HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)

14 iunie 2018(*)

„Funcție publică – Funcționari – Decesul unui soț funcționar – Succesori în drepturi ai funcționarului decedat – Pensie de urmaș – Pensie de orfan – Schimbare a postului funcționarului, soț supraviețuitor – Adaptare a salariului – Metodă de calcul al pensiilor de urmaș și de orfan – Articolul 81a din statut – Aviz de modificare a drepturilor de pensie – Act care lezează în sensul articolului 91 din statut – Articolul 85 din statut – Restituirea plăților nedatorate – Condiții – Cerere de despăgubire pentru prejudiciul material și moral”

În cauzele conexate T‑568/16 și T‑599/16,

Alberto Spagnolli, cu domiciliul în Parma (Italia),

Francesco Spagnolli, cu domiciliul în Parma,

MariaAlice Spagnolli, cu domiciliul în Parma,

Bianca Maria Elena Spagnolli, cu domiciliul în Parma,

reprezentați de C. Cortese și de B. Cortese, avocați,

reclamanți,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de G. Gattinara și de F. Simonetti, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită, în cauza T‑568/16, anularea avizului de modificare nr. 3 PMO/04/LM/2015/ARES a Oficiului „Administrarea și Plata Drepturilor Individuale” (PMO) al Comisiei din 6 februarie 2015, în al cărui cuprins se indică noi valori ale pensiilor de urmaș și de orfan acordate reclamanților și, în cauza T‑599/16, pe de o parte, anularea deciziei PMO/04/LM/2015/ARES/3406787 a PMO din 17 august 2015 de restituire a plăților nedatorate efectuate în favoarea reclamanților cu titlu de pensii de urmaș și de orfan și, pe de altă parte, repararea prejudiciilor pe care reclamanții pretind că le‑au suferit,

TRIBUNALUL (Camera a noua),

compus din domnii S. Gervasoni, președinte, L. Madise (raportor) și R. da Silva Passos, judecători,

grefier: X. Lopez Bancalari, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 9 noiembrie 2017,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Articolul 79 primul paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „statutul”), prevede:

„În condițiile prevăzute în capitolul 4 din anexa VIII, soțul supraviețuitor al unui funcționar sau al unui fost funcționar are dreptul la o pensie de urmaș egală cu 60 % din pensia pentru limită de vârstă sau din prestația de invaliditate de care beneficia soțul său sau de care ar fi beneficiat dacă ar fi avut dreptul să o solicite la data decesului, fără aplicarea unor condiții privind vechimea în serviciu sau vârsta.”

2        Articolul 79 al doilea paragraf din statut prevede:

„Valoarea pensiei de urmaș de care beneficiază soțul supraviețuitor al unui funcționar decedat aflat într‑una dintre situațiile administrative menționate la articolul 35 nu poate fi mai mică decât minimul de subzistență sau decât 35 % din ultimul salariu de bază al funcționarului.”

3        Articolul 80 primul paragraf din statut este redactat după cum urmează:

„Atunci când funcționarul sau titularul unei pensii pentru limită de vârstă sau al unei prestații de invaliditate decedează fără a lăsa in urmă un soț care să aibă dreptul la pensie de urmaș, copiii recunoscuți ca fiind în întreținerea sa în sensul articolului 2 din anexa VII la data decesului au dreptul la o pensie de orfan în condițiile prevăzute la articolul 21 din anexa VIII.”

4        Potrivit articolului 80 al treilea paragraf din statut:

„Atunci când funcționarul sau titularul unei pensii pentru limită de vârstă sau al unei prestații de invaliditate decedează, iar condițiile prevăzute la primul paragraf nu sunt îndeplinite, copiii recunoscuți ca fiind în întreținerea sa în sensul articolului 2 din anexa VIII au dreptul la o pensie de orfan în condițiile prevăzute la articolul 21 din anexa VIII; cu toate acestea, valoarea pensiei se stabilește la jumătate din valoarea prevăzută de dispozițiile acestui din urmă articol.”

5        Articolul 81 primul paragraf din statut prevede:

„(1)      Beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, al unei prestații de invaliditate sau al unei pensii de urmaș are dreptul, în condițiile prevăzute în anexa VII, la alocațiile familiale menționate la articolul 67; alocația pentru locuință se calculează pe baza pensiei sau alocației beneficiarului. Beneficiarul unei pensii de urmaș are dreptul la aceste alocații doar pentru copiii aflați în întreținerea funcționarului sau fostului funcționar la data decesului acestuia.”

6        Articolul 81 al doilea paragraf din statut este redactat după cum urmează:

„Cu toate acestea, valoarea alocației pentru creșterea copilului datorată titularului unei pensii de urmaș este egală cu dublul valorii alocației prevăzute la articolul 67 alineatul (1) litera (b).”

7        Articolul 81a alineatul (1) litera (a) din statut prevede:

„(1)      Fără a aduce atingere oricărei altei dispoziții, în special celor privind sumele minime de care beneficiază persoanele având dreptul la pensie de urmaș, valoarea totală a pensiilor de urmaș majorate cu alocațiile familiale și din care se deduc impozitul și alte rețineri obligatorii, pe care le pot pretinde soțul supraviețuitor și ceilalți succesori în drepturi nu poate depăși:

(a)      în cazul decesului unui funcționar aflat într‑una dintre situațiile administrative menționate la articolul 35, valoarea salariului de bază la care funcționarul în cauză ar fi avut dreptul pentru același grad și aceeași treaptă, dacă ar fi rămas în viață, la care se adaugă alocațiile familiale care i‑ar fi fost plătite în acest caz, după deducerea impozitului și a celorlalte rețineri obligatorii […]”

8         Articolul 5 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut este redactat după cum urmează:

„(1)      Funcționarul care are unul sau mai mulți copii în întreținere beneficiază, în condițiile enumerate la alineatele (2) și (3), de o alocație de 372,61 EUR pe lună pentru fiecare copil aflat în întreținerea sa.”

9        Articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din anexa VII la statut prevede:

„(2)      Este considerat copil aflat în întreținere copilul legitim, natural sau adoptiv al funcționarului sau al soțului acestuia, care este efectiv întreținut de către funcționar.”

10      Potrivit articolului 21 din anexa VIII la statut:

„Pensia de orfan prevăzută la articolul 80 primul, al doilea și al treilea paragraf din statut se stabilește, pentru primul orfan, la opt zecimi din pensia de urmaș la care ar fi avut dreptul soțul supraviețuitor al funcționarului sau al fostului funcționar titular al unei pensii pentru limită de vârstă sau al unei prestații de invaliditate, făcându‑se abstracție de reducerile prevăzute la articolul 25 [din anexa VIII la statut].”

Aceasta nu poate fi mai mică decât minimul de subzistență, sub rezerva dispozițiilor articolului 22 [din această anexă la statut].

(2)      Pensia astfel stabilită se majorează, pentru fiecare dintre copiii aflați în întreținere – începând cu al doilea, cu o sumă egală cu dublul alocației pentru creșterea copilului.

[…]

(3)      Valoarea totală a pensiei și a alocațiilor astfel obținute se împarte în părți egale între orfanii succesori în drepturi.”

11      Articolul 82 alineatul (1) din statut prevede:

„(1)      Pensiile prevăzute mai sus se stabilesc pe baza grilelor de salarizare în vigoare în prima zi a lunii din care se naște dreptul la pensie.

Niciun coeficient corector nu se aplică pensiilor.

Pensiile exprimate în euro se plătesc într‑una dintre monedele menționate la articolul 45 din anexa VIII.”

12      Potrivit articolului 41 din anexa VIII la statut:

„Pensiile pot fi recalculate oricând în caz de eroare sau de omisiune, indiferent de natura acesteia.

Acestea pot fi modificate sau suprimate în cazul în care au fost acordate în condiții care contravin dispozițiilor statutului și ale prezentei anexe.”

13      Articolul 85 primul paragraf din statut are următorul conținut:

„Orice plată nedatorată se restituie, în cazul în care beneficiarul avea cunoștință de faptul că nu existau motive pentru plata sumei respective sau în cazul în care era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată încât era imposibil ca beneficiarul acesteia să nu fi avut cunoștință de aceasta.”

14      Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene (JO 1968, L 56, p. 8, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 165), prevede:

„(1)      Impozitul se percepe lunar din salariile, remunerațiile și retribuțiile de orice natură plătite de Comunități persoanelor subiect al impozitării.”

 Istoricul cauzei

15      Domnul Francesco Spagnolli, doamna Maria Alice Spagnolli și doamna Bianca Maria Elena Spagnolli, trei dintre reclamanți, născuți la 10 mai 1997, la 23 martie 1999 și, respectiv, la 3 decembrie 2001, sunt copiii domnului Alberto Spagnolli, de asemenea reclamant, și ai soției sale, doamna Elisa Simonazzi.

16      Doamna Simonazzi a lucrat ca funcționar al Uniunii Europene cu gradul 6 treapta a treia la Comisia Europeană de la 16 iulie 2005 la 22 aprilie 2011, dată la care a decedat, la Parma (Italia).

17      La momentul decesului soției sale, domnul Alberto Spagnolli ocupa un post de funcționar cu gradul AD 12 treapta întâi la Direcția generală (DG) „Afaceri Maritime și Pescuit” a Comisiei.

18      La 29 iulie 2011, unitatea PMO.4 „Pensii” (denumită în continuare „unitatea PMO.4”) a Oficiului „Administrarea și Plata Drepturilor Individuale” (PMO) al Comisiei a comunicat domnului Alberto Spagnolli decizia, adoptată în special potrivit articolelor 79 și 80 din statut, de a‑i acorda dreptul la o pensie de urmaș și de a acorda celor trei copii ai său dreptul la o pensie orfan cu efect de la 1 august 2011. În aceeași zi, valorile detaliate ale acestor pensii au fost precizate prin avizul de stabilire a drepturilor la pensiile de urmaș și de orfan PMO/04/MAG/2011/ARES, în anexa la acesta figurând calculul detaliat al pensiilor menționate (denumite în continuare, împreună, „avizul nr. 1”).

19      La 10 octombrie 2011, directorul general al DG „Afaceri Maritime și Pescuit” a adoptat o decizie prin care autoriza, la cererea domnului Alberto Spagnolli, detașarea acestuia la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), la Parma, cu efect de la 16 octombrie 2011 și pentru o perioadă inițială de cinci ani. Contractul de agent temporar încheiat de domnul Alberto Spagnolli cu EFSA prevedea încadrarea acestuia cu gradul AD 9 treapta a doua.

20      La 17 aprilie 2012, unitatea PMO.4 i‑a comunicat domnului Alberto Spagnolli, prin intermediul avizului de modificare nr. 2 (PMO/04/MAG/2012/ARES) și al anexei la acesta care cuprindea în detaliu calculele efectuate (denumite în continuare, împreună, „avizul nr. 2”), actualizarea valorilor pensiilor de urmaș și de orfan începând de la 1 noiembrie 2011. Această actualizare devenea necesară întrucât domnul Alberto Spagnolli își schimbase postul și salariul și avea rolul de a rectifica o eroare de calcul cuprinsă în avizul nr. 1.

21      În aceeași zi, unitatea PMO.4 a trimis domnului Alberto Spagnolli un document care înlocuia calculele drepturilor la pensiile de urmaș și de orfan cuprinse în avizul nr. 1 (denumit în continuare „avizul nr. 1 bis”).

22      În luna octombrie 2013, domnul Alberto Spagnolli, încadrat cu gradul AD 9 treapta a doua, a trecut la treapta a treia. Această avansare în treaptă a determinat o creștere a salariului său lunar de bază la EFSA.

23      La 6 februarie 2015, domnul Alberto Spagnolli a primit un apel telefonic de la unitatea PMO.4, prin care era informat despre o nouă recalculare a valorii globale a pensiei de urmaș și a pensiilor de orfan, ca urmare a indicelui progresiv aplicabil noului său salariu și a unei erori de calcul cuprinse în avizul nr. 2. La aceeași dată, domnul Alberto Spagnolli a primit un e‑mail de la această unitate, prin care era înștiințat că era necesar să se efectueze un nou calcul al drepturilor sale de pensie ca urmare a schimbării de treaptă și a unei erori cuprinse în avizul nr. 2. Prin intermediul acestui e‑mail, unitatea PMO.4 l‑a informat de asemenea pe domnul Alberto Spagnolli despre necesitatea de a recupera suma de circa 40 000 de euro plătită nedatorat cu titlu de pensie de urmaș și de orfan. La acest e‑mail era anexat avizul de modificare nr. 3 (PMO/04/LM/2015/ARES) și anexe (în continuare „avizul nr. 3”), în care apăreau noi calcule ale drepturilor de pensie de urmaș și de orfan începând de la 1 iulie 2012 și de la 1 octombrie 2013, prin care se rectifica eroarea cuprinsă în avizul nr. 2 și se integra indicele progresiv aplicabil.

24      La 5 mai 2015, domnul Alberto Spagnolli a introdus, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, o reclamație împotriva avizului nr. 3 și împotriva cererii, cuprinsă în e‑mailul din 6 februarie 2015, de rambursare a sumei de circa 40 000 de euro care i‑ar fi fost plătită nedatorat cu titlu de pensie de urmaș și de orfan în anii 2012-2015.

25      Prin intermediul deciziei HR. D.2/ON/ac/Ares(2015) din 3 august 2015 (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015”), autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a declarat reclamația ca fiind admisibilă, însă a respins‑o pe fond, atât în ceea ce privește noile calcule ale valorilor drepturilor de pensie de urmaș, cât și în ceea ce privește cererea de rambursare a sumei de circa 40 000 de euro.

26      La 17 august 2015, șeful unității PMO.4 a adoptat decizia de reținere din pensie PMO/04/LM/ARES/2015/3406787 (denumită în continuare „decizia de restituire a plăților nedatorate”) prin care s‑a comunicat domnului Alberto Spagnolli că, în urma avizului nr. 3, acesta datora Comisiei suma de 22 368,19 euro și, pentru fiecare dintre copiii săi, suma de 5 922,72 euro. Prin intermediul acestei decizii, unitatea PMO.4 l‑a informat, în plus, pe domnul Alberto Spagnolli în legătură cu faptul că aceste sume vor fi recuperate prin rețineri lunare asupra pensiilor de urmaș și de orfan.

27      La 16 noiembrie 2015, domnul Alberto Spagnolli, în numele și pe seama sa și a celor două fiice minore, și domnul Francesco Spagnolli, care împlinise vârsta majoratului, au introdus, fiecare, o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei de restituire a plăților nedatorate.

28      La 4 martie 2016, AIPN a adoptat decizia HR. E.2/RO/ac/Ares(2016) de respingere a reclamației (denumită în continuare       „decizia de respingere a reclamației din 4 martie 2016”).

 Procedura

29      Prin intermediul cererii introductive depuse la grefa Tribunalului Funcției Publice din 13 noiembrie 2015, domnul Alberto Spagnolli, în numele și pe seama sa, precum și, în temeiul puterii sale legale de reprezentare, în numele și pe seama copiilor săi minori Maria Alice Spagnolli și Bianca Maria Elena Spagnolli, precum și, în temeiul unui mandat special de reprezentare, în numele și pe seama domnului Francesco Spagnolli, copil major care locuiește împreună cu el, a introdus o acțiune înregistrată cu numărul F‑140/15, având ca obiect anularea avizului nr. 3.

30      La 3 februarie 2016, Comisia a depus la grefa Tribunalului Funcției Publice un memoriu în răspuns.

31      La 4 aprilie 2016, cu respectarea termenului stabilit, reclamanții au răspuns la măsurile de organizare a procedurii adoptate de Tribunalul Funcției Publice în sensul articolului 69 din Regulamentul de procedură al acestuia și au prezentat observații scrise cu privire la excepțiile de inadmisibilitate invocate de Comisie.

32      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului Funcției Publice la 14 iunie 2016, reclamanții au introdus, în temeiul articolului 270 TFUE și al articolului 91 din statut, o acțiune înregistrată cu numărul F‑29/16, având ca obiect în special anularea deciziei de restituire a plăților nedatorate.

33      În aplicarea articolului 3 din Regulamentul (UE, Euratom) 2016/1192 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind transferul către Tribunal al competenței de a se pronunța în primă instanță asupra litigiilor dintre Uniunea Europeană și agenții acesteia (JO 2016, L 200, p. 137), cauzele înregistrate cu numerele F‑140/15 și F‑29/16 au fost transferate Tribunalului în starea în care se aflau la data de 31 august 2016. Aceste cauze au fost înregistrate cu numărul T‑568/16 și, respectiv, cu numărul T‑599/16, fiind atribuite Camerei a noua.

34      Le 12 septembrie 2016, Comisia a depus, la grefa Tribunalului, memoriul său în răspuns în cauza T‑599/16.

35      Le 9 decembrie 2016, reclamanții au solicitat organizarea unei ședințe în cauza T‑568/16, ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii care a fost adoptată de Tribunal la 7 noiembrie 2016.

36      La 20 decembrie 2016, reclamanții au depus o replică în cauza T‑599/16.

37      La 2 februarie 2017, Comisia a depus o duplică în cauza T‑599/16.

38      La 2 octombrie 2017, președintele Camerei a noua a decis conexarea cauzelor pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.

39      La 25 octombrie 2017, Comisia a răspuns la măsurile de organizare a procedurii adoptate de Tribunal la 3 octombrie 2017.

40      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 9 noiembrie 2017.

 Concluziile părților

41      În cauza T‑568/16, reclamanții solicită Tribunalului:

–        anularea avizului nr. 3, astfel cum a fost completat prin motivarea deciziei de respingere a reclamației din 3 august 2015;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

42      În aceeași cauză, Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, ca nefondată;

–        obligarea domnului Alberto Spagnolli la plata cheltuielilor de judecată.

43      În cauza T‑599/16, reclamanții solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei de restituire a plăților nedatorate;

–        anularea, în măsura necesară, a deciziei de respingere a reclamației din 4 martie 2016;

–        anularea, în măsura necesară, a deciziei implicite de respingere a reclamației formulate de domnul Francesco Spagnolli;

–        obligarea Comisiei la repararea prejudiciului moral și a prejudiciului material suferite de reclamanți ca urmare a încălcării dreptului lor la bună administrare, precum și a obligației de solicitudine din partea administrației, până la concurența:

–        diferenței dintre remunerația primită de domnul Alberto Spagnolli ca agent temporar al EFSA cu gradul AD 9 și remunerația pe care ar primi‑o ca funcționar al Comisiei cu gradul AD 12, pentru o perioadă de un an;

–        respectiv, a valorii restituirii solicitate reclamanților în decizia atacată, majorată cu diferența dintre valoarea pensiilor stabilită în avizul de modificare nr. 2, pe de o parte, și valoarea stabilită în avizul de modificare nr. 3, pe de altă parte, până la momentul la care familia va fi în măsură să se reinstaleze la locul său de reședință anterior, termen care poate fi estimat în mod echitabil la un an de la data soluționării prezentei cauze;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

44      În aceeași cauză, Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii, în ceea ce privește concluziile în anulare, ca nefondată;

–        respingerea acțiunii, în ceea ce privește concluziile în despăgubire, ca inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, ca nefondată;

–        obligarea domnului Alberto Spagnolli la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cauza T‑568/16

 Cu privire la admisibilitate

45      În ședință, Comisia a declarat că renunță să ridice prima excepție de inadmisibilitate, întemeiată pe aceea că, în lipsa unei reclamații prealabile obligatorii în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, formulată împotriva avizului nr. 3 de domnul Alberto Spagnolli în numele și pe seama copiilor săi minori, acțiunea era inadmisibilă în ceea ce îi privește pe aceștia din urmă. S‑a luat act de această renunțare în procesul‑verbal al ședinței.

46      În speță, nu se mai contestă deci că, în cu privire la copiii minori ai domnului Alberto Spagnolli, cerințele prevăzute la articolul 90 alineatul (2) din statut sunt îndeplinite.

47      În schimb, Comisia menține cea de a doua excepție de inadmisibilitate, întemeiată pe aceea că acțiunea privește un act care nu lezează reclamanții, în sensul articolului 91 din statut, ci privește un act, avizul nr. 3, pur confirmativ în raport cu un act precedent, avizul nr. 1, prin care s‑au stabilit drepturile lor de pensie.

48      În această privință, Comisia susține că reclamanții au identificat, în mod eronat, avizul nr. 3 ca fiind un act care îi lezează, în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut, pentru motivul că acest aviz ar fi numai un act pur confirmativ al avizului nr. 1, întrucât se limitează să aplice metoda de calcul stabilită în acesta din urmă, care consta în a include pensia de orfan în valoarea veniturilor supuse plafonului prevăzut la articolului 81a din statut.

49      Reclamanții contestă excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie și susțin că acțiunea îndreptată împotriva avizului nr. 3 privește un act care, prin faptul că modifică drepturile lor de pensie, îi lezează în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut și deci nu este un act pur confirmativ.

50      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că inadmisibilitatea invocată împotriva unei decizii pur confirmative decurge din tardivitatea acțiunii, iar nu din natura actului atacat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul, C‑135/06 P, EU:C:2007:812, punctul 54), astfel încât Comisia nu poate repune în discuție caracterul de act care lezează al avizului nr. 3 doar pentru motivul că acest aviz ar fi pur confirmativ în raport cu avizul nr. 1.

51      În orice caz, potrivit unei jurisprudențe consacrate, o acțiune în anulare, formulată împotriva unui act pur confirmativ al unei decizii anterioare care nu a fost atacată în timp util, este inadmisibilă, această calificare presupunând că actul nu conține niciun element nou în raport cu această decizie și că nu a fost precedat de o reexaminare a situației destinatarului său (a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 1999, Neumann și Neumann‑Schölles/Comisia, T‑68/97, EU:T:1999:238, punctul 58 și jurisprudența citată; Hotărârea din 28 iunie 2006, Grünheid/Comisia, F‑101/05, EU:F:2006:58, punctul 34 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 14 septembrie 2011, A/Comisia, F‑12/09, EU:F:2011:136, punctul 119 și jurisprudența citată).

52      În plus, s‑a statuat că o reclamație administrativă și acțiunea subsecventă trebuie să fie ambele îndreptate împotriva unui act care lezează reclamantul, în sensul articolului 90 alineatul (2) și al articolului 91 alineatul (1) din statut, actul care lezează fiind cel care produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (a se vedea Hotărârea din 28 iunie 2006, Grünheid/Comisia, F‑101/05, EU:F:2006:58, punctul 33 și jurisprudența citată).

53      Pentru a aprecia dacă Comisia consideră în mod îndreptățit că avizul nr. 3 constituie un act pur confirmativ al avizului nr. 1, trebuie analizat dacă avizul nr. 3 nu a fost adoptat pe baza unor elemente noi și nu a fost precedat de o reexaminare a situației reclamanților.

54      În această privință, în primul rând, trebuie observat că Comisia a reexaminat avizul nr. 1 în două rânduri. O primă reexaminare a avut loc ca urmare a demersurilor întreprinse de domnul Alberto Spagnolli între luna noiembrie 2011 și luna martie 2012. Această reexaminare a condus Comisia să rectifice avizul nr. 1 prin adoptarea, la 17 aprilie 2012, a avizului nr. 2, pe de o parte, precum și a avizului nr. 1 bis, pe de altă parte. O a doua reexaminare a situației reclamanților a intervenit, potrivit afirmațiilor Comisiei înseși, la momentul avansării în treaptă a domnului Alberto Spagnolli, care a trecut de la gradul AD 9 treapta a doua, la gradul AD 9 treapta a treia. Cu ocazia acestei reexaminări, Comisia a constatat existența unei pretinse erori de calcul cuprinse în avizul nr. 2 și, astfel, a unei plăți nedatorate importante. De aceea ea a adoptat avizul nr. 3 care conținea noi calcule ale drepturilor la pensiile de urmaș și de orfan începând de la 1 iulie 2012 și de la 1 octombrie 2013.

55      În al doilea rând, trebuie constatat că atât descoperirea unei erori în avizul nr. 2, cât și schimbarea treptei de către domnul Alberto Spagnolli constituie fapte noi care au generat noi calcule ale drepturilor de pensie ale reclamanților cuprinse în avizul nr. 3, altfel spus o modificare a situației juridice a reclamanților.

56      Considerațiile expuse mai sus nu sunt repuse în cauză de simplul fapt că avizele nr. 1 și 3 aplică aceeași metodă de calcul al drepturilor de pensie în ceea ce privește contabilizarea pensiilor de orfan în valoarea la care se aplică plafonul prevăzut la articolul 81a din statut.

57      Rezultă că, întrucât avizul nr. 3 a fost adoptat ca urmare a unor reexaminări ale situației juridice a reclamanților și pe baza unor fapte noi, el nu poate fi considerat, astfel cum pretinde Comisia, ca fiind un act pur confirmativ al avizului nr. 1. Avizul nr. 3 constituie, dimpotrivă, un act       care, substituindu‑se actelor precedente, modifică în mod distinct situația juridică a reclamanților, le afectează în mod direct și imediat interesele și îi lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) și al articolului 91 din statut.

58      Prin urmare, este necesar să se înlăture cea de a doua excepție de inadmisibilitate ridicată de Comisie, întemeiată pe caracterul inatacabil al avizului nr. 3, și să se evalueze temeinicia acțiunii.

 Cu privire la fond

59      Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile în anulare îndreptate formal împotriva deciziei de respingere a unei reclamații au, în cazul în care această decizie este lipsită de conținut autonom, efectul de a sesiza Tribunalul cu privire la actul împotriva căruia a fost formulată reclamația (Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul, 293/87, EU:C:1989:8, punctul 8, și Hotărârea din 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, EU:T:2006:110, punctul 43). Întrucât, în speță, decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015 era lipsită de conținut autonom, din moment ce nu face decât să confirme în esență actul atacat, și anume avizul nr. 3, acțiunea trebuie privită ca fiind îndreptată împotriva acestui din urmă act.

60      În cererea introductivă, reclamanții invocă trei motive de nelegalitate ale avizului nr. 3 . Primul este întemeiat pe aplicarea eronată a plafonării prevăzute la articolul 81a din statut pentru pensiile de orfan. Cel de al doilea este întemeiat pe excluderea nejustificată a alocațiilor familiale din calculul plafonării pensiilor de orfan, prevăzută la articolul 81a din statut. Cel de al treilea este întemeiat pe caracterul insuficient și contradictoriu al motivării avizului nr. 3.

61      Ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, astfel cum s‑a luat act în procesul‑verbal al acesteia, reclamanții confirmă că, date fiind răspunsurile furnizate de Comisie, la 25 octombrie 2017, la măsurile de organizare a procedurii adoptate de Tribunal la 3 octombrie 2017, renunță la argumentele prin care se contestă materialitatea faptelor, respectiv a sumelor luate în considerare și a calculelor efectuate de Comisie în diversele avize, în special în avizul nr. 2, fără însă a renunța să conteste legalitatea metodei de calcul al drepturilor de pensie aplicate de Comisie în aceste avize. Așadar, ei renunță la al doilea motiv al acțiunii în prezenta cauză.

62      Trebuie să se analizeze mai întâi cel de al treilea motiv.

–       Cu privire la al treilea motiv

63      Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanții susțin că avizul nr. 3, astfel cum a fost completat prin motivarea deciziei de respingere a reclamației din 3 august 2015, este viciat ca urmarea a caracterului insuficient și contradictoriu al motivării sale.

64      În această privință, reclamanții afirmă că nici avizul nr. 3 și nici decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015 nu permit să se înțeleagă raționamentul urmat și calculele efectiv realizate de către Comisie. Potrivit reclamanților, desigur, motivarea avizului nr. 3 indică, asemenea deciziilor anterioare, că, pentru stabilirea plafonului prevăzut la articolul 81a, alineatul (1) litera (a) din statut, este necesar să se ia în considerare valoarea ce rezultă din suma dintre salariul net al defunctului și cel al soțului supraviețuitor la momentul decesului, inclusiv alocațiile pentru cei trei copii aflați în întreținere, la care are dreptul soțul supraviețuitor. Cu toate acestea, în măsura în care ar reieși din calculele avizului nr. 3 că salariul net al soțului supraviețuitor nu ar lua în considerare alocația pentru locuință și alocațiile pentru creșterea copilului, motivarea cuprinsă în avizul nr. 3 ar fi în contradicție cu dispozitivul avizului respectiv.

65      În plus, reclamanții susțin că nici decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015 nu aduce clarificări în ceea ce privește motivarea avizului nr. 3. Astfel, AIPN ar face referire la cumulul dintre venitul funcționarului decedat, dacă ar fi rămas în viață, și „venitul net al soțului supraviețuitor”, fără a preciza în mod expres dacă, în acest caz, ar fi vorba despre salariul net real al soțului supraviețuitor, respectiv salariul realmente primit a urmare a decesului doamnei Simonazzi, sau despre salariul fictiv al soțului supraviețuitor, mai precis salariul soțului supraviețuitor calculat potrivit ipotezei în care soția sa ar fi rămas în viață. Potrivit reclamanților, revenitul net al soțului supraviețuitor”, în sensul deciziei de respingere a reclamației din 3 august 2015, nu poate corespunde nici salariului real, care nu este luat în considerare la stabilirea plafonului prevăzut la articolul 81a din statut, nici salariului fictiv al domnului Alberto Spagnolli, din moment ce valoarea „venitului net al soțului supraviețuitor”, precizat în avizul nr. 3, nu include alocațiile familiale la care acesta ar fi avut dreptul dacă soția sa ar fi rămas în viață. Ei deduc astfel că motivarea adăugată de AIPN se dovedește, în orice caz, contrară conținutului avizului nr. 3.

66      Cu titlu introductiv, trebuie precizat că cumulul retribuțiilor pe care îl realizează Comisia, pentru stabilirea plafonului prevăzut la articolul 81a din statut, atunci când este în prezența a doi soți care sunt, ambii, funcționari ai Uniunii, după cum reiese aceasta din diversele avize de stabilire a drepturilor de pensie, nu este contestat de reclamanți în cadrul prezentei cauze. Acest cumul al retribuțiilor funcționarilor respectivi servește la stabilirea plafonului care se aplică în cazul veniturilor familiei funcționarului supraviețuitor, pentru a se evita îmbogățirea acesteia ca urmare a decesului. Plafonul prevăzut la articolul 81a din statut est deci calculat de Comisie prin efectuarea sumei dintre salariul soțului decedat și salariul soțului supraviețuitor. Această metodă nu reiese în mod expres din modul de redactare a articolului 81a din statut, care, pentru stabilirea respectivului plafon care nu trebuie depășit, menționează doar salariul soțului decedat. Cu toate acestea, metoda menționată a fost aleasă de Comisie, astfel cum reiese din decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015 și a fost confirmat de Comisie însăși în ședință, pentru a proteja în mai mare măsură veniturile familiei în ceea ce privește impunerea fiscală.

67      În speță, pe de o parte, reclamanții contestă valoarea venitului domnului Alberto Spagnolli care, în diversele avize de drepturi de pensie, este adăugat la salariul soției sale decedate pentru stabilirea plafonului prevăzut la articolul 81a din statut. Mai precis, ei consideră că, în acest venit, Comisia contabilizează o valoare eronată a alocațiilor pentru creșterea copilului. Pe de altă parte, reclamanții contestă faptul că, în calculele drepturilor de pensie, Comisia aplică articolul 81a din statut la pensiile de orfan, procedând astfel la limitarea acestora. Este deci necesar să se examineze respectarea obligației de motivare în lumina contestațiilor menționate, invocate de reclamanți.

68      În această privință, trebuie amintit că cerința de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE, prezentă de asemenea la articolul 25 al doilea paragraf din statut, are scopul de a permite instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziilor care lezează și de a acorda părților interesate indicații suficiente pentru a putea ști dacă aceste decizii sunt bine fundamentate sau dacă sunt afectate de un viciu care permite să li se conteste legalitatea. Rezultă că motivarea trebuie să fie comunicată în principiu persoanei în cauză în același timp cu decizia care o lezează și că lipsa motivării nu poate fi regularizată prin faptul că persoana în cauză află motivele deciziei în cadrul procedurii în fața instanței Uniunii (a se vedea Hotărârea din 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia, F‑41/06, EU:F:2008:132, punctul 61 și jurisprudența citată).

69      S‑a mai statuat de asemenea că se poate remedia o eventuală lipsă de motivare printr‑o motivare adecvată prezentată în etapa în care se răspunde la reclamație, această din urmă motivare trebuind să coincidă cu motivarea deciziei împotriva căreia a fost îndreptată reclamația (a se vedea Hotărârea din 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia, F‑41/06, EU:F:2008:132, punctul 66 și jurisprudența citată).

70      Reiese de asemenea dintr‑o jurisprudență constantă că, în primul rând, este posibilă chiar în cursul procedurii suplinirea unei insuficiențe – dar nu a absenței totale – a motivării, atunci când, înainte de introducerea acțiunii, persoana interesată dispunea deja de elemente care constituiau un început de motivare, în al doilea rând, este posibil ca o decizie să fie considerată ca fiind suficient motivată din moment ce a intervenit într‑un context cunoscut de funcționarul vizat, care îi permite să înțeleagă conținutul ei (a se vedea Hotărârea din 15 februarie 2011, Marcuccio/Comisia, F‑81/09, EU:F:2011:13, punctul 40 și jurisprudența citată).

71      În primul rând, trebuie precizat că argumentele prin care se susține că motivarea avizului nr. 3, astfel cum a fost completată prin decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, este insuficientă, pentru motivul că aceste două acte nu ar permite să se înțeleagă metoda de calcul aplicată de Comisie, sunt legate de încălcarea normelor fundamentale de procedură, a cărei analiză este prealabilă examinării temeiniciei motivelor în discuție.

72      În această privință, în primul rând, reiese din avizul nr. 3, astfel cum a fost completat prin motivarea deciziei de respingere a reclamației din 3 august 2015, că în cadrul acestuia s‑a procedat la un nou calcul al drepturilor la pensiile de urmaș și de orfan ale reclamanților, ca urmare, pe de o parte, a existenței unei erori de calcul cuprinse în precedentul aviz, și anume avizul nr. 2, și, pe de altă parte, a schimbării de treaptă de către domnul Alberto Spagnolli, care a trecut de la gradul AD 9 treapta a doua la gradul AD 9 treapta a treia, în luna octombrie 2013, inclusiv în ceea ce priește indicii aplicabili la salariul său la 1 iulie 2012 și la 1 octombrie 2013.

73      În al doilea rând, reiese din lectura tuturor avizelor, în special din avizele nr. 2 și nr. 3 coroborate cu explicațiile furnizate în decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, că eroarea cuprinsă în avizul nr. 2 rezultă din contabilizarea a șase alocații pentru creșterea copilului, în loc de trei, în valoarea salariului net al domnului Alberto Spagnolli utilizată pentru determinarea „venitului său fictiv” (denumit în continuare „valoarea A”), și anume a venitului calculat potrivit ipotezei în care soția sa ar fi rămas în viață.

74      În al treilea rând, trebuie observat că reclamanții înșiși amintesc că metoda de calcul aplicată de Comisie constă în a lua în considerare, pe de o parte, o „valoare A”, care corespunde „veniturilor fictive”, alcătuită din suma dintre salariul net al defunctului, dacă ar fi rămas în viață, și salariul net al soțului supraviețuitor la momentul decesului, inclusiv alocațiile pentru trei copii aflați în întreținere, și, pe de altă parte, o valoare corespunzătoare „veniturilor reale” pe care soțul le‑ar primi dacă nu s‑ar aplica limitarea de la articolul 81a, care este alcătuită din suma veniturilor nete ale soțului supraviețuitor, din pensia de urmaș și din pensiile de orfan (denumite în continuare „valoarea B”). În plus, atât calculele cuprinse în avizul nr. 3, cât și cele cuprinse în decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015 permit să se înțeleagă că diferența dintre valoarea A și valoarea B dă naștere valorii care trebuie să fie dedusă în mod proporțional din pensiile de urmaș și de orfan.

75      În al patrulea rând, în decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015 se explică de asemenea că cumulul dintre salariul net al domnului Alberto Spagnolli și cel al soției sale decedate este consecința necesității de a ține seama de aplicarea impozitului Uniunii pe venit, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul nr. 260/68, și că metoda de calcul aleasă de Comisie pentru calcularea drepturilor la pensiile de urmaș și de orfan este cea care protejează în mai mare măsură veniturile familiei în ceea ce privește impozitarea.

76      Așadar, reclamanții nu pot susține că motivarea este insuficientă pentru motivul că decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, atunci când face referire la cumulul dintre „salariul net al soțului supraviețuitor” și cel al defunctei, nu le permite să înțeleagă dacă este vorba despre venitul real, respectiv despre valoarea B, sau despre venitul fictiv al soțului supraviețuitor, respectiv despre valoarea A. Astfel, reiese cu claritate din explicațiile furnizate în decizia menționată că este vorba despre venitul fictiv în măsura în care face referire la venitul care, cumulat cu salariul pe care l‑ar fi primit defuncta, este luat în considerare pentru stabilirea plafonului care nu trebuie depășit în sensul articolului 81a din statut, și anume valoarea A.

77      Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se decidă că motivarea avizului nr. 3, astfel cum a fost completată prin decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, este suficientă în condițiile în care le permite reclamanților să înțeleagă metoda de calcul aplicată de Comisie, obiectivul urmărit de aceasta și rezultatul evaluării drepturilor lor de pensie.

78      Așadar, argumentele reclamanților potrivit cărora motivarea avizului nr. 3, astfel cum a fost completată prin decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, era insuficientă, pentru motivul că aceasta nu le permitea să înțeleagă metoda de calcul aplicată de Comisie, trebuie respinse. De altfel, este clar că motivarea în discuție le‑a permis reclamanților să conteste temeinicia acestei metode în fața Tribunalului.

79      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamanților prin care se susține existența unei contradicții între motivarea avizului nr. 3 și dispozitivul acestuia, care rezultă din lipsa de corespondență dintre calculele aplicate în avizul nr. 3 și dispozitivul acestuia, astfel cum a fost completat prin decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, trebuie amintit că, după cum s‑a precizat la punctul 61 de mai sus, reclamanții nu mai contestă materialitatea faptelor, și anume calculele detaliate efectuate de Comisie în diversele avize, printre care avizul nr. 3. Ei au precizat în ședință că acest argument, întemeiat pe existența unei contradicții între motive, trebuie interpretat în sensul că urmărea să susțină existența unei încălcări a obligației de motivare ce rezultă din lipsa comunicării în detaliu a calculelor aplicate în avizul nr. 3, ceea ce a condus la imposibilitatea de a înțelege eroarea săvârșită la calcularea drepturilor de pensie.

80      În această privință, trebuie precizat că motivarea unei decizii nu implică faptul că toate detaliile calculului cuprins în această decizie sunt indicate în mod explicit. Este suficient ca părțile interesate să fie în măsură să înțeleagă motivele care au ocazionat adoptarea actului care le este destinat, obiectivul pe care îl urmărește și metoda pe care o aplică pentru stabilirea valorii drepturilor lor. Astfel, indicarea integrală a calculelor valorilor ce figurează în avizul nr. 3, chiar dacă este utilă și de dorit, nu este indispensabilă pentru a se considera că este îndeplinită obligația de motivare, trebuind să se sublinieze, în orice caz, că Comisia nu poate, prin recurgerea exclusivă și mecanică la formule aritmetice, să nu procedeze la evaluarea corectă a drepturilor de pensie ale reclamanților potrivit împrejurărilor din speță (a se vedea în acest sens și par analogie Hotărârea din 2 octombrie 2003, Salzgitter/Comisia, C‑182/99 P, EU:C:2003:526, punctul 75 și jurisprudența citată).

81      De altfel, împrejurarea că numai prezentarea anumitor cifre permite detectarea anumitor erori de calcul nu este suficientă pentru a se putea considera că motivarea unei decizii în litigiu este insuficientă în condițiile în care, în cadrul controlului unei asemenea decizii de către instanța Uniunii, aceasta poate dispune prezentarea tuturor elementelor care îi sunt necesare pentru a‑i permite un control aprofundat al modului de calcul aplicat (a se vedea în acest sens și par analogie Hotărârea din 2 octombrie 2003, Corus UK/Comisia, C‑199/99 P, EU:C:2003:531, punctul 150).

82      Or, în condițiile în care din analiza efectuată la punctele 72-77 de mai sus reiese că avizul nr. 3, astfel cum a fost completat prin motivarea deciziei de respingere a reclamației din 3 august 2015, a permis reclamanților să înțeleagă motivele care au ocazionat adoptarea actului ai cărui destinatari erau, obiectivul pe care îl urmărește și metoda pe care o aplică pentru a stabili valorile drepturilor lor, argumentele pe care le invocă pentru a afirma existența unei încălcări a obligației de motivare ce rezultă din lipsa de indicații în ceea ce privește calculele detaliate ale drepturilor lor de pensie trebuie să fie respinse.

83      Al treilea motiv trebuie deci înlăturat.

–       Cu privire la primul motiv

84      Prin intermediul primului motiv, reclamanții afirmă că avizul nr. 3 este nelegal și trebuie să fie anulat, întrucât, prin faptul că a inclus pensiile de orfan în valoarea venitului la care se aplică limitarea prevăzută la articolul 81a din statut, a determinat o reducere nejustificată a valorii pensiilor de urmaș și de orfan care le este acordată.

85      În primul rând, reclamanții subliniază că expresiile „pensii de urmaș” la plural și „soțul supraviețuitor și ceilalți succesori în drepturi”, utilizate de legiuitor la articolul 81a din statut, nu privesc pensiile de orfan, ci situațiile de coexistență între soțul supraviețuitor și fostul soț divorțat sau între soțul supraviețuitor și copiii născuți dintr‑o căsătorie anterioară, situații care sunt avute în vedere, pe de o parte, la articolele 27 și 28 din anexa VIII din statut și, pe de altă parte, la articolul 22 primul paragraf din anexa VIII la statut.

86      În al doilea rând, reclamanții arată că, atunci când legiuitorul se referă la oricare tip de pensie, acest lucru reiese cu claritate din redactarea dispozițiilor statutului, situație care se regăsește în special în privința articolului 80 alineatele (3) și (4) din statut, a articolului 21 alineatele (1) și (2) și a articolului 24 din anexa VIII la statut.

87      În al treilea rând, reclamanții subliniază că pensiile de urmaș și cele de orfan urmăresc finalități diferite. Pensia de urmaș ar fi destinată să garanteze soțului supraviețuitor un venit suplimentar față de veniturile familiei, pentru a face față pierderii veniturilor soțului decedat, în timp ce pensia de orfan ar constitui o contribuție de solidaritate distinctă care urmărește să asigure autonomia copiilor orfani. O asemenea diferență de finalitate între cele două tipuri de pensie ar fi confirmată de statut care prevede, pe de o parte, că odată ajunși la majorat, orfanii pot solicita atribuirea pensiei lor pe un cont separat de cel al părintelui care are dreptul la pensia de urmaș și, pe de altă parte, că pierderea pensiei de urmaș nu ar conduce la pierderea pensiei de orfan, ci, dimpotrivă, ar determina dublarea valorii acesteia. Această finalitate diferită a celor două tipuri de pensie ar justifica o diferență de tratament între veniturile rezultate din pensia de urmaș de cele care corespund pensiei de orfan și, așadar, inaplicabilitatea articolului 81a din statut în cazul acestora din urmă.

88      Potrivit reclamanților, includerea nelegală a pensiei de orfan în valoarea veniturilor lor supuse limitării de la articolul 81a din statut a avut drept consecință scăderea valorii pensiilor lor de urmaș și de orfan atât pentru perioada cuprinsă între 1iulie 2012 și 30 septembrie 2013, cât și pentru perioada ulterioară datei de 1octombrie 2013. Astfel, reducerea valorilor menționate ar fi impuse ca urmare a depășirii plafonului prevăzut la articolul 81a din statut cu suma de 1 629,27 euro pentru prima perioadă și de 1 576,92 euro pentru a doua perioadă. Or, luarea în considerare, la stabilirea veniturilor supuse plafonului menționat, a valorii pensiei de orfan de 2 088,90 euro ar fi fost determinantă pentru aplicarea unor reduceri la valorile pensiilor plătite reclamanților.

89      În sfârșit, ei susțin că, în măsura în care avizele care au precedat avizul nr. 3 sunt afectate de aceeași eroare precum cel din urmă, și anume aplicarea eronată a articolului 81a din statut la pensiile de orfan, Comisia va să se conformeze hotărârii de anulare a Tribunalului în ceea ce privește avizul nr. 3 și să procedeze, așadar, la noi calcule ale pensiilor de urmaș și de orfan în favoarea reclamanților, cu efect retroactiv, în temeiul articolului 41 din anexa VIII la statut.

90      Comisia respinge argumentele reclamanților și susține că articolul 81a din statut privește atât pensia de urmaș, cât și pe cea de orfan.

91      Este deci necesar să se aducă un răspuns la întrebarea dacă articolul 81a din statut trebuie interpretat în sensul că privește de asemenea pensiile de orfan.

92      Cu titlu introductiv, trebuie amintit în primul rând că, după cum s‑a arătat la punctul 7 de mai sus, articolul 81a alineatul (1) litera (a) din statut este redactat după cum urmează:

„(1)      Fără a aduce atingere oricărei altei dispoziții, în special celor privind sumele minime de care beneficiază persoanele având dreptul la pensie de urmaș, valoarea totală a pensiilor de urmaș majorate cu alocațiile familiale și din care se deduc impozitul și alte rețineri obligatorii, pe care le pot pretinde soțul supraviețuitor și ceilalți succesori în drepturi nu poate depăși:

(a)      în cazul decesului unui funcționar aflat într‑una dintre situațiile administrative menționate la articolul 35, valoarea salariului de bază la care funcționarul în cauză ar fi avut dreptul pentru același grad și aceeași treaptă, dacă ar fi rămas în viață, la care se adaugă alocațiile familiale care i‑ar fi fost plătite în acest caz, după deducerea impozitului și a celorlalte rețineri obligatorii […]”

93      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul Comisiei, amintit în ședință, potrivit căruia reiese dintr‑o Hotărâre a Tribunalului Funcției Publice că, în aplicarea articolului 81a, alineatul (1) litera (c) din statut, pensia de orfan a fost inclusă în valoarea globală a pensiilor nete plătite succesorilor în drepturi ai funcționarului decedat, mai precis în suma susceptibilă să fie supusă plafonării prevăzute la articolul menționat (Hotărârea din 5 februarie 2016, Bulté și Krempa/Comisia, F‑96/14, EU:F:2016:10, punctul 53), trebuie observat că, în această cauză, chestiunea privind legalitatea aplicării articolului 81a din statut în cazul pensiilor de orfan nu a fost contestat de părțile în cauză și deci nu a putut să fie soluționată în mod definitiv de către Tribunalul menționat.

94      Cu titlu principal, trebuie observat că pensiile de orfan sunt prevăzute la articolul 80 din statut, care este inclus în titlul V capitolul 3 din statut intitulat „Pensiile și prestația de invalidate”. Aceste pensii constituie, după cum reiese de asemene din jurisprudență, veritabile pensii supuse ca atare sistemului de pensii prevăzut în statut (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 23 martie 1993, Huet/Curtea de Conturi, T‑8/93, EU:T:1994:35, punctul 30).

95      În plus, trebuie observat că modalitățile de calcul ale pensiilor de orfan sunt stabilite în capitolul 4, articolul 21 din anexa VIII din statut, în temeiul trimiterii incluse la articolul 84 din statut, și că acest capitol este intitulat „Pensia de urmaș”. O asemenea observație permite să se constate că expresia „pensie de urmaș” este utilizată de legiuitor pentru a identifica nu numai pensia soțului supraviețuitor al funcționarului decedat, altfel spus pensia de urmaș stricto sensu, ci și dispoziții privind pensiile de orfan. Așadar, deși este adevărat, după cum susțin reclamanții, că anumite dispoziții fac trimitere explicită la pensiile de orfan, acest lucru nu exclude însă posibilitatea ca alte dispoziții, care nu le menționează explicit, să le poată fi aplicabile în condițiile în care ele sunt adevărate pensii, supuse, din acest motiv, dispozițiilor din statut aplicabile în general pensiilor.

96      Mai mult, în condițiile în care articolul 81a din statut constituie una dintre dispozițiile finale din titlul V, capitolul 3 din statut și face parte dintre dispozițiile aplicabile pensiilor, dintre care fac parte pensiile prevăzute la articolul 80, articolul 81a nu poate fi interpretat în sensul că ar exclude pensiile de orfan. Astfel, utilizarea, în această dispoziție, a expresiei „pensii de urmaș” la plural trebuie înțeleasă, după cum susține în mod întemeiat Comisia, în sensul că ar face referire la orice tip de „pensii” al căror eveniment declanșator este decesul unui funcționar, acest lucru fiind valabil nu numai pentru pensia de urmaș, ci și pentru pensia de orfan. De altfel, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, potrivit articolului 80 primul‑al treilea alineat din statut și articolului 21 din anexa VIII la statut, pensia de urmaș și pensia de orfan sunt legate între ele, din moment ce valoarea primei condiționează valoarea celei de a doua.

97      Aplicarea articolului 81a din statut în cazul pensiilor de orfan nu poate fi repusă în cauză de argumentele reclamanților prin care se susține că expresiile „pensii de urmaș” și „succesori în drepturi”, utilizate la articolul 81a din statut, privesc situațiile de coexistență, pe de o parte, între soțul supraviețuitor și unul sau mai mulți foști soți divorțați sau între mai mulți foști soți divorțați, situații reglementate la articolele 27 și 28 din anexa VIII la statut, și, pe de altă parte, între soțul supraviețuitor și orfanii care au rezultat dintr‑o căsătorie anterioară a funcționarului decedat, situații avute în vedere la articolul 22 primul paragraf din anexa VIII la statut.

98      Astfel, pe de o parte, articolul 28 din anexa VIII la statut, care este dispoziția pertinentă în speță, prevede că, în cazul coexistenței mai multor soți divorțați sau a unuia ori a mai multor foști soți divorțați și a unui soț supraviețuitor, aceeași pensie de urmaș se împarte proporțional între diferiții succesori în drepturi. Așadar, fiind vorba despre una și aceeași pensie, situațiile susmenționate nu pot fi desemnate prin expresia „pensii de urmaș” la plural care figurează la articolul 81a alineatul (1) din statut.

99      Pe de altă parte, în cazul în care, prin utilizarea expresiilor „pensii” și „succesori în drepturi”, articolul 81a alineatul (1) din statut ar viza situațiile de coexistență între soțul supraviețuitor și orfanii care au rezultat dintr‑o căsătorie anterioară a funcționarului decedat, cu excluderea copiilor care au rezultat din relația funcționarului decedat cu soțul supraviețuitor, acest lucru ar echivala cu a crea, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, o disparitate de tratament între diferiții copii ai funcționarului decedat. În timp ce copiilor care au rezultat din relația funcționarului decedat cu soțul supraviețuitor nu li s‑ar limita pensiile de orfan, deoarece articolul 81a alineatul (1) din statut nu li s‑ar aplica, pensiile orfanilor care au rezultat dintr‑o căsătorie anterioară ar putea fi limitate în temeiul acestei din urmă dispoziții. O asemenea diferență de tratament, nejustificată și contrară principiului egalității de tratament, nu poate fi admisă.

100    În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamanților prin care se urmărește să se sublinieze că pensia de urmaș și pensia de orfan urmăresc finalități parțial distincte, trebuie observat că, chiar presupunând că aceasta este situația, nu ar fi suficient, ținând seama de tot ceea ce precedă, pentru a se considera că articolul 81a alineatul (1) litera (a) din statut nu se aplică în cazul pensiilor de orfan.

101    De asemenea, argumentele reclamanților întemeiate pe aceea că finalitatea parțial diferită a pensiilor de urmaș și de orfan ar fi confirmată de faptul că, pe de o parte, odată ajunși la majorat, orfanii ar putea solicita atribuirea pensiei lor pe un cont separat de cel al părintelui care are dreptul la pensia de urmaș și, pe de altă parte, că pierderea pensiei de urmaș nu ar conduce la pierderea pensiei de orfan, ci, dimpotrivă, ar determina dublarea valorii acesteia nu sunt de natură să repună în discuție aplicarea articolului 81a din statut la pensiile de orfan. Astfel, aceste două tipuri de pensie fac parte, împreună, din retribuțiile primite de familia Spagnolli ca urmare a decesului unuia dintre soți și a căror valoare globală, potrivit metodei de calcul aplicate de Comisie, este luată în considerare pentru respectarea principiului care urmărește evitarea îmbogățirii familiei ca urmare a unui deces.

102    Mai mult, trebuie observat că jurisprudența a admis că finalitatea urmărită de pensia de orfan, prevăzută la articolul 80 al patrulea paragraf din statut, și anume cea plătită persoanelor asimilate copiilor aflați în întreținere, este de a compensa costurile suplimentare, pentru funcționar, în ceea ce privește întreținerea copilului (Hotărârea din 30 ianuarie 2003, C/Comisia, T‑307/00, EU:T:2003:21, punctul 53), și trebuie considerat că același lucru este valabil în privința pensiilor de orfan prevăzute în special la articolul 80 al treilea paragraf din statut, care este în discuție în speță, pentru pensia care trebuie acordată domnului Alberto Spagnolli.

103    Or, finalitatea pensiei de orfan, care este de a compensa costurile suplimentare ale funcționarului supraviețuitor, legate de întreținerea copiilor săi, contribuie la obiectivul de a asigura, după cum susțin reclamanții, autonomia economică a copiilor respectivi. În condițiile în care pensia de orfan permite compensarea costurilor suplimentare legate de întreținerea copiilor, ea face parte din veniturile familiei și nu se sustrage regulii care proscrie îmbogățirea ca urmare a decesului unui părinte funcționar, regulă a cărei respectare este asigurată prin aplicarea plafonării prevăzute la articolul 81a din statut..

104    Ținând seama de ceea ce precedă, este necesar să se considere că articolul 81a din statut privește atât pensia de urmaș, cât și pensia de orfan. Așadar, metoda de calcul al drepturilor de pensie aplicată de Comisie, care contabilizează pensiile de orfan în venitul real supus plafonului prevăzut la articolul 81a est conform cu dispoziția menționată.

105    Prin urmare, primul motiv trebuie respins.

106    Ținând seama de ceea ce precedă, acțiunea în cauza T‑568/16 trebuie respinsă în totalitate.

 Cauza T‑599/16

107    În cauza T‑599/16, reclamanții contestă decizia de restituire a plăților nedatorate, adoptată de Comisie pentru a recupera sumele din pensiile de urmaș și de orfan plătite în mod nejustificat reclamanților ca urmare, potrivit acesteia, a unei erori săvârșite în avizul nr. 2, rectificată prin noile calcule ale drepturilor lor de pensie cuprinse în avizul nr. 3.

108    Ca și în cauza T‑568/16 (a se vedea punctul 61 de mai sus), și astfel cum s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței, reclamanții au renunțat, în prezenta cauză, în ședință, la argumentele prin care urmăreau să conteste materialitatea faptelor, și anume sumele și calculele efectuate de Comisie în diversele avize și în special în avizul nr. 2, fără însă a renunța să conteste legalitatea metodei de calcul al drepturilor de pensie aplicată de Comisie în aceste avize.

109    În plus, în ședință, reclamanții au renunțat să conteste posibilitatea Comisiei de a utiliza un document anexat la memoriul în apărare și care constă în captura de ecran al rezultatului calculului salariului net al unui funcționar cu gradul AD 9 treapta a doua, prin intermediul unui instrument informatic numit „calculator”.

110    În cererea introductivă, reclamanții invocă în esență trei motive.

111    Primul și al doilea motiv sunt întemeiate pe încălcarea articolului 85 din statut. În această privință, reclamanții susțin că condițiile prevăzute la articolul 85 din statut, și anume, pe de o parte, existența unei încasări necuvenite și, pe de altă parte, cunoașterea sau caracterul evident al plății nejustificate, rezultată dintr‑o eroare cuprinsă în avizul nr. 2, nu se regăsesc în speță.

112    Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări și a obligației de solicitudine. În această privință, reclamanții formulează de asemenea o cerere de despăgubire pentru prejudiciul moral și material pe care pretind că l‑au suferit ca urmare a încălcării principiului bunei administrări și a obligației de solicitudine.

113    Comisia ridică o excepție de inadmisibilitate a concluziilor în despăgubire, pe care le consideră în orice caz ca fiind lipsite de temei. În plus, ea contestă celelalte motive și argumente invocate de reclamanți în susținerea concluziilor în anulare și afirmă că acestea trebuie respinse ca lipsite de temei.

 Cu privire la concluziile în anulare

–       Cu privire la primul motiv

114    Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, precum în cauza T‑568/16 (a se vedea punctul 59 de mai sus), decizia de respingere a reclamației din 4 martie 2016 în prezenta cauză este lipsită de conținut autonom, din moment ce nu face decât să confirme în esență decizia de restituire a plăților nedatorate. Astfel, acțiunea trebuie privită ca fiind îndreptată împotriva acestei din urmă decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul, 293/87, EU:C:1989:8, punctul 8, și Hotărârea din 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, EU:T:2006:110, punctul 43).

115    Prin intermediul primului motiv, reclamanții invocă încălcarea articolului 85 din statut, care rezultă din lipsa, în speță, a unei prestații nedatorate. Acest motiv cuprinde trei aspecte. În primul rând, ei susțin că lipsa unei prestații nedatorate rezultă din lipsa unei erori referitoare la valoarea alocațiilor pentru creșterea copilului din avizul nr. 2. În al doilea rând, ei consideră că lipsa prestației nedatorate decurge din nelegalitatea avizului nr. 3 care rezultă din neluarea în considerare, în cadrul acestuia, a pensiilor de orfan la calcularea valorii supuse plafonului prevăzut la articolul 81a din statut. În al treilea rând, ei afirmă că lipsa prestației nedatorate rezultă din excluderea eronată, din același aviz, a alocațiilor familiale din valoarea veniturilor fictive (valoarea A ) ale domnului Alberto Spagnolli.

116    Comisia răspunde că cele trei aspecte ale primului motiv sunt lipsite de temei și trebuie respinse. Aceasta adaugă, în cadrul duplicii, că cel de al doilea aspect este inadmisibil în condițiile în care a fost invocat tardiv.

117    În condițiile în care, prin intermediul primului aspect al primului motiv, reclamanții reiau argumentele expuse în cauza T‑568/16] prin care se contestă că valoarea venitului fictiv (valoarea A) al domnului Alberto Spagnolli luase în considerare de două ori valoarea alocațiilor familiale și având în vedere că, după cum s‑a amintit la punctul 108 de mai sus, reclamanții au renunțat, în prezenta cauză, în ședință, la argumentele prin care urmăreau să conteste materialitatea faptelor, și anume calculele efectuate de Comisie în diversele avize, trebuie să se aprecieze că reclamanții au renunțat și la acest aspect al primului motiv.

118    În orice caz, trebuie precizat că, datorită răspunsurilor furnizate de Comisie la măsurile de organizare a procedurii, la 25 octombrie 2017, s‑a constatat că valoarea venitului fictiv (valoarea A) al domnului Alberto Spagnolli, și anume 8 937,32 euro, care apare în avizul nr. 2, contabiliza, după cum susține Comisia, șase alocații pentru creșterea copilului în loc de trei. Așadar, argumentele reclamanților prin care se susține că suma de 8 937,37 euro contabiliza alocații pentru creșterea copilului simple erau, în orice caz, nefondate.

119    În ceea ce privește cel de al doilea aspect al primului motiv, este clar că reclamanții reiterează argumentele, expuse în cauza T‑568/16, referitoare la interpretarea textuală, sistematică și teleologică a articolului 81a din statut ce conduc la concluzia că metoda de calcul a Comisiei, care constă în a aplica această dispoziție la pensiile de orfan în avizul nr. 3, face ca acesta să devină nelegal și, așadar, nesusceptibil să demonstreze existența unei prestații nedatorate.

120    Or, aceste argumente au fost deja respinse ca nefondate în cadrul cauzei T‑568/16 (a se vedea punctele 92-104 de mai sus). Așadar, ele nu pot fi primite, cu titlu incidental, astfel cum solicită reclamanții în cadrul prezentei cauze. Al doilea aspect trebuie deci să fie respins ca nefondat, fără a mai fi necesară pronunțarea cu privire la excepția de inadmisibilitate care a fost ridicată de Comisie în această privință (a se vedea punctul 116 de mai sus).

121    Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, reclamanții susțin că nu există plăți nedatorate ca urmare a erorilor de calcul cuprinse în avizul nr. 3, reluând argumentele deja invocate în cauza T‑568/16 în susținerea celui de al doilea motiv.

122    În această privință, trebuie amintit că, în urma răspunsurilor furnizate de Comisie la măsurile de organizare a procedurii, la 25 octombrie 2017, reclamanții au renunțat să conteste materialitatea faptelor, și anume calculele detaliate efectuate de Comisie în diversele avize. Astfel, ei au renunțat în special la cel de al doilea motiv, invocat în cauza T‑568/16, prin intermediul căruia susțineau aceleași argumente precum cele expuse în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv din prezenta cauză, și anume argumente prin care se susține că respectivul calcul din avizul nr. 3 prezenta erori privind contabilizarea alocațiilor pentru creșterea copilului (a se vedea punctul 115 de mai sus). Așadar, trebuie să se aprecieze că reclamanții au renunțat de asemenea la argumentele amintite la punctele 115 și 121 de mai sus.

123    Pentru orice eventualitate, trebuie amintit că avizul nr. 3 nu conține nici erori privind aplicarea articolului 81a din statut (a se vedea punctul 104 de mai sus), nici erori de calcul în ceea ce privește contabilizarea alocațiilor pentru creșterea copilului. Astfel, articolul 81a din statut trebuie interpretat în sensul că se aplică în cazul pensiilor de orfan. În plus, calculele cuprinse în avizul nr. 3, în condițiile în care contabilizează trei alocații pentru creșterea copilului în valoarea venitului fictiv (valoarea A) al domnului Alberto Spagnolli, după cum rezultă aceasta din răspunsurile furnizate de Comisie la măsurile de organizare a procedurii, la 25 octombrie 2017, nu sunt afectate de erorile invocate de reclamanți. Argumentele acestora din urmă, prin care se invocă inexistența unei plăți nedatorate ca urmare a prezenței unor erori de calcul în avizul nr. 3, se dovedesc deci, în orice caz, nefondate.

124    În replică, în primul rând, reclamanții adaugă că, chiar dacă se utilizează metoda „calculatorului”, menționată la punctul 109 de mai sus, nu există plăți nedatorate. În această privință, ei afirmă că contabilizarea venitului fictiv, respectiv valoarea A, și a venitului real, respectiv valoarea B, ale domnului Alberto Spagnolli nu respectă articolul 81a din statut și că, contrar celor susținute de Comisie, această contabilizare nu poate corespunde necesității unei impozitări cumulative a veniturilor. Astfel, ei apreciază că, deși Comisia putea calcula impozitul Uniunii cumulând salariul primit de domnul Alberto Spagnolli și valoarea pensiei de urmaș, aceasta nu trebuia să ia în considerare cumulul respectiv în vederea aplicării articolului 81a din statut. Potrivit reclamanților, cumulul veniturilor celor doi soți este determinant, întrucât conduce la luarea în considerare a valorii majorate a alocațiilor pentru creșterea copilului primite de domnul Alberto Spagnolli la calcularea venitului real (valoarea B), în pofida faptului că acesta le primea încă dinainte de decesul soției sale, în temeiul articolului 67 din statut. Reclamanții susțin astfel că acest cumul este eronat.

125    În al doilea rând, reclamanții afirmă că plafonul prevăzut la articolul 81a trebuie să fie înțeles ca o comparație între, pe de o parte, cotizațiile de solidaritate menționate în această dispoziție, atribuite în temeiul articolului menționat și, pe de altă parte, veniturile funcționarului decedat, determinate în mod fictiv ca și când ar fi rămas în viață. Ei consideră, prin urmare, că metoda aplicabilă ar trebui să fie diferită după cum soțul supraviețuitor este, sau nu este, el însuși un funcționar care primea deja alocația pentru locuință și alocațiile pentru creșterea copilului simple, anterior decesului. Ei apreciază că, în ipoteza în care soțul supraviețuitor este un funcționar, veniturile care îi sunt atribuite ca urmare a decesului soțului său funcționar sunt alcătuite din suma dintre valoarea pensiei de urmaș și cea a alocațiilor pentru creșterea copilului simple și deduc de aici că, în speță, venitul real (valoarea B) ne trebuie să includă decât aceste două sume.

126    În această privință, trebuie constatat că prin argumentele amintite la punctele 124 și 125 de mai sus se urmărește invocarea unor motive noi de nelegalitate a avizului nr. 3. După cum s‑a amintit la punctul 124 de mai sus, aceste motive de nelegalitate ale avizului nr. 3 sunt invocate pentru prima dată în replica prezentată în cauza T‑599/16, al cărei obiect este în special anularea deciziei de restituire a plăților nedatorate. După cum s‑a arătat la punctul 16 de mai sus, aceste argumente nu figurează în cauza T‑568/16, al cărei obiect este anularea avizului nr. 3, și nici în cererea introductivă prezentată în cauza T‑599/16.

127    Or, în cadrul cauzei T‑599/16, reclamanții nu pot contesta în mod valabil, pe calea unei excepții de nelegalitate în sensul articolului 277 TFUE, legalitatea avizului nr. 3, presupunând chiar că aceasta le‑a fost intenția. Ei ar fi trebuit, în cazul în care apreciau că existau temeiuri, să invoce motivele noi în discuție în cadrul cauzei T‑568/16 referitoare la acest aviz. Pe de altă parte, chestiunea aprecierii condițiilor de admisibilitate a motivelor menționate din perspectiva dispozițiilor articolului 84 din Regulamentului de procedură al Tribunalului nu este pertinentă în acest cadru.

128    În orice caz, în condițiile în care, în ședință, reclamanții au afirmat că nu renunță la argumentele în discuție și au justificat tardivitatea acestora prin faptul că au primit cu întârziere informațiile privind calculele aplicate de Comisie pentru stabilirea drepturilor de pensie, și deci au înțeles cu întârziere metoda de calcul aplicată de aceasta, trebuie observat că, contrar celor afirmate de reclamanți în ședință, niciun element nou de drept și de fapt privind avizul nr. 3 nu justifică posibilitatea de a redeschide termenul pentru introducerea unei acțiuni în anulare îndreptate împotriva avizului respectiv.

129    În primul rând, reiese din acțiunea formulată în cauza T‑568/16 că reclamanții au înțeles că Comisia cumula retribuțiile primite de soțul supraviețuitor cu cele ale soțului decedat (a se vedea punctul 74 de mai sus). Astfel, reclamanții înșiși explică, în cadrul acțiunii în cauza T‑568/16, că Comisia lua în calcul, pe de o parte, venitul fictiv (valoarea A), alcătuit din suma dintre salariul net al defunctului, dacă ar fi rămas în viață, și salariul net soțului supraviețuitor la momentul decesului, inclusiv alocațiile pentru trei copii aflați în întreținere, și, pe de altă parte, valoarea corespunzătoare venitului real (valoarea B) pe care soțul l‑ar primi în cazul în care nu s‑ar aplica plafonarea prevăzută la articolul 81a și care este alcătuit din suma dintre venitului net al soțului supraviețuitor, din pensia de urmaș și din pensiile de orfan

130    În al doilea rând, în decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015 se arăta deja că, întrucât ratio legis a articolului 81a din statut consta în a evita ca familia să se îmbogățească datorită decesului unui funcționar, metoda de calcul aplicată de Comisie consta în a calcula diferența dintre venitul real (valoarea B) și venitul fictiv (valoarea A), în scopul de a o deduce în mod proporțional din pensiile de urmaș și de orfan.

131    În al treilea rând, desigur, structura cele două sume corespunzătoare „salariilor nete” ale domnului Alberto Spagnolli face parte din veniturile fictive (valoarea A) indicate în avizul nr. 3, și anume, pe de o parte, suma egală cu 7 722,61 euro și, pe de altă parte, cea egală cu 8 084,74 euro, nu apare nici în avizul nr. 3, nici în decizia de respingere a reclamației din 4 martie 2016 și nici în memoriul în apărare al Comisiei. Cu toate acestea, o asemenea omitere, atât din avizul nr. 3, cât și din celelalte avize, nu i‑a împiedicat pe reclamanți să înțeleagă și deci să conteste, în timp util, mai precis în cadrul acțiunii în anularea avizului nr. 3 în cauza T‑568/16, metoda de calcul aplicată de Comisie, constând în a cumula salariul soțului supraviețuitor și cel al soțului decedat. Atât adoptarea deciziei de restituire a plăților nedatorate, cât și comunicarea calculelor detaliate care alcătuiesc salariile fictive indicate în diversele avize nu pot constitui fapte noi care să permită reclamanților, care au omis să facă uz în timp util de posibilitățile în materie de căi de atac care li se ofereau în privința unui act care îi lezează, de a prezenta noi motive în anularea avizului nr. 3 și de a eluda termenul pentru introducerea unei acțiuni împotriva avizului menționat.

132    Rezultă că argumentele amintite la punctele 124 și 125 de mai sus, invocate pentru prima dată în replica la cauza 599/16, s‑au dovedit, în orice caz, a fi invocate tardiv, cu încălcarea articolului 84 din Regulamentul de procedură, și trebuie respinse ca inadmisibile (a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 iulie 2000, AICS/Parlamentul, T‑139/99, EU:T:2000:182, punctele 59 și 62 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 martie 2007, France Télécom/Comisia, T‑340/04, EU:T:2007:81, punctul 164 și jurisprudența citată)..

133    Ținând seama de tot ceea ce precedă, primul motiv nu poate fi primit.

–       Cu privire la al doilea motiv

134    Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanții susțin că în speță nu se regăsește caracterul evident al neregularității prestațiilor primite cu titlu de pensii de urmaș și de orfan, condiție prevăzută la articolul 85 din statut pentru a sta la baza unei decizii de restituire a plăților nedatorate.

135    În această privință, în primul rând, reclamanții susțin că hotărârile menționate în decizia de respingere a reclamației din 4 martie 2016 nu sunt pertinente în speță. Astfel, aceste hotărâri ar privi situații diferite de cele ale reclamanților, și anume pe cea a unui funcționar, destinatar al prestațiilor nedatorate, care a făcut declarații eronate la administrația competentă, sau pe cea a unui funcționar care, deși a observat că i se plătește o sumă nedatorată, nu semnalează eroare și nici nu exprimă o îndoială față de administrație cu privire la existența erorii în cauză pentru a‑i permite acesteia să efectueze verificările necesare. Spre deosebire de situațiile vizate în hotărârile menționate în decizia de respingere a reclamației din 4 martie 2016, mai multe demersuri ar fi fost inițiate, în speță, față de administrație pentru a‑i permite să efectueze verificările necesare, cu respectarea obligației de diligență de care este ținut funcționarul. Aceste demersuri ar fi avut în special scopul de a evidenția că pensiile de urmaș și de orfan au fost subestimate. Potrivit reclamanților, tocmai ca urmare a demersurilor respective, administrația a adoptat avizul nr. 2 și a prevăzut o creștere a drepturilor de pensie.

136    În al doilea rând, pe de o parte, ar fi nerezonabil din partea Comisiei să pretindă ca reclamanții, care au obținut modificarea limitei drepturilor lor la pensia care, în opinia lor, le era datorată, să persiste în continuare în a interveni pe lângă administrație pentru ca aceasta să verifice că nu s‑a înșelat la calcularea valorii drepturilor lor de pensie. Pe de altă parte, chiar dacă avizul nr. 2 ar conține o eroare în favoarea reclamanților, Comisia nu poate susține că domnul Alberto Spagnolli nu și‑a îndeplinit obligația de diligență atunci când a discutat cu administrația despre sumele primite, și nici că ar fi trebuit să recunoască, într‑un mod sau altul, că a fost săvârșită o eroare în favoarea sa.

137    În al treilea rând, situația reclamanților ar fi legată de soluționarea unor chestiuni juridice complexe, precum cea dacă asemenea alocații pentru creșterea copilului trebuie sau nu trebuie să fie contabilizate la calculul limitării prevăzute la articolul 81a din statut. Această complexitate nu ar permite ca eventuala eroare a administrației să fie caracterizată ca fiind „atât de evident[ă] […] încât era imposibil ca beneficiarul acesteia să nu fi avut cunoștință de aceasta      ”.

138    În al patrulea rând, administrația nu poate afirma că lectura avizului nr. 2 ar fi trebuit să suscite o îndoială în ceea ce privește existența unei erori care a condus la încasarea unei sume necuvenite, având în vedere că, în coloana din dreapta din partea centrală a acestei anexe, intitulată „noul [salariu] net al domnului B. Spagnolli”, erau contabilizate șase alocații pentru creșterea copilului . Astfel, această coloană se referea la calculul venitului real (valoarea B) în care urmau să fie contabilizate în mod îndreptățit șase alocații pentru creșterea copilului.

139    În al cincilea rând, necunoașterea erorii săvârșite în avizul nr. 2 ar reieși cu claritate din reclamația prezentată împotriva avizului nr. 3. Astfel, această reclamație ar arăta că creșterea prevăzută în avizul nr. 2 a fost înțeleasă de reclamanți ca fiind legată de reducerea salariului domnului Alberto Spagnolli consecutivă detașării sale și rectificării unei erori de calcul anterioare în defavoarea sa, cuprinsă în avizul nr. 1. Creșterea respectivă nu ar fi fost asociată de reclamanți cu o pretinsă eroare a administrației în favoarea domnului Alberto Spagnolli la calcularea alocațiilor pentru creșterea copilului în venitul fictiv (valoarea A) al acestuia.

140    În al șaselea rând, în condițiile în care, la momentul decesului soției sale, domnul Alberto Spagnolli era funcționar AD 12, în timp ce la momentul adoptării avizului nr. 2 era funcționar AD 9, din cauza termenilor utilizați de administrație atât în avizul nr. 2 cât și în avizul nr. 3, respectiv „salariul net al domnului Spagnolli la momentul decesului”, nu ar exista niciun motiv să i se pară ciudat că salariul net de la momentul decesului era mai ridicat decât cel actual.

141    În principal, Comisia susține că, în condițiile în care domnul Alberto Spagnolli a avut o contribuție la definirea unui calcul diferit al plafonului pensiilor de urmaș și de orfan, care a condus la o valoare netă mai ridicată a acestor pensii în avizul nr. 2, el știa că acel calcul diferit al alocațiilor pentru creșterea copilului din definiția venitului fictiv (valoarea A) s‑a aflat la originea modificării valorii acestor pensii în avizul respectiv. Cu alte cuvinte, în condițiile în care diferența dintre sumele menționate în avizul nr. 2, eronate, și cele menționate în avizul nr. 3, corecte, ar decurge exclusiv din contabilizarea acestor alocații pentru creșterea copilului în venitul fictiv – unde, în mod eronat, alocațiile respective au fost calculate de două ori – și în care contribuția domnului Alberto Spagnolli la rectificarea efectuată de Comisie în avizul nr. 2 ar fi fost decisivă, condiția privind cunoașterea caracterului nejustificat al plății pensiilor reclamanților ar fi îndeplinită în speță.

142    Cu titlu secundar, Comisia susține că eroarea cuprinsă în avizul nr. 2 era, în orice cauză, atât de evidentă încât era imposibil ca domnul Alberto Spagnolli să nu aibă cunoștință de aceasta. Astfel, simpla lectură a valorilor venitului fictiv și al venitului real ar evidenția că cea de a doua, deși contabiliza alocații pentru creșterea copilului dublate, era mai mică decât prima. Acest lucru ar fi trebuit să alerteze orice funcționar diligent și să îl incite să contacteze administrația pentru a semnala eroarea. În plus, simpla lectură a articolului 66 din statut ar fi evidențiat cu ușurință că salariul de bază al soțului supraviețuitor cu gradul AD 9 era puțin compatibil cu valoarea indicată în avizul nr. 2, după cum ar confirma, de altfel, și versiunea pe hârtie a calculului efectuat cu ajutorul „calculatorului”, menționată la punctul 109 de mai sus, din care o copie a fost anexată la memoriul în apărare.

143    Mai mult, potrivit Comisiei, domnul Alberto Spagnolli era ținut în mod vădit de o obligație de vigilență, ținând seama de gradul ridicat la care ajunsese ca funcționar înainte de a fi detașat la Parma, respectiv gradul AD 12.

144    În plus, în condițiile în care trebuie ca orice funcționar să cunoască normele statutare cu privire, în speță, la cuantumul salariului unui funcționar cu gradul AD 9 (articolul 66 din statut) și la cel al alocațiilor pentru creșterea copilului [articolul 2 alineatul (1) din anexa VII la statut, articolul 67 și articolul 81 al doilea paragraf din statut], domnul Alberto Spagnolli ne poate pretinde în mod valabil că eroarea de calcul referitoare la stabilirea plafonului pensiilor de urmaș, al căror beneficiar era, împreună cu copiii, nu era evidentă în sensul articolului 85 primul paragraf din statut. Potrivit Comisiei, această condiție fiind respectată, decizia de restituire a plăților nedatorate a fost adoptată în mod întemeiat, iar acțiunea ar trebui respinsă ca nefondată.

145    În speță, trebuie să se analizeze dacă Comisia are dreptul să solicite restituirea plățile nedatorate primite de reclamanți conform articolului 85 din statut. Acest articol prevede că „[o]rice plată nedatorată se restituie, în cazul în care beneficiarul avea cunoștință de faptul că nu existau motive pentru plata sumei respective sau în cazul în care era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată încât era imposibil ca beneficiarul să nu fi avut cunoștință de aceasta”. Rezultă din acest text că, pentru a se putea solicita restituirea sumei plătite în mod nejustificat, este necesar să se administreze dovada că beneficiarul avea efectiv cunoștință de faptul că nu existau motive pentru plata sumei respective sau că era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată încât era imposibil ca beneficiarul să nu fi avut cunoștință de aceasta (Hotărârea din 11 octombrie 1979, Berghmans/Comisia, 142/78, EU:C:1979:233, punctul 9; Hotărârea din 9 septembrie 2008, Ritto/Comisia, F‑18/08, EU:F:2008:110, punctul 29, și Hotărârea din 21 noiembrie 2013, Roulet/Comisia, F‑72/12 și F‑10/13, EU:F:2013:184, punctul 46).

146    Articolul 85 din statut prevede, așadar, posibilitatea administrației de a recupera orice plată nedatorată în două ipoteze, și anume, pe de o parte, în cazul în care beneficiarul avea cunoștință de faptul că nu existau motive pentru plata sumei respective și, pe de altă parte, în cazul în care era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată încât era imposibil ca el să nu fi avut cunoștință de aceasta.

147    În ceea ce privește prima dintre aceste ipoteze, și presupunând chiar că Comisia a intenționat să adopte acest punct de vedere în decizia de respingere a reclamației din 4 martie 2016, revine administrației obligația de a dovedi că beneficiarul avea efectiv cunoștință că nu exista nici un motiv pentru plata sumei respective (Hotărârea din 26 iunie 2013, Achab/CESE, F‑21/12, EU:F:2013:95, punctul 44).

148    În ceea ce privește cea de a doua ipoteză, trebuie să se țină seama, în fiecare caz în parte, de capacitatea funcționarului respectiv de a efectua verificările necesare (a se vedea Hotărârea din 26 iunie 2013, Achab/CESE, F‑21/12, EU:F:2013:95, punctul 45 și jurisprudența citată).

149    În speță, în ceea ce privește prima ipoteză, pentru a se considera că s‑a adus dovada împrejurării că domnul Alberto Spagnolli avea efectiv cunoștință de faptul că plata sumei respective nu era datorată, Comisia trebuie să demonstreze că acesta știa, în primul rând, că venitul fictiv (valoarea A) indicat în avizul nr. 2 contabiliza dublul valorii alocațiilor pentru creșterea copilului, în al doilea rând, că o asemenea contabilizare era eronată și, în al treilea rând, că această contabilizare este cea care a generat caracterul nedatorat al plăților pensiilor de urmaș și de orfan efectuate pe baza avizului nr. 2.

150    Or, afirmațiile Comisiei, potrivit cărora domnul Alberto Spagnolli era la curent cu contabilizarea de două ori a alocațiilor pentru creșterea copilului în venitul fictiv indicat în avizul nr. 2 ca urmare a luărilor de contact pe care le‑a întreprins cu administrația pentru a obține modificarea calculelor drepturilor sale la pensiile de urmaș și de orfan cuprinse în avizul nr. 1, nu pot demonstra că în speță era îndeplinită condiția bazată pe cunoașterea împrejurării că plata sumei respective nu era datorată, mai precis că cele trei condiții amintite la punctul 149 de mai sus erau îndeplinite. Astfel, în primul rând, aceste afirmații se bazează pe o simplă prezumție. În al doilea rând, discuțiile dintre reclamanți și administrație priveau erorile de calcul cuprinse în avizul nr. 1, iar nu metoda de calcul aplicată în avizul nr. 2. În al treilea rând, ca urmare, pe de o parte, a ambiguității, recunoscută de însăși AIPN în decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, a expresiei „salariul net al domnului Spagnolli la momentul decesului” utilizate în avizul nr. 2 pentru a indica venitul fictiv (valoarea A) și, pe de altă parte, a lipsei detaliilor valorilor contabilizate în venitul menționat, Comisia nu poate susține că domnul Alberto Spagnolli știa că acest venit contabiliza șase alocații pentru creșterea copilului și nici, a fortiori, că știa că această contabilizare era eronată și, în plus, că știa că aceasta a dat naștere la prestații nedatorate.

151    Așadar, întrucât Comisia nu a demonstrat cunoașterea erorii în sensul articolului 85 din statut, este necesar să se verifice dacă, în speță, Comisia putea să considere, în mod îndreptățit, că era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată, încât era imposibil ca domnul Alberto Spagnolli să nu fi avut cunoștință de aceasta, altfel spus să se verifice dacă situația reclamanților este cea prevăzută de a doua ipoteză amintită la punctul 146 de mai sus.

152    În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, persoana în cauză, departe de a fi dispensată de orice efort de reflecție sau de control, este, dimpotrivă, are obligația de restituire din moment ce este vorba despre o eroare care nu poate fi omisă de un funcționar cu un grad normal de diligență, care se presupune că cunoaște normele care reglementează remunerația sa (Hotărârea din 11 iulie 1979, Broe/Comisia, 252/78, EU:C:1979:186, punctul13, și Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Stempels/Comisia, 310/87, EU:C:1989:9, punctul 10).

153    În plus, reiese din jurisprudență că, printre elementele luate în considerare de instanța Uniunii pentru aprecierea caracterului evident al erorii săvârșite de administrație, pe lângă nivelul de responsabilitate al funcționarului legat de grad și de vechimea în muncă, este necesar să se ia în considerare gradul de claritate a dispozițiilor statutare care definesc condițiile de acordare a retribuțiilor datorate persoanei interesate, precum și de importanța modificărilor care au intervenit în situația sa personală sau familială, atunci când plata sumei în litigiu este legată de aprecierea, de către administrație, a unei asemenea situații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2015, CESE/Achab, T‑430/13 P, EU:T:2015:122, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 27 ianuarie 2016, DF/Comisia, T‑782/14 P, EU:T:2016:29, punctele 25 și 27).

154    Din examinarea acestei jurisprudențe rezultă că nu se poate deduce existența unei prevalențe a criteriul vechimii în muncă asupra celorlalte criterii. Dimpotrivă, din jurisprudență rezultă cerința luării în considerare a ansamblului elementelor, împrejurările din fiecare speță putând justifica luarea în considerare mai accentuată a anumitor criterii în raport cu altele (Hotărârea din 27 februarie 2015, CESE/Achab, T‑430/13 P, EU:T:2015:122, punctul 43).

155    Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, nu este necesar ca funcționarul interesat să poată determina cu precizie, în exercitarea obligației de diligență care îi revine, întinderea erorii săvârșite de administrație. Este suficient, în această privință, ca el să aibă îndoieli asupra temeiniciei plăților în cauză pentru a fi obligat să se manifeste pe lângă administrație, pentru ca aceasta să efectueze verificările necesare (a se vedea Hotărârea din 21 noiembrie 2013, Roulet/Comisia, F‑72/12 și F‑10/13, EU:F:2013:184, punctul 50 și jurisprudența citată).

156    Cu titlu introductiv, în primul rând, trebuie observat că aprecierea caracterului evident al unei neregularități săvârșite de administrație la stabilirea drepturilor de pensie, spre deosebire de aprecierea respectării obligației de motivare din avizul de modificare a drepturilor menționate, trebuie să fie efectuată în funcție de elementele aflate la dispoziția persoanei în cauză la momentul la care a fost săvârșită neregularitatea respectivă, altfel spus, în speță, la momentul adoptării avizului nr. 2, în funcție de capacitățile și de competențele legate de gradul său, în funcție de obligația de diligență de care este de așteptat în mod rezonabil să dea dovadă, precum și de claritatea dispozițiilor care reglementează drepturile sale.

157    În al doilea rând, trebuie observat că în speță, aprecierea unei cunoașteri prezumate” a neregularității plăților primite de reclamanți, pe de o parte, este legată strict de înțelegerea calculelor drepturilor de pensie aplicate de administrație însăși, care permite să se determine în special ce valoare a alocațiilor pentru creșterea copilului trebuie să fie contabilizat în venitul fictiv (valoarea A), și, pe de altă parte, presupune accesul la calculul detaliat care stă la baza salariului net al domnului Alberto Spagnolli luat în considerare în venitul fictiv (valoarea A).

158    Trebuie precizat mai întâi că respectivul calcul al drepturilor de pensie aplicat de Comisie nu reiese cu claritate din modul de redactare al dispozițiilor aplicabile în speță.

159    Articolul 81a din statut nu prevede în mod expres cumulul dintre retribuțiile soțului supraviețuitor și cele ale soțului decedat. Acest cumul, potrivit explicațiilor cuprinse în decizia de respingere a reclamației din 3 august 2015, care au fost confirmate de Comisie în ședință, este efectuat în interesul reclamanților (a se vedea punctul 66 de mai sus). În măsura în care acest articol nu face referire la venitul domnului Alberto Spagnolli pentru calculul plafonului care nu trebuie depășit pentru a evita ca îmbogățirea familiei ca urmare a decesului, articolul menționat nu prevede nici informații cu privire la sumele care trebuie să fie cuprinse în acest venit în special în ceea ce privește alocațiile pentru creșterea copilului.

160    Articolul 81 al doilea paragraf din statut, potrivit căruia „valoarea alocației pentru creșterea copilului datorată titularului unei pensii de urmaș este egală cu dublul valorii alocației prevăzute la articolul 67 alineatul (1) litera (b) […]” era de asemenea susceptibil să îi inducă în eroare pe reclamanți. Astfel, ca urmare a decesului soției domnului Alberto Spagnolli, ei puteau să considere că, pentru a menține efectul util al dispoziției menționate, Comisia trebuia să ia în calcul dublul valorii alocațiilor pentru creșterea copilului nu numai pentru stabilirea venitului real (valoarea B), ci și pentru stabilirea venitului fictiv (valoarea A) ale soțului supraviețuitor. Pe de altă parte, formularea utilizată în diversele avize pentru identificarea acestei din urmă valori, și anume „salariul net al domnului Spagnolli la momentul decesului cu trei copii aflați în întreținere”, este susceptibilă să facă mai dificilă înțelegerea structurii venitului fictiv (valoarea A) al domnului Alberto Spagnolli. Formularea respectivă este, într‑adevăr, susceptibilă să fie înțeleasă în sensul că venitul fictiv (valoarea A) trebuie calculat „la momentul decesului” și, așadar, luând în considerare decesul – ceea ce ar implica o contabilizare a dublului valorii alocațiilor pentru creșterea copilului, conform articolului 81 al doilea paragraf din statut – mai degrabă decât lipsa acestuia, care implică, dimpotrivă, contabilizarea unei valori simple a alocațiilor pentru creșterea copilului.

161    În plus, trebuie subliniat că, astfel cum acest aspect a fost confirmat de Comisie în ședință, nu există dispoziții generale de punere în aplicare sau note de serviciu care să permită explicarea metodei de aplicare practică a articolului 81a din statut în cazul în care, ca în speță, atât soțul supraviețuitor, cât și soțul decedat sunt funcționari ai Uniunii. Explicațiile referitoare la calculele efectuate de Comisie în avizul nr. 2 intervin de abia în stadiul deciziei de respingere a reclamației formulate împotriva avizului nr. 3, mai precis la 3 august 2015. De abia la acest stadiu, AIPN arată că contabilizarea veniturilor domnului Alberto Spagnolli în calculul plafonului prevăzut la articolul 81a din statut (valoarea A) ia în considerare, pentru stabilirea plafonului prevăzut la articolul 81a din statut, venitul domnului Alberto Spagnolli calculat în mod dinamic, și anume potrivit gradului pe care îl avea acesta la momentul calculului, pe baza unei ficțiuni, altfel spus considerând că nu a intervenit decesul soției sale și că, în consecință, în venitul respectiv se contabilizează valoarea simplă a alocațiilor pentru creșterea copilului.

162    În al doilea rând, trebuie amintit că nici avizul nr. 1, nici avizul nr. 1 bis, nici avizul nr. 2 nu furnizau în detaliu structura valorilor veniturilor fictive ale domnului Alberto Spagnolli (valoarea A). Așadar, nu se poate susține că reclamanții aveau la dispoziție suficiente elemente pentru a identifica, sau cel puțin pentru a bănui, în primul rând, că în avizul nr. 2, Comisia a contabilizat dublul alocațiilor pentru creșterea copilului în venitul fictiv (valoarea A) al domnului Alberto Spagnolli, în al doilea rând, că această contabilizare era eronată și, în al treilea rând, că respectiva contabilizare a dat naștere unei plăți nedatorate.

163    De altfel, întrucât în avizul nr. 1 s‑au realizat calcule eronate și acesta a fost rectificat prin avizul nr. 1 bis, adoptat în aceeași zi ca și avizul nr. 2, el nu îi putea servi domnului Alberto Spagnolli drept bază pentru a înțelege în detaliu calculele cuprinse în avizul nr. 2. De asemenea, avizul nr. 1 bis, întrucât a luat în considerare un salariu diferit și a fost adoptat ca urmare a demersurilor întreprinse de domnul Alberto Spagnolli din cauza subestimării drepturilor sale de pensie, nu reprezintă nici el un act datorită căruia să se poate considera că era imposibil ca reclamantul să nu remarce o eroare de calcul în avizul nr. 2 care a condus la o prestație nedatorată sau să se considere că a contribuit la producerea erorii de calcul menționate, iar astfel reclamanții să primească o prestație nedatorată.

164    În plus, refacerea calculelor cuprinse în avizul nr. 2, care a fost posibilă datorită documentelor prezentate de Comisia ca răspuns la măsurile de organizare a procedurii, la 25 octombrie 2017, arată că contabilizarea, în venitul fictiv (valoarea A), a dublului valorii alocațiilor pentru creșterea copilului, și anume șase alocații pentru creșterea copilului în loc de trei, a afectat de asemenea determinarea impozitului aplicabil la venitul respectiv. Rezultă că diferența dintre suma primită în mod eronat de către reclamanți pe baza avizului nr. 2 și cel pe care ar fi trebuit, în schimb, să o primească din simpla deducere a trei alocații pentru creșterea copilului. Astfel, deși Comisia urmărește să simplifice eroarea cuprinsă în avizul nr. 2, reducând‑o la contabilizarea a șase alocații pentru creșterea copilului în loc de trei, acest lucru nu corespunde realității și, în special, în lipsa detaliilor calculului aflat la baza venitului fictiv (valoarea A), o asemenea eroare nu era câtuși de puțin evidentă.

165    Pe de altă parte, trebuie subliniat că, în cadrul deciziei de respingere a reclamației din 3 august 2015, AIPN însăși afirmă în mod explicit că examinarea succesivă a diferitor avize de stabilire a drepturilor de pensie conduce la a admite că metoda aplicată de Comisie „nu era de imediată înțelegere”.

166    Mai mult, trebuie notat că funcționarii Comisiei, respectiv funcționarii din unitatea PMO.4, care se presupune că cunosc și aplică, în cadrul muncii lor, metoda de calcul al drepturilor de pensiilor de urmaș și de orfan, au săvârșit, în mai multe rânduri, erori de calcul al drepturilor reclamanților, după cum arată diversele avize care s‑au succedat. Astfel, avizul nr. 1 din 29 iulie 2011 a fost rectificat prin avizul nr. 1 bis din 17 aprilie 2012 și prin avizul nr. 2 din aceeași zi. La rândul său, acest aviz a fost rectificat și înlocuit prin avizul nr. 3, din 6 februarie 2015. Prin urmare, chiar dacă s‑ar dori să se admită că domnul Alberto Spagnolli se putea prevala de calculator, menționat la punctul 109 de mai sus, aceasta nu demonstrează însă că prezența unei erori era atât de evidentă, încât era imposibil ca domnul Alberto Spagnolli să nu observe. Pe de altă parte, posibilitatea de a utiliza calculatorul presupune cunoașterea în detaliu a calculelor aplicate de Comisie, în condițiile în care se inserează manual diversele cuantumuri luate în considerare pentru determinarea drepturilor de pensie.

167    În sfârșit, în ceea ce privește diligența cerută din partea unui funcționar cu gradul corespunzător celui al domnului Alberto Spagnolli, aceasta nu poate să implice, dată fiind lipsa mai multor elemente pertinente din avizele de stabilire a drepturilor în discuție în speță, având în vedere lipsa de claritate a dispozițiilor din statut și prezența mai multor erori săvârșite de‑a lungul timpului de către administrație ea însăși, ca funcționarul în cauză, care a întreprins deja mai multe demersuri, să persiste în a chestiona administrația pentru a obține o verificare ulterioară a calculelor pe care le‑a aplicat, din moment ce se consideră satisfăcut de rezultatul obținut, în special în urma unor demersuri pe care le‑a întreprins el însuși. Într‑o situație precum cea din speță, este de așteptat în mod rezonabil ca, în urma numeroaselor demersuri ale domnului Alberto Spagnolli pe lângă Comisie, aceasta din urmă să îi fi apreciat în mod corect situația și să nu fi efectuat plăți nedatorate. A pretinde din partea lui să persiste în a solicita administrația, chiar atunci când el se poate aștepta în mod rezonabil să fi obținut o apreciere corectă a drepturilor sale de pensie de urmaș și de orfan în condițiile în care aceasta a rectificat erorile cuprinse în primul aviz de stabilire a drepturilor de pensie, în special în urma demersurilor reclamantului, ar fi în contradicție cu ceea ce se așteaptă în mod rezonabil din partea sa din punctul de vedere al obligației de diligență.

168    Din ceea ce precedă reiese că nu pot fi primite argumentele Comisiei prin care se susține că simpla lectură a unei valori mai ridicate a venitului fictiv indicat în avizul nr. 2 în raport cu venitul real care menționat în acesta putea fi suficientă pentru a suscita o îndoială în ceea ce privește existența unei neregularități. Astfel, ținând seama de dificultățile de înțelegere a metodei de calcul aplicate de Comisie, de lipsa unor dispoziții generale de punere în aplicare sau a unor note de serviciu în care s‑ar fi putut preciza întinderea și aplicarea practică a articolului 81a din statut, de dificultățile de interpretare a acestei dispoziții (a se vedea punctele 92-104 de mai sus), de lipsa anumitor detalii referitoare la calculele pe care le‑a realizat Comisia în diferitele avize, de utilizarea expresiei „salariul net al domnului Spagnolli la momentul decesului”, a cărei ambiguitate a fost recunoscută de AIPN însăși în cadrul primei decizii de respingere a reclamației din 3 august 2015, și de diversele erori săvârșite, Comisia nu poate susține că neregularitatea plăților primite de reclamanți pe baza avizului nr. 2 era atât de evidentă încât era imposibil ca funcționarul în cauză, ținând seama de gradul său, să nu aibă cunoștință de aceasta (a se vedea, a contrario, Hotărârea din 9 septembrie 2008, Ritto/Comisia, F‑18/08, EU:F:2008:110, punctul 34, în cadrul căreia reclamantul nu putea invoca nicio ambiguitate în redactarea dispozițiilor pertinente).

169    Cu alte cuvinte, nu se poate susține că competențele și cunoștințele legate de gradul domnului Alberto Spagnolli îi puteau permite, pe baza simplei lecturi a avizului nr. 2, să surmonteze dificultățile de interpretare juridică ale statutului în discuție în speță, să identifice calculele aplicate de Comisie și să înțeleagă că avizul nr. 2 era afectat de o eroare care a dat naștere unei plăți nedatorate.

170    Întrucât condiția caracterului evident al neregularității plății nu era îndeplinită în speță, Comisia nu era îndreptățită să solicite de la reclamanți restituirea plăților nedatorate.

171    Decizia de restituire a plăților nedatorate trebuie deci să fie anulată, fără să fie necesară pronunțarea cu privire la al treilea motiv de anulare.

 Cu privire la concluziile în despăgubire

172    Reclamanții invocă argumente prin care se susține că răspunderea administrației a fost angajată și solicită despăgubiri pentru prejudiciul lor moral și material.

173    Mai întâi, în ceea ce privește comportamentul nelegal al Comisiei, reclamanții susțin că acesta a fost dovedit, pe de o parte, explicând motivele în temeiul cărora atât avizul nr. 3, cât și decizia de restituire a plăților nedatorate sunt contrare dreptului și, pe de altă parte, demonstrând, în cadrul celui de al treilea motiv, că o întârziere de mai mult de un an pentru reexaminarea deciziei de stabilire a drepturilor de pensie și pentru adoptarea deciziei de restituire a plăților nedatorate constituie, în speță, o culpă deosebit de gravă a Comisiei și o încălcare a obligației de solicitudine.

174    În ceea ce privește în special încălcarea principiului bunei administrări, reclamanții susțin că, în condițiile în care avizul nr. 2 a fost adoptat la capătul unei proceduri formale inițiate în urma unei cereri individuale, domnul Alberto Spagnolli era îndreptățit să aibă încredere în stabilitatea avizului menționat pentru alegerile de viață, în special decizia de a rămâne în continuare detașat la Parma. Așadar, Comisia nu poate să aștepte trei ani înainte de a proceda la verificarea calculelor și, cu atât mai puțin, să solicite retroactiv restituirea unor pretinse sume nedatorate fără a încălca principiul bunei administrări și obligația de solicitudine în privința domnului Alberto Spagnolli.

175    În ceea ce privește în special încălcarea obligației de solicitudine, administrația ar fi trebuit să pună capăt oricărei proceduri interne de verificare și să adopte un eventual act de rectificare și de restituire a unor eventuale plăți nedatorate într‑un termen care să nu depășească un an de la adoptarea de avizului nr. 2. În plus, la adoptarea unei decizii de modificare a drepturilor de pensie ale reclamanților, administrația ar fi trebuie să ia în considerare particularitățile împrejurărilor din speță, în special prezența unor copii minori, mutarea familiei la Parma, dificultatea de a reveni asupra deciziei de a fi detașat în continuare la EFSA după un anumit timp. Astfel, pe de o parte, administrația ne poate pretinde că nu cunoaște aceste împrejurări, având în vedere numeroasele luări de contact inițiate de domnul Alberto Spagnolli și atestate de un schimb de corespondență electronică între lunile noiembrie 2011 și aprilie 2012, prezentat de reclamanți, Pe de altă parte, administrația nu poate susține că nu cunoștea normele și principiile care, chiar în dreptul Uniunii, guvernează situația minorilor care se mută dintr‑un stat membru în altul. Aceste norme și principii ar rezulta, în particular, din articolul 12 din Convenția asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, încheiată la Haga la 25 octombrie 1980, și din articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO 2003, L 338, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 183), potrivit cărora un minor poate, în principiu, să fie considerat integrat în mediul social al statului pe teritoriul căruia se află, după un an de la deplasare, și care prevăd cerința ca situația și drepturile acestuia să fie definite rapid, într‑un termen care, în mod normal, să nu depășească un an. În sfârșit, reclamanții adaugă că scăderea venitului fictiv (valoarea A) consecutiv contabilizării veniturilor domnului Alberto Spagnolli în calculul veniturilor fictiv și real (valorile A și B) constituie o încălcare a obligației de solicitudine, întrucât rezultă dintr‑o alegere discreționară a administrației, iar nu din exercitarea unei competențe reglementate ale acesteia, contrar celor susținute de Comisie.

176    În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciul moral și material, pe de o parte, reclamanții susțin că adoptarea deciziei de restituire a plăților nedatorate le‑a cauzat un prejudiciu moral care decurge din fragilizarea și din destabilizarea relațiilor lor afective și sociale ca urmare a schimbării locului de reședință deja realizate sau care urmează să fie realizată în viitor, în cazul în care domnul Alberto Spagnolli ar fi constrâns, ca urmare a noilor condiții economice, să revină la postul de funcționar cu gradul AD 12 în cadrul Comisiei la Bruxelles (Belgia). Acest prejudiciu ar corespunde diferenței dintre remunerația primită de domnul Alberto Spagnolli ca funcționar cu gradul AD 9 și cea primită dacă ar fi rămas funcționar cu gradul AD 12 timp de un an, pentru motivul că un an ar reprezenta o durată rezonabilă pentru a lua și a concretiza decizia de a schimba locul de muncă și reședința.

177    Pe de altă parte, reclamanții susțin că comportamentul Comisiei le‑a cauzat un prejudiciu material întrucât a determinat, retroactiv și cu o întârziere nerezonabilă, o modificare importantă a condițiilor lor economice. Reclamanții apreciază că acest prejudiciu ar fi constituit, pe de o parte, din valoarea restituirii plăților nedatorate solicitat de Comisie și, pe de altă parte, din diferența dintre valoarea pensiilor stabilită în avizul nr. 2 și cea stabilită în avizul nr. 3 începând de la data la care acesta din urmă produce efecte și până la momentul la care familia va fi în măsură să se reinstaleze la locul său de reședință anterior. Acest termen este apreciat la un an începând de la soluționarea prezentei cauze.

178    Reclamanții adaugă că prima parte a prejudiciului material ar rămâne fără obiect în cazul anulării deciziei de restituire a plăților nedatorate. De asemenea, a doua parte a prejudiciului material ar dispărea dacă s‑ar admite cererea de anulare a avizului nr. 3, formulată în cadrul acțiunii în cauza T‑568/16.

179    În al treilea rând, reclamanții afirmă că raportul de cauzalitate dintre comportamentul nelegal al Comisiei și prejudiciile a căror reparare o solicită ar fi clar stabilit, din moment ce, deși este adevărat că decizia de a se muta la Parma îi aparține domnului Alberto Spagnolli și nu poate fi imputabilă administrației, ceea ce ar fi determinat prejudiciile susmenționate este întârzierea nejustificată la adoptarea avizului nr. 3 și a deciziei de restituire a plăților nedatorate.

180    Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia concluziilor în despăgubire.

–       Cu privire la admisibilitate

181    Pe de o parte, Comisia consideră că reclamanții nu se pot prevala în mod admisibil, în susținerea cererii lor de despăgubire pentru un prejudiciu moral, de caracterul nejustificat al unui comportament non‑decizional al administrației, având în vedere că ei ar fi omis să formuleze, mai întâi, o cerere de despăgubire, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, apoi au reclamație, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, împotriva respingerii explicite sau implicite a acestei cereri. Astfel, potrivit Comisiei, numai după respingerea explicită sau implicită a acestei reclamații se poate formula o acțiune în despăgubire în fața Tribunalului (a se vedea Hotărârea din 12 iulie 2011, Comisia/Q, T‑80/09 P, EU:T:2011:347, punctul 61 și jurisprudența citată).

182    Pe de altă parte, Comisia afirmă că reclamanții nu pot formula în mod admisibil o cerere de reparare a prejudiciului având ca obiect suma pe care reclamanții sunt obligați să o restituie administrației în cazul respingerii concluziilor în anularea unei decizii de restituire a plăților nedatorate (a se vedea Hotărârea din 24 ianuarie 1991, Latham/Comisia, T‑27/90, EU:T:1991:5, punctul 38 și jurisprudența citată). Comisia contestă deci admisibilitatea cererii prin care se urmărește obținerea reparării primei părți a prejudiciului material (a se vedea punctele 177 și 178 de mai sus).

183    Pe de o parte, reclamanții răspund că cererea de reparare a prejudiciului moral este admisibilă în condițiile în care este întemeiată pe consecințele directe ale actelor a căror anulare o solicită. Astfel, întârzierea cu care administrația le‑a plătit drepturile și a adoptat decizia de restituire a plăților nedatorate a fost ceea ce a cauzat prejudiciul, care a rezultat din fragilizarea situației familiale a reclamanților. Acest prejudiciu ar decurge din fragilizarea și din destabilizarea relațiilor afective și sociale ale reclamanților ca urmare a schimbării locului de reședință deja realizate sau care urmează să fie realizată în viitor, în cazul în care domnul Alberto Spagnolli ar fi constrâns, ca urmare a noilor condiții economice, să fie reintegrat în postul de funcționar cu gradul AD 12 în cadrul Comisiei la Bruxelles. Prejudiciul menționat ar corespunde diferenței dintre remunerația primită de domnul Alberto Spagnolli ca funcționar cu gradul AD 9 și cea primită dacă ar fi rămas funcționar cu gradul AD 12 timp de un an, pentru motivul că un an ar reprezenta o durată rezonabilă pentru a adopta și a concretiza decizia de a schimba locul de muncă și reședința.

184    Pe de altă parte, în ceea ce privește acea parte a prejudiciului material care corespunde valorii din decizia de restituire a plăților nedatorate, reclamanții susțin că, în jurisprudența citată de Comisie, reclamantul nu atacă un act care îl lezează și formulează apoi o acțiune în repararea prejudiciului ce rezultă din actul respectiv, situație care nu se regăsește în speță, din moment ce actele care îi lezează pe reclamanți, și anume avizul nr. 3 și decizia de restituire a plăților nedatorate, au făcut obiectul acțiunii în anulare.

185    Mai întâi, în ceea ce privește cauza de inadmisibilitate a prejudiciului moral, trebuie amintit, potrivit jurisprudenței constante, în sistemul căilor de atac instituit prin articolele 90 și 91 din statut, o acțiune în despăgubire, care constituie o cale de atac autonomă în raport cu acțiunea în anulare, nu este admisibilă decât dacă a fost precedată de o procedură precontencioasă conformă dispozițiilor statutare. Această procedură diferă după cum prejudiciul a cărui reparare este solicitată rezultă dintr‑un act care lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut sau dintr‑un comportament al administrației lipsit de caracter decizional. În primul caz, revine persoanei interesate sarcina să sesizeze AIPN, în termenele stabilite, cu o reclamație îndreptată împotriva actului în cauză. În al doilea caz, în schimb, procedura administrativă trebuie să înceapă prin formularea unei cereri în sensul articolului 90, alineatul (1) din statut, cu scopul de a obține o despăgubire. Numai respingerea, explicită sau implicită, a acestei cereri constituie o decizie care lezează, împotriva căreia se poate formula o reclamație, și numai după adoptarea unei decizii de respingere, explicită sau implicită, a acestei reclamații se poate formula o acțiune în despăgubire în fața Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2012, Comisia/Nanopoulos, T‑308/10 P, EU:T:2012:370, punctul 33; a se vedea de asemenea Hotărârea din 11 mai 2010, Nanopoulos/Comisia, F‑30/08, EU:F:2010:43, punctul 83 și jurisprudența citată).

186    Or, prejudiciul moral a cărui reparație o solicită reclamanții ar avea la bază pretinsa întârziere a Comisiei în a se pronunța asupra drepturilor lor și în a le comunica decizia de restituire a plăților nedatorate, altfel spus, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, un comportament non‑decizional al administrației care nu prezintă o legătură directă cu conținutul deciziilor a căror anulare o solicită reclamanții. De altfel, reiese din jurisprudență că întârzierea nu constituie, în principiu, un act care lezează (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2010, Nanopoulos/Comisia, F‑30/08, EU:F:2010:43, punctul 99 și jurisprudența citată).

187    În consecință, revenea reclamanților sarcina să respecte procedura precontencioasă în două etape, amintită la punctul 185 de mai sus, și anume formularea unei cereri în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, având ca obiect obținerea unei despăgubiri, apoi introducerea unei reclamații împotriva eventualei decizii de respingere a cererii de despăgubire.

188    În speță, este clar că, după cum susține în mod întemeiat Comisia, procedura precontencioasă in doua etape, prevăzută la articolul 90 alineatele (1) și (2) din statut, nu a fost respectată.

189    Astfel, trebuie respinsă ca inadmisibilă cererea de despăgubire a prejudiciului moral formulată de reclamanți.

190    În al doilea rând, în ceea ce privește cauza de inadmisibilitate a cererii de reparare a prejudiciului având ca obiect suma pe care reclamanții sunt obligați să o restituie administrației în cazul respingerii concluziilor prin care se solicită anularea deciziei de restituire a plăților nedatorate, nu mai este necesară pronunțarea asupra admisibilității cererii espective. Astfel, pe de o parte, decizia de restituire a plăților nedatorate a fost anulată în speță. Pe de altă parte, reclamanții înșiși precizează în mod explicit în acțiune că „această parte a prejudiciului material” rămâne fără obiect în cazul anulării deciziei de restituire a plăților nedatorate (a se vedea punctul 178 de mai sus). Așadar, cererea de reparare a primei părți a prejudiciului material trebuie considerată subsidiară în raport cu cererea de anulare a deciziei de restituire a plăților nedatorate.

–       Cu privire la fond

191    Pentru aceleași motive ca acelea expuse la punctul 190 de mai sus, nu este necesar să se statueze nici cu privire la temeinicia cererii reclamanților de reparare a primei părți a prejudiciului material.

192    În ceea ce privește cererea de reparare a celei de a doua părți a prejudiciului material, reclamanții invocă argumente prin intermediul cărora se susține că răspunderea administrației a fost angajată (a se vedea punctele 172-179 de mai sus) și solicită astfel să fie despăgubiți, printre altele, pentru a doua parte a prejudiciului material (a se vedea punctul 177 de mai sus), care corespunde diferenței dintre valoarea pensiilor stabilită în avizul nr. 2 și cea stabilită în avizul nr. 3 începând de la momentul la care acesta din urmă produce efecte și până la momentul la care familia va fi în măsură să se reinstaleze la locul său de reședință anterior, ceea ce apreciază că va corespunde unei perioade de un an de la soluționarea prezentei cauze.

193    Comisia răspunde că reclamanții nu au demonstrat că în speță erau îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii extracontractuale a administrației. În primul rând, aceasta susține, în ceea ce privește comportamentul nelegal ce rezultă din încălcarea principiilor și a obligațiilor invocate de reclamanți, că se afla într‑o situație de „competență reglementată”,care îi impunea să adopte o decizie de restituire a plăților nedatorate în condițiile în care termenul de cinci ani a fost respectat, iar condițiile prevăzute la articolul 85 din statut erau îndeplinite. Circumstanțe individuale precum comportamentul diligent al persoanei interesate sau efectele pe care pensiile calculate în mod eronat le‑ar putea avea în mod indirect asupra alegerilor de viață nu pot împiedica adoptarea unei asemenea decizii. De altfel, solicitarea detașării la Parma, în condiții salariale net inferioare în raport cu cele ale repartizării inițiale la Bruxelles, ar fi consecința exclusivă a deciziei domnului Alberto Spagnolli. În plus, domnul Alberto Spagnolli ar fi fost ascultat în mai multe rânduri de administrație care, conform principiului bunei administrări, ar fi răspuns cu rapiditate la cererile sale, după cum reiese din corespondența dintre aceștia. În plus, pretinsa încălcare a obligației de solicitudine nu ar fi dovedită și nu poate determina nelegalitatea deciziei atacate din moment ce, în orice caz, această obligație nu poate deroga de la principiul legalității (Hotărârea din 23 octombrie 2012, Eklund/Comisia, F‑57/11, EU:F:2012:145, punctul 83). În plus, o pretinsă încredere legitimă în ceea ce privește caracterul intangibil al calculelor drepturilor de pensie nu putea lua naștere în lipsa unor asigurări precise din partea Comisei și ca urmare a faptului că avizele care conțin calculele drepturilor de pensie ar menționa întotdeauna că, în conformitate cu articolul 41 din anexa VIII la statut, AIPN își rezervă dreptul de a efectua orice control și, dacă este cazul, de a reveni asupra deciziei sale, eventual cu efect retroactiv, pe baza elementelor aflate la dispoziția sa. În sfârșit,întrucât condițiile prevăzute la articolul 85 din statut pentru adoptarea deciziei de restituire a plăților nedatorate au fost respectate.

194    În al doilea rând, nu există nicio legătură de cauzalitate între decizia de recuperare a plăților nedatorate și executarea acesteia, pe de o parte, și, pe de altă parte, alegerile de viață ale reclamanților care ar putea cauza prejudiciile pe care ei le invocă. Astfel, domnul Alberto Spagnolli ar fi decis în mod liber mutarea la Parma și, în condițiile în care detașarea sa era prevăzută pentru o durată limitată de 5 ani, întoarcerea sa la Bruxelles și consecințele pretins prejudiciabile pentru copii în ceea ce privește relațiile sociale și afective erau previzibile. Prejudiciile invocate nu pot deci să fie legate de un pretins comportament nelegal al Comisiei. Pe de altă parte, în condițiile în care restituirea plăților nedatorate s‑ar efectua potrivit unui plan de eșalonare, reclamanții nu pot pretinde că această restituire s‑ar dovedi atât de constrângătoare, încât l‑ar fi constrâns pe domnul M. Alberto Spagnolli să pună capăt detașării sale la Parma.

195    Potrivit unei jurisprudențe constante, temeinicia unei acțiuni în despăgubire formulate în temeiul articolului 270 TFUE este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins (Hotărârea din 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi și alții, C‑136/92 P, EU:C:1994:211, punctul 42, și din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, EU:C:2008:107, punctul 52). Aceste trei condiții sunt cumulative. Lipsa uneia dintre ele este suficientă pentru respingerea unei acțiuni în despăgubire.

196    În plus, răspunderea extracontractuală a instituțiilor, în cazul în care este pusă în discuție în temeiul dispozițiilor articolului 270 TFUE, poate fi angajată numai din cauza nelegalității unui act care lezează sau a unei acțiuni lipsite de caracter decizional, fără a fi nevoie să se ridice problema dacă este vorba despre o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept ce are ca obiect acordarea de drepturi particularilor (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2010, Comisia/Petrilli, T‑143/09 P, EU:T:2010:531, punctul 46 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 11 mai 2010, Nanopoulos/Comisia, F‑30/08, EU:F:2010:43, punctul 131 și jurisprudența citată).

197    În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, prejudiciul a cărui reparare se solicită în cadrul unei acțiuni în răspundere extracontractuală a Uniunii trebuie să fie real și cert, obligația de a dovedi acest lucru revenind reclamantului (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Agraz și alții/Comisia, C‑243/05 P, EU:C:2006:708, punctul 27 și jurisprudența citată). Îi revine acestuia sarcina de a prezenta dovezi concludente atât cu privire la existența, cât și cu privire la întinderea prejudiciului pe care îl invocă (a se vedea Hotărârea din 16 septembrie 1997, Blackspur DIY și alții/Consiliul și Comisia, C‑362/95 P, EU:C:1997:401, punctul 31 și jurisprudența citată).

198    În speță, reclamanții susțin că întârzierea nerezonabilă și efectul retroactiv al avizului nr. 3 și al deciziei de recuperare a plăților nedatorate, care au condus la o schimbare semnificativă în condițiile economice în raport cu care familia Spagnolli și luat și și‑a menținut decizia de a locui în Parma.

199    Or, în condițiile în care decizia de recuperare a plăților necuvenite a fost anulată, avizul nr. 3 nu va produce efecte retroactive. Așadar, reclamanții nu pot pretinde că au suferit un prejudiciu ca rezultat al modificării condițiilor lor economice în perioada cuprinsă între adoptarea avizului nr. 2 și adoptarea avizului nr. 3 . În plus, în ceea ce privește perioada posterioară adoptării avizului nr. 3, cererea de despăgubire pentru prejudiciul corespunzător diferenței dintre valoarea pensiilor stabilită în avizul nr. 2 și cea stabilită în avizul nr. 3 pentru un an (a se vedea punctul 192 de mai sus), dacă ar fi admisă, ar avea efectul de a eluda, în parte, respingerea acțiunii în anulare îndreptate împotriva acestui din urmă aviz. Astfel, respingerea în cauză implică faptul că rejet drepturile de pensie ale reclamanților vor fi calculate, începând de la data adoptării avizului nr. 3, pe baza acestuia din urmă. Prin urmare, această cerere de despăgubire este inadmisibilă.

200    În orice caz, după cum se va arăta mai jos, în măsura în care prejudiciul invocat de reclamanți este rezultatul direct al alegerii lor de viață, iar nu ca urmare a unui comportament nejustificat al administrației, legătura de cauzalitate dintre acest comportament și prejudiciul respectiv nu este suficient de directă pentru a se considera că răspunderea extracontractuală a Comisiei este angajată.

201    În primul rând, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, detașarea domnului Alberto Spagnolli la Parma a intervenit la cererea acestuia și pentru o perioadă limitată la cinci ani. În plus, decizia de a‑l detașa pe domnul Alberto Spagnolli a fost adoptată la 10 octombrie 2011 (a se vedea punctul 19 de mai sus), și anume după adoptarea avizului nr. 1, la 29 iulie 2011 (a se vedea punctul 18 de mai sus), care stabilise în mod eronat drepturile de pensie ale reclamanților, după cum afirmă reclamanții înșiși și astfel cum rezultă din adoptarea, la 17 aprilie 2012, atât a avizului nr. 1 bis cât și a avizului nr. 2. Reiese că decizia de a se muta la Parma, de a‑și expune copiii la o schimbare temporară a reședinței în conformitate cu condițiile prevăzute în contractul de detașare și de a accepta condiții de viață și de salarizare diferite de cele care au precedat detașarea respectivă a fost independentă de orice apreciere sau recalculare a drepturilor de pensie ale reclamanților. Pe de altă parte, posibilitatea de a recalcula oricând drepturile reclamanților în aplicarea articolului 41 din anexa VIII la statut era prevăzută expres în toate avizele adoptate de administrație, ceea ce conduce la respingerea argumentelor reclamanților în sensul că puteau conta pe stabilitatea condițiilor lor economice.

202    În al doilea rând, decizia de a rămâne la Parma, care, după cum pretind reclamanții, s‑ar fi dovedit prejudiciabilă pentru condițiile lor economice, a fost luată, potrivit afirmațiilor acestora, pe baza avizului nr. 2, adoptat la 17 aprilie 2012 (a se vedea punctul 20 de mai sus). Pe de altă parte, tot potrivit reclamanților, întârzierea nejustificată a administrației ar fi început cu un an după adoptarea acestui aviz, după cum reiese din argumentele lor potrivit cărora termenul rezonabil în care trebuie să se încheie o procedură internă de verificare odată cu adoptarea unui act de rectificare și a unui act privind recuperarea plăților nedatorate nu poate depăși un an.

203    Or, reclamanții nu pot susține că întârzierea nejustificată a administrației a stat la baza alegerii lor „prejudiciabile” de a rămâne la Parma, ceea ce le‑a cauzat prejudicii pe care le consideră a corespunde diferenței dintre suma pe care ar fi primit‑o pe baza avizului nr. 2 și ceea ce ar trebui să primească pe baza avizului nr. 3. Într‑adevăr, este clar că, în cazul în care actele în litigiu ar fi fost adoptate în presupusul „termen rezonabil” de un an după adoptarea avizului nr. 2, aceasta ar fi însemnat o anticipare a schimbării condițiilor economice nefavorabile pentru solicitanții care nu ar fi putut beneficia de prestații „nedatorate” ca rezultat al aplicării avizului nr. 2 timp de aproximativ trei ani. Prin urmare, chiar dacă s‑ar dori să se admită că avizul nr. 3 și decizia de restituire a plăților nedatorate au fost adoptate tardiv, această întârziere nu a cauzat reclamanților prejudiciul pe care îl invocă.

204    În lipsa unei legături de cauzalitate între comportamentul administrației și prejudiciul invocat, răspunderea Comisiei nu poate fi angajată și, așadar, cererea de reparare a celei de a doua părți a prejudiciului material este respinsă.

205    Având în vedere ceea ce precedă, în cauza T‑599/16 este necesar să se anuleze decizia de restituire a plăților nedatorate și să se respingă în rest acțiunea.

206    Întrucât decizia de restituire a plăților nedatorate este anulată, Comisia este obligată să se conformeze consecințelor hotărârii de anulare în ceea ce privește în special sumele care au făcut deja obiectul unor rețineri din salariul domnului Alberto Spagnolli. În schimb, în condițiile în care acțiunea având ca obiect anularea avizului nr. 3 a fost respinsă, drepturilor de pensie ale reclamanților vor rămâne stabilite pentru viitor prin acest aviz, începând de la data la care a fost adoptat și până la o eventuală nouă decizie de recalculare a drepturilor acestora adoptată de Comisie în conformitate cu articolul 41 din anexa VIII la statut.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

207    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, articolul 134 alineatul (3) din același regulament prevede că, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

208    În speță, având în vedere legătura strânsă dintre cauze, care a justificat conexarea lor, și faptul că reclamanții au căzut în pretenții în cauza T‑568/16, în timp ce, în cauza T‑599/16, Comisia este partea care a căzut în pretenții pe fond în ceea ce privește cererea de anulare, se face o justă apreciere a împrejurărilor cauzei hotărându‑se că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată în fiecare dintre cauze (a se vedea în acest sens și prin analogie, Hotărârea din 23 noiembrie 2011, Jones și alții/Comisia, T‑320/07, nepublicată, EU:T:2011:686, punctul 158).

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua)

declară și hotărăște:

1)      În cauza T‑568/16, respinge acțiunea.

2)      În cauza T‑599/16, anulează decizia PMO/04/LM/2015/ARES/3406787 din 17 august 2015 a Oficiului „Administrarea și Plata Drepturilor Individuale” (PMO) al Comisiei de restituire a sumelor nedatorate plătite reclamanților cu titlu de pensii de urmaș și de orfan și respinge în rest acțiunea.

3)      Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în fiecare dintre aceste cauze.

GervasoniMadiseda Silva Passos

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 iunie 2018.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridic

Istoricul cauzei

Procedura

Concluziile părților

În drept

Cauza T 568/16

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la fond

– Cu privire la al treilea motiv

– Cu privire la primul motiv

Cauza T 599/16

Cu privire la concluziile în anulare

– Cu privire la primul motiv

– Cu privire la al doilea motiv

Cu privire la concluziile în despăgubire

– Cu privire la admisibilitate

– Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: italiana.