Hotărârea Tribunalului din 5 octombrie 2011 - Cooperativa Vitivinícola Arousana/OAPI - Sotelo Ares (ROSALIA DE CASTRO)
["Marcă comunitară - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale ROSALIA DE CASTRO - Marca națională verbală anterioară ROSALIA - Motiv relativ de refuz - Risc de confuzie - Similitudinea produselor - Aprecierea similitudinii semnelor pe plan conceptual - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr.°207/2009"]
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamantă: Cooperativa Vitivinícola Arousana, S. Coop. Galega (Meaño, Spania) (reprezentant: E. Sánchez-Quiñones González, avocat)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: J. Crespo Carrillo, agent)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal: María Constantina Sotelo Ares (Cambados, Spania) (reprezentant: C. Lema Devesa, avocat)
Obiectul
Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 19 iulie 2010 (cauza R 1804/2008-4) privind o procedură de opoziție între Maria Constantina Sotelo Ares și Cooperativa Vitivinícola Arousana, S. Coop. Galega
Dispozitivul
Respinge acțiunea.
Obligă Cooperativa Vitivinícola Arousana, S. Coop. Galega la plata cheltuielilor de judecată.
____________1 - JO C 301, 6.11.2010.