legală «în măsura permisă de lege» – Obligație de motivare – Încălcare prin obiect – Restrângere accesorie – Concurență potențială – Încălcare prin efecte – Calcul al cuantumului amenzii – Cerere de audiere a unor martori”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 28 iunie 2016
1. Procedură jurisdicțională – Cerere introductivă – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Motive de drept care nu au fost expuse în cererea introductivă – Expunere de considerații imprecise care obligă instituția pârâtă și instanța Uniunii să recurgă la supoziții și deducții – Inadmisibilitate
[Statutul Curții de Justiție, art. 21 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1)]
2. Acțiune în anulare – Motive – Noțiune – Elemente ale unei cereri în anulare care figurează în partea consacrată rezumatului deciziei – Includere – Condiție – Contestare clară și neechivocă a validității constatărilor reținute în decizia atacată
[Statutul Curții de Justiție, art. 21 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1)]
3. Procedură jurisdicțională – Motivarea hotărârilor – Conținut – Motivare implicită a Tribunalului – Admisibilitate – Condiții
4. Acțiune în anulare – Motive – Nemotivare sau insuficiența motivării – Motiv distinct de cel privind legalitatea pe fond
(art. 263 și 296 TFUE)
5. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere
(art. 263 și 296 TFUE)
6. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Conținutul și obiectivul unei înțelegeri, precum și contextul economic și juridic al dezvoltării acesteia – Distincție între încălcări prin obiect și încălcări prin efect – Intenția părților la un acord de a restrânge concurența – Criteriu care nu este necesar – Încălcare prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Criterii de apreciere
[art. 101 alin. (1) TFUE]
7. Înțelegeri – Interzicere – Exceptare – Clauză calificată drept restricție accesorie – Noțiunea de restricție accesorie – Conținut – Restricție direct legată de o operațiune principală și necesară pentru realizarea acesteia – Caracter obiectiv și proporțional – Apreciere economică complexă – Control jurisdicțional – Limite – Consecințe ale calificării
[art. 101 alin. (1) și (3) TFUE]
8. Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Dovada încălcării – Aprecierea valorii probante a diferitor elemente de probă – Criterii – Declarații ale întreprinderilor care au participat la înțelegere
(art. 101 TFUE)
9. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE – Obligația de a proceda la o delimitare a pieței – Lipsă, în cazul unui acord având ca obiect împărțirea piețelor
(art. 101 TFUE)
10. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Calificarea unei întreprinderi drept concurent potențial – Criterii
[art. 101 alin. (1) TFUE]
11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Inexistența unei liste obligatorii sau exhaustive de criterii – Marjă de apreciere rezervată Comisiei
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]
12. Acte ale instituțiilor – Orientări privind calcularea amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență – Natură juridică – Normă de conduită indicativă care implică o autolimitare a puterii de apreciere a Comisiei – Obligația de respectare a principiilor egalității de tratament și protecției încrederii legitime
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]
13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Întindere
(art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 17, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
14. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Decizie de aplicare a unor amenzi – Indicarea elementelor de apreciere care au permis Comisiei să evalueze gravitatea și durata încălcării – Indicare suficientă
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicările 2006/C 210/02 și 2006/C 298/11 ale Comisiei]
15. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Cifra de afaceri globală a întreprinderii în cauză – Cifra de afaceri realizată pe baza produselor care au făcut obiectul încălcării – Luare în considerare – Limite – Stabilirea valorii vânzărilor realizate în legătură directă sau indirectă cu încălcarea – Criterii
[art. 101 și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctele 6 și 13]
16. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Control jurisdicțional al deciziilor adoptate de Comisie în materia concurenței – Control de legalitate și de fond, atât de drept, cât și de fapt – Încălcare – Lipsă
(art. 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
17. Procedură jurisdicțională – Măsuri de cercetare judecătorească – Audierea martorilor – Putere de apreciere a Tribunalului – Incidența principiului dreptului la un proces echitabil
(Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 91)
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 68-70 și 270)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 71)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 75)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 78)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 78 și 220)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 86-91, 173, 174, 178, 190 și 191)
7. Dacă o operațiune sau o activitate determinată nu intră sub incidența principiului interdicției prevăzut la articolul 101 alineatul (1) TFUE, având în vedere caracterul său neutru sau efectul său pozitiv în ceea ce privește concurența, nici restrângerea autonomiei comerciale a unei sau mai multor participante la această operațiune sau la această activitate nu intră sub incidența principiului interdicției, dacă această restricție este necesară în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a operațiunii sau a activității menționate și proporțională cu obiectivele uneia sau ale celeilalte.
Astfel, atunci când nu este posibilă disocierea unei asemenea restricții de operațiunea sau de activitatea principală fără a compromite existența și obiectivele acesteia, este necesar să se examineze compatibilitatea acestei restricții cu articolul 101 TFUE împreună cu compatibilitatea operațiunii sau a activității principale față de care este accesorie, chiar dacă, considerată separat, o asemenea restricție poate părea, la prima vedere, că intră sub incidența principiului interdicției prevăzut la articolul 101 alineatul (1) TFUE. Prin urmare, noțiunea de restricție accesorie în dreptul concurenței include orice restricție direct legată de o operațiune principală și necesară pentru realizarea acesteia.
Prin restricție direct legată de realizarea unei operațiuni principale trebuie să se înțeleagă orice restricție care este subordonată ca importanță față de realizarea operațiunii în cauză și care implică o legătură evidentă cu aceasta.
Condiția referitoare la caracterul necesar al unei restricții implică o dublă examinare. Astfel, trebuie stabilit, pe de o parte, dacă restricția este în mod obiectiv necesară pentru realizarea operațiunii principale și, pe de altă parte, dacă este proporțională în raport cu aceasta. Examinarea necesității obiective a unei restricții în raport cu operațiunea principală nu poate fi decât relativ abstractă. Nu este vorba despre a analiza dacă, având în vedere situația concurenței pe piața în cauză, restricția este indispensabilă pentru succesul comercial al operațiunii principale, ci despre a stabili dacă, în cadrul special al operațiunii principale, restricția este necesară pentru realizarea acestei operațiuni. Dacă, în lipsa restricției, operațiunea principală se dovedește dificil sau chiar imposibil de realizat, restricția poate fi considerată o necesitate obiectivă pentru realizarea acesteia.
Din moment ce o restricție este obiectiv necesară pentru realizarea unei operațiuni principale, trebuie să se verifice și dacă durata acesteia și domeniul său de aplicare material și geografic nu depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea operațiunii în cauză. În cazul în care există astfel de depășiri, operațiunea trebuie să facă obiectul unei analize separate în cadrul articolului 101 alineatul (3) TFUE.
Pe de altă parte, în măsura în care aprecierea caracterului accesoriu al unei operațiuni implică aprecieri economice complexe din partea Comisiei, controlul jurisdicțional al acestei aprecieri se limitează la verificarea respectării normelor de procedură, a caracterului suficient al motivării și a exactității materiale a situației de fapt, a lipsei unei erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere.
În sfârșit, dacă se dovedește că o restricție este direct legată și necesară realizării unei operațiuni principale, compatibilitatea acestei restricții cu normele de concurență trebuie să fie examinată cu compatibilitatea operațiunii principale. Astfel, atunci când operațiunea principală nu cade sub influența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, aceeași soluție se aplică și restricțiilor direct legate și necesare acestei operațiuni. În schimb, dacă operațiunea principală constituie o restricție în sensul acestei dispoziții, însă beneficiază de o exceptare în temeiul articolului 101 alineatul (3) TFUE, excepția respectivă acoperă deopotrivă acele restricții accesorii.
(a se vedea punctele 97-101 și 104-107)
8. În dreptul concurenței al Uniunii, chiar dacă o mărturie a unui martor direct al împrejurărilor pe care acesta le‑a prezentat trebuie în principiu să fie calificată drept element de probă cu o valoare probantă ridicată, trebuie de asemenea să se ia în considerare faptul că declarația a fost realizată de o persoană care ar putea avea un interes direct în cauză și care nu poate fi calificată ca independentă de reclamantă. Astfel, în ceea ce privește valoarea probantă care trebuie atribuită diferitor elemente de probă, singurul criteriu relevant de apreciere a probelor furnizate în mod liber constă în credibilitatea acestora. Potrivit normelor general aplicabile în materia probelor, credibilitatea și, prin urmare, valoarea probantă a unui înscris depind de originea sa, de împrejurările întocmirii lui, de destinatarul său și de caracterul rezonabil și fiabil al conținutului acestuia.
(a se vedea punctele 149 și 150)
9. În contextul aplicării normelor Uniunii în materia dreptului concurenței, Comisia nu este obligată întotdeauna să efectueze o definire precisă a pieței sau a piețelor relevante. În fapt, definirea pieței relevante nu are același rol după cum este vorba despre aplicarea articolului 101 TFUE sau a articolului 102 TFUE. Astfel, în cadrul aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE, nu se impune o definiție prealabilă a pieței relevante în situația în care acordul în litigiu are în sine un obiect anticoncurențial, și anume în situația în care Comisia a putut să concluzioneze în mod corect, fără o delimitare prealabilă a pieței, că acordul în discuție denaturează concurența și este susceptibil să afecteze în mod semnificativ comerțul dintre statele membre. Dacă însuși obiectul unui acord este de a restrânge concurența printr‑o împărțire a piețelor, nu este astfel necesar să se definească piețele relevante cu precizie, din moment ce concurența actuală sau potențială a fost restricționată în mod necesar.
(a se punctele 175 și 176)
10. Faptul de a încheia un acord de neconcurență constituie o recunoaștere de către părți a faptului că sunt, cel puțin, concurenți potențiali cu privire la anumite servicii. În această privință, în prezența unei piețe liberalizate, precum cea din sectorul telecomunicațiilor, Comisia nu trebuie să efectueze o analiză a structurii pieței în cauză și a aspectului dacă intrarea pe această piață ar corespunde, pentru fiecare dintre părți, unei strategii economice viabile, însă ea trebuie să examineze dacă există bariere insurmontabile la intrarea pe piață, care ar exclude orice concurență potențială.
Dacă intenția pe care o are o întreprindere de a intra pe o piață este eventual relevantă pentru a verifica dacă aceasta poate fi considerată un concurent potențial pe piața respectivă, elementul esențial pe care trebuie să fie întemeiată o astfel de calificare îl reprezintă totuși capacitatea sa de a intra pe piața respectivă.
(a se vedea punctele 180, 181 și 186)
11. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 195 și 196)
12. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 197-200)
13. În ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, competența de fond autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.
Totuși, exercitarea competenței de fond nu echivalează cu un control din oficiu și procedura în fața instanțelor Uniunii este contradictorie. Cu excepția motivelor de ordine publică pe care instanța este ținută să le ridice din oficiu, cum ar fi lipsa de motivare a deciziei atacate, sarcina de a invoca motive împotriva acesteia din urmă și de a prezenta elemente de probă în susținerea acestor motive revine reclamantului. Această cerință de natură procedurală nu este contrară normei potrivit căreia, în ceea ce privește încălcările normelor de concurență, revine Comisiei obligația de a face dovada încălcărilor pe care le constată și de a stabili elementele de probă de natură a demonstra, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări. Astfel, în cadrul unei căi de atac jurisdicționale, reclamantul trebuie să identifice elementele contestate din decizia atacată, să formuleze critici în această privință și să aducă probe care pot consta în indicii serioase, prin care să se urmărească demonstrarea temeiniciei criticilor sale.
(a se vedea punctele 205, 206 și 272-274)
14. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 220-222)
15. În ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, punctul 13 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 are astfel drept obiectiv să rețină ca punct de plecare pentru calculul amenzii aplicate unei întreprinderi un cuantum care reflectă importanța economică a încălcării și ponderea relativă a întreprinderii respective în cadrul acesteia. În consecință, noțiunea de valoare a vânzărilor prevăzută la acest punct 13 din aceste orientări include vânzările realizate pe piața vizată de încălcare în Spațiul Economic European, fără să fie necesar să se stabilească dacă aceste vânzări au fost afectate în mod real de această încălcare, partea din cifra de afaceri globală ce provine din vânzarea produselor care fac obiectul încălcării fiind cea mai în măsură să reflecte importanța economică a acestei încălcări.
Cu toate acestea, deși s‑ar aduce, desigur, atingere obiectivului urmărit de această dispoziție în cazul în care noțiunea de valoare a vânzărilor vizată în cuprinsul său ar trebui interpretată în sensul că vizează doar cifra de afaceri realizată cu vânzările pentru care s‑a stabilit că au fost afectate în mod real de înțelegerea imputată, această noțiune nu se poate extinde totuși până la înglobarea vânzărilor realizate de întreprinderea în discuție care nu intră, direct sau indirect, în sfera acestei înțelegeri.
În acest context, nu se poate impune Comisiei, în prezența unei restrângeri prin obiect, ca aceasta să efectueze din oficiu o examinare a concurenței potențiale pentru toate piețele și serviciile vizate de domeniul de aplicare al încălcării, cu riscul de a introduce prin intermediul stabilirii valorii vânzărilor care trebuie luate în considerare pentru calculul amenzii obligația de a examina concurența potențială, în timp ce un astfel de exercițiu nu este necesar în cazul unei restrângeri a concurenței prin obiect.
Cu toate acestea, a impune Comisiei să stabilească vânzările care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea nu înseamnă a‑i impune, în contextul stabilirii cuantumului amenzii, o obligație pe care nu o are în scopul aplicării articolului 101 TFUE în ceea ce privește o încălcare care are un obiect anticoncurențial. O astfel de soluție înseamnă astfel numai că se iau măsurile care se impun ca urmare a faptului că valoarea vânzărilor trebuie să se afle în legătură directă sau indirectă cu încălcarea în sensul punctului 13 din orientări și nu poate include vânzări care nu intră, direct sau indirect, în perimetrul încălcării sancționate. În consecință, începând din momentul în care Comisia alege să se întemeieze, pentru a stabili cuantumul amenzii, pe valoarea vânzărilor în legătură directă sau indirectă cu încălcarea, aceasta trebuie să stabilească valoarea respectivă în mod precis.
(a se vedea punctele 237-241)
16. Lipsa unui control din oficiu asupra totalității decizii atacate nu încalcă principiul protecției jurisdicționale efective. Nu este indispensabil în vederea respectării acestui principiu ca Tribunalul să aibă obligația de a efectua din oficiu o nouă cercetare judecătorească completă a dosarului.
Astfel, controlul deciziilor adoptate de Comisie în materie de concurență prevăzut de tratate implică faptul că instanța Uniunii exercită un control atât de drept, cât și de fapt și că are competența de a aprecia probele, de a anula decizia atacată și de a modifica cuantumul amenzilor. Nu reiese, prin urmare, că controlul legalității prevăzut la articolul 263 TFUE, completat de competența de fond cu privire la cuantumul amenzii, prevăzută la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, este contrar cerințelor principiului protecției jurisdicționale efective care figurează la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Prin urmare, în lipsa unor argumente și a unor elemente de probă prezentate în susținerea motivului întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, Tribunalul nu este obligat să examineze din oficiu, în exercitarea competenței sale de fond, respectarea principiului respectiv de către Comisie, la momentul stabilirii cuantumului amenzii.
(a se vedea punctele 245 și 275-277)
17. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 280-286)