HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
2 martie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Piața internă a energiei electrice – Directiva 2009/72/CE – Regulamentul (UE) 2019/943 – Articolul 1 literele (b) și (c), precum și articolul 3 – Principiile de funcționare a piețelor de energie electrică – Regulamentul (UE) 2015/1222 – Articolul 5 alineatul (1) – Operatorul pieței de energie electrică desemnat – Monopol național legal privind serviciile de intermediere pentru ziua următoare și intrazilnice – Reglementare națională care prevede un monopol asupra tranzacționării angro de energie electrică pe termen scurt, mediu și lung”
În cauza C‑394/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel București (România), prin decizia din 3 iunie 2021, primită de Curte la 28 iunie 2021, în procedura
Bursa Română de Mărfuri SA
împotriva
Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE),
cu participarea:
Federației Europene a Comercianților de Energie,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul E. Regan, președinte de cameră, și domnii D. Gratsias, M. Ilešič, I. Jarukaitis (raportor) și Z. Csehi, judecători,
avocat general: domnul A. Rantos,
grefier: domnul C. Di Bella, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 22 iunie 2022,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Bursa Română de Mărfuri SA, de D. Cristea, avocat;
– pentru Federația Europeană a Comercianților de Energie, de G. Pop, avocat;
– pentru guvernul român, de M. Chicu, E. Gane, A. Rotăreanu și A. Wellman, în calitate de agenți;
– pentru guvernul elen, de K. Boskovits, în calitate de agent;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. G. Marrone, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul cipriot, de E. Symeonidou, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de O. Beynet, L. Nicolae și I. Rogalski, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 29 septembrie 2022,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (JO 2019, L 158, p. 54), în special interpretarea articolului 1 literele (b) și (c), precum și a articolului 3 din acest regulament, citit în lumina Directivei (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (JO 2019, L 158, p. 125), în special a articolului 2 punctul 9 din aceasta, precum și interpretarea articolelor 101 și 102 TFUE, coroborate cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu articolul 106 alineatul (1) TFUE.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Bursa Română de Mărfuri SA (denumită în continuare „BRM”), societate de drept român, pe de o parte, și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) (România), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de anulare a unei decizii a ANRE prin care Bursei Române de Mărfuri i‑a fost refuzată acordarea unei licențe pentru organizarea și administrarea de piețe centralizate de energie electrică.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 2009/72/CE
3 Articolul 37 din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO 2009, L 211, p. 55) era intitulat „Atribuțiile și competențele autorităților de reglementare”. Acesta prevedea la alineatul (1) litera (j):
„Autoritățile de reglementare au următoarele atribuții:
[…]
(j) să monitorizeze gradul și eficiența deschiderii piețelor și a concurenței la nivelul comerțului angro și cu amănuntul, inclusiv în ceea ce privește bursele de energie electrică, […], precum și orice denaturare sau restricționare a concurenței, și să furnizeze toate informațiile relevante și să prezinte toate situațiile relevante autorităților competente din domeniul concurenței;”
4 La 1 ianuarie 2021, Directiva 2009/72 a fost abrogată și înlocuită prin Directiva 2019/944.
Regulamentul (UE) 2015/1222
5 Regulamentul (UE) 2015/1222 al Comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unor linii directoare privind alocarea capacităților și gestionarea congestiilor (JO 2015, L 197, p. 24) a fost adoptat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (JO 2009, L 211, p. 15).
6 Articolul 2 al doilea paragraf punctul 23 din Regulamentul 2015/1222 conține următoarea definiție:
„[…]
23. «operatorul pieței de energie electrică desemnat (OPEED)» înseamnă o entitate desemnată de autoritatea competentă pentru a îndeplini sarcini referitoare la cuplarea unică a piețelor pentru ziua următoare sau a piețelor intrazilnice”.
7 Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Desemnarea OPEED‑urilor în cazul unui monopol legal național privind serviciile de tranzacționare”, prevede:
„(1) În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, într‑un stat membru sau într‑o zonă de ofertare a unui stat membru există deja un monopol legal național pentru serviciile de tranzacționare pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică ce exclude desemnarea a mai mult de un OPEED, statul membru în cauză trebuie să notifice Comisia [Europeană] în termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și poate refuza desemnarea a mai mult de un OPEED per zonă de ofertare.
[…]
(2) În sensul prezentului regulament, se consideră că există un monopol legal național în cazul în care legislația națională prevede în mod expres că, în cadrul statului membru sau al zonei de ofertare a statului membru, serviciile de tranzacționare pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică pot fi efectuate de o singură entitate.
(3) La doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia transmite un raport Parlamentului European și Consiliului [Uniunii Europene] […] Pe baza acestui raport și dacă consideră că nu există nicio justificare pentru menținerea monopolurilor legale naționale sau pentru continuarea refuzului unui stat membru de a permite tranzacționarea transfrontalieră de către un OPEED desemnat de alt stat membru, Comisia poate lua în considerare măsuri legislative adecvate sau alte măsuri adecvate pentru a crește și mai mult concurența și comerțul între statele membre și în interiorul acestora. […]”
8 Conform articolului 84 din regulamentul menționat, acesta a intrat în vigoare „în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, și anume la 14 august 2015.
Regulamentul 2019/943
9 Articolul 1 din Regulamentul 2019/943, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, are următorul cuprins:
„Prezentul regulament are drept obiective:
(a) stabilirea unui fundament pentru realizarea eficientă a obiectivelor uniunii energetice și, în special, a cadrului privind clima și energia pentru 2030, permițând pieței să emită semnale pentru creșterea eficienței, a cotei ce revine surselor regenerabile de energie, a siguranței alimentării, a flexibilității, a sustenabilității, a decarbonizării și a inovării;
(b) stabilirea unor principii fundamentale pentru buna funcționare a piețelor integrate de energie electrică, care să asigure accesul nediscriminatoriu la piață tuturor furnizorilor de resurse și clienților de energie electrică, să abiliteze consumatorii, să asigure competitivitatea pe piața globală și consumul dispecerizabil, stocarea energiei și eficiența energetică și să faciliteze agregarea cererii și a ofertei distribuite și să permită integrarea pieței și integrarea sectorială, ca și remunerarea în funcție de piață a energiei electrice produse din surse regenerabile;
(c) stabilirea de norme echitabile pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică, pentru a îmbunătăți concurența pe piața internă de energie electrică, luând în considerare caracteristicile specifice ale piețelor naționale și regionale, inclusiv instituirea unui mecanism de compensare pentru fluxurile transfrontaliere de energie electrică, stabilirea de principii armonizate privind tarifele pentru transportul transfrontalier și alocarea capacităților de interconectare disponibile între sistemele de transport naționale;
(d) facilitarea realizării unei piețe angro funcționale și transparente, care să contribuie la un nivel ridicat al siguranței alimentării cu energie electrică și să prevadă mecanisme de armonizare a normelor pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică.”
10 Articolul 2 din acest regulament cuprinde următoarele definiții:
„Se aplică următoarele definiții:
[…]
2. «autoritate de reglementare» înseamnă o autoritate de reglementare desemnată de fiecare stat membru în temeiul articolului 57 alineatul (1) din [Directiva 2019/944];
[…]
7. «operator al pieței» înseamnă o entitate care furnizează un serviciu prin care ofertele de vânzare de energie electrică sunt corelate cu ofertele de cumpărare de energie electrică;
8. «operator al pieței de energie electrică desemnat» sau «OPEED» înseamnă un operator al pieței desemnat de autoritatea competentă să îndeplinească sarcini referitoare la cuplarea unică a piețelor pentru ziua următoare sau a piețelor intrazilnice;
[…]
40. «piețe de energie electrică» înseamnă piețe de energie electrică în sensul definiției de la articolul 2 punctul 9 din [Directiva 2019/944];
[…]”
11 Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Principiile de funcționare a piețelor de energie electrică”, precizează:
„Statele membre, autoritățile de reglementare, operatorii de transport și de sistem, operatorii de distribuție, operatorii pieței și operatorii delegați se asigură că piețele de energie electrică funcționează în conformitate cu următoarele principii:
(a) prețurile se formează în funcție de cerere și ofertă;
(b) normele pieței încurajează formarea liberă a prețurilor și evită acțiunile care împiedică formarea prețurilor în funcție de cerere și ofertă;
[…]
(h) se înlătură treptat obstacolele din calea fluxurilor transfrontaliere de energie electrică între zone de ofertare sau state membre și a tranzacțiilor transfrontaliere pe piețele de energie electrică și piețele serviciilor conexe;
[…]
(o) pentru a permite protecția participanților la piață împotriva riscurilor de volatilitate a prețurilor pe baza pieței, și pentru a reduce incertitudinea referitoare la randamentul viitor al investițiilor, produsele de acoperire a riscurilor pe termen lung sunt tranzacționabile la bursă într‑un mod transparent, iar contractele de furnizare pe termen lung sunt negociabile pe piețele extrabursiere, sub rezerva respectării dreptului Uniunii în materie de concurență;
(p) normele pieței facilitează comerțul cu produse în întreaga Uniune [Europeană], iar schimbările în materie de reglementare iau în considerare efectele atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, asupra piețelor la termen și asupra produselor;
[…]”
12 Articolul 10 din același Regulament 2019/943, intitulat „Limitele tehnice pentru ofertare”, prevede:
„(1) Nu există o limită maximă și nici o limită minimă a prețului angro al energiei electrice. […]
[…]
(4) Autoritățile de reglementare sau […] autorități[le] competente desemnate identifică politicile și măsurile aplicate pe teritoriul lor care ar putea contribui în mod indirect la restricționarea formării prețurilor angro, inclusiv limitarea ofertelor legate de activarea energiei de echilibrare, mecanismele de asigurare a capacității, măsurile luate de către operatorii de transport și de sistem, măsurile care urmăresc să conteste rezultatele de pe piață sau să prevină abuzul de poziție dominantă sau zonele de ofertare ineficient definite.
(5) În cazul în care o autoritate de reglementare sau o altă autoritate competentă desemnată a identificat o politică sau o măsură care ar putea contribui la restricționarea formării prețurilor angro, aceasta ia toate măsurile adecvate pentru eliminarea politicii sau a măsurii respective sau, dacă nu este posibil, pentru atenuarea impactului politicii sau a măsurii respective asupra comportamentului de ofertare. […]”
Directiva 2019/944
13 Articolul 2 punctul 9 din Directiva 2019/944 conține următoarea definiție:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
9. «piețe de energie electrică» înseamnă piețe de energie electrică, inclusiv piețele nereglementate și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea de energie, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoare și piețele intrazilnice;”
14 Articolul 59 din această directivă, intitulat „Atribuțiile și competențele autorităților de reglementare”, prevede printre altele, la alineatul (1) litera (o), că autoritatea de reglementare are atribuția „să monitorizeze gradul și eficiența deschiderii piețelor și a concurenței la nivelul comerțului angro și cu amănuntul, inclusiv în ceea ce privește bursele de energie electrică, […], precum și orice denaturare sau restricționare a concurenței, precum și să furnizeze toate informațiile relevante și să prezinte toate situațiile relevante autorităților competente din domeniul concurenței”.
15 Conform articolului 72 din Directiva 2019/944, aceasta abrogă și înlocuiește Directiva 2009/72 începând de la 1 ianuarie 2021, cea mai mare parte a dispozițiilor acestei noi directive aplicându‑se, potrivit articolului 73 din aceasta, de la acea dată. Intrarea sa în vigoare a avut însă loc, în conformitate cu această din urmă dispoziție, la 4 iulie 2019.
Dreptul român
16 Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123 din 10 iulie 2012 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea nr. 123/2012”), cuprinde la articolul 3 punctele 38 și 49 următoarele definiții:
„38. operator al pieței de energie electrică – persoana juridică ce asigură organizarea și administrarea piețelor centralizate, cu excepția pieței de echilibrare, în vederea tranzacționării angro de energie electrică pe termen scurt, mediu și lung;
[…]
49. piața centralizată de energie electrică – cadrul organizat de desfășurare a tranzacțiilor cu energie electrică între diverși operatori economici, intermediat de operatorul pieței de energie electrică sau de operatorul de transport și sistem, pe baza unor reguli specifice, aprobate de autoritatea competentă; în cuprinsul prezentului titlu noțiunile de piață centralizată de energie electrică și piață organizată de energie electrică sunt echivalente”.
17 Articolul 10 alineatul (2) litera f) din această lege prevede:
„Autoritatea competentă emite licențe pentru:
[…]
f) administrarea piețelor centralizate – se acordă o singură licență pentru operatorul pieței de energie electrică și una pentru operatorul pieței de echilibrare;”
Litigiul principal și întrebările preliminare
18 BRM dispune, în temeiul legii române, de o competență generală de administrare a piețelor de interes public. La 20 august 2020, aceasta a prezentat la ANRE o cerere de acordare a unei licențe în scopul organizării și administrării de piețe centralizate de energie electrică, făcând trimitere la Regulamentul 2019/943. La 21 septembrie 2020, ANRE a informat BRM cu privire la respingerea cererii sale. Drept urmare, această societate a sesizat Curtea de Apel București (România), instanța de trimitere, cu o acțiune având ca obiect obligarea ANRE să îi acorde licența solicitată, invocând intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2020, a acestui regulament.
19 În susținerea acestei acțiuni, BRM arată că din regulamentul menționat, în special din articolul 1 literele (b) și (c), din articolul 3, precum și din articolul 10 alineatele (4) și (5) din acesta, coroborat cu Directiva 2019/944 reiese că autoritățile naționale de reglementare sunt obligate să asigure o concurență efectivă între operatorii piețelor de energie electrică și evitarea, în orice caz, a unui monopol anticoncurențial. Dreptul de a tranzacționa pe piață produse și servicii referitoare la energia electrică nu îi poate fi, așadar, refuzat. Aceasta susține în special că principiile de liberă concurență stabilite de Regulamentul 2019/943, care includ, în opinia sa, eliminarea comportamentelor monopoliste, privesc și operatorul pieței energiei electrice, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 7 din acest regulament.
20 ANRE răspunde invocând articolul 10 alineatul (2) litera f) din Legea nr. 123/2012 și faptul că, la data intrării în vigoare a acesteia, licența de administrare a piețelor centralizate de energie electrică fusese deja acordată societății OPCOM SA, la 20 decembrie 2001, pentru o perioadă de 25 de ani, astfel încât acest operator deține un monopol în materie. Aceasta precizează de asemenea că OPCOM a fost desemnată ca OPEED al pieței pentru ziua următoare și al pieței intrazilnice de energie electrică, pentru zona de ofertare România, în temeiul articolului 5 din Regulamentul 2015/1222, și că această desemnare a fost prelungită ulterior până la 20 decembrie 2026. Or, întrucât oferă statelor membre posibilitatea de a nu desemna decât un singur OPEED, acest articol 5 ar permite existența unui monopol.
21 Potrivit ANRE, dispozițiile Regulamentului 2019/943 sunt, în schimb, lipsite de relevanță în această privință, întrucât acesta nu conține nicio dispoziție care să oblige statele membre să desemneze mai mulți operatori care să aibă atribuția de organizare și de administrare a piețelor centralizate de energie electrică în vederea tranzacționării angro de energie electrică. În plus, întrucât piața energiei electrice din România nu este o piață mare, crearea a două piețe distincte nu ar conduce decât la împărțirea ofertelor acelorași ofertanți, ceea ce ar determina o încălcare a normelor de concurență.
22 Instanța de trimitere arată că Regulamentul 2019/943 nu a fost încă interpretat de Curte și consideră că interpretarea și aplicarea sa corecte nu sunt evidente. Or, în cazul în care Curtea ar statua că dispozițiile acestuia se aplică operatorului unei piețe de energie electrică, că acestea, interpretate separat sau coroborate cu Directiva 2019/944, interzic unui stat membru, de la intrarea lor în vigoare, să continue să emită o singură licență de operare a întregii piețe de energie electrică a acestui stat și că acordarea de către un stat membru a unei singure licențe constituie o restrângere a concurenței, în sensul articolelor 101 și 102 TFUE coroborate cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu articolul 106 alineatul (1) TFUE, fiecare dintre aceste interpretări ar avea o relevanță semnificativă pentru aprecierea pe care este chemată să o efectueze. Aceasta arată, așadar, că admite solicitarea BRM de a sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminară.
23 În aceste condiții, Curtea de Apel București a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Regulamentul [2019/943], în special articolul 1 litera (b) și articolul 3 ale acestuia, având în vedere și prevederile Directivei [2019/944], interzice de la momentul intrării sale în vigoare ca un stat membru să continue să aloce o singură licență de organizare și administrare a piețelor centralizate de energie? Începând cu data de 1 ianuarie 2020 există o obligație pentru statul român de a opri un monopol existent în privința operării pieței de energie electrică?
2) Domeniul de aplicare ratione personae al principiilor de liberă concurență din Regulamentul 2019/943, în special al articolului 1 literele (b) și (c), respectiv al articolului 3 [din acesta], include operatorul unei piețe de energie electrică precum o bursă de mărfuri? Este relevant pentru acest răspuns faptul că, pentru definiția pieței de energie electrică, articolul 2 punctul 40 din Regulamentul 2019/943 trimite la definiția piețelor de energie electrică din cuprinsul articolului 2 punctul 9 al Directivei 2019/944?
3) Trebuie să se considere că acordarea de către un stat membru a unei singure licențe pentru operarea pieței de energie electrică reprezintă o restrângere a concurenței în sensul articolelor 101 și 102 TFUE coroborate cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu articolul 106 alineatul (1) TFUE?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima și la a doua întrebare
24 Cu titlu introductiv, trebuie, în primul rând, să se constate că, în temeiul articolului 72 din Directiva 2019/944, vizată în prima și în a doua întrebare, aceasta nu a abrogat Directiva 2009/72 decât începând cu 1 ianuarie 2021, și anume ulterior atât prezentării de către BRM a cererii sale de acordare a unei licențe în vederea organizării și a administrării de piețe centralizate de energie electrică, cât și adoptării deciziei ANRE care face obiectul litigiului principal, astfel încât această primă directivă nu este, spre deosebire de cea de a doua directivă, aplicabilă ratione temporis acestui litigiu. Cu toate acestea, întrucât Regulamentul 2019/943 stabilește anumite definiții prin trimitere la definițiile stabilite în Directiva 2019/944, este necesar să se considere că acestea fac parte integrantă din regulamentul menționat și, prin urmare, pot să fie luate în considerare, dacă este cazul, în vederea analizării primelor două întrebări.
25 În al doilea rând, trebuie arătat că litigiul principal privește refuzul de a acorda o licență pentru organizarea și administrarea de piețe de energie electrică opus Bursei Române de Mărfuri de către ANRE, „autoritatea de reglementare”, în sensul articolului 2 punctul 2 din Regulamentul 2019/943, desemnată de România, acest refuz fiind întemeiat pe articolul 10 alineatul (2) litera f) din Legea nr. 123/2012.
26 Astfel cum reiese din decizia de trimitere, această dispoziție prevede că, la nivelul acestui stat membru, se acordă o singură licență de operator al pieței de energie electrică, în sensul legii menționate, acest operator asigurând, potrivit definiției care figurează la articolul 3 punctul 38 din această lege, organizarea și administrarea piețelor centralizate de energie electrică, cu excepția pieței de echilibrare, în vederea tranzacționării angro de energie electrică pe termen scurt, mediu și lung. Conform punctului 49 al acestui articol, noțiunea de „piață centralizată de energie electrică” vizează cadrul organizat de desfășurare a tranzacțiilor cu energie electrică între diverși operatori economici, intermediat de operatorul pieței de energie electrică.
27 În plus, este cert în cauza principală că, atunci când BRM și‑a prezentat cererea de acordare a unei licențe de operator al pieței de energie electrică, în sensul aceleiași legi, al cărei refuz se află la originea litigiului principal, singura licență prevăzută de legislația națională în vigoare la acel moment fusese deja acordată societății OPCOM, care deținea, așadar, un monopol în România asupra serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică pe piețele angro pe termen scurt, mediu și lung. În această privință, guvernul român a precizat în cadrul ședinței care a avut loc la Curte că acestea corespund piețelor intrazilnică, pentru ziua următoare și la termen, astfel cum sunt vizate de dreptul relevant al Uniunii. OPCOM nu este însă parte în litigiul principal, iar acesta din urmă nu privește nici comportamentul său pe piață, acest litigiu având ca sursă doar aplicarea de către autoritatea de reglementare română a legislației naționale din care decurge existența acestui monopol.
28 Având în vedere aceste împrejurări, trebuie să se constate că a doua întrebare, prin care instanța de trimitere urmărește să afle, pe de o parte, dacă un operator al unei piețe de energie electrică este obligat să respecte principiile enunțate la articolul 1 literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 2019/943 și, pe de altă parte, dacă în această privință este relevant faptul că noțiunea de „piețe de energie electrică”, în sensul acestui regulament, este definită, la articolul 2 punctul 40 din acesta, printr‑o trimitere la definiția acestei noțiuni care figurează la articolul 2 punctul 9 din Directiva 2019/944, nu este utilă din perspectiva litigiului principal decât dacă este înțeleasă în sensul că urmărește să se determine dacă aceste principii sau această definiție se opun unei reglementări naționale care prevede că un sigur operator al pieței de energie electrică, în sensul articolului 2 punctul 7 din acest regulament, poate opera în mod legal pe această piață.
29 În aceste condiții, este necesar să se înțeleagă că, prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Regulamentul 2019/943, în special articolul 1 literele (b) și (c), articolul 2 punctul 40, precum și articolul 3 din acest regulament, coroborat cu Directiva 2009/72 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia este menținut un monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește atât piețele angro pentru ziua următoare și intrazilnică, cât și piața angro la termen.
30 În această privință trebuie arătat că Regulamentul 2019/943 urmărește, potrivit articolului 1 litera (a), stabilirea unui fundament pentru realizarea eficientă a obiectivelor uniunii energetice și în special a cadrului privind clima și energia pentru 2030, iar potrivit acestui articol litera (b), stabilirea unor principii fundamentale pentru buna funcționare a piețelor integrate de energie electrică, care să asigure accesul nediscriminatoriu la piață tuturor furnizorilor de resurse și clienților de energie electrică, să abiliteze consumatorii, să asigure competitivitatea pe piața globală și consumul dispecerizabil, stocarea energiei și eficiența energetică și să faciliteze agregarea cererii, precum și a ofertei distribuite și să permită integrarea pieței și integrarea sectorială, ca și remunerarea în funcție de piață a energiei electrice produse din surse regenerabile.
31 În acest context, articolul 1 litera (c) din regulamentul menționat urmărește stabilirea de norme echitabile pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică pentru a îmbunătăți concurența pe piața internă de energie electrică, luând în considerare caracteristicile specifice ale piețelor naționale și regionale, inclusiv instituirea unui mecanism de compensare pentru fluxurile transfrontaliere de energie electrică, stabilirea de principii armonizate privind tarifele pentru transportul transfrontalier și alocarea capacităților de interconectare disponibile între sistemele de transport naționale.
32 Articolul 1 menționat adaugă, la litera (d), că același regulament urmărește facilitarea realizării unei piețe angro funcționale și transparente, care să contribuie la un nivel ridicat al siguranței alimentării cu energie electrică și să prevadă mecanisme de armonizare a normelor pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică.
33 În ceea ce privește articolul 3 din Regulamentul 2019/943, acesta enumeră principiile în conformitate cu care statele membre, autoritățile de reglementare, operatorii de transport și de sistem, operatorii de distribuție, operatorii pieței și operatorii delegați trebuie să se asigure că piețele de energie electrică funcționează. Printre acestea figurează, la articolul 3 litera (a), principiul potrivit căruia prețurile se formează în funcție de cerere și de ofertă, la litera (b), cel potrivit căruia normele pieței încurajează formarea liberă a prețurilor și evită acțiunile care împiedică formarea prețurilor în funcție de cerere și de ofertă, la litera (h), cel potrivit căreia se înlătură treptat obstacolele din calea fluxurilor transfrontaliere de energie electrică între zone de ofertare sau state membre și a tranzacțiilor transfrontaliere pe piețele de energie electrică și piețele serviciilor conexe, la litera (o), cel potrivit căruia produsele de acoperire a riscurilor pe termen lung sunt tranzacționabile la bursă într‑un mod transparent, iar contractele de furnizare pe termen lung sunt negociabile pe piețele extrabursiere, sub rezerva respectării dreptului Uniunii în materie de concurență, iar la litera (p), cel potrivit căruia normele pieței facilitează comerțul cu produse în întreaga Uniune.
34 Deși, astfel cum a arătat în esență și domnul avocatul general la punctul 22 din concluzii, aceste dispoziții impun printre altele statelor membre și autorităților naționale de reglementare anumite obligații pentru a încuraja concurența pe piețele de energie electrică, în sensul articolului 2 punctul 40 din Regulamentul 2019/943, trebuie totuși să se constate că niciuna dintre acestea și nici vreo altă dispoziție din acest regulament nu prevede vreo normă privind schimburile pe aceste piețe care să fie susceptibilă de a fi interpretată, chiar și în lumina obiectivelor urmărite de regulamentul menționat, în sensul că se opune ca atare menținerii într‑un stat membru a unui monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare angro de energie electrică precum cel în discuție în litigiul principal.
35 Mai precis, faptul că, prin intermediul unei trimiteri la articolul 2 punctul 9 din Directiva 2019/944, acest articol 2 punctul 40 definește noțiunea de „piețe de energie electrică” ca vizând „piețe de energie electrică, inclusiv piețele nereglementate și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea de energie, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoare și piețele intrazilnice” și vizează astfel, la plural, printre altele, „bursele de energie electrică” nu poate dovedi că dintr‑o asemenea definiție ar decurge o interdicție adresată statelor membre de a menține un monopol legal precum cel în discuție în litigiul principal, în lipsa oricărei dispoziții în acest sens în Regulamentul 2019/943.
36 O asemenea interdicție nu poate fi dedusă nici din articolul 10 alineatele (4) și (5) din acest regulament, invocat de BRM în fața instanței de trimitere. Astfel, aceste dispoziții – care se înscriu în cadrul principiului stabilit la alineatul (1) al acestui articol, potrivit căruia nu există o limită maximă și nici o limită minimă a prețului angro al energiei electrice – se limitează în esență la a prevedea că autoritățile de reglementare identifică politicile și măsurile aplicate pe teritoriul lor care ar putea contribui în mod indirect la restricționarea formării prețurilor angro sau să prevină abuzul de poziție dominantă sau zonele de ofertare ineficient definite și, respectiv, că, atunci când a fost identificată o politică sau o măsură care ar putea contribui la restricționarea formării prețurilor angro, autoritatea competentă ia toate măsurile adecvate pentru eliminarea politicii sau a măsurii respective sau, dacă nu este posibil, pentru atenuarea impactului politicii sau a măsurii respective asupra comportamentului de ofertare.
37 De altfel, trebuie, pe de o parte, subliniat că simpla deținere a unei poziții dominante nu constituie în sine un abuz, în sensul articolului 102 TFUE, și, pe de altă parte, amintit că simpla creare a unei poziții dominante prin acordarea de drepturi speciale sau exclusive, în sensul articolului 106 alineatul (1) TFUE, nu este în sine incompatibilă cu articolul 102 TFUE (Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 54 și jurisprudența citată).
38 Aceeași constatare precum cea efectuată la punctul 34 din prezenta hotărâre cu privire la dispozițiile Regulamentului 2019/943 se impune în ceea ce privește Directiva 2009/72, care nu realizează o armonizare completă a pieței interne de energie electrică, ci numai stabilește anumite principii generale pe care statele membre trebuie să le respecte în vederea realizării unei piețe de energie electrică concurențiale, sigure și durabile din punctul de vedere al protecției mediului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2020, Hidroelectrica, C‑648/18, EU:C:2020:723, punctul 27).
39 Mai exact, articolul 37 alineatul (1) litera (j) din aceasta, care corespunde în esență articolului 59 alineatul (1) litera (o) din Directiva 2019/944, pe care BRM l‑a invocat în fața Curții, se limitează, în partea relevantă pentru prezenta cauză, la a conferi autorităților de reglementare naționale atribuția „să monitorizeze gradul și eficiența deschiderii piețelor și a concurenței la nivelul comerțului angro și cu amănuntul, inclusiv în ceea ce privește bursele de energie electrică”, „precum și orice denaturare sau restricționare a concurenței”. Trebuie, așadar, să se constate că din modul de redactare univoc al acestei dispoziții reiese că ea nu impune nicidecum acestor autorități să ia măsuri pentru a pune capăt existenței unui monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică precum cel în discuție în litigiul principal.
40 Acestea fiind precizate, pentru a oferi un răspuns util instanței care i‑a adresat o întrebare preliminară, Curtea poate fi pusă în situația de a lua în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebării sale (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Comida paralela 12, C‑579/18, EU:C:2019:875, punctul 22 și jurisprudența citată).
41 Prin urmare, trebuie, în primul rând și în măsura în care este în discuție în litigiul principal existența unui monopol asupra serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică pe piețele angro pentru ziua următoare și intrazilnică, să se arate că articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2015/1222 prevede că, în cazul în care, la data intrării în vigoare a acestui regulament, într‑un stat membru sau într‑o zonă de ofertare a unui stat membru există deja un monopol legal național pentru serviciile de tranzacționare pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică de energie electrică ce exclude desemnarea a mai mult de un OPEED, statul membru în cauză trebuie să notifice Comisia în termen de două luni de la această intrare în vigoare și poate refuza desemnarea a mai mult de un OPEED per zonă de ofertare.
42 Alineatul (2) al acestui articol 5 precizează că, în sensul acestui regulament, se consideră că există un monopol legal național în cazul în care legislația națională prevede în mod expres că, în cadrul statului membru sau al zonei de ofertare a statului membru, serviciile de tranzacționare pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică pot fi efectuate de o singură entitate. Alineatul (3) al articolului 5 menționat adaugă, printre altele, că, dacă, pe baza unui raport care urmează să fie întocmit în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a regulamentului respectiv, consideră că nu există nicio justificare pentru menținerea monopolurilor legale naționale sau pentru continuarea refuzului unui stat membru de a permite tranzacționarea transfrontalieră de către un OPEED desemnat de alt stat membru, Comisia poate lua în considerare măsuri legislative adecvate sau alte măsuri adecvate pentru a crește și mai mult concurența și comerțul între statele membre și în interiorul acestora.
43 Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că, dacă la momentul intrării în vigoare a Regulamentului 2015/1222, și anume, în temeiul articolului 84 din acesta, la 14 august 2015, exista într‑un stat membru un monopol național legal pentru serviciile de tranzacționare pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică de energie electrică, acest stat membru este autorizat, în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1222, să mențină acest monopol, în condițiile pe care le prevede acest articol, și, în consecință, poate refuza desemnarea a mai mult de un OPEED per zonă de ofertare.
44 Or, în speță, este cert că, la acea dată, un astfel de monopol pentru serviciile de tranzacționare pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică de energie electrică exista în România, în favoarea societății OPCOM, în calitate de operator al pieței de energie electrică desemnat, în sensul articolului 2 al doilea paragraf punctul 23 din acest regulament, definiția acestei noțiuni care figurează în această dispoziție fiind de altfel în esență preluată la articolul 2 punctul 8 din Regulamentul 2019/943, că Comisia fusese informată despre aceasta în conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1222 și că aceasta din urmă nu a adoptat, în acest stadiu, nicio măsură legislativă sau adecvată, în sensul articolului 5 alineatul (3) din acest din urmă regulament, care să impună să se pună capăt acestui monopol.
45 Prin urmare, este necesar să se constate că din Regulamentul 2019/943, în special din articolul 1 literele (b) și (c), din articolul 2 punctul 40, precum și din articolul 3 din acesta, coroborat cu Directiva 2009/72 și din articolul 5 din Regulamentul 2015/1222 rezultă că aceste dispoziții nu se opun menținerii de către un stat membru a unui monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește piețele angro pentru ziua următoare și intrazilnică dacă acest monopol exista deja în acest stat membru la momentul intrării în vigoare a Regulamentului 2015/1222.
46 În al doilea rând, în măsura în care în litigiul principal este în discuție existența unui monopol asupra serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică pe piața angro la termen, trebuie amintit că orice măsură națională referitoare la un domeniu care a făcut obiectul unei armonizări exhaustive la nivelul Uniunii trebuie apreciată în raport cu dispozițiile actului care a realizat această armonizare, iar nu cu prevederile dreptului primar (Hotărârea din 17 septembrie 2020, Hidroelectrica, C‑648/18, EU:C:2020:723, punctul 25 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, din moment ce asemenea servicii de intermediere nu fac obiectul unei armonizări exhaustive la nivelul Uniunii, o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care privește un astfel de monopol pe piața angro la termen a energiei electrice, trebuie, în principiu, să fie apreciată în raport cu dispozițiile relevante ale dreptului primar (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 noiembrie 2015, Visnapuu, C‑198/14, EU:C:2015:751, punctul 48).
47 În această privință, din jurisprudența Curții rezultă că o reglementare națională care supune exercitarea unei activități economice unui regim de exclusivitate în favoarea unui singur operator public sau privat este printre altele susceptibilă să constituie o restricție privind atât libertatea de stabilire, cât și libera prestare a serviciilor (Hotărârea din 23 februarie 2016, Comisia/Ungaria, C‑179/14, EU:C:2016:108, punctul 164 și jurisprudența citată), cu privire la care ar trebui în acest caz să se aprecieze dacă poate fi justificată printr‑un motiv imperativ de interes general și, eventual, dacă este de natură să garanteze realizarea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 februarie 2016, Comisia/Ungaria, C‑179/14, EU:C:2016:108, punctele 165 și 166, precum și jurisprudența citată).
48 Cu toate acestea, în ceea ce privește prezenta cauză, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, dispozițiile Tratatului FUE în materia libertății de stabilire și a liberei prestări a serviciilor nu se aplică, în principiu, unei situații în care toate elementele se limitează la interiorul unui singur stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten, C‑268/15, EU:C:2016:874, punctul 47 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 18 ianuarie 2022, Thelen Technopark Berlin, C‑261/20, EU:C:2022:33, punctul 50).
49 La punctele 50-53 din Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten (C‑268/15, EU:C:2016:874), Curtea a amintit cele patru ipoteze în care se putea totuși dovedi necesar pentru soluționarea litigiilor principale să se procedeze la interpretarea dispozițiilor tratatelor referitoare la libertățile fundamentale chiar dacă toate elementele litigiilor menționate sunt limitate la interiorul unui singur stat membru și care o determină să declare admisibile aceste cereri de decizie preliminară (Hotărârea din 20 septembrie 2018, Fremoluc, C‑343/17, EU:C:2018:754, punctul 20).
50 Curtea a precizat la punctul 54 din Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten (C‑268/15, EU:C:2016:874), că, în aceste patru ipoteze, ea nu poate, fără o altă precizare din partea instanței de trimitere decât faptul că reglementarea în discuție este aplicabilă fără deosebire resortisanților statului membru în cauză și resortisanților altor state membre, să considere că cererea de decizie preliminară privind dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libertățile fundamentale îi este necesară pentru soluționarea litigiului pendinte în fața sa. Astfel, elementele concrete care permit să se stabilească o legătură între obiectul sau circumstanțele unui litigiu ale cărui elemente se limitează în totalitate la interiorul statului membru în cauză și aceste dispoziții trebuie să reiasă din decizia de trimitere (a se vedea de asemenea Hotărârea din 20 septembrie 2018, Fremoluc, C‑343/17, EU:C:2018:754, punctul 21).
51 Curtea a adăugat, la punctul 55 din Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten (C‑268/15, EU:C:2016:874), că, în contextul unei situații ale cărei elemente se limitează în totalitate la interiorul unui singur stat membru, revine instanței de trimitere sarcina de a‑i indica, în conformitate cerințele articolului 94 din Regulamentul de procedură al Curții, motivul pentru care, în pofida caracterului său pur intern, litigiul pendinte în fața sa prezintă cu dispozițiile dreptului Uniunii referitoare la libertățile fundamentale un element de legătură care face ca interpretarea preliminară solicitată să fie necesară pentru soluționarea respectivului litigiu.
52 Mai precis, din aceste cerințe rezultă că, pentru a considera că există un astfel de element de legătură, din cererea de decizie preliminară trebuie să rezulte elementele concrete, și anume indicii care nu sunt ipotetice, ci reale, care permit să se stabilească, în mod pozitiv, existența acestuia, instanța de trimitere neputându‑se limita la a prezenta Curții elemente care ar putea permite să nu se excludă existența unei asemenea legături sau care, considerate în mod abstract, ar putea constitui indicii în acest sens, ci trebuind, dimpotrivă, să furnizeze elemente obiective și concordante care să permită Curții să verifice existența legăturii menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2018, Fremoluc, C‑343/17, EU:C:2018:754, punctele 28 și 29, precum și jurisprudența citată).
53 Aceste considerații referitoare la admisibilitatea întrebărilor preliminare sunt valabile a fortiori atunci când se determină dacă, pentru a furniza un răspuns util instanței de trimitere, Curtea poate, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 40 din prezenta hotărâre, să ia în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebării sale.
54 Or, în speță, cererea de decizie preliminară nu conține nicio precizare din partea instanței de trimitere, în sensul jurisprudenței amintite la punctele 51 și 52 din prezenta hotărâre, din care să reiasă că litigiul principal, care opune o societate de drept român autorității române de reglementare în legătură cu legalitatea unei decizii a acestei autorități prin care i se refuză respectivei societăți, în temeiul reglementării naționale, eliberarea unei licențe în scopul organizării și al administrării piețelor de energie electrică pe teritoriul acestui stat membru, ar prezenta, în pofida acestui caracter pur intern, un element de legătură cu dispozițiile din Tratatul FUE referitoare la libertățile fundamentale și că situația în discuție în litigiul principal s‑ar înscrie, așadar, în una dintre cele patru ipoteze vizate la punctele 50-53 din Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten (C‑268/15, EU:C:2016:874).
55 Mai exact, deși Federația Europeană a Comercianților de Energie este intervenientă în litigiul principal, decizia de trimitere nu conține niciun element care să indice modul implicării sale în acest litigiu și nicio mențiune cu privire la măsura în care intervenția acestei federații în litigiul respectiv, numai în stadiul acțiunii în fața instanței de trimitere, ar fi de natură să confere aceluiași litigiu un astfel de element de legătură.
56 Totodată, deși, după cum reiese, printre altele, din cadrul normativ aplicabil, energia electrică poate face obiectul schimburilor transfrontaliere, iar serviciile de intermediere în discuție în litigiul principal pot, teoretic, să fie furnizate de operatori stabiliți în alte state membre, trebuie să se constate că astfel de ipoteze, care nu sunt de altfel nici măcar avute în vedere de instanța de trimitere, sunt, în speță și ținând seama de jurisprudența amintită la punctele 50-52 din prezenta hotărâre, vădit insuficiente pentru a permite Curții să stabilească în mod pozitiv că una dintre libertățile fundamentale consacrate de Tratatul FUE este aplicabilă în litigiul principal.
57 Prin urmare, deși din Regulamentul 2019/943, în special din articolul 1 literele (b) și (c), din articolul 2 punctul 40, precum și din articolul 3 din acesta, coroborat cu Directiva 2009/72 rezultă că aceste dispoziții nu se opun ca un stat membru să mențină un monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește piața angro la termen, această interpretare nu exclude o analiză, dacă este cazul, a legalității menținerii unui astfel de monopol în raport cu dispozițiile relevante ale dreptului primar al Uniunii, printre care se numără, eventual, cele referitoare la libertatea de stabilire și la libera prestare a serviciilor.
58 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că Regulamentul 2019/943, în special articolul 1 literele (b) și (c), articolul 2 punctul 40, precum și articolul 3 din acest regulament, coroborat cu Directiva 2009/72 trebuie interpretat în sensul că:
– nu se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia este menținut un monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește piețele angro pentru ziua următoare și intrazilnică dacă acest monopol exista deja în acest stat membru la momentul intrării în vigoare a Regulamentului 2015/1222, conform articolului 5 din acesta;
– nu se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia este menținut un monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește piața angro la termen, conformitatea unei astfel de reglementări cu dreptul Uniunii trebuind să fie apreciată în raport cu dispozițiile relevante ale dreptului primar al acestuia.
Cu privire la a treia întrebare
59 Ținând seama de răspunsul dat la primele două întrebări, din care reiese în esență că articolul 5 din Regulamentul 2015/1222 permite, în condițiile pe care le precizează, menținerea unui monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește piețele angro pentru ziua următoare și intrazilnică, se impune reformularea celei de a treia întrebări în sensul că, prin intermediul acesteia, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 101 și 102 TFUE coroborate cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu articolul 106 alineatul (1) TFUE trebuie interpretate în sensul că reglementarea unui stat membru care prevede că la nivelul acestui stat membru poate fi acordată o singură licență pentru prestarea de servicii de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică pe piața angro la termen constituie o restrângere a concurenței, în sensul acestor dispoziții.
60 În această privință trebuie amintit că necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să îi fie utilă instanței naționale impune definirea de către aceasta din urmă a cadrului factual și normativ în care se înscriu întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări. Astfel, în cadrul procedurii instituite la articolul 267 TFUE, Curtea este abilitată să se pronunțe numai asupra interpretării unui text al Uniunii pornind de la faptele care îi sunt indicate de instanța națională (Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 56 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 16 iulie 2020, Adusbef și alții, C‑686/18, EU:C:2020:567, punctul 36).
61 Această cerință privind precizia este cu atât mai importantă în domeniul concurenței, care se caracterizează prin situații de fapt și de drept complexe (Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 57 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 3 martie 2021, Poste Italiane și Agenzia delle entrate – Riscossione, C‑434/19 și C‑435/19, EU:C:2021:162, punctul 77, precum și jurisprudența citată).
62 Trebuie să se sublinieze de asemenea că informațiile furnizate în deciziile de trimitere sunt destinate nu numai să permită Curții să dea răspunsuri utile, ci și să ofere guvernelor statelor membre, precum și celorlalte părți interesate posibilitatea de a prezenta în mod util observații conform articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 58 și jurisprudența citată). Revine Curții obligația de a veghea ca această posibilitate să fie salvgardată, ținând seama de faptul că, în temeiul dispoziției menționate, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate (Hotărârea din 2 septembrie 2021, Irish Ferries, C‑570/19, EU:C:2021:664, punctul 134 și jurisprudența citată).
63 Aceste cerințe privind conținutul unei cereri de decizie preliminară figurează în mod expres la articolul 94 din Regulamentul de procedură, pe care instanța de trimitere se prezumă, în cadrul cooperării instituite la articolul 267 TFUE, că îl cunoaște și pe care este obligată să îl respecte cu strictețe (Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 59 și jurisprudența citată). Acestea sunt amintite, în plus, la punctele 13, 15 și 16 din Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2019, C 380, p. 1).
64 În speță, decizia de trimitere nu conține nicio explicație cu privire la motivele care au determinat instanța națională să ridice problema interpretării articolelor 101 și 102 TFUE coroborate cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu articolul 106 alineatul (1) TFUE. În special, această instanță nu prezintă motivele pentru care aceste dispoziții ar fi aplicabile în cauza principală și nici modul în care reglementarea națională în discuție în litigiul principal ar putea aduce atingere acestor dispoziții.
65 În aceste condiții, întrucât Curtea nu dispune de elementele necesare pentru a răspunde în mod util la a treia întrebare, trebuie să se constate că aceasta este inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
66 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:
Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică, în special articolul 1 literele (b) și (c), articolul 2 punctul 40, precum și articolul 3 din acest regulament, coroborat cu Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE
trebuie interpretat în sensul că:
– nu se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia este menținut un monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește piețele angro pentru ziua următoare și intrazilnică dacă acest monopol exista deja în acest stat membru la momentul intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2015/1222 al Comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unor linii directoare privind alocarea capacităților și gestionarea congestiilor, conform articolului 5 din acesta;
– nu se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia este menținut un monopol național legal al serviciilor de intermediere a ofertelor de vânzare și de cumpărare de energie electrică ce privește piața angro la termen, conformitatea unei astfel de reglementări cu dreptul Uniunii trebuind să fie apreciată în raport cu dispozițiile relevante ale dreptului primar al acestuia.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 2 martie 2023.
Grefier | | Președinte de cameră |
A. Calot Escobar | | E. Regan |