Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de High Court (Irlanda) la 7 decembrie 2023 – PJ Carroll & Company Ltd și Nicoventures Trading Ltd/The Minister for Health, Ireland și The Attorney General

(Cauza C-759/23, PJ Carroll și Nicoventures Trading)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

High Court

Părțile din procedura principală

Reclamante: PJ Carroll & Company Ltd și Nicoventures Trading Ltd

Pârâți: The Minister for Health, Ireland și The Attorney General

Întrebările preliminare

Directiva delegată1 este lipsită de validitate întrucât depășește competențele conferite prin articolul 7 alineatul (12) și prin articolul 11 alineatul (6) din Directiva 2014/40/UE2 , citite în lumina articolului 290 TFUE și ținând seama de articolul 2 punctul 14 și de articolele 19 și 28 din Directiva 2014/40/UE?

Directiva delegată este lipsită de validitate întrucât Comisia nu avea dreptul să concluzioneze că există o modificare substanțială a circumstanțelor în sensul articolului 7 alineatul (12) și/sau al articolului 11 alineatul (6) și/sau al articolului 2 punctul 28 din Directiva 2014/40/UE?

____________

1 Directiva delegată (UE) 2022/2100 a Comisiei din 29 iunie 2022 de modificare a Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește retragerea anumitor exceptări care vizează produsele din tutun încălzit (JO 2022, L 283, p. 4).

1 Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE (JO 2014, L 127, p. 1).