Language of document : ECLI:EU:T:2022:404

Cauza T306/20

Hijos de Moiés Rodríguez González, SA

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate intelectuală

 Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 29 iunie 2022

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene figurativă La Irlandesa 1943 – Cauze de nulitate absolută – Declararea nulității de către Camera superioară de recurs a EUIPO – Elemente de probă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului – Data pertinentă pentru examinarea unei cauze de nulitate absolută – Marcă de natură să înșele publicul – Articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Rea‑credință – Articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001]”

1.      Marcă a Uniunii Europene – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Înregistrare contrară articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009 – Data pertinentă pentru examinarea unei cauze de nulitate absolută – Data depunerii cererii de înregistrare – Luare în considerare a unor elemente de probă ulterioare acestei date – Admisibilitate – Condiție

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 și art. 52 alin. (1) lit. (a)]

(a se vedea punctele 54, 67 și 68)

2.      Marcă a Uniunii Europene – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Mărci de natură să înșele publicul – Mărci care indică o proveniență geografică – Aprecierea caracterului înșelător existent la data depunerii cererii de înregistrare – Contradicție între marca a cărei înregistrare se solicită și produsele vizate

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (g) și art. 52 alin. (1) lit. (a)]

(a se vedea punctele 66 și 71-73)

3.      Marcă a Uniunii Europene – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Solicitant de reacredință la depunerea cererii de înregistrare a mărcii – Criterii de apreciere – Luarea în considerare a tuturor factorilor pertinenți care existau la momentul depunerii cererii de înregistrare – Luare în considerare a utilizării mărcii ulterioare depunerii – Admisibilitate – Condiție

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 52 alin. (1) lit. (b)]

(a se vedea punctele 81-87 și 94)

4.      Marcă a Uniunii Europene – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Solicitant de reacredință la depunerea cererii de înregistrare a mărcii – Marca figurativă La Irlandesa 1943

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 52 alin. (1) lit. (b)]

(a se vedea punctele 95-102, 105 și 106)

Rezumat

O marcă ce conține un termen referitor la o proveniență geografică utilizată în trecut și care este ulterior înregistrată și utilizată pentru produse care nu mai au această proveniență este susceptibilă să inducă în eroare consumatorii cu privire la proveniența geografică a produselor respective. Se poate considera că o astfel de marcă a fost înregistrată cu reacredință.

Decenii la rând, Hijos de Moisés Rodríguez González, SA, reclamanta, cumpăra unt irlandez de la Ornua Co‑operative Ltd și îl vindea în Insulele Canare (Spania) sub mărci care conțineau elementul „irlandesa”. După încetarea acestei relații comerciale, în anul 2011, reclamanta a continuat să vândă produse sub mărcile menționate.

În anul 2014, ea a obținut de la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) înregistrarea mărcii Uniunii Europene figurative La Irlandesa 1943 pentru diferite produse alimentare(1).

Irlanda și Ornua Co‑operative au prezentat EUIPO o cerere de declarare a nulității acestei mărci pentru motivul că avea un caracter înșelător și că înregistrarea sa fusese solicitată cu rea‑credință(2).

Divizia de anulare a EUIPO a respins cererea de declarare a nulității.

Camera superioară de recurs a EUIPO a anulat însă decizia diviziei de anulare și a declarat nulitatea mărcii contestate. Aceasta a considerat că, la data depunerii cererii de înregistrare, marca menționată era de natură să înșele publicul cu privire la proveniența geografică a produselor în cauză și că înregistrarea sa fusese solicitată cu rea‑credință.

Reclamanta a introdus la Tribunal o acțiune având ca obiect anularea deciziei Camerei superioare de recurs.

Tribunalul respinge această acțiune, considerând că marca contestată nu era înșelătoare la momentul depunerii cererii de înregistrare, însă reclamanta era de rea‑credință la momentul depunerii acestei cereri. Cu această ocazie, Tribunalul aduce precizări cu privire la condițiile de aplicare a noțiunilor de „marcă înșelătoare” și de „rea‑credință a solicitantului” în contextul mărcilor care indică o proveniență geografică a produselor.

Aprecierea Tribunalului

Mai întâi, Tribunalul arată că, atunci când vor vedea marca contestată aplicată pe produsele în cauză, consumatorii hispanofoni, care constituie publicul relevant, vor crede că acestea provin din Irlanda.

În continuare, în ceea ce privește caracterul înșelător al mărcii contestate, Tribunalul subliniază că, spre deosebire de examinarea unei cereri de decădere(3), care necesită luarea în considerare a unor elemente ulterioare depunerii mărcii, cum ar fi utilizarea acesteia, examinarea unei cereri de declarare a nulității întemeiate pe caracterul înșelător al mărcii(4) impune să se stabilească faptul că semnul depus în vederea înregistrării ca marcă era în sine de natură să înșele consumatorul la momentul depunerii cererii de înregistrare, gestionarea ulterioară a semnului respectiv fiind lipsită de relevanță. În acest sens, în materie de nulitate, trebuie să se aprecieze dacă marca ar fi trebuit să nu fie înregistrată ab initio pentru motive deja existente la data cererii menționate, luarea în considerare a unor elemente ulterioare neputând servi decât la lămurirea împrejurărilor astfel cum se prezentau la acea dată.

În speță, Camera superioară de recurs trebuia să verifice dacă la data cererii de înregistrare nu exista o contradicție între informația pe care o vehicula marca contestată și caracteristicile produselor desemnate în această cerere. Or, având în vedere că lista produselor nu cuprindea nicio indicație a provenienței lor geografice și putea, așadar, să acopere produse provenite din Irlanda, la data cererii, nu exista o atare contradicție, așa încât era exclus să se constate că marca contestată avea un caracter înșelător la acea dată. Astfel, Camera superioară a reproșat în mod eronat reclamantei că nu a limitat această listă la produsele provenite din Irlanda. În plus, dat fiind că marca contestată nu putea fi considerată înșelătoare la data cererii de înregistrare, probele ulterioare, care nu priveau situația de la acea dată, nu puteau confirma un asemenea caracter înșelător. Prin urmare, Camera superioară a săvârșit o eroare în această privință.

În sfârșit, în ceea ce privește reaua‑credință a reclamantei în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate(5), Tribunalul constată că, pentru a soluționa acest aspect, Camera superioară de recurs se putea întemeia în mod valabil pe elemente de probă – și chiar pe utilizarea mărcii – ulterioare datei depunerii respective întrucât constituiau indicii cu privire la situația la data pertinentă.

În speță, în primul rând, o parte semnificativă din produsele vândute de reclamantă sub marca contestată nu erau de origine irlandeză și nu corespundeau deci percepției pe care o avea publicul relevant asupra acestora. Deși această împrejurare este lipsită de relevanță în vederea examinării caracterului înșelător al mărcii, ea nu este lipsită de relevanță pentru examinarea relei‑credințe a reclamantei. Astfel, deoarece consumatorii hispanofoni au fost obișnuiți decenii la rând cu aplicarea mărcii contestate pe unt provenit din Irlanda, aceștia puteau fi induși în eroare cu privire la proveniența geografică a produselor respective odată ce reclamanta a extins utilizarea mărcii la alte produse decât untul de origine irlandeză.

În al doilea rând, cauzele în care mărci similare cu cea în discuție în speță au fost anulate sau refuzate de EUIPO și de autoritățile spaniole confirmă că marca contestată putea fi percepută ca indicând originea irlandeză a produselor. Ele arată de asemenea că utilizarea mărcii pentru produse care nu au o origine irlandeză făcea obiectul unor controverse cu privire la caracterul său potențial înșelător, fapt de care reclamanta avea în mod necesar cunoștință la data cererii de înregistrare și care este, așadar, de natură să confirme existența relei sale credințe la acea dată.

În al treilea rând, reclamanta a adoptat o strategie comercială de asociere cu mărcile care conțineau elementul „irlandesa” care erau legate de fosta sa relație comercială cu Ornua Co‑operative pentru a continua să obțină un beneficiu din această relație încheiată și din mărcile aferente ei.

Prin urmare, Tribunalul constată că înregistrarea mărcii contestate era contrară practicilor loiale în domeniul industrial și comercial și că în mod întemeiat Camera superioară de recurs a concluzionat în sensul relei‑credințe a reclamantei. Întrucât această concluzie este de natură să justifice prin ea însăși partea dispozitivă a deciziei Camerei superioare de recurs, Tribunalul respinge acțiunea.


1      Era vorba despre produse precum carnea sau produsele lactate din clasa 29 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.


2      În sensul articolului 7 alineatul (1) litera (g) și al articolului 52 alineatul (1) literele (a) și b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).


3      În sensul articolului 51 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009.


4      Formulată în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 52 alineatul (1) litera (a) și ale articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009.


5      În sensul articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.