Language of document : ECLI:EU:F:2009:155

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

25 noiembrie 2009

Cauza F‑1/09

Françoise Putterie‑De‑Beukelaer

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Promovare – Procedura de atestare – Evaluare a potențialului”

Obiectul: Acțiune, formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Putterie‑De‑Beukelaer solicită, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei din 30 septembrie 2008 prin care a fost respinsă reclamația sa formulată împotriva deciziei autorității împuternicite să facă numiri din 27 martie 2008 de a o declara respinsă în ceea ce privește procedura de atestare organizată în cadrul exercițiului 2007 și, pe de altă parte, anularea acestei din urmă decizii

Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiune – Acțiune îndreptată împotriva deciziei de respingere a reclamației – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Procedura de atestare – Reclamație a unui candidat care nu a fost admis în cadrul exercițiului de atestare – Decizie de respingere – Obligația de motivare – Conținut

(Statutul funcționarilor, art. 43; anexa XIII, art. 10)

3.      Funcționari – Procedura de atestare – Modalități de punere în aplicare în cadrul Comisiei – Criterii de admitere – Potențial pentru a exercita atribuțiile specifice nivelului „asistent administrativ”

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 10 alin. (3)]

4.      Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Raport asupra evoluției carierei care cuprinde note și aprecieri defavorabile întru totul adecvate – Excludere

(Statutul funcționarilor, art. 12a)

1.      În cazul în care, pe lângă anularea unei decizii în litigiu, un funcționar solicită de asemenea anularea deciziei de respingere a reclamației sale, aceste din urmă capete de cerere sunt, prin ele însele, lipsite de conținut autonom și se confundă în realitate cu cele îndreptate împotriva deciziei în litigiu. Cu toate acestea, chiar dacă trebuie să se considere că acțiunea acestui funcționar are ca obiect anularea deciziei în litigiu, acest fapt nu îl împiedică pe funcționar să invoce capete de cerere îndreptate numai împotriva deciziei de respingere a reclamației. Într‑adevăr, în caz contrar, un funcționar care consideră că autoritatea împuternicită să facă numiri nu și‑a motivat în mod corespunzător poziția adoptată față de reclamația sa ar fi lipsit de posibilitatea de a contesta acest fapt în fața instanței comunitare, în condițiile în care decizia de respingere a reclamației este decizia în raport cu care acesta trebuie să fie în măsură să aprecieze temeinicia poziției administrației în ceea ce îl privește și oportunitatea de a formula o acțiune în justiție.

(a se vedea punctele 32 și 42)

Trimitere la:

Curte: 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, Rec., p. 23, punctul 8

Tribunalul de Primă Instanță: 10 iunie 2004, Liakoura/Consiliul, T‑330/03, RecFP, p. I‑A‑191 și II‑859, punctul 13

Tribunalul Funcției Publice: 15 decembrie 2008, Skareby/Comisia, F‑34/07, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 27, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului de Primă Instanță, cauza T‑91/09 P

2.      O decizie prin care un funcționar este declarat respins în cadrul unui exercițiu de atestare în temeiul articolului 10 din anexa XIII la statut poate să nu fie motivată. Astfel, la fel ca în cazul deciziilor adoptate în ceea ce privește promovarea, autoritatea împuternicită să facă numiri nu este obligată să motiveze deciziile referitoare la candidații respinși în cadrul exercițiului de atestare, ci numai deciziile de respingere a reclamațiilor formulate de acești candidați în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, motivarea acestor decizii trebuind să coincidă cu aceea a deciziilor împotriva cărora sunt îndreptate reclamațiile, astfel încât examinarea motivelor invocate în fiecare dintre acestea se confundă. Această obligație de motivare nu acoperă, atât în domeniul atestării, cât și în domeniul promovării, decât examinarea îndeplinirii condițiilor legale de care depinde, potrivit statutului și a normelor sale de punere în aplicare, legalitatea deciziei contestate.

(a se vedea punctele 43, 44 și 51)

Trimitere la:

Curte: 9 decembrie 1993, Parlamentul European/Volger, C‑115/92 P, Rec., p. I‑6549, punctul 22; 30 octombrie 1974, Grassi/Consiliul, 188/73, Rec., p. 1099, punctele 11-14

Tribunalul de Primă Instanță: 18 decembrie 1997, Delvaux/Comisia, T‑142/95, RecFP, p. I‑A‑477 și II‑1247, punctul 84; 14 iunie 2001, McAuley/Consiliul, T‑230/99, RecFP, p. I‑A‑127 și II‑583, punctul 51; 12 iulie 2001, Schochaert/Consiliul, T‑131/00, RecFP, p. I‑A‑161 și II‑743, punctul 19

3.      A treia condiție căreia este supusă atestarea funcționarilor Comisiei, potrivit articolului 5 alineatul (1) din decizia din 29 noiembrie 2006 a acestei instituții privind normele de punere în aplicare a procedurii de atestare, referitoare la potențialul pentru a exercita atribuțiile specifice nivelului „asistent administrativ”, nu încalcă nicidecum dispozițiile statutului care reglementează procedura de atestare. Astfel, cu privire la acest aspect, decizia menționată nu face decât să precizeze conținutul condiției referitoare la „merite”, prevăzută la articolul 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut. În plus, din această din urmă dispoziție reiese în mod clar că, întrucât existența meritelor reprezintă una dintre condițiile necesare pentru ca un funcționar să facă obiectul atestării, numai exercitarea funcțiilor într‑un mod considerat satisfăcător de către superiorii săi ierarhici permite unui funcționar să beneficieze de o decizie de atestare.

Pe de altă parte, articolul 5 alineatul (1) din decizia din 29 noiembrie 2006 trebuie să fie interpretat, în pofida modului în care este redactat, ca referindu‑se numai la atribuțiile care corespund atribuțiilor exercitate, înaintea creării grupei de funcții a asistenților, de funcționarii de categoria B, devenită categoria B* începând cu 1 mai 2004. În plus, în lipsa unei definiții precise a noțiunii „potențial” pentru a exercita atribuții corespunzătoare fostului nivel B*, trebuie să se adopte o definiție care să facă să depindă demonstrarea potențialului nu numai de îndeplinirea efectivă a cel puțin anumitor sarcini corespunzătore fostului nivel B*, ci și de modul în care candidatul la atestare își exercită atribuțiile. O astfel de concepție a noțiunii „potențial” este conformă întru totul cu finalitatea pe care legiuitorul comunitar o urmărește prin intermediul procedurii de atestare. Astfel, atestarea permite funcționarilor care beneficiază de aceasta să obțină perspective de carieră mai avantajoase, devenind eligibili pentru proceduri de promovare la care nu ar avea în mod normal acces, și să atingă, în final, niveluri de responsabilitate și de remunerație care sunt uneori comparabile cu cele ale funcționarilor care fac parte din grupa de funcții a administratorilor. Este, așadar, normal ca „deplafonarea” posibilităților de promovare oferite funcționarilor care aparțineau fostelor categorii C și D pe care o face posibilă atestarea să se bazeze, în parte, pe modul în care persoanele în cauză își îndeplinesc atribuțiile și să nu depindă în mod exclusiv de natura sarcinilor care le sunt încredințate.

(a se vedea punctele 59, 62 și 64-67)

4.      Nu poate fi considerat, în sine, un indiciu al hărțuirii morale faptul că raportul asupra evoluției carierei întocmit în privința unui funcționar conține note și aprecieri defavorabile, atunci când reiese că acestea sunt întru totul adecvate din perspectiva elementelor de probă identificabile pe care se întemeiază.

(a se vedea punctul 84)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 16 mai 2006, Magone/Comisia, T‑73/05, RecFP, p. I‑A‑2‑107 și II‑A‑2‑85, punctele 29 și 79