HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

23 noiembrie 2010

Cauza F‑8/10

Johan Gheysens

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Funcție publică — Agent contractual auxiliar — Neprelungirea contractului — Obligația de motivare”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Gheysens solicită în special anularea deciziei privind refuzul de prelungire a contractului său pe perioadă determinată după data de 30 septembrie 2009

Decizia:      Respinge acțiunea. Reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Procedură — Cerere de sesizare a instanței — Cerințe de formă

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (3); Regulamentul Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1) lit. (e)]

2.      Funcționari — Acțiune — Act cauzator de prejudicii — Noțiune — Decizie privind refuzul de a prelungi un contract de agent auxiliar

[Statutul funcționarilor, art. 25 și art. 90 alin. (1)]

3.      Funcționari — Agenți contractuali — Recrutare — Prelungirea unui contract pe perioadă determinată — Puterea de apreciere a administrației — Control jurisdicțional — Limite

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 88)

1.      În temeiul articolului 35 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererea introductivă trebuie să conțină prezentarea motivelor și a argumentelor de fapt și de drept invocate. Aceste elemente trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului amintit, să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte într‑un mod coerent și inteligibil din chiar textul cererii introductive. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit articolului 7 alineatul (3) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, faza scrisă a procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice nu cuprinde, în principiu, decât un singur schimb de memorii, cu excepția cazului în care acest tribunal hotărăște altfel. Această ultimă particularitate a procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice explică faptul că, spre deosebire de prevederile referitoare la Curte sau la Tribunal de la articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții, expunerea motivelor și a argumentelor în cerere nu poate fi sumară.

(a se vedea punctul 60)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 28 aprilie 1993, De Hoe/Comisia, T‑85/92, Rec., p. II‑523, punctul 20

Tribunalul Funcției Publice: 26 iunie 2008, Nijs/Curtea de Conturi, F‑1/08, RepFP, p. I‑A‑1‑229 și II‑A‑1‑1231, punctul 24; 4 iunie 2009, Adjemian și alții/Comisia, F‑134/07 și F‑8/08, RepFP, p. I‑A‑1‑149 și II‑A‑1‑841, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑325/09 P

2.      O decizie prin care se refuză reînnoirea unui contract pe perioadă determinată este un act care lezează, în sensul articolului 25 din statut, dacă aceasta este distinctă de contractul în cauză, ceea ce este valabil în special dacă decizia respectivă se întemeiază pe elemente noi sau dacă reprezintă o luare de poziție a administrației care intervine în urma unei cereri a agentului interesat și privește posibilitatea, prevăzută în contract, de reînnoire a acestuia. O astfel de decizie de refuz trebuie să fie motivată.

(a se vedea punctul 64)

Trimitere la:

Curte: 23 septembrie 2004, Hectors/Parlamentul European, C‑150/03 P, Rec., p. I‑8691, punctul 40; 23 octombrie 2009, Comisia/Potamianos, C‑561/08 P și C‑4/09 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 45, 46 și 48

Tribunalul de Primă Instanță: 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, RepFP, p. I‑A‑2‑75 și II‑A‑2‑469, punctele 21 și 23; 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., p. II‑2841, punctele 143‑170

3.      Neprelungirea unui contract încheiat pe perioadă determinată se încadrează în larga putere de apreciere a autorității competente, controlul instanței Uniunii trebuind, prin urmare, să se limiteze la verificarea absenței unei erori vădite sau a unui abuz de putere. Reînnoirea unui contract pe perioadă determinată nu constituie decât o posibilitate lăsată la aprecierea autorității abilitate să încheie contractele de muncă, subordonată condiției ca aceasta să fie în interesul serviciului.

Atunci când decide cu privire la situația unui agent, autoritatea competentă este obligată să ia în considerare toate elementele care îi pot determina decizia, și în special interesul agentului în cauză. Acest lucru rezultă din obligația de solicitudine a administrației, care reflectă echilibrul drepturilor și al obligațiilor reciproce pe care statutul și, prin analogie, Regulamentul aplicabil celorlalți agenți l‑au creat în relațiile dintre autoritatea publică și agenții săi.

În schimb, având în vedere norma potrivit căreia un post permanent inclus în schema de personal bugetar a unei instituții trebuie să fie, în principiu, ocupat prin recrutarea unui funcționar, precum și interesul serviciului de a angaja un funcționar pentru desfășurarea unor activități cu caracter permanent, continuitatea serviciului nu reprezintă un element suficient pentru a caracteriza o eroare vădită de apreciere.

(a se vedea punctele 75, 76 și 81)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, RecFP, p. I‑A‑37 și II‑239, punctele 50, 51 și 64; 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II‑189, punctul 49

Tribunalul Funcției Publice: 27 noiembrie 2008, Klug/EMEA, F‑35/07, RepFP, p. I‑A‑1‑387 și II‑A‑1‑2127, punctele 65‑67