Cauza C‑40/15

Minister Finansów

împotriva

Aspiro SA

(cerere de decizie preliminară formulată

de Naczelny Sąd Administracyjny)

„Trimitere preliminară – Fiscalitate – Taxa pe valoarea adăugată – Directiva 2006/112/CE – Articolul 135 alineatul (1) litera (a) – Scutire în materie de asigurări – Noțiunile de operațiuni de «asigurare» și «servicii conexe prestate de brokerii și agenții de asigurări» – Servicii de soluționare a daunelor furnizate în numele și pe seama unui asigurător”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 17 martie 2016

Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Scutiri – Scutire pentru operațiunile de asigurare și serviciile conexe prestate de brokerii și agenții de asigurări – Domeniu de aplicare – Servicii de soluționare a daunelor furnizate în numele și pe seama unui asigurător – Excludere

[Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 135 alin. (1) lit. (a)]

Articolul 135 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că serviciile de soluționare a daunelor, furnizate de un terț în numele și pe seama unei societăți de asigurare, nu intră în domeniul de aplicare al scutirii prevăzute de această dispoziție.

În această privință, chiar dacă expresia „operațiuni de asigurare” nu vizează doar operațiunile efectuate de asigurătorii înșiși și este în principiu suficient de largă pentru a include acordarea unei asigurări de către o persoană impozabilă care nu este ea însăși asigurător, dar care, în cadrul unei asigurări colective, oferă clienților săi o astfel de asigurare utilizând prestările furnizate de un asigurător care își asumă riscul asigurat, astfel de operațiuni presupun prin natura lor existența unui raport contractual între prestatorul serviciului de asigurare și persoana ale cărei riscuri sunt asigurate prin asigurare, și anume asiguratul. Or, în cazul în care un prestator nu s‑a angajat el însuși față de asigurat să îi garanteze acestuia acoperirea unui risc și nu s‑a legat nicidecum de asigurat printr un raport contractual, deși serviciul de soluționare a daunelor constituie un element esențial al operațiunii de asigurare în măsura în care cuprinde, în speță, determinarea răspunderii și a cuantumului prejudiciului, precum și decizia de a plăti sau de a refuza o indemnizație asiguratului, acest serviciu, furnizat de altfel asigurătorului, nu poate constitui o operațiune de asigurare în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112.

Această constatare nu poate fi infirmată de argumentul potrivit căruia tratamentul operațiunilor de asigurare în materia taxei pe valoare adăugată ar trebui aliniat la cel aplicabil serviciilor financiare. Astfel, Curtea a apreciat că analogia cu serviciile financiare nu poate fi admisă în materia operațiunilor de asigurare, subliniind diferența de formulare care există între articolul 135 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112, care nu vizează decât operațiunile de asigurare propriu‑zise, și articolul 135 alineatul (1) literele (d) și (f) din această directivă, care vizează operațiunile „privind” sau „cu” tranzacții bancare determinate.

În continuare, în ceea ce privește noțiunea „servicii conexe [unor operațiuni de asigurări] prestate de brokerii și agenții de asigurări”, termenul „conexe” este suficient de larg pentru a acoperi diferite servicii care contribuie la realizarea unor operațiuni de asigurare și în special soluționarea daunelor, care constituie una dintre părțile esențiale ale acestor operațiuni. În ceea ce privește condiția potrivit căreia serviciile în cauză trebuie să fie „prestate de brokerii și agenții de asigurări”, calitatea formală a unei societăți nu poate fi suficientă pentru a determina dacă activitatea sa intră sau nu intră în domeniul de aplicare al scutirii. Trebuie examinat însuși conținutul activităților în discuție. Două condiții sunt necesare în vederea acestei examinări. În primul rând, prestatorul trebuie să se afle într-un raport cu asigurătorul și cu asiguratul. Acest raport poate fi doar indirect dacă prestatorul este un subcontractant al brokerului sau al agentului. În al doilea rând, activitatea sa trebuie să acopere aspecte esențiale ale funcției de agent de asigurări, precum căutarea de clienți potențiali și punerea în legătură a acestora cu asigurătorul. Or, activitatea care constă în soluționarea daunelor în numele și pe seama unui asigurător nu este nicidecum legată de căutarea de clienți potențiali și de punerea în legătură a acestora din urmă cu asigurătorul, în vederea încheierii de contracte de asigurare. Prin urmare, o asemenea activitate nu intră în sfera serviciilor „prestate de brokerii și agenții de asigurări”, în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112, ci trebuie să fie analizată drept constituind o ramură a activităților desfășurate de societățile de asigurare.

(a se vedea punctele 23-25, 27, 29, 33-37, 40-42 și 45 și dispozitivul)