Language of document :

Acțiune introdusă la 29 noiembrie 2007 - Ryanair Ltd/Comisia Comunităților Europene

(Cauza T-441/07)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Ryanair Ltd (Dublin, Irlanda) (reprezentant: E. Vahida, lawyer)

Pârâtă: Comisia Comunităților Europene

Concluziile reclamantei

Constatarea, potrivit articolului 232 CE, a faptului că prin nedefinirea unei pozițiii față de plângerea reclamantei depusă la Comisie la 3 noiembrie 2005, urmată de o scrisoare de punere în întârziere din 2 august 2007, Comisia nu a acționat conform obligațiilor care îi revin în cadrul Tratatului CE;

obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de reclamantă în cadrul procedurii chiar dacă, în urma introducerii acțiunii, Comisia a acționat, fapt care, în opinia Curții, înlătură necesitatea de a adopta o decizie sau dacă acțiunea este respinsă de Curte ca inadmisibilă; și

adoptarea oricăror măsuri suplimentare care vor fi considerate adecvate de către Curte.

Motivele și principalele argumente

Prin motivul principal se susține că nu a fost efectuată de către Comisie o examinare diligentă și imparțială a plângerii depuse de reclamantă prin care aceasta afirma că statul italian a acordat un ajutor ilegal companiei Volare printr-o remitere de datorii de aproximativ 20 de milioane EUR pe care Volare le avea față de aeroporturile italiene și prin reduceri ale taxelor de aeroport și ale costurilor privind carburantul. În subsidiar, reclamanta susține că Comisia nu și-a definit poziția cu privire la plângerea reclamantei prin care aceasta susține existența unei discriminări anticoncurențiale și, prin urmare, a unei încălcări a articolului 82 CE.

Reclamanta susține că măsurile care fac obiectul plângerii sale constituie ajutor de stat, îndeplinind toate condițiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. În plus, reclamanta susține că, în cazul în care Curtea va considera că unele dintre avantajele acordate de companiei Volare nu puteau fi atribuite statului întrucât aeroporturile italiene și-ar fi stabilit taxele în mod autonom, astfel de avantaje ar reprezenta o discriminare anticoncurențială care nu poate fi justificată de motive obiective și care, în consecință, încalcă articolul 82 CE.

De asemenea, reclamanta susține că, potrivit dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 1/20031 al Consiliului și din Regulamentul (CE) nr. 773/20042 al Comisiei, aceasta din urmă avea obligația de a examina cu atenție probele privind faptele și normele de drept aduse la cunoștința sa de către reclamantă pentru a hotărî, într-un termen rezonabil, dacă ar trebui să inițieze o procedură în vederea stabilirii existenței unei încălcări sau a respingerii plângerii. Comisia nu a adoptat nicio decizie în urma primirii plângerii, prin care să confirme încălcarea sau să respingă plângerea după o informare a reclamantei potrivit articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 sau, în sfârșit, nu a adoptat o decizie pe deplin motivată de a nu da urmare plângerii din cauza lipsei de interes comunitar.

În consecință, reclamanta susține că a existat o încălcare prima facie a dreptului concurenței și că pentru a ajunge la o astfel de concluzie și, prin urmare, pentru a iniția o procedură Comisia ar fi necesitat mai puțin de 12 luni Perioada în care Comisia s-a abținut să acționeze a depășit așadar limite rezonabile.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

2 - Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242).