Language of document : ECLI:EU:T:2015:481





Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 9 iulie 2015 –
CMT/OAPI – Camomilla (CAMOMILLA)

(Cauza T‑100/13)

„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marca comunitară verbală CAMOMILLA – Marca națională figurativă anterioară Camomilla – Motiv absolut de refuz – Articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Lipsa relei‑credințe a titularului mărcii comunitare – Motiv relativ de refuz – Utilizare serioasă a mărcii anterioare – Elemente de probă suplimentare prezentate în fața camerei de recurs”

1.                     Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Competența Tribunalului – Somație adresată Oficiului – Excludere [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65 alin. (6)] (a se vedea punctul 23)

2.                     Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Solicitant de rea‑credință cu ocazia depunerii cererii de înregistrare a unei mărci – Criterii de apreciere – Luare în considerare a tuturor factorilor relevanți existenți la momentul depunerii cererii de înregistrare – Cunoaștere din partea solicitantului a utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar – Intenția solicitantului – Gradul de protecție juridică a semnelor în cauză – Logica comercială aflată la baza înregistrării semnului contestat în calitate de marcă comunitară – Succesiunea evenimentelor care au caracterizat depunerea cererii de înregistrare a mărcii [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 52 alin. (1) lit. (b)] (a se vedea punctele 31 și 34-36)

3.                     Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Solicitant de rea‑credință cu ocazia depunerii cererii de înregistrare a unei mărci – Marca verbală CAMOMILLA [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 52 alin. (1) lit. (b)] (a se vedea punctele 41‑44)

4.                     Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Examinarea cererii – Dovadă a utilizării mărcii anterioare – Utilizare serioasă – Noțiune [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 57 alin. (2); Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1 norma 22 alin. (3)] (a se vedea punctele 55‑57)

5.                     Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Examinarea cererii – Dovadă a utilizării mărcii anterioare – Utilizare serioasă – Criterii de apreciere [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 57 alin. (2); Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1 norma 22 alin. (3)] (a se vedea punctele 58‑60)

6.                     Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Procedură de declarare a nulității – Fapte și probe neprezentate în susținerea cererii de declarare a nulității în termenul acordat în acest scop – Luare în considerare – Putere de apreciere a camerei de recurs [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 57 alin. (2) și art. 76 alin. (2); Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1 norma 40 alin. (6)] (a se vedea punctele 68, 69, 74‑76 și 78)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 29 noiembrie 2012 (cauza R 1616/2011‑1), privind o procedură de declarare a nulității între CMT Compagnia manifatture tessili Srl (CMT Srl) și Camomilla SpA

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 29 noiembrie 2012 (cauza R 1616/2011‑1).

2)

OAPI suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de CMT Compagnia manifatture tessili Srl (CMT Srl).

3)

CAMOMILLA SpA suportă propriile cheltuieli de judecată.