Language of document : ECLI:EU:T:2022:638

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

19 octombrie 2022(*)

„Ajutoare de stat – Activități legate de producția, prelucrarea și comercializarea produselor agricole – Scheme de ajutor acordate de Grecia sub formă de subvenții pentru dobândă și garanții de stat pentru împrumuturi existente și împrumuturi noi pentru a remedia pagubele provocate de dezastre naturale sau de alte evenimente excepționale – Decizie prin care schema de ajutor este declarată incompatibilă cu piața internă și nelegală și prin care se impune recuperarea ajutoarelor plătite – Ajutor limitat la zone geografice afectate de dezastre – Avantaj – Caracter selectiv – Principiul bunei administrări – Durata procedurii – Încredere legitimă – Termen de prescripție – Articolul 17 din Regulamentul (UE) 2015/1589”

În cauza T‑850/19,

Republica Elenă, reprezentată de E. Tsaousi, E. Leftheriotou și A.‑V. Vasilopoulou, în calitate de agenți,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A. Bouchagiar și T. Ramopoulos, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera întâi),

compus din domnul H. Kanninen, președinte, doamnele N. Półtorak și O. Porchia (raportoare), judecători,

grefier: domnul I. Pollalis, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 8 februarie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, Republica Elenă solicită anularea Deciziei (UE) 2020/394 a Comisiei din 7 octombrie 2019 privind măsurile SA.39119 (2016/C) (ex 2015/NN) (ex 2014/CP) puse în aplicare de Republica Elenă sub formă de subvenții pentru dobânzi și garanții legate de incendiile din 2007 (prezenta decizie vizează numai sectorul agricol) (JO 2020, L 76, p. 4, denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul cauzei

2        În cursul lunii iulie 2007, în Grecia, noma Magnesia, mai precis Pelionul, insula Skiathos, insula Chefalonia, noma Ahaia, precum și Peloponezul au fost afectate de incendii. În luna august 2007, noi incendii au afectat nomele Messinia, Elida, Arcadia, Laconia și Evia, precum și dema Aigialeia din noma Ahaia. Ca urmare a situației cauzate de aceste incendii, prim‑ministrul Republicii Elene a declarat, la 25 august 2007, stare de urgență.

3        Ulterior, Republica Elenă a adoptat măsuri de sprijinire a operatorilor activi stabiliți în entitățile teritoriale afectate de incendii din 2007 (denumite în continuare „entități teritoriale afectate”), vizate expres de aceste măsuri.

4        La 22 iulie 2014, Comisia Europeană a primit o plângere privind un ajutor ce ar fi fost acordat de Republica Elenă societății Sogia Ellas AE și filialelor sale (denumite în continuare, împreună, „Sogia Ellas”), societăți care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării produselor agricole, constând în subvenții pentru dobânzi și în garanții de stat pentru împrumuturi existente care urmau să fie renegociate și să beneficieze de o perioadă de grație, precum și pentru împrumuturi noi.

5        Prin scrisoarea din 25 iulie 2014, Comisia a solicitat autorităților elene să îi furnizeze informații cu privire la pretinsele ajutoare, ceea ce autoritățile elene au făcut prin furnizarea unor informații detaliate cu privire la temeiurile lor juridice.

6        La 11 decembrie 2015, Comisia a transmis o a doua scrisoare autorităților elene, adresându‑le întrebări suplimentare și indicându‑le faptul că investigația privind aceste măsuri nu era limitată la Sogia Ellas, dat fiind că măsurile în litigiu ar fi putut fi acordate altor beneficiari.

7        Prin urmare, Comisia a decis să inițieze o procedură de investigare privind ajutoarele de stat nenotificate [cazul SA.39119 (2015/NN)] și să extindă domeniul de aplicare al investigației sale la întregul sector agricol elen.

8        La 11 februarie 2016, Republica Elenă a furnizat informații suplimentare cu privire la temeiurile juridice ale ajutoarelor în cauză, cu privire la condițiile lor de acordare și la beneficiarii acestora.

9        Prin scrisoarea din 17 mai 2016, Comisia a notificat Republicii Elene decizia sa de a iniția procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE privind ajutorul de stat SA.39119 (2016/C) (ex 2015/NN) (ex 2014/CP) – Ajutoare acordate Sogia Ellas SA et al. (denumită în continuare „decizia de a iniția procedura oficială de investigare”).

10      Prin publicarea deciziei de a iniția procedura oficială de investigare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 16 septembrie 2016 (JO 2016, C 341, p. 23), Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE.

11      În decizia de a iniția procedura oficială de investigare, Comisia le‑a solicitat autorităților elene să furnizeze numărul estimat al beneficiarilor fiecărei scheme identificate în cadrul deciziei menționate, precum și cuantumurile ajutoarelor în cauză.

12      Părțile interesate nu au prezentat observații. Autoritățile elene și‑au prezentat observațiile cu privire la decizia de a iniția procedura oficială de investigare la 23 septembrie 2016. În răspunsurile lor, acestea au informat Comisia cu privire la faptul că nu puteau furniza toate informațiile solicitate, ceea ce ele au făcut în cele din urmă prin scrisorile din 9 martie 2017 și din 21 februarie 2018.

13      La 7 octombrie 2019, Comisia a adoptat decizia atacată.

14      Potrivit deciziei atacate, care nu se poate aplica decât activităților legate de producția, prelucrarea și comercializarea produselor agricole, și anume produsele enumerate în anexa I la Tratatul FUE, cu excepția produselor pescărești și de acvacultură, Comisia a decis printre altele că schemele de ajutoare instituite în temeiul Deciziei ministeriale nr. 36579/B.1666/27.8.2007 (cu modificările ulterioare) sub formă de subvenții pentru dobândă și de garanții acordate de Republica Elenă (denumite în continuare „măsurile în litigiu”) constituiau ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE ilegale și incompatibile cu piața internă, astfel încât Republica Elenă trebuia să recupereze ajutoarele menționate la articolul 1 din aceasta de la beneficiari, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres la articolele 3 și 4 din decizia menționată.

 Concluziile părților

15      Republica Elenă solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

16      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

17      În susținerea acțiunii formulate, Republica Elenă invocă trei motive, întemeiate, primul, pe inexistența unui ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, al doilea, pe compatibilitatea ajutorului în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE și, al treilea, pe o încălcare a dreptului la un termen rezonabil și a principiului bunei administrări, pe necompetența ratione temporis a Comisiei și pe o încălcare a principiului securității juridice, a principiului proporționalității, precum și a dreptului la apărare.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe inexistența unui ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

18      Primul motiv cuprinde trei aspecte. Prin intermediul primului aspect, Republica Elenă reproșează Comisiei o interpretare și o aplicare eronate ale condițiilor prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE. Prin intermediul celui de al doilea aspect, Republica Elenă invocă erori de fapt și lipsa motivării. În sfârșit, prin intermediul celui de al treilea aspect, Republica Elenă invocă o încălcare a principiului protecției încrederii legitime. În măsura în care al treilea aspect al primului motiv și primul aspect al celui de al treilea motiv se suprapun parțial, acestea trebuie examinate în cadrul analizei celui de al treilea motiv.

 Cu privire la primul aspect al primului motiv, referitor la interpretarea și la aplicarea condițiilor prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE

19      În primul rând, Republica Elenă arată că măsurile în litigiu nu au un impact negativ asupra bugetului de stat și nici nu determină un risc pentru resursele sale financiare. Astfel, pe de o parte, cerința unei prime pentru acordarea garanțiilor ar fi compromis eficacitatea măsurilor. Pe de altă parte, lipsa primei ar fi compensată de mai multe elemente. Prin urmare, nu este îndeplinit criteriul potrivit căruia un ajutor trebuie să fie finanțat prin resurse de stat.

20      În al doilea rând, Republica Elenă susține că măsurile în litigiu nu conferă un „avantaj” destinatarilor lor, astfel încât acest criteriu nu este îndeplinit, în condițiile în care prezența sa este necesară pentru a concluziona în sensul existenței unui ajutor de stat.

21      Arătând că nu a acționat în speță ca un operator privat, Republica Elenă susține totodată că măsurile în litigiu se înscriu într‑o raționalitate economică pe termen lung și că îi este permis să urmeze o politică pe termen lung, conformă „responsabilității sale sociale”, așa cum aceasta le‑a fost recunoscută operatorilor privați. Ea susține că nu se poate considera că, în speță, s‑a îndepărtat de la normele pieței, dat fiind că nu este exclus faptul că un operator privat ar fi acționat în același mod urmărind un beneficiu pe termen lung.

22      În ceea ce privește în mod specific garanțiile de stat, Republica Elenă susține că lipsa primei nu implică existența unui avantaj. Astfel, pe de o parte, o primă ar fi compromis eficacitatea măsurilor. Pe de altă parte, lipsa primei ar fi compensată prin mai multe elemente, mai ales prin faptul că viabilitatea întreprinderilor ar fi fost verificată și că ar fi fost excluse întreprinderi aflate în dificultate, că garanția ar fi fost acordată în limita a 80 % din fiecare împrumut, că durata împrumuturilor ar fi fost limitată în timp și că aceasta ar avea dreptul să recupereze suma plătită cu titlu de garanție de la debitorul principal.

23      În plus, Republica Elenă susține că măsurile în litigiu nu au redus sarcinile care revin „în mod normal” întreprinderilor. Astfel, prin măsurile sale, aceasta ar fi urmărit să răspundă situației excepționale în care se aflau beneficiarii măsurilor în litigiu.

24      În sfârșit, Republica Elenă susține că măsurile în litigiu nu sunt selective. Astfel, beneficiarii măsurilor în litigiu nu s‑ar afla într‑o situație comparabilă cu ceilalți actori de pe piață. Aceștia ar fi fost într‑o situație excepțională, întrucât incendiile din 2007 nu fac parte „din riscul economic cu care se poate confrunta orice întreprindere”, după cum reține Comisia în considerentul (118) al deciziei atacate. Prin urmare, măsurile în litigiu, în loc să denatureze concurența, ar avea drept obiectiv restabilirea condițiilor de concurență.

25      În al treilea rând, Republica Elenă susține că măsurile în litigiu nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre și nu denaturează concurența. În această privință, aceasta se referă la datele statistice din care rezultă că, în perioada 2008-2010, produsul intern brut și valoarea adăugată brută realizate ar fi cunoscut o scădere semnificativă în entitățile teritoriale afectate. În plus, Republica Elenă susține că, în aprecierea sa, Comisia s‑a întemeiat în mod eronat pe faptul că întreprinderile aflate în dificultate puteau profita de măsurile în litigiu.

26      Comisia contestă argumentele invocate de Republica Elenă în susținerea primului aspect al primului motiv.

27      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru calificarea unei măsuri naționale drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor următoare: în primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat; în al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre; în al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj selectiv beneficiarului; în al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/World Duty Free Group și alții, C‑20/15 P și C‑21/15 P, EU:C:2016:981, punctul 53 și jurisprudența citată).

28      În plus, trebuie amintit că articolul 107 alineatul (1) TFUE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele lor (Hotărârea din 2 iulie 1974, Italia/Comisia, 173/73, EU:C:1974:71, punctul 27, și Hotărârea din 29 martie 2012, 3M Italia, C‑417/10, EU:C:2012:184, punctul 36).

29      În ceea ce privește, în primul rând, prima condiție privind calificarea unei măsuri naționale drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, analiza Deciziei nr. 36579/B.1666/27.8.2007, care figurează în anexa A 12 la cererea introductivă, precum și răspunsurile date Comisiei de Republica Elenă, care figurează în anexa A 21 la cererea introductivă, pun în evidență faptul că întreprinderile stabilite în entitățile teritoriale afectate au putut beneficia de o reeșalonare a datoriilor, precum și de acordarea unor împrumuturi pentru capitalul circulant care, pe de o parte, făceau obiectul unor subvenții pentru dobândă totale sau parțiale finanțate de autoritățile elene și care, pe de altă parte, erau garantate de Republica Elenă, fără ca beneficiarii acestor împrumuturi să plătească vreo primă în acest sens.

30      Astfel, în ceea ce privește subvențiile pentru dobândă, întrucât dobânzile plătibile erau „subvenționate” în totalitate sau în parte prin contul creat de nómos 128/1975, perí tropopoiíseos kai sympliróseos diatáxeón tinon anaferoménon eis tin leitourgían tou chrimatodotikoú systímatos (Legea 128/1975 privind modificarea și completarea dispozițiilor privind funcționarea sistemului financiar) din 28 august 1975 (FEK A 178/28.8.1975), această subvenție a grevat în mod necesar resursele financiare ale Republicii Elene, care nu a repus, în definitiv, în discuție, temeinicia considerentului (112) al deciziei atacate, potrivit căruia atât subvențiile pentru dobândă, cât și garanțiile de stat îi erau imputabile și au fost acordate prin intermediul resurselor de stat.

31      În ceea ce privește garanția de stat, Republica Elenă contestă că acordarea unor astfel de garanții prin măsurile în litigiu a avut un impact negativ asupra resurselor sale.

32      Trebuie arătat că sunt considerate ajutoare, printre altele, intervențiile care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice (Hotărârea din 19 martie 2013, Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia și alții și Comisia/Franța și alții, C‑399/10 P și C‑401/10 P, EU:C:2013:175, punctul 101).

33      Reiese din jurisprudență că acordarea unei garanții poate implica o sarcină suplimentară pentru stat (a se vedea Hotărârea din 19 martie 2013, Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia și alții și Comisia/Franța și alții, C‑399/10 P și C‑401/10 P, EU:C:2013:175, punctul 107 și jurisprudența citată). Mai precis, o garanție implică o asumare a unui risc care este remunerată în mod normal printr‑o primă corespunzătoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 65).

34      Or, în speță, s‑a stabilit că Republica Elenă a renunțat să primească o primă pentru acordarea garanțiilor cuprinse în măsurile în litigiu, astfel încât resursele sale publice au fost afectate.

35      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentele Republicii Elene, în definitiv nedovedite, ce tind să demonstreze că garanțiile consimțite nu prezentau un risc pentru resursele publice.

36      Astfel, în cursul ședinței, Republica Elenă a confirmat, după cum se arată în considerentul (28) al deciziei atacate, că garanția sa fusese activată într‑un cuantum de peste 6 000 000 de euro. Ea a insistat asupra împrejurării că aceste sume pot fi recuperate automat, ca datorii fiscale, cu posibilitatea de a acționa în justiție debitorul în fața instanței penale, fără a indica însă sumele pe care le recuperase efectiv.

37      În ceea ce privește în mod specific garanțiile constituite de beneficiarii măsurilor, mai întâi, trebuie arătat că constituirea unei garanții reale nu era cerută sistematic pentru toate împrumuturile. De altfel, din documentul inclus în anexa A 24 la cererea introductivă rezultă că constituirea unei garanții de către împrumutat nu garanta garanția de stat decât în limita a 90 % din cuantumul său, astfel încât statul nu avea o asigurare în ceea ce privește rambursarea în totalitate a datoriei sale.

38      În plus, este adevărat că întreprinderile care introduceau o cerere de reeșalonare a datoriei într‑un cuantum de peste 100 000 de euro trebuiau să justifice un studiu de viabilitate economică și că celelalte întreprinderi trebuiau să prezinte un tabel cuprins în anexa A 27 la cererea introductivă, în care figurau în special datele lor financiare contabile trecute pentru anii 2004, 2005 și 2006, precum și datele lor prospective pentru anii 2007, 2008 și 2009.

39      Cu toate acestea, după cum se menționează în considerentele (129) și (131) ale deciziei atacate, criteriile economice care determină pragul de la care o întreprindere era considerată ca nemaifiind viabilă nu erau determinate de schemele de ajutoare în cauză, astfel încât Republica Elenă nu poate afirma că garanțiile acordate erau rezervate exclusiv unor întreprinderi viabile și că întreprinderile care nu erau viabile nu puteau profita de acestea.

40      Din cuprinsul punctelor 29-39 de mai sus rezultă că, fără a săvârși o eroare de apreciere, în considerentele (111) și (112) ale deciziei atacate, Comisia a considerat în esență că măsurile în litigiu au constituit o sarcină financiară pentru Republica Elenă.

41      În ceea ce privește, în al doilea rând, criteriul referitor la avantaj, în temeiul unei jurisprudențe constante, sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Deutsche Post, C‑399/08 P, EU:C:2010:481, punctul 40 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 27 iunie 2017, Congregación de Escuelas Pías Provincia Betania, C‑74/16, EU:C:2017:496, punctul 65 și jurisprudența citată).

42      În special, tot în temeiul unei jurisprudențe constante, o persoană creditată care a luat un împrumut garantat de autoritățile publice ale unui stat membru, la fel ca persoana care beneficiază de garanție fără a trebui să plătească un comision în schimbul acesteia, obține în mod normal un avantaj, în măsura în care costul financiar pe care îl suportă este inferior celui pe care l‑ar fi suportat dacă urma să obțină aceeași finanțare și aceeași garanție la prețul pieței (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 96 și jurisprudența citată).

43      În speță, intervenția Republicii Elene a avut ca efect să permită întreprinderilor din zonele afectate de dezastre să beneficieze fie de împrumuturi cu dobânzi pe care le subvenționa în tot sau în parte, fie de garanțiile pe care le acorda fără ca aceste întreprinderi să trebuiască să plătească comisioane, ceea ce acestea nu ar fi putut obține fără intervenția statului.

44      Republica Elenă susține însă în esență că, în speță, nu a existat un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Mai precis, aceasta subliniază că, având în vedere că măsurile în litigiu au fost acordate într‑un context de criză a pieței, acestea țin de responsabilitatea socială a statului și că, din cauza acestei situații, ele îndeplinesc un criteriu de raționalitate economică pe termen lung, astfel încât toți operatorii privați care se află într‑o situație similară ar fi putut acționa în același mod. Pe baza tuturor acestor considerații, Republica Elenă sugerează că s‑ar putea considera că astfel de măsuri au fost acordate în condiții normale de piață.

45      Asemenea argumente nu pot fi admise.

46      Astfel, trebuie subliniat că noțiunea de „condiții normale de piață”, care este utilizată pentru a stabili existența unui avantaj, se referă la posibilitatea ca întreprinderea să obțină pe piață același avantaj pe care îl obține din ajutor, iar nu la evaluarea faptului dacă piața funcționează sau nu normal ori trece printr‑o criză (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 februarie 2015, Grecia/Comisia, C‑296/14 P, nepublicată, EU:C:2015:72, punctul 34).

47      Orice interpretare contrară ar conduce la stabilirea existenței unui avantaj în funcție de cauza sau de obiectivul ajutorului, ceea ce ar fi de natură să repună în discuție caracterul obiectiv al noțiunii de avantaj și, în consecință, aplicarea articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2014, Grecia/Comisia, T‑52/12, nepublicată, EU:T:2014:677, punctele 66 și 67).

48      În plus, este necesar să se arate că Republica Elenă nu invocă faptul că, în speță, ar fi acționat ca un operator privat și că nu contestă că a acționat în calitatea sa de putere publică. Aceasta încearcă mai degrabă să sugereze că un operator privat ar fi putut acționa în mod similar într‑o situație cât mai apropiată posibil de a sa, fără a ține seama de faptul că a acționat în calitate de putere publică.

49      Or, nicio dispoziție a articolului 107 alineatul (1) TFUE nu scutește de calificarea drept ajutor de stat un ajutor care, acordat de un stat membru în cadrul exercitării puterii sale publice, ar îndeplini un criteriu de raționalitate economică pe termen lung sau ar rezulta din responsabilitatea sa socială, considerațiile menționate putând fi, în definitiv, avute în vedere în cadrul aprecierii compatibilității unei măsuri cu piața internă, făcută în temeiul articolului 107 alineatele (2) și (3) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2018, Comisia/FIH Holding și FIH Erhvervsbank, C‑579/16 P, EU:C:2018:159, punctele 63 și 75).

50      În consecință, Republica Elenă nu se poate prevala de criteriul raționalității economice pentru a califica drept normale condițiile de piață în care au fost acordate măsurile în litigiu și nu poate concluziona că aceste măsuri nu conferă un avantaj beneficiarilor lor.

51      Din cuprinsul punctelor 41-50 de mai sus rezultă că Republica Elenă nu a reușit să repună în discuție considerentele (113)-(116) ale deciziei atacate, în temeiul cărora Comisia a reținut în esență, pe de o parte, că beneficiarii măsurilor în litigiu au beneficiat de acestea, având în vedere că nu ar fi putut să le obțină în condiții normale de piață, și anume în lipsa unei intervenții a statului, și, pe de altă parte, că nu era necesar să se analizeze dacă piața funcționa în mod normal sau dacă era în criză pentru a concluziona că măsurile respective constituiau un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

52      În ceea ce privește, în al treilea rând, condiția referitoare la cerința caracterului selectiv al avantajului, Republica Elenă arată că, contrar celor indicate în considerentul (118) al deciziei atacate, criteriul selectivității nu este respectat în speță, din moment ce măsurile în litigiu au fost acordate tuturor întreprinderilor stabilite în entitățile teritoriale afectate, iar aceste întreprinderi se aflau într‑o situație juridică și de fapt distinctă de cele stabilite în celelalte entități teritoriale.

53      Republica Elenă contestă selectivitatea măsurilor în litigiu susținând că diferențierea care există între întreprinderile stabilite în regiunile vizate de aceste măsuri și cele care nu erau stabilite este justificată de faptul că primele, spre deosebire de cele din urmă, erau situate în zone afectate de incendiile din 2007 și trebuiau să revină la nivelul economic pe care îl aveau înaintea acestui eveniment.

54      Diferențierea între aceste două categorii de întreprinderi ar fi astfel justificată de faptul că întreprinderile care fac parte din fiecare dintre cele două categorii se aflau într‑o situație care nu era comparabilă pe plan factual și juridic, având în vedere că, în esență, toate întreprinderile stabilite în entitățile teritoriale afectate ar fi suferit prejudicii ca urmare a acestor incendii.

55      Pentru acest motiv, Republica Elenă contestă teza cuprinsă în considerentul (118) al deciziei atacate, potrivit căreia incendiile fac parte din riscurile economice cu care se poate confrunta orice întreprindere. În ședință, Republica Elenă a dezvoltat acest argument încercând să demonstreze că, având în vedere perturbarea sistemică a economiei locale cauzată de incendiile din 2007, măsurile în litigiu erau justificate de natura sau de economia sistemului în care se înscriau, fără a aduce vreo altă precizare.

56      Este necesar să se arate că măsurile prin care sunt acordate avantaje numai anumitor întreprinderi care sunt determinate în funcție de locul lor de stabilire sunt, a priori, selective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia, C‑156/98, EU:C:2000:467, punctul 23, și Hotărârea din 6 septembrie 2006, Portugalia/Comisia, C‑88/03, EU:C:2006:511, punctele 60 și 61).

57      În această privință, cu excepția cazului în care ajutoarele au fost acordate de entități infrastatale care dispun, la nivelul lor de competență, de o autonomie instituțională procedurală și financiară suficientă sau de o întreprindere publică care stabilește condițiile de utilizare a bunurilor sau serviciilor sale, cadrul de referință aplicabil este cadrul național, iar aprecierea selectivității unei măsuri de care beneficiază, precum în speță, întreprinderi stabilite pe o parte a teritoriului unui stat membru se face prin comparație cu întreprinderile din acest stat. Astfel, un avantaj limitat la întreprinderi stabilite pe o parte a teritoriului unui stat membru poate conduce la o măsură selectivă, întrucât favorizează anumite întreprinderi în raport cu altele în acest stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia, C‑156/98, EU:C:2000:467, punctul 23, Hotărârea din 6 septembrie 2006, Portugalia/Comisia, C‑88/03, EU:C:2006:511, punctele 56-58, și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Hansestadt Lübeck, C‑524/14 P, EU:C:2016:971, punctele 60-66).

58      În speță, întreprinderile stabilite în entitățile teritoriale afectate puteau beneficia de măsurile în litigiu. Or, din moment ce, pe de o parte, în temeiul elementelor menționate la punctul 57 de mai sus, cadrul de referință care trebuie luat în considerare pentru aprecierea caracterului selectiv al măsurilor în litigiu este cadrul național, iar nu cel al entităților teritoriale afectate, iar pe de altă parte, întreprinderile situate în celelalte entități teritoriale ale Republicii Elene nu puteau profita de aceste măsuri, este necesar să se constate că nu toate întreprinderile situate pe teritoriul național puteau beneficia în mod nediferențiat de măsurile menționate și că, în consecință, acestea sunt selective pe plan regional.

59      În plus, înlăturarea selectivității numai pe baza obiectivului urmărit de a repara prejudiciile legate de incendii și de a reface economia entităților teritoriale afectate ar exclude a priori orice posibilitate de a califica drept „avantaje selective” avantajele acordate întreprinderilor stabilite în zonele afectate de incendiile din 2007. Astfel, ar fi suficient ca autoritățile publice să invoce legitimitatea obiectivelor vizate prin adoptarea unei măsuri de ajutor pentru ca aceasta să poată fi considerată o măsură generală, care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, Grecia/Comisia, T‑52/12, nepublicată, EU:T:2014:677, punctul 67 și jurisprudența citată).

60      În consecință, dacă ar fi urmată o asemenea abordare, o măsură care, precum în speță, urmărește obiectivul de a remedia situația întreprinderilor afectate de un dezastru natural ar fi în principiu neselectivă și nu ar intra de la bun început în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE, ceea ce, pentru acest motiv, ar conduce la privarea de întreaga sa substanță a excepției prevăzute la articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE.

61      De altfel, acesta este contextul în care trebuie citită teza menționată la punctul 55 de mai sus.

62      Astfel, prin această teză, Comisia a urmărit să afirme că împrejurarea că anumite întreprinderi au suferit pagube ca urmare a incendiilor din 2007, precum și intenția Republicii Elene de a repune întreprinderile în situația economică în care se aflau înaintea acestor incendii sunt elemente insuficiente pentru a considera că măsurile în litigiu nu confereau beneficiarilor lor un avantaj specific și, în consecință, nu constituiau un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

63      În această privință, trebuie amintit că, desigur, potrivit jurisprudenței, noțiunea de ajutor de stat nu are în vedere măsurile de stat care introduc o diferențiere între întreprinderi și sunt, prin urmare, a priori selective, dacă această diferențiere rezultă din natura sau din structura sistemului din care ele fac parte (a se vedea Hotărârea din 21 iunie 2012, BNP Paribas și BNL/Comisia, C‑452/10 P, EU:C:2012:366, punctul 101 și jurisprudența citată).

64      Rezultă că elementele din dosar și argumentele dezvoltate în ședință de Republica Elenă evidențiază numai că măsurile în litigiu aveau ca obiect să răspundă, în mod punctual, la consecințele legate de incendiile intervenite în entitățile teritoriale afectate, fără a caracteriza însă sistemul care se raportează la aceste măsuri. Rezultă de aici că, contrar a ceea ce Republica Elenă ar dori să se vadă recunoscut, ele nu dovedesc nicidecum că diferențierea instituită prin măsurile respective rezulta din natura sau din economia sistemului în care se înscriau și că, prin urmare, avantajele pe care le confereau nu aveau un caracter specific.

65      Reiese de aici că, în considerentele (117) și (118) ale deciziei atacate, Comisia a apreciat fără a săvârși o eroare de drept și nici o eroare de apreciere că măsurile în litigiu erau selective întrucât, printre altele, avantajele pe care le confereau beneficiarilor lor erau limitate din punct de vedere teritorial și nu se aplicau tuturor întreprinderilor de pe teritoriul elen.

66      În al patrulea rând, Republica Elenă susține, întemeindu‑se pe date statistice, că măsurile în litigiu nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre și nu denaturează concurența.

67      În această privință, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, Comisia nu este obligată să dovedească existența unei incidențe reale a ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci trebuie doar să examineze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze schimburile amintite și să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, EU:C:2011:368, punctul 134 și jurisprudența citată).

68      În plus, astfel cum s‑a statuat la punctele 59 și 60 de mai sus, natura compensatorie a măsurilor în litigiu nu le poate înlătura caracterul de ajutor, astfel încât argumentul Republicii Elene întemeiat pe faptul că măsurile în litigiu urmăresc restabilirea situației anterioare incendiilor din 2007 nu poate fi admis.

69      Or, datele statistice de care se prevalează Republica Elenă se referă la produsul intern brut și la valoarea adăugată realizată în entitățile teritoriale afectate, toate activitățile economice privite împreună. Astfel, aceste date nu sunt concludente în ceea ce privește mai precis situația operatorilor activi în sectorul economiei vizat de decizia atacată.

70      Rezultă că, independent de problema dacă se poate admite ca un stat membru să demonstreze prin date statistice ex post lipsa afectării schimburilor comerciale și a denaturării concurenței, datele statistice de care se prevalează Republica Elenă nu sunt de natură să demonstreze lipsa unei astfel de afectări pentru întreprinderile vizate de măsurile în litigiu.

71      În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Republicii Elene întemeiat pe faptul că unele întreprinderi aflate în dificultate erau excluse de la măsurile în litigiu, pe lângă elementele menționate la punctele 37-39 de mai sus, este suficient să se constate că, după cum arată Comisia, acest element este lipsit de relevanță pentru aspectul dacă măsurile în litigiu erau susceptibile să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze concurența.

72      Din ceea ce precedă rezultă că Republica Elenă nu a repus în discuție temeinicia considerentelor (122) și (123) ale deciziei atacate, care menționează în esență că, independent de obiectivul urmărit de măsurile în litigiu, dat fiind că beneficiarii acestor măsuri ar fi trebuit în mod normal să suporte ei înșiși costurile pagubelor ce rezultă din incendiile din 2007 și că aceștia erau activi pe piața extrem de competitivă a produselor agricole și în sectorul forestier, care sunt sectoare sensibile la măsurile care favorizează întreprinderile dintr‑un anumit stat membru și, în speță, la măsurile în litigiu, aceste măsuri amenințau să denatureze concurența pe piața internă și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, astfel încât ele constituie ajutoare de stat.

73      Având în vedere cele de mai sus, primul aspect al primului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, referitor la erori de fapt și de motivare

74      Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Republica Elenă susține că decizia atacată este afectată de erori de fapt și de motivare.

75      Republica Elenă susține că Comisia nu a ținut seama de ansamblul datelor pertinente.

76      În special, Comisia nu ar fi ținut seama în mod suficient de gravitatea incendiilor din 2007, care necesită măsuri excepționale, și de obligația Republicii Elene de a urma o politică economică pe termen lung. În schimb, Comisia s‑ar fi limitat să enunțe în mod stereotip că incendiile din 2007 pot fi calificate drept „risc comercial obișnuit”. Astfel, decizia atacată ar fi afectată de o eroare de fapt și de o lipsă de motivare gravă, ceea ce ar fi cu atât mai prejudiciabil cu cât, în materie, Comisia dispune de o largă putere de apreciere.

77      În plus, Comisia ar fi neglijat să pună în balanță, pe de o parte, gravitatea situației cauzate de incendiile din 2007 și, pe de altă parte, dispozițiile naționale adoptate pentru a minimiza impactul asupra resurselor financiare ale Republicii Elene, permițând în același timp demararea economiei și, astfel, colectarea veniturilor fiscale.

78      Comisia contestă argumentele Republicii Elene.

79      În ceea ce privește pretinsa nemotivare, aceasta trebuie, conform unei jurisprudențe constante, să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2017, Anagnostakis/Comisia, C‑589/15 P, EU:C:2017:663, punctul 28 și jurisprudența citată).

80      De asemenea, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2017, Anagnostakis/Comisia, C‑589/15 P, EU:C:2017:663, punctul 29 și jurisprudența citată).

81      Mai trebuie adăugat că obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. Astfel, motivarea unei decizii constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază această decizie. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, ele afectează legalitatea pe fond a deciziei, dar nu motivarea acesteia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate. În consecință, criticile și argumentele prin care se urmărește contestarea temeiniciei unui act sunt lipsite de pertinență în cadrul unui motiv întemeiat pe nemotivare sau pe insuficiența motivării (a se vedea Hotărârea din 22 octombrie 2020, EKETA/Comisia, C‑274/19 P, nepublicată, EU:C:2020:853, punctul 79 și jurisprudența citată).

82      În speță și astfel cum s‑a menționat la punctele 52-65 de mai sus, interpretarea considerentelor (110), (116), (118), (119) și (123) ale deciziei atacate permite să se înțeleagă că Comisia a respins argumentul Republicii Elene întemeiat pe situația excepțională cauzată de incendiile din 2007, întrucât, în special și în esență, ea a considerat, pe de o parte, că obiectivul urmărit prin aceste măsuri nu trebuia să fie luat în considerare în cadrul aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE și, pe de altă parte, că, indiferent de aceste circumstanțe, beneficiarii măsurilor contestate ar fi beneficiat de un avantaj selectiv, în măsura în care nu ar fi putut să le obțină în condiții normale de piață.

83      În plus și după cum se menționează în special la punctele 31-39, 41-43 și 51 de mai sus, lectura considerentelor (127), (129), (131) și (132) ale deciziei atacate permite să se înțeleagă că, în ceea ce privește măsurile referitoare la garanția de stat, Comisia a considerat că aceste măsuri constituiau ajutoare de stat în sensul că, în special și în esență, pe de o parte, în afară de faptul că debitorului garantat nu i s‑a cerut în mod sistematic să constituie garanții în beneficiul Republicii Elene, aceste măsuri erau aprobate fără ca beneficiarul lor să fie obligat să plătească prime pentru riscul asumat de stat și, pe de altă parte, Republica Elenă nu justificase existența unei dispoziții care să excludă întreprinderile în dificultate de la beneficiul acestor măsuri.

84      Rezultă astfel din cuprinsul punctelor 82 și 83 de mai sus că Comisia a indicat în mod suficient în decizia atacată motivele pentru care respinsese atât argumentele Republicii Elene întemeiate pe situația excepțională cauzată de incendiile din 2007, cât și pe cele întemeiate pe garanțiile suplimentare constituite de împrumutați și pe excluderea întreprinderilor aflate în dificultate în ceea ce privește garanțiile de stat.

85      În sfârșit, în ceea ce privește argumentele Republicii Elene potrivit cărora Comisia ar fi neglijat, pe de o parte, importanța de a putea continua o politică economică pe termen lung și, pe de altă parte, efectuarea unei evaluări comparative a raționalității economice a măsurilor în litigiu și a împrejurărilor de fapt, trebuie să se constate că aceste argumente, pe lângă faptul că se confundă cu cele dezvoltate în primul aspect al primului motiv, care au fost respinse, în măsura în care urmăresc să conteste temeinicia unui act, sunt lipsite de pertinență în cadrul unui motiv întemeiat pe nemotivare sau pe insuficiența motivării, în conformitate cu jurisprudența prezentată la punctul 81 de mai sus.

86      Având în vedere cele de mai sus, al doilea aspect al primului motiv trebuie înlăturat.

 Cu privire la al doilea motiv, referitor la compatibilitatea schemelor de ajutor în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE

87      Prin intermediul celui de al doilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, Republica Elenă arată că schemele de ajutoare în cauză sunt compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE.

88      În această privință, ea arată, în primul rând, că în mod eronat, în considerentele (62) și (63) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că măsurile în litigiu au fost acordate fără să existe o legătură directă cu pagubele suferite în urma incendiilor din 2007, deși toate întreprinderile situate în entitățile teritoriale afectate suferiseră pagube care prezentau o legătură directă de cauzalitate cu incendiile din 2007, ca urmare a încetării complete a activităților de prelucrare și de comercializare a produselor agricole în aceste entități teritoriale. De altfel, acest lucru ar fi fost recunoscut de reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene.

89      Republica Elenă susține, în al doilea rând, că aprecierea efectuată de Comisie în considerentele (64) și (146) ale deciziei atacate este eronată, întrucât nu a luat deloc în considerare faptul că măsurile în litigiu nu erau măsuri individuale, ci scheme de ajutor, și că, în consecință, acestea nu trebuiau analizate potrivit criteriilor stricte ale dreptului civil care guvernau acordarea de daune interese.

90      În orice caz, ar fi evident că, în speță, trebuia să se țină seama nu numai de împrejurări, care nu permiteau evaluarea precisă a prejudiciilor suferite de operatorii economici, ci și de faptul că măsurile în litigiu nu ar fi putut niciodată să compenseze prejudiciile efectiv suferite de întreprinderile situate în zonele afectate de dezastre, independent de faptul că mijloacele de producție ale acestor întreprinderi nu ar fi fost afectate în mod direct de incendiile din 2007.

91      Republica Elenă concluzionează că decizia atacată trebuie anulată ca urmare a existenței unei erori de drept și a unei lipse de motivare.

92      Comisia contestă argumentele Republicii Elene.

93      În această privință, este necesar să se arate că, întrucât constituie o derogare de la principiul general al incompatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă, enunțat la articolul 107 alineatul (1) TFUE, articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Grecia/Comisia, C‑278/00, EU:C:2004:239, punctul 81 și jurisprudența citată).

94      Totuși, această interpretare strictă nu înseamnă însă că termenii utilizați pentru a defini derogarea trebuie să fie interpretați într‑un mod care ar priva această excepție de efecte. Astfel, o derogare trebuie interpretată în conformitate cu obiectivele pe care le urmărește (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 septembrie 2014, Fastweb, C‑19/13, EU:C:2014:2194, punctul 40 și jurisprudența citată).

95      În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, pot fi compensate, în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE, numai dezavantajele produse direct de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, EU:C:2011:368, punctul 175 și jurisprudența citată).

96      Prin urmare, chiar în ceea ce privește o schemă de ajutor, precum în speță, sunt necesare două condiții pentru ca excepția prevăzută la articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE să se poată aplica, și anume, pe de o parte, existența unei legături directe între pagubele cauzate de dezastrul natural și ajutorul de stat și, pe de altă parte, cea a unei evaluări cât mai precise posibil a pagubelor suferite de producătorii în cauză (Hotărârea din 11 noiembrie 2004, Spania/Comisia, C‑73/03, nepublicată, EU:C:2004:711, punctul 37).

97      În speță, atât din înscrisurile Republicii Elene, cât și din declarațiile sale în ședință reiese că măsurile în litigiu au fost acordate fără ca beneficiarii să trebuiască să justifice existența unei legături de cauzalitate între prejudiciile suferite și incendiile din 2007.

98      Astfel, plecând de la principiul că articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE nu impunea, în ceea ce privește o schemă de ajutor, precum în speță, dovada unei legături de cauzalitate, în sensul dreptului civil, între pagubele suferite și cuantumul acordat, Republica Elenă a considerat că, în temeiul acestui articol, îi era permis să nu condiționeze obținerea măsurilor în litigiu decât de existența unui loc de stabilire a beneficiarului măsurilor menționate în una dintre entitățile teritoriale afectate, având în vedere că toate întreprinderile stabilite în aceste entități suferiseră prejudicii ca urmare a incendiilor din 2007.

99      Or, este cert că simpla justificare a unui loc de stabilire în entitățile locale afectate nu permitea în sine, printre altele, să se verifice dacă cuantumul măsurilor acordate nu îl depășea pe cel al prejudiciilor efectiv suferite de beneficiarii acestor măsuri și legate de dezastrul natural survenit și, prin urmare, eventuala existență a unei supracompensări.

100    Pe de altă parte, în ședință, Republica Elenă a confirmat că nu se putea exclude ca măsurile controversate să fi fost acordate și unor întreprinderi care se aflau în localitățile afectate fără ca acestea să fi suferit însă pagube în urma incendiilor din 2007.

101    Astfel, întrucât Republica Elenă nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții de aplicare a articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE, amintite la punctul 96 de mai sus, aceasta nu poate reproșa Comisiei că nu a aplicat în decizia atacată excepția prevăzută la acest articol.

102    În plus, faptul că reprezentanți ai Uniunii au putut indica faptul că incendiile din 2007 constituiau evenimente fără precedent sau că era necesar să se pună în aplicare toate mijloacele disponibile pentru sinistrați și economia locală nu are impact asupra legalității deciziei atacate.

103    Astfel, asemenea declarații nu sunt de natură să justifice faptul că măsurile în litigiu nu îndeplinesc condițiile de aplicare a articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE, amintite în special la punctul 96 de mai sus.

104    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție nici de pretinsa urgență cu care măsurile în litigiu trebuiau luate de Republica Elenă, nici de amploarea distrugerilor recunoscută de reprezentanții instituțiilor Uniunii.

105    În această privință și referitor la pretinsa situație de urgență, este necesar să se arate că Republica Elenă nu justifică imposibilitatea absolută în care s‑ar fi aflat de a evalua cuantumul prejudiciilor efectiv suferite în urma incendiilor din anul 2007. În definitiv, aceasta ar intra în contradicție cu susținerile Republicii Elene, confirmate în ședință, potrivit cărora a efectuat, la depunerea cererilor privind măsurile în litigiu, studii economice exhaustive ale întreprinderilor cărora le acorda garanția sa, pentru a le verifica viabilitatea.

106    În ceea ce privește amploarea dezastrului natural, mai întâi, este necesar să se arate că declarațiile reprezentanților Uniunii ce recunosc importanța catastrofei sau indică faptul că trebuie puse în aplicare toate mijloacele disponibile pentru sinistrați și economia locală nu sunt de natură să permită ca măsurile în litigiu să nu intre sub incidența condițiilor de aplicare a articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE.

107    În continuare, este necesar să se arate că, presupunând chiar că cuantumurile globale de care se prevalează Republica Elenă sunt veridice, și anume un cuantum total al prejudiciului de peste 2 miliarde de euro, precum și, în ceea ce privește sectorul agricol, un cuantum al ajutorului de 154 de milioane de euro, indicarea unor astfel de cuantumuri nu este de natură să demonstreze că cuantumul ajutoarelor primite de beneficiarii lor era efectiv echivalent cu cel referitor la prejudiciile pe care aceștia le‑au suferit în mod individual în urma incendiilor din 2007.

108    Rezultă că, fără a săvârși o eroare de drept și nici o eroare de apreciere a faptelor, după ce a amintit, în considerentul (60) al deciziei atacate, cerința impusă la articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE cu privire la o legătură de cauzalitate directă între ajutoarele acordate și prejudiciile suferite de beneficiarii acestor ajutoare ca urmare a dezastrului natural avut în vedere, Comisia a considerat în esență, în considerentele (62)-(64), precum și (146) ale deciziei atacate, că schema de acordare a măsurilor în litigiu nu permitea să se stabilească dacă acestea au putut aduce efectiv avantaje unor întreprinderi care au suferit prejudicii în urma incendiilor din 2007 și nici să se considere că valoarea acestor ajutoare corespundea celei aferente prejudiciilor suferite, întrucât schemele în cauză nu conțineau nicio metodologie pentru o evaluare cât mai precisă posibil a pagubelor suferite din cauza acestor incendii și nici nu stabileau costurile eligibile pe baza pagubelor respective.

109    În sfârșit, întrucât lectura considerentelor (62)-(64), precum și a considerentului (146) ale deciziei atacate permite înțelegerea motivelor pentru care Comisia a considerat că măsurile în litigiu nu îndeplineau cerințele impuse de excepția prevăzută la articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE, este necesar să se respingă cererea având ca obiect constatarea lipsei motivării privind refuzul Comisiei de a aplica acest articol în împrejurările cauzei.

110    Având în vedere ceea ce precedă, al doilea motiv trebuie să fie înlăturat.

 Cu privire la al treilea aspect al primului motiv și cu privire la al treilea motiv

111    Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Republica Elenă invocă o încălcare a principiului protecției încrederii legitime.

112    Al treilea motiv cuprinde două aspecte.

113    Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, Republica Elenă susține, mai întâi și în esență, că prerogativele Comisiei în materie de recuperare a ajutoarelor în litigiu sunt împiedicate de scurgerea termenului de prescripție de zece ani prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 TFUE (JO 2015, L 248, p. 9). Republica Elenă arată, în continuare, că Comisia a adoptat decizia atacată într‑un termen nerezonabil și a încălcat astfel principiul bunei administrări. În sfârșit, reclamanta arată că Comisia nu i‑a identificat pe beneficiarii măsurilor în litigiu în anunțul publicat care conține invitația de a prezenta observații referitoare la investigarea schemelor de ajutor, pentru a trage concluzia că aceasta a încălcat principiul securității juridice, precum și dreptul la apărare. Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Republica Elenă arată că ordinul de recuperare este contrar principiilor proporționalității și securității juridice.

114    În măsura în care argumentele referitoare la încălcarea principiului protecției încrederii legitime abordate în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv se suprapun cu cele dezvoltate în cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv, acestea trebuie examinate împreună.

 Cu privire la al treilea aspect al primului motiv și cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv

115    În ceea ce privește, în primul rând, termenul de prescripție pentru recuperarea ajutoarelor, Republica Elenă susține că, între adoptarea deciziei atacate, intervenită în 2019, și cea a schemelor de ajutor în litigiu, intervenită în 2007, a curs un termen mai lung de zece ani, astfel încât prescripția prevăzută la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 se aplică în speță.

116    În această privință, trebuie amintit că articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 prevede că prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului sunt supuse unui termen de prescripție de zece ani. Acest termen se aplică numai în cazul raporturilor dintre Comisie și statul membru destinatar al deciziei de recuperare emise de instituția menționată (Hotărârea din 30 aprilie 2020, Nelson Antunes da Cunha, C‑627/18, EU:C:2020:321, punctul 33).

117    Conform jurisprudenței, termenul de prescripție începe să curgă de la momentul acordării ajutorului către beneficiar, iar nu la data adoptării unei scheme de ajutor. În vederea calculării termenului de prescripție, ajutorul trebuie considerat ca fiind acordat beneficiarului numai la data la care respectivul ajutor este efectiv acordat acestuia (Hotărârea din 8 decembrie 2011, France Télécom/Comisia, C‑81/10 P, EU:C:2011:811, punctele 81 și 82).

118    În speță, ajutoarele au fost acordate în temeiul schemelor în cauză între 27 august 2007 și 31 decembrie 2010.

119    În aceste condiții, termenul de prescripție a început să curgă cel mai devreme la 27 august 2007, ceea ce, de altfel, au admis atât Republica Elenă, cât și Comisia în cursul ședinței.

120    În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție, care, în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, are ca efect curgerea unui nou termen de prescripție, trebuie arătat că, în temeiul jurisprudenței, articolul 12 alineatul (2) din acest regulament coroborat cu articolul 2 alineatul (2) și cu articolul 5 alineatul (2) din același regulament impune statului membru să furnizeze toate informațiile necesare ca urmare a unei cereri în acest sens a Comisiei și în termenele stabilite de aceasta. Astfel, prin adresarea unei cereri de informații unui stat membru, Comisia îl informează pe acesta din urmă că deține informații privind un ajutor ilegal și că, dacă este cazul, acest ajutor va trebui rambursat (Hotărârea din 10 aprilie 2003, Département du Loiret/Comisia, T‑369/00, EU:T:2003:114, punctul 81).

121    Prin urmare, simplitatea cererii de informații nu are drept consecință lipsirea acesteia de efect juridic ca măsură susceptibilă să întrerupă termenul de prescripție prevăzut la articolul 17 din Regulamentul 2015/1589, independent de faptul că această cerere nu a fost notificată beneficiarilor ajutorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2005, Scott/Comisia, C‑276/03 P, EU:C:2005:590, punctul 32, și Hotărârea din 10 aprilie 2003, Département du Loiret/Comisia, T‑369/00, EU:T:2003:114, punctul 82).

122    În speță, este cert că, în urma plângerii pe care a primit‑o la 22 iulie 2014, Comisia a trimis, la 25 iulie 2014, o scrisoare care face referire în special la Decizia nr. 36579/B.1666/27.8.2007 a ministrului economiei și finanțelor și la decizia secretarului de stat pentru Economie și Finanțe nr. 2/54310/0025/13.09.2007. În această scrisoare, Comisia solicita autorităților elene, mai întâi, să îi transmită toate informațiile necesare pentru evaluarea compatibilității acestor măsuri cu articolele 107 și 108 TFUE, apoi să îi indice dacă alte întreprinderi decât Sogia Ellas care își desfășoară activitatea în sectorul agricol și forestier beneficiaseră de măsurile în litigiu și, în sfârșit, să îi comunice, dacă este cazul, cuantumul ajutoarelor plătite.

123    În această privință, este necesar să se arate că, contrar celor sugerate de Republica Elenă, obiectul investigației nu a fost modificat în cursul procedurii de investigare.

124    Astfel, în această scrisoare din 25 iulie 2014 erau în discuție cele două decizii menționate la punctul 122 de mai sus, care au fost menționate din nou atât în invitația de a prezenta observații în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, cât și în decizia atacată. În plus, lista destinatarilor măsurilor în litigiu nu a fost niciodată limitată la Sogia Ellas, dat fiind că, în scrisoarea de inițiere a procedurii, Comisia a întrebat Republica Elenă dacă alte întreprinderi beneficiaseră de respectivele măsuri, iar în invitația de a prezenta observații în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, se făcea referire la alți beneficiari potențiali în sectoarele agricole și forestiere.

125    În orice caz, din moment ce, astfel cum se menționează la punctul 116 de mai sus, termenul de prescripție prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 se aplică numai raporturilor dintre Comisie și statul membru destinatar al deciziei de recuperare, argumentul Republicii Elene potrivit căruia competența Comisiei în materia recuperării ajutoarelor este prescrisă în privința altor întreprinderi decât Sogia Ellas trebuie respins ca inoperant.

126    Rezultă că scrisoarea din 25 iulie 2014, prin care Comisia a adresat Republicii Elene o cerere de informații prin care îi indica faptul că deținea informații privind un ajutor ilegal și că, dacă era cazul, acest ajutor trebuia rambursat, a întrerupt termenul de prescripție de zece ani prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589.

127    Pe de altă parte, având în vedere că întreruperea termenului de prescripție a intervenit la 25 iulie 2014, trebuie să se constate că prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului nu erau prescrise la data adoptării deciziei atacate, și anume la 7 octombrie 2019.

128    În ceea ce privește argumentul Republicii Elene potrivit căruia faptul că întreruperea termenului de prescripție face să curgă din nou un termen de zece ani ar permite Comisiei să continue la nesfârșit procedura, este suficient să se constate, pe de o parte, că, în speță, Comisia nu a continuat la nesfârșit procedura și, pe de altă parte, că Republica Elenă nu a invocat, pe cale de excepție, nelegalitatea articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589.

129    Rezultă de aici că trebuie respinse argumentele Republicii Elene referitoare la lipsa competenței Comisiei de a recupera ajutoarele în litigiu ca urmare a scurgerii termenului de prescripție prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589.

130    În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentele Republicii Elene potrivit cărora decizia atacată ar fi fost adoptată într‑un termen nerezonabil, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului bunei administrări, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, dacă un ajutor de stat a fost acordat fără a fi notificat, întârzierea cu care Comisia își exercită competențele de control și dispune recuperarea ajutorului nu atrage nelegalitatea deciziei de recuperare decât în cazuri excepționale, care evidențiază o abținere vădită a Comisiei și o încălcare evidentă a obligației sale de diligență (Hotărârea din 22 aprilie 2008, Comisia/Salzgitter, C‑408/04 P, EU:C:2008:236, punctul 106).

131    Or, în speță, este cert că durata procedurii care precedă adoptarea deciziei atacate se datorează în esență faptului că Republica Elenă nu a notificat aceste scheme și că existența lor a fost adusă la cunoștința Comisiei abia după șapte ani de la izbucnirea incendiilor din 2007.

132    În această privință, este necesar să se arate că, de îndată ce Comisia a primit o plângere la 22 iulie 2014, ea a inițiat procedura de investigare, adresând o scrisoare autorităților elene la 25 iulie 2014 pentru a se informa cu privire la presupusul ajutor.

133    În continuare, în urma corespondenței cu Republica Elenă, dintre care ultima data din 11 februarie 2016, Comisia a adoptat, la 17 mai 2016, decizia de a iniția procedura oficială de investigare.

134    În sfârșit, Comisia a adoptat decizia atacată la 7 octombrie 2019, după corespondența cu Republica Elenă, dintre care ultima data din 21 februarie 2018.

135    Deși, desigur, ultima etapă a procedurii, care precedă adoptarea deciziei atacate, nu este caracterizată de o celeritate deosebită, nu este mai puțin adevărat că, având în vedere cronologia evenimentelor survenite între 2014 și adoptarea deciziei atacate, nu se poate reproșa Comisiei o întârziere excesivă sau o lipsă de diligență în desfășurarea procedurii administrative ce ar caracteriza o încălcare a obligației sale de diligență.

136    Rezultă că argumentele referitoare la depășirea unui termen rezonabil și, prin urmare, la încălcarea principiului bunei administrări trebuie respinse.

137    În ceea ce privește, în al treilea rând, argumentele referitoare la faptul că anunțul publicat de Comisie care conținea invitația de a prezenta observații referitoare la investigarea schemelor de ajutor în cauză ar fi creat falsa impresie că nu era vorba decât despre ajutoarele acordate Sogia Ellas și că, prin urmare, această instituție ar fi încălcat principiul securității juridice, precum și dreptul la apărare, este necesar să se arate că, potrivit articolului 108 alineatul (2) TFUE, Comisia adoptă decizia „după ce părților în cauză li s‑a solicitat să‑și prezinte observațiile”. Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, prin decizia de a deschide procedura formală de investigare se solicită statului membru în cauză și celorlalte persoane interesate să își prezinte observațiile într‑un termen stabilit, care în mod normal nu depășește o lună.

138    Reiese din jurisprudența referitoare la articolul 108 alineatul (2) TFUE că această dispoziție nu impune o punere în întârziere individuală și că singurul său scop este de a obliga Comisia să facă în așa fel încât toate persoanele potențial interesate să fie avertizate cu privire la inițierea unei proceduri și să aibă ocazia să își susțină observațiile în această privință. În aceste împrejurări, publicarea unui anunț în Jurnalul Oficial este un mijloc adecvat și suficient în vederea informării tuturor persoanelor interesate cu privire la inițierea unei proceduri (a se vedea Hotărârea din 9 aprilie 2014, Grecia/Comisia, T‑150/12, nepublicată, EU:T:2014:191, punctul 58 și jurisprudența citată).

139    În acest context, cu alte cuvinte pentru a ști dacă beneficiarii ajutorului care trebuie recuperat puteau fi efectiv considerați ca puși în întârziere să își prezinte observațiile în cadrul procedurii administrative, trebuie să se examineze argumentul Republicii Elene potrivit căruia decizia atacată ar fi afectată de o încălcare a principiului securității juridice, a dreptului la apărare și a principiului bunei administrări ca urmare a faptului că anunțul publicat în Jurnalul Oficial ar da impresia falsă că numai Sogia Ellas ar beneficia de presupusele scheme de ajutor.

140    În această privință, mai întâi, trebuie arătat că Republica Elenă nu susține că însăși decizia de a iniția procedura oficială de investigare ar crea această impresie falsă. Astfel, în argumentația sa, Republica Elenă se limitează la a critica anunțul publicat în Jurnalul Oficial concomitent cu publicarea acestei decizii.

141    În continuare, este adevărat că titlul anunțului face referire la un „ajutor pentru Sogia Ellas AE”, adăugând, în versiunea greacă, în litere latine, „et al.”, astfel încât, așa cum susține Republica Elenă, acest titlu poate da efectiv impresia că ajutorul supus examinării privește numai Sogia Ellas.

142    Cu toate acestea, din cuprinsul alineatului 1 din rezumatul care face parte din anunț reiese că examinarea preliminară a condus Comisia la concluzia că „ajutorul ar fi putut fi acordat altor beneficiari care își desfășoară activitatea în sectorul agricol și forestier”. La alineatul 2 din același rezumat, sunt amintite temeiurile juridice ale schemelor de ajutor și se arată că ajutoarele au fost acordate întreprinderilor stabilite și care își desfășoară activitatea în regiunile Greciei afectate de incendiile din 2007.

143    Or, dat fiind că anunțul, inclusiv rezumatul care face parte din acesta, nu cuprinde decât două pagini, se poate impune în mod rezonabil unui operator economic diligent să studieze un astfel de document care evidențiază, făcând trimitere la elementele menționate la punctul 142 de mai sus, că invitația de a prezenta observații nu era limitată exclusiv la Sogia Ellas, ci era extinsă la ansamblul producătorilor stabiliți în entitățile teritoriale afectate care beneficiaseră de ajutoarele menționate.

144    În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 138 de mai sus, un operator economic diligent care a beneficiat de schemele de ajutor în cauză a fost informat suficient prin anunțul publicat odată cu decizia de a iniția procedura oficială de investigare în Jurnalul Oficial pentru a se putea considera o parte interesată de această decizie.

145    În cursul ședinței, Republica Elenă a confirmat de altfel conținutul considerentului (103) al deciziei atacate, în măsura în care a arătat că, având în vedere dificultatea acesteia de a identifica „beneficiarii care își desfășoară activitatea […] în sectorul agricol și forestier”, a considerat că publicarea deciziei de inițiere în Jurnalul Oficial era suficientă pentru a avertiza întreprinderile în cauză.

146    Rezultă că trebuie respinse argumentele referitoare la faptul că anunțul publicat de Comisie care conținea invitația de a prezenta observații referitoare la investigarea schemelor de ajutor în cauză ar fi creat falsa impresie că privea numai ajutoarele acordate Sogia Ellas și că, prin urmare, această instituție ar fi încălcat principiul securității juridice, precum și dreptul la apărare.

147    În ceea ce privește, în al patrulea și ultimul rând, argumentul Republicii Elene potrivit căruia atât aceasta din urmă, cât și beneficiarii au avut o încredere legitimă în faptul că măsurile în litigiu nu ar fi ajutoare de stat incompatibile, pentru motivul că, pentru o perioadă îndelungată, Comisia nu ar fi exprimat îndoieli cu privire la legalitatea măsurilor respective, deși a avut cunoștință de situația cauzată de incendiile din 2007, este necesar să se arate că, în temeiul unei jurisprudențe constante, dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime presupune că autoritățile competente ale Uniunii au furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2018, Quadri di Cardano/Comisia, T‑273/17, EU:T:2018:480, punctul 109 și jurisprudența citată).

148    În plus, este cert că un stat membru ale cărui autorități au acordat un ajutor cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la articolul 108 TFUE nu poate invoca încrederea legitimă a beneficiarilor pentru a se sustrage obligației de a lua măsurile necesare în vederea executării unei decizii a Comisiei prin care este obligat să recupereze acest ajutor. A admite o astfel de posibilitate ar însemna ca dispozițiile articolelor 107 și 108 TFUE să fie private de orice efect util, în măsura în care autoritățile naționale ar putea astfel să se bazeze pe propriul comportament ilegal pentru a submina eficacitatea deciziilor adoptate de Comisie în temeiul acestor dispoziții din tratat (a se vedea Hotărârea din 19 iunie 2008, Comisia/Germania, C‑39/06, nepublicată, EU:C:2008:349, punctul 24 și jurisprudența citată).

149    În speță, este necesar să se arate că nu se poate considera că declarațiile diferiților reprezentanți ai Uniunii evocate de Republica Elenă, care, în esență, menționează caracterul excepțional al incendiilor și al consecințelor acestora, precum și intenția lor de a pune în aplicare toate mijloacele disponibile pentru sinistrați și pentru economia locală, constituie „asigurări precise, necondiționate și concordante” din care ar reieși că măsurile în litigiu nu ar putea fi calificate drept ajutoare de stat.

150    În plus, pe lângă faptul că, pentru motivele menționate la punctele 130-136 de mai sus, nu se poate reproșa Comisiei că a adoptat decizia atacată într‑un termen nerezonabil, este cert că Republica Elenă nu a notificat în timp util schemele de ajutoare în cauză, astfel încât aceasta nu se poate prevala în mod util, pentru motivele menționate la punctele 147 și 148 de mai sus, de încălcarea principiului protecției încrederii legitime.

151    În consecință, argumentele referitoare la încălcarea principiului protecției încrederii legitime trebuie înlăturate.

152    Rezultă că al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, precum și primul aspect al celui de al treilea motiv, referitor la lipsa competenței ratione temporis, la încălcarea principiilor bunei administrări și securității juridice, precum și la încălcarea dreptului la apărare, trebuie respinse.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv

153    Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Republica Elenă susține că obligația de a proceda la recuperarea ajutorului, prevăzută la articolul 2 din decizia atacată, este contrară principiilor proporționalității și securității juridice.

154    În această privință, Republica Elenă arată că împrejurările excepționale ce ar însoți măsurile în litigiu fac ca ajutoarele în cauză să nu fie recuperabile.

155    Astfel, în primul rând, schemele de ajutor în cauză nu ar fi produs „avantaje” și ar fi avut ca obiect numai să garanteze supraviețuirea pieței în cauză.

156    În al doilea rând, faptul că ajutoarele nu trebuie recuperate decât în sectorul agricol ar fi de natură să genereze un dezechilibru în detrimentul acestui sector, deși membrul Comisiei responsabil pentru agricultură ar fi afirmat că acest sector ar face obiectul unui sprijin consolidat din partea Comisiei.

157    Comisia contestă toate argumentele Republicii Elene.

158    În această privință, trebuie arătat că, potrivit articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar, cu excepția cazului în care recuperarea ajutorului ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii.

159    În plus, în temeiul unei jurisprudențe constante, eliminarea unui ajutor ilegal prin recuperare este consecința logică a constatării nelegalității sale, iar obligația statului membru de a elimina un ajutor considerat de Comisie incompatibil cu piața internă urmărește restabilirea situației anterioare (a se vedea Hotărârea din 14 februarie 2008, Comisia/Grecia, C‑419/06, nepublicată, EU:C:2008:89, punctul 53 și jurisprudența citată).

160    Prin această rambursare, beneficiarul pierde astfel avantajul de care beneficiase pe piața internă în raport cu concurenții săi, iar situația anterioară plății ajutorului este restabilită (a se vedea Hotărârea din 14 februarie 2008, Comisia/Grecia, C‑419/06, nepublicată, EU:C:2008:89, punctul 54 și jurisprudența citată).

161    Recuperarea unui ajutor de stat acordat în mod ilegal, în vederea restabilirii situației anterioare acestei acordări, nu poate astfel, în principiu, să fie considerată o măsură disproporționată în raport cu obiectivele dispozițiilor tratatului în materie (a se vedea Hotărârea din 14 februarie 2008, Comisia/Grecia, C‑419/06, nepublicată, EU:C:2008:89, punctul 55 și jurisprudența citată).

162    În speță și în primul rând, după cum s‑a statuat la punctele 41-51 de mai sus, măsurile în litigiu constituie un avantaj pentru cei care le‑au primit, chiar dacă au fost plătite ca urmare a apariției unor împrejurări excepționale caracterizate printr‑un dezastru natural și, astfel cum s‑a statuat în special la punctele 136 și 151 de mai sus, recuperarea ajutorului nu este contrară unui principiu general de drept.

163    În al doilea rând, în măsura în care domeniul de aplicare al deciziei atacate este limitat în mod expres la sectorul agricol și forestier, iar Republica Elenă nu a susținut că Comisia ar fi trebuit să o extindă la alte sectoare ale economiei și nici nu a notificat astfel de ajutoare, aceasta nu poate reproșa Comisiei că nu a dispus recuperarea ajutoarelor decât de la beneficiarii identificați în decizia atacată.

164    În sfârșit, este adevărat că, în cadrul Consiliului de Miniștri din 26 septembrie 2007, membrul Comisiei responsabil cu agricultura a informat delegația elenă cu privire la diferitele instrumente disponibile (ajutoare de stat, ajutoare regionale, dezvoltare rurală) și a precizat în special că suprafețele agricole eligibile pentru plata unică vor fi menținute.

165    Cu toate acestea, în măsura în care asemenea declarații, deși privesc incendiile din 2007, nu au nicio legătură cu problema privind aprecierea legalității ordinului de recuperare, ele nu pot veni în mod util în susținerea argumentației Republicii Elene în această privință.

166    Având în vedere ceea ce precedă, al treilea aspect al primului motiv, al treilea motiv și, în consecință, acțiunea în totalitate trebuie respinse.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

167    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Elenă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Republica Elenă la plata cheltuielilor de judecată.

Kanninen

Półtorak

Porchia

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 19 octombrie 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: greaca.