Cauza C‑600/14

Republica Federală Germania

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Acțiune în anulare – Acțiune externă a Uniunii Europene – Articolul 216 alineatul (1) TFUE – Articolul 218 alineatul (9) TFUE – Stabilirea poziției care trebuie adoptată în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr‑un acord internațional – Comitetul de revizuire al Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF) – Modificarea Convenției privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) și a apendicelor acesteia – Competență partajată între Uniune și statele sale membre – Competența externă a Uniunii într‑o materie în care Uniunea nu a adoptat până la acel moment norme comune – Validitatea Deciziei 2014/699/UE – Obligația de motivare – Principiul cooperării loiale”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 decembrie 2017

1.        Uniunea Europeană – Competențe atribuite – Competențe interne și externe – Respectarea principiului atribuirii

[art. 5 alin. (2) TUE]

2.        Acorduri internaționale – Încheiere – Competența Uniunii – Atribuire explicită sau implicită – Caracter exclusiv sau partajat

[art. 3 alin. (2) TFUE și art. 216 alin. (1) TFUE]

3.        Acorduri internaționale – Încheiere – Competența Uniunii – Competență din perspectiva necesității încheierii acordului pentru realizarea unui obiectiv vizat de tratate – Conținut – Modificarea Convenției privind transporturile internaționale feroviare – Includere – Competență partajată între Uniune și statele sale membre – Necesitate ca Uniunea să‑și fi exercitat deja competența normativă internă înainte de a acționa pe plan extern – Lipsă

[art. 5 alin. (2) TUE; art. 2 alin. (2) TFUE și art. 4 alin. (2) lit. (g) TFUE, art. 91 alin. (1) TFUE și art. 216 alin. (1) TFUE; Decizia 2014/699 a Consiliului]

4.        Acte ale instituțiilor – Indicarea temeiului juridic – Obligație – Conținut – Omisiune care nu constituie un viciu esențial – Limite – Referire explicită indispensabilă exercitării controlului jurisdicțional

(art. 296 TFUE)

5.        Acorduri internaționale – Încheiere – Competența Uniunii – Competență din perspectiva necesității încheierii acordului pentru realizarea unui obiectiv vizat de tratate – Cerințe de formă sau de procedură în privința actului de adoptat

[art. 216 alin. (1) TFUE și art. 352 TFUE]

1.      Respectarea principiului atribuirii prevăzut la articolul 5 alineatul (2) prima teză TUE se impune atât în cazul acțiunii interne, cât și în cazul acțiunii internaționale a Uniunii.

(a se vedea punctul 44)

2.      O competență externă a Uniunii poate exista în afara ipotezelor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) TFUE. Astfel, competența Uniunii de a încheia acorduri internaționale poate rezulta nu numai dintr‑o atribuire explicită prin tratate, ci poate decurge în mod implicit și din alte dispoziții ale tratatelor sau din acte adoptate, în cadrul acestor dispoziții, de instituțiile Uniunii. În special, de fiecare dată când dreptul Uniunii conferă instituțiilor respective competențe pe plan intern în vederea realizării unui obiectiv determinat, Uniunea este învestită cu competența de a‑și asuma angajamentele internaționale necesare realizării acestui obiectiv, chiar în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens. Această din urmă ipoteză este vizată în prezent la articolul 216 alineatul (1) TFUE.

În plus, trebuie făcută distincția între existența unei competențe externe a Uniunii și natura exclusivă sau partajată a acestei competențe eventuale. Această distincție este reflectată în Tratatul FUE. Astfel, din modul de redactare a articolului 216 alineatul (1) TFUE, în care nu se face nicio distincție în funcție de natura exclusivă sau partajată a competenței externe a Uniunii, rezultă că Uniunea este învestită cu o astfel de competență în patru situații. Ipoteza în care încheierea unui acord poate influența normele comune sau poate să le modifice domeniul de aplicare, ipoteză în care competența Uniunii este exclusivă, în temeiul articolului 3 alineatul (2) TFUE, nu constituie decât una dintre aceste situații. De asemenea, din compararea modurilor de redactare a articolului 216 alineatul (1) TFUE și, respectiv, a articolului 3 alineatul (2) TFUE, rezultă că situațiile în care Uniunea dispune de o competență externă, în conformitate cu prima dintre aceste dispoziții, nu se limitează la diferitele ipoteze prevăzute de cea de a doua dispoziție, în care Uniunea dispune de o competență externă exclusivă.

(a se vedea punctele 45-47 și 49-51)

3.      Punctele înscrise pe ordinea de zi a celei de a 25‑a sesiuni a Comitetului de revizuire al Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare și referitoare la propunerile de modificare a Convenției privind transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, cu privire la care Consiliul a stabilit pozițiile care trebuie adoptate în numele Uniunii, țin de competența externă a Uniunii. Prin urmare, Consiliul nu a încălcat principiul atribuirii prevăzut la articolul 5 alineatul (2) prima teză TUE.

Astfel, amendamentele în cauză privesc dreptul privat al contractelor de transport internațional feroviar, materie care ține de o politică a Uniunii, și anume politica comună a transporturilor, care face obiectul titlului VI, denumit „Transporturile”, din partea a treia intitulată „Politicile și acțiunile interne ale Uniunii” a Tratatului FUE, și care trebuie să fie considerată, așadar, corespunzătoare unuia dintre obiectivele Tratatului FUE. În această privință, din moment ce clauzele din Convenția privind transporturile internaționale feroviare și din apendicele sale la care se referă aceste amendamente vizează stabilirea de norme armonizate la nivel internațional, inclusiv pentru transporturile internaționale efectuate dinspre sau către teritoriul unui stat membru ori prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre, pentru părțile de traseu situate în afara teritoriului Uniunii și, în principiu, de asemenea pentru părțile de traseu situate pe teritoriul Uniunii, trebuie să se considere că faptul că Uniunea ia poziție cu privire la respectivele amendamente contribuie la realizarea obiectivelor politicii comune în domeniul transporturilor, în cadrul competenței care îi este recunoscută Uniunii prin articolul 91 alineatul (1) TFUE și care cuprinde și un aspect extern. Această luare de poziție este necesară, în consecință, pentru a realiza, în cadrul politicilor Uniunii, unul dintre obiectivele vizate de tratate, în sensul articolului 216 alineatul (1) TFUE.

Pe de altă parte, nu se poate susține în mod valabil că, întrucât domeniul transporturilor ține, în temeiul articolului 4 alineatul (2) litera (g) TFUE, de competența partajată între Uniune și statele sale membre, Uniunea nu ar putea acționa pe plan extern înainte de a acționa pe plan intern prin adoptarea de norme comune în materiile în care au fost încheiate angajamente internaționale. Astfel, existența unei competențe externe a Uniunii nu depinde în niciun caz de exercitarea prealabilă de către Uniune a competenței sale normative interne în domeniul vizat. În fapt, articolul 2 alineatul (2) prima teză TFUE nu condiționează existența în favoarea Uniunii a unei competențe externe partajate cu statele sale membre de existența în tratate a unei dispoziții care să confere în mod explicit o astfel de competență externă Uniunii.

(a se vedea punctele 56, 60, 62, 66, 67 și 72)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 80-84)

5.      Deși articolul 216 alineatul (1) TFUE enumeră, într‑adevăr, diferitele situații în care Uniunea este abilitată să încheie un acord internațional, acesta nu prevede, spre deosebire de articolul 352 TFUE, nicio cerință de formă sau de procedură în acest scop. Forma actului și procedura de urmat trebuie să fie stabilite, în consecință, prin referire la celelalte dispoziții din tratate.

(a se vedea punctul 89)