Language of document : ECLI:EU:T:2022:509

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua extinsă)

7 septembrie 2022(*)

„Energie – Piața internă de energie electrică – Regulamentul (UE) 2019/942 – Decizie a Comisiei de apel a ACER – Acțiune în anulare – Act care nu este supus căilor de atac – Inadmisibilitate – Competența ACER – Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 713/2009 – Articolul 6 alineatul (10) din Regulamentul 2019/942 – Articolul 9 alineatul (12) din Regulamentul (UE) 2015/1222 – Drept aplicabil – Regulamentul (UE) 2019/943”

În cauza T‑631/19,

Bundesnetzagentur für Elektrizität, Gas, Telekommunikation, Post und Eisenbahnen (BNetzA), cu sediul în Bonn (Germania), reprezentată de H. Haller, N. Gremminger, L. Reiser, V. Vacha și C. Dietz‑Polte, avocați,

reclamantă,

împotriva

Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), reprezentată de P. Martinet și E. Tremmel, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a doua extinsă),

compus din doamna V. Tomljenović, președintă, domnii V. Kreuschitz, F. Schalin, doamna P. Škvařilová-Pelzl (raportoare) și domnul I. Nõmm, judecători,

grefier: doamna S. Jund, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii, în special:

–        cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 septembrie 2019;

–        memoriul în apărare, replica și duplica depuse la grefa Tribunalului la 16 decembrie 2019, la 30 ianuarie 2020 și, respectiv, la 14 aprilie 2020;

–        având în vedere decizia Tribunalului, la propunerea Camerei a doua a acestuia, de a trimite cauza în fața unui complet de judecată extins, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură al Tribunalului;

–        având în vedere decizia Tribunalului (Camera a doua extinsă), la propunerea judecătorului raportor, de a adresa întrebări scrise părților, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, la care acestea au răspuns în termenele stabilite;

–        având în vedere decizia președintelui Tribunalului de a desemna un alt judecător pentru a completa completul de judecată, întrucât un membru al Camerei a doua extinse a fost împiedicat să judece,

în urma ședinței din 17 noiembrie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Bundesnetzagentur für Elektrizität, Gas, Telekommunikation, Post und Eisenbahnen (BNetzA), solicită, pe de o parte, anularea în parte a Deciziei nr. 02/2019 a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) din 21 februarie 2019 privind propunerile operatorilor de rețele de transport din regiuni pentru calcularea capacității Core, referitoare la o metodologie regională comună pentru calcularea capacității pentru ziua următoare și intrazilnice (denumită în continuare „decizia inițială”), și, pe de altă parte, anularea Deciziei A‑003‑2019 a Comisiei de apel a ACER din 11 iulie 2019 prin care s‑a respins calea de atac a reclamantei formulată împotriva deciziei inițiale (denumită în continuare „decizia Comisiei de apel”).

 Istoricul cauzei

2        Regulamentul (UE) 2015/1222 al Comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unei linii directoare privind alocarea capacității și gestionării congestiilor (JO 2015, L 197, p. 24) prevede o serie de cerințe referitoare la alocarea capacității interzonale și gestionarea congestiilor pe piețele pentru ziua următoare și piețele intrazilnice în sectorul energiei electrice. Aceste cerințe includ printre altele stabilirea unei metodologii comune de calcul coordonat al capacităților (denumită în continuare „CCM”) în fiecare dintre regiunile de calcul al capacităților (denumite în continuare „CCR”), în conformitate cu dispozițiile secțiunii 3, intitulată „Metodologiile de calcul al capacităților”, din capitolul 1 al titlului II din Regulamentul 2015/1222. Această secțiune a regulamentului menționat conține articolele 20-26, articolul 20 prevăzând normele referitoare la „[i]ntroducerea metodologiei de calcul al capacităților bazate pe flux”.

3        În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) și cu articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1222, operatorii de transport și de sistem (denumiți în continuare „OTS”) din fiecare CCR sunt obligați să adopte o propunere de CCM în CCR‑urile lor respective și să o prezinte autorităților naționale de reglementare (denumite în continuare „ANR”) în cauză pentru validare.

4        Conform articolului 9 alineatele (10) și (12) din Regulamentul 2015/1222, ANR‑urile interesate încearcă în continuare să ajungă la un acord și să ia o decizie cu privire la propunerea de CCM a OTS‑urilor sau la versiunea modificată de acestea din urmă, la cererea ANR‑urilor menționate. Potrivit articolului 9 alineatele (11) și (12) din Regulamentul 2015/1222, atunci când ANR‑urile interesate nu au reușit să ajungă la un astfel de acord, ACER adoptă o decizie cu privire la propunerea de CCM a OTS‑urilor sau la versiunea modificată a acesteia, în conformitate cu articolul 6 alineatul (10) din Regulamentul (UE) 2019/942 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (JO 2019, L 158, p. 22), anterior articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (JO 2009, L 211, p. 1).

5        În speță, la 15 septembrie 2017, OTS‑urile din cadrul CCR Core (care cuprinde Belgia, Republica Cehă, Germania, Franța, Croația, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, România, Slovenia și Slovacia), în temeiul articolului 9 alineatul (7) și al articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1222, au prezentat ANR‑urilor din CCR menționată, în vederea aprobării, două propuneri privind proiectul regional de CCM pentru ziua următoare și, respectiv, proiectul regional de CCM intrazilnică, întocmite în conformitate cu același regulament.

6        La 9 martie 2018, ANR‑urile din cadrul CCR Core au formulat, în temeiul articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222, două cereri de modificare referitoare la fiecare dintre cele două propuneri ale CCM‑uri, cea pentru ziua următoare și, respectiv, cea intrazilnică.

7        La 4 iunie 2018, în conformitate cu articolul 9 alineatul (12) prima teză din Regulamentul 2015/1222, OTS‑urile au prezentat ANR‑urilor din cadrul CCR Core o versiune modificată a celor două propuneri de CCM‑uri ziua următoare și intrazilnică (denumite în continuare, împreună, „cele două propuneri modificate de CCM”). Ultima dintre ANR‑urile menționate le‑a primit la 19 iunie 2018.

8        Prin scrisorile din 20 iulie și din 21 august 2018, președinția Forumului Regional al Autorităților de Reglementare din domeniul Energiei din cadrul CCR Core (denumit în continuare „CERRF”) a informat ACER în esență, în numele tuturor ANR‑urilor din regiunea menționată, că acestea nu au ajuns, potrivit articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222, la un acord unanim pentru a valida cele două propuneri modificate de CCM, nici pentru a solicita ACER o prelungire a termenului de două luni de care dispuneau pentru a lua o decizie, începând de la ultima transmitere a propunerilor respective, și nici pentru a‑i solicita să se pronunțe ea însăși cu privire la cele două propuneri modificate de CCM.

9        La 18 septembrie 2018, ANR‑urile din cadrul CCR Core au transmis ACER un „[d]ocument neoficial al tuturor [ANR‑urilor] din cadrul [CCR] Core cu privire la proiectul regional al OTS‑urilor din cadrul [CCR] Core privind [cele două propuneri modificate de CCM]” (denumit în continuare „documentul din 18 septembrie 2018”), pentru a informa, în concordanță cu comunicarea președintelui CERRF menționată la punctul 8 de mai sus, ACER cu privire la pozițiile lor comune și, respectiv, divergente. În acest sens, au indicat printre altele că cele două propuneri modificate de CCM nu țineau seama de totalitatea cererilor de modificare a ANR‑urilor, că propunerile menționate nu erau suficient de detaliate sau în deplină coerență și conformitate cu Regulamentul 2015/1222, că nu conțineau definiții clare, transparente și armonizate și nici praguri și valori definite și justificate. Acestea au adăugat că, dintre cele 29 de puncte distincte pe care le cuprindeau cele două propuneri modificate de CCM, 19 fuseseră aprobate de ANR‑uri, sugerând ACER să țină seama de acest aspect, în timp ce 10 nu fuseseră aprobate.

10      În temeiul articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222, în lipsa unui acord al ANR‑urilor din cadrul CCR Core cu privire la cele două propuneri modificate de CCM, ACER era obligată, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 713/2009, să se pronunțe cu privire la propunerile menționate.

11      În urma unei consultări publice lansate cu privire la cele două propuneri modificate de CCM și după ce a cooperat cu toate ANR‑urile și cu OTS‑urile interesate, ACER a adoptat decizia inițială în temeiul dispozițiilor articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222. Prin decizia menționată, aceasta a adoptat CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core, astfel cum figurau acestea în anexele I și II la aceeași decizie.

12      La 23 aprilie 2019, reclamanta a formulat, în temeiul articolului 19 din Regulamentul nr. 713/2009, o cale de atac la Comisia de apel a ACER (denumită în continuare „Comisia de apel”) împotriva deciziei inițiale.

13      Prin decizia Comisiei de apel, comisia menționată a respins calea de atac formulată împotriva deciziei inițiale ca nefondată.

 Concluziile părților

14      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        cu titlu principal, anularea dispozițiilor deciziei inițiale, a căror listă este prezentată în continuare, precum și a deciziei Comisiei de apel, adoptată în ceea ce le privește:

–        articolul 5 alineatele (5)-(9) din anexa I la decizia inițială;

–        articolul 10 alineatul (4) a doua parte a tezei și articolul 10 alineatul (5) din anexa I la decizia inițială;

–        articolul 16 alineatul (2) a doua teză și articolul 16 alineatul (3) litera (d) punctul (vii) din anexa I la decizia inițială;

–        articolul 5 alineatele (5)-(9) din anexa II la decizia inițială;

–        articolul 17 alineatul (3) litera (d) punctul (vii) din anexa II la decizia inițială;

–        toate dispozițiile din cadrul anexelor I și II la decizia inițială care fac referire în mod expres la dispozițiile citate mai sus;

–        cu titlu subsidiar, anularea în întregime a deciziei inițiale și a deciziei Comisiei de apel;

–        obligarea ACER la plata cheltuielilor de judecată.

15      ACER solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii în întregime;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

16      ACER solicită respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă, în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei inițiale.

17      În primul rând, aceasta susține în esență că, având în vedere competența Comisiei de apel de a examina deciziile, precum decizia inițială, adoptate de ea însăși și principiul epuizării procedurii căii de atac interne aplicabile reclamantelor obișnuite, precum reclamanta, numai decizia Comisiei de apel poate face obiectul unei acțiuni în anulare. În al doilea rând, în orice caz, întrucât termenul de două luni pentru introducerea unei acțiuni în anulare, în temeiul articolului 263 TFUE, împotriva deciziei inițiale a expirat la momentul introducerii prezentei acțiuni, aceasta din urmă ar fi tardivă și, în consecință, vădit inadmisibilă.

18      Reclamanta contestă argumentele ACER. În primul rând, arată că cerința protecției jurisdicționale efective implică faptul că atât decizia Comisiei de apel, cât și decizia inițială pot face obiectul unui control jurisdicțional. În al doilea rând, reclamanta contestă că termenul de introducere a unei acțiuni în anulare împotriva deciziei inițiale a expirat, din moment ce era obligată să epuizeze procedura de contestare internă în fața Comisiei de apel înainte de a putea formula o cale de atac în fața instanțelor Uniunii Europene.

19      Mai întâi, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 14 de mai sus, concluziile în anulare ale reclamantei sunt îndreptate atât împotriva deciziei inițiale, cât și împotriva deciziei Comisiei de apel.

20      În continuare, primo, este necesar să se observe că, în calitatea sa de ANR a Republicii Federale Germania, reclamanta este o persoană juridică, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Or, în ceea ce privește acțiunile introduse de persoane juridice, articolul 263 al cincilea paragraf TFUE precizează că „[a]ctele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții și proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față de ele”.

21      Secundo, potrivit unei jurisprudențe constante, se consideră în general că normele de procedură se aplică la data intrării lor în vigoare (a se vedea Hotărârea din 26 martie 2015, Comisia/Moravia Gas Storage, C‑596/13 P, EU:C:2015:203, punctul 33 și jurisprudența citată).

22      În speță, în ceea ce privește organul Uniunii competent în sectorul energiei, trebuie să se facă trimitere la Regulamentul 2019/942, care a înlocuit Regulamentul nr. 713/2009 și a intrat în vigoare, în conformitate cu articolul 47 din acesta, la 4 iulie 2019, și anume înainte de introducerea prezentei acțiuni, la 21 septembrie 2019, și în perioada intermediară situată între adoptarea deciziei inițiale, la 21 februarie 2019, și adoptarea deciziei Comisiei de apel, la 11 iulie 2019. Acest regulament stabilește printre altele normele interne de funcționare și de procedură ale ACER.

23      Or, în măsura în care Regulamentul 2019/942 nu conține nicio derogare de la norma de drept tranzitorie menționată la punctul 21 de mai sus, este necesar să se considere că, la data introducerii prezentei acțiuni, la care trebuie apreciată admisibilitatea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2016, Whirlpool Europe/Comisia, T‑118/13, EU:T:2016:365, punctul 49, și Ordonanța din 21 noiembrie 2019, ZW/BEI, T‑727/18, nepublicată, EU:T:2019:809, punctul 27 și jurisprudența citată), normele de procedură aplicabile acestuia și care stabileau admisibilitatea sa erau cele prevăzute în regulamentul menționat.

24      Tertio, în ceea ce privește condițiile de introducere a unei acțiuni în anulare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva deciziei inițiale, precum și împotriva deciziei Comisiei de apel, rezultă din articolul 28 alineatul (1) și din articolul 29 din Regulamentul 2019/942, interpretate în lumina considerentului (34) al aceluiași regulament, că persoanele fizice și juridice care doresc să conteste o decizie a ACER ai cărei destinatari sunt sau care le privesc în mod individual și direct pot sesiza Comisia de apel și că, atunci când o astfel de posibilitate le este deschisă, ele pot să atace la Tribunal numai decizia comisiei menționate.

25      În sfârșit, articolul 29 din Regulamentul 2019/942 precizează că „[a]cțiunile în anulare împotriva unei decizii emise de către ACER în temeiul [aceluiași] regulament […] pot fi introduse la Curtea de Justiție [a Uniunii Europene] numai după epuizarea procedurii de exercitare a căilor de atac menționate la articolul 28 [din regulamentul respectiv]”.

26      Articolul 28 alineatul (1) și articolul 29 din Regulamentul 2019/942, interpretate în lumina considerentului (34) al aceluiași regulament, stabilesc condițiile și modalitățile speciale privind acțiunile în anulare, prevăzute la articolul 263 al cincilea paragraf TFUE, astfel cum au fost adoptate de legiuitorul Uniunii în actul legislativ de instituire a ACER, și anume Regulamentul 2019/942. Prin urmare, însăși natura epuizării procedurii interne a căii de atac, prevăzută la articolul 28 din Regulamentul 2019/942, la care se referă în mod explicit articolul 29 din același regulament, implică faptul că instanța Uniunii nu intervine, dacă este cazul, decât pentru a verifica rezultatul final la care conduce procedura internă a căii de atac, și anume pentru a examina decizia luată după epuizarea acestei căi de atac interne și, prin urmare, decizia Comisiei de apel (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Heli‑Flight/AESA, C‑61/15 P, nepublicată, EU:C:2016:59, punctele 81 și 82).

27      Astfel, acțiunea în anularea unei decizii adoptate de ACER nu poate, în cazul unei căi de atac interne formulate împotriva acestei decizii, să fie considerată admisibilă decât în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei Comisiei de apel prin care s‑a respins această cale de atac internă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Heli‑Flight/AESA, C‑61/15 P, nepublicată, EU:C:2016:59, punctul 84) sau, după caz, prin care a fost confirmată decizia inițială. Aceasta are drept consecință faptul că motivele și argumentele prezentei acțiuni care se întemeiază pe vicii specifice deciziei inițiale și care nu pot fi interpretate ca fiind îndreptate și împotriva deciziei Comisiei de apel trebuie respinse ca inoperante, instanța Uniunii pronunțându‑se numai asupra legalității acestei din urmă decizii (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 decembrie 2014, Heli‑Flight/AESA, T‑102/13, EU:T:2014:1064, punctul 32).

28      În speță, reclamanta a arătat, la punctul 84 din cererea introductivă, că prezenta acțiune era îndreptată împotriva deciziei inițiale, în forma pe care o avea după decizia Comisiei de apel. Astfel, în măsura în care această din urmă decizie se întemeiază pe motivele reținute în decizia inițială sau chiar confirmă motivele menționate fie în mod implicit, fie explicit, toate motivele și argumentele acțiunii menționate care sunt îndreptate împotriva acelorași motive trebuie considerate ca fiind pe deplin operante în scopul controlului legalității deciziei Comisiei de apel și, prin urmare, în susținerea cererii de anulare în măsura în care este îndreptată împotriva acestei din urmă decizii, cererea menționată fiind singura admisibilă. În schimb, cererea de anulare în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei inițiale trebuie respinsă ca inadmisibilă.

 Cu privire la fond

29      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă în esență șase motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (7) și (12) din Regulamentul 2015/1222, întrucât ACER ar fi depășit limitele competenței sale. Al doilea motiv este întemeiat în esență pe o eroare de drept în ceea ce privește stabilirea dreptului aplicabil, întrucât Comisia de apel ar fi trebuit să accepte controlul legalității deciziei inițiale în raport cu articolele 14-16 din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (JO 2019, L 158, p. 54). Al treilea motiv este întemeiat pe mai multe încălcări ale Regulamentului 2019/943. Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea Regulamentului 2015/1222. Al cincilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității. Al șaselea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (7) și (12) din Regulamentul 2015/1222, întrucât ACER ar fi depășit limitele competenței sale

30      Reclamanta susține că, adoptând decizia inițială, ACER a depășit limitele competenței sale. În această privință, în primul rând, ea arată că, potrivit articolului 9 alineatele (7) și (12) din Regulamentul 2015/1222, competența ACER este o competență subordonată și subsidiară, întrucât aceasta nu a devenit competentă decât atunci când și în măsura în care ANR‑urile nu au ajuns la un acord pentru a adopta o decizie cu privire la cele două propuneri modificate de CCM. Reclamanta subliniază că alte versiuni lingvistice ale articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222, precum versiunea engleză, sunt formulate într‑un mod mai deschis decât versiunea germană, la care face referire ACER. În al doilea rând, potrivit reclamantei, obiectivul reglementării este de a ajunge la CCM‑uri comune, ceea ce nu înseamnă că ACER poate ignora acordurile parțiale obținute și cerințele formulate la nivelul ANR‑urilor. Astfel, ACER ar trebui să țină seama de eventualele acorduri parțiale între ANR‑uri și să se pronunțe numai asupra punctelor de dezacord reziduale dintre acestea din urmă. În al treilea rând, reclamanta explică faptul că, în scrisoarea din 20 iulie 2018, ANR‑urile au informat în mod oficial ACER că nu ajunseseră la un acord deplin cu privire la anumite elemente‑cheie ale celor două propuneri modificate de CCM și că i‑ar comunica ulterior mai multe precizări cu privire la discuțiile intervenite între ele în legătură cu aceste elemente‑cheie și cu privire la alte aspecte, ceea ce au făcut ulterior în documentul din 18 septembrie 2018. În consecință, în momentul în care ACER a primit scrisoarea menționată, cunoștea deja toate pozițiile ANR‑urilor și numai 10 puncte, precizate în mod concret de acestea din urmă în documentul din 18 septembrie 2018, i‑ar fi fost prezentate pentru a se pronunța asupra lor. Prin urmare, ACER ar fi statuat în mod eronat, în decizia inițială, și cu privire la aspecte care nu i‑ar fi fost prezentate pentru decizie, astfel cum ar rezulta din documentul din 18 septembrie 2018. În al patrulea rând, reclamanta subliniază că decizia inițială încalcă principiul subsidiarității, potrivit căruia, în general, toate instituțiile Uniunii trebuie să acționeze cu reținere în cadrul competențelor care le sunt atribuite și în special ACER nu trebuie să ignore acordurile parțiale obținute și cerințele formulate la nivelul ANR‑urilor.

31      ACER contestă argumentele reclamantei și solicită respingerea primului motiv. Potrivit acesteia, Comisia de apel a constatat în mod întemeiat în decizia sa că era competentă să adopte decizia inițială și, procedând astfel, a acționat în limitele competenței sale.

32      În speță, în conformitate cu stabilirea admisibilității acțiunii și a caracterului util al motivelor invocate în susținerea acesteia, efectuată la punctul 28 de mai sus, trebuie să se verifice dacă Comisia de apel ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a omis, în decizia sa, să constate că, prin adoptarea deciziei inițiale, ACER și‑ar fi depășit limitele competenței, astfel cum a invocat reclamanta în susținerea căii de atac formulate în fața sa.

33      În această privință, reiese din jurisprudența privind normele care reglementează competența instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii că dispoziția care constituie temeiul juridic al unui act și care abilitează o instituție a Uniunii să adopte actul în cauză trebuie să fie în vigoare la momentul adoptării acestuia (a se vedea Hotărârea din 26 martie 2015, Comisia/Moravia Gas Storage, C‑596/13 P, EU:C:2015:203, punctul 34 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 3 februarie 2011, Cantiere navale De Poli/Comisia, T‑584/08, EU:T:2011:26, punctul 33 și jurisprudența citată).

34      La momentul adoptării deciziei Comisiei de apel, și anume 11 iulie 2019, singurul act a cărui legalitate poate fi contestată de reclamantă în cadrul prezentei acțiuni (a se vedea punctul 28 de mai sus), Regulamentul 2019/942, era deja intrat în vigoare și aplicabil și înlocuise Regulamentul nr. 713/2009, aplicabil anterior (a se vedea punctul 22 de mai sus). În plus, Regulamentul 2015/1222 era de asemenea în vigoare și aplicabil, în conformitate cu articolul 84 din acesta, de la 14 august 2015, și anume a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, la 25 iulie 2015. Or, articolul 6 alineatul (10) din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și articolul 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222 abilitau ACER, în termen de șase luni, să statueze sau să adopte decizii individuale cu privire la aspecte sau la probleme de reglementare care au efect asupra comerțului transfrontalier ori asupra securității rețelei transfrontaliere care intră în competența ANR‑urilor, cum ar fi adoptarea CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnice ale fiecărui CCR, dacă ANR‑urile competente nu ar fi ajuns la un acord în termenul care le era acordat în acest sens sau dacă ANR‑urile competente i‑ar fi adresat o cerere comună în acest sens. La data adoptării deciziei Comisiei de apel, numai aceste dispoziții puteau oferi un temei juridic deciziei menționate.

35      Astfel, examinarea prezentului motiv impune interpretarea articolului 6 alineatul (10) din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și a articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222, pentru a verifica dacă aceste dispoziții erau de natură să fundamenteze competența ACER de a adopta definitiv CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core, astfel cum figurează în anexele I și II la decizia Comisiei de apel.

36      În această privință, trebuie reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [a se vedea Hotărârea din 11 iulie 2018, COBRA, C‑192/17, EU:C:2018:554, punctul 29 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 ianuarie 2020, Comisia/Italia (Directiva privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților), C‑122/18, EU:C:2020:41, punctul 39 și jurisprudența citată].

37      În speță, OTS‑urile din cadrul CCR Core, așa cum erau obligate în temeiul articolului 9 alineatul (1) și alineatul (7) litera (a), precum și al articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1222, au supus aprobării tuturor ANR‑urilor din CCR menționată propuneri de CCM‑uri pentru ziua următoare și intrazilnice ale aceleiași CCR. Potrivit articolului 9 alineatul (10) din Regulamentul 2015/1222, ANR‑urile trebuiau să ia o decizie cu privire la aceste propuneri în termen de șase luni de la primirea lor de către ultima dintre ANR‑urile în cauză. Totuși, în măsura în care ANR‑urile menționate au formulat cereri de modificare a propunerilor de CCM‑uri în cauză, în urma cărora OTS‑urile le‑au transmis, în vederea aprobării, cele două propuneri modificate de CCM‑uri pentru ziua următoare și intrazilnică, acestea dispuneau, în temeiul articolului 9 alineatul (12) din regulamentul menționat, de un termen suplimentar de două luni pentru a se pronunța cu privire la propunerile menționate modificate, după depunerea lor. Or, este cert că ANR‑urile din cadrul CCR Core nu au fost în măsură să ajungă, în termenul care le era astfel acordat, la un acord cu privire la aceleași propuneri modificate, aspect cu privire la care ACER a fost informată prin scrisorile președinției CERRF din 20 iulie și din 21 august 2018.

38      Astfel, după cum susține în mod întemeiat ACER, competența acesteia din urmă de a statua sau de a adopta o decizie definitivă cu privire la cele două propuneri modificate de CCM‑uri pentru ziua următoare și intrazilnică se întemeia, în speță, pe împrejurarea, prevăzută la articolul 6 alineatul (10) din Regulamentul 2019/942 și la articolul 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222, că ANR‑urile din cadrul CCR Core nu ajunseseră la un acord cu privire la propunerile menționate anterior în termenul de două luni care le era acordat în acest scop.

39      Or, primo, nu reiese din termenii articolului 6 din Regulamentul 2019/942, anterior ai articolului 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și ai articolului 9 din Regulamentul 2015/1222 că, în cadrul exercitării unei astfel de competențe și dincolo de obligația care îi revenea, în temeiul articolului 6 alineatul (11) din Regulamentul 2015/1222, de a consulta ANR‑urile și OTS‑urile în cauză în etapa pregătirii deciziei sale, ACER ar fi fost ținută de observațiile transmise de aceștia din urmă. În special, din dispozițiile menționate anterior nu reiese că competența ACER ar fi limitată numai la aspectele cu privire la care ANR‑urile nu ar fi reușit să ajungă la un acord. Dimpotrivă, articolul 6 alineatul (10) din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 713/2009, și articolul 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222 tratează „aspecte[le] de reglementare” sau „problema” care este inițial de competența ANR‑urilor înainte de a fi, în lipsa unui acord între acestea din urmă, de competența ACER, ca un tot indisociabil cu care sunt sesizate în mod global ANR‑urile, iar ulterior ACER, fără a opera o astfel de distincție. Având în vedere formularea lor, articolul 6 din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și articolul 9 din Regulamentul 2015/1222 trebuie interpretate, așadar, în sensul că, în lipsa unei decizii a ANR‑urilor competente de a ajunge la un acord cu privire la toate aspectele problemei de reglementare care le este prezentată în termenul acordat în acest scop, ACER este abilitată să statueze sau să decidă ea însăși cu privire la această problemă, fără ca competența sa să se limiteze doar la aspectele specifice cu privire la care dezacordul dintre ANR‑urile respective s‑ar fi cristalizat.

40      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia textul versiunii în limba engleză a articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222, care prevede că ACER adoptă o decizie cu privire la propunerile OTS‑urilor „[w]here the competent regulatory authorities have not been able to reach an agreement” (în cazul în care autoritățile de reglementare competente nu au putut ajunge la un acord), ar putea acredita ideea că competența ACER ar fi limitată numai la aspectele problemei de reglementare în cauză asupra cărora ANR‑urile nu au reușit să ajungă la un acord.

41      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie să fie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2018, Tarragó da Silveira, C‑250/17, EU:C:2018:398, punctul 20 și jurisprudența citată). În caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice, o dispoziție din dreptul Uniunii trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2016, Ambisig, C‑46/15, EU:C:2016:530, punctul 48 și jurisprudența citată).

42      În speță, este necesar să se constate că textul versiunii în limba engleză citat la punctul 40 de mai sus nu formulează o normă substanțial diferită de cea care rezultă din alte versiuni lingvistice, precum versiunile cehă, germană sau franceză, care prevăd că ACER este competentă să decidă „[p]okud příslušné regulační orgány nedokážou […] dosáhnout dohody”,  [f]alls es den Regulierungsbehörden nicht gelingt, […] eine Einigung […] zu erzielen sau, respectiv „[l]orsque les autorités de régulation compétentes ne sont pas parvenues à un accord”. Or, formularea acestor alte versiuni lingvistice confirmă interpretarea dispoziției menționate anterior în sensul indicat la punctul 39 de mai sus.

43      Secundo, această interpretare literală a articolului 6 alineatul (10) din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și a articolului 9 alineatul (12) din Regulamentul 2015/1222 este susținută de contextul și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte aceste dispoziții, astfel cum sunt clarificate de lucrările pregătitoare ale acesteia din urmă.

44      În această privință, reiese din expunerea de motive a Propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din domeniul Energetic (COM/2007/0530 final), aflată la originea Regulamentului nr. 713/2009, că dispozițiile conținute în aceasta se bazau printre altele pe constatarea că, „[d]eși piața internă de energie electrică [trebuia] dezvoltată în mod considerabil, reglementarea privind problemele transfrontaliere prez[enta] încă o serie de lacune” și că „[a]bordarea […] care, în practică, [a necesitat] de obicei acordul celor 27 de autorități de reglementare și peste 30 de operatori de rețele de transport pentru atingerea unui consens, nu [a oferit] rezultate satisfăcătoare” și „a dus la decizii reale devenite indispensabile în acest moment, cu privire la aspectele dificile”. Pentru aceste motive, s‑a decis să se creeze „[a]genția [care] ar completa, la nivel european, sarcinile de reglementare îndeplinite la nivel național de autoritățile de reglementare”, în special prin atribuirea de „[c]ompetențe de decizie individuală”. Competențele respective trebuiau atribuite ACER „[p]entru a trata aspectele transfrontaliere specifice”, în special „de a decide cu privire la regimul de reglementare aplicabil infrastructurilor de pe teritoriul mai multor state membre”, astfel cum a fost prevăzut în final la articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009.

45      În plus, reiese din expunerea de motive a Propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (COM/2016/0863 final), care se află la originea Regulamentului 2019/942, că dispozițiile cuprinse în aceasta trebuiau printre altele să permită „adaptarea supravegherii reglementare la piețele regionale”. În special, nu mai era adecvat noilor realități ale acestor piețe ca „[t]oate deciziile de reglementare principale [să fie] luate […] de autoritățile naționale de reglementare, chiar și în cazurile în care [era] necesară o soluție comună la nivel regional” și că „supravegherea reglementară rămân[ea] fragmentată, ceea ce duce[a] la riscul unor decizii divergente și al unor întârzieri inutile”. Pentru aceste motive, s‑a considerat că „[c]onsolidarea competențelor ACER pentru acele aspecte transfrontaliere care necesit[au] o decizie coordonată la nivel regional ar contribui la luarea mai rapidă și într‑un mod mai eficace a deciziilor cu privire la aspecte transfrontaliere”, observându‑se că, „[d]atorită faptului că ar decide în cadrul ACER cu privire la aceste aspecte prin vot cu majoritate, autoritățile naționale de reglementare ar rămâne pe deplin implicate în acest proces”. Atribuirea către ACER a unor „competențe suplimentare limitate” era considerată conformă cu principiul subsidiarității, în măsura în care aceasta intervenea „în domeniile în care procesele decizionale naționale fragmentate referitoare la aspecte de relevanță transfrontalieră ar duce la apariția unor probleme sau inconsecvențe pentru piața internă”. În plus, aceasta era considerată conformă cu principiul proporționalității, în măsura în care „ACER [urma] se primească sarcini suplimentare, în special în ceea ce privește operarea la nivel regional a sistemului energetic, menținând în același timp rolul central al [ANR] în reglementarea domeniului energiei”. În acest cadru, propunerea de regulament la „capitolul [I a definit] […] o serie de noi atribuții pentru ACER […] în ceea ce privește supravegherea operatorilor pieței de energie electrică desemnați și legate de aprobarea metodelor și a propunerii legate de caracterul adecvat al capacității de producție și gradul de pregătire pentru riscuri”. Aceste noi sarcini ale ACER au fost formalizate în special la articolul 6 alineatul (10) din Regulamentul 2019/942.

46      Rezultă din expunerile de motive a acestor propuneri de regulament o voință clară a legiuitorului Uniunii de a face luarea deciziilor în probleme transfrontaliere, dificile, dar indispensabile, mai eficace și mai rapidă, printr‑o consolidare a competențelor de decizie individuală ale ACER care să poată fi conciliată cu menținerea rolului central al ANR‑urilor în materie de reglementare energetică.

47      Aceasta corespunde de asemenea unora dintre obiectivele urmărite de Regulamentele nr. 713/2009 și 2019/942. Astfel, după cum se amintește în considerentul (10) al Regulamentului 2019/942, anterior în considerentul (5) al Regulamentului nr. 713/2009, statele membre trebuie să coopereze strâns, eliminând obstacolele din calea schimburilor transfrontaliere de energie electrică și de gaze naturale, în vederea realizării obiectivelor politicii Uniunii în domeniul energiei, iar un organism central independent, și anume ACER, a fost instituit pentru a umple vidul de reglementare la nivelul Uniunii și pentru a contribui la funcționarea efectivă a piețelor interne de energie electrică și gaze naturale. Astfel, după cum se arată în considerentul (11) al Regulamentului 2019/942, anterior în considerentul (6) al Regulamentului nr. 713/2009, ACER trebuie să se asigure că funcțiile de reglementare exercitate de ANR‑uri sunt coordonate adecvat și, dacă este necesar, completate la nivelul Uniunii. ACER dispune astfel, după cum se precizează în considerentele (33) și (34) ale Regulamentului 2019/942, anterior în considerentele (18) și (19) ale Regulamentului nr. 713/2009, de competențe decizionale proprii pentru a‑i permite să își îndeplinească funcțiile de reglementare într‑un mod eficient, transparent, argumentat și, mai ales, independent în raport cu producătorii de energie electrică și de gaze naturale, precum și cu OTS‑urile și consumatorii. Trebuie să exercite competențele respective asigurând conformitatea acestor decizii cu dreptul Uniunii privind energia, sub controlul Comisiei de apel, care face parte din ACER, fiind totodată independentă în cadrul acesteia din urmă, și al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

48      Rezultă că ACER a fost printre altele învestită cu competențe de reglementare și decizionale proprii, pe care le exercită în deplină independență și pe propria răspundere, pentru a putea suplini ANR‑urile atunci când cooperarea lor voluntară nu le permite să adopte decizii individuale cu privire la aspecte sau la probleme speciale care țin de competența lor de reglementare. Astfel cum se arată în considerentele (11) și (45) ale Regulamentului 2019/942, anterior în considerentele (6) și (29) ale Regulamentului nr. 713/2009, ACER nu devine astfel competentă pentru a statua, în deplină independență și pe propria răspundere, cu privire la aspecte de reglementare sau la probleme importante pentru funcționarea eficientă a piețelor interne ale energiei electrice și gazelor naturale, decât atunci când și în măsura în care, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității expuse la articolul 5 TUE, obiectivele urmărite de Uniune nu au putut fi realizate în mod satisfăcător prin statelor membre interesate, în lipsa unui acord global între ANR‑uri cu privire la probleme de reglementare sau la probleme care țin inițial de competența acestora.

49      Astfel, logica sistemului care stă la baza articolului 6 din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și a articolului 9 din Regulamentul 2015/1222 este că, atunci când ANR‑urile, la nivelul statelor membre, nu au reușit, în termenul care le‑a fost acordat în acest sens, să adopte o decizie individuală cu privire la probleme de reglementare sau la o problemă care ține de competența lor, care sunt importante pentru funcționarea eficientă a piețelor interne de energie electrică, precum elaborarea de CCM‑uri regionale prevăzute la articolul 9 alineatul (1) și alineatul (7) litera (a) și la articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1222, competența pentru adoptarea acestei decizii revine ACER, fără a se prevedea ca o parte din această competență să poată fi reținută la nivel național de ANR‑uri, de exemplu în ceea ce privește unele dintre aspectele de reglementare sau unele dintre aspectele problemei în cauză asupra cărora au ajuns la un acord.

50      Pe de altă parte, în măsura în care ACER își exercită competența în deplină independență și pe propria răspundere, Comisia de apel arată în mod întemeiat, la punctul 157 din decizia sa, că aceasta nu poate fi legată de poziția adoptată de ANR‑urile competente cu privire la anumite aspecte ale problemelor de reglementare sau de anumite aspecte ale problemelor care le erau prezentate și cu privire la care au ajuns să se pună de acord, în special atunci când consideră că poziția respectivă nu este conformă cu dreptul Uniunii referitor la energie. De altfel, reclamanta nu contestă, în cadrul prezentei acțiuni, nici această apreciere a Comisiei de apel.

51      În plus, în măsura în care competențele de decizie proprii au fost atribuite ACER pentru a‑i permite să își îndeplinească funcțiile de reglementare în mod eficient, articolul 6 din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și articolul 9 din Regulamentul 2015/1222 trebuie interpretate în sensul că autorizează ACER să modifice propunerile OTS‑urilor pentru a asigura conformitatea acestora cu dreptul Uniunii referitor la energie, anterior aprobării lor. Această competență este indispensabilă pentru ca ACER să își poată îndeplini în mod eficient funcțiile de reglementare, întrucât, astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia de apel la punctul 150 din decizia atacată, nicio dispoziție din Regulamentul 2019/942, anterior din Regulamentul nr. 713/2009, sau din Regulamentul 2015/1222 nu prevede, la fel ca articolul 9 alineatul (12) prima și a doua teză din Regulamentul 2015/1222, privind ANR‑urile, ca ACER să poată solicita OTS‑urilor să își modifice propunerea, înainte de a o aproba. Astfel, aceste din urmă dispoziții nu își găsesc aplicarea decât în cadrul procedurii de coordonare și de cooperare între diferite ANR‑uri, în sensul articolului 9 alineatul (10) din Regulamentul 2015/1222, pentru a facilita un acord între ele, iar nu în numele competenței decizionale proprii conferite ACER în lipsa unui astfel de acord, în temeiul articolului 9 alineatul (12) a treia teză din același regulament.

52      În sfârșit, este necesar să se arate că, în Regulamentul 2019/942, anterior Regulamentul nr. 713/2009, competențele de decizie proprii atribuite ACER au fost conciliate cu menținerea rolului central recunoscut ANR‑urilor în materie de reglementare energetică, întrucât, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul menționat, anterior articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 713/2009, ACER, în persoana directorului său, nu statuează sau nu adoptă deciziile sale decât după ce a primit sau a obținut avizul favorabil al Consiliului autorităților de reglementare, în care sunt reprezentate toate ANR‑urile precum și Comisia Europeană, fiecare membru al consiliului menționat având un vot, iar Consiliul hotărând cu o majoritate de două treimi, astfel cum se prevede la articolul 21 și la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul respectiv, anterior la articolul 14 din Regulamentul nr. 713/2009.

53      Astfel, finalitatea articolului 6 din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, și a articolului 9 din Regulamentul 2015/1222, precum și contextul în care se înscriu aceste dispoziții confirmă că, în lipsa unei decizii a ANR‑urilor competente de a ajunge la un acord cu privire la toate aspectele problemei de reglementare care le este înaintată, în termenul care le este acordat, ACER este abilitată să statueze sau să decidă ea însăși cu privire la această problemă, fără a aduce atingere menținerii rolului central recunoscut ANR‑urilor prin intermediul avizului conform al Consiliului autorităților de reglementare și fără ca competența sa să se limiteze doar la aspectele specifice asupra cărora s‑a cristalizat dezacordul dintre ANR‑urile menționate.

54      Tertio, această interpretare a articolului 6 din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009 și a articolului 9 din Regulamentul 2015/1222 nu poate fi repusă în discuție în lumina împrejurărilor proprii ale speței.

55      În primul rând, reiese din articolul 9 alineatul (1) și alineatul (7) litera (a) și din articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1222 că fiecare dintre CCM‑urile regionale este concepută ca un ansamblu normativ indisolubil, trebuind să dea naștere unei aprobări unice din partea autorităților de reglementare competente. Prin urmare, în mod întemeiat, la punctul 156 din decizia sa, Comisia de apel a subliniat că „nu putea fi posibil să se decidă cu privire la un anumit aspect al CCM‑urilor menționate (obiect de dezacord [între ANR‑uri]) fără a modifica un alt aspect [al acelorași CCM‑uri] (obiect de acord [între ANR‑urile menționate]), date fiind interacțiunile potențiale și efectele încrucișate [existente] între diferitele aspecte [vizate]”. În plus, reclamanta nici nu a contestat, în cadrul prezentei acțiuni, această apreciere a Comisiei de apel, nici, a fortiori, nu a demonstrat că în speță problemele de reglementare sau aspectele CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core cu privire la care ANR‑urile din cadrul CCR menționate ar fi reușit să ajungă la un acord, astfel cum ar fi atestat documentul din 18 septembrie 2018, ar fi fost separabile de celelalte probleme sau de celelalte aspecte tratate în aceste CCM‑uri.

56      În al doilea rând și în măsura în care reclamanta se referă, în această privință, la conținutul documentului din 18 septembrie 2018, trebuie să se observe că acesta din urmă constituie un document, emis de ANR‑uri, care nu este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru ACER și care nu poate influența stabilirea domeniului de aplicare al articolului 6 din Regulamentul 2019/942, anterior articolul 8 din Regulamentul nr. 713/2009, sau al articolului 9 din Regulamentul 2015/1222, nici pe cea a competențelor sau a obligațiilor ACER care decurg din acesta. În orice caz, afirmația reclamantei potrivit căreia documentul din 18 septembrie 2018 ar fi făcut o distincție concretă între aspectele normative și aspectele CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core cu privire la care ANR‑urile din cadrul CCR menționate ar fi reușit să se ajungă la un acord de cele cu privire la care nu ar fi ajuns la un astfel de acord în termenul stabilit și care ar fi ținut, ca atare, de competența ACER nu este dovedită de conținutul acestui document.

57      Astfel, în documentul din 18 septembrie 2018, ANR‑urile din cadrul CCR Core au constatat, în mod pur informal, că propunerile OTS‑urilor cu privire la CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale aceluiași CCR nu respectau toate cerințele Regulamentului 2015/1222, că acestea erau „departe de a fi executorii” și că, prin urmare, nu puteau să le aprobe ca atare. În plus, acestea au arătat că propunerile menționate nu se bazau pe definiții clare, transparente și precise, precum și pe praguri și pe valori bine definite și justificate. Aceste observații atestă că lipsa aprobării propunerilor OTS‑urilor cu privire la CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core de către ANR‑urile competente rezulta mai puțin în speță din existența unor dezacorduri între acestea din urmă cu privire la anumite probleme sau la anumite aspecte precise și concrete ale CCM‑urilor menționate decât din dezacorduri cu privire la identificarea unei probleme generale serioase de conformitate cu Regulamentul 2015/1222 a propunerilor pe care OTS‑urile le prezentaseră acestora.

58      Pe de altă parte și în orice caz, din documentul din 18 septembrie 2018 reiese că, în cuprinsul acestuia, ANR‑urile din cadrul CCR Core au constatat mai puțin existența unor dezacorduri între ele cu privire la anumite aspecte de reglementare sau la anumite aspecte precise și concrete ale CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR menționate decât imposibilitatea de a ajunge la un acord integral cu privire la astfel de chestiuni sau cu privire la astfel de aspecte. Astfel, anumite chestiuni erau indicate, în documentul menționat anterior, atât printre aspectele de acord, cât și printre cele divergente. Aceasta era printre altele situația metodologiei de selectare a elementelor critice de rețea și a contingențelor, utilizate la calcularea capacității, a integrării capacităților alocate pe termen lung sau a metodologiei pentru validarea capacității. Astfel, chiar presupunând că anumite probleme de reglementare sau anumite aspecte precise și concrete ale CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR menționate ar fi fost separabile de celelalte, este la fel adevărat că aspectele de acord sau de dezacord dintre ANR‑urile din cadrul regiunii Core cu privire la CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR menționate nu coincideau în speță cu probleme de reglementare sau cu aspecte ale CCM‑urilor respective clar delimitate.

59      În sfârșit, din conținutul documentului din 18 septembrie 2018 reiese că ANR‑urile din cadrul CCR Core așteptau din partea ACER ca, în exercitarea competenței sale, să controleze și să garanteze că CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core conțineau normele necesare pentru a preveni discriminările nejustificate între schimburile interne și schimburile dintre zonele de ofertare, astfel cum impunea articolul 21 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul 2015/1222, aspect de reglementare cu privire la care nu putuseră să ajungă la un acord integral. Or, urmărirea unui astfel de obiectiv putea implica revizuirea și, dacă este cazul, modificarea normelor privind calcularea capacității, pentru a asigura coerența acestora cu normele care urmăresc în mod specific evitarea oricărei discriminări între schimburile interne și schimburile dintre zonele de ofertare. În plus, din elementele dosarului reiese că aceasta a fost situația în speță, întrucât dispozițiile anexelor I și II la decizia inițială, contestate de reclamantă, au fost adoptate pentru a asigura respectarea principiului nediscriminării în schimburile interne și între zonele de ofertare. Aceasta demonstrează, din nou, că aspectele de acord sau de dezacord între ANR‑urile din cadrul regiunii Core în legătură cu CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR menționate nu coincideau în mod necesar cu problemele de reglementare sau cu aspecte ale CCM menționate anterior clar delimitate.

60      În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește critica reclamantei întemeiată pe o încălcare a principiului subsidiarității, trebuie arătat că aceasta nu dezvoltă, în susținerea sa, niciun argument detaliat de natură să demonstreze o asemenea încălcare. În speță, decizia inițială și decizia Comisiei de apel au fost adoptate potrivit procedurilor prevăzute de Regulamentul nr. 713/2009 și de Regulamentul 2015/1222, care, în conformitate cu principiile atribuirii, subsidiarității și proporționalității prevăzute la articolul 5 TUE și astfel cum s‑a amintit în prezent în considerentul (29) al Regulamentului 2019/942, prevăd că ACER nu devine competentă să adopte decizii individuale cu privire la probleme sau probleme de reglementare care sunt inițial de competența ANR‑urilor decât în împrejurări clar definite și cu privire la aspecte legate de obiectul pentru care aceasta a fost instituită (a se vedea punctele 37 și 48 de mai sus). În special, aceste proceduri garantează că ACER nu intervine decât cu titlu subsidiar în raport cu ANR‑urile, atunci când acestea din urmă nu au ajuns la un acord cu privire la probleme de reglementare sau probleme importante pentru funcționarea eficientă a piețelor interne de energiei electrică (a se vedea punctul 48 de mai sus). În orice caz, este necesar să se arate că, astfel cum s‑a precizat deja la punctele 52 și 53 de mai sus, în Regulamentul 2019/942, anterior Regulamentul nr. 713/2009, competențele de decizie proprii atribuite ACER au fost conciliate cu menținerea rolului central recunoscut ANR‑urilor prin intermediul avizului conform al Consiliului autorităților de reglementare. Prin urmare, este necesar să se respingă critica reclamantei întemeiată pe o încălcare a principiului subsidiarității.

61      Având în vedere ansamblul aprecierilor care precedă, trebuie să se constate că Comisia de apel nu a săvârșit o eroare de drept prin faptul că, în decizia sa, aceasta nu a constatat că, prin adoptarea deciziei inițiale, ACER ar fi depășit limitele competenței sale atunci când a statuat cu privire la punctele din CCM pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core care ar fi fost menționate în documentul din 18 septembrie 2018 ca făcând obiectul unui acord între ANR‑urile din CCR menționată.

62      În consecință, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisia de apel în ceea ce privește stabilirea dreptului aplicabil, în măsura în care aceasta ar fi trebuit să accepte controlul legalității deciziei inițiale în raport cu articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943

63      Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisia de apel, în decizia sa, întrucât în esență aceasta nu ar fi controlat legalitatea deciziei inițiale în raport cu articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943, de care ACER ar fi trebuit să țină seama ea însăși în această din urmă decizie.

64      În primul rând, reclamanta reproșează Comisiei de apel că nu a aplicat în esență articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943, deși acestea erau în vigoare la momentul în care a adoptat decizia. Aceasta amintește că controlul legalității unui act al Uniunii se efectuează pe baza situației de fapt și de drept existente la momentul adoptării actului menționat. Or, pe de o parte, reclamanta arată că Regulamentul 2019/943 a intrat în vigoare la 4 iulie 2019, și anume după adoptarea deciziei inițiale, dar înainte de adoptarea deciziei Comisiei de apel. Pe de altă parte, prezenta acțiune ar fi îndreptată împotriva deciziei inițiale, astfel cum a fost confirmată prin decizia Comisiei de apel, și anume în esență împotriva a două decizii care ar forma una și aceeași entitate juridică. Prin urmare, Comisia de apel ar fi fost ținută să aplice Regulamentul 2019/943, a fortiori în măsura în care ar fi efectuat, în decizia sa, o nouă examinare autonomă și completă a cauzei, ceea ce i‑ar fi permis să țină seama de noile evoluții juridice care ar fi intervenit între timp, precum intrarea în vigoare a articolelor 14-16 din Regulamentul 2019/943.

65      În al doilea rând, primo, reclamanta reproșează ACER că, în decizia inițială, a încălcat principiul cooperării loiale dintre instituțiile Uniunii. În această privință, ea susține că, la momentul adoptării deciziei inițiale, ACER cunoștea deja cu precizie cerințele determinante care ar fi cuprinse în articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943. Astfel, mai întâi, această din urmă decizie ar fi intervenit într‑un stadiu avansat al procesului legislativ, în cadrul căruia articolele sus‑menționate din regulamentul respectiv fuseseră definite și adoptate de toate comisiile competente ale Consiliului Uniunii Europene și ale Parlamentului European. Mai mult, presa publicase deja rapoarte detaliate cu privire la noul Regulament 2019/943. În plus, reclamanta arată că, prin e‑mailul din 4 februarie 2019, a atras atenția ACER cu privire la cerințele formulate la articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943 și cu privire la îndoielile sale referitoare la conformitatea CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core pe care ACER intenționa să o rețină cu cerințele menționate. În sfârșit, reclamanta arată că, deși mai multe referiri la dispozițiile noului Regulament 2019/943 figurau în decizia inițială, aceste referiri priveau aspecte care veneau în sprijinul poziției ACER, ceea ce constituia o luare în considerare arbitrară și selectivă a viitorului drept al Uniunii și, prin urmare, o încălcare a principiului cooperării loiale.

66      Secundo, reclamanta reproșează ACER că, în decizia inițială, a încălcat principiile securității juridice și protecției încrederii legitime. Aceasta arată că, potrivit jurisprudenței (Hotărârea din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliul, T‑115/94, EU:T:1997:3), principiul securității juridice poate impune, în anumite limite, să se țină seama și de acte juridice viitoare, în special atunci când un astfel de act este previzibil, suficient de determinat și de incompatibil cu reglementarea care trebuie adoptată.

67      Tertio, reclamanta înlătură ca inoperantă argumentația ACER întemeiată pe o încălcare potențială a principiului neretroactivității. În opinia sa, trebuie, pe de o parte, să se distingă punerea în aplicare a dreptului Uniunii viitor de o obligație a instituțiilor Uniunii de a integra, în deciziile lor, evoluțiile dreptului viitor care sunt deja previzibile și, pe de altă parte, de a se abține să adopte măsuri care sunt în contradicție cu acte juridice viitoare de rang superior.

68      ACER contestă argumentele reclamantei și solicită respingerea celui de al doilea motiv. În primul rând, aceasta susține că, examinând decizia inițială, Comisia de apel trebuia să controleze dacă, în decizia respectivă, săvârșise o eroare în determinarea dreptului aplicabil. În această privință, ACER afirmă că trebuia să adopte deciziile pe baza situației de fapt și a dispozițiilor juridice care existau la momentul adoptării lor. Or, la data adoptării deciziei inițiale, Regulamentul 2019/943 și în special articolele 14-16 din acesta nu erau încă în vigoare și nici măcar nu fuseseră aprobate definitiv de legiuitorul Uniunii. Prin urmare, în mod întemeiat ea nu ar fi fondat decizia inițială pe Regulamentul 2019/943, în special pe articolele 14-16 din regulamentul respectiv și, în consecință, Comisia de apel nu ar fi examinat decizia menționată anterior în raport cu aceleași articole, care fuseseră invocate de reclamantă în cadrul căii de atac pe care a introdus‑o în fața sa. ACER contestă de asemenea argumentele reclamantei cu privire la caracterul autonom al controlului exercitat de Comisia de apel asupra deciziei inițiale. Astfel, în conformitate cu dispozițiile articolului 28 alineatul (5) din Regulamentul 2019/942, aceasta din urmă nu ar avea competența să înlocuiască decizia inițială cu propria decizie, nici să soluționeze ea însăși cauza. În ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe luarea în considerare de către Comisia de apel, în decizia sa, a noilor evoluții juridice intervenite după adoptarea deciziei inițiale, aceasta nu ar însemna că comisia menționată ar fi obligată să verifice compatibilitatea deciziei inițiale cu anumite dispoziții ale Regulamentului 2019/943 care ar fi intrat în vigoare după adoptarea acesteia.

69      În al doilea rând, primo, ACER susține că, la momentul adoptării deciziei inițiale, procedura legislativă referitoare la Regulamentul 2019/943 era încă în curs și că acest regulament nu făcea parte din ordinea juridică în vigoare, astfel încât nu putea ști dacă regulamentul respectiv va fi adoptat în mod concret și, a fortiori, care ar fi conținutul său și data exactă a adoptării sale. Potrivit ACER, nu era nici evident și nici previzibil că decizia inițială ar fi putut fi incompatibilă cu anumite dispoziții ale Regulamentului 2019/943 adoptate ulterior. În consecință, ACER nu putea întemeia decizia inițială pe dispozițiile menționate. În plus, ACER consideră ca fiind lipsite de relevanță, pe de o parte, aspectul dacă propunerile legislative îi erau sau nu erau cunoscute la momentul adoptării deciziei inițiale și, pe de altă parte, faptul că, în această din urmă decizie, făcuse referire la propunerea de nou regulament.

70      Secundo, ACER susține că, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliul (T‑115/94, EU:T:1997:3), în prezenta cauză, la momentul adoptării deciziei inițiale, Regulamentul 2019/943 nu fusese adoptat, astfel încât nu avea nicio certitudine nici în ceea ce privește conținutul său exact, nici în ceea ce privește data la care ar intra în vigoare. Prin urmare, Comisia de apel ar fi apreciat în mod întemeiat în decizia sa că soluția aplicată în Hotărârea din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliul (T‑115/94, EU:T:1997:3), nu putea fi transpusă în speță.

71      Tertio, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime nu ar fi fost încălcate în speță, întrucât decizia inițială ar fi conținut, la momentul adoptării sale, dispoziții clare și a căror aplicare ar fi fost previzibilă pentru persoanele interesate.

72      Quarto, ACER subliniază că principiile cooperării loiale, echilibrului instituțional, protecției încrederii legitime și securității juridice nu îi permit să încalce dreptul în vigoare și să adopte o decizie pe baza unor simple propuneri legislative.

73      În speță, este cert că, în cadrul căii de atac interne pe care a introdus‑o în fața Comisiei de apel, reclamanta a invocat existența unor divergențe sau incoerențe între CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core care fuseseră aprobate de ACER în decizia inițială și cerințele care reglementau, în temeiul articolelor 14-16 din Regulamentul 2019/943, adoptarea unor astfel de CCM‑uri.

74      În decizia sa, Comisia de apel a respins motivele astfel invocate în fața sa de reclamantă pentru motivul că articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943 erau lipsite de pertinență pentru a controla legalitatea deciziei inițiale adoptate de ACER, din moment ce acest regulament nu era încă aplicabil la momentul adoptării deciziei menționate.

75      Întrucât reclamanta a invocat în mod specific, în susținerea celui de al doilea motiv, o încălcare a dispozițiilor relevante ale Regulamentului 2019/943, trebuie să se verifice, în cadrul examinării motivului menționat, dacă Comisia de apel a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a controlat, în decizia sa, legalitatea CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core care fuseseră aprobate de ACER în decizia inițială în raport cu cerințele care reglementau, în temeiul articolelor 14-16 din Regulamentul 2019/943, adoptarea unor astfel de CCM‑uri.

76      În această privință, trebuie amintit că, pe de o parte, Regulamentul 2019/943 reformează, potrivit considerentului (1), Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (JO 2009, L 211, p. 15), în conformitate cu articolul 70 din acesta. Pe de altă parte, Regulamentul 2019/943 are ca obiect, conform considerentului (4), norme pentru a asigura funcționarea pieței interne de energie electrică.

77      Mai precis, articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943 fac parte din secțiunea 1, intitulată „Alocarea capacității”, cuprinsă în capitolul III, intitulat „Accesul la rețea și gestionarea congestiilor”, din regulamentul menționat. Acestea privesc „[r]evizuirea zonelor de ofertare” (articolul 14), „[p]lanurile de acțiune” (articolul 15) și, respectiv, „[p]rincipiile generale de alocare a capacității și de gestionare a congestiilor” (articolul 16). Articolele menționate delimitează, așadar, alocarea capacității pe piețele de comercializare transfrontalieră de energie electrică pentru ziua următoare și intrazilnice și determină astfel cerințele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării de CCM‑uri pentru ziua următoare și intrazilnice. Prin urmare, articolele menționate conțin, în principiu, norme de drept material care guvernează adoptarea acestor CCM‑uri.

78      Pe de altă parte, trebuie amintit că o normă de drept nouă se aplică începând de la intrarea în vigoare a actului care o instituie și că, deși aceasta nu se aplică situațiilor juridice născute și care au devenit definitive sub imperiul legii vechi, ea se aplică efectelor viitoare ale acestora, precum și situațiilor juridice noi. Soluția este diferită, sub rezerva respectării principiului neretroactivității actelor juridice, numai dacă noua normă este însoțită de dispoziții speciale care stabilesc în mod specific condițiile de aplicare în timp a acesteia (a se vedea Hotărârea din 14 mai 2020, Azienda Municipale Ambiente, C‑15/19, EU:C:2020:371, punctul 57 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 15 iunie 2021, Facebook Ireland și alții, C‑645/19, EU:C:2021:483, punctul 100 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 și jurisprudența citată).

79      Or, Regulamentul 2019/943 a fost adoptat la 5 iunie 2019 și, întrucât publicarea sa a intervenit la 14 iunie 2019, a intrat în vigoare la 4 iulie 2019, conform articolului 71 alineatul (1) din acesta, și anume după adoptarea deciziei inițiale, intervenită la 21 februarie 2019, și înainte de adoptarea deciziei Comisiei de apel, intervenită la 11 iulie 2019. Trebuie adăugat că, în temeiul articolului 71 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2019/943, prin excepție de la principiul general al aplicării sale începând de la 1 ianuarie 2020, care decurge din articolul 71 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul menționat, articolele 14 și 15 se aplică de la data intrării în vigoare a aceluiași regulament, și anume de la 4 iulie 2019. Situația este aceeași în ceea ce privește articolul 16 din Regulamentul 2019/943, în scopul aplicării specifice a articolului 14 alineatul (7) și a articolului 15 alineatul (2) din același regulament. Din cele de mai sus rezultă că, la momentul adoptării deciziei inițiale, articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943 nu intraseră încă în vigoare și nici nu erau aplicabile, deși erau în mod cert, cu anumite limite în ceea ce privește articolul 16, la momentul adoptării deciziei Comisiei de apel.

80      În speță, situația juridică în cauză corespunde adoptării definitive de către ACER a CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică a căror legalitate este contestată în cadrul prezentului litigiu.

81      În această privință, trebuie subliniat că dispozițiile procedurale ale articolului 28 alineatul (5) din Regulamentul 2019/942, care erau aplicabile în speță în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 21 de mai sus, conferă Comisiei de apel competența de a confirma decizia inițială sau de a o trimite la ACER în caz de dezacord. Aceste dispoziții au introdus o modificare în raport cu cele, anterior în vigoare, ale articolului 19 alineatul (5) din Regulamentul nr. 713/2009, care abilitau Comisia de apel fie să exercite orice atribuții care intră în competența ACER, fie să trimită cauza organului competent al acesteia. Sub regimul procedural rezultat din Regulamentul 2019/942, Comisia de apel nu mai poate, precum anterior, să modifice ea însăși decizia inițială cu care este sesizată. Totuși, acest lucru nu schimbă cu nimic domeniul de aplicare și întinderea controlului pe care îl exercită asupra deciziei menționate.

82      Astfel, este necesar să se considere că, la fel ca în cadrul regimului procedural aplicabil anterior, deciziile adoptate de Comisia de apel urmând procedurile stabilite prin Regulamentul 2019/942 se substituie deciziilor adoptate inițial de ACER (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Heli‑Flight/AESA, C‑61/15 P, nepublicată, EU:C:2016:59, punctul 84). În ipoteza în care, precum în speță, o cale de atac este introdusă la Comisia de apel împotriva unei decizii a ACER privind CCM‑uri pentru ziua următoare sau intrazilnice, decizia Comisiei de apel care confirmă această decizie este cea care stabilește definitiv poziția ACER cu privire la această metodologie, în urma unei examinări complete a situației în cauză, în fapt și în drept, de către comisia menționată, în raport cu dreptul aplicabil la momentul la care se pronunță.

83      Din aprecierile care precedă rezultă că CCM‑urile a căror legalitate este contestată în cadrul prezentului litigiu au fost adoptate definitiv de ACER la data la care Comisia de apel a adoptat decizia sa, confirmând legalitatea CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core care fuseseră aprobate de ACER în decizia inițială, și anume la 11 iulie 2019.

84      Rezultă că, la data intrării în vigoare și a aplicării articolelor 14-16 din Regulamentul 2019/943, și anume la 4 iulie 2019, CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core nu fuseseră încă adoptate definitiv de ACER. Prin urmare, la acea dată, situația în discuție în speță, astfel cum a fost definită la punctul 80 de mai sus, trebuia analizată ca fiind o situație juridică viitoare și, prin urmare, nouă sau, cel puțin, o situație apărută, dar nu devenise definitivă sub imperiul normelor anterioare, în sensul jurisprudenței citate la punctul 78 de mai sus, iar noile norme de drept material prevăzute de aceste articole și care îi erau contemporane trebuiau să i se aplice imediat.

85      În consecință, la momentul la care Comisia de apel a adoptat decizia sa, era obligată să verifice dacă CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core care fuseseră aprobate de ACER în decizia inițială puteau fi confirmate în mod legal în raport cu noile norme care reglementează adoptarea unor astfel de CCM‑uri, rezultate din articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943, în măsura în care acestea erau deja aplicabile (a se vedea punctul 79 de mai sus).

86      Orice altă soluție ar putea conduce la o situație paradoxală în care ACER, prin intermediul, dacă este cazul, al Comisiei de apel, ar putea introduce în ordinea juridică metodologii care, la momentul adoptării lor definitive, pe de o parte, ar fi întemeiate pe o reglementare care nu ar mai fi aplicabilă și, pe de altă parte, nu ar fi conforme cu noua reglementare devenită între timp aplicabilă.

87      Având în vedere ansamblul aprecierilor care precedă, trebuie să se constate că, în decizia sa, Comisia de apel a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a verificat dacă CCM‑urile pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core care fuseseră aprobate de ACER în decizia inițială erau conforme cu cerințele articolelor 14-16 din Regulamentul 2019/943 care fuseseră invocate în mod specific de reclamantă în cadrul căii de atac interne în fața comisiei menționate, în măsura în care acestea erau aplicabile. Numai răspunsul la această întrebare putea permite Comisiei de apel să decidă, în lumina noilor norme de drept material aplicabile, rezultate din articolele 14-16 din Regulamentul 2019/943, să trimită adoptarea CCM‑urilor pentru ziua următoare și intrazilnică ale CCR Core la ACER, pentru ca aceasta să le pună în conformitate cu normele menționate, sau să confirme legalitatea, în raport cu aceleași norme, a CCM‑urilor care fuseseră aprobate de ACER printr‑o decizie care s‑ar fi substituit atunci deciziei inițiale.

88      Prin urmare, trebuie admis al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisia de apel în decizia sa, în ceea ce privește stabilirea dreptului aplicabil situației în cauză, care a putut avea un impact asupra temeiniciei acestei decizii.

89      În consecință și fără a fi necesar să se examineze celelalte motive și critici invocate de reclamantă, se impune anularea deciziei Comisiei de apel.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

90      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

91      Întrucât ACER a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor sale, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia A-003-2019 a Comisiei de apel a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) din 11 iulie 2019.

2)      Respinge în rest acțiunea ca inadmisibilă.

3)      Obligă ACER la plata cheltuielilor de judecată.

Tomljenović

Kreuschitz

Schalin

Škvařilová-Pelzl

 

      Nõmm

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 septembrie 2022.

Semnături



*      Limba de procedură: germana.