HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
29 februarie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Medicamente de uz uman – Directiva 2001/83/CE – Articolul 85c – Domeniu de aplicare – Vânzarea la distanță către populație a medicamentelor – Medicamente de uz uman care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală obligatorie – Persoane autorizate sau care au dreptul să vândă la distanță medicamente către populație – Posibilitatea statelor membre de a impune condiții justificate de protecția sănătății publice pentru furnizarea cu amănuntul, pe teritoriul lor, de medicamente prin vânzarea la distanță – Servicii ale societății informaționale – Directiva 98/34/CE – Directiva (UE) 2015/1535 – Serviciu de punere în legătură a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea de medicamente online”
În cauza C‑606/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de cour d’appel de Paris (Franța), prin decizia din 17 septembrie 2021, primită de Curte la 30 septembrie 2021, în procedura
Doctipharma SAS
împotriva
Union des Groupements de pharmaciens d’officine (UDGPO)
Pictime Coreyre,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din doamna A. Prechal, președintă de cameră, domnii F. Biltgen, N. Wahl (raportor), J. Passer și doamna M. L. Arastey Sahún, judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: doamna K. Hötzel, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 19 aprilie 2023,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Doctipharma SAS, de V. Eppendahl, L. Lesur, M. Rivasi și A. Robert, avocats, M. Meulenbelt, advocaat;
– pentru Union des Groupements de pharmaciens d’officine (UDGPO), de S. Beaugendre și M. Boccon‑Gibod, avocats;
– pentru guvernul francez, de G. Bain, V. Depenne, A.‑L. Desjonquères, M. Guiresse și N. Vincent, în calitate de agenți;
– pentru guvernul ceh, de T. Machovičová, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de M. Russo, avvocato dello stato;
– pentru Comisia Europeană, de A. Sipos și F. Thiran, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 iulie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea, pe de o parte, a Directivei 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 1998, L 204, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 207), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998 (JO 1998, L 217, p. 18, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 282) (denumită în continuare „Directiva 98/34”), și, pe de altă parte, a articolului 85c din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO 2001, L 311, p. 67, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 (JO 2011, L 174, p. 74) (denumită în continuare „Directiva 2001/83”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Doctipharma SAS, pe de o parte, și Union des Groupements de pharmaciens d’officine (UDGPO), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea activității de vânzare online de medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală obligatorie, prin intermediul unei platforme concepute și gestionate de Doctipharma.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii Europene
Directiva 98/34
3 Articolul 1 din Directiva 98/34 prevede:
În sensul prezentei directive, termenii utilizați au următoarele înțelesuri:
[…]
(2) «serviciu», orice serviciu al societății informaționale, adică orice serviciu prestat în mod normal în scopul obținerii unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului;
În sensul prezentei definiții:
– «la distanță» înseamnă că serviciul este prestat fără ca părțile să fie prezente simultan;
– «prin mijloace electronice» înseamnă că serviciul este transmis inițial și primit la destinație prin intermediul echipamentului electronic pentru prelucrarea (inclusiv arhivarea digitală) și stocarea datelor și este transmis integral, transferat și recepționat prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice;
– «la solicitarea individuală a beneficiarului serviciilor» înseamnă că serviciul este prestat prin transmiterea datelor în urma solicitării individuale.
[…]”
Directiva 2001/83
4 Articolul 85c din Directiva 2001/83 prevede:
„(1) Fără a aduce atingere legislației naționale care interzice oferirea spre vânzare la distanță către populație a medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală prin intermediul serviciilor societății informaționale, statele membre se asigură că medicamentele sunt oferite spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale, astfel cum sunt definite în Directiva [98/34], în următoarele condiții:
(a) persoana fizică sau juridică care oferă medicamentul este autorizată sau are dreptul să furnizeze medicamente către populație și la distanță, în conformitate cu legislația națională a statului membru în care este stabilită persoana în cauză;
(b) persoana menționată la litera (a) a notificat statului membru în care este stabilită persoana în cauză cel puțin următoarele informații:
(i) numele sau denumirea comercială și adresa permanentă a punctului de lucru de unde sunt furnizate medicamentele respective;
(ii) data începerii activității de oferire de medicamente spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale;
(iii) adresa site‑ului de internet utilizat în acest scop și toate informațiile relevante necesare pentru identificarea site‑ului de internet;
(iv) dacă este cazul, clasificarea în conformitate cu titlul VI a medicamentelor oferite spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale.
Dacă este cazul, informațiile în cauză se actualizează;
(c) medicamentele respectă legislația națională a statului membru de destinație în conformitate cu articolul 6 alineatul (1);
(d) fără a aduce atingere cerințelor de informare prevăzute în Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă («Directiva privind comerțul electronic») [(JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială 13/vol. 29, p. 257)] site‑ul de internet care oferă medicamentul conține cel puțin:
(i) datele de contact ale autorității competente sau ale autorității notificate în temeiul literei (b);
(ii) o legătură hyperlink la site‑ul de internet menționat la alineatul (4) din statul membru de stabilire;
(iii) logoul comun menționat la alineatul (3), afișat clar pe fiecare pagină a site‑ului de internet care are legătură cu oferta de vânzare de medicamente la distanță către populație. Logoul comun conține o legătură hyperlink către poziția în care este înscrisă persoana pe lista menționată la alineatul (4) litera (c).
(2) Statele membre pot impune condiții justificate de protecție a sănătății publice pentru furnizarea cu amănuntul pe teritoriul lor de medicamente prin vânzarea la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale.
[…]
(6) Fără a aduce atingere Directivei [2000/31] și cerințelor prevăzute în prezentul titlu, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele, altele decât cele menționate la alineatul (1), care oferă medicamente spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale și care își desfășoară activitatea pe teritoriul lor fac obiectul unor sancțiuni eficiente, proporționale și cu efect disuasiv.”
Directiva 2011/62
5 Considerentele (21)-(24) ale Directivei 2011/62 au următorul cuprins:
„(21) Vânzarea ilegală de medicamente către populație prin internet constituie o amenințare serioasă la adresa sănătății publice, deoarece în acest mod pot ajunge la populație medicamente falsificate. Este necesar să se abordeze această amenințare. În acest sens, ar trebui să se țină seama de faptul că anumite condiții specifice pentru furnizarea de medicamente către populație nu au fost armonizate la nivelul Uniunii [Europene] și, prin urmare, statele membre pot să impună condiții pentru furnizarea de medicamente către populație în limitele Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(22) Analizând compatibilitatea cu dreptul Uniunii a condițiilor pentru furnizarea de medicamente cu amănuntul, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare «Curtea de Justiție») a recunoscut natura specifică a medicamentelor, ale căror efecte terapeutice le disting în mod semnificativ de alte bunuri. Curtea de Justiție a precizat, de asemenea, că sănătatea și viața persoanelor ocupă primul loc printre valorile și interesele protejate de TFUE și că statelor membre le revine sarcina de a decide cu privire la nivelul de protecție a sănătății publice pe care doresc să îl ofere și la mijloacele care trebuie puse în aplicare pentru a atinge acest nivel. Deoarece acest nivel poate varia de la un stat membru la altul, statele membre trebuie să dispună de o marjă de apreciere [(Hotărârea din 19 mai 2009, Apothekerkammer des Saarlandes și alții, C‑171/07 și C‑172/07, EU:C:2009:316, punctele 19 și 31)] în ceea ce privește furnizarea de medicamente către populație pe teritoriul lor.
(23) Îndeosebi, având în vedere riscurile asupra sănătății publice și dată fiind competența acordată statelor membre de a determina nivelul de protecție a sănătății publice, jurisprudența Curții de Justiție a recunoscut că statele membre pot, în principiu, să restricționeze vânzarea cu amănuntul de medicamente doar la farmacii [(Hotărârea din 19 mai 2009, Apothekerkammer des Saarlandes și alții, C‑171/07 și C‑172/07, EU:C:2009:316), punctele 34 și 35].
(24) Prin urmare și în lumina jurisprudenței Curții de Justiție, statele membre ar trebui să fie în măsură să impună condiții, justificate de protecția sănătății publice, pentru furnizarea cu amănuntul de medicamente vândute la distanță prin intermediul serviciilor societății informaționale. Condițiile respective nu ar trebui să restricționeze în mod nejustificat funcționarea pieței interne.”
Directiva (UE) 2015/1535
6 Articolul 1 alineatul (1) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 2015, L 241, p. 1) prevede:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
(b) «serviciu» înseamnă orice serviciu al societății informaționale, adică orice serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului.
În sensul prezentei definiții:
(i) «la distanță» înseamnă că serviciul este prestat fără ca părțile să fie prezente simultan;
(ii) «prin mijloace electronice» înseamnă că serviciul este transmis inițial și primit la destinație prin intermediul echipamentului electronic pentru prelucrarea (inclusiv arhivarea digitală) și stocarea datelor și este transmis integral, transferat și recepționat prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice;
(iii) «la solicitarea individuală a beneficiarului serviciilor» înseamnă că serviciul este prestat prin transmiterea datelor în urma solicitării individuale.
În anexa I este prevăzută o listă orientativă a serviciilor care nu intră sub incidența prezentei definiții;
[…]”
7 Articolul 10 din această directivă prevede:
„Directiva 98/34/CE, astfel cum a fost modificată prin actele menționate în partea A din anexa III la prezenta directivă, se abrogă fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în partea B din anexa III la directiva abrogată și în partea B din anexa III la prezenta directivă.
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV.”
8 Potrivit articolului 11 din Directiva 2015/1535, aceasta a intrat în vigoare la 7 octombrie 2015, și anume în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Dreptul francez
9 În temeiul articolului L. 5125-25 al doilea paragraf din code de la santé publique (Codul sănătății publice), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumit în continuare „Codul sănătății publice”):
„Farmaciștilor le este interzis să primească comenzi de medicamente și alte produse sau obiecte menționate la articolul L. 4211-1 prin intermediul unor brokeri și să facă trafic și distribuție la domiciliu de medicamente, produse sau obiecte menționate anterior a căror comandă ar fi primit‑o în acest mod.”
10 Articolul L. 5125-26 din acest cod prevede:
„Se interzice vânzarea către public a tuturor medicamentelor, produselor și obiectelor menționate la articolul L. 4211-1 prin intermediul unor case de comision, al unor grupuri de achiziții sau al unor unități deținute sau administrate de persoane care nu sunt titulare ale uneia dintre diplomele, certificatele sau alte titluri oficiale de calificare menționate la articolul L. 4221-1.”
11 Articolul L. 5125-33 din codul menționat prevede:
„Prin comerț electronic cu medicamente se înțelege activitatea economică prin care farmacistul oferă sau asigură la distanță și prin mijloace electronice vânzarea cu amănuntul și distribuirea către populație a medicamentelor de uz uman și, în acest scop, furnizează informații privind sănătatea online.
Activitatea de comerț electronic se desfășoară pe site‑ul internet al unei farmacii.
Crearea și exploatarea unui astfel de site sunt rezervate exclusiv farmaciștilor următori:
1° Farmacist titular al unei farmacii;
2° Farmacist care administrează o farmacie de ajutor reciproc sau de ajutor minier, exclusiv pentru membrii lor.
Farmacistul titular al farmaciei sau care administrează o farmacie de ajutor reciproc sau de ajutor minier este responsabil de conținutul site‑ului internet pe care îl editează și de condițiile în care se desfășoară activitatea de comerț electronic cu medicamente.
Farmaciștii adjuncți care au primit delegația unuia dintre farmaciștii menționați la al șaselea paragraf pot participa la administrarea site‑ului internet al farmaciei.
Farmaciștii care înlocuiesc titularii de farmacii sau administratori de farmacii după decesul titularului pot exploata site‑ul internet al farmaciei creat anterior de titularul farmaciei.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
12 Doctipharma a conceput site‑ul internet www.doctipharma.fr, găzduit de Pictime Coreyre, pe care utilizatorii de internet puteau cumpăra, de pe site‑uri ale farmaciilor, produse farmaceutice și medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală obligatorie.
13 Apreciind că serviciul furnizat de Doctipharma prin intermediul site‑ului său internet o implica pe aceasta din urmă în comerțul electronic cu medicamente, deși nu avea calitatea de farmacist, UDGPO, o asociație de grupuri de farmacii, a chemat în judecată Doctipharma și Pictime Coreyre în fața tribunal de commerce de Nanterre (Tribunalul Comercial din Nanterre, Franța), solicitând constatarea caracterului ilicit al respectivului site internet și obligarea, sub sancțiunea plății de penalități cu titlu cominatoriu, la încetarea activităților acestuia.
14 Prin hotărârea din 31 mai 2016, tribunal de commerce de Nanterre (Tribunalul Comercial din Nanterre) a admis pretențiile UDGPO. Acesta a statuat că site‑ul www.doctipharma.fr era ilicit în ceea ce privește vânzarea de medicamente și a obligat în esență societatea Doctipharma să înceteze comerțul electronic cu medicamente pe acest site internet.
15 Doctipharma a declarat apel la cour d’appel de Versailles (Curtea de Apel din Versailles, Franța), care a infirmat hotărârea pronunțată în primă instanță printr‑o hotărâre din 12 decembrie 2017 pentru motivul printre altele că site‑ul www.doctipharma.fr era o platformă tehnică care nu comercializa în mod direct medicamente.
16 Prin hotărârea din 19 iunie 2019, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) a anulat această hotărâre pentru încălcarea articolului L. 5125-25 al doilea paragraf și a articolului L. 5125-26 din Codul sănătății publice și a trimis cauza spre rejudecare la cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța), instanța de trimitere. Cour de cassation (Curtea de Casație) a dedus din activitatea Doctipharma, care constă în special în punerea în legătură a farmaciștilor cu potențiali pacienți pentru vânzarea de medicamente, că această societate are un rol de intermediar și participă astfel la comerțul electronic constând în vânzarea de medicamente fără a dispune de calitatea de farmacist, cu încălcarea acestor dispoziții.
17 În fața instanței de trimitere, Doctipharma arată că activitatea sa se limitează la o întreținere tehnică a unei soluții mutuale destinate farmaciștilor pentru a le permite să editeze și să își exploateze site‑ul internet. În acest temei, pe de o parte, ea se prevalează printre altele de articolul 85c din Directiva 2001/83. Pe de altă parte, aceasta arată că soluția stabilită în Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C‑434/15, EU:C:2017:981), care privea activitatea conducătorilor auto neprofesioniști ai companiei Uber, nu poate fi transpusă în litigiul principal.
18 În această privință, instanța de trimitere arată că farmaciștii sunt, spre deosebire de conducătorii auto neprofesioniști ai companiei Uber, profesioniști ai vânzării de medicamente, pentru care vânzarea la distanță prin mijloace electronice nu este decât o prelungire, și că nu rezultă că Doctipharma intervine în stabilirea prețului medicamentelor vândute prin acest mijloc, astfel încât are îndoieli că interpretarea Curții în Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C‑434/15, EU:C:2017:981), poate fi transpusă în speță.
19 În sfârșit, ea subliniază că caracteristicile serviciului propus de Doctipharma și interpretarea articolului 85c din Directiva 2001/83 au făcut obiectul unor abordări contrare din partea instanțelor franceze care au fost sesizate cu litigiul principal.
20 În aceste condiții, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Activitatea Doctipharma, desfășurată pe și pornind de la site‑ul său www.doctipharma.fr, trebuie calificată drept „serviciu al societății informaționale” în sensul Directivei [98/34]?
2) În această ipoteză, activitatea Doctipharma, exercitată pe și pornind de la site‑ul său www.doctipharma.fr, intră în domeniul de aplicare al articolului 85c din Directiva [2001/83]?
3) Articolul 85c din Directiva [2001/83] trebuie interpretat în sensul că ar constitui o restricție justificată de protecția sănătății publice interzicerea, rezultată dintr‑o interpretare a articolelor L. 5125-25 și L. 5125-26 din Codul sănătății publice, a activității Doctipharma, exercitate pe și pornind de la site‑ul său www.doctipharma.fr?
4) În caz contrar, articolul 85c din Directiva [2001/83] trebuie interpretat în sensul că permite activitatea Doctipharma desfășurată pe și pornind de la site‑ul său www.doctipharma.fr?
5) În această ipoteză, interzicerea activității Doctipharma, rezultată din interpretarea de către Cour de cassation (Curtea de Casație) a articolelor L. 5125-25 și L. 5125-26 din Codul sănătății publice, este justificată de protecția sănătății publice în sensul articolului 85c din Directiva [2001/83]?
6) În caz contrar, articolul 85c din Directiva [2001/83] trebuie interpretat în sensul că permite activitatea de „serviciu al societății informaționale” propusă de Doctipharma?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
21 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă activitatea Doctipharma desfășurată pe și pornind de la site‑ul său www.doctipharma.fr trebuie calificată drept „serviciu al societății informaționale” în sensul Directivei [98/34].
22 Pe de o parte, trebuie subliniat că, așa cum rezultă din articolele 10 și 11 din Directiva 2015/1535, Directiva 98/34 a fost abrogată cu efect de la 7 octombrie 2015. Or, Doctipharma arată în observațiile sale că serviciile în discuție în litigiul principal au fost furnizate până în anul 2016 și din cererea de decizie preliminară reiese că, prin hotărârea din 31 mai 2016, Doctipharma a fost obligată să înceteze comerțul electronic cu medicamente pe site‑ul său internet. Astfel, dispozițiile Directivei 2015/1535 se pot aplica ratione temporis și faptelor din litigiul principal.
23 Cu toate acestea, trebuie arătat că articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, care definesc noțiunea de „serviciu al societății informaționale”, sunt redactate în mod identic.
24 Pe de altă parte, din dosarul de care dispune Curtea reiese că serviciul oferit de Doctipharma este furnizat pe un site internet și constă în punerea în legătură a farmaciștilor și a clienților în vederea vânzării, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală.
25 În consecință, este necesar să se înțeleagă că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretate în sensul că un serviciu furnizat pe un site internet care constă în punerea în legătură a farmaciștilor și a clienților în vederea vânzării, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală, intră în sfera noțiunii de „serviciu al societății informaționale” în sensul acestor dispoziții.
26 În această privință, articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 definesc noțiunea de „serviciu al societății informaționale” ca fiind „orice serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului”.
27 În speță, trebuie amintit, în ceea ce privește prima condiție enunțată de aceste dispoziții, că, potrivit unei jurisprudențe constante, remunerația unui serviciu prestat de un furnizor în cadrul activității sale economice nu trebuie în mod necesar să fie plătită de persoanele care beneficiază de acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2016, Mc Fadden, C‑484/14, EU:C:2016:689, punctul 41, și Hotărârea din 4 mai 2017, Vanderborght, C‑339/15, EU:C:2017:335, punctul 36).
28 Astfel, în scopul calificării unui serviciu precum cel în discuție în litigiul principal ca intrând sub incidența noțiunii de „serviciu al societății informaționale”, în sensul articolului 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și al articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, ar fi indiferent dacă acest serviciu este prestat cu titlu gratuit persoanei care cumpără medicamentul care nu se eliberează pe bază de prescripție, din moment ce conduce la încheierea între prestatorul acestui serviciu și fiecare farmacist care a recurs la serviciul menționat a unui contract de prestare de servicii însoțit de o plată.
29 De asemenea, ar fi indiferente în această privință faptul că, așa cum a arătat Doctipharma, ea era, în temeiul condițiilor generale de vânzare, remunerată de farmaciștii care subscriu la platforma sa, pe baza unui comision fix sau chiar, așa cum a arătat guvernul francez, faptul că serviciul furnizat de Doctipharma făcea obiectul unui abonament lunar plătit acesteia de către farmaciștii clienți și al unei retrocedări a unui procent din cuantumul vânzărilor, prelevat de platformă.
30 Rezultă că, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, serviciul în discuție în litigiul principal trebuie, în orice caz, să fie considerat ca fiind furnizat în schimbul unei remunerații.
31 În ceea ce privește a doua și a treia condiție prevăzute la articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, serviciul furnizat de Doctipharma poate fi considerat, ținând seama de caracteristicile sale, ca fiind furnizat la distanță și prin mijloace electronice în sensul dispozițiilor menționate, întrucât legătura dintre client și farmacist se efectuează prin intermediul unui site internet, fără prezența simultană, pe de o parte, a furnizorului serviciului și, pe de altă parte, a clientului sau a farmacistului, aspect a cărui verificare va reveni instanței de trimitere.
32 În ceea ce privește a patra condiție prevăzută la articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, reiese din dosarul de care dispune Curtea și în special din descrierea serviciului furnizat de Doctipharma că acest serviciu este prestat, pe de o parte, la cererea individuală a farmaciștilor, aceștia trebuind să subscrie la site‑ul internet al Doctipharma pentru a putea beneficia de serviciul menționat, și, pe de altă parte, la cererea individuală a clienților, aceștia trebuind să creeze un cont client pentru a putea avea acces la site‑urile farmaciștilor alese de ei pentru a cumpăra, la comandă, medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală.
33 Rezultă că un serviciu precum cel furnizat de Doctipharma trebuie, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, să fie calificat drept „serviciu al societății informaționale” în sensul articolului 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și al articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535.
34 Această concluzie nu este repusă în discuție de jurisprudența stabilită de Curte în Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C‑434/15, EU:C:2017:981), în Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland (C‑390/18, EU:C:2019:1112), și în Hotărârea din 3 decembrie 2020, Star Taxi App (C‑62/19, EU:C:2020:980).
35 Astfel, din această jurisprudență reiese că un serviciu care are ca obiect punerea în legătură a clienților și a prestatorilor unui alt serviciu de natură diferită și care îndeplinește toate condițiile prevăzute la articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 trebuie calificat drept „serviciu al societății informaționale” în cazul în care un astfel de serviciu este un serviciu distinct de serviciul de natură diferită furnizat de acești prestatori. Cu toate acestea, situația trebuie să fie diferită dacă rezultă că acest serviciu de punere în legătură face parte integrantă dintr‑un serviciu global al cărui element principal face obiectul unei alte calificări juridice decât cea de „serviciu al societății informaționale” (Hotărârea din 3 decembrie 2020, Star Taxi App, C‑62/19, EU:C:2020:980, punctul 49 și jurisprudența citată).
36 Or, după cum a arătat avocatul general la punctele 28 și 29 din concluzii, un serviciu de punere în legătură a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală nu poate face parte integrantă dintr‑un serviciu global al cărui element principal nu poate fi calificat drept „serviciu al societății informaționale”.
37 În consecință, în lipsa unui regim juridic distinct aplicabil unui astfel de serviciu, nu este necesar să se țină seama de interpretarea și de criteriile care decurg din hotărârile menționate la punctul 34 din prezenta hotărâre pentru a răspunde la prima întrebare.
38 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretate în sensul că un serviciu furnizat pe un site internet care constă în punerea în legătură a farmaciștilor și a clienților în vederea vânzării, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală intră în sfera noțiunii de „serviciu al societății informaționale” în sensul acestor dispoziții.
Cu privire la întrebările a doua‑a șasea
39 Prin intermediul întrebărilor a doua‑a șasea, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 85c din Directiva 2001/83 trebuie interpretat în sensul că statele membre pot, în temeiul acestei dispoziții, să interzică furnizarea unui serviciu care constă în punerea în legătură, prin intermediul unui site internet, a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală.
40 În această privință, trebuie amintit că articolul 1 punctul 20 din Directiva 2011/62 a introdus în Directiva 2001/83 un titlu VIIa, intitulat „Vânzarea la distanță către populație”. Acest titlu cuprinde printre altele articolul 85c din aceasta din urmă, privind vânzarea la distanță către populație a medicamentelor.
41 Din dispoziția menționată rezultă, în primul rând, că statele membre trebuie să permită vânzarea la distanță către populație, prin intermediul serviciilor societății informaționale, așa cum sunt definite în Directiva 98/34, de medicamente care se eliberează fără prescripție medicală. Astfel, o interzicere, prin legislația unui stat membru, a oferirii spre vânzare la distanță către populație nu este admisă decât în ceea ce privește medicamentele care se eliberează pe bază de prescripție medicală.
42 În al doilea rând, acest articol 85c stabilește, la alineatul (1), condițiile referitoare la persoane, la medicamente și la site‑urile internet cărora le este subordonată vânzarea la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor, a căror respectare trebuie să fie asigurată de statele membre.
43 În special, în ceea ce privește persoanele autorizate sau care au dreptul să efectueze o astfel de vânzare, litera (a) a acestui alineat (1) precizează că persoana fizică sau juridică care oferă astfel de medicamente trebuie să fie autorizată sau să aibă dreptul să elibereze aceste medicamente la distanță „în conformitate cu legislația națională a statului membru în care este stabilită persoana în cauză”.
44 Competența de care dispun astfel statele membre este completată de alineatul (6) al articolului 85c menționat, care prevede că acestea au de asemenea competența de a sancționa alte persoane decât cele prevăzute la alineatul (1) al acestuia, care oferă medicamente spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale, așa cum sunt definite în Directiva 98/34.
45 În consecință, statele membre sunt singurele competente să stabilească persoanele fizice sau juridice autorizate sau care au dreptul să furnizeze medicamente către populație la distanță.
46 În ceea ce privește condițiile cărora le poate fi subordonată o vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale, trebuie arătat că, în temeiul articolului 85c alineatul (2) din Directiva 2001/83, statele membre pot impune condiții pentru furnizarea cu amănuntul pe teritoriul lor de medicamente prin vânzarea la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale.
47 Așa cum rezultă din modul de redactare a acestei dispoziții, statele membre nu pot însă să impună asemenea condiții de livrare cu amănuntul decât în măsura în care sunt „justificate de protecția sănătății publice”.
48 Pentru a determina dacă un serviciu precum cel furnizat de Doctipharma poate fi interzis în temeiul legislațiilor naționale adoptate în conformitate cu articolul 85c alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/83, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă, ținând seama de caracteristicile acestui serviciu de punere în legătură a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea online de medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală, trebuie să se considere că prestatorul serviciului menționat se limitează, printr‑o prestație proprie și distinctă de vânzare, să pună în legătură vânzătorii cu clienții sau dacă acest prestator trebuie considerat ca fiind el însuși prestator al vânzării.
49 În acest sens, revine instanței de trimitere sarcina de a stabili, printr‑o apreciere pur factuală, nu natura serviciului furnizat de Doctipharma, care este, în orice caz, așa cum a arătat Curtea ca răspuns la prima întrebare, un serviciu al societății informaționale, ci persoana, fie Doctipharma, fie farmaciștii care au recurs la serviciul pe care aceasta îl furnizează, care efectuează vânzarea medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală.
50 Dacă, în urma acestei analize, ar trebui să se concluzioneze, având în vedere particularitățile serviciului furnizat de Doctipharma, că aceasta trebuie considerată ea însăși prestator al vânzării, atunci articolul 85c alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/83 nu s‑ar opune interzicerii acestui serviciu de către statul membru pe teritoriul căruia este stabilită.
51 Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 43-45 din prezenta hotărâre, statele membre sunt singurele competente să definească persoanele autorizate sau care au dreptul să vândă la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală. Autoritățile franceze pot, așadar, să rezerve vânzarea la distanță către populație a unor astfel de medicamente prin intermediul acestor servicii numai persoanelor care au calitatea de farmacist.
52 În schimb, dacă instanța de trimitere ar constata că acest serviciu constă numai în a pune în legătură vânzătorii cu clienții, astfel încât Doctipharma furnizează un serviciu propriu și distinct de vânzare, atunci acest serviciu nu ar putea fi interzis în temeiul articolului 85c alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/83 pentru motivul că participa la comerțul electronic de vânzare de medicamente fără a avea calitatea de farmacist.
53 În plus, într‑o asemenea ipoteză, serviciul furnizat de Doctipharma nu ar intra sub incidența noțiunii de „condiții […] pentru furnizarea cu amănuntul” a medicamentelor oferite spre vânzare la distanță către populație în sensul articolului 85c alineatul (2) din Directiva 2001/83 și nici nu ar putea fi interzis în temeiul acestei dispoziții.
54 Astfel, după cum reiese din răspunsul la prima întrebare, un serviciu furnizat pe un site internet care constă în punerea în legătură a farmaciștilor și a clienților în vederea vânzării, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală trebuie calificat drept „serviciu al societății informaționale” în sensul articolului 1 punctul 2 din Directiva 98/34 și al articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535.
55 Or, articolul 85c alineatul (1) din Directiva 2001/83 prevede în mod explicit că, fără a aduce atingere legislațiilor naționale care interzic oferirea spre vânzare la distanță către populație a medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală, statele membre se asigură că medicamentele sunt oferite spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale, astfel cum sunt definite în Directiva 98/34.
56 Ar fi, așadar, incoerent să se considere că recurgerea la un asemenea serviciu poate fi interzisă de statele membre în temeiul articolului 85c alineatul (2) din Directiva 2001/83.
57 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările a doua‑a șasea că articolul 85c din Directiva 2001/83 trebuie interpretat în sensul că statele membre pot, în temeiul acestei dispoziții, să interzică furnizarea unui serviciu care constă în punerea în legătură, prin intermediul unui site internet, a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală dacă se dovedește, ținând seama de caracteristicile respectivului serviciu, că prestatorul aceluiași serviciu efectuează el însuși vânzarea unor astfel de medicamente fără a fi autorizat sau fără a avea dreptul de a face acest lucru în temeiul legislației statului membru pe teritoriul căruia este stabilit.
Cu privire la cheltuielile de judecată
58 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
1) Articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998, și articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale,
trebuie interpretate în sensul că
un serviciu furnizat pe un site internet, care constă în punerea în legătură a farmaciștilor și a clienților în vederea vânzării, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală intră în sfera noțiunii de „serviciu al societății informaționale” în sensul acestor dispoziții.
2) Articolul 85c din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011,
trebuie interpretat în sensul că
Statele membre pot, în temeiul acestei dispoziții, să interzică furnizarea unui serviciu care constă în punerea în legătură, prin intermediul unui site internet, a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală dacă se dovedește, ținând seama de caracteristicile respectivului serviciu, că prestatorul aceluiași serviciu efectuează el însuși vânzarea unor astfel de medicamente fără a fi autorizat sau fără a avea dreptul de a face acest lucru în temeiul legislației statului membru pe teritoriul căruia este stabilit.
Semnături