Cauza C‑137/14

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Federale Germania

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Directiva 2011/92/UE – Evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului – Articolul 11 – Directiva 2010/75/UE – Emisii industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) – Articolul 25 – Accesul la justiție – Reglementare procedurală națională neconformă”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 15 octombrie 2015

1.        Procedură jurisdicțională – Cerere de redeschidere a procedurii orale – Cerere de a depune observații asupra aspectelor de drept ridicate prin concluziile avocatului general – Condiții ale redeschiderii

(art. 252 al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 23; Regulamentul de procedură al Curții, art. 83)

2.        Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directiva 2011/92 – Poluare atmosferică – Directiva 2010/75 – Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat – Reglementare națională care supune anularea actelor administrative nelegale condiției încălcării unui drept subiectiv al reclamantului – Compatibilitate

[Directiva 2010/75 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 25 alin. (1), și Directiva 2011/92 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11 alin. (1)]

3.        Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directiva 2011/92 – Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat – Reglementare națională care limitează acest drept la contestațiile întemeiate pe omiterea evaluării efectelor asupra mediului și care exclude acest drept în cazul unei evaluări realizate, dar neconforme – Neîndeplinirea obligațiilor

[Directiva 2011/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11 alin. (1)]

4.        Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directiva 2011/92 – Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat – Condiții de admisibilitate – Încălcarea unui drept – Reglementare națională care impune o legătură de cauzalitate între viciul de procedură invocat și soluția din decizia finală contestată – Limitarea controlului jurisdicțional în ceea ce privește fondul – Neîndeplinirea obligațiilor

[Directiva 2011/92 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11 alin. (1)]

5.        Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directiva 2011/92 – Poluare atmosferică – Directiva 2010/75 – Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat – Reglementări naționale care limitează calitatea procesuală activă și întinderea controlului jurisdicțional la obiecțiile care au fost prezentate deja în termenul acordat în cursul procedurii administrative – Neîndeplinirea obligațiilor

[Directiva 2010/75 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 25 alin. (1) și (4), și Directiva 2011/92, art. 11 alin. (1) și (4)]

6.        Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directiva 2011/92 – Poluare atmosferică – Directiva 2010/75 – Dreptul la o cale de atac al organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului – Domeniu de aplicare – Reglementare națională care nu recunoaște acest drept organizațiilor menționate în ceea ce privește încălcarea unor norme care protejează doar interesele colectivității – Inadmisibilitate – Efect direct al dispozițiilor directivei menționate care prevăd acest drept

[Directiva 2010/75 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 25 alin. (3), și Directiva 2011/92 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11 alin. (3)]

7.        Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directiva 2011/92 – Poluare atmosferică – Directiva 2010/75 – Dreptul la o cale de atac al organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului – Aplicarea în timp – Aplicare imediată la autorizațiile eliberate după data de expirare a termenului de transpunere a Directivei 2003/35 – Reglementare națională care limitează calitatea procesuală activă și întinderea controlului jurisdicțional în procedurile inițiate după această dată – Neîndeplinirea obligațiilor

(Directiva 2010/75 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 25, și Directiva 2011/92 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11)

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 21-23)

2.        În măsura în care, în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2011/92 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului și cu articolul 25 din Directiva 2010/75 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării), membrii publicului interesat trebuie să poată formula o cale de atac jurisdicțională pentru a contesta legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acțiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidența acestor directive, o dispoziție națională a unui stat membru potrivit căreia anularea unui act administrativ impune ca nelegalitatea constatată de instanță să presupună de asemenea încălcarea unui drept subiectiv al reclamantului nu poate fi considerată ca fiind incompatibilă cu respectivele dispoziții ale directivelor.

Astfel, în cazul în care statele membre pot, în temeiul dispozițiilor sus‑menționate din Directivele 2011/92 și 2010/75, să supună admisibilitatea căilor de atac formulate de particulari împotriva deciziilor, acțiunilor sau omisiunilor care intră în domeniul de aplicare al acestora din urmă unor condiții precum cerința unei atingeri aduse unui drept subiectiv, aceste state sunt de asemenea abilitate să prevadă că anularea unei decizii administrative de către instanța competentă impune încălcarea unui drept subiectiv al reclamantului. În această privință, legiuitorul național poate, printre altele, să limiteze doar la drepturile subiective drepturile a căror încălcare poate fi invocată de un particular în cadrul unei căi de atac jurisdicționale împotriva uneia dintre deciziile, acțiunile sau omisiunile avute în vedere la articolul 11 din Directiva 2011/92. O astfel de limitare nu poate fi totuși aplicată ca atare asociațiilor de protecție a mediului.

(a se vedea punctele 28, 29, 32-34 și 63-65)

3.        Articolul 11 din Directiva 2011/92 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului se opune ca statele membre să limiteze aplicabilitatea dispozițiilor de transpunere a articolului menționat la cazul în care este contestată legalitatea unei decizii întrucât a fost omisă evaluarea de mediu, fără a extinde aplicabilitatea acestor dispoziții la cazul în care a fost realizată o asemenea evaluare, însă la capătul unei proceduri viciate. În consecință, o dispoziție națională de transpunere potrivit căreia o autorizație administrativă poate fi anulată doar dacă nu a fost acordată în temeiul unei evaluări sau al unei examinări prealabile a efectelor asupra mediului realizate potrivit cerințelor de formă trebuie să fie considerată drept incompatibilă cu respectivul articol 11.

În această privință, împrejurarea că o altă dispoziție națională prevede posibilitatea unei căi de atac jurisdicționale în ipoteza în care a fost realizată o evaluare sau o examinare prealabilă a efectelor asupra mediului, însă aceasta este afectată de un viciu de procedură, impunând, cu toate acestea, ea însăși limitări în privința exercitării căilor de atac menționate la articolul 11 din Directiva 2011/92, nu poate elimina incompatibilitatea menționată. Astfel, statul membru în care sunt în vigoare aceste dispoziții nu își îndeplinește obligația de a pune în aplicare dispozițiile directivei cu o forță juridică incontestabilă, cu specificitatea, cu precizia și cu claritatea necesare pentru îndeplinirea cerinței securității juridice.

(a se vedea punctele 36 și 49-52)

4.        Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin potrivit articolului 11 din Directiva 2011/92 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, un stat membru care limitează anularea deciziilor pentru viciu de procedură la lipsa evaluării sau a examinării prealabile a efectelor asupra mediului și la cazurile în care reclamantul dovedește că viciul de procedură prezintă o legătură de cauzalitate cu rezultatul deciziei. O astfel de limitare face ca exercitarea dreptului la o cale de atac prevăzut la articolul 11 din directiva menționată să fie excesiv de dificilă și aduce atingere obiectivului acestei directive care urmărește să ofere membrilor publicului interesat un acces amplu la justiție. Astfel, refuzul de a anula o decizie administrativă adoptată cu încălcarea unei norme de procedură, pentru simplul motiv că reclamantul nu reușește să dovedească efectul acestui viciu asupra temeiniciei deciziei menționate, privează această dispoziție din dreptul Uniunii de orice efect util, ținând cont în special de complexitatea procedurilor în cauză sau de tehnicitatea evaluărilor efectelor asupra mediului.

Astfel, încălcarea unui drept, în sensul articolului 11 din Directiva 2011/92, poate fi înlăturată doar dacă instanța judiciară sau organismul vizat în această dispoziție sunt în măsură să aprecieze, fără să facă nicidecum ca sarcina probei legăturii de cauzalitate dintre viciul de procedură și rezultatul deciziei contestate să revină autorului cererii, ci în considerarea, eventual, a elementelor de probă furnizate de inițiatorul proiectului sau de autoritățile competente și, mai general, a ansamblului actelor din dosarul dedus judecății, că decizia menționată nu ar fi fost diferită fără viciul de procedură invocat de către respectivul autor al cererii.

În sfârșit, deși aceste considerații privesc una dintre condițiile de admisibilitate a căii de atac jurisdicționale, ele rămân pertinente pentru o condiție prevăzută de legiuitorul național care are ca efect limitarea controlului jurisdicțional în ceea ce privește fondul.

(a se vedea punctele 56, 57, 59-61 și 104 și dispozitiv 1)

5.        Articolul 11 din Directiva 2011/92 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului și articolul 25 din Directiva 2010/75 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) se opun limitării, potrivit unei dispoziții naționale, a calității procesuale active și a întinderii controlului jurisdicțional la obiecțiile care au fost prezentate deja în termenul acordat în cursul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei care face obiectul căii de atac.

În această privință, deși nici articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2011/92, nici articolul 25 alineatul (4) din Directiva 2011/75 nu exclud faptul că o cale de atac formulată în fața unei autorități administrative precede calea de atac jurisdicțională și nu împiedică dreptul național să prevadă obligația reclamantului de a epuiza toate căile de atac administrative înainte de a fi autorizat să introducă o cale de atac jurisdicțională, aceste dispoziții din dreptul Uniunii nu permit totuși să se limiteze motivele care pot fi invocate de acest reclamant în susținerea unei căi de atac jurisdicționale.

În plus, o asemenea limitare impusă reclamantului în ceea ce privește natura motivelor pe care îi este permis să le invoce în fața instanței însărcinate cu examinarea legalității deciziei administrative care îl privește nu poate fi justificată prin considerații întemeiate pe respectarea principiului securității juridice. Astfel, nu este dovedit în niciun mod că un control jurisdicțional complet cu privire la temeinicia deciziei menționate ar fi de natură să aducă atingere acestui principiu.

Pe de altă parte, în ceea ce privește eficiența procedurilor administrative, deși faptul de a invoca un motiv pentru prima dată în cadrul unei căi de atac jurisdicționale poate împiedica în anumite cazuri buna desfășurare a acestei proceduri, însuși obiectivul urmărit prin articolul 11 din Directiva 2011/92 și prin articolul 25 din Directiva 2010/75 constă nu doar în a garanta justițiabilului un acces cât mai amplu posibil la controlul jurisdicțional, ci și în a permite ca acest control să aibă ca obiect legalitatea deciziei atacate, de fond sau de procedură, în totalitatea ei.

În definitiv, legiuitorul național are totuși posibilitatea de a prevedea norme procedurale specifice, precum inadmisibilitatea unui argument prezentat în mod abuziv sau cu rea‑credință, care constituie mecanisme adecvate pentru a garanta eficiența procedurii jurisdicționale.

(a se vedea punctele 76, 79-81 și 104 și dispozitiv 1)

6.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 90-92)

7.        Articolul 11 din Directiva 2011/92 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului trebuie să fie interpretat în sensul că dispozițiile adoptate de legiuitorii naționali în vederea transpunerii sale în dreptul intern trebuie să se aplice și procedurilor administrative de autorizare inițiate înainte de 25 iunie 2005, data transpunerii Directivei 2003/35 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul, în cazul în care aceste proceduri au condus la eliberarea unei autorizații ulterior acestei date. În această privință, în măsura în care, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Directiva 2011/92, precum și al articolului 25 alineatul (3) din Directiva 2010/75 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării), asociațiile de protecție a mediului au fie un interes suficient, fie drepturi care pot fi încălcate, nu își îndeplinește obligațiile care îi revin potrivit acestor dispoziții un stat membru care limitează, în procedurile inițiate după 25 iunie 2005 și încheiate înaintea datei de 12 mai 2011, calitatea procesuală activă a asociațiilor menționate, precum și întinderea controlului jurisdicțional al căilor de atac ale respectivelor asociații la dispozițiile legale care conferă drepturi particularilor. Aceeași situație este valabilă în cazul dispozițiilor de transpunere a respectivelor dispoziții ale directivelor care exclud din domeniul lor de aplicare procedurile administrative care au fost inițiate anterior datei de 25 iunie 2005.

În această privință, independent de importanța pe care o are principiul autorității de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, statul membru menționat nu poate invoca respectarea acestui principiu atunci când respectivele limite de aplicabilitate temporală privesc decizii administrative devenite executorii.

Pe de altă parte, argumentul acestui stat membru potrivit căruia respectivele limitări temporale erau necesare pentru respectarea principiului autorității de lucru judecat privind procedurile administrative devenite executorii trebuie să fie respins atunci când aceste limitări ar echivala cu faptul de a‑i permite să își acorde o nouă perioadă de transpunere.

(a se vedea punctele 90, 95-99 și 104 și dispozitiv 1)