Language of document :

Acțiune introdusă la 27 martie 2009 - Al Shanfari/Consiliul şi Comisia

(Cauza T-121/09)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Thamer Al Shanfari (reprezentanți: P. Saini, QC, T. Nesbitt şi B. Kennelly, Barristers, A. Patel, N. Sheikh, şi K. Mehta, Solicitors)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Comunităţilor Europene

Concluziile reclamantului

Anularea Regulamentului (CE) nr. 314/2004 al Consiliului astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 77/2009 al Comisiei, în măsura în care se referă la reclamant şi

obligarea Consiliului şi a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 314/2004 al Consiliului1, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 77/2009 al Comisiei2 (denumit în continuare "regulamentul atacat"), toate activele reclamantului care se află în statele membre ale Uniunii Europene au fost îngheţate, fapt ce a avut ca urmare împiedicarea reclamantului de a desfăşura activităţi comerciale în interiorul Uniunii Europene iar reclamantul a fost considerat ca o persoană având legături cu regimul represiv din Zimbabwe şi fiind implicată în activităţi care aduc o atingere gravă democraţiei, respectului drepturilor omului şi statului de drept. În plus, reclamantului i s-a impus o interdicţie de călătorie în temeiul articolului 4 din Poziţia comună 2004/161/PESC a Consiliului3.

Reclamantul susţine că regulamentul atacat trebuie anulat pentru următoarele motive:

În primul rând, reclamantul susţine că regulamentul atacat este lipsit de un temei juridic corespunzător întrucât nici articolul 60 CE şi nici articolul 301 CE nu acordă Consiliului puterea de a îngheţa totalitatea activelor unei persoane care nu are nici o legătură cu Guvernul Zimbabwe.

În al doilea rând, potrivit afirmaţiilor reclamantului, regulamentul atacat încalcă obligaţia de motivare care se impune Consiliului şi Comisiei în temeiul articolului 253 CE, întrucât scurta menţiune ce se referă la reclamant în anexa III este în mod vădit insuficientă iar Poziţia comună a Consiliului prin care se impune reclamantului o interdicţie de călătorie nu oferă nicio precizare suplimentară.

În al treilea rând, reclamantul susţine că regulamentul atacat încalcă drepturile sale fundamentale prin faptul că se aduce atingere dreptului său la o protecţie juridică efectivă şi la un proces echitabil cât şi prin faptul că se aduce atingere într-o măsură disproporţionată dreptului său la folosinţa liniştită a proprietăţii.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 314/2004 al Consiliului din 19 februarie 2004 privind anumite măsuri restrictive împotriva Zimbabwe (JO 2004, L 55, p. 1, Ediţie specială, 18/vol. 2, p. 161).

2 - Regulamentul (CE) nr. 77/2009 al Comisiei din 26 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 314/2004 al Consiliului privind anumite măsuri restrictive împotriva Zimbabwe (JO 2009, L 23, p. 5).

3 - Poziția comună a Consiliului 2004/161/PESC din 19 februarie 2004 de reînnoire a măsurilor restrictive împotriva Zimbabwe (JO, L 50, p. 66, Ediţie specială, 18/vol. 2, p. 154).