Language of document : ECLI:EU:T:2014:582

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

26 iunie 2014

Cauza T‑20/13 P

Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Pensii și prestația de invaliditate – Pensionare din motiv de invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Compunere – Desemnarea medicilor – Nedesemnarea de către funcționarul interesat a celui de al doilea medic – Desemnarea celui de al doilea medic de către președintele Curții – Desemnarea celui de al treilea medic de comun acord de către primul și al doilea medic desemnați – Articolul 7 din anexa II la statut – Respingerea acțiunii în primă instanță după trimiterea de către Tribunal spre rejudecare”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 6 noiembrie 2012, Marcuccio/Comisia (F‑41/06 RENV), prin care se solicită anularea acestei hotărâri

Decizia:      Respinge recursul. Domnul Luigi Marcuccio suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Componenţă – Desemnarea medicilor – Desemnarea celui de al treilea medic de comun acord de către primul și al doilea medic desemnați sau, în lipsa acordului, de către președintele Curții – Modificarea opțiunii ca urmare a înlocuirii primului și a celui de al doilea medic – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, anexa II, art. 7)

2.      Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Componenţă – Desemnarea medicilor – Lipsa retragerii actului de desemnare inițială a celui de al treilea medic înainte de desemnarea din nou a unui al treilea medic – Adoptarea desemnării din nou a unui al treilea medic în altă formă decât actul de desemnare inițială a celui de al treilea medic – Încălcarea principiului actului contrar – Inexistenţă

(Statutul funcționarilor, anexa II, art. 7)

3.      Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Componenţă – Desemnarea medicilor – Modificarea opțiunii – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, anexa II, art. 7)

4.      Funcționari – Drepturi și obligații – Datoria de loialitate – Noţiune – Conţinut – Obligația de a colabora cu comisia pentru invaliditate la cererea acesteia

(Statutul funcționarilor, art. 21)

5.      Funcționari – Concediu medical – Examen medical – Conținut – Puterea de apreciere a administrației – Control jurisdicțional – Întindere

[Statutul funcționarilor, art. 59 alin. (1) al treilea paragraf]

6.      Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Respectarea secretului lucrărilor – Conţinut

(Statutul funcționarilor, anexa II, art. 9 al doilea și al treilea paragraf)

1.      Potrivit articolului 7 al treilea paragraf din anexa II la statut, în lipsa unui acord privind desemnarea celui de al treilea medic în termen de două luni de la data desemnării celui de al doilea medic, cel de al treilea medic este desemnat din oficiu de către președintele Curții, la inițiativa uneia dintre părți. Potrivit articolului 7 primul paragraf din anexa II la statut, cel de‑al treilea medic este desemnat de comun acord de către cei doi medici desemnați de instituție și de funcționarul în cauză.

Astfel, acordul celor doi medici astfel desemnați cu privire la numele celui de al treilea medic primează față de desemnarea din oficiu de către președintele Curții, care nu intervine și nu rămâne valabilă decât în lipsa unui acord între cei doi medici în cauză. În special, în situația în care un medic desemnat inițial de instituție sau de funcționarul în cauză sau chiar acești doi medici nu mai sunt disponibili și trebuie, prin urmare, să fie înlocuiți de alți medici, nu ar fi în interesul bunei desfășurări a lucrărilor comisiei pentru invaliditate ca acești doi medici să trebuiască să îl mențină pe cel de al treilea medic deja numit. În calitate de medici desemnați de instituție și de funcționarul în cauză, aceștia trebuie să își poată exercita pe deplin prerogativele care le sunt recunoscute la articolul 7 primul paragraf din anexa II la statut. Acești medici trebuie să fie în măsură să se pună de acord cu privire la un alt medic.

(a se vedea punctele 89 și 90)

2.      În cadrul unei proceduri referitoare la invaliditate, principiul actului contrar nu a fost încălcat prin faptul că desemnarea din nou a unui al treilea medic nu ar fi fost nici precedată de retragerea actului de desemnare inițială a celui de al treilea medic în cadrul comisiei pentru invaliditate de către președintele Curții, nici adoptată în aceeași formă ca și actul de desemnare a acestuia. Astfel, articolul 7 primul paragraf din anexa II la statut impune numai ca al treilea medic să fie desemnat de comun acord de cei doi medici desemnați de instituție și de funcționarul în cauză. Finalitatea articolului 7 al treilea paragraf din anexa II la statut este remedierea lipsei acordului între acești doi medici. Desemnarea celui de al treilea medic din oficiu de către președintele Curții o înlocuiește, așadar, cu titlu excepțional, pe cea efectuată ca regulă generală de către cei doi medici în cauză, de comun acord. În consecință, desemnarea de către președintele Curții nu poate avea un caracter diferit de cea efectuată de cei doi medici în cauză. Astfel, desemnarea celui de al treilea medic de către președintele Curții nu constituie un act cu caracter judiciar, ci un act de natură administrativă.

(a se vedea punctul 93)

Trimitere la:

Tribunal: 3 iunie 1997, H/Comisia, T‑196/95, RecFP, p. I‑A‑133 și II‑403, punctul 80

3.      Înlocuirea progresivă a unuia sau a mai mulți membri ai unei comisii pentru invaliditate, care are ca rezultat chiar schimbarea completă a componenței sale, nu determină în mod automat caducitatea existenței acestei comisii sau a mandatului său.

(a se vedea punctul 100)

4.      În cadrul unei proceduri referitoare la invaliditate, refuzarea de mai multe ori a colaborării cu comisia pentru invaliditate nu este conformă cu obligația de loialitate și de cooperare care revine oricărui funcționar în temeiul articolului 21 primul paragraf din statut.

(a se vedea punctul 103)

Trimitere la:

Tribunal: 7 martie 1996, Williams/Curtea de Conturi, T‑146/94, RecFP, p. I‑A‑103 și II‑329, punctul 96 și jurisprudența citată

5.      În conformitate cu articolul 59 alineatul (1) al treilea paragraf din statut, un funcționar aflat în concediu medical poate fi supus oricând unui examen medical organizat de instituție. În ceea ce privește conținutul acestui examen, este de competența serviciului medical al instituției din care face parte funcționarul să decidă, în funcție de starea de sănătate a acestuia, ce tip de control medical este oportun sau chiar indispensabil, chiar dacă este vorba despre teste psihiatrice, instanța Uniunii neputând să controleze decât existența unei erori vădite.

(a se vedea punctele 105 și 106)

6.      Articolul 9 al treilea paragraf din anexa II la statut prevede că lucrările comisiei pentru invaliditate sunt secrete. Caracterul secret al lucrărilor comisiei pentru invaliditate se explică având în vedere natura, conținutul și implicațiile de origine medicală ale acestora. În consecință, cunoașterea de către autoritatea împuternicită să facă numiri a faptului că un aviz al comisiei menționate a fost emis în unanimitate nu constituie o încălcare a articolului 9 al treilea paragraf din anexa II la statut.

(a se vedea punctul 110)