HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

9 septembrie 2008(*)

„Directiva 91/414/CEE – Produse de uz fitosanitar – Substanța activă endosulfan – Retragerea autorizațiilor de introducere pe piață – Procedură de evaluare – Termene – Dreptul la apărare – Principiul proporționalității”

În cauza T‑75/06,

Bayer CropScience AG, cu sediul în Monheim am Rhein (Germania),

Makhteshim‑Agan Holding BV, cu sediul în Rotterdam (Țările de Jos),

Alfa Georgika Efodia AEVE, cu sediul în Atena (Grecia),

Aragonesas Agro, SA, cu sediul în Madrid (Spania),

reprezentate de C. Mereu și K. Van Maldegem, avocați,

reclamante,

susținute de

European Crop Protection Association (ECPA), cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de D. Waelbroeck și de N. Rampal, avocați,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnii B. Doherty și L. Parpala, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Regatul Spaniei, reprezentat de domnul J. Rodríguez Cárcamo, abogado del Estado,

intervenient,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2005/864/CE a Comisiei din 2 decembrie 2005 privind neînscrierea substanței endosulfan în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor acordate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă (JO L 317, p. 25, Ediție specială, 03/vol. 67, p. 180).

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a patra),

compus din domnii O. Czúcz (raportor), președinte, J. D. Cooke și doamna I. Labucka, judecători,

grefier: doamna C. Kristensen, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 februarie 2008,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

 Dispozițiile tratatului

1        Articolul 95 alineatul (3) CE prevede că, în formularea propunerilor către Consiliu privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative din statele membre, care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne în domeniul sănătății, securității, protecției mediului și protecției consumatorilor, Comisia pornește de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecție, ținând seama în special de orice evoluție nouă, întemeiată pe fapte științifice.

2        Articolul 152 alineatul (1) CE prevede că în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Comunității se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane.

 Directiva 91/414/CEE

3        Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30) stabilește regimul comunitar aplicabil autorizării și retragerii autorizației de introducere pe piață a produselor de uz fitosanitar.

4        Articolul 4 din Directiva 91/414 prevede că „statele membre se asigură că un produs fitosanitar este autorizat numai în condițiile în care […] substanțele sale active sunt menționate în anexa I”.

5        Condițiile cerute pentru înscrierea substanțelor active în anexa I sunt prevăzute la articolul 5 din Directiva 91/414:

„(1) Având în vedere stadiul cunoștințelor științifice și tehnice, o substanță activă este înscrisă în anexa I pentru o perioadă inițială care nu poate depăși zece ani în cazul în care se poate estima că produsele de uz fitosanitar care conțin această substanță activă vor îndeplini condițiile următoare:

(a)      reziduurile lor provenite în urma aplicării pe baza practicilor fitosanitare nu au efecte nocive asupra sănătății umane sau animale sau asupra apelor subterane sau influențe negative asupra mediului și, în măsura în care sunt semnificative din punct de vedere toxicologic sau al mediului, pot fi determinate prin metode utilizate în mod curent;

(b)      utilizarea lor în urma unei aplicări pe baza practicilor fitosanitare nu are efect nociv asupra sănătății umane sau animale sau influențe negative asupra mediului în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctele (iv) și (v).

(2) Pentru a include o substanță activă în anexa I trebuie să se țină seama în special de următoarele elemente:

(a)      dacă este cazul, de o doză zilnică admisă (DZA) pentru om;

(b)      de un nivel acceptabil de expunere a utilizatorului, dacă este necesar;

(c)      dacă este cazul, de o estimare a acțiunii și diseminării sale în mediu, precum și de orice incidență asupra speciilor care nu sunt vizate.

[…]”

6        Articolul 6 din Directiva 91/414/CEE prevede:

„(1) Înscrierea unei substanțe active în anexa I se decide în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

[...]

(2) Un stat membru care primește o cerere de includere a unei substanțe active în anexa I asigură trimiterea, fără întârziere, de către partea interesată, a dosarului considerat că îndeplinește cerințele din anexa II celorlalte state membre și Comisiei, însoțit de un dosar în conformitate cu anexa III privind cel puțin un preparat care conține această substanță activă. Comisia sesizează Comitetul fitosanitar permanent prevăzut la articolul 19 cu privire la examinarea dosarului.

(3) Fără a aduce atingere alineatului (4), la cererea unui stat membru și în termen de trei până la șase luni de la sesizarea comitetului menționat la articolul 19, se constată, în temeiul procedurii prevăzute la articolul 20, în cazul în care dosarul este prezentat în conformitate cu cerințele din anexele II și III.

(4) În cazul în care, din evaluarea dosarului menționat la alineatul (2), reiese că sunt necesare informații suplimentare, Comisia poate cere aceste informații solicitantului. Partea interesată sau reprezentantul său mandatat poate fi invitat de către Comisie să i se prezinte observațiile sale, în special dacă se are în vedere o decizie nefavorabilă.

[...]”

7        Substanțele active care nu sunt înscrise în anexa I la Directiva 91/414 pot beneficia, în anumite condiții, de un regim derogatoriu de tranziție. Astfel, articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 prevede că „un stat membru poate autoriza, de‑a lungul unei perioade de doisprezece ani de la data notificării prezentei directive, introducerea pe piață, pe teritoriul său, a produselor de uz fitosanitar care conțin substanțe active ce nu sunt menționate în anexa I și care se află deja pe piață la doi ani de la notificarea prezentei directive”. Această perioadă de doisprezece ani, care a expirat la 26 iulie 2003, a fost prorogată pentru anumite substanțe prin Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 al Comisiei din 20 noiembrie 2002 de prelungire a perioadei menționate la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 și privind neincluderea anumitor substanțe active în anexa I la respectiva directivă, precum și retragerea autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin aceste substanțe (JO L 319, p. 3, Ediție specială, 03/vol. 45, p. 144), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1335/2005 al Comisiei din 12 august 2005 (JO L 211, p. 6, Ediție specială, 03/vol. 65, p. 169), care modifică de asemenea Deciziile 2002/928/CE, 2004/129/CE, 2004/140/CE, 2004/247/CE și 2005/303/CE în ceea ce privește perioada prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 și menținerea utilizării anumitor substanțe care nu sunt enumerate în anexa I la directivă. Potrivit acestui regulament, perioada de doisprezece ani este prelungită până la 31 decembrie 2006 „în afară de cazul în care o decizie de a include sau de a nu include substanța active în anexa I la Directiva 91/414/CEE a fost adoptată sau urmează să fie adoptată înainte de data respectivă”.

8        În cursul acestei perioade tranzitorii, potrivit articolului 8 alineatul (2) din Directiva 91/414, substanțele active respective trebuie să facă obiectul unui program de examinare în temeiul căruia acestea pot fi înscrise în anexa I la Directiva 91/414 sau, dimpotrivă, nu pot fi înscrise în această anexă, dacă aceste substanțe nu îndeplinesc cerințele de securitate definite la articolul 5 din Directiva 91/414 sau dacă informațiile și datele solicitate pentru evaluare nu au fost prezentate în cursul perioadei prevăzute. Se precizează de asemenea că examinarea substanței active se derulează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19 din Directiva 91/414. Potrivit acestui articol, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 al Consiliului din 14 aprilie 2003 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a dispozițiilor privind comitetele care asistă Comisia în exercitarea competențelor de executare prevăzute de actele Consiliului adoptate în conformitate cu procedura de consultare (majoritate calificată) (JO L 122, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 126), Comisia este asistată de un comitet de reglementare, Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală (denumit în continuare „comitetul”).

 Regulamentul (CEE) nr. 3600/92

9        Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 (JO L 366, p. 10, Ediție specială, 03/vol. 11, p. 220) organizează procedura de evaluare a mai multor substanțe în vederea eventualei înscrieri a acestora în anexa I la Directiva 91/414. Printre substanțele avute în vedere se află endosulfanul.

10      Procedura instituită prin Regulamentul nr. 3600/92 debutează printr‑o notificare a interesului prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din acest regulament, potrivit căruia „[o]rice producător care dorește să asigure includerea unei substanțe active menționate în anexa I la directivă sau a oricăror săruri, esteri sau amine din anexa I la Directiva [91/414] notifică Comisia în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament”.

11      După examinarea notificării interesului, la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 3600/92 se prevede desemnarea unui stat membru raportor pentru fiecare substanță activă avută în vedere.

12      Odată ce a fost desemnat statul membru raportor, fiecărui autor al unei notificări îi revine obligația de a transmite, potrivit articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92, un „dosar rezumat” și un „dosar complet”, astfel cum acestea sunt definite la articolul 6 alineatele (2) și (3) din același regulament. Dosarul rezumat cuprinde, printre altele, o copie a notificării, informații referitoare la condițiile de utilizare recomandate, precum și rezumatele și rezultatele probelor referitoare la fiecare punct din anexei III la Directiva 91/414, relevante pentru estimarea criteriilor menționate la articolul 5 din directiva respectivă. Aceste informații privesc unul sau mai multe preparate care sunt reprezentative pentru condițiile de utilizare recomandate în cadrul înscrierii substanței active în anexa I la directivă. Dosarul complet conține protocoalele și rapoartele de studii complete referitoare la toate informațiile menționate anterior. În temeiul articolului 6 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost completat prin Regulamentul (CE) nr. 2266/2000 din 12 octombrie 2000 (JO L 259, p. 27, Ediție specială, 03/vol. 35, p. 57), „notificatorul trebuie să demonstreze că, pe baza informațiilor prezentate pentru unul sau mai multe preparate și pentru o gamă limitată de utilizări reprezentative, pot fi îndeplinite cerințele directivei [91/414] privind criteriile menționate la articolul 5”.

13      Transmiterea de către notificatori a dosarului rezumat și a dosarului complet către statul membru raportor se efectuează într‑un termen stabilit de către Comisie. În cazul endosulfanului, data limită pentru depunerea acestor dosare a fost stabilită la 30 aprilie 1995 prin Regulamentul (CE) nr. 933/94 al Comisiei din 27 aprilie 1994 de stabilire a listei substanțelor active din produsele fitosanitare și de desemnare a statelor membre raportoare pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3600/92 (JO L 107, p. 8, Ediție specială, 03/vol. 14, p. 252), apoi a fost prelungită până la 31 octombrie 1995, prin Regulamentul (CE) nr. 2230/95 al Comisiei din 21 septembrie 1995 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 933/94 (JO L 225, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 17, p. 258). Notificatorilor le revine, de asemenea, în aplicarea articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92, obligația de a transmite dosarul rezumat și dosarul complet experților din alte state membre acceptați de către Comisie, în vederea unei eventuale consultări ulterioare.

14      Statul membru raportor examinează apoi dosarul rezumat și dosarul complet și, în aplicarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 3600/92, „imediat după examinarea unui dosar, se asigură că notificatorii înaintează dosarul rezumat actualizat celorlalte state membre și Comisiei”. Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1199/97 al Comisiei din 27 iunie 1997 (JO L 170, p. 19, Ediție specială, 03/vol. 21, p. 229), prevede că de la începerea examinării sale „statul membru raportor poate invita autorii notificării să aducă ameliorări sau completări dosarelor lor” și „poate consulta experți din alte state membre sau poate cere informații științifice sau tehnice suplimentare acestora din urmă, pentru facilitarea evaluării”.

15      Un raport de evaluare a dosarelor depuse este apoi redactat și transmis Comisiei de către statul membru raportor într‑un termen de 12 luni de la primirea dosarelor, în aplicarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 3600/92. Acest raport trebuie să conțină, în special, o recomandare cu privire la oportunitatea înscrierii substanței active respective în anexa I la Directiva 91/414.

16      Articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1199/97, prevede că, după primirea dosarului rezumat și a raportului menționat la alineatul (1), Comisia încredințează comitetului misiunea de a examina dosarul și raportul respectiv. Înainte de a trimite comitetului dosarul și raportul, Comisia distribuie celorlalte state membre raportul statului membru raportor, spre informare. În plus, înainte ca dosarul și raportul să fie transmise comitetului, se poate organiza o consultare a unor experți din statele membre, iar Comisia îi poate de asemenea consulta pe unii sau pe toți notificatorii vizați cu privire la raport sau la anumite părți din raportul referitor la substanța activă respectivă.

17      Articolul 7 alineatul (3a) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost completat prin Regulamentul nr. 1199/97 prevede că, în urma acestei examinări, Comisia sesizează comitetul fie cu privire la un proiect de directivă cu scopul înscrierii substanței active în anexa I la Directiva 91/414, fie cu privire la un proiect de decizie adresat statelor membre privind retragerea autorizațiilor pentru produsele de uz fitosanitar care conțin substanța activă, fie cu privire la un proiect de decizie adresat statelor membre, care stabilește o astfel de retragere, reținând posibilitatea revizuirii înscrierii substanței active în anexa I la directiva respectivă după comunicarea unor testări suplimentare sau a unor informații complementare, fie, în sfârșit, cu privire la un proiect de decizie stabilind amânarea înscrierii substanței active în anexa I la directiva respectivă până la comunicarea rezultatelor unor testări suplimentare sau a unor informații complementare.

18      Cu toate acestea, articolul 7 alineatul (4) primul paragraf prima liniuță din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost completat prin Regulamentul nr. 2266/2000, prevede că în ipoteza în care la sfârșitul examinării comitetului rezultă că sunt necesare rezultatele anumitor probe suplimentare sau informații suplimentare, Comisia stabilește termenul în care trebuie transmise aceste rezultate au informații. Acest articol prevede:

„Acest termen este 25 mai 2002, cu excepția cazului în care Comisia stabilește un termen anticipat pentru o anumită substanță activă, exceptând rezultatele studiilor pe termen lung, identificate ca fiind necesare de către statul membru raportor și de Comisie, în timpul examinării dosarului și pentru care nu se prevede finalizarea în termenul stabilit, sub rezerva ca informațiile prezentate să cuprindă dovezi că aceste studii au fost demarate și că rezultatele lor sunt prezentate înainte de 25 mai 2003. În cazuri excepționale, în cazul în care nu a fost posibil ca statul membru raportor și Comisia să identifice astfel de studii înainte de 25 mai 2001, se poate stabili o dată alternativă pentru finalizarea studiilor, sub rezerva ca notificatorul să furnizeze statului membru raportor dovada că studiile au demarat în termen de trei luni de la cererea de efectuare a studiilor pe baza unui protocol și a unui raport intermediar al studiului prezentat înainte de 25 mai 2002.”

19      Articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost completat prin Regulamentul nr. 2266/2000, prevede de asemenea că:

„[…] [N]u se acceptă prezentarea unor studii noi. Statul membru raportor, cu acordul Comisiei, le poate cere notificatorilor să prezinte date suplimentare, necesare clarificării dosarului. Statul membru raportor informează imediat Comisia, în ceea ce privește substanțele active pentru care nu s‑au prezentat rezultatele sau informațiile menționate la prima liniuță, în termenul stabilit. Comisia decide, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) ultimul paragraf din directivă, neincluderea în anexa I la Directiva [91/414] a acestor substanțe active, menționând motivele neincluderii […]”

20      Articolul 7 alineatul (5) din Regulamentul nr. 3600/92 prevede că „Comisia înaintează comitetului un proiect de decizie care să prevadă ca respectiva substanță activă să fie inclusă în anexa I, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alineatul (2) ultimul paragraf din Directiva [91/414] atunci când […] statul membru raportor a informat Comisia că rezultatele menționate la alineatul (4) prima liniuță nu au fost depuse în termenul stabilit”.

21      Potrivit articolului 8 din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2266/2000, după primirea rezultatelor probelor suplimentare sau a informațiilor suplimentare, statul membru raportor trebuie să le examineze, să se asigure că aceste rezultate sau informații sunt trimise de notificator altor state membre, precum și Comisiei și să transmită, într‑un termen de cel mult șase luni de la primirea acestor rezultate sau informații, evaluarea pe care o face dosarului, sub forma unui addendum la raportul de evaluare prezentat deja Comisiei, însoțită de o recomandare privind înscrierea sau neînscrierea substanței active în anexa I la Directiva 91/414.

22      În aplicarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2266/2000, odată ce Comisia a primit raportul stabilit de statul membru raportor, aceasta îl transmite comitetului spre examinare. Acest articol prevede că „[î]nainte de înaintarea dosarului și a raportului către Comitet, Comisia distribuie spre informare în statele membre raportul raportorului și poate organiza o consultare a experților din unul sau mai multe state membre”. Totodată, „Comisia îi poate consulta pe unul sau pe toți notificatorii de substanțe active, în ceea ce privește raportul sau părți ale acestuia, în legătură cu substanța activă relevantă”, precizând că „statul membru raportor asigură asistența tehnică și științifică necesară”. La sfârșitul examinării de către comitet, Comisia îi prezintă un proiect de decizie privind înscrierea sau neînscrierea substanței în anexa I la Directiva 91/414.

 Istoricul cauzei

 Procedura de evaluare

23      Endosulfanul este o substanță activă utilizată în special la fabricarea pesticidelor. Acesta acționează ca o otravă în contact cu o mare varietate de insecte și acarieni de pe numeroase culturi, printre care bumbacul și numeroase varietăți de fructe și legume.

24      Bayer CropScience AG, Makhteshim‑Agan Holding BV, Alfa Georgika Efodia AEVE și Aragonesas Agro SA, reclamantele, sunt societăți având, printre altele, ca obiect de activitate producția și comercializarea de endosulfan și de produse de uz fitosanitar pe bază de endosulfan.

25      În aplicarea Regulamentului nr. 933/94, Regatul Spaniei a fost desemnat ca stat membru raportor însărcinat cu examinarea endosulfanului. Din anexa 3 la regulament rezultă că acest stat membru a desemnat în calitate de autoritate competentă pentru această misiune, conform articolului 3 din Regulamentul nr. 3600/92, Ministerul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației din Spania, (denumit în continuare „MAPA”). MAPA a încredințat Instituto Nacional de Investigacíon y Tecnologia Agraria y Alimentaria (Institutul Național de Investigare și de Tehnologie Agricolă și Alimentară, denumit în continuare „INIA”) realizarea rapoartelor de evaluare referitoare la substanțele active în vederea înscrierii lor în anexa I la Directiva 91/414. În consecință, INIA a fost însărcinat să elaboreze proiectul de raport de evaluare pentru endosulfan și a participat la dezbaterile dintre experți, organizate de către Comisie.

26      Înainte de data limită de 31 octombrie 1995, numai Makhteshim Agan International Coordination Center și AgrEvo GmbH, denumite ulterior Bayer CropScience, au înaintat Regatului Spaniei, dosare cu privire la endosulfan, în sensul articolului 6 din Regulamentul nr. 3600/92. Makhteshim Agan International Coordination Center și AgrEvo și‑au regrupat eforturile în interiorul unui grup de lucru denumit „grup de lucru endosulfan” (denumit în continuare „grupul de lucru”).

27      Pe parcursul lunii februarie 2000, Regatul Spaniei a adresat Comisiei un proiect de raport de evaluare privind endosulfanul, care ulterior a fost trimis de către Comisie statelor membre și AgrEvo, în calitate de reprezentant al grupului de lucru. Un anteproiect al acestui raport fusese trimis cu câteva luni înainte grupului de lucru. În proiectul raportului de evaluare, Regatul Spaniei a concluzionat că decizia asupra înscrierii endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 ar trebui să fie amânată până la primirea și examinarea informațiilor suplimentare identificate în proiectul de raport de evaluare.

28      Din luna ianuarie până în luna iulie 2001 au avut loc mai multe reuniuni ale experților din mai multe state membre pentru a examina proiectul de raport de evaluare și comentariile pe care acesta le‑a suscitat în cadrul procesului de evaluare de către experți din alte state membre, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3600/92, în temeiul căruia Comisia, în colaborare cu autoritățile naționale competente, a creat un cadru de discuții pentru a îndeplini acest tip de evaluări, denumit European Comission Co‑ordination (ECCO). Membrii grupului de lucru au participat la aceste discuții.

29      La 27 iunie 2001, raportul redactat în urma acestei examinări a fost distribuit statelor membre și, la 25 august 2001, grupului de lucru, în vederea obținerii de comentarii și explicații suplimentare.

30      Constatând că erau necesare anumite informații suplimentare pentru examinarea endosulfanului, Comisia a adoptat, la 21 noiembrie 2001, Decizia 2001/810/CE privind decizia asupra posibilei includeri a anumitor substanțe active în anexa I la Directiva 91/414 (JO L 305, p. 32, Ediție specială, 03/vol. 39, p. 258) și a prelungit până la 25 mai 2002 data limită pentru prezentarea de date noi privind endosulfanul și până la 31 mai 2003 data limită pentru anumite studii pe termen lung, termene scadente similare celor stabilite la articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 3600/92.

31      În mai 2002, grupul de lucru a prezentat date noi conform calendarului prevăzut prin Decizia 2001/810. În iulie 2002 acesta a început discuții cu Regatul Spaniei privind posibilitatea de a notifica studii referitoare la o formulă diferită de endosulfan. Formula notificată inițial era sub formă de pudră solubilă (WP) sau de concentrat emulsionabil (EC), în timp ce noul produs se prezenta sub formă de suspensie capsule (CS). Potrivit grupului de lucru această nouă formulă putea înlătura anumite rezerve pe care Regatul Spaniei le‑a exprimat deja. În timpul unei reuniuni care s‑a desfășurat la 17 iulie 2002, reprezentanții Regatului Spaniei au declarat că nu pot accepta acest nou dosar, sugerând în același timp reclamantelor să solicite acordul informal al Comisiei asupra acestui subiect. Reclamantele nu au obținut acest acord.

32      În mai 2003, reclamantele au depus studiile pe termen lung menționate în Decizia 2001/810, adăugând anumite date noi, și anume un dosar nou conform anexei III la Directiva 91/414 (a se vedea punctul 6 de mai sus) referitor la formula CS (denumit în continuare „dosarul CS”).

33      La 22 ianuarie 2004 a avut loc o reuniune între grupul de lucru și autoritățile spaniole în cursul căreia un expert din domeniul mediului și al ecotoxicologiei a împărtășit câteva dintre motivele sale de preocupare privind endosulfanul.

34      La 26 ianuarie 2004, grupul de lucru a primit din partea Regatului Spaniei raportul privind evaluarea datelor prezentate de către grupul de lucru în cursul lunii mai 2002 și a lunii mai 2003 ca o completare la raportul de evaluare și o versiune actualizată a tabelelor de evaluare.

35      La 17 mai 2004, a avut loc o reuniune tripartită la care au participat Comisia, Regatul Spaniei și grupul de lucru, în aplicarea articolului 6 alineatul (4) din Directiva 91/414. Cu ocazia acestei reuniuni, Comisia a prezentat problemele ridicate de endosulfan și a indicat că intenționează să propună comitetului să nu înscrie endosulfanul în anexa I la Directiva 91/414. Pe de altă parte, Comisia a invitat grupul de lucru să își prezinte comentariile înainte de 21 iunie 2004, precizând totodată că nu putea fi acceptat niciun studiu nou în susținerea argumentării sale, termenul scadent de 31 mai 2003 fiind deja depășit.

36      La 25 iunie 2004, reprezentanții grupului de lucru au adresat un mesaj electronic Comisiei pentru a contesta modul în care s‑a realizat evaluarea endosulfanului și pentru a obține autorizarea de a depune anumite explicații tehnice suplimentare și au prezentat argumente suplimentare, dar și studii noi.

37      Prin scrisoarea din 12 iulie 2004, Comisia a cerut statului membru raportor să nu ia în considerare studiile noi depuse de către grupul de lucru. O copie a acestei scrisori a fost transmisă grupului de lucru.

38      La 24 septembrie 2004, grupul de lucru a transmis o scrisoare Comisiei solicitându‑i, în esență, să transmită examinarea endosulfanului către statul membru raportor cu indicația de a examina toate datele relevante și pentru a o pune în întârziere cu privire la definirea poziției sale într‑un termen de 60 de zile.

39      Prin scrisoarea din 26 noiembrie 2004, Comisia a răspuns că pregătește o propunere de decizie de neînscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 și că are intenția de a supune acest proiect comitetului cu ocazia primei sale reuniuni din anul 2005. Comisia a indicat de asemenea că, în scrisoarea sa din 12 iulie 2004 a amintit procedura prevăzută prin Regulamentul nr. 3600/92, precum și termenele prevăzute pentru finalizarea examinării substanțelor avute în vedere de acest regulament.

40      Prin cererea introductivă înregistrată la grefa Tribunalului la 31 ianuarie 2005, reclamantele au introdus o acțiune în constatarea abținerii de a acționa (cauza T‑34/05, Bayer CropScience și alții/Comisia).

41      Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 31 ianuarie 2005, Makhteshim‑Agan Holding, Aragonesas Agro și Alfa Georgika Efodia au introdus o cerere având ca obiect dispunerea anumitor măsuri provizorii privind evaluarea endosulfanului în vederea eventualei înscrieri a acestuia în anexa I la Directiva 91/414.

42      Prin Ordonanța din 27 aprilie 2005, președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii.

43      Prin Ordonanța din 6 septembrie 2006, Camera a treia a Tribunalului a decis că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii în constatarea abținerii de a acționa, având în vedere adoptarea de către Comisie a Deciziei 2005/864/CE din 2 decembrie 2005 privind neînscrierea substanței endosulfan în anexa I la Directiva 91/414 și retragerea autorizațiilor acordate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă (JO L 317, p. 25, Ediție specială, 03/vol. 67, p. 180, denumită în continuare „decizia atacată”).

 Decizia atacată

44      În decizia atacată Comisia a concluzionat că criteriile de înscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 nu sunt îndeplinite. Prin urmare, aceasta precizează la articolul 1 din decizia respectivă că endosulfanul nu este înscris ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414. Comisia rezumă în considerentul (8) al deciziei atacate motivele acestei neînscrieri:

„La evaluarea acestei substanțe active, au fost identificate mai multe motive de îngrijorare, în special în ceea ce privește evoluția și comportamentul acesteia în mediu, dat fiind că nu sunt clare căile de degradare a substanței active și că au fost descoperiți metaboliți necunoscuți în cursul studiilor asupra degradării în sol, degradării în apă/sedimente și în «mesocosm». Din punct de vedere al ecotoxicității, persistă numeroase motive de preocupare, dat fiind că informațiile disponibile nu permit un studiu satisfăcător asupra riscului pe termen lung determinat în special de prezența metaboliților menționați anterior. De asemenea, studiul asupra expunerii operatorilor în interior cu ajutorul informațiilor existente a fost considerat insuficient. De altfel, endosulfanul este volatil, principalul său metabolit este persistent și a fost descoperit în rezultatele supravegherii unor regiuni în care substanța nu a fost utilizată. În consecință, aceste probleme nefiind soluționate, rezultă din evaluările efectuate că informațiile prezentate nu sunt suficiente pentru a demonstra că, în condițiile de utilizare propuse, produsele fitosanitare care conțin endosulfan îndeplinesc, în general, cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414 […]”

45      În temeiul articolului 2 din decizia atacată, statele membre trebuie să se asigure că autorizațiile pentru produsele de uz fitosanitar care conțin substanța activă endosulfan sunt retrase înainte de 2 iunie 2006, că, începând cu 3 decembrie 2005, nu se acordă sau nu se reînnoiește nicio autorizație pentru produse de uz fitosanitar care conțin endosulfan și că sunt indicate condițiile în care pentru câteva utilizări specifice, anumite state membre pot menține în vigoare autorizațiile pentru produsele de uz fitosanitar care conțin endosulfan până la 30 iunie 2007.

46      În temeiul articolului 3 din decizia atacată un stat membru poate acorda deținătorului unei autorizații o perioadă de grație care expiră, pentru utilizările pentru care autorizația trebuie retrasă la 2 iunie 2006, până la 2 iunie 2007 și, pentru utilizările pentru care autorizațiile trebuie retrase începând cu 30 iunie 2007, până la 31 decembrie 2007.

47      În considerentul (14) al deciziei atacate, Comisia indică faptul că decizia respectivă nu aduce atingere prezentării unei cereri pentru endosulfan, în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414 în vederea unei eventuale înscrieri în anexa I la directiva menționată.

48      Articolul 4 din decizia atacată prevede că aceasta se adresează statelor membre.

 Procedura și concluziile părților

49      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 februarie 2006, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

50      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 18 mai 2006, Regatul Spaniei a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanța din 30 iunie 2006, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis cererea de intervenție.

51      Prin actul depus la grefă la 12 iunie 2006, European Crop Protection Association (ECPA) a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamantei. Această cerere a fost admisă prin Ordonanța președintelui Camerei a patra a Tribunalului din 19 octombrie 2006. ECPA a depus memoriul în intervenție, iar celelalte părți și‑au depus observațiile cu privire la acesta în termenele stabilite.

52      La 14 iunie 2006, reclamantele au formulat o cerere de măsuri de organizare a procedurii privind, în esență, înfățișarea și ascultarea anumitor persoane care au fost implicate în procedura de evaluare pentru statul membru raportor și desemnarea unui expert pentru a răspunde anumitor întrebări pe care acestea le‑au adresat. Celelalte părți au depus observațiile lor cu privire la această cerere în termenele stabilite.

53      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Tribunalul a invitat reclamantele, Comisia și Regatul Spaniei, la 24 octombrie 2007, să răspundă la întrebările scrise, dispoziție căreia acestea s‑au conformat în termenul stabilit.

54      Pledoariile părților au fost audiate în cadrul ședinței din 12 februarie 2008.

55      Reclamantele, susținute de ECPA, au solicitat Tribunalului:

–        declararea cererii ca admisibilă și întemeiată sau, în subsidiar, pronunțarea asupra admisibilității o dată cu fondul;

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

56      Comisia, susținută de Regatul Spaniei, a solicitat Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau neîntemeiată;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la admisibilitate

57      Fără a invoca totuși o excepție de inadmisibilitate, Comisia, susținută de Regatul Spaniei, pe de o parte, exprimă rezerve cu privire la interesul reclamantelor de a exercita acțiunea și, pe de altă parte, contestă calitatea procesuală activă a unora dintre acestea.

 Cu privire la interesul de a exercita acțiunea

 Argumentele părților

58      Potrivit Comisiei, anularea deciziei atacate nu ar pune în mod obligatoriu reclamantele într‑o poziție mai favorabilă. Autorizația de introducere pe piață a endosulfanului ar fi menținută în așteptarea evaluării sale în temeiul dispozițiilor tranzitorii ale articolului 8 alineatul (2) din Directiva 91/414. Această perioadă de examinare ar expira la 31 decembrie 2006. În cazul în care decizia atacată ar fi anulată, hotărârea ar fi ulterioară acestei date. În această ipoteză, Comisia ar trebui să ia măsurile impuse de executarea hotărârii conform articolului 233 CE, însă la încheierea perioadei tranzitorii nu ar mai exista un temei juridic evident pentru autorizarea menținerii endosulfanului pe piață în așteptarea unei noi evaluări. Dosarul reclamantelor ar trebui, așadar, să facă mai degrabă obiectul unei evaluări conform articolului 6 din Directiva 91/414 decât în cadrul programului de examinare. Dat fiind că reclamantele sunt libere să notifice endosulfanul în temeiul respectivului articol 6, chiar și atunci când cauza de față este pendinte, Comisia apreciază că anularea deciziei atacate nu ar ameliora situația lor decât în măsura în care hotărârea ar putea să dea indicații cu privire la procedurile și criteriile de evaluare.

59      Reclamantele contestă argumentele Comisiei.

 Aprecierea Tribunalului

60      Trebuie să se arate că, din nou, Comisia pune în discuție interesul reclamantelor de a exercita acțiunea. Cel puțin, ea pare să invoce că acestea și‑au pierdut interesul de a exercita acțiunea pe parcursul procesului, în special începând cu 31 decembrie 2006, data la care a luat sfârșit perioada tranzitorie prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414, astfel cum a fost modificată. Comisia pare să pretindă că, începând cu această dată, pe de o parte, produsele reclamantelor nu mai beneficiau de o autorizație de introducere pe piață, dar că acestea puteau să notifice atunci substanțele lor active în temeiul articolului 6 din Directiva 91/414, care descrie procedura de notificare și de înscriere a substanțelor active în afara regimului tranzitoriu al articolului 8 alineatul (2) din respectiva directivă, prevăzută pentru substanțele active pentru care produse de uz fitosanitar erau deja pe piață la doi ani după notificarea directivei, și că, pe de altă parte, nu mai exista temei juridic evident, altul decât articolul 6, pentru a evalua endosulfanul, deoarece perioada de evaluare a regimului tranzitoriu prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 expirase. Reclamantele ar fi putut obține, așadar, același rezultat final, și anume examinarea datelor suplimentare pe care le dețin, atât în temeiul articolului 6 din Directiva 91/414, cât și prin intermediul acțiunii lor în anulare.

61      Tribunalul constată că decizia atacată, prin prevederea neînscrierii endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 și prin impunerea retragerii de către statele membre a autorizațiilor produselor de uz fitosanitar care conțin endosulfan, este un act cauzator de prejudiciu a cărui anulare ar procura un avantaj reclamantelor, producătorilor și vânzătorilor de produse de uz fitosanitar pe bază de endosulfan. Interesul reclamantelor de a exercita acțiunea în momentul introducerii acțiunii era, așadar, născut și actual.

62      Pe de altă parte, contrar a ceea ce pare să argumenteze Comisia, nici încheierea perioadei tranzitorii, nici existența procedurii de notificare prevăzute la articolul 6 din Directiva 91/414 nu afectează existența continuă a respectivului interes de a exercita acțiunea.

63      În ceea ce privește pretinsa imposibilitate a Comisiei de a lua o nouă decizie în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 în executarea unei eventuale hotărâri de anulare, aceasta nu afectează interesul reclamantelor de a exercita acțiunea. Astfel, în conformitate cu articolul 233 primul paragraf CE, Comisia este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii de anulare. În prezența unei astfel de anulări, cu efectul retroactiv aferent, Comisia ar trebui să ia din nou o decizie pe baza dosarului notificat, vizat de această anulare, și ar trebui să se pronunțe plasându‑se la data notificării [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 2 mai 2006 O2 (Germania)/Comisia, T‑328/03, Rec., p. II‑1231, punctul 48]. Faptul că a existat o oarecare modificare în reglementarea care a stat la baza deciziei atacate ulterior adoptării acesteia nu este, prin urmare, relevant pentru a hotărî că este oportun ca reclamantele să invoce motivele lor cu privire la procedura desfășurată și la rezultatele obținute sub regimul în vigoare la momentul faptelor.

64      Rezultă că argumentul întemeiat pe faptul că, în urma unei hotărâri de anulare, Comisia ar fi trebuit să evalueze endosulfanul potrivit procedurii prevăzute la articolul 6 din Directiva 91/414/CEE este inoperant. În orice caz, nu poate fi contestat că posibilitatea reclamantelor de a proceda la o nouă notificare a endosulfanului în temeiul articolului 6 din Directiva 91/414, posibilitate la care decizia atacată face trimitere în mod explicit în considerentul (14), este pentru ele o soluție mai puțin avantajoasă decât o eventuală reluare, după o hotărâre de anulare, a primei proceduri de evaluare de la momentul la care a intervenit o eventuală ilegalitate, astfel încât posibilitatea menționată a reclamantelor de a obține examinarea endosulfanului prin declanșarea unei noi proceduri pe un alt temei juridic nu afectează interesul acestora ca Tribunalul să se pronunțe cu privire la validitatea primei proceduri.

65      Prin urmare, reclamantele au interesul ca Tribunalul să se pronunțe cu privire la motivele prezentate împotriva deciziei atacate.

 Cu privire la calitatea procesuală activă

 Argumentele părților

66      Comisia admite că decizia atacată vizează în mod individual societatea Bayer CropScience, întrucât aceasta a participat la procedura administrativă. Comisia contestă totuși că celelalte reclamante au participat la procedura respectivă și, în consecință, că se poate considera că ele sunt vizate în mod individual prin decizia atacată.

67      Potrivit reclamantelor, decizia atacată le vizează în mod individual pe fiecare dintre ele.

 Aprecierea Tribunalului

68      Trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, atunci când este vorba despre stabilirea admisibilității uneia și aceleiași acțiuni introduse de mai mulți reclamanți și când acțiunea este admisibilă în privința unuia dintre aceștia, nu mai trebuie examinată calitatea activă a celorlalți reclamanți (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctul 31, Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2002, Diputación Foral de Álava și alții/Comisia, T‑127/99, T‑129/99 și T‑148/99, Rec., p. II‑1275, punctul 52, și Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2003, Verband der freien Rohrwerke și alții/Comisia, T‑374/00, Rec., p. II‑2275, punctul 57).

69      Având în vedere faptul că, precum recunoaște însăși Comisia, prima reclamantă, Bayer Cropscience, este vizată în mod direct și individual prin decizia atacată, nu este, așadar, necesar să se examineze calitatea procesuală activă a celorlalte reclamante pentru a hotărî în sensul admisibilității acțiunii.

70      Din toate cele arătate mai sus rezultă că acțiunea este admisibilă.

 Cu privire la fond

71      În susținerea acțiunii reclamantele prezintă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe vicii de procedură, pe caracterul inechitabil al procedurii de evaluare, precum și pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea, pe de parte, a articolului 95 alineatul (3) CE (primul aspect) și, pe de altă parte, a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 (al doilea aspect). Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea anumitor principii generale ale dreptului comunitar. Tribunalul apreciază că este util să examineze împreună primul motiv și al doilea aspect al celui de al doilea motiv.

 Cu privire la primul motiv întemeiat pe vicii de procedură, pe caracterul inechitabil al procedurii de evaluare, precum și pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414

72      În cadrul primului motiv, reclamantele invocă mai multe critici privind, în special, faptul că decizia atacată se întemeiază pe alte criterii decât cele specificate în Directiva 91/414, faptul că aprecierea endosulfanului este incompletă și întemeiată pe o utilizare selectivă a datelor prezentate de acestea, pe o aplicare retroactivă a noilor linii directoare și a noilor criterii stabilite de către Comisie după notificarea și prezentarea datelor, pe refuzul Comisiei de a le da consultanță și de a se pune de acord în contextul modificării criteriilor și a politicii de evaluare și pe refuzul, prezentat la sfârșitul procedurii de evaluare, de a examina datele noi transmise ca răspuns direct la aplicarea de către Comisie a noilor criterii și/sau a noilor linii directoare referitoare la evaluare.

73      Aceste critici se raportează, în esență, la șapte probleme privind în primul rând metabolitul necunoscut, în al doilea rând dosarul CS, în al treilea rând expunerea operatorului în interior, în al patrulea rând bunele practici agricole (BPA) revizuite, în al cincilea rând clasificarea endosulfanului ca poluant organic persistent (POP) și substanță persistentă, bioacumulabilă și toxică (PBT), în al șaselea rând utilizarea în sere și în al șaptelea rând întârzierea cauzată de statul membru raportor și de către Comisie în procedura de evaluare. Aceste probleme vor fi examinate la punctele 96-206 care urmează.

74      Câteva din cele șapte probleme menționate mai sus, precum și criticile prezentate în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414, privesc problema dreptului Comisiei de a refuza să examineze anumite date sau studii despre care se susține că au fost prezentate în afara termenului. Tribunalul apreciază ca fiind util să examineze mai întâi problema aplicabilității termenelor procedurale pentru prezentarea de studii, dat fiind că articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 prevede că decizia de înscriere a unei substanțe active în anexa I la directiva respectivă trebuie să se facă „având în vedere stadiul cunoștințelor științifice și tehnice”, deoarece aceasta privește cadrul general de apreciere a speței.

 Cu privire la întrebarea introductivă a aplicării termenelor procedurale și a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414

–       Argumentele părților

75      Reclamantele susținute de ECPA reproșează Comisiei, în esență, că a luat decizia de neînscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 din cauza rezervelor cu privire la caracterul inofensiv al acestuia întemeiat pe o insuficiență a informațiilor la o anumită dată înainte de sfârșitul perioadei de tranziție. Or, în opinia reclamantelor, articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414, potrivit căruia anumite decizii trebuie să aibă în vedere stadiul cunoștințelor științifice și tehnice, implică faptul că toate datele pe care le‑au furnizat înainte de sfârșitul procesului de evaluare trebuie să fie luate în considerare. Neprelungirea termenelor pentru prezentarea de studii în speță ar constitui o eroare evidentă de apreciere având în vedere faptul că reclamantele ar fi fost împiedicate să respecte termenele legale din cauza comportamentului Comisiei și al Regatului Spaniei. În susținerea argumentelor lor, reclamantele invocă Hotărârea Curții din 18 iulie 2007, Industrias Químicas del Vallés/Comisia (C‑326/05 P, Rep., p. I‑6557, denumită în continuare „Hotărârea IQV”).

76      Comisia susținută de Regatul Spaniei consideră că articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 trebuie interpretat în lumina obiectivului general de introducere pe piață a produselor de uz fitosanitar și a sistemului creat în acest scop. Evaluarea produselor de uz fitosanitar ar servi la ameliorarea producției agricole, dar și la protejarea sănătății și a mediului. Potrivit Comisiei, procedurile de evaluare trebuie să permită o examinare foarte aprofundată și să garanteze în același timp că deciziile sunt luate într‑un termen rezonabil. În sfârșit, acestea ar trebui să asigure egalitatea de tratament între întreprinderile care au notificat substanțe active, ținând seama, de asemenea, de caracteristicile proprii diferitelor substanțe. Interpretarea extensivă a articolului respectiv de către reclamante ar conduce la un scenariu care ar paraliza ansamblul sistemului de introducere pe piață a produselor de uz fitosanitar, ceea ce ar fi contrar obiectivelor Directivei 91/414. Pe de altă parte, Hotărârea IQV, punctul 75 de mai sus, ar privi un caz particular și nu ar fi relevantă pentru soluționarea litigiului în speță.

–       Aprecierea Tribunalului

77      Reclamantele invocă obligația Comisiei de a lua în considerare anumite date și studii prezentate de ele în afara termenului, ceea ce înseamnă a susține, în esență, că ele ar fi trebuit să beneficieze de o prelungire a termenelor procedurale sau că ar fi trebuit să li se acorde noi termene.

78      Trebuie amintit că există norme administrative precise privind durata procedurii generale de evaluare a substanțelor active și privind termenele de prezentare a unui dosar complet și a informațiilor suplimentare. Astfel, Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2266/2000, precum și Decizia 2001/810 prevedeau că aceste din urmă termene urmau să expire pentru endosulfan la 25 mai 2002, în ceea ce privește pregătirea studiilor și a datelor suplimentare, și la 31 mai 2003, în ceea ce privește studiile pe termen lung. Legalitatea acestor dispoziții nu este repusă în discuție în speță.

79      De asemenea, trebuie să se arate că din articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 3600/92 (a se vedea punctul 18 de mai sus) rezultă posibilitatea Comisiei de a prelungi termenul pentru studiile pe termen lung numai în cazuri excepționale, și anume atunci când statul membru raportor și Comisia nu au putut identifica, înainte de 25 mai 2001, studiile pe termen lung considerate necesare pentru examinarea dosarului. În plus notificatorul trebuie să furnizeze statului membru raportor dovada că astfel de studii au demarat în termen de trei luni de la cererea efectuării lor și trebuie să furnizeze un protocol, precum și un raport intermediar al studiului înainte de 25 mai 2002. Or, acesta nu era cazul în speță, pentru că datele și studiile în litigiu nu priveau studii pe termen lung solicitate de către evaluatori.

80      În pofida acestui cadru normativ clar, ținând seama de cazul în speță, trebuie să se examineze împrejurările în care ar fi putut exista o obligație pentru Comisie de a acorda o prelungire a termenelor, mai ales având în vedere că perioada tranzitorie pentru autorizarea introducerii pe piață a endosulfanului trebuia să se încheie în principiu în iulie 2003, dar a fost prelungită în 2002 până la 31 decembrie 2005 și, în final, în 2005, până la 31 decembrie 2006 (a se vedea punctul 7 de mai sus), cu excepția cazului în care o decizie de înscriere sau de neînscriere a substanței active în anexa I la Directiva 91/414 nu a fost adoptată înaintea acestei date.

81      În această privință, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cel de al cincilea, al șaselea și al nouălea considerent ale acesteia, Directiva 91/414 urmărește eliminarea obstacolelor din calea schimburilor intracomunitare de produse de uz fitosanitar, menținând, în același timp, un nivel ridicat de protecție a mediului, precum și a sănătății umane și animale (Hotărârea Curții din 14 septembrie 2006, Stichting Zuid‑Hollandse Milieufederatie, C‑138/05, Rec., p. I‑8339, punctul 43).

82      În acest cadru, trebuie să îi fie recunoscută Comisiei o largă putere de apreciere pentru a putea urmări în mod eficient obiectivul care îi este stabilit și ținând cont de evaluările tehnice complexe pe care trebuie să le realizeze (Hotărârea IQV, punctul 75 de mai sus, punctul 75). Competența de a acorda o prelungire a termenelor se aseamănă cu o putere de apreciere care depinde de împrejurările speței.

83      Exercitarea acestei puteri nu este totuși sustrasă controlului jurisdicțional. Într‑adevăr, astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, în cadrul acestui control, instanța comunitară trebuie să verifice respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a faptelor reținute de către Comisie, lipsa unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a unui abuz de putere (Hotărârea Curții din 25 ianuarie 1979, Racke, 98/78, Rec., p. 69, punctul 5, și Hotărârea Curții din 22 octombrie 1991, Nölle, C‑16/90, Rec., p. I‑5163, punctul 12).

84      În special atunci când o parte invocă o eroare vădită de apreciere pe care ar fi săvârșit‑o instituția competentă, instanța comunitară trebuie să controleze dacă această instituție a examinat, cu atenție și imparțialitate, toate elementele relevante ale cazului, elemente pe care se bazează concluziile care sunt desprinse (Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, Rec., p. I‑5469, punctul 14).

85      De asemenea, trebuie amintit că din articolul 6 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost completat prin Regulamentul nr. 2266/2000, rezultă că notificatorul este cel care trebuie să facă dovada că, pe baza informațiilor prezentate pentru unul sau mai multe preparate care corespund unei serii limitate de utilizări reprezentative, cerințele Directivei 91/414 sunt îndeplinite în ceea ce privește criteriile prevăzute la articolul 5 din directiva respectivă. Sarcina probei caracterului inofensiv al substanței active revine, așadar, notificatorului, fapt necontestat, de altfel, de către reclamante.

86      În plus, este evident că o prelungire nedefinită a termenului de evaluare a unei substanțe active ar fi contrară obiectivului urmărit prin Directiva 91/414 care constă în garantarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății oamenilor și animalelor.

87      Cât privește invocarea Hotărârii IQV, punctul 75 de mai sus, trebuie să se precizeze că, în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre este vorba despre o situație de fapt specială, diferită de cea din speță, în măsura în care decizia de refuz al înscrierii în anexa I la Directiva 91/414 a substanței active în discuție în această cauză a fost luată în absența totală a evaluării, întrucât nu a fost prezentat un dosar inițial complet. Litigiul privea, așadar, problema referitoare la termenul aplicabil pentru prezentarea unui dosar de notificare complet. Or, în speță decizia de neînscriere a fost luată la sfârșitul unui proces de evaluare fundamentat în special pe o notificare inițială considerată completă, pe un proiect de raport de evaluare, pe o consultare a experților din statele membre și pe posibilitatea oferită grupului de lucru de a prezenta argumente și studii suplimentare pentru a răspunde rezervelor exprimate de statul membru raportor în proiectul de raport de evaluare și pe parcursul procesului de consultare a experților din statele membre.

88      În pofida situației de fapt extrem de diferite a cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea IQV, punctul 75 de mai sus, în raport cu cazul din speță, trebuie să se arate că, după ce a recunoscut existența unei largi puteri de apreciere Comisiei în exercitarea competențelor sale în cadrul Directivei 91/414, Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a acorda în favoarea Industrias Químicas del Vallés SA (denumită în continuare „IQV”) o prelungire a termenului stabilit pentru prezentarea unui dosar inițial complet, Comisia a comis o eroare vădită de apreciere, pentru că, pe de o parte, imposibilitatea IQV de a respecta termenele respective era datorată, cel puțin în parte, comportamentului contradictoriu al autorităților competente și, pe de altă parte, o prelungire a termenelor în litigiu era posibilă în temeiul reglementării în cauză (Hotărârea IQV, punctul 75 de mai sus, punctele 84‑88).

89      Din jurisprudența citată anterior se poate deduce că, în cadrul unei decizii privind înscrierea în anexa I la Directiva 91/414 a unei substanțe vizate prin procedura prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din directiva respectivă, moratoriul se impune dacă, pe de o parte, nu este imposibil să se deroge de la termenele procedurale stabilite prin reglementarea în cauză și, pe de altă parte, părțile care au notificat substanța activă s‑au aflat într‑o situație de forță majoră care le‑a împiedicat să respecte termenele procedurale, împrejurare care ar putea exista dacă imposibilitatea de respectare a termenelor respective era datorată, cel puțin în parte, comportamentului contradictoriu al autorităților competente.

90      În ceea ce privește problema dacă era imposibil pentru Comisie să deroge de la termenele procedurale în discuție în speță, trebuie să se constate că aceasta nu a prezentat argumente convingătoare în sensul menționat. Comisia invocă anumite constrângeri practice și politice care rezultă din faptul că în 2001 s‑a angajat în fața Consiliului și a Parlamentului să ia cât mai multe decizii posibil înainte de iulie 2003, subliniind că orice prelungire ar fi excepțională și limitată. În plus, Comisia susține că toate întreprinderile care notifică substanțe active trebuie să respecte termenele procedurale și că acordarea unui tratament special reclamantelor ar ridica probleme referitoare la încălcarea egalității, în special cu privire la întreprinderile care s‑au retras din procedură din cauza expirării termenelor procedurale pe care acestea le‑au considerat imperative. Tot astfel, potrivit Comisiei, dacă s‑ar permite reclamantelor să adauge fără încetare elemente noi la dosarele lor, ar trebui să se consacre resurse suplimentare endosulfanului în detrimentul altor substanțe a căror evaluare ar fi întârziată.

91      Trebuie să se constate că rațiunile politice sau practice nu constituie un motiv suficient pentru a refuza o prelungire a termenelor într‑un caz special, în ipoteza în care o asemenea prelungire ar fi necesară pentru a garanta o procedură de evaluare justă și echitabilă. Pe de altă parte, argumentul Comisiei întemeiat pe încălcarea egalității nu poate fi primit de vreme ce prelungirea devine necesară datorită împrejurărilor speciale ale unei anumite proceduri de evaluare și participanților la aceasta. Într‑adevăr, potrivit unei jurisprudențe constante principiul egalității de tratament nu se opune oricărui tratament diferențiat, ci interzice tratarea într‑un mod diferit a situațiilor comparabile, determinând un dezavantaj pentru anumiți operatori în raport cu alții, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat din punct de vedere obiectiv (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Deutsche Bahn/Comisia, T‑351/02, Rec., p. II‑1047, punctul 137 și jurisprudența citată).

92      În orice caz, trebuie să se constate că Decizia 2001/810 prevede ea însăși termene de prezentare a diferitelor date și studii pentru anumite substanțe. Astfel, de exemplu, termenul pentru prezentarea studiilor, care este 25 mai 2002 pentru cea mai mare parte a substanțelor avute în vedere de această decizie, este stabilit totuși la 30 noiembrie 2002 pentru clorotoluron, la 31 decembrie 2002 pentru dinocap și la 31 ianuarie 2003 pentru benalaxil. În ceea ce privește termenele pentru prezentarea de studii pe termen lung, acesta este stabilit pentru endosulfan la 31 mai 2003. Pentru cea mai mare parte a celorlalte substanțe avute în vedere de decizia respectivă, termenul este stabilit la 25 mai 2003. Or, cel pentru benomil, clorotoluron și dinocap este totuși stabilit la 31 decembrie 2003. În Decizia 2001/810, Comisia indică faptul că aceste substanțe sunt considerate cazuri excepționale. Cu toate aceste, trebuie să se constate că articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost completat prin Regulamentul nr. 2266/2000, nu prevede decât prorogarea termenelor în „cazuri excepționale” pentru studiile pe termen lung. Or, Decizia 2001/810 acordă de asemenea derogări de la termenul general de 25 mai 2002, pentru care Regulamentul nr. 3600/92 nu prevede posibilitatea prorogării (a se vedea punctul 18 de mai sus). Rezultă că, în speță, Comisia nu a demonstrat că ar fi fost imposibil ca termenele procedurale să fie prelungite.

93      Totuși, este de asemenea important să se precizeze că de la trimiterea din articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 la „stadiul cunoștințelor științifice și tehnice” nu se poate deduce că întreprinderile care au notificat o substanță activă și care sunt confruntate cu posibilitatea unei decizii de neînscriere a acestei substanțe în anexa I la Directiva 91/414 ar trebui să beneficieze de posibilitatea de a prezenta datele noi atât timp cât persistă rezerve privind caracterul inofensiv al substanței active respective. O asemenea interpretare a dispoziției respective ar fi contrară obiectivului unui nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății umane și animale pe care se întemeiază articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 în sensul că aceasta ar echivala cu acordarea unui drept de veto în raport cu o eventuală decizie de neînscriere a substanței respective în anexa I la Directiva 91/414 părții care a notificat substanța activă, căreia îi revine pe de o parte sarcina probei caracterului inofensiv al substanței și care, pe de altă parte, cunoaște cel mai bine substanța în discuție.

94      Pe de altă parte, un astfel de drept de veto este cu atât mai greu de conceput cu cât există posibilitatea de (re)notificare a substanței active, astfel cum aceasta este indicată în considerentul (14) al deciziei atacate, în vederea eventualei înscrieri a substanței active în anexa I la Directiva 91/414, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din aceasta din urmă.

95      Criticile formulate de către reclamante trebuie să fie examinate având în vedere considerațiile de mai sus, pentru a verifica dacă, în speță, din cauza comportamentului contradictoriu al evaluatorilor, reclamantele au fost puse într‑o situație de forță majoră care le‑a împiedicat să respecte termenele legale.

 Cu privire la prima problemă referitoare la metabolitul necunoscut

–       Argumentele părților

96      Reclamantele susțin că, în esență, concluzia din considerentul (8) al deciziei atacate, în sensul că nu sunt clare căile de degradare a substanței active și că au fost descoperiți metaboliți necunoscuți în cursul studiilor asupra degradării în sol, degradării în apă/sedimente și în mesocosm, precum și concluzia potrivit căreia, din punctul de vedere al ecotoxicității, persistă numeroase motive de preocupare, dat fiind că informațiile disponibile nu permit un studiu satisfăcător asupra riscului pe termen lung, determinat în special de prezența metaboliților menționați anterior, se bazează pe erori vădite de apreciere și încalcă dreptul lor apărare și încrederea lor legitimă, astfel încât procedura de evaluare a fost inechitabilă.

97      În primul rând, reclamantele afirmă că au fost informate cu întârziere, și anume numai în ianuarie 2004, cu privire la problema metabolitului necunoscut și în special cu privire la caracterul său crucial pentru procedura de evaluare, astfel încât le‑a fost imposibil să răspundă acestui motiv de preocupare al evaluatorilor în termenele legale. Or, ele ar fi semnalat prezența unui metabolit necunoscut în procesul de degradare a endosulfanului în mai 2002.

98      În al doilea rând, acestea ar fi fost confruntate cu linii directoare în evoluție constantă cuprinzând criterii de relevanță a metaboliților care au fost modificate și care ar fi fost aplicate retroactiv. Criteriul relevanței metaboliților care nu sunt prezenți decât la un nivel sub 10 % din substanța activă inițială care ar fi fost utilizat de către evaluatori ar fi fost introdus în special prin liniile directoare din 2002 care nu erau aplicabile decât substanțelor notificate în cursul celei de a treia faze a programului de examinare, dar care ar fi fost aplicate retroactiv, endosulfanul făcând parte din prima fază.

99      În al treilea rând, prezența unui metabolit necunoscut ar fi fost relevată într‑un studiu privind căile de degradare, iar nu viteza de degradare, studiu pe care reclamantele nici nu erau obligate să îl realizeze, pentru că acesta privea teste care porneau de la metabolitul sulfat de endosulfan și nu de la endosulfan ca atare. Evaluatorii ar fi luat, așadar, în considerare un studiu neadecvat pentru a ridica o problemă, care nu ar constitui o problemă.

100    În al patrulea rând, luarea în considerare a criteriului pragului de relevanță de 10 % pentru „metaboliții de metaboliți” (și anume pentru metaboliții de endosulfan sulfat, el însuși un metabolit de endosulfan) ar fi contrară liniilor directoare, care nu ar prevedea analiza metaboliților de substanțe active, ci numai studii plecând de la substanța activă însăși. Pe de altă parte, evaluând diferitele aspecte ale substanței lor active și produșii rezultați, Comisia ar fi încercat să atingă un „risc zero”, ceea ce ar însemna, în esență, să se solicite reclamantelor probatio diabolica recunoscută ca ilegală în toate sistemele juridice ale statelor membre și în jurisprudență.

101    În al cincilea rând, ar fi existat o lipsă de interacțiune constantă cu statul membru raportor în ceea ce privește problema metabolitului necunoscut pentru că nu ar fi existat un schimb de informații asupra problemelor de mediu, fapt care ar fi fost cel mai evident în perioada 2001‑2004.

102    În al șaselea rând, reclamantele ar fi furnizat, în orice caz, probe științifice potrivit cărora nici pragul de pertinență de 10 % pentru metabolitul de metabolit nu era atins, astfel încât metabolitul de sulfat de endosulfan în discuție nu era semnificativ și nu putea, așadar, să reprezinte un risc pentru mediu. Aceasta ar rezulta în special dintr‑o extrapolare făcută pe baza studiului asupra căilor de degradare în sol prezentat în termen în mai 2002. În plus, reclamantele ar fi prezentat studii care demonstrează ca metabolitul de metabolit găsit în sol nu era relevant pentru evaluarea ecotoxicologiei și a comportamentului endosulfanului în mediu, pentru că acesta ar fi mai puțin toxic decât substanța activă însăși.

103    În al șaptelea rând, problema metabolitului necunoscut ar fi fost rezolvată de către BPA revizuite, formula CS și utilizarea în sere, care privesc toate studii și argumente pe care Comisia a refuzat să le ia în considerare pentru că ar fi fost depuse în afara termenului.

104    Comisia, susținută de Regatul Spaniei contestă argumentele reclamantelor.

105    În primul rând, Comisia arată că rezulta deja din proiectul de raport de evaluare că exista o problemă în privința căii de degradare a endosulfanului și că acest aspect fusese invocat și în cursul unei reuniuni din 20 ianuarie 2000.

106    În al doilea rând, liniile directoare ar fi lipsite de orice valoare juridică, astfel încât nu ar exista nicio normă de drept pozitiv care să prevadă dacă, sub un anumit prag, este posibil să nu se țină seama de preocupările referitoare la mediu.

107    În treilea rând, statul membru raportor și Comisia ar fi îndreptățite să își fundamenteze concluziile pe orice tip de studiu prezentat de către reclamante, indiferent de tipul de problemă la care răspunde studiul în cauză.

108    În al patrulea rând, în ceea ce privește problema pragului de relevanță al metaboliților de metaboliți, Comisia se întreabă dacă argumentele reclamantelor sunt admisibile pentru că acestea nu ar fi suficient de clare pentru a fi conforme cu articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Din motive de exhaustivitate, Comisia răspunde totuși argumentelor respective invocând un aviz al comitetului științific al pesticidelor din 30 noiembrie 2000 care ar confirma concluzia potrivit căreia nu se poate exclude riscul unei contaminări a apelor subterane de către metaboliții generați la un nivel inferior pragului de 10 %. Pe de altă parte, ar rezulta din anexa II la Directiva 91/414 că datele referitoare la metaboliții în proporție de sub 10 % trebuiau, de asemenea, să fie prezentate. În orice caz, problema pragului de relevanță a metaboliților s‑ar încadra în sfera puterii de apreciere largi a Comisiei.

109    În al cincilea rând, în ceea ce privește pretinsa lipsă de interacțiune, Comisia și Regatul Spaniei invocă, în esență, că reclamantele au beneficiat de numeroase oportunități pe durata procesului de evaluare pentru a‑și face cunoscut punctul de vedere și pentru a prezenta date suplimentare. Pe de altă parte, reglementarea aplicabilă nu ar conține nicio indicație cu privire la gradul de interacțiune sau la schimbul de informații cerut.

110    În al șaselea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia reclamantele ar fi prezentat probe în sensul că metabolitul de metabolit nu ar atinge pragul de relevanță de 10 %, că nu ar fi persistent și că ar fi în orice caz mai puțin toxic decât endosulfanul, acesta ar fi inadmisibil. Reclamantele ar fi repus în discuție concluziile științifice ale procesului de evaluare numai la momentul replicii, cererea introductivă limitându‑se să critice modul în care s‑a desfășurat procedura. În orice caz, argumentarea reclamantelor potrivit căreia problema metabolitului necunoscut ar putea fi ignorată ar fi eronată. Regatul Spaniei, la rândul său, contestă de asemenea concluziile științifice ale studiilor prezentate de către reclamante în această privință.

111    În al șaptelea rând, în ceea ce privește aspectul dacă problema metabolitului a fost rezolvată prin soluțiile propuse de către reclamante la sfârșitul procedurii, privind în special BPA revizuite, formula CS și utilizarea în sere, Comisia și statul membru raportor ar fi fost îndreptățiți să refuze luarea în considerare a studiilor în discuție pentru că acestea au fost prezentate în afara termenului.

–       Aprecierea Tribunalului

112    Cu titlu introductiv, trebuie să se precizeze că problema metabolitului necunoscut privește în esență chestiunea de a se ști în ce măsură Comisia putea să își fundamenteze în mod legitim refuzul înscrierii endosulfanului în anexa la Directiva 91/414 pe lipsa datelor suficiente referitoare la anumite substanțe rezultate din procesul de degradare a endosulfanului, în special a metaboliților sau a reziduurilor care apar numai la un al doilea grad de degradare, și anume în stadiul degradării metabolitului primar, endosulfan sulfat.

113    În ceea ce privește în primul rând, aspectul dacă reclamantele au fost informate în timp util cu privire la problema metabolitului necunoscut, precum și la caracterul său esențial pentru analizarea riscurilor pe care endosulfatul le‑ar putea avea asupra mediului, în special înainte de reuniunea din ianuarie 2004, în cursul căreia, potrivit reclamantelor problema metabolitului necunoscut a fost ridicată pentru prima oară, trebuie să se observe, în primul rând, că rezultă din dosar că diferitele comentarii și cereri de date formulate înainte de 2004 fac referire la motivul de preocupare al evaluatorilor de a înțelege calea de degradare a endosulfanului și a metaboliților săi, precum și viteza de degradare.

114    Într‑adevăr, în proiectul de raport de evaluare din decembrie 1999 se afirmă că „este necesară o investigare mai amplă a căilor de degradare în sol și în apă” și că „trebuia să fie propusă cinetica de descompunere corectă (cale și procent)”. Este de asemenea indicat că „cea mai mare parte a produselor de descompunere a endosulfanului sunt organoclorice care ar putea să fie persistente și ar putea ridica o problemă de mediu”.

115    În plus, concluziile proiectului de raport de evaluare respectiv fac trimitere la „o persistență ridicată a unui reziduu în sol constituit din mai mulți metaboliți clorurați care considerați individual nu pot depăși nivelul de 10 % din doza aplicată, dar considerați în ansamblu pot constitui o mare cantitate de reziduu”. Se precizează de asemenea următoarele:

„Pe baza structurii lor chimice s‑ar putea aștepta ca proprietățile fizico‑chimice ale acestor compuși să fie similare și în general persistente și bioacumulabile. În consecință, un studiu aprofundat al filtrării degradării acestor compuși trebuia să fie obligatoriu, iar realizarea acestuia indispensabilă.”

116    În plus, procesul‑verbal al unei vizite la INIA în decembrie 1999 redactat de către reclamante indică faptul că „trebuie să fie demonstrat clar că nucleul clorurat se descompune cu identificarea produșilor de degradare”.

117    Se poate face trimitere de asemenea la procesul‑verbal al unei reuniuni din 25 august 2001 care indică următoarele:

„Problema relevanței altor metaboliți decât endosulfanul sulfat în sol și impactul ecotoxicologic al acestora a fost ridicată și devine foarte importantă având în vedere mesajul clar al dr. T., potrivit căruia studiile ecotoxicologice prezentate recent pentru alți metaboliți duc în mod clar la concluzia că aceștia sunt relevanți din punct de vedere al toxicității. Pentru acest motiv relevanța lor trebuie să fie bazată, în final, pe rezultatele studiilor în curs de chimie de mediu în sol și în sedimente. Dacă acestea apar numai în cantitate mică, relevanța lor va fi exclusă. În caz contrar, pot fi așteptate consecințe majore pentru programul de test ecotoxicologic.”

118    Din examinarea probei cu înscrisuri de mai sus rezultă că reclamantele nu pot nega că au fost informate cu privire la necesitatea de a clarifica căile de descompunere a endosulfanului într‑un stadiu incipient al procedurii, pentru că au fost formulate cereri în această privință cel mai târziu la începutul anului 2000. Rezultă de asemenea că, în aceeași perioadă și cel mai târziu în august 2001 acestea au fost informate cu privire la motivele de preocupare ale evaluatorilor referitoare la persistența anumitor metaboliți și că, dacă aceștia erau apreciați ca fiind relevanți, impactul ar fi considerabil pentru analizele toxicologice. Prin urmare, reclamantele au avut oportunitatea de a clarifica modul în care endosulfanul se descompune, problemă esențială pentru analiza riscurilor de mediu. Totuși, pe baza studiilor prezentate până în mai 2003, s‑a concluzionat ulterior că nu era suficient de clară calea de degradare, concluzie pe care reclamantele o contestă și cu privire la care, de altfel, au putut să aducă argumente suplimentare. Or, un astfel de dezacord pe fond nu poate fi confundat cu problema dacă reclamantele au avut o oportunitate reală în timpul procesului de evaluare de a clarifica calea de degradare a endosulfanului, nici cu aceea dacă evaluatorii au dezvăluit importanța acestei probleme pentru analiza riscurilor.

119    În al doilea rând, în ceea ce privește problema dacă, pe durata procesului de evaluare, au fost invocate față de reclamante linii directoare care au făcut obiectul mai multor modificări, astfel încât respectarea termenelor procedurale din mai 2002 și din mai 2003 a devenit imposibilă, trebuie să se menționeze, înainte de toate, că îi este permis Comisiei să impună orientări pentru exercitarea puterii sale de apreciere prin acte care nu sunt prevăzute la articolul 249 CE, în măsura în care aceste acte conțin norme indicative cu privire la orientarea de urmat și nu se îndepărtează de la normele tratatului. Instanța comunitară verifică dacă actul atacat este conform acestor orientări. Totuși, texte care nu constituie decât proiecte nu pot determina o autolimitare a puterii de apreciere respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 11 septembrie 2002, Alpharma/Consiliul, T‑70/99, Rec., p. II‑3495, punctele 140‑142). În consecință, legalitatea deciziei atacate trebuie să fie apreciată nu în raport cu liniile directoare menționate mai sus, ci în raport cu dispozițiile Directivei 91/414 (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Alpharma/Consiliul, citată anterior, punctul 146).

120    În plus, examinarea acestei critici, formulată într‑un mod foarte larg în cererea introductivă, trebuie să fie limitată la exemple concrete prezentate de reclamante, cazuri în care normele rezultate din liniile directoare care au făcut obiectul mai multor modificări ar fi fost invocate față de reclamante, pentru că, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Statutul Curții de Justiție, aplicabil procedurii în fața Tribunalului conform articolului 53 alineatul (1) din același statut, și în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să conțină între altele o expunere sumară a motivelor invocate. Prin urmare, cererea introductivă trebuie să explice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, simpla enunțare abstractă a acestuia necorespunzând cerințelor Statutului Curții și ale Regulamentului de procedură (Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 1995, Viho/Comisia, T‑102/92, Rec., p. II‑17, punctul 68).

121    Critica întemeiată pe faptul că au fost invocate față de reclamante linii directoare care au făcut obiectul mai multor modificări, astfel cum se explică în cererea introductivă, privește, în primul rând, un proiect de linii directoare cu privire la pertinența metaboliților în apa suprafață a substanțelor reglementate care ar fi introdus în versiunea sa din noiembrie 2001 un criteriu de relevanță nou, în special o valoare absolută mai mare de 10μg/l în apa de suprafață pentru toți metaboliții, indiferent de toxicitatea lor. Aceste linii directoare nu ar fi fost finalizate decât în februarie 2003. În această privință trebuie să se constate că reclamantele nu explică de ce ar fi fost prea târziu în noiembrie 20001 să mai prezinte studii cuprinzând acest criteriu. În orice caz, trebuie să se constate că acestea susțin că au prezentat studii care au luat în considerare acest criteriu în termen, în mai 2003. Pe de altă parte, astfel cum este invocat de Comisie, există un aviz al comitetului științific al pesticidelor din noiembrie 2000, care era accesibil pe internet și care indica faptul că trebuie făcute toate eforturile pentru identificarea metaboliților. În plus, rezultă din anexa II la Directiva 91/414, astfel cum a fost modificată în 1995 prin Directiva 95/36/CE a Comisiei din 14 iulie 1995 (JO L 172, p. 8, Ediție specială, 03/vol. 17, p. 164), că întreprinderile care notifică o substanță activă în vederea înscrierii acesteia în anexa I la Directiva 91/414 au obligația identificării „în cazul în care este posibil, a compușilor care reprezintă sub 10 % din cantitatea de substanță activă”. Reclamantele nu pot susține, așadar, că acest criteriu era „nou” în 2001 sau că ar fi fost aplicat retroactiv.

122    Critica întemeiată pe faptul că reclamantelor le‑au fost opuse linii directoare care au făcut obiectul mai multor modificări privește, în al doilea rând, linii directoare cu privire la ecotoxicitatea acvatică și terestră adoptate în octombrie 2002, care ar fi impus pentru prima dată să fie făcută o distincție între metaboliții „minori” în sol (<10 %) și metaboliții „majori” în sol (>10 %) pentru a aprecia pertinența acestora pentru evaluarea efectelor nocive ale substanței active. Or, rezultă din cele de mai sus că acest criteriu nu era nou deoarece figura deja din 1995 în anexa II la Directiva 91/414.

123    În orice caz, poziția evaluatorilor, constând în luarea în considerare a metaboliților care în mod individual nu depășesc pragul de 10 %, dar care, potențial, îl depășesc împreună cu alți metaboliți, a fost prezentată în concluziile proiectului de raport de evaluare (a se vedea punctul 115 de mai sus).

124    În sfârșit, trebuie să se arate de asemenea că, în realitate, reclamantele contestă pertinența acestui prag pentru metaboliții de metaboliți. Or, critica întemeiată pe contestarea pragului și pe aplicarea acestuia în speță va fi examinată în continuare (a se vedea punctul 133 și următoarele de mai jos).

125    În al treilea rând, în ceea ce privește problema dacă evaluatorii puteau ridica în mod legitim problema metabolitului de metabolit și a riscului persistenței sale în sol, astfel cum aceasta rezulta dintr‑un studiu realizat de către reclamante în alt scop, trebuie să se arate că, în mod evident, în vederea înscrierii endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414, nu este relevant să se știe în ce studiu a fost ridicată o problemă potențială pentru mediu, în măsura în care este vorba despre un document cu privire la care reclamantele au putut să reacționeze. În speță, din dosar rezultă că un studiu al reclamantelor înseși a confirmat pentru evaluatori existența problemei metabolitului de metabolit. Trebuie să se constate că reclamantele nu aduc niciun argument valabil care să împiedice Comisia să ia în considerare rezultatele unui asemenea studiu.

126    În al patrulea rând, în ceea ce privește problema dacă luarea în considerare a pragului de pertinență de 10 % pentru metaboliții de metaboliți ar fi contrară liniilor directoare și s‑ar baza pe un criteriu care nu rezultă din cadrul normativ aplicabil, trebuie să se constate că formularea criticii respective, potrivit căreia „nu există nicio cerință sau linie directoare comunitară în domeniul evaluării metabolitului atunci când materia de origine nu este substanța‑mamă”, prezintă un caracter foarte abstract. Această critică este legată de contestarea de către reclamante a unei afirmații care figurează în proiectul de raport de evaluare, potrivit căreia studiile privind descompunerea endosulfanului sugerau „o persistență ridicată a unui reziduu în sol constituit din mai mulți metaboliți clorurați care individual pot să nu depășească nivelul de 10 % din doza aplicată, dar [care în ansamblu] pot constitui o mare cantitate de reziduu”. Pentru a răspunde acesteia, trebuie să se examineze dacă conceptele utilizate în Directiva 91/414 și în anexele la aceasta sunt definite suficient de extensiv pentru a permite evaluatorilor să ia în considerare efectele potențial nocive ale metaboliților de metaboliți.

127    În cadrul acestei examinări, trebuie să se arate că articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 91/414 prevede că o substanță activă este înscrisă în anexa I în cazul în care se poate estima că produsele de uz fitosanitar care conțin această substanță activă vor îndeplini în special condiția următoare: „reziduurile lor […] nu au efecte nocive asupra sănătății umane sau animale sau asupra apelor subterane sau influențe negative asupra mediului și, în măsura în care sunt semnificative din punct de vedere toxicologic sau al mediului, pot fi determinate prin metode utilizate în mod curent”. Articolul 2 alineatul (2) din directiva respectivă definește termenii „reziduuri de produse de uz fitosanitar” într‑un mod extensiv ca „una sau mai multe substanțe prezente într‑o plantă sau pe plante ori produse de origine vegetală, produse comestibile de origine animală sau în altă parte în mediu, care constituie ceea ce rămâne în urma folosirii unui produs de uz fitosanitar, inclusiv metaboliții și produșii lor proveniți din degradare sau din reacție”. Pe de altă parte, anexele II și III la Directiva 91/414 privind dosarele de evaluare conțin mai multe trimiteri la cererile de date referitoare la produșii de degradare a substanțelor active în sens larg. Rezultă de aici că Directiva 91/414 însăși autorizează evaluatorii să examineze comportamentul produșilor derivați. În aceste împrejurări și în lipsa probelor concrete care să demonstreze contrariul, nu se poate reține că evaluatorii au comis o eroare vădită de apreciere dorind să clarifice calea de degradare a endosulfanului sulfat și aplicând pragul de relevanță în cauză produșilor săi derivați. Critica rezultată din faptul că o astfel de examinare ar fi contrară liniilor directoare este, așadar, neîntemeiată. Prin urmare, rezultă din aceasta că reclamantele nu au stabilit comiterea unei erori vădite de apreciere de către Comisie sau încălcarea de către aceasta a dreptului lor la apărare, prin faptul că a considerat în speță că sunt pertinenți produșii derivați ai endosulfanului, care reprezintă individual mai puțin de 10 % din substanța activă endosulfan, dar mai mult de 10 % din metabolitul endosulfan sulfat.

128    În sfârșit, trebuie să fie respins și argumentul potrivit căruia evaluatorii au vrut să atingă astfel un „risc zero” și au impus reclamantelor o probatio diabolica fundamentând decizia de neînscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 mai curând pe o lipsă de informație decât pe riscuri identificate, pentru că rezultă din analiza efectuată mai sus că intenția Comisiei era de a avea proba unei utilizări sigure, însă că aceasta implica, în opinia sa, înțelegerea comportamentului metabolitului endosulfan sulfat. Or, nu s‑a demonstrat că această poziție era vădit eronată. În orice caz, reclamantele invocă faptul că au stabilit o utilizare sigură și au dovedit un nivel de persistență și de toxicitate acceptabil pentru metabolitul respectiv, astfel încât argumentul potrivit căruia Comisia le‑a impus să aducă probe științifice imposibil de stabilit trebuie să fie declarat inoperant.

129    În al cincilea rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe pretinsa lipsă de interacțiune cu statul membru raportor privind problema metabolitului necunoscut și, în special, pretinsa lipsă a schimbului de informații cu privire la probleme de mediu în perioada 2001-2004, trebuie să se amintească faptul că, astfel cum arată Comisia și Regatul Spaniei, reglementarea aplicabilă nu conține obligații de comunicare sau de schimb de informații în raport cu care numeroasele contacte și schimburi de informație între statul membru raportor și reclamante ar fi putut fi apreciate drept insuficiente. În ceea ce privește comentariul din raportul ECCO 106, invocat de către reclamante, potrivit căruia ele erau rugate „să lucreze foarte îndeaproape cu raportorul spaniol pentru a nu crea neînțelegeri privind datele care [trebuiau] să fie furnizate sau termenele care trebuiau să fie respectate”, trebuie să se constate că este dificil să se măsoare, având în vedere o cerință formulată într‑un mod atât de general, dacă interacțiunea cu statul membru raportor era suficientă.

130    Totuși, trebuie să se amintească faptul că respectarea dreptului la apărare în orice procedură inițiată împotriva unei persoane și care poate să conducă la un act cauzator de prejudiciu constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar care trebuie să fie asigurat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura. Acest principiu impune ca destinatarii unor decizii care le afectează în mod sensibil interesele să aibă posibilitatea de a face cunoscut în mod util punctul lor de vedere (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 15 iunie 2006, Dokter și alții, C‑28/05, Rec., p. I‑5431, punctul 74 și jurisprudența citată).

131    În ceea ce privește problema dacă, având în vedere această jurisprudență, cu privire la perioada în litigiu din august 2001 până în ianuarie 2004, pe parcursul căreia reclamantele nu ar fi beneficiat de un schimb de informații referitoare la evoluția și comportamentul în mediu și la ecotoxicologie și ar fi suferit din cauza insuficienței schimbului de informații de la o persoană în special, M. T., expert contractual specializat în aceste domenii, aceste circumstanțe ar fi putut conduce la o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, trebuie să se constate că argumentarea lor este contradictorie prin faptul că acestea susțin că au prezentat în mai 2002 studii care, în opinia lor, au rezolvat problema metabolitului necunoscut. Prin urmare, este dificil de înțeles în ce mod un număr mai ridicat de reuniuni ar fi putut conduce la un alt rezultat final în decizia atacată. Or, o neregularitate nu poate să determine anularea deciziei atacate decât în măsura în care aceasta este de natură să afecteze în mod concret dreptul la apărare al reclamantei și, în acest fel, conținutul deciziei respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 iulie 1980, Distillers Company/Comisia, 30/78, Rec., p. 2229, punctul 26). Critica este, așadar, inoperantă.

132    În orice caz, critica privește, cel puțin în parte, aspectul deja examinat mai sus dacă problema metabolitului necunoscut – și, în mod deosebit, caracterul său esențial pentru analizarea riscurilor pe care endosulfanul le‑ar putea avea asupra mediului – nu a fost invocată decât la reuniunea din ianuarie 2004. Or, astfel cum s‑a arătat mai sus, reclamantele au fost informate înainte de această reuniune cu privire la necesitatea de a identifica căi de degradare ale endosulfanului și cu privire la importanța acestei probleme pentru analiza riscurilor. Acestea au avut astfel oportunitatea de a prezenta studii care să clarifice căile de degradare, dar sunt în dezacord cu evaluatorii în ceea ce privește concluziile studiilor respective, în special în ceea ce privește relevanța metabolitului de endosulfan sulfat, persistența și toxicitatea sa. Or, existența unui dezacord pe fond în ceea ce privește consecințele care rezultă dintr‑un anumit studiu nu constituie o probă a lipsei oportunității de a‑și face cunoscut punctul de vedere și nu poate fi calificată ca o atingere adusă dreptului la apărare al reclamantelor.

133    In al șaselea rând, în ceea ce privește critica reclamantelor potrivit căreia acestea au furnizat probe științifice care demonstrează, pe de o parte, că metabolitul de endosulfan sulfat nu atinge criteriul de relevanță cel mai restrictiv de 10 % pentru metabolitul de metabolit și, pe de altă parte, că acest metabolit de metabolit găsit în sol nu era relevant pentru evaluarea ecotoxicologiei și a comportamentului endosulfanului în mediu, pentru că acesta nu era persistent și era mai puțin toxic decât substanța activă însăși, trebuie să se constate că reclamantele invocă, în esență, că endosulfanul ar fi trebuit înscris în anexa I la Directiva 91/414 deoarece concluziile evaluatorilor cu privire la pertinența metabolitului de metabolit de endosulfan erau eronate. Critica de față privește, așadar, repunerea în discuție a concluziilor științifice pe care se întemeiază decizia atacată. Totuși, trebuie să se constate că această critică a fost prezentată pentru prima oară în replică.

134    Or, din dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu dispozițiile articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură rezultă că cererea introductivă de instanță trebuie să cuprindă, printre altele, o expunere sumară a motivelor invocate și că invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil. În schimb, un motiv care nu poate fi considerat ca bazat pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii trebuie să fie declarat inadmisibil. Într‑adevăr, în aceste împrejurări nimic nu împiedica reclamantele să invoce acest motiv în cererea introductivă (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 13 noiembrie 2001, Dürbeck/Comisia, C‑430/00 P, Rec., p. I‑8547, punctele 17‑19)

135    În răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului care le invita să răspundă argumentului Comisiei în sensul că repunerea în discuție a evaluării științifice aflate la originea deciziei atacate este un argument nou care nu figurează în cererea introductivă și care trebuia în acest temei să fie declarat inadmisibil, reclamantele invocă faptul că motivele de drept invocate în cererea introductivă, în special încălcarea articolului 95 alineatul (3) CE, a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/4141 și a principiului excelenței și al independenței opiniilor științifice lăsau în mod clar să se înțeleagă că ele considerau că evaluarea științifică pe care se bazează decizia atacată este inexactă în special pentru că această evaluare nu ținea seama de toate datele disponibile pe care ele le‑au furnizat. Pe de altă parte, reclamantele apreciază că examinând problemele științifice în discuție mai în detaliu în replică, ele nu fac decât să conteste argumentele de fapt prezentate de către Comisie fără a introduce motive noi de anulare.

136    În această privință trebuie să se arate că, în ceea ce privește invocarea articolului 95 alineatul (3) CE, a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 și a principiului excelenței și al independenței opiniilor științifice în cererea introductivă, rezultă în mod incontestabil din argumentarea dezvoltată în cadrul motivelor invocate în cererea introductivă că acestea privesc problema de a se ști în ce măsură Comisia avea obligația de a lua în considerare în analiza sa studiile prezentate de reclamante după o anumită dată limită. Aceasta este o problemă referitoare la modul în care Comisia a condus procedura de evaluare, dar nu privește o contestare pe fond a concluziilor sale, chiar dacă luarea în considerare a documentelor refuzate ar fi putut conduce în mod ipotetic la o decizie finală diferită pe fond. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia critica reclamantelor se limitează la contestarea argumentelor de fapt prezentate în cursul procedurii, nici acesta nu poate fi acceptat, deoarece rezultă în mod clar din replică faptul că, prin intermediul criticii respective, reclamantele consideră concluzia Comisiei, potrivit căreia nu sunt clare căile de degradare a substanței active și că au fost descoperiți metaboliți necunoscuți în cursul studiilor asupra degradării în sol, degradării în apă/sedimente și în mesocosm, ca fiind fundamentată pe o premisă eronată din punct de vedere material și științific. Or, astfel cum s‑a arătat mai sus, motivele prezentate în cererea introductivă aveau ca scop, în mod clar, repunerea în discuție a modului în care Comisia a ajuns la această concluzie, în special a refuzului său de a lua în considerare anumite probe, iar nu conținutul acestei concluzii.

137    În aceste împrejurări, nu se poate reține că această critică se limitează la o dezvoltare a unui motiv enunțat anterior. În plus, nu s‑a demonstrat că reclamantele nu ar fi avut posibilitatea de a invoca acest motiv în cererea introductivă. Critica întemeiată pe caracterul eronat al concluziilor deciziei atacate cu privire la pertinența metaboliților de metaboliți este, așadar, inadmisibilă.

138    În orice caz, există un dezacord vădit între părți cu privire la concluziile științifice ale studiilor reclamantelor.

139    În ceea ce privește problema dacă metabolitul endosulfan sulfat atinge pragul de relevanță, reclamantele invocă faptul că metabolitul secundar necunoscut reprezintă 17 % din metabolitul primar endosulfan sulfat care corespunde cu 13,4 % din substanța inițială endosulfan, astfel încât metabolitul secundar nu reprezintă decât 2,3 % din substanța inițială endosulfan. Comisia și Regatul Spaniei nu contestă aceste calcule, dar apreciază că sunt îndreptățite, astfel cum a fost explicat mai sus, să considere că sunt pertinenți metaboliții sub 10 % în raport cu substanța‑mamă endosulfan.

140    În ceea ce privește persistența metabolitului de endosulfan sulfat, aceasta este măsurată în principal în funcție de capacitatea sa de a se transforma în CO² (mineralizare) și de stabilirea nivelului său de descompunere de 50 % și de 90 %. Potrivit reclamantelor, dintr‑un studiu prezentat în mai 2002 rezultă că endosulfanul sulfat se degradează în proporție de 35 % pe an, ceea ce corespunde unui nivel de descompunere de 9,5 % în 100 de zile. Reclamatele invocă faptul că liniile directoare relevante ale Comisiei impun un nivel de mineralizare mai mare de 5 % pe o perioadă de 100 de zile și că acest criteriu este, așadar, îndeplinit în mod clar. Or, Regatul Spaniei susține că din studiul în discuție rezultă că mineralizarea endosulfanului în sol este probabil mai mică de 5 %. Viața medie a sulfatului de endosulfan (nivelul de descompunere de 50 %) s‑ar situa între 123-391 de zile și mineralizarea la 120 de zile ar oscila între 1,01 și 13,08 %. Mineralizarea medie a sulfatului de endosulfan ar fi conformă cu cea a endosulfanului. Ar fi permis, așadar, să se concluzioneze că endosulfanul se degradează în sulfat de endosulfan și că mineralizarea sulfatului de endosulfan se situează între 1,01 % și 13,8 % la 120 de zile și între 5 %‑35 % la 365 de zile, în funcție de tipul de sol. Niciunul dintre metaboliții detectați și identificați în probele anterioare nu ar fi fost constatat în acest studiu. Cu toate acestea, ar exista un metabolit apărut la niveluri care depășesc 10 % din radioactivitatea aplicată (endosulfan). Toate probele realizate în vederea identificării acestui metabolit ar fi eșuat, dar structura sa ar fi similară celei a metaboliților acid dicarboxilic sau dihidrodiol. Identificarea acestui metabolit ar fi indispensabilă pentru stabilirea căilor de degradare a endosulfanului și pentru definirea reziduului care trebuie utilizat pentru studiile de dispersie pe teren.

141    În această privință, trebuie să se amintească faptul că, astfel cum a fost deja arătat mai sus, conform unei jurisprudențe constante, instituțiile comunitare dispun, în domeniul politicii agricole comune, de o largă putere de apreciere în ceea ce privește definirea obiectivelor urmărite și alegerea instrumentelor de acțiune adecvate. Într‑un asemenea context, controlul instanței comunitare pe fond trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea unei astfel de puteri de apreciere nu este viciată printr‑o eroare vădită sau printr‑un abuz de putere ori de asemenea dacă instituțiile comunitare nu au depășit în mod evident limitele puterii lor de apreciere. În plus, este jurisprudență constantă că, atunci când o autoritate comunitară, în cadrul misiunii sale, este chemată să efectueze evaluări complexe, puterea de apreciere de care dispune se aplică de asemenea, într‑o anumită măsură, la constatarea elementelor de fapt de la baza acțiunii sale. Rezultă de aici, cu privire la cazul din speță, în cadrul căruia instituțiilor comunitare le revine obligația să procedeze la o evaluare științifică a riscurilor și să aprecieze elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe, că, în acest caz, controlul jurisdicțional referitor la îndeplinirea acestei sarcini de către instituțiile comunitare trebuie să fie limitat. Într‑un asemenea context, instanța comunitară nu poate într‑adevăr să substituie aprecierea sa cu privire la elementele de fapt celei a instituțiilor comunitare, singurele cărora tratatul le‑a încredințat această sarcină. În schimb, trebuie să se limiteze la a verifica dacă exercitarea de către instituțiile comunitare a competenței lor de apreciere în acest cadru nu este viciată printr‑o eroare vădită sau printr‑un abuz de putere ori de asemenea dacă instituțiile comunitare nu au depășit în mod evident limitele puterii lor de apreciere (a se vedea Hotărârea Alpharma/Consiliul, punctul 119 de mai sus, punctele 177‑180 și jurisprudența citată).

142    Având în vedere această jurisprudență, trebuie să se constate că reclamantele nu au adus proba că, întrucât a apreciat că metabolitul de metabolit în discuție este pertinent și a decis că, având în vedere persistența sa în sol, necunoașterea exactă a comportamentului metabolitului respectiv nu permitea o evaluare adecvată a riscurilor pe care endosulfanul le‑ar putea avea asupra mediului, Comisia a comis o eroare vădită de apreciere, a făcut proba unui abuz de putere sau a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere.

143    În ceea ce privește, în al șaptelea rând, aspectul dacă formula CS, BPA revizuite sau utilizarea în sere ar fi permis în mod real rezolvarea rezervelor emise cu privire la prezența unui metabolit necunoscut, trebuie să se constate că, în afara faptului că motivele invocate în cererea introductivă priveau numai problema referitoare la posibilitatea Comisiei de a refuza să ia în considerare datele respective, în orice caz, Tribunalul nu se poate pronunța cu privire la impactul formulei CS, al BPA revizuite și al soluției utilizării în sere în măsura în care Comisia a refuzat să le ia în considerare din cauza unei depuneri tardive și că nu revine Tribunalului competența de a substitui analiza sa în această privință celei a Comisiei. În ceea ce privește problema de a se ști în ce măsură Comisia era îndreptățită să refuze luarea în considerare a studiilor privind aceste probleme, aceasta va fi tratată în continuare.

144    Din cele de mai sus rezultă că toate criticile reclamantelor cu privire la problema metabolitului necunoscut trebuie respinse.

 Cu privire la a doua problemă referitoare la dosarul CS

–       Argumentele părților

145    Potrivit reclamantelor, examinarea endosulfanului a fost incompletă întrucât dosarul CS prezentat în termen nu a fost luat în considerare. Totuși, chiar dacă s‑ar admite că dosarul CS a fost prezentat în afara termenului, Comisia ar fi trebuit să țină seama de aceasta, deoarece reclamantele nu l‑ar fi putut prezenta anterior. Pe de altă parte, contrar celor invocate de Comisie și de Regatul Spaniei, întrucât dosarul CS completează dosarul notificat inițial referitor la formula EC, examinarea dosarului CS nu ar fi solicitat decât foarte puțin timp (maximum trei luni), în special din punctul de vedere al faptului că statul membru raportor era deja familiarizat cu formula CS prin intermediul notificării sale naționale. Luarea în considerare a dosarului CS ar fi permis identificarea unei utilizări sigure în exterior și datorită acestui fapt ar fi permis înscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414, pentru că evaluatorii au creat deja impresia reclamantelor că a fost identificată o utilizare sigură în interior cu formula EC.

146    Potrivit Comisiei, susținută de Regatul Spaniei, dosarul CS a fost depus în afara termenului și ea era îndreptățită, așadar, să refuze să îl ia în considerare. Pe de altă parte, o examinare a dosarului CS ar fi condus statul membru raportor la revederea întregii evaluări a endosulfanului.

–       Aprecierea Tribunalului

147    Din dosar rezultă că reclamantele au prezentat pentru prima oară formula CS statului membru raportor la reuniunea din 17 iulie 2002 după ce au anunțat acest subiect de discuție într‑un mesaj electronic din 31 mai 2002. Din procesul‑verbal al reuniunii respective rezultă că reclamantele nu intenționau să înlocuiască formula EC cu endosulfanul notificat inițial, ci să adauge tehnologia CS la dosar pentru a obține o utilizare sigură a endosulfanului în exterior. De asemenea, din respectivul proces‑verbal rezultă că INIA și MAPA au anunțat la reuniunea sus‑menționată că prezentarea unui nou dosar pe baza anexei III la Directiva 91/414 nu ar fi rezonabilă din cauza volumului de muncă și a dificultății de a obține acordul pentru o asemenea procedură din partea Comisiei. Cu toate acestea, reclamantele au depus dosarul în temeiul anexei III la Directiva 91/414 în mai 2003.

148    În primul rând, reclamantele susțin, în esență, că dosarul CS a fost prezentat în termen. Or, această susținere nu este corectă. Termenul pentru prezentarea datelor, stabilit prin Regulamentul nr. 2266/2000, care modifică articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 3600/92, era 25 mai 2002, cu excepția rezultatelor studiilor pe termen lung demarate și considerate necesare de către statul membru raportor și de Comisie, în timpul examinării dosarului, care nu ar fi finalizate înainte de această dată. Astfel de studii trebuiau identificate cel mai târziu până la 25 mai 2001 și puteau fi atunci prezentate până la 25 mai 2003. Într‑un caz excepțional, precum cel în care statul membru raportor și Comisia nu au putut identifica astfel de studii înainte de 25 mai 2001, putea fi stabilită o altă dată pentru finalizarea acestor studii, de vreme ce notificatorul furniza statului membru raportor dovada că astfel de studii au demarat în termen de trei luni de la cererea efectuării lor și un protocol, precum și a un raport intermediar al studiului prezentat înainte de 25 mai 2002. Reclamantele invocă faptul că ele mai puteau să prezinte dosarul respectiv în mai 2003, dar este clar că legislația aplicabilă prevedea această posibilitate în cazuri bine definite diferite de cel în speță.

149    În al doilea rând, în răspunsul dat la o întrebare scrisă a Tribunalului, reclamantele au afirmat că ele prezentaseră dosarul CS pentru a răspunde unui motiv de preocupare specific din partea evaluatorilor cu privire la toxicitatea acvatică a endosulfanului, despre care acestea au fost informate în octombrie 2001.

150    Or, trebuie să se constate că reclamantele nu dau nicio explicație care să permită să se înțeleagă de ce nu au prezentat dosarul CS înainte de data scadentă de 25 mai 2002 sau, cel puțin, nu au întreprins demersuri pe lângă Comisie pentru a obține formal recunoașterea faptului că dosarul CS putea să fie prezentat ca studiu pe termen lung până la data de 31 mai 2003 conform Deciziei 2001/810, ci ele se limitează la afirmații vagi potrivit cărora pregătirea unui asemenea dosar necesită timp și că studiile științifice pentru tratarea problemei ecotoxicologiei acvatice nu erau disponibile în octombrie 2001 din cauza pretinselor schimbări în liniile directoare cu privire la ecotoxicologia acvatică, pe care, de altfel, ele nu le identifică.

151    În al treilea rând, din înscrisurile dosarului rezultă că reclamantele lucrau asupra acestei formule de foarte mulți ani. În aceste împrejurări, este, așadar, dificil de înțeles că ele au așteptat finalul procedurii pentru a prezenta dosarul CS, ca ultimă soluție pentru a dovedi o utilizare sigură a endosulfanului. În sfârșit, nu constituie un argument credibil în această privință nici faptul că posibilitatea de a limita probele la o utilizare sigură nu a fost introdusă decât în anul 2000 prin intermediul Regulamentului nr. 2266/2000, pentru că rămânea atunci mult timp pentru a pregăti un dosar care trebuia prezentat în termenele procedurale.

152    Din cele de mai sus rezultă că refuzul Comisiei de a lua în considerare dosarul CS nu este afectat de o eroare vădită de apreciere pentru că reclamantele nu au făcut dovada că le‑a fost imposibil să prezinte dosarul CS înainte de 25 mai 2002. Răspunsul la întrebarea dacă reexaminarea dosarului CS ar fi necesitat câteva luni sau mai mult nu este, așadar, relevant pentru soluționarea litigiului de față și nici nu este necesar să se admită cererea reclamantelor de a numi experți sau de a pune întrebări INIA în această privință.

153    Pe de altă parte, cu privire la faptul că statul membru raportor ar fi sugerat în timpul reuniunii din iulie 2002 să se solicite înregistrări naționale în anumite state membre pentru a obține un sprijin pentru formula CS și că reprezentanții MAPA ar fi determinat reclamantele să creadă că acesta va evalua dosarul CS pe baza dosarului de înregistrare național, împrejurare a cărei singură dovadă o constituie, de altfel, un mesaj electronic intern al reclamantelor, trebuie să se constate că, chiar în pofida unei eventuale luări în considerare a poziției divergente a MAPA și a INIA în această privință, nu se poate deduce din aceste circumstanțe de fapt că putea să rezulte o încredere legitimă a reclamantelor referitoare la luarea în considerare a dosarului CS în procedura de evaluare. Într‑adevăr, rezultă din procesul‑verbal al unei reuniuni din 24 septembrie 2002 între reclamante și MAPA că un dosar „anexa III” pentru o a doua formulă trebuia, potrivit MAPA, să fie prezentat până cel mai târziu în mai 2003, însă sub rezerva unui acord din partea Comisiei. Or, reclamantele nu contestă că ele nu au obținut acest acord informal. Încrederea legitimă a reclamantelor nu a fost, așadar, încălcată pentru că nu s‑a stabilit că ele dispuneau de asigurări precise, necondiționate și concordante și care provin de la surse autorizate și de încredere, care ar fi putut determina speranțe întemeiate cu privire la luarea în considerare a dosarului CS și, în acest fel, cu privire la înscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Branco/Comisia, T‑162/04, punctul 119 și jurisprudența citată).

154    În sfârșit, în ceea ce privește problema de fond dacă formula CS ar fi permis identificarea unei utilizări sigure a endosulfanului în exterior, fapt contestat de Comisie și de Regatul Spaniei, trebuie să se constate că, dat fiind că dosarul CS nu a fost luat în considerare în procesul de evaluare care a condus la adoptarea deciziei atacate, răspunsul la această problemă depășește limitele litigiului astfel cum acesta a fost prezentat Tribunalului.

155    Prin urmare, criticile reclamantelor cu privire la problema dosarului CS trebuie respinse în totalitate.

 Cu privire la a treia problemă referitoare la expunerea operatorului în interior

–       Argumentele părților

156    Reclamantele susțin, în esență, că problema expunerii operatorului a fost ridicată în cadrul proiectului de raport de evaluare, dar soluționată ulterior. În acest sens, ele fac referire îndeosebi la addendumul la raportul de evaluare din noiembrie 2003, în care statul membru raportor menționează că studiul privind protecția operatorului prezentat de către acestea era „bine documentat” și că scenariul propus de aplicare a endosulfanului, care presupunea utilizarea unui echipament de protecție alcătuit în special din mănuși, din haine de protecție și dintr‑o mască era „acceptabil”. Reclamantele se mai referă și la tabelele de evaluare ECCO din martie 2004, precum și la procesul‑verbal al reuniunii tripartite din care ar rezulta că statul membru raportor identificase o utilizare sigură pentru operatori. Reapariția problemei privind expunerea operatorului după reuniunea tripartită din 2004 și luarea sa în considerare ca motiv determinant pentru neînscrierii substanței endosulfan în anexa I la Directiva 91/414 ar încălca, așadar, încrederea legitimă și dreptul la apărare ale reclamantelor. Pe de altă parte, reclamantele solicită Tribunalului dispunerea unei măsuri de organizare a procedurii prin care să se ceară Comisiei prezentarea comentariilor din partea statelor membre care ar fi declanșat acest reviriment.

157    În orice caz, problema ar fi fost soluționată prin BPA reduse propuse după expirarea termenelor procedurale și prin noile studii privind utilizarea endosulfanului în sere, pe care Comisia nu le‑ar fi luat în considerare.

158    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, afirmă că grupul de lucru „Evaluare”, subordonat comitetului, a examinat problema expunerii operatorului la 11 martie 2004, altfel spus cu mult înainte de reuniunea tripartită, și că reclamantele au avut posibilitatea de a comunica observațiile lor pe această temă. Reacția inițial pozitivă a statului membru raportor s‑ar fi bazat pe o extrapolare realizată plecând de la datele culese de pe teren, în livezi. Or, după o discuție mai aprofundată, ar fi apărut dubii cu privire la fiabilitatea acestei extrapolări. Din acest motiv, grupul de lucru „Evaluare” ar fi concluzionat în cele din urmă că problema expunerii operatorului nu a fost soluționată.

–       Aprecierea Tribunalului

159    Cu titlu introductiv, trebuie precizat că toate criticile reclamantelor referitoare la această problemă se îndreaptă împotriva concluziei din considerentul (8) al deciziei atacate potrivit căreia „studiul asupra expunerii operatorilor în interior cu ajutorul informațiilor existente a fost considerat insuficient”.

160    Trebuie subliniat mai întâi că reclamantele nu contestă că problema insuficienței datelor prezentate inițial cu privire la acest aspect a fost ridicată la începutul anului 2000 în proiectul de raport de evaluare care indica îndeosebi faptul că, întrucât studiile de toxicitate prezentate inițial nu au permis stabilirea unei doze fără efect nociv observat (DSENO) corecte în vederea calculării nivelului acceptabil de expunere a operatorului (NAEO), studiile pe termen scurt asupra toxicității cutanate și prin inhalare nu au fost considerate acceptabile. În consecință, reclamantele au avut oportunitatea de a prezenta studii suplimentare pentru a demonstra sub acest aspect caracterul inofensiv al endosulfanului, având în vedere rezervele exprimate în această privință în proiectul de raport de evaluare.

161    Trebuie arătat în continuare că din scrisoarea reclamantelor adresată Comisiei la 24 septembrie 2004 rezultă că acestea erau conștiente de faptul că erau necesare date suplimentare referitoare la problema expunerii operatorului, după reuniunea grupului de lucru „Evaluare” din 11 martie 2004. În ceea ce privește reuniunea tripartită din 17 mai 2004, din procesul‑verbal rezultă că, și în cazul în care statul membru raportor indică identificarea unei utilizări sigure, tot mai trebuiau prezentate date suplimentare, mai ales în privința lucrătorilor în sere și a persoanelor expuse. Prin urmare, reclamantele au prezentat noi calcule, dar grupul de lucru „Evaluare” a considerat informațiile prezentate în acest fel drept insuficiente.

162    Cu toate acestea, mai trebuie subliniat că nici Comisia, nici Regatul Spaniei nu contestă că acesta din urmă a identificat, la un moment dat în procedura de evaluare, o utilizare sigură privind expunerea operatorului. Or, în opinia acestora, era vorba despre extrapolarea unui studiu asupra exteriorului pe baza căruia statul membru raportor a acceptat faptul că utilizarea echipamentului de protecție ar oferi operatorului o protecție suficientă și în interior, dar experții din celelalte state membre nu ar fi împărtășit același punct de vedere.

163    Ținând seama de ceea ce precedă, trebuie analizat dacă reclamantele ar fi trebuit să fie autorizate să prezinte noi studii după reuniunea tripartită și nu doar argumente, pentru care primiseră explicit autorizare, ținând cont că statul membru raportor le‑ar fi determinat să creadă că s‑ar fi identificat o utilizare sigură într‑un anumit stadiu al procedurii. Problema are legătură cu refuzul de a analiza BPA revizuite (a se vedea în continuare) care, în opinia reclamantelor, ar fi permis soluționarea problemei protecției operatorului, dar care nu a fost luat în considerare, întrucât era tardiv.

164    Trebuie remarcat mai întâi că din cadrul regulamentar rezultă cu claritate faptul că poziția statului membru raportor în procesul de evaluare nu este una decisivă. Acesta strânge datele și propune o decizie, dar Comisia este cea care decide, în ultimă instanță, pe baza avizului comitetului. Singura luare de poziție a statului membru raportor într‑un anumit stadiu al procedurii de evaluare în legătură cu identificarea unei utilizări sigure pentru expunerea operatorului nu poate fi așadar considerată suficientă să le creeze reclamantelor certitudinea că această problemă a fost rezolvată în întregime, mai ales ținând seama de faptul că, și în faza reuniunii tripartite, poziția finală a fost reținută până la primirea de date suplimentare.

165    Nu se poate reține nici faptul că dreptul la apărare al reclamantelor și în special dreptul de a fi audiate au fost încălcate în legătură cu problema operatorului în general și a protecției sale în interior în particular, întrucât din rezumatul situației de fapt menționate rezultă că acestea au avut mai multe ocazii să prezinte studii și că au putut chiar să prezinte argumente după reuniunea tripartită, astfel încât și‑au putut face cunoscut în mod util punctul de vedere (a se vedea în acest sens Hotărârea Dokter și alții, punctul 130 de mai sus, punctul 74 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, în opinia reclamantelor, studiile lor au demonstrat lipsa riscului pentru operatorul în interior, dar comitetul și Comisia au avut o altă opinie. Or, un dezacord pe fond în această privință nu poate fi asimilat unei încălcări a dreptului acestora de a fi audiate. Într‑adevăr, reclamantele au avut posibilitatea de a contesta concluziile la care a ajuns Comisia, în decizia atacată, din studiile în discuție în fața Tribunalului, ceea ce nu s‑a întâmplat, întrucât și‑au axat cererea introductivă pe obligația Comisiei de a le acorda noi termene și, mai precis, de a accepta o revizuire a problemei pe baza BPA reduse. În orice caz, mai trebuie precizat că din considerentul (8) al deciziei atacate rezultă în mod clar, astfel cum arată Comisia și Regatul Spaniei, faptul că decizia de neînscriere a substanței endosulfan în anexa I la Directiva 91/414 se întemeiază în principal pe incertitudinile legate de neidentificarea căii de degradare a endosulfanului și de existența unui metabolit necunoscut. În aceste împrejurări, rezultă că este de neconceput ca posibilitatea reclamantelor de a clarifica ulterior problema operatorului la exterior să fi putut conduce la o soluție finală diferită în cazul deciziei atacate, astfel încât o eventuală neregularitate în această privință nu poate determina prin ea însăși anularea deciziei amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea Distillers Company/Comisia, punctul 131 de mai sus, punctul 26).

166    Rezultă din cele de mai sus că împrejurarea că unul dintre motivele deciziei atacate este cel al insuficienței studiului asupra expunerii operatorului în interior față de care reclamantele au putut fi determinate să creadă că o utilizare sigură fusese identificată în prealabil de statul membru raportor nu reprezintă un temei suficient pentru a stabili existența unei încălcări a dreptului la apărare al acestora și nu constituie nici o eroare vădită de apreciere în cadrul aplicării articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414/CEE.

167    În sfârșit, în ceea ce privește cererea de prezentare de documente formulată de reclamante în replică, prin care se solicită Tribunalului să se ceară Comisiei să prezinte observațiile statelor membre ulterioare reuniunii tripartite din 17 mai 2004 în cuprinsul cărora s‑ar fi emis rezerve cu privire la problema protecției operatorului în interior, Comisia a afirmat în duplică și în ședință că nu dispune de astfel de documente scrise. În orice caz, rezultă din cele de mai sus că Tribunalul se consideră suficient de lămurit prin actele de procedură astfel încât nu este necesar să admită cererea menționată.

168    Rezultă din cele de mai sus că toate criticile reclamantelor referitoare la problema expunerii operatorului în interior trebuie respinse.

 Cu privire la a patra problemă referitoare la BPA revizuite

–       Argumentele părților

169    În opinia reclamantelor, decizia atacată nu ține seama de argumentele lor referitoare la BPA revizuite, care privesc propunerea de a examina endosulfanul sub o formă mai diluată decât cea care a făcut obiectul evaluării și pentru o singură aplicare pe sezon, deși Comisia a acceptat la reuniunea tripartită prezentarea de noi BPA.

170    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, arată că BPA revizuite au fost propuse peste termen și că, prin urmare, nu era obligată să le ia în considerare, mai ales având în vedere că acest lucru ar fi implicat repunerea în discuție a unei întregi părți a evaluării.

–       Aprecierea Tribunalului

171    Cu titlu introductiv, trebuie specificat că, în general, BPA reprezintă norme care trebuie respectate la plantarea și la exploatarea culturilor, astfel încât să se optimizeze producția agricolă, în timp ce se reduc riscurile față de om și față de mediu. În ceea ce privește produsele de uz fitosanitar, astfel de norme sunt denumite și „bune practici fitosanitare”. Din cadrul regulamentar și din dosar rezultă că o substanță activă este examinată, în procedurile de evaluare în sensul Directivei 91/414/CEE, după anumite norme de aplicare în funcție mai ales de dozare și de frecvența aplicării produselor de uz fitosanitar care o conțin.

172    În speță, problema BPA reduse se referă la propunerea reclamantelor de examinare a endosulfanului sub o formă mai diluată decât cea care a făcut obiectul evaluării și pentru o singură aplicare pe sezon, prezentată după reuniunea tripartită, în special în scrisoarea din 25 iunie 2004. Comisia susține că, în acest stadiu al procedurii, a mai acceptat noi argumente, dar că introducerea de noi BPA ar fi însemnat repunerea în discuție a unei întregi părți a evaluării.

173    Trebuie constatat mai întâi că argumentația reclamantelor cu privire la acest aspect al procedurii de evaluare este slab dezvoltată, reclamantele limitându‑se în cererea introductivă să evoce faptul că respectivele BPA reduse nu au fost examinate de Comisie, deși aceasta acceptase să o facă la data reuniunii tripartite. În această privință, trebuie subliniat că din procesele‑verbale ale reuniunii tripartite nu rezultă că s‑a acceptat de către Comisie prezentarea de noi BPA. În plus, susținerea Comisiei potrivit căreia luarea în considerare a BPA reduse ar fi implicat repunerea în discuție a unei întregi părți a evaluării nu este contrazisă de comentariile reclamantelor înseși din scrisoarea din 25 iunie 2004 prin intermediul căreia au prezentat noile BPA evaluatorilor, întrucât acestea indică faptul că BPA revizuite ar facilita analizarea riscurilor, mai ales în ceea ce privește toxicologia și evaluarea evoluției endosulfanului, ceea ce implică în mod clar o repunere în discuție a unor aspecte importante ale procesului de evaluare și nu se referă doar la noile argumente în raport cu evaluarea existentă. Pe de altă parte, trebuie subliniat că reclamantele nu au demonstrat că BPA revizuite nu ar fi putut fi prezentate în cursul procedurii mai devreme, întrucât din elementele dosarului rezultă că o revizuire a BPA avusese deja loc în fazele incipiente ale procedurii, în special în 2001 pentru a răspunde cerinței de a prezenta o utilizare sigură precum cea introdusă prin Regulamentul nr. 2266/2000.

174    Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că reclamantele nu au dovedit vreo situație de forță majoră astfel încât neluarea în considerare de către evaluatori a BPA revizuite în iulie 2004 ar fi viciată printr‑o eroare vădită de apreciere.

175    În sfârșit, în ceea ce privește susținerea reclamantelor potrivit căreia BPA revizuite ar fi fost prezentate pentru a atenua riscul de expunere pentru operator, pe lângă faptul că argumentația reclamantelor este contradictorie prin aceea că pretind că la reuniune tripartită au înțeles că problema expunerii operatorului era rezolvată în întregime, trebuie amintit că, după cum s‑a arătat mai sus, problema expunerii operatorului fiind secundară în raport cu alte rezerve invocate de evaluatori privind existența unui metabolit necunoscut, o eventuală neregularitate cu privire la acest punct nu poate determina anularea deciziei atacate, întrucât chiar dacă problema expunerii operatorului ar fi fost soluționată, cea a metabolitului necunoscut ar fi condus la aceeași decizie de neînscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414.

176    Rezultă din cele de mai sus că toate criticile reclamantelor referitoare la BPA revizuite trebuie respinse.

 Cu privire la a cincea problemă referitoare la pretinsa clasificare a endosulfanului ca POP și PBT

–       Argumentele părților

177    Reclamantele invocă, în esență, că la baza deciziei atacate și a evaluării stau două criterii științifice care nu sunt specificate în Directiva 91/414. Ar fi vorba în special de clasificarea unei substanțe ca POP sau ca PBT care ar fi pertinentă în cadrul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193), dar nu în cadrul Directivei 91/414. Astfel, în considerentul (8) al deciziei atacate, Comisia ar explica faptul că endosulfanul suscită preocupare din cauza persistenței și a caracteristicilor sale volatile, descoperite în rezultatele supravegherii transfrontaliere, concluzie care ar rezulta din aplicarea criteriului POP. În plus, termenul „POP” ar figura în mod expres în procesul‑verbal al reuniunii tripartite, care ar consacra acestei probleme un capitol întreg, iar concluziile reuniunii grupului de lucru „Evaluare” din 11 martie 2004 ar indica foarte clar faptul că preocupările care persistă în legătură cu această moleculă ar rezulta în special din faptul că „substanța putea fi și un POP”. Decizia atacată ar încălca, așadar, articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414, precum și încrederea legitimă a reclamantelor în faptul că evaluarea s‑ar întemeia doar pe criterii științifice rezultând din directiva amintită.

178    În orice caz, problema s‑ar fi soluționat dacă datele cu privire la utilizarea în sere ar fi fost luate în considerare de către Comisie.

179    Pe de altă parte, contrar articolului 5 din Directiva 91/414, criteriile POP și PBT și Directiva 2000/60 s‑ar întemeia pe noțiunea de pericol și nu pe cea de risc.

180    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, contestă teza potrivit căreia decizia atacată s‑ar întemeia pe alte criterii decât cele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414.

–       Aprecierea Tribunalului

181    Problema pretinsei clasificări a endosulfanului ca POP și ca PBT se referă la concluzia care se regăsește în considerentul (8) al deciziei atacate potrivit căreia endosulfanul este volatil, principalul său metabolit este persistent și a fost descoperit în rezultatele supravegherii unor regiuni în care substanța nu a fost utilizată.

182    Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în cadrul acestei critici, reclamantele susțin, în esență, că această concluzie are la bază o analiză care nu se înscrie în cadrul Directivei 91/414, dar care face obiectul Directivei 2000/60. Această din urmă directivă urmărește îmbunătățirea calității apei prin identificarea și eliminarea progresivă a unei serii de substanțe considerate periculoase și a anumitor poluanți din apele Uniunii Europene. Definițiile noțiunilor de substanțe periculoase și de poluant din Directiva 2000/60 conțin o referire la noțiunile de POP și de PBT. În opinia reclamantelor, Directiva 2000/60 se întemeiază pe o evaluare a pericolului pentru mediul acvatic, în timp ce Directiva 91/414 impune aplicarea unui criteriu mai restrictiv de risc de mediu.

183    Trebuie constatat mai întâi că, după cum subliniază și reclamantele, criteriile POP și PBT au făcut obiectul discuțiilor în perioada de evaluare, iar clasificarea endosulfanului ca POP sau ca PBT a fost luată în considerare în cursul procedurii de evaluare. Procesul‑verbal al reuniunii tripartite din 17 mai 2004 redactat de Comisie consacră, printre altele, un capitol în care se menționează prezentarea concluziilor statului membru raportor referitoare la clasificarea endosulfanului ca POP și ca PBT și la clasificarea endosulfanului ca substanță periculoasă în cadrul Directivei 2000/60. Se indică de asemenea faptul că, în cadrul acestei directive, mineralizarea completă a substanței trebuie dovedită. Același proces‑verbal menționează și obiecțiile reclamantelor în legătură cu utilizarea criteriilor POP și PBT în cadrul Directivei 91/414 și argumentația acestora potrivit căreia mineralizarea completă a unei substanțe nu este un obiectiv al Directivei 91/414. Prin urmare, trebuie respinsă susținerea Comisiei potrivit căreia decizia atacată a fost adoptată independent de orice discuție privind problema dacă endosulfanul este un POP ori un PBT sau de orice clasificare a endosulfanului în temeiul Directivei 2000/60.

184    Cu toate acestea, din faptul că în cursul procedurii de evaluare clasificarea endosulfanului ca POP sau ca PBT ori clasificarea sa în temeiul Directivei 2000/60 a făcut obiectul unei examinări nu se poate deduce că decizia atacată încalcă articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414/CEE. Dimpotrivă, se impune constatarea faptului că acea concluzie din decizia atacată (a se vedea punctul 44 de mai sus) nu este, la prima vedere, incompatibilă cu criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1), care sunt formulate în sens larg și se întemeiază pe o analiză a riscurilor efectelor nocive asupra sănătății umane sau animale ori asupra apelor subterane sau a influenței negative asupra mediului (a se vedea punctul 5 de mai sus).

185    Trebuie amintit totodată că, independent de problema dacă endosulfanul poate fi clasificat ca POP sau ca PBT în cadrul Directivei 2000/60, reclamantelor le revine obligația de a demonstra în cursul procedurii de evaluare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414. Or, reclamantele nu explică cum anume clasificarea unei substanțe ca POP sau ca PBT ar exclude posibilitatea ca aceasta să aibă efectele nocive vizate la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414. Așadar, simplul fapt că în cursul procedurii de evaluare clasificarea endosulfanului ca POP sau ca PBT ori clasificarea sa în temeiul Directivei 2000/60 a făcut obiectul unei examinări nu poate fi un motiv suficient pentru anularea deciziei atacate în lipsa unor argumente convingătoare care să demonstreze că acele concluzii din decizia menționată contravin articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414. Prin urmare, critica este nefondată.

186    Pe de altă parte, rezultă din cele de mai sus că argumentele întemeiate pe faptul că Directiva 2000/60 se bazează pe o analiză a pericolului, iar Directiva 91/414 pe o analiză a riscului, precum și argumentul întemeiat pe atingerea adusă încrederii legitime a reclamantelor în aplicarea exclusivă a criteriilor cuprinse în Directiva 91/414 sunt inoperante.

187    În această situație, criticile referitoare la problema pretinsei clasificări a endosulfanului ca POP sau ca PBT trebuie respinse în totalitate.

188    În ceea ce privește aspectul dacă soluția utilizării în sere propusă de reclamante la sfârșitul procedurii de evaluare ar fi dat naștere, în orice caz, rezervelor legate de o posibilă clasificare a endosulfanului ca POP sau ca PBT, trebuie să se facă trimitere la analiza problemei utilizării în sere dezvoltată în continuare.

 Cu privire la a șasea problemă referitoare la utilizarea în sere

–       Argumentele părților

189    Reclamantele invocă faptul că decizia atacată nu ține cont de ultima soluție pe care au propus‑o, constând în limitarea endosulfanului doar la utilizarea în sere cu BPA reduse, ceea ce constituie o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 și a dreptului acestora la apărare. Or, utilizarea în sere ar fi soluționat problema metabolitului necunoscut, întrucât endosulfanul nu ar putea pătrunde în sol sau în apă în afara serelor.

190    În replică, reclamantele adaugă că neînscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o utilizare limitată în sere încalcă principiul proporționalității și al egalității de tratament.

191    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, afirmă că era îndreptățită să refuze examinarea soluției privind utilizarea în sere, întrucât a fost prezentată peste termen. În orice caz, aceasta nu ar fi înlăturat rezervele produse de metabolitul necunoscut, deoarece o seră nu ar fi un mediu complet închis.

–       Aprecierea Tribunalului

192    Problema utilizării în sere se referă la o propunere prezentată de reclamante în urma reuniunii tripartite în scrisoarea adresată Comisiei din 25 iunie 2004 prin care indicau că erau pregătite să susțină „în cazul cel mai nefast” utilizarea endosulfanului pentru tomatele de seră.

193    În răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului prin care erau chestionate cu privire la motivele acestei prezentări tardive, reclamantele au răspuns că nu au făcut prezentarea mai devreme întrucât motivele de preocupare legate de expunerea operatorului nu ar fi fost exprimate decât la reuniunea tripartită, iar anterior fuseseră determinate să creadă că această problemă era rezolvată. În această privință, trebuie totuși să se constate că din scrisoarea din 25 iunie 2004, precum și din argumentația reclamantelor în replică rezultă că soluția utilizării endosulfanului în sere pentru cultura de tomate a fost propusă pentru a răspunde preocupărilor persistente ale evaluatorilor, în special celei referitoare la metabolitul necunoscut cu privire la care s‑a constatat mai sus că reclamantele l‑au putut identifica cel mai târziu în 2000.

194    Reclamantele susțin de asemenea că refuzul Comisiei de a examina această soluție de ultimă instanță nu se poate întemeia pe caracterul pretins incomplet al analizei asupra tomatelor de seră, întrucât această utilizare a existat în notificarea inițială. Acestea mai susțin că în perioada 2001‑2004 au fost determinate chiar să creadă că aplicarea substanței endosulfan pentru tomatele de seră ar justifica înscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414. Această critică trebuie de asemenea respinsă întrucât, după cum a explicat Regatul Spaniei în ședință, fără ca reclamantele să îl contrazică, endosulfanul fusese notificat pentru 10 utilizări pe câmp deschis și pentru o utilizare în seră. Examinarea endosulfanului a fost așadar, în mod evident, focalizată pe efectele asupra mediului ale utilizării care potențial ar crea cele mai mari probleme, și anume utilizarea endosulfanului la exterior. Prin urmare, nu se poate deduce că utilizarea în sere trebuia considerată compatibilă cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 din cauza faptului că, în esență, concluziile procedurii de evaluare se refereau la riscul efectelor nocive ale endosulfanului la exterior. De altfel, reclamantele au continuat să solicite autorizarea pentru toate aplicările notificate până la sfârșitul procedurii de evaluare.

195    Rezultă din cele de mai sus că reclamantele nu au invocat argumente valabile cu privire la motivul pentru care nu au putut prezenta această soluție mai devreme în cursul procedurii de evaluare. Pe de altă parte, se impune constatarea faptului că, prezentând soluția atât de tardiv și urmărind în continuare să obțină înscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o utilizare cât mai largă posibil, reclamantele au riscat în deplină cunoștință de cauză să nu poată dovedi, în termenele procedurale, că endosulfanul satisface criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414. În sfârșit, în ceea ce privește argumentele întemeiate pe pretinsa încălcare a principiului proporționalității și al egalității de tratament, acestea urmează a fi avute în vedere în cadrul examinării de mai jos al celui de al treilea motiv.

196    În orice caz, mai trebuie remarcat că între părți există un dezacord vădit asupra aspectului dacă o seră constituie un mediu închis. Reclamantele susțin că obiecțiile invocate de Comisie în această privință nu sunt pertinente în privința toxicității pentru păsări, întrucât nu există păsări în seră. Totuși, din dosarul cauzei și din comentariile prezentate de Regatul Spaniei în ședință rezultă că este vorba și despre alte motive de preocupare în legătură, spre exemplu, cu o posibilă pătrundere a apei în sol. Comisia și Regatul Spaniei nu acceptă, așadar, în mod clar teza reclamantelor potrivit căreia soluția utilizării în sere permite înlăturarea problemei metabolitului necunoscut. Pe lângă faptul că, după cum s‑a menționat mai sus, trebuie să i se recunoască Comisiei o marjă largă de apreciere legată de acest tip de evaluări științifice complexe, această discuție mai demonstrează faptul că, și în cazul în care Tribunalul ar considera că neluarea în considerare a soluției utilizării în sere prezentate peste termen constituie un viciu de procedură de natură să încalce dreptul la apărare al reclamantelor, nu s‑ar fi demonstrat deloc că luarea sa în considerare ar fi putut conduce la o decizie diferită. Prin urmare, această neregularitate nu poate conferi caracter ilegal și, în consecință, nu poate conduce la anularea deciziei atacate.

197    Rezultă că trebuie respinse criticile referitoare la problema utilizării în sere.

 Cu privire la a șaptea problemă referitoare la efectul întârzierii cauzate de statul membru raportor și de Comisie în procedura de evaluare

–       Argumentele părților

198    În opinia reclamantelor, susținute de ECPA, statul membru raportor și‑a prezentat proiectul de raport de evaluare abia în februarie 2000, încălcând articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 3600/92, care prevede un termen de 12 luni de la primirea dosarului complet. În speță, versiunea actualizată a dosarului reclamantelor a fost depusă la sfârșitul anului 1996. Prin urmare, nu ar fi posibil să li se opună reclamantelor termene de prezentare a datelor la sfârșitul procedurii de evaluare, întrucât statul membru raportor ar fi cel puțin coresponsabil de întârzierea suferită. Pe de altă parte, reclamantele resping teza Comisiei și a Regatului Spaniei potrivit căreia ar fi parțial responsabile de întârzierea înregistrată pe parcursul procedurii de evaluare.

199    În opinia Comisiei, reclamantele au contribuit ele însele la o parte a întârzierii pe care o critică în prezent. Aceasta admite că procedurile efectuate în temeiul Directivei 91/414, în special pentru prima fază a programului de examinare, au durat mai mult decât era prevăzut, dar acest lucru este valabil pentru toate substanțele și pentru toți notificatorii. Cu toate acestea, ar fi nedrept din partea reclamantelor să impute toate întârzierile statului membru raportor și/sau Comisiei. Mai mult, toate întârzierile în cadrul procedurilor nu ar fi neapărat defavorabile reclamantelor, deoarece endosulfanul a putut fi menținut mai mult timp pe piață. Pe de altă parte, dacă procedura ar fi fost mai scurtă, nu ar mai fi existat vreun motiv să se considere că rezultatul ar fi fost diferit.

200    Regatul Spaniei susține argumentele Comisiei și menționează de asemenea că cea mai mare parte a întârzierilor în procedură au fost determinate de reclamante înseși, ceea ce reprezintă un indiciu evident în ceea ce privește intenția incontestabilă de a nu finaliza procedura.

–       Aprecierea Tribunalului

201    Cu titlu introductiv, trebuie precizat că prezenta problemă privește, în esență, potențialul efect al întârzierii inițiale înregistrate în procedura de evaluare în perioada de pregătire a proiectului de raport de evaluare asupra posibilității reclamantelor de a respecta termenele procedurale din mai 2002 și din mai 2003.

202    Trebuie constatat mai întâi că prezentarea proiectului de raport de evaluare de către statul membru raportor s‑a efectuat cu o întârziere considerabilă în raport cu calendarul prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 3600/92, astfel cum a fost modificat, potrivit căruia respectivul raport se transmite Comisiei într‑un termen de 12 luni de la primirea dosarelor. Or, în speță, dosarul complet fusese depus în aprilie 1995 (și, un an mai târziu, o versiune actualizată), dar raportul de evaluare nu a fost prezentat Comisiei decât la 22 februarie 2000. Or, se impune constatarea faptului că, în înscrisurile lor, nici Comisia, nici Regatul Spaniei nu furnizează vreo explicație pentru această întârziere considerabilă comparativ cu calendarul regulamentar, ci se limitează să invoce anumite întârzieri ulterior procedurii de examinare care s‑ar datora reclamantelor, fapt contestat de acestea. Ca răspuns la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, Regatul Spaniei a atras atenția asupra dificultăților de organizare întâmpinate la începutul procedurii de evaluare ținând seama de noutatea procedurii și de numărul substanțelor pentru care fusese desemnat ca stat membru raportor. Regatul Spaniei precizează că anterior datei de 10 mai 1996 nu a existat niciun organism acreditat să efectueze evaluările și că, din 1996 până în 1998, organismul acreditat a evaluat substanța activă a endosulfanului informând pe parcurs reclamantele cu privire la concluziile sale. Regatul Spaniei indică și faptul că, începând din iulie 1998, reclamantele au furnizat documente suplimentare modificând chiar și BPA, ceea ce a întârziat mai mult prezentarea proiectului de raport de evaluare.

203    Este clar că argumentația Comisiei și a Regatului Spaniei nu explică decât parțial întârzierea considerabilă cu care a fost prezentat proiectul de raport de evaluare. Cu toate acestea, trebuie amintit că o neregularitate de procedură nu antrenează anularea în întregime sau în parte a unei decizii decât dacă s‑a stabilit că, în lipsa acestei neregurități, decizia atacată ar fi putut avea un conținut diferit (Hotărârea Curții din 23 aprilie 1986, Bernardi/Parlamentul European, 150/84, Rec., p. 1375, punctul 28, Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 2000, Volkswagen/Comisia, T‑62/98, Rec., p. II‑2707, punctul 283, și Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Degussa/Comisia, T‑279/02, Rec., p. II‑897, punctul 416 ; a se vedea în acest sens și Hotărârea Curții din 29 octombrie 1980, van Landewyck și alții/Comisia, 209/78‑215/78 și 218/78, Rec., p. 3125, punctul 47).

204    Ținând seama de această jurisprudență, trebuie subliniat că argumentația reclamantelor este contradictorie. În primul rând, acestea nu pot invoca în mod credibil întârzierea în prezentarea proiectului de raport de evaluare drept cauză a imposibilității lor de a prezenta date într‑un anumit termen, în timp ce întreaga lor argumentație se întemeiază pe faptul că datele neluate în considerare răspund unor motive de preocupare exprimate în mod tardiv în procedura de evaluare. Într‑adevăr, caracterul tardiv al prezentării sale ar fi putut împiedica reclamantele să respecte termenele respective numai în cazul în care din proiectul de raport de evaluare ar fi rezultat necesitatea prezentării unui studiu suplimentar și ar fi putut, ca atare, să aibă un efect real asupra deciziei atacate. În al doilea rând, reclamantele se plâng de o lipsă de interacțiune cu statul membru raportor înainte de anul 2000. Or, este clar că interacțiuni mai intense decât cele care rezultă din dovezile de comunicare dintre reclamante și statul membru raportor, prezentate odată cu actele de procedură și evidențiate în răspunsul acestuia din urmă la întrebarea scrisă adresată de Tribunal, nu ar fi putut decât să întârzie prezentarea proiectului de raport de evaluare. În plus, respectivele înscrisuri indică mai curând faptul că reclamantele au fost strâns implicate în redactarea proiectului de raport de evaluare, ceea ce ar fi trebuit să le permită îmbunătățirea evaluării. În al treilea rând, din actele de procedură rezultă că reclamantele înseși au contribuit uneori la întârziere prezentând date sau parametri noi sau, în a doua fază a examinării, nerespectând mereu datele convenite pentru prezentarea de studii, astfel încât ar fi hazardat să se stabilească în ce măsură o prezentare a proiectului de raport de evaluare la o dată anterioară ar fi permis să se identifice mai devreme anumite rezerve ale evaluatorilor.

205    În consecință, critica referitoare la problema efectului întârzierii cauzate de statul membru raportor și de Comisie trebuie respinsă.

206     Rezultă din cele de mai sus că analiza fiecăreia dintre cele șapte probleme nu a condus la identificarea existenței unei erori vădite de apreciere din partea Comisiei în aplicarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 sau a unei încălcări a dreptului la apărare sau a unei încrederi legitime ale reclamantelor. În aceste împrejurări, nu se poate reține nici că efectul combinat al diferitelor aspecte ale procedurii de evaluare puse în discuție în cadrul respectivelor probleme poate constitui un temei suficient pentru anularea deciziei atacate, întrucât din acest fapt nu rezultă că reclamantele se regăsesc într‑o situație de forță majoră care să le fi împiedicat să respecte termenele procedurale. Prin urmare, trebuie să se respingă, pe de o parte, primul motiv în întregime și, pe de altă parte, al doilea aspect al celui de al doilea motiv.

 Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 95 alineatul (3) CE

 Argumentele părților

207    Reclamantele, susținute de ECPA, învederează că, prin neexaminarea tuturor datelor prezentate, inclusiv a celor prezentate înainte de termenele din mai 2002 și din mai 2003, și prin evaluarea endosulfanului în baza unei serii limitate și incomplete de date, Comisia a încălcat articolul 95 alineatul (3) CE. Într‑adevăr, în timp ce Directiva 91/414 s‑ar întemeia în mod formal pe articolul 43 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 37 CE) care instituie o politică agricolă comună, din considerentele acesteia ar rezulta că urmărește obiective referitoare la piața internă și, prin urmare, articolul 95 CE ar fi aplicabil. Astfel, articolul 4 din Directiva 91/414 ar garanta libera circulație a produselor de uz fitosanitar, interzicând statelor membre să împiedice, din motive care țin de aspectele armonizate prin directiva menționată, importul, vânzarea sau autorizarea produselor de uz fitosanitar care respectă dispozițiile armonizate. Pe de altă parte, problema temeiului legal al Directivei 91/414 nu ar fi pertinentă.

208    Potrivit articolului 95 alineatul (3) CE, în adoptarea măsurilor în domeniul sănătății sau al protecției mediului, Comisia ar fi obligată să țină seama de cele mai recente date, inclusiv de orice evoluție nouă, întemeiată pe fapte științifice. În plus, articolul 152 alineatul (1) primul paragraf CE ar prevedea că în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Comunității se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane. Efectul combinat al acestor dispoziții ar fi acela că toate deciziile adoptate în temeiul Directivei 91/414 ar trebui să permită atingerea unui nivel ridicat de protecție evaluată prin raportare la cele mai recente date.

209    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, invocă faptul că articolul 95 alineatul (3) CE nu este aplicabil, întrucât acesta servește doar ca temei juridic pentru actele adoptate de Consiliu în cadrul unei proceduri de codecizie, astfel cum se prevede la articolul 251 CE, acte care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne. Or, Directiva 91/414, care constituie temeiul juridic al deciziei atacate și al procedurilor de evaluare care stau la baza ei, ar fi fost adoptată în baza articolului 43 din Tratatul CE, care nu ar presupune o procedură de codecizie.

210    Pe de altă parte, o reglementare agricolă precum Directiva 91/414 ar putea implica armonizarea dispozițiilor naționale fără a fi necesar să se apeleze la articolul 100 din Tratatul CE (devenit articolul 94 CE), în măsura în care articolul 38 alineatul (2) din Tratatul CE [devenit, după modificare, articolul 32 alineatul (2) CE] asigură supremația dispozițiilor specifice domeniului agricol în raport cu dispozițiile generale referitoare la instituirea pieței comune. Faptul că o măsură din domeniul agricol ține cont și de probleme de mediu sau de sănătate nu ar însemna că face obiectul dispozițiilor tratatului din domeniul mediului. Din motive similare, articolul 152 CE ar fi de asemenea nepertinent.

211    Pe de altă parte, Comisia amintește că are o largă putere de apreciere în domeniul agricol și că Tribunalul, dar și Curtea au declarat explicit că această dispoziție se aplică procedurilor prevăzute în Directiva 91/414.

212    În sfârșit, Comisia menționează că nu înțelege de ce obligația de a ține seama de datele științifice disponibile cele mai recente ar fi diferită în cazul dispozițiilor care stau la baza legislației privind piața internă.

 Aprecierea Tribunalului

213    Articolul 95 alineatul (3) CE, a cărui aplicabilitate în speță este contestată de Comisie, prevede că, în formularea propunerilor către Consiliu privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative din statele membre, care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne în domeniul sănătății, securității, protecției mediului și protecției consumatorilor, Comisia pornește de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecție, ținând seama în special de orice evoluție nouă, întemeiată pe fapte științifice.

214    În această privință, trebuie constatat că reclamantele confirmă în înscrisurile lor că nu contestă legalitatea Directivei 91/414 în raport cu articolul 95 alineatul (3) CE, ci pe cea a actelor adoptate de Comisie în baza acestei directive. Reclamantele recunosc faptul că Directiva 91/414 nu este în sine contrară condițiilor prevăzute la articolul 95 alineatul (3) CE, dar apreciază că ea consolidează aceste condiții, dat fiind că articolul 5 din Directiva 91/414 reia articolul 95 alineatul (3) CE impunând ca deciziile să fie adoptate „având în vedere stadiul cunoștințelor științifice și tehnice”. Se impune, așadar, constatarea faptului că argumentația dezvoltată de reclamante în cadrul acestui aspect se confundă cu cea dezvoltată în cadrul primului motiv și al celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv asupra cărora s‑a decis că sunt nefondate. Prin urmare, criticile întemeiate pe o pretinsă încălcare a articolului 95 alineatul (3) CE trebuie de asemenea respinse fără a mai fi nevoie ca Tribunalul să se pronunțe asupra aplicabilității dispoziției menționate.

215    În ceea ce privește articolul 152 alineatul (1) CE, pe care reclamantele îl invocă cu titlu subsidiar și potrivit căruia în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Comunității se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, se impune constatarea faptului că reclamantele nu dezvoltă o argumentație autonomă, ci se limitează să reia referirea la obligația Comisiei de a ține seama de cele mai recente date. În consecință, această critică trebuie de asemenea respinsă.

216    Rezultă din cele de mai sus că primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea anumitor principii generale de drept comunitar

217    În cadrul celui de al treilea motiv, reclamantele invocă, cu precădere, încălcarea principiului proporționalității (primul aspect), a principiilor protecției încrederii legitime și al securității juridice (al doilea aspect), al interdicției de a acționa ultra vires (necompetență) (al treilea aspect), al obligației de a efectua o evaluare diligentă și imparțială (al patrulea aspect), al interdicției abuzului de putere (al cincilea aspect), încălcarea dreptului la apărare și a dreptului de a fi audiat (al șaselea aspect), a principiului excelenței și independenței opiniilor științifice (al șaptelea aspect), a principiului egalității de tratament (al optulea aspect), a principiului supremației dispozițiilor speciale asupra dispozițiilor generale (al nouălea aspect) și a principiului estoppel (nemini licet venire contra factum proprium) (al zecelea aspect). Tribunalul apreciază că este util să examineze mai întâi separat primul aspect întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității și al optulea aspect întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament înainte de a examina cumulativ celelalte aspecte ale celui de al treilea motiv.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

–       Argumentele părților

218    În opinia reclamantelor, din jurisprudență rezultă că, pentru a stabili dacă decizia unei instituții comunitare respectă principiul proporționalității, trebuie verificat dacă mijloacele utilizate sunt adecvate pentru realizarea obiectivului urmărit și dacă nu depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea acestuia. În speță, decizia de a nu examina toate datele prezentate de reclamante ar fi împotriva obiectivului urmărit prin Directiva 91/414, care ar fi acela ca siguranța produselor de uz fitosanitar și a ingredientelor active ale acestora să fie evaluată în funcție de criteriile specificate în directiva amintită și „în lumina cunoștințelor științifice și tehnice celor mai recente”, și nu ar constitui mijlocul cel mai puțin restrictiv în vederea realizării unui astfel de obiectiv, în măsura în care decizia de neînscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 ar avea drept consecință retragerea acestuia de pe piață în cadrul Uniunii Europene, având efecte comerciale ireparabile pentru reclamante. Un astfel de rezultat ar fi total disproporționat, în special în cazul în care ar fi numai rezultatul dorinței de a respecta termene artificial stabilite, precum în speță.

219    Reclamantele invocă Ordonanța președintelui Curții din 21 octombrie 2003, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, [C‑365/03 P(R), Rec., p. I‑12389], și Ordonanța președintelui Tribunalului din 5 august 2003, Industrias Químicas del Vallés/Comisia (T‑158/03 R, Rec., p. II‑3041), din care rezultă că termenele nu pot fi invocate de Comisie ca fiind singurul motiv de refuz al examinării noilor date prezentate de reclamante. O ușoară întârziere la care ar fi condus examinarea acestor date ar fi, prin urmare, cu mult mai mică decât termenul suplimentar acordat în favoarea IQV pentru prezentarea de date noi cu privire la metalaxil și cu siguranță neglijabil în comparație cu perioada totală de evaluare a endosulfanului, care ar fi fost prelungită de evaluarea statului membru raportor efectuată tardiv și care oricum era deschisă până la 31 decembrie 2005 și ar fi fost prelungită din nou până la 31 decembrie 2006.

220    În replică, reclamantele adaugă că endosulfanul ar fi trebuit să fie înscris în anexa I la Directiva 91/414 cel puțin pentru o utilizare în sere și că această soluție ar fi fost proporțională cu obiectivele acestei directive și ar fi garantat totodată că endosulfanul ar fi tratat la fel ca alte substanțe active. Într‑adevăr, Comisia ar fi acceptat înscrierea substanței beta‑ciflutrin în anexa I la Directiva 91/414 pentru motivul că „utilizările, altele decât cele ornamentale în sere sau legate de tratarea semințelor, nu [erau] suficient documentate și nu [s‑au] dovedit acceptabile în raport cu criteriile vizate în anexa VI” și că, „[p]entru a sprijini autorizarea acestor utilizări, datele și informațiile care dovedesc acceptabilitatea lor pentru consumatorii umani și pentru mediu [trebuia] să fie furnizate statelor membre”. Același raționament ar fi fost avut în vedere în ceea ce privește substanța activă ciflutrin și ar fi putut fi avut în vedere și pentru endosulfan.

221    ECPA susține argumentele reclamantelor și adaugă că refuzul Comisiei de a ține seama de toate datele disponibile este în mod particular disproporționat în speță, întrucât endosulfanul și produsele care îl conțin nu prezintă un pericol și nici vreun risc iminent sau identificat. În sfârșit, ECPA susține că există cel puțin mijloace mai puțin restrictive pentru a atinge scopul urmărit decât refuzul pur și simplu de a înscrie endosulfanul în anexa I la Directiva 91/414. În această privință, opțiunile disponibile pentru înlăturarea rezervelor care persistă ar fi reducerea perioadei de înscriere în anexa I la această directivă, ameliorarea factorilor de siguranță, cerințe suplimentare în materie de date, precum și angajamentul obligatoriu al notificatorului de a realiza teste suplimentare.

222    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, se opune argumentelor reclamantelor. Mai mult, aceasta contestă admisibilitatea criticii întemeiate pe caracterul disproporțional al neînscrierii endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 numai pentru o utilizare în sere, întrucât, în opinia sa, cererea introductivă nu se referă la principiul proporționalității decât cu privire la problema termenelor.

–       Aprecierea Tribunalului

223    Trebuie amintit că principiul general al proporționalității impune ca actele instituțiilor comunitare să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit de reglementarea în cauză, având în vedere că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (a se vedea Hotărârea Curții din 9 martie 2006, Zuid‑Hollandse Milieufederatie și Natuur en Milieu, C‑174/05, Rec., p. I‑2443, punctul 28 și jurisprudența citată).

224    Rezultă de aici că, în cadrul controlului jurisdicțional al punerii în aplicare a unui astfel de principiu, ținând seama de puterea largă de apreciere de care dispune Comisia în cadrul adoptării deciziilor privind înscrierea de substanțe active în anexa I la Directiva 91/414, caracterul vădit neadecvat al unei măsuri în raport cu obiectivul pe care îl urmărește este singurul care poate afecta legalitatea acestei măsuri (a se vedea în acest sens Hotărârea Zuid‑Hollandse Milieufederatie și Natuur en Milieu, punctul 223 de mai sus, punctul 29).

225    Pe de altă parte, după cum s‑a arătat la punctul 81 de mai sus, din considerentele Directivei 91/414 rezultă că obiectivul său este, pe de o parte, eliminarea obstacolelor din calea schimburilor intracomunitare de produse de uz fitosanitar, precum și ameliorarea producției vegetale și, pe de altă parte, protecția sănătății umane și animale, precum și a mediului.

226    În ceea ce privește aplicarea principiului proporționalității în cazul deciziei Comisiei de neluare în considerare a datelor prezentate peste termenele procedurale, trebuie amintit că rezultă din analiza combinată a cadrului regulamentar și a Hotărârii IQV, efectuată de Tribunal în cadrul examinării primului motiv și a celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, că, în cadrul procedurii de adoptare a unei decizii privind înscrierea în anexa I la Directiva 91/414 a unei substanțe vizate prin procedura prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din această directivă, un moratoriu se impune dacă părțile care au notificat substanța activă s‑au aflat într‑o situație de forță majoră care le‑a împiedicat să respecte termenele procedurale pentru prezentarea de informații suplimentare în scopul dovedirii unei utilizări sigure pentru substanța activă în cauză.

227    Or, din examinarea diferitelor probleme efectuată mai sus rezultă că reclamantele nu au dovedit că s‑ar fi aflat într‑o situație de forță majoră care le‑a împiedicat să prezinte datele pe care Comisia a refuzat să le ia în considerare în termenele procedurale. Prin urmare, nu se poate concluziona că prin decizia Comisiei de neluare în considerare a datelor și a studiilor în cauză s‑a încălcat principiul proporționalității.

228    Pe de altă parte, în această situație, decizia de neînscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 nu este disproporționată nici prin faptul că se întemeiază pe lipsa unor informații suficiente pentru a permite să se tragă concluzia lipsei riscurilor, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414, având în vedere că, pe de o parte, obiectivele privind protecția sănătății umane și animale, precum și a mediului urmărite prin Directiva 91/414 se opun unei amânări a deciziei de înscriere sau de neînscriere a substanței active în cauză în anexa I la Directiva 91/414 lăsate la discreția producătorilor substanței active în discuție și, pe de altă parte, producătorii respectivi au, în orice caz, oportunitatea de a solicita reexaminarea substanței active prin intermediul procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414.

229    În sfârșit, în ceea ce privește critica reclamantelor întemeiată pe faptul că, în decizia atacată, Comisia ar fi trebuit să prevadă înscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o utilizare în sere, trebuie precizat că toate criticile invocate în cererea introductivă în cadrul acestui aspect se referă la decizia Comisiei de a nu le acorda o prelungire a termenelor regulamentare pentru prezentarea de date. Aceste critici nu privesc, așadar, caracterul pretins disproporțional al deciziei atacate legat de faptul că a impus retragerea de pe piață a endosulfanului, în timp ce o soluție mai puțin restrictivă ar fi trebuit reținută. În aceste condiții, critica reclamantelor invocată pentru prima dată în replică, întemeiată pe faptul că înscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 ar fi putut fi prevăzută de Comisie pentru o utilizare în sere, trebuie declarată inadmisibilă în temeiul jurisprudenței evocate la punctul 134 de mai sus. Pe de altă parte, faptul că ECPA a evocat această critică în memoriul său în intervenție nu repune în discuție concluzia conform căreia, în realitate, este vorba de un motiv nou pe care reclamantele l‑ar fi putut invoca în etapa cererii introductive (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 3 aprilie 2003, BaByliss/Comisia, T‑114/02, Rec., p. II‑1279, punctul 417). În orice caz, din analiza primului motiv și al celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv efectuată mai sus rezultă că, prin refuzul de a lua în considerare soluția utilizării în sere pe care reclamantele au prezentat‑o peste termenele procedurale, Comisia nu a comis o eroare vădită de apreciere. În această situație, nu poate fi criticată Comisia că nu a autorizat înscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o utilizare în sere.

230    Rezultă din toate cele de mai sus că primul aspect al celui de al treilea motiv este nefondat.

 Cu privire la al optulea aspect întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

–       Argumentele părților

231    Reclamantele, susținute de ECPA, arată că evaluarea endosulfanului a făcut obiectul unui tratament mai puțin favorabil decât cel rezervat altor molecule supuse acelorași cerințe de examinare, spre exemplu metalaxil și clorpirifos, care au beneficiat de perioade adiționale pentru prezentarea și evaluarea de noi date relevante.

232    În plus, Comisia ar fi decis să amâne până la 31 decembrie 2006 termenul pentru înscrierea în anexa I la Directiva 91/414 a opt substanțe active. Din cauza amânării termenului aplicabil la sfârșitul anului 2006, opt substanțe aparținând primei etape a examinării, inclusiv fenarimol și vinclozolin, ar beneficia de perioade de introducere pe piață mai lungi, iar notificatorii ar avea posibilitatea să prezinte date noi. Astfel, vinclozolin ar beneficia de o prelungire a termenului din 1998 până în 2006, iar fenarimol din 1997 până în 2006, în timp ce endosulfanul nu ar fi beneficiat de o prelungire decât din 2001 până în 2005. Reclamantele prezintă un tabel care ilustrează efectul pe care întârzierea evaluării inițiale efectuate de statul membru raportor l‑a avut asupra numărului de reuniuni pentru evaluarea datelor și asupra schimbului de informații dintre notificatori și autoritățile de evaluare. Fenarimol și vinclozolin ar fi beneficiat astfel de reuniuni mai frecvente și de mai mulți ani în plus pentru dezvoltarea de date noi ca răspuns la evaluare și ținând seama de progresul tehnic potrivit Directivei 91/414. Rezultă de aici că, cel puțin în câteva cazuri, Comisia ar fi tratat în mod diferit situații similare încălcând astfel principiul egalității de tratament și articolul 40 alineatul (3) CE.

233    Pe de altă parte, inegalitatea de tratament ar privi nu doar perioada de evaluare mai lungă acordată pentru celelalte substanțe existente pe aceeași listă cu endosulfanul, dar și o diferență în ceea ce privește criteriile utilizate pentru evaluarea globală și în rezultatul final al evaluării endosulfanului.

234    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, contestă argumentele reclamantelor.

–       Aprecierea Tribunalului

235    Trebuie precizat mai întâi că articolul 40 CE se referă la întinderea competențelor Consiliului în domeniul liberei circulații a lucrătorilor și nu are, așadar, nicio legătură cu criticile invocate în cadrul acestui aspect. De altfel, reclamantele nu au prezentat nicio clarificare privind pertinența sa. Prin urmare, criticile întemeiate pe încălcarea acestei dispoziții trebuie declarate inadmisibile în temeiul jurisprudenței citate la punctul 120 de mai sus.

236    În continuare, trebuie amintit că principiul egalității de tratament nu este încălcat decât atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau atunci când situații diferite sunt tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 29 noiembrie 2005, SNCZ/Comisia, T‑52/02, Rec., p. II‑5005, punctul 109 și jurisprudența citată).

237    În această privință, mai întâi trebuie constatat că, după cum arată și Comisia, argumentele reclamantelor referitoare la soluția reținută pentru alte substanțe active se limitează la o enumerare a celorlalte substanțe pentru care soluția a fost diferită fără a se explica motivul pentru care endosulfanul ar fi trebuit tratat în același mod. Prin urmare, aceste critici trebuie declarate inadmisibile în temeiul jurisprudenței citate la punctul 120 de mai sus. Pe de altă parte și în orice caz, problema esențială pusă în cadrul acestui aspect este din nou cea privind neluarea în considerare a datelor tardiv prezentate, întrucât Comisia nu ar fi putut reține o altă soluție decât cea de neînscriere în anexa I la Directiva 91/414 a endosulfanului pentru toate aplicațiile sale, cu excepția cazului în care ar fi acceptat să examineze argumentele privind BPA reduse, formula CS sau utilizarea în sere.

238    În continuare, în ceea ce privește argumentele acestora întemeiate pe compararea derulării procedurilor de evaluare a endosulfanului și a celorlalte substanțe, se impune constatarea faptului că reclamantele invocă elemente de comparație concrete doar pentru fenarimol și pentru vinclozolin. Reclamantele prezintă în special în cererea introductivă un tabel comparativ care ar proveni de la Comisie și din care rezultă, în opinia acestora, că celelalte substanțe active au beneficiat de reuniuni mai frecvente și de un proces de evaluare mai lung, oferindu‑se oportunități suplimentare pentru prezentarea de date noi. Acestea susțin că endosulfanul a făcut obiectul unui număr mai redus de reuniuni de evaluare și de posibilități de discuție ulterioare din cauza întârzierii inițiale în procedura de evaluare. Mai mult, pentru fenarimol și pentru vinclozolin, Comisia nu ar fi stabilit o dată finală pentru prezentarea de date noi. Pe de altă parte, pentru aceste două substanțe, decizia privind înscrierea în anexa I la Directiva 91/414 nu ar fi intervenit încă la momentul depunerii cererii introductive, respectiv în aprilie 2006.

239    În răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, Comisia a indicat că numărul discuțiilor a fost mai mare în cazul substanțelor pentru care deciziile în materie de evaluare și de gestiune a riscurilor erau dificile. Pe de altă parte, în ceea ce privește faptul că termenele de prezentare de date ar fi fost diferite pentru respectivele substanțe, Comisia contestă faptul că întreprinderile care au notificat aceste substanțe ar fi putut prezenta date noi până în decembrie 2003 sau până în aprilie 2004. Pe de altă parte, întreprinderile menționate ar fi fost de asemenea confruntate cu termene legale și nu ar fi putut continua să prezinte date noi. În plus, nu ar fi corect nici să se presupună că o prezentare tardivă a proiectului de raport de evaluare ar avea un efect negativ asupra substanței în discuție, deoarece, spre exemplu, proiectul de raport de evaluare a substanței MCPB ar fi fost prezentat abia în decembrie 2001, dar aceasta din urmă ar fi fost înscrisă în anexa I la Directiva 91/414 prin intermediul Directivei 2005/57/CE a Comisiei din 21 septembrie 2005 de modificare a Directivei 91/414 în vederea înscrierii substanțelor active MCPA și MCPB (JO L 246, p. 14, Ediție specială, 03/vol. 65, p. 266).

240    În ceea ce privește substanța fenarimol, Comisia explică faptul că este vorba de o substanță controversată asupra căreia a fost dificil de statuat. Comitetul nu ar fi dat vreun aviz asupra unui proiect de directivă de aprobare a substanței și Comisia ar fi propus două acte distincte în iunie și în septembrie 2006. Substanța fenarimol ar fi fost în cele din urmă înscrisă în anexa I la Directiva 91/414 în 2006 sub rezerva respectării unor condiții stricte, în special o evaluare după 18 luni, în timp ce pentru endosulfan s‑ar fi acordat o perioadă de retragere progresivă de aproape doi ani.

241    În ceea ce privește substanța vinclozolin, nici pentru aceasta comitetul nu și‑ar fi dat avizul și în iunie 2006 Comisia ar fi propus o directivă în vederea înscrierii sale în anexa I la Directiva 91/414. Comisia precizează că această propunere a fost respinsă de Consiliu și că nu a mai propus un alt text. Comisia menționează că, drept urmare, începând de la 1 ianuarie 2007, dispozițiile tranzitorii ale articolului 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 nu se mai aplicau acestei substanțe, fiind nevoie să fie retrasă de pe piață.

242    Tribunalul apreciază că din aceste explicații rezultă că reclamantele nu au urmărit de altfel să conteste în ședință faptul că nu s‑a dovedit că fenarimol și vinclozolin beneficiaseră de un tratament mai favorabil decât endosulfanul. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că, ținând seama mai ales de particularitatea fiecărei proceduri de examinare care face extrem de dificile comparațiile, precum și marja de apreciere a Comisiei în privința modului în care conduce investigații atât de tehnice și de complexe, de care s‑a făcut anterior mențiune în mai multe rânduri, reclamantele nu au demonstrat că diferențele în derularea procedurilor de evaluare prezentate spre comparație nu se justificau în mod obiectiv.

243    Rezultă din cele de mai sus că al optulea aspect al celui de al treilea motiv este nefondat.

 Cu privire la celelalte aspecte ale celui de al treilea motiv

244    După cum s‑a arătat anterior, în cadrul celui de al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea, al șaselea, al șaptelea, al nouălea și al zecelea aspect, reclamantele invocă încălcarea principiilor încrederii legitime și al securității juridice, al interdicției de a acționa ultra vires, al obligației de a realiza o evaluare diligentă și imparțială, al interdicției abuzului de putere, a dreptului la apărare și a dreptului de a fi audiat, a principiului excelenței și independenței opiniilor științifice, a principiului supremației dispozițiilor speciale asupra dispozițiilor generale și a principiului estoppel.

–       Argumentele părților

245    Mai întâi, în ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului protecției încrederii legitime și al securității juridice, reclamantele, susținute de ECPA, arată că decizia Comisiei de a evalua endosulfanul prin prisma unor criterii care nu figurează în Directiva 91/414, precum criteriile PBT și POP, sau a unor norme care au fost modificate în cursul evaluării, precum liniile directoare referitoare la metaboliți, încalcă încrederea lor legitimă și principiul securității juridice privind evaluarea substanței lor active numai în limitele acestei directive. Curtea ar fi reafirmat constant principiul securității juridice și al protecției încrederii legitime, potrivit cărora efectele legislației comunitare ar trebui să fie clare și previzibile pentru cei cărora le este aplicabilă (Hotărârea Curții din 12 noiembrie 1981, Meridionale Industria Salumi și alții, 212/80‑217/80, Rec., p. 2735, punctul 10). Întrucât Comisia ar fi modificat criteriile de evaluare în mai multe rânduri, ar fi trebuit cel puțin să li se ofere reclamantelor un termen și ocazii suficiente pentru a‑și adapta notificarea la noile criterii. Mai mult, îi revine legiuitorului comunitar obligația de a include orice criteriu nou de evaluare în directivă, la propunerea Comisiei și în conformitate cu procedurile legislative adecvate, și nu Comisiei de a institui noi reglementări din proprie inițiativă. Faptul de a utiliza criterii de evaluare care nu sunt expres prevăzute în Directiva 91/414 ar invalida deciziile întemeiate pe aceste criterii noi, precum în cazul endosulfanului.

246    În continuare, în ceea ce privește interdicția de a acționa ultra vires, reclamantele, susținute de ECPA, arată că nu este de competența Comisiei evaluarea endosulfanului în funcție de criteriile PBT și POP sau în raport cu normele referitoare la metaboliți care nu sunt explicit menționate în Directiva 91/414. Dintr‑o jurisprudență constantă ar rezulta că o măsură de punere în aplicare, adoptată în conformitate cu dispozițiile unei directive de bază, trebuie anulată atunci când a „modificat întinderea obligațiilor impuse [...] prin directiva de bază, fără a respecta procedura legislativă prevăzută prin tratat” (Hotărârea Curții din 18 iunie 1996, Parlamentul European/Consiliul, C‑303/94, Rec., p. I‑2943). În orice caz, evaluarea caracteristicilor POP și PBT efectuată de Comisie ar fi fost superficială și practicată fără competență tehnică sau juridică.

247    În plus, în ceea ce privește pretinsa încălcare a obligației de a realiza o evaluare diligentă și imparțială, reclamantele, susținute de ECPA, arată că evaluarea caracterului inofensiv al endosulfanului nu poate fi realizată de Comisie pe baza rezultatelor care provin din datele legate de o altă substanță, sulfatul de endosulfan și/sau alți metaboliți necunoscuți, și care decurg dintr‑o evaluare efectuată doar la nivelul grupului de lucru în funcție de criteriul PBT, întemeiată pe pericol și care nu a fost însoțită de o concluzie în temeiul Directivei 2000/60. Comisia ar fi obligată să evalueze endosulfanul în funcție de proprietățile sale, pe baza unei estimări complete a riscurilor, și nu prin prisma pretinselor proprietăți periculoase ale substanțelor chimice distincte, precum metaboliții, utilizând o serie de date incomplete. Pe de altă parte, în opinia reclamantelor, din procesul‑verbal al reuniunii tripartite din 17 mai 2004 rezultă că statul membru raportor și Comisia par să fi selecționat în mod arbitrar anumite rezultate provenite din datele referitoare la endosulfan care susțin o concluzie particulară și au ignorat în mod deliberat alte rezultate și reajustările pe care le efectuaseră pentru a răspunde preocupărilor persistente ale evaluatorilor privind utilizarea sigură legată de formula CS. Procedând astfel, Comisia nu ar fi realizat o evaluare diligentă și imparțială a endosulfanului.

248    În plus, în ceea ce privește pretinsa existență a unui abuz de putere, reclamantele, susținute de ECPA, arată că, procedând la neînscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414 în funcție de criterii care nu figurează în această directivă și pe baza unei serii de date selecționate în mod arbitrar, care nu cuprind cele mai recente date prezentate de acestea, Comisia și‑a depășit atribuțiile. Concluziile Comisiei în ceea ce privește endosulfanul s‑ar întemeia pe rezultate incomplete și limitate sau pe rezultate obținute prin aplicarea unei metodologii axate pe pericol potrivit principiilor instituite prin Directiva 2000/60, și nu în temeiul procesului de evaluare prevăzut în Directiva 91/414, ceea ce ar da impresia unei decizii arbitrare cu unicul scop de a corobora concluziile PBT și/sau POP pentru a susține o decizie de neînscriere a endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414. În plus, Comisia și raportorul ar fi impus prezentarea anumitor studii care nu fac parte din cadrul Directivei 91/414 și care nu erau legate de condiții de utilizare reală. În orice caz, endosulfanul și metaboliții săi ar trebui evaluați separat. Prin urmare, proprietățile PBT invocate sau alte preocupări referitoare la metaboliții endosulfanului nu pot, în opinia reclamantelor, să afecteze negativ evaluarea endosulfanului însuși în temeiul Directivei 91/414, dar necesită o evaluare separată, pe care statul membru raportor a ales să nu o efectueze. Utilizând rezultatele metaboliților endosulfanului (sau lipsa de rezultate) pentru neînscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414, Comisia ar fi depășit puterile conferite de această directivă.

249    Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a dreptului de a fi audiat, reclamantele, susținute de ECPA, invocă faptul că, prin neexaminarea noilor lor date și a argumentelor prezentate în sprijinul acestora, prin modificarea criteriilor de evaluare de mai multe ori fără să li se acorde timp suficient pentru a se adapta la acestea și prin aplicarea criteriilor care nu figurează în Directiva 91/414, Comisia le‑a privat de ocazia de a‑și prezenta apărarea în mod efectiv. Statul membru raportor nu ar fi evaluat endosulfanul conform criteriilor prevăzute în Directiva 91/414, nu ar fi comunicat cu notificatorii, ar fi solicitat prezentarea de studii lipsite de pertinență sau care depășeau cadrul Directivei 91/414 și ar fi refuzat examinarea anumitor date prezentate care erau totuși determinante pentru efectuarea unei bune evaluări a endosulfanului. Față de astfel de erori și încălcări vădite, Comisia ar fi trebuit să intervină în temeiul obligației sale de bună administrare pentru a veghea ca, în primul rând, evaluarea să fie făcută într‑o manieră rezonabilă din punct de vedere științific și juridic și, în al doilea rând, ca reclamantele să dispună de suficient timp și de ocazii pentru a‑și apăra efectiv pozițiile și pentru a se adapta normelor care au fost modificate în mai multe rânduri.

250    În continuare, în ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului excelenței și independenței opiniilor științifice, reclamantele, susținute de ECPA, menționează Comunicarea Comisiei din 30 aprilie 1997 cu privire la sănătatea consumatorilor și la siguranța alimentară, în care s‑ar fi indicat că date științifice de înaltă calitate pentru redactarea și modificarea normelor comunitare în domeniul protecției consumatorilor în general și a sănătății consumatorilor în special sunt de cea mai mare importanță. În plus, în temeiul Deciziei 97/579/CE a Comisiei din 23 iulie 1997 de instituire a comitetelor științifice în domeniul sănătății consumatorilor și al siguranței alimentare (JO L 237, p. 18), opiniile științifice referitoare la probleme legate de sănătatea consumatorilor ar trebui să se întemeieze, în interesul consumatorilor și al industriei, pe principiul excelenței și al independenței. Pe de altă parte, Tribunalul s‑ar fi pronunțat deja în sensul că îndeplinirea unei evaluări științifice a riscurilor atât exhaustive, cât și posibile pe baza opiniilor științifice întemeiate pe principiul excelenței, al transparenței și al independenței constituie o garanție procedurală importantă în vederea asigurării obiectivității științifice a măsurilor și evitării luării de măsuri arbitrare (Hotărârea Tribunalului din 11 septembrie 2002, Pfizer Animal Health/Consiliul, T‑13/99, Rec., p. II‑3305, punctul 172). Or, în cazul endosulfanului, statul membru raportor ar fi recomandat neînscrierea în anexa I la Directiva 91/414 în mare parte în baza motivelor de preocupare în ceea ce privește metaboliții și proprietățile PBT și POP pretins neprevăzute în Directiva 91/414/CEE și care nu ar fi fost utilizate pentru evaluarea altor molecule. În plus, liniile directoare continuu modificate ar fi făcut evaluarea dosarului reclamantelor total imprevizibilă. Prin urmare, evaluarea ar fi total subiectivă și nu ar furniza opiniile obiective și de înalt nivel științific cerute.

251    În plus, în ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului supremației dispozițiilor speciale asupra dispozițiilor generale, reclamantele, susținute de ECPA, arată că nu putea Comisia să decidă neînscrierea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414/CEE utilizând criterii, precum criteriile PBT și POP, care ar avea ca temei pericolul și care ar fi prevăzute în cadrul evaluării în temeiul Directivei 2000/60, și nu al Directivei 91/414. Directiva 91/414 ar fi mai specifică și, prin urmare, ar fi legislația cea care ar prevala. În consecință, în caz de conflict între Directiva 2000/60 și Directiva 91/414, aceasta din urmă ar avea întâietate în fața celei dintâi (lex specialis).

252    În sfârșit, în opinia reclamantelor, susținute de ECPA, potrivit principiului estoppel, nu este posibilă invocarea unui fapt sau a unei neregularități care ar fi putut fi consecința propriului comportament. În speță, reclamantele apreciază că aplicarea acestui principiu se opune posibilității Comisiei de a refuza examinarea noilor date pe care acestea i le‑au prezentat pentru motivul că trebuie respectate anumite termene artificial fixate atunci când o astfel de decizie este determinată în mod clar numai de o întârziere globală în evaluarea produselor de uz fitosanitar în general și a endosulfanului în special, care se datorează faptului că însăși Comisia nu și‑a exprimat prompt motivele de preocupare cu privire la endosulfan, că aceasta nu le‑a acordat un termen suficient pentru a răspunde motivelor sale de preocupare și că nu le‑a examinat memoriile în termen. De asemenea, când un termen nu poate fi respectat din cauza instituirii unor criterii de evaluare noi neprevăzute în cursul procesului de evaluare, termenul pentru luarea deciziei nu ar mai fi valabil potrivit principiului estoppel. În cazul acesta, Comisia ar fi instituit criterii noi și linii directoare în cursul procesului de evaluare, creând astfel ea însăși un obstacol pentru respectarea termenelor în cauză.

253    Comisia, susținută de Regatul Spaniei, contestă argumentele reclamantelor.

–       Aprecierea Tribunalului

254    Mai întâi, în ceea ce privește pretinsa existență a unui abuz de putere trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de abuz de putere are un domeniu de aplicare precis în dreptul comunitar și vizează situația în care o autoritate administrativă își folosește puterile într‑un scop, altul decât în vederea căruia i‑au fost conferite. O decizie nu este lovită de abuz de putere decât dacă rezultă, pe baza unor indicii obiective, pertinente și concordante, că a fost luată pentru atingerea unor scopuri, altele decât cele declarate (Hotărârea Curții din 25 iunie 1997, Italia/Comisia, C‑285/94, Rec., p. I‑3519, punctul 52, Hotărârile Tribunalului din 28 septembrie 1999, Fruchthandelsgesellschaft Chemnitz/Comisia, T‑254/97, Rec., p. II‑2743, punctul 76, și Cordis/Comisia, T‑612/97, Rec., p. II‑2771, punctul 41).

255    Se impune constatarea faptului că, pentru a dovedi existența unui abuz de putere reclamantele nu prezintă indicii obiective, pertinente și concordante, care să permită a se concluziona că decizia de a solicita un studiu sau altul în cursul procedurii de evaluare sau chiar decizia atacată au fost luate în alte scopuri decât cele declarate, în special realizarea obiectivelor Directivei 91/414, respectiv, pe de o parte, eliminarea obstacolelor din calea schimburilor intracomunitare de produse de uz fitosanitar, precum și ameliorarea producției vegetale și, pe de altă parte, protecția sănătății umane și animale, precum și a mediului.

256    În continuare, în ceea ce privește principiul excelenței și al independenței opiniilor științifice, rezultă de la punctele 170‑172 din Hotărârea Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 250 de mai sus, invocată de reclamante, următoarele:

„[p]rincipiul precauției permite instituțiilor comunitare să adopte, în interesul sănătății umane, dar pe bază de cunoștințe științifice încă lacunare, măsuri de protecție susceptibile să aducă atingere, chiar în mod profund, pozițiilor juridice protejate și conferă, în acest sens, instituțiilor o marjă de apreciere importantă. Or, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții și a Tribunalului, în astfel de situații, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică comunitară în procedurile administrative dobândește o importanță cu atât mai mare. Printre aceste garanții figurează, între altele, obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale cazului în speță. [...] Rezultă că îndeplinirea unei evaluări științifice a riscurilor atât exhaustive, cât și posibile pe baza opiniilor științifice întemeiate pe principiile excelenței, al transparenței și al independenței constituie o garanție procedurală importantă în vederea asigurării obiectivității științifice a măsurilor și evitării luării de măsuri arbitrare.”

257    Pe baza acestei jurisprudențe și contrar opiniei Comisiei, invocarea de către reclamante a necesității fundamentării deciziei atacate pe opinii științifice excelente și independente nu este lipsită de relevanță. Este necesar să se remarce totuși că anumite particularități ale procedurii de evaluare, precum consultarea experților din statele membre și posibilitatea pentru întreprinderile notificatoare de a prezenta date și studii suplimentare pe baza reuniunilor și a discuțiilor cu diverșii actori care intervin în procedura de evaluare, răspund în mod clar interesului pentru respectarea garanțiilor procedurale despre care se face mențiune în Hotărârea Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 250 de mai sus. Or, s‑a concluzionat anterior că, în cadrul procedurii, Comisia nu a săvârșit nicio neregularitate de natură să determine anularea deciziei atacate. Pe de altă parte, trebuie remarcat că reclamantele fac confuzie între respectarea garanțiilor procedurale și posibilitatea unei divergențe de opinii pe fond.

258    În privința celorlalte aspecte, trebuie constatat că reclamantele nu dezvoltă o argumentație diferită de cea invocată în cadrul primului și celui de al doilea motiv, care au fost respinse. Prin urmare, trebuie înlăturate argumentele invocate în susținerea celorlalte aspecte ale prezentului motiv.

259     Ținând seama de tot ceea ce precedă, trebuie înlăturat prezentul motiv și, în consecință, respinsă acțiunea în întregime.

 Cu privire la măsurile de organizare a procedurii și la activitățile de cercetare judecătorească

260    Pe lângă cererile respinse la punctele 152 și 167 de mai sus, reclamantele au mai solicitat Tribunalului să dispună înfățișarea anumitor experți sau să le adreseze întrebări în scris cu privire la probleme precise privind pertinența datelor pe care le‑au prezentat, dar care nu au fost luate în considerare de Comisie și la timpul necesar pentru examinarea lor, precum și cu privire la un raport de expertiză asupra aspectelor tehnice invocate în prezenta cauză. Tribunalul apreciază că aceste măsuri sunt inutile ținând seama mai ales de constatările efectuate în cadrul analizării primului motiv și al celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv și că, prin urmare, aceste cereri trebuie respinse.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

261     Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții și Comisia a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, se impune ca acestea să fie obligate să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.

262     Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

263    În temeiul articolului 87 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul de procedură, ECPA, intervenientă, suportă de asemenea propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Bayer CropScience AG, Makhteshim‑Agan Holding BV, Alfa Georgika Efodia AEVE și Aragonesas Agro, SA suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.

3)      Regatul Spaniei și European Crop Protection Association suportă propriile cheltuieli de judecată.

Czúcz Cooke Labucka

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 septembrie 2008.

Grefier        Președinte

E. Coulon        O. Czúcz

Cuprins

Cadrul juridic

Dispozițiile tratatului

Directiva 91/414/CEE

Regulamentul (CEE) nr. 3600/92

Istoricul cauzei

Procedura de evaluare

Decizia atacată

Procedura și concluziile părților

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la interesul de a exercita acțiunea

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la calitatea procesuală activă

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la fond

Cu privire la primul motiv întemeiat pe vicii de procedură, pe caracterul inechitabil al procedurii de evaluare, precum și pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414

Cu privire la întrebarea introductivă a aplicării termenelor procedurale și a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la prima problemă referitoare la metabolitul necunoscut

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a doua problemă referitoare la dosarul CS

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a treia problemă referitoare la expunerea operatorului în interior

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a patra problemă referitoare la BPA revizuite

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a cincea problemă referitoare la pretinsa clasificare a endosulfanului ca POP și PBT

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a șasea problemă referitoare la utilizarea în sere

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a șaptea problemă referitoare la efectul întârzierii cauzate de statul membru raportor și de Comisie în procedura de evaluare

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 95 alineatul (3) CE

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea anumitor principii generale de drept comunitar

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al optulea aspect întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la celelalte aspecte ale celui de al treilea motiv

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la măsurile de organizare a procedurii și la activitățile de cercetare judecătorească

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: engleza.