Language of document : ECLI:EU:C:2019:494

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL GERARD HOGAN

prezentate la 13 iunie 2019(1)

Cauza C363/18

Organisation juive européenne,

Vignoble Psagot Ltd

împotriva

Ministre de l’Économie et des Finances

[cerere de decizie preliminară din partea Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța)]

„Cerere de decizie preliminară – Apropierea legilor – Etichetarea și prezentarea produselor alimentare – Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 – Indicație obligatorie privind originea produselor – Omisiuni care pot induce în eroare consumatorii – Produse din teritoriile ocupate de Israel din anul 1967”






I.      Introducere

1.        Prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare(2).

2.        Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri între o asociație cunoscută sub numele de Organisation juive européenne (denumită în continuare „Organisation juive européenne”) și compania viticolă Psagot Ltd (denumită în continuare „Psagot”), pe de o parte, și Ministre de l’économie et des Finances français (ministrul francez al Economiei și Finanțelor), pe de altă parte, cu privire la o notificare prin care acesta din urmă a indicat, pe produsele alimentare originare din teritoriile ocupate de Israel începând cu anul 1967 și, dacă este cazul, în colonii din cadrul teritoriilor respective, teritoriul în cauză și, în plus, mențiunea „colonie israeliană”.

3.        Prin această cerere, Curții i s‑a oferit posibilitatea de a clarifica domeniul de aplicare al obligației de a indica țara de origine sau locul de proveniență a produselor alimentare, în cazul în care absența unor astfel de informații ar induce în eroare consumatorul.

II.    Scurt context istoric

4.        În urma unei scurte campanii militare în luna iunie a anului 1967, Israelul a ocupat anumite teritorii care fuseseră anterior fie parte din, fie controlate de alte trei state, și anume Egipt, Siria și Iordania. În cazul Egiptului, teritoriul în cauză era Peninsula Sinai și Fâșia Gaza (Egiptul a administrat Fâșia Gaza din anul 1948 până în anul 1967, deși aceasta nu făcea parte ca atare din Egipt). Înălțimile Golan făceau parte din Siria, iar Cisiordania și Ierusalimul de Est au fost administrate de Iordania între anii 1948 și 1967.

5.        În cazul Peninsulei Sinai, acest teritoriu a fost restituit Egiptului ca parte a Tratatului de pace dintre Egipt și Israel din anul 1979. Israelul a evacuat Fâșia Gaza în anul 2005, deși controlează accesul terestru, aerian și maritim către teritoriu. Fâșia Gaza se află în prezent sub controlul de facto al organizației cunoscute sub numele de Hamas.

6.        Cu excepția unei mici porțiuni de teritoriu restituită Siriei în anul 1974 și a unei zone demilitarizate minuscule, Înălțimile Golan rămân sub ocupație israeliană. Înălțimile Golan au fost anexate în mod efectiv de Israel în luna decembrie a anului 1981.

7.        Ierusalimul de Est rămâne de asemenea sub ocupație israeliană. Situația cu privire la Cisiordania este mai complexă. O parte din aceasta este administrată de Autoritatea Națională Palestiniană, dar zone extinse ale acestui teritoriu sunt, cu toate acestea, revendicate de Israel. De asemenea, Israelul a construit așezări extinse pentru cetățenii săi în Ierusalimul de Est, în Cisiordania și în Înălțimile Golan. Acesta construise anterior astfel de așezări în Sinai, dar acestea au fost dezmembrate când teritoriul respectiv a fost restituit sub control egiptean. Au existat de asemenea unele așezări în Fâșia Gaza, dar și acestea au fost dezmembrate când Israelul a evacuat teritoriul respectiv în anul 2005.

8.        Acesta constituie, într‑un rezumat foarte larg, contextul istoric al prezentei cereri de decizie preliminară. Această solicitare se referă la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a anumitor cerințe privind etichetarea în ceea ce privește produsele originare din aceste teritorii ocupate, ale căror detalii le vom prezenta în continuare. În scopul soluționării acestei cereri, Curtea va trebui, cel puțin într‑o anumită măsură, să determine legalitatea ocupației actuale de către Israel a ceea ce, din motive de simplitate, propunem să denumim Teritoriile ocupate. Cu toate acestea, este important să se afirme de la început că, din necesitate, Curtea va considera problema ridicată ca o chestiune pur juridică, luând ca punct de plecare în acest scop dreptul internațional și inspirându‑se în acest sens din rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU, dintr‑un aviz important din anul 2004 al Curții Internaționale de Justiție și din alte surse ale dreptului internațional. Cu toate acestea, trebuie subliniat că nimic din prezentele concluzii sau din hotărârea finală a Curții nu trebuie interpretat ca exprimând o opinie politică sau morală cu privire la oricare dintre întrebările ridicate de prezenta trimitere preliminară.

III. Cadrul juridic

A.      Dreptul Uniunii

1.      Regulamentul nr. 1169/2011

9.        Considerentele (3), (29) și (33) din Regulamentul nr. 1169/2011 prevăd:

„(3)      Pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății consumatorilor și pentru garantarea dreptului acestora la informare, ar trebui să se asigure informarea corespunzătoare a consumatorilor cu privire la produsele alimentare pe care aceștia le consumă. Alegerea consumatorilor poate fi influențată, printre altele, de considerații privind sănătatea, economice, ecologice, sociale sau etice.

[…]

(29)      Ar trebui să se indice țara de origine sau locul de proveniență a unui produs alimentar atunci când, în absența unei astfel de mențiuni, consumatorul ar putea fi indus în eroare cu privire la țara de origine reală sau locul real de proveniență a produsului. În toate cazurile, modul de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență nu ar trebui să înșele consumatorul și ar trebui să se bazeze pe criterii clar definite care să asigure condiții de concurență echitabile la nivelul industriei și care să îmbunătățească înțelegerea de către consumatori a informațiilor privind țara de origine sau locul de proveniență a produsului alimentar. Astfel de criterii nu ar trebui să se aplice indicațiilor referitoare la denumirea sau adresa operatorului din sectorul alimentar.

[…]

(33)      Normele de origine nepreferențiale aplicabile în Uniune sunt prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar [JO 1992, L 302, p. 1], iar dispozițiile sale de punere în aplicare, în Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar [JO 1993, L 253, p. 1]. Stabilirea țării de origine a produselor alimentare se va întemeia pe normele menționate, cu care operatorii din sectorul alimentar și administrațiile sunt familiarizați, ceea ce ar trebui să faciliteze punerea în aplicare.”

10.      Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, prevede:

„Prezentul regulament stabilește bazele pentru asigurarea unui înalt nivel de protecție a consumatorului în domeniul informațiilor referitoare la produsele alimentare, luând în considerare diferențele de percepție ale consumatorilor și nevoia acestora de informații și asigurând în același timp buna funcționare a pieței interne.”

11.      Articolul 2 din Regulamentul nr. 1169/2011 este intitulat „Definiții”. În temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (g), „locul de proveniență” înseamnă „orice loc indicat ca fiind locul din care provine un produs alimentar, dar care nu este «țara de origine», astfel cum este definită în conformitate cu articolele 23-26 din [Codul vamal comunitar]; denumirea, denumirea comercială sau adresa operatorului din sectorul alimentar pe etichetă nu reprezintă o indicare a țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare în înțelesul prezentului regulament”. Articolul 2 alineatul (3) subliniază de asemenea că, „[î]n sensul prezentului regulament, țara de origine a unui produs alimentar se referă la originea unui produs alimentar, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolele 23-26 din [Codul vamal comunitar]”.

12.      Articolul 3 din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Obiective generale”, prevede la alineatul (1):

„(1)      Furnizarea informațiilor referitoare la produsele alimentare urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății și intereselor consumatorilor, oferind consumatorilor finali o bază pentru a face o alegere în cunoștință de cauză și pentru a utiliza în mod sigur produsele alimentare, ținând seama în special de considerații de ordin sanitar, economic, ecologic, social și etic.”

13.      Articolul 7 din Regulamentul nr. 1169/2011 este intitulat „Practici corecte de informare”. Alineatul (1) al acestuia prevede:

„Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special:

(a)      în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar și în special în ceea ce privește natura, identitatea, proprietățile, compoziția, cantitatea, data durabilității minimale, țara de origine sau locul de proveniență, metoda de fabricație sau producție;

[…]”

14.      Articolul 9 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul nr. 1169/2011 prevede că este obligatorie menționarea țării de origine sau a locului de proveniență, în cazurile menționate la articolul 26. În temeiul alineatului (2) din această din urmă dispoziție, mențiunile privind țara de origine sau locul de proveniență sunt obligatorii „în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera în alt fel că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență.”

15.      Articolul 38 din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Dispoziții de drept intern”, prevede:

„(1)      În ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin prezentul regulament, statele membre nu pot să adopte sau să mențină dispoziții de drept intern, cu excepția cazurilor permise de dreptul Uniunii. Respectivele dispoziții de drept intern nu creează obstacole în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor sau cazuri de discriminare în ceea ce privește produsele alimentare din alte state membre.

(2)      Fără a aduce atingere articolului 39, statele membre pot adopta dispoziții de drept intern în ceea ce privește chestiunile care nu sunt armonizate în mod specific prin prezentul regulament, în măsura în care acestea nu interzic, obstrucționează sau restricționează libera circulație a bunurilor care sunt în conformitate cu prezentul regulament.”

16.      Articolul 39 din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Dispoziții de drept intern privind mențiunile obligatorii suplimentare” prevede:

„(1)      În afara mențiunilor obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) și la articolul 10, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 45, statele membre pot adopta dispoziții privind mențiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare, pentru cel puțin unul dintre următoarele motive:

(a)      protecția sănătății publice;

(b)      protecția consumatorilor;

(c)      prevenirea fraudelor;

(d)      protecția drepturilor de proprietate industrială și comercială, a indicațiilor de proveniență, a denumirilor de origine înregistrate și prevenirea concurenței neloiale.

(2)      În conformitate cu alineatul (1), statele membre pot introduce dispoziții privind menționarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare numai atunci când există dovada unei legături între anumite calități ale produsului și originea sau proveniența sa. Odată cu notificarea Comisiei în legătură cu astfel de dispoziții, statele membre oferă dovezi conform cărora majoritatea consumatorilor consideră că furnizarea acestor informații prezintă o importanță deosebită.”

2.      Codul vamal comunitar

17.      La data adoptării Regulamentului nr. 1169/2011, articolul 23 alineatul (1) din Codul vamal comunitar prevedea că „[m]ărfurile originare dintr‑o țară [erau] acele mărfuri obținute sau produse în întregime în țara respectivă”. Articolul 24 din Codul vamal comunitar menționa că „[m]ărfurile în producerea cărora intervin două sau mai multe țări sunt considerate originare din țara în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificată economic, efectuată într‑o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important”.

18.      Codul vamal comunitar a fost abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii(3) (denumit în continuare „Codul vamal al Uniunii”). În conformitate cu articolul 286 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, trimiterile la Codul vamal comunitar din alte acte ale Uniunii se interpretează ca trimiteri la dispozițiile corespondente din Codul vamal al Uniunii.

19.      Articolul 60 din Codul vamal al Uniunii, care a intrat în vigoare la 1 mai 2016(4), corespunde în esență dispozițiilor conținute anterior la articolul 23 alineatul (1) și la articolul 24 din Codul vamal comunitar. Potrivit alineatului (1) al acestei noi dispoziții, „[m]ărfurile obținute în întregime într‑o singură țară sau teritoriu sunt considerate ca fiind originare din acea țară sau acel teritoriu”. Alineatul (2) prevede că „[m]ărfurile în producerea cărora intervin mai multe țări sau teritorii sunt considerate ca fiind originare din țara sau din teritoriul în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificate economic, efectuate într‑o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important”.

3.      Avizul interpretativ al Comisiei Europene privind indicarea originii mărfurilor originare din teritoriile ocupate de Israel începând cu luna iunie a anului 1967

20.      La 12 noiembrie 2015 Comisia Europeană a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz intitulat „Aviz interpretativ privind indicarea originii mărfurilor originare din teritoriile ocupate de Israel începând cu iunie 1967”(5) (denumit în continuare „Avizul interpretativ”).

21.      Comisia își justifică abordarea prin faptul că este nevoie „de dispoziții clare destinate consumatorilor, agenților economici și autorităților naționale în ceea ce privește legislația în vigoare în Uniune privind informațiile care indică originea produselor originare din teritoriile ocupate de Israel”(6). Scopul acestuia este „de asemenea de a asigura respectarea pozițiilor și a angajamentelor Uniunii, în conformitate cu dreptul internațional, în ceea ce privește nerecunoașterea de către Uniune a suveranității Israelului asupra teritoriilor ocupate de Israel începând cu iunie 1967”(7).

22.      Din acest motiv, la finalul Avizului interpretativ, Comisia consideră că:

„7.      Având în vedere că Înălțimile Golan și Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est) nu fac parte integrantă din teritoriul Israelului, în conformitate cu dreptul internațional, mențiunea «produs din Israel» se consideră a fi incorectă și de natură să inducă în eroare consumatorii, în temeiul legislației menționate.

8.      Dată fiind obligativitatea indicării originii, va trebui utilizată o altă expresie, care să țină seama de statutul cunoscut al acestor teritorii.

9.      Pentru produsele din Palestina care nu sunt originare din colonii, ar putea fi folosite mențiuni care nu induc în eroare în ceea ce privește originea geografică, corespunzând totodată practicilor internaționale, precum «produs din Cisiordania (produs palestinian)», «produs din Gaza» sau «produs din Palestina».

10.      Pentru produsele din Cisiordania sau din Înălțimile Golan care sunt originare din colonii, nu poate fi acceptată o indicare a originii care să se limiteze la «produs din Înălțimile Golan» sau «produs din Cisiordania». Chiar dacă mențiunile respective ar desemna zona mai extinsă sau teritoriul din care este originar produsul, lipsa unor informații geografice suplimentare care să indice faptul că produsul este originar din coloniile israeliene ar induce consumatorii în eroare cu privire la adevărata origine a produsului. În astfel de cazuri, trebuie adăugată sintagma «colonie israeliană» sau o expresie echivalentă, de exemplu între paranteze. Astfel, se pot folosi expresii precum «produs din Înălțimile Golan (colonie israeliană)» sau «produs din Cisiordania (colonie israeliană)».”

B.      Dreptul francez

23.      La 24 noiembrie 2016, ministrul economiei și finanțelor, făcând referire la Regulamentul nr. 1169/2011, a publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze un aviz destinat operatorilor economici privind indicarea originii mărfurilor originare din teritoriile ocupate de Israel începând cu iunie 1967 („Avis aux opérateurs économiques relatifs à l’indication de l’origine des marchandises issues des territoires occupés par Israël depuis 1967”)(8) (denumit în continuare „avizul în litigiu”).

24.      Avizul în litigiu este formulat după cum urmează:

„Regulamentul [nr. 1169/2011] prevede că mențiunile referitoare la etichetare trebuie să fie corecte. Nu trebuie să existe riscul ca acestea să inducă în eroare consumatorul, în special în ceea ce privește originea produselor. În consecință, produsele alimentare originare din teritoriile ocupate de Israel trebuie etichetate astfel încât să reflecte originea acestora.

În consecință, Direction générale de la Concurrence, de la consommation et de la répression des fraudes du ministère de l’Économie et des Finances (GCCRF) atrage atenția operatorilor asupra avizului interpretativ.

În special, aceasta precizează că, potrivit dreptului internațional, Înălțimile Golan și Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est, nu fac parte din Israel. În consecință, pentru a nu induce în eroare consumatorul, etichetarea produselor alimentare trebuie să indice cu precizie originea exactă a produselor, indiferent dacă indicația acestora este obligatorie în temeiul normelor comunitare sau aplicată în mod voluntar de către operator.

Pentru produsele din Cisiordania sau din Înălțimile Golan care provin din colonii, nu este acceptabilă o referință limitată la «produs originar din Înălțimile Golan» sau «produs originar din Cisiordania». Chiar dacă acești termeni se referă la zona mai extinsă sau la teritoriul din care este originar produsul, omiterea informațiilor geografice suplimentare în sensul că produsul provine din coloniile israeliene este de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la originea reală a produsului. În astfel de cazuri, este necesar să se adauge între paranteze sintagma «colonie israeliană» sau o expresie echivalentă. Astfel, se pot folosi expresii precum «produs originar din Înălțimile Golan (colonie israeliană)» sau «produs originar din Cisiordania (colonie israeliană)».”

IV.    Situația de fapt din litigiul principal

25.      Printr‑un aviz destinat operatorilor economici privind indicarea originii mărfurilor originare din teritoriile ocupate de Israel începând cu iunie 1967, ministrul economiei și finanțelor, făcând referire la Regulamentul nr. 1169/2011, a precizat mențiunile care pot sau nu pot fi utilizate pentru produsele originare din teritoriile ocupate de Israel din luna iunie a anului 1967.

26.      Prin două cereri introductive, Organisation juive européenne și Psagot (o companie specializată în exploatarea podgoriilor situate în special în teritoriile ocupate de Israel) solicită anularea avizului în litigiu, ca fiind ultra vires.

27.      Potrivit instanței de trimitere, aprecierea compatibilității avizului în litigiu cu Regulamentul nr. 1169/2011 depinde de faptul dacă dreptul Uniunii impune, pentru un produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967, o indicație a acestui teritoriu și indicarea faptului că produsul provine dintr‑o colonie israeliană, dacă acesta este cazul, sau, în caz contrar, dacă dispozițiile Regulamentului nr. 1169/2011 permit unui stat membru să impună ca astfel de produse să poarte astfel de etichete.

V.      Cererea de decizie preliminară și procedura în fața Curții

28.      În acest context, prin decizia din 30 mai 2018, primită de Curte la 4 iunie 2018, Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„Dreptul Uniunii Europene și, în special, Regulamentul nr. 1169/2011 […], atunci când menționarea originii unui produs care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament este obligatorie, impune, pentru un produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând din anul 1967, menționarea acestui teritoriu, precum și o mențiune care să precizeze că produsul provine dintr‑o colonie israeliană atunci când aceasta este situația? În caz contrar, dispozițiile [Regulamentului nr. 1169/2011], în special cele ale capitolului VI din acesta, permit unui stat membru să impună astfel de mențiuni?”

29.      Organisation juive européenne, Psagot, guvernele francez, suedez, irlandez și neerlandez, precum și Comisia Europeană au formulat observații scrise. Cu excepția guvernului neerlandez, toate aceste părți au prezentat pledoarii în fața Curții în ședința din 9 aprilie 2019.

VI.    Analiză

A.      Prima întrebare

30.      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii și în special Regulamentul nr. 1169/2011 impun, în scopul etichetării, indicarea originii unui produs care provine dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967 și, în cazul unui răspuns afirmativ, care este amploarea acestei cerințe privind etichetarea.

1.      Semnificația „țării de origine" și a „locului de proveniență”

31.      În conformitate cu articolele 9 și 26 din Regulamentul nr. 1169/2011, indicarea țării de origine sau a locului de proveniență este obligatorie în cazul în care „lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar”. În consecință, este necesar să se determine, în primul rând, semnificația expresiilor „țara de origine” și „locul de proveniență”.

32.      „Locul de proveniență” este definit la articolul 2 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 1169/2011, spre deosebire de „țara de origine” care este definită ca atare în raport cu articolele 23-26 din Codul vamal comunitar.

33.      Întrucât Curtea a avut deja ocazia să aducă clarificări în legătură cu articolul 24 din Codul vamal comunitar, aceste dispoziții prevăd o definiție comună a conceptului de origine a mărfurilor, dar nu se referă la conținutul informațiilor destinate consumatorilor(9). În consecință, „țara de origine”, în sensul Regulamentului nr. 1169/2011, se referă numai la mărfurile originare dintr‑o țară, inclusiv din marea teritorială a acesteia.

34.      În plus, articolul 2 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 1169/2011 prevede de asemenea că „denumirea, denumirea comercială sau adresa operatorului din sectorul alimentar pe etichetă nu reprezintă o indicare a țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare în înțelesul prezentului regulament”. Având în vedere această formulare, este clar că trimiterea la un „loc de proveniență” se referă în mod necesar la un loc care nu este nici o țară și nici adresa operatorului din sectorul alimentar care figurează pe etichetă.

35.      Cuvântul „loc” este un termen comun care se referă, în sensul său obișnuit, la o situare în spațiu care face posibilă localizarea unei persoane sau a unui obiect(10). În consecință, rezultă că sintagma „țara de origine” în sensul Regulamentului nr. 1169/2011 se referă la o țară, inclusiv marea sa teritorială(11), în timp ce sintagma „locul de proveniență” se referă la un loc geografic care este mai mic decât o țară și mai mare decât locația exactă a unei clădiri(12).

36.      În plus, cu toate acestea, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, pentru a interpreta o dispoziție de drept al Uniunii, trebuie să se ia în considerare atât termenii acesteia, cât și contextul său, precum și obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte(13).

37.      În primul rând, obiectivul Regulamentului nr. 1169/2011 este clar prevăzut la articolul 1: legiuitorul Uniunii urmărește asigurarea „unui înalt nivel de protecție a consumatorului în domeniul informațiilor referitoare la produsele alimentare, luând în considerare diferențele de percepție ale consumatorilor și nevoia acestora de informații”(14). Este evident că accentul se pune în cazul de față pe nevoia de informare a consumatorului.

38.      Nu se poate nega că protecția sănătății este de asemenea asigurată de Regulamentul nr. 1169/2011. Într‑adevăr, considerentul (3) al acestuia afirmă că „[p]entru asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății consumatorilor și pentru garantarea dreptului acestora la informare, ar trebui să se asigure informarea corespunzătoare a consumatorilor cu privire la produsele alimentare pe care aceștia le consumă”. Cu toate acestea, pe lângă faptul că acest considerent are în vedere protecția sănătății consumatorilor și dreptul lor la informare pe picior de egalitate, același considerent confirmă faptul că domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1169/2011 este mult mai amplu decât îngrijorările legate de sănătate. Într‑adevăr, considerentul (3) subliniază faptul că alegerea consumatorilor poate fi influențată, printre altele, de considerații privind sănătatea, economice, ecologice, sociale sau etice.

39.      Este pe deplin evident că într‑un mediu modern unele achiziții nu se mai bazează doar pe considerente precum prețul sau identitatea unei anumite mărci de consum. Pentru mulți consumatori, astfel de achiziții pot fi influențate și de criterii precum considerații ecologice, sociale, politice, culturale sau etice(15).

40.      Revenind la modul de redactare a articolului 26 din Regulamentul nr. 1169/2011 și la obligația specifică referitoare la „țara de origine” sau la „locul de proveniență”, trebuie admis de asemenea că această dispoziție nu face referire la o problemă de sănătate. Dimpotrivă, articolul 26 din Regulamentul nr. 1169/2011 este neutru în ceea ce privește cauza riscului de înșelăciune cu privire la țara de origine sau la locul de proveniență a produselor alimentare.

41.      În al doilea rând, contextul articolului 9 din Regulamentul nr. 1169/2011 este de asemenea relevant pentru stabilirea domeniului de aplicare al sintagmei „loc de proveniență”. Într‑adevăr, această dispoziție, care enumeră mențiunile obligatorii, este primul articol din capitolul IV din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Informații obligatorii referitoare la produsele alimentare”. Înainte de capitolul IV, capitolul II prevede anumite „principii generale ale informațiilor referitoare la produsele alimentare”, în timp ce capitolul III este dedicat „cerințel[or] generale privind informațiile referitoare la produsele alimentare și responsabilitățil[or] operatorilor din sectorul alimentar”.

42.      În această privință, subliniem că, după cum am arătat deja, primul articol din capitolul II din Regulamentul nr. 1169/2011, și anume articolul 3 alineatul (1), insistă asupra necesității ca respectivii consumatorii finali să facă o alegere în cunoștință de cauză și să utilizeze în mod sigur produsele alimentare, „ținând seama în special de considerații de ordin sanitar, economic, ecologic, social și etic”(16). În plus, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011 adaugă că, „[a]tunci când se ia în considerare nevoia de informații obligatorii referitoare la produsele alimentare și care să permită consumatorilor să facă o alegere în cunoștință de cauză, se ține seama de faptul că majoritatea acestora consideră deosebit de necesare anumite informații pe care le prețuiesc în mod special”(17). În sfârșit, în cadrul capitolului IV din Regulamentul nr. 1169/2011, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011 prevede că „[i]nformațiile referitoare la produsele alimentare sunt precise, clare și ușor de înțeles de către consumator”(18).

43.      Deși este adevărat că, luată în considerare în mod separat, o interpretare literală a sintagmei „loc de proveniență” ar putea sugera o referință care ar fi limitată doar la o arie geografică, cu toate acestea, sintagma respectivă nu poate fi interpretată pur și simplu în mod izolat față de restul textului legislativ și de obiectivul acestuia. Este necesar să se sublinieze neutralitatea modulului de redactare a articolul 26 din Regulamentul nr. 1169/2011, accentul pus de legiuitor pe necesitatea de a oferi consumatorilor un nivel ridicat al informațiilor, gama largă de considerații care ar putea fi relevante pentru acești consumatori și obligația de a furniza informații exacte, clare și ușor de înțeles. Toate aceste considerații sugerează o interpretare a sintagmei „loc de proveniență” care nu este limitată neapărat la o referință pur geografică.

44.      Cu alte cuvinte, deși sintagma „țara de origine” se referă în mod clar la numele țărilor și al mării lor teritoriale, articolul 2 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 1169/2011 permite determinarea „locului de proveniență” al unui produs alimentar prin intermediul unor termeni care nu se limitează neapărat la denumirea zonei geografice în cauză, în special în cazul în care utilizarea exclusivă a indicatorului geografic ar putea fi de natură să inducă în eroare.

2.      Obligația de a indica originea unui produs alimentar originar dintrun teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967

45.      Având în vedere aceste definiții ale sintagmelor „țară de origine” și „loc de proveniență”, întrebarea se reduce mai degrabă la aceasta: ar putea lipsa indicației originii sau a locului de proveniență în sensul Regulamentului 1169/2011 ale unui produs alimentar originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel să inducă în eroare consumatorul?

46.      Răspunsul la această întrebare trebuie găsit la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011. Într‑adevăr, aceasta este dispoziția care oferă criteriile care ar putea influența alegerea consumatorului: furnizarea informațiilor referitoare la produsele alimentare urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății și a intereselor consumatorilor, oferind consumatorilor finali o bază pentru a face o alegere în cunoștință de cauză și pentru a utiliza în mod sigur produsele alimentare, ținând seama în special de considerații de ordin sanitar, economic, ecologic, social și etic. În plus, rezultă din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011 că trebuie luate în considerare diferențele de percepție ale consumatorilor și nevoia acestora de informații.

47.      În plus, trebuie arătat că, în cazul în care capacitatea de a fi indus în eroare de o descriere de pe o etichetă trebuie să fie apreciată în raport cu „consumatorul mediu”, aceasta nu înseamnă în mod necesar că este vorba pur și simplu despre orice consumator. Dimpotrivă, consumatorul mediu este cel „care este normal informat și suficient de atent și de avizat cu privire la originea, la proveniența, la calitatea produsului alimentar”(19).

48.      Fiecare dintre acești termeni este important. Într‑adevăr, dacă respectivul consumator mediu este unul care este doar „normal informat”, acesta este de asemenea „suficient de atent și de avizat”. Spre deosebire de primul element al definiției consumatorului mediu, care pare să permită o anumită pasivitate, cel de al doilea element implică o abordare pozitivă din partea consumatorului în cauză, iar cel de al treilea, un interes mai mare pentru informații și, în consecință, pentru cunoștințe mai detaliate. Cu alte cuvinte, în cazul în care consumatorul mediu este normal informat, aceasta se datorează propriului său comportament(20).

49.      În aceste condiții, nu poate fi exclus faptul că situația unui teritoriu ocupat de o putere ocupantă, a fortiori atunci când ocupația teritorială este însoțită de colonii, este un factor care este probabil să fie important în alegerea făcută de un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, într‑un context în care, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) și cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011, trebuie luate în considerare diferențele de percepție ale consumatorilor și nevoia acestora de informații, inclusiv considerațiile de ordin etic.

50.      În această privință, contrar argumentului prezentat de Organisation juive européenne în ședința din 9 aprilie 2019, nu considerăm că referirea la „considerații de ordin etic” din Regulamentul nr. 1169/2011 se referă pur și simplu la considerații de ordin etic în contextul consumului alimentar. Desigur, consumatorii s‑ar putea opune consumului anumitor produse alimentare din cauza convingerilor religioase sau etice ale acestora (cum ar fi, de exemplu, vegetarianismul). De asemenea, se pot lua în considerare circumstanțele în care consumatorii s‑ar putea opune consumului anumitor alimente din cauza modului în care animalele în cauză au fost tratate în general sau înainte de sacrificare. Cu toate acestea, informațiile privind țara de origine ar fi doar rareori de ajutor pentru, de exemplu, un consumator care s‑a opus prezenței produselor din carne în alimentele pe care dorea să le consume.

51.      În opinia noastră, referința la „considerații de ordin etic” în contextul etichetării țării de origine este în mod evident o referință la considerații de ordin etic mai ample, care pot forma raționamentul anumitor consumatori înainte de cumpărare. Astfel cum mulți consumatori europeni s‑au opus achiziționării de produse sud‑africane în perioada apartheidului anterior anului 1994, consumatorii actuali pot formula obiecții pentru motive similare cu privire la achiziționarea de bunuri dintr‑o anumită țară întrucât, de exemplu, aceasta nu este o democrație sau urmărește obiective politice sau politici sociale pe care consumatorul respectiv se întâmplă să le considere condamnabile sau chiar respingătoare. În contextul politicilor israeliene față de teritoriile ocupate și de colonii, pot exista unii consumatori care se opun achiziționării de produse provenite din teritorii, tocmai din cauza faptului că ocupația și coloniile constituie în mod clar o încălcare a dreptului internațional. Desigur, nu este sarcina Curții să aprobe sau să dezaprobe o astfel de alegere din partea consumatorului: este suficient să spunem că o încălcare a dreptului internațional constituie genul de considerație etică pe care legiuitorul Uniunii o recunoaște ca fiind legitimă în contextul solicitării informațiilor privind țara de origine.

52.      Într‑adevăr, respectarea cerințelor dreptului internațional este considerată de către multe persoane, și nu doar de un cadru limitat de experți specializați în domeniul dreptului internațional și al diplomației, ca jucând un rol vital în menținerea păcii și a securității internaționale și ca un vestitor al justiției într‑o lume altfel nedreaptă. Acest lucru este posibil mai ales în contextul cetățenilor Uniunii care, chiar în timpul vieții unora dintre ei, au fost martorii impactului distructiv al forței brute într‑o epocă în care unele țări ajunseseră să creadă că dreptul internațional este pur și simplu o promisiune goală către oprimații și vulnerabilii lumii și că aceasta ar putea fi ignorată cu impunitate.

53.      În consecință, privită din perspectiva dreptului internațional, ocupația israeliană a acestor teritorii este ilegală. Politica de colonizare a acestor teritorii constituie de asemenea o încălcare clară a dreptului internațional, întrucât articolul 49 din Convenția privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război(21) (denumită în continuare „cea de a patra Convenție de la Geneva”) prevede că puterea ocupantă (în acest caz, Israelul) nu trebuie „să deporteze sau să transfere o parte din propria sa populație civilă în teritoriul pe care îl ocupă”.

54.      În avizul său consultativ intitulat „Consecințele juridice ale construirii unui zid pe Teritoriile palestiniene ocupate”, Curtea Internațională de Justiție a concluzionat că această dispoziție „[…] interzice nu numai deportările sau transferurile forțate de populație, cum ar fi cele desfășurate în timpul celui de al doilea război mondial, ci de asemenea orice măsură luată de o putere ocupantă pentru organizarea sau încurajarea transferurilor unei părți a propriei populații pe teritoriul ocupat. În acest sens, informațiile furnizate Curții arată că, începând cu anul 1977, Israelul a realizat o politică și a dezvoltat practici care implică înființarea de colonii în Teritoriile palestiniene ocupate, contrar prevederilor articolului 49 alineatul (6), citat anterior. Astfel, Consiliul de Securitate a considerat că o astfel de politică și astfel de practici „nu au temei juridic”. De asemenea, acesta a solicitat „Israelului, în calitate de putere ocupantă, să respecte cu scrupulozitate” cea de a patra Convenție de la Geneva și: „să anuleze măsurile anterioare și să renunțe la orice acțiune care ar duce la schimbarea statutului juridic și a naturii geografice și ar afecta în mod substanțial compoziția demografică a teritoriilor arabe ocupate începând cu anul 1967, inclusiv Ierusalimul și, în special, să nu transfere părți ale propriei populații civile în teritoriile arabe ocupate” [Rezoluția 446 (1979) din 22 martie 1979]. Consiliul a reafirmat poziția sa în Rezoluția 452 (1979) din 20 iulie 1979 și în Rezoluția 465 (1980) din 1 martie 1980. Într‑adevăr, în ultimul caz, acesta a descris „politica și practicile Israelului de a coloniza anumite părți ale populației sale și noii imigranți în teritoriile ocupate drept o «încălcare flagrantă» a celei de a patra Convenții de la Geneva. Curtea concluzionează că coloniile israeliene din Teritoriile palestiniene ocupate (inclusiv Ierusalimul de Est) au fost stabilite cu încălcarea dreptului internațional”(22).

55.      Acest pasaj vorbește cu adevărat de la sine. El demonstrează dincolo de orice îndoială că politica de colonizare israeliană este privită ca o încălcare vădită a dreptului internațional, în special pe baza dreptului popoarelor la autodeterminare(23), care este un drept executoriu erga omnes, conform Curții Internaționale de Justiție(24) și Curții de Justiție a Uniunii Europene(25). O viziune similară a fost adoptată în mod frecvent de Organizația Națiunilor Unite (ONU)(26).

56.      În aceste circumstanțe, nu este deloc surprinzător faptul că unii consumatori normal informați și suficient de atenți și de avizați, pot considera acest lucru drept o considerație de ordin etic care le influențează preferințele de consum și pentru care pot solicita informații suplimentare.

57.      În plus, s‑ar putea observa de asemenea că însăși Curtea a recunoscut deja în Hotărârea Brita(27) – desigur, într‑un aspect special al dreptului Uniunii, și anume domeniul de aplicare al acordurilor de asociere între Uniune și Israel(28) și între Uniune și Organizația pentru Eliberarea Palestinei(29) – necesitatea de a face o distincție clară între produsele originare din teritoriul Israelului și cele originare din Cisiordania.

58.      Această analiză este conformă și cu articolul 3 alineatul (5) TUE, potrivit căruia Uniunea contribuie la „respectarea strictă [a] dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite”. Aceasta este de asemenea în conformitate cu Rezoluția nr. 2334 (2016) a Consiliului de Securitate al ONU, care „solicită tuturor statelor […] să facă distincția, în relațiile acestora, între teritoriul statului Israel și teritoriile ocupate începând cu anul 1967”(30).

59.      În consecință, suntem constrânși să concluzionăm că absența indicației privind țara de origine sau locul de proveniență a unui produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel și, în orice caz, dintr‑o colonie, ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau locul real de proveniență a alimentelor.

60.      Pentru toate aceste motive, considerăm că menționarea acestor informații devine obligatorie în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (i) și al articolului 26 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1169/2011.

3.      Hotărârea Supreme Court (Curtea Supremă), Regatul Unit în cauza Richardson împotriva Director of Public Prosecutions

61.      Reprezentanții Psagot s‑au bazat foarte mult pe Hotărârea Supreme Court (Curtea Supremă), Regatul Unit, din 5 februarie 2014, Richardson împotriva Director of Public Prosecutions(31). În consecință, este necesar ca această cauză să fie analizată puțin mai detaliat.

62.      Aceasta a fost o cauză în care inculpații au fost urmăriți penal pentru infracțiuni de pătrundere ilegală provenind din ceea ce Supreme Court (Curtea Supremă) a descris ca fiind „un protest non‑violent, dar determinat într‑un magazin din Londra”. Magazinul era specializat în vânzarea de produse cosmetice derivate din materiale minerale din Marea Moartă. Obiecțiile pârâților s‑au întemeiat pe faptul că (i) aceste produse au fost produse de o societate israeliană, într‑o colonie israeliană adiacentă Mării Moarte în cadrul Cisiordaniei, și anume în Teritoriile ocupate, și (ii) se susține că fabrica avea angajați israelieni care fuseseră încurajați de guvernul Israelului să se stabilească acolo.

63.      Una din apărările specifice formulate a fost aceea că produsele vândute în magazin erau etichetate „Made by Dead Sea Laboratories Ltd, Dead Sea, Israel”. Aceasta a fost considerată o etichetare falsă sau înșelătoare, deoarece Teritoriile ocupate nu sunt recunoscute la nivel internațional sau în Regatul Unit ca parte a Israelului. În consecință, inculpații au susținut că societatea care operează magazinul a fost vinovată de anumite infracțiuni privind etichetarea.

64.      Principala infracțiune invocată în acest scop este una contrară anumitor regulamente din Regatul Unit care au transpus Directiva privind practicile comerciale neloiale(32). Infracțiunea relevantă în cauză a constat în angajarea „într‑o practică comercială care reprezintă o acțiune înșelătoare”(33).

65.      Argumentul în fața district judge (instanța locală) a fost acela că produsele vândute în magazin au fost etichetate în mod eronat în ceea ce privește originea geografică, prin faptul că au fost etichetate ca „Made by Dead Sea Laboratories Ltd, Dead Sea, Israel”. S‑a afirmat că acest lucru a însemnat prezentarea produselor ca provenind din Israel, în timp ce acestea nu proveneau din Israel, întrucât proveneau din Teritoriile ocupate.

66.      Lăsând la o parte faptul că, așa cum a hotărât în cele din urmă Supreme Court (Curtea Supremă), regulamentul a stabilit că nu constituie infracțiune vânzarea mărfurilor etichetate în mod eronat, este important să subliniem că instanța locală a constatat că nu există niciun temei pentru a afirma că consumatorul mediu ar fi indus în eroare să facă o decizie comercială (de exemplu, de achiziționare a produsului), atunci când în caz contrar nu ar fi făcut acest lucru, pur și simplu pentru că sursa produselor a fost descrisă ca fiind din punct de vedere constituțional sau politic Israelul când, de fapt, aceasta era reprezentată de Teritoriile ocupate: în definitiv, sursa era în mod corect etichetată «Dead Sea» (Marea Moartă). District judge (instanța locală) a constatat că, „indiferent că informațiile furnizate sunt false sau nu […], considerăm că numărul de persoane a căror decizie de a cumpăra sau de a nu cumpăra un produs presupus israelian ar fi influențată de cunoașterea adevăratei sale proveniențe ar fi mult sub numărul necesar pentru ca acestea să fie considerate drept un «consumator mediu». În cazul în care un potențial cumpărător este cineva care dorește oricum să cumpere produse israeliene, acesta s‑ar găsi într‑o categorie foarte redusă dacă această decizie ar fi fost diferită, deoarece produsele au provenit dintr‑un teritoriu ocupat ilegal”. Supreme Court (Curtea Supremă) a statuat că această constatare „îi era în mod clar permisă district judge (instanța locală) pe baza probelor și este fatală pentru afirmația că a fost comisă infracțiunea”.

67.      Cu toate acestea, în ceea ce ne privește, am considerat că această decizie nu este de mare folos. Cauza se referă într‑adevăr la un caz de pătrundere ilegală într‑un sediu de magazin, în privința căruia s‑au formulat argumente fanteziste și ingenioase în apărare pentru a justifica acțiunile pârâtei. Mai mult, Supreme Court (Curtea Supremă) s‑a pronunțat în cele din urmă cu privire la această cauză pe motive de drept și, în mod important, era ținută de constatările de fapt făcute de instanța inferioară.

68.      În plus, cu tot respectul, nu putem nici să fim cu orice preț de acord cu raționamentul formulat de district judge (instanța locală). În ceea ce ne privește, considerăm că este posibil să existe mulți consumatori potențiali care sunt pregătiți să achiziționeze bunuri israeliene (și anume în sensul bunurilor produse în interiorul granițelor Israelului anterioare anului 1967, recunoscute în plan internațional), dar care ar ezita sau ar avea chiar obiecții față de sugestia că ar putea achiziționa bunuri originare din teritoriile ocupate de Israel începând cu anul 1967 și, după caz, din coloniile din aceste teritorii.

4.      Întinderea obligației de a indica originea unui produs alimentar originar dintrun teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967

69.      Ultima problemă care trebuie soluționată pentru a răspunde la prima întrebare adresată de instanța de trimitere este aceea de a determina întinderea obligației de a indica locul de origine al unui produs alimentar originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967, cu alte cuvinte modul de redactare a indicației obligatorii.

70.      În acest sens, este important să se ia în considerare articolul 7 din Regulamentul nr. 1169/2011. Într‑adevăr, potrivit alineatului (1) din această dispoziție, informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar și, printre altele, în ceea ce privește țara de origine sau locul de proveniență al acestuia.

71.      Pe baza interpretării unei dispoziții similare din Directiva 2000/13(34) (abrogată prin Regulamentul nr. 1169/2011), se poate afirma că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011 impune faptul ca consumatorul să beneficieze de informații corecte, neutre și obiective care să nu‑l inducă în eroare(35). Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2001 adaugă că informațiile referitoare la produsele alimentare sunt precise, clare și ușor de înțeles de către consumator.

72.      În acest context, după cum a explicat într‑un mod deosebit de relevant avocatul general Mischo în Concluziile prezentate de acesta în cauza Gut Springenheide și Tusky (C‑210/96, EU:C:1998:102), trebuie făcută o distincție între informații care sunt corecte din punct de vedere obiectiv, informații care sunt incorecte din punct de vedere obiectiv și informații care sunt corecte din punct de vedere obiectiv, dar care ar putea induce în eroare consumatorul, deoarece nu reflectă întregul adevăr(36). Într‑adevăr, „în cazul în care informațiile omise ar putea să reflecte într‑o lumină [în mod clar] diferită informațiile furnizate, concluzia trebuie să fie aceea că a fost indus în eroare consumatorul”(37).

73.      Acest lucru este pe deplin coerent și cu definiția „acțiunilor înșelătoare” în sensul Directivei privind practicile comerciale neloiale, care, potrivit considerentului (5) al Regulamentului nr. 1169/2011, reglementează anumite aspecte ale informării consumatorilor, cu scopul precis de a împiedica acțiunile înșelătoare și omisiunile de informații, care trebuie să fie completate de norme specifice referitoare la informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Într‑adevăr, potrivit articolului 6 din Directiva privind practicile comerciale neloiale, o practică comercială trebuie considerată înșelătoare „chiar dacă informația este corectă în fapt, [dar] poate determina o decizie comercială pe care consumatorul [mediu] nu ar fi luat‑o în altă situație”.

74.      În plus, după cum am arătat în prima parte a analizei, considerăm că, deși sintagma „țară de origine” se referă în mod clar la numele țărilor și al mării teritoriale a acestora, articolul 2 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 1169/2011 permite determinarea „locului de proveniență” a unui produs alimentar prin intermediul unor cuvinte care nu se limitează la denumirea zonei geografice în cauză.

75.      În aceste condiții, considerăm că nu este suficientă o trimitere limitată la indicația „produs din Înălțimile Golan” sau „produs din Cisiordania” pentru produsele din Cisiordania sau din Înălțimile Golan care provin din coloniile israeliene. Deși o astfel de descriere ar putea fi corectă din punct de vedere tehnic, considerăm că consumatorul ar putea fi, cu toate acestea, indus în eroare. Astfel de descrieri nu ar reflecta întreg adevărul cu privire la o chestiune care afectează probabil obiceiurile în materie de cumpărături ale consumatorilor.

76.      Într‑adevăr, pentru a parafraza Curtea în Hotărârea Severi(38), printre factorii care trebuie luați în considerare pentru a aprecia dacă etichetarea în cauză în procedura principală ar putea fi înșelătoare, ocupația și coloniile israeliene ar putea fi „un element obiectiv care ar putea modifica așteptările consumatorului rezonabil”(39).

77.      În consecință, în lumina celor de mai sus, considerăm că adăugarea sintagmei „colonii israeliene” la identificarea geografică a originii produselor este singura modalitate de a furniza – în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1169/2011 – informații corecte și obiective, dar și exacte, clare și ușor de înțeles pentru consumator.

78.      Într‑adevăr, termenul „colonie” derivă dintr‑o situație în care există un teritoriu ocupat de o putere ocupantă. În prezenta cauză, această abordare este logică, în consecință, deoarece Israelul a fost recunoscut drept „putere ocupantă” în sensul dreptului internațional cutumiar și al Convenției privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război (cea de a patra Convenție de la Geneva”)(40). Acest termen este utilizat în mod constant pentru a descrie situația actuală cu privire la Teritoriile ocupate(41). Deși acceptăm că, în anumite privințe, această nomenclatură poate fi considerată de către unele persoane ca având conotații ușor peiorative, acesta este totuși termenul care este folosit pe scară largă și pe care consumatorul mediu l‑ar înțelege în mod rezonabil.

5.      Concluzie cu privire la prima întrebare

79.      În consecință, în lumina celor de mai sus, concluzionăm că Regulamentul nr. 1169/2011 impune, pentru un produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967, indicarea denumirii geografice a acestui teritoriu și, dacă este cazul, indicarea faptului că produsul provine dintr‑o colonie israeliană.

B.      În subsidiar, cea de a doua întrebare

80.      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile Regulamentului nr. 1169/2011 permit statelor membre să impună indicarea teritoriului unui produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967 și, în plus, dacă este cazul, a faptului că acest produs provine dintr‑o colonie israeliană.

81.      În consecință, partea subsecventă a prezentelor concluzii pleacă de la ipoteza, contrară opiniei noastre, că articolul 9 alineatul (1) litera (i) și articolul 26 din Regulamentul nr. 1169/2011 nu se aplică în aceste condiții.

82.      Articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011 este clar „[î]n ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin prezentul regulament, statele membre nu pot să adopte sau să mențină dispoziții de drept intern, cu excepția cazurilor permise de dreptul Uniunii”. Dimpotrivă, rezultă din articolul 38 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011 că statele membre pot adopta dispoziții de drept intern în ceea ce privește chestiunile care nu sunt armonizate în mod specific prin prezentul regulament, în măsura în care acestea nu interzic, obstrucționează sau restricționează libera circulație a bunurilor care sunt în conformitate cu regulamentul.

83.      Întrucât articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011, referitor la dispoziții de drept intern privind mențiunile obligatorii suplimentare, este dedicat în mod expres dispozițiilor de drept intern privind indicarea originii sau a locului de proveniență, trebuie admis că aceste mențiuni nu sunt pe deplin armonizate de Regulamentul nr. 1169/2011.

84.      Cu toate acestea, potrivit articolului 39 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011, dispozițiile de drept intern privind menționarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare sunt autorizate numai atunci când există „dovada unei legături între anumite calități ale produsului și originea sau proveniența sa”.

85.      Având în vedere această dispoziție, nu este în consecință suficient ca țara de origine sau locul de proveniență să aibă, ca atare, o anumită importanță în decizia consumatorilor. Dimpotrivă, teritoriul de origine sau locul de proveniență trebuie să aibă un impact tangibil asupra produsului propriu‑zis și în special asupra calității produselor alimentare în cauză.

86.      Considerăm că faptul că un teritoriu este ocupat de o putere ocupantă sau că un anumit produs alimentar este produs de o persoană care locuiește într‑o colonie nu este susceptibil să confere sau să modifice anumite calități ale produsului alimentar în raport cu originea sau proveniența acestuia, cel puțin în ceea ce privește produsele alimentare originare din Teritoriile ocupate.

87.      În lumina considerațiilor de mai sus, ne găsim obligați să concluzionăm că state membre nu pot impune, în sensul articolului 39 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011, indicarea teritoriului unui produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967, și nici faptul că un astfel de produs provine dintr‑o colonie israeliană.

VII. Concluzie

88.      În consecință, propunem Curții să răspundă la prima întrebare adresată de Conseil d'État (Consiliul de Stat, Franța) după cum urmează:

„Articolul 9 alineatul (1) litera (i) și articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, impun, pentru un produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967, indicarea denumirii geografice a acestui teritoriu și, dacă este cazul, indicarea faptului că produsul provine dintr‑o colonie israeliană.”

89.      În subsidiar, în cazul în care Curtea nu acceptă analiza noastră cu privire la această primă întrebare, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare după cum urmează:

„Statele membre nu pot impune indicarea teritoriului unui produs originar dintr‑un teritoriu ocupat de Israel începând cu anul 1967 și nici faptul că un astfel de produs provine dintr‑o colonie israeliană potrivit articolului 39 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011, întrucât nu există dovada unei legături între anumite calități ale produselor alimentare produse în Teritoriile ocupate și locul de proveniență a acestora.”


1      Limba originală: engleza.


2      JO 2011, L 304, p. 18, rectificare în JO 2016, L 266, p. 7. Acest regulament modifică Regulamentul nr. 1924/2006 și Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, abrogă Directiva 87/250/CEE a Comisiei, Directiva 90/496/CEE a Consiliului, Directiva 1999/10/CE a Comisiei, Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Directivele 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și Regulamentul (CE) nr. 608/2004 al Comisiei.


3      JO 2013, L 269, p. 1, rectificare în JO 2013, L 287, p. 90.


4      A se vedea articolul 288 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii.


5      JO 2015, C 375, p. 4.


6      Punctul 2 din Avizul interpretativ.


7      Punctul 2 din Avizul interpretativ.


8      JORF 2016, nr. 273, textul nr. 81.


9      A se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, UNIC și Uni.co.pel (C‑95/14, EU:C:2015:492, punctele 59 și 60).


10      Cuvântul „space” este definit ca „a particular position, point, or area in space” [Oxford Dictionary of English, ediția a doua (revizuită), Oxford University Press, 2005], în timp ce, de exemplu, cuvântul „lieu” (utilizat în versiunea franceză a Regulamentului nr. 1169/2011) poate fi definit ca „la situation spaciale de quelque chose, de quelqu’un permettant de la localiser” (Larousse.fr), iar cuvântul „lugar” (utilizat în versiunea spaniolă din același regulament), ca o „porción de espacio” (Diccionario de la lengua española, Real Academia Española, Edición del Tricentenario‑Actualización 2018).


11      A se vedea articolul 23 alineatul (2) din Codul vamal comunitar.


12      Este adevărat că articolul 60 din Codul vamal al Uniunii este mai larg, deoarece se referă la „țări sau teritorii” (sublinierea noastră) în loc de țară. Cu toate acestea, întrucât „locul de proveniență” este definit în Regulamentul nr. 1169/2011, spre deosebire de „țara de origine”, „locul de proveniență” devine pur și simplu tautologic și își pierde semnificația în lumina articolului 60 din Codul vamal al Uniunii. Într‑adevăr, ce este un „teritoriu” dacă nu o zonă geografică mai mică decât o țară, cu alte cuvinte un „loc”? În consecință, considerăm că, în contextul Regulamentului nr. 1169/2011, nu se aplică regula prevăzută la articolul 286 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, potrivit căreia trimiterile la Codul vamal comunitar din alte acte ale Uniunii trebuie înțelese ca trimiteri la dispozițiile corespunzătoare ale Codului vamal al Uniunii.


13      A se vedea, pentru cereri recente, Hotărârea din 17 aprilie 2018, Egenberger (C‑414/16, EU:C:2018:257, punctul 44), și Hotărârea din 26 februarie 2019, Rimšēvičs și ECB/Letonia (C‑202/18 și C‑238/18, EU:C:2019:139, punctul 45).


14      Sublinierea noastră.


15      A se vedea în acest sens Conway, É., „Étiquetage obligatoire de l’origine des produits au bénéfice des consommateurs: portée et limites”, în Revue Québécoise de droit international, vol. 24-2, 2011, p. 1-51, în special p. 2.


16      Sublinierea noastră.


17      Sublinierea noastră.


18      Sublinierea noastră.


19      A se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Severi (C‑446/07, EU:C:2009:530, punctul 61). În timp ce, în versiunea franceză a acestei hotărâri, termenul folosit este „éclairé”, Curtea folosește adesea și adjectivul „avisé”, în hotărârile privind protecția consumatorilor, și acesta din urmă ni se pare mai apropiat de „circumspect”. A se vedea de exemplu Hotărârea din 16 iulie 1998, Gut Springenheide și Tusky (C‑210/96, EU:C:1998:369, punctele 31 și 37), Hotărârea din 4 aprilie 2000, Darbo (C‑465/98, EU:C:2000:184, punctul 20), și Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Viiniverla (C‑75/15, EU:C:2016:35, punctul 25). Observăm chiar faptul că în Hotărârea Teekanne (Hotărârea din 4 iunie 2015, C‑195/14, EU:C:2015:361), Curtea utilizează în mod alternativ „avisé” (punctul 23) și „éclairé”, ambele traduse ca „circumspect” în limba engleză. În plus, la fel ca în limba engleză, aceeași formulă pare să fie utilizată în mod sistematic în celelalte versiuni lingvistice (a se vedea, printre altele, în limba neerlandeză ‑ een normaal geïnformeerde en redelijk omzichtige en oplettende gemiddelde consument ‑, în limba italiană ‑ un consumatore medio normalmente informato e ragionevolmente attento e avveduto ‑, în limba spaniolă ‑un consumidor medio, normalmente informado y razonablemente atento y perspicazor ‑ sau în limba română ‑ un consumator mediu, normal informat, suficient de atent și de avizat).


20      A se vedea în acest sens González Vaqué, L., „La noción de consumidor medio según la jurisprudencia del Tribunal de Justicia de las Communidades europeas”, în Revista de derecho comunitario europeo, 2004/17, p. 47-81, în special p. 63 și 64.


21      United Nations Treaty Series, volumul 75, p. 287.


22      Consecințele juridice ale construirii unui zid în Teritoriile palestiniene ocupate, aviz consultativ (I. C. J. Reports 2004, p. 136, punctul 120).


23      A se vedea în acest sens Consecințele juridice ale construirii unui zid în Teritoriile palestiniene ocupate, aviz consultativ (I. C. J. Reports 2004, p. 136, punctul 155 și de asemenea punctele 118 și 120).


24      A se vedea în acest sens Consecințele juridice ale construirii unui zid în Teritoriile palestiniene ocupate, aviz consultativ (I. C. J. Reports 2004, p. 136, punctele 88 și 155).


25      A se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Consiliul/Front Polisario (C‑104/16 P, EU:C:2016:973, punctul 88).


26      A se vedea, între altele, în ceea ce privește Consiliul de Securitate al ONU, RCSONU nr. 242 (1967) din 22 noiembrie 1967 (Orientul Mijlociu), RCSONU nr. 446 (1979) din 22 martie 1979 (Teritoriile ocupate de Israel), RCSONU nr. 465 (1980) din 1 martie 1980 (Teritoriile ocupate de Israel), RCSONU nr. 476 (1980) din 30 iunie 1980 (Teritoriile ocupate de Israel), RCSONU nr. 2334 (2016) din 23 decembrie 2016 (Situația din Orientul Mijlociu, inclusiv chestiunea palestiniană), și, în ceea ce privește Adunarea Generală a ONU, Rezoluția nr. 72/14 (2017) din 30 noiembrie 2017 (Soluționarea pașnică a problemei Palestinei), Rezoluția nr. 72/15 (2017) din 30 noiembrie 2017 (Ierusalim), Rezoluția nr. 72/16 (2017) din 30 noiembrie 2017 (Înălțimile Golan siriene), și Rezoluția nr. 72/86 (2017) din 7 decembrie 2017 (coloniile israeliene din Teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv în Ierusalimul de Est și Înălțimile Golanul siriene ocupate).


27      Hotărârea din 25 februarie 2010, Brita (C‑386/08, EU:C:2010:91).


28      Acordul euro‑mediteranean de stabilire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre, pe de o parte, și statul Israel, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 20 noiembrie 1995 (JO 2000, L 147, p. 3).


29      Acordul de asociere euro-mediteranean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OLP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 24 februarie 1997 (JO 1997, L 187, p. 3).


30      Punctul 5.


31      [2014] UKSC 8.


32      Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială 15/vol. 14, p. 260).


33      Aceasta a fost definită drept una care stabilește că o practică comercială este o acțiune înșelătoare dacă (printre altele): „[…] conține informații false și, în consecință, este neadevărată în legătură cu oricare dintre aspectele de la alineatul (4) sau dacă aceasta sau prezentarea sa generală induce în eroare în vreun fel sau este de natură să inducă în eroare consumatorul mediu în legătură cu oricare dintre aspectele menționate la alineatul respectiv, chiar dacă informațiile sunt corecte din punct de vedere factual, și (b) determină sau este de natură să determine consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat‑o”.


34      Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (JO 2000, L 109, p. 29, Ediție specială 15/vol. 6, p. 9).


35      A se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2015, Teekanne (C‑195/14, EU:C:2015:361, punctul 32). A se vedea de asemenea Hotărârea din 22 septembrie 2016, Breitsamer și Ulrich (C‑113/15, EU:C:2016:718, punctul 69).


36      Concluziile avocatului general Mischo prezentate în cauza Gut Springenheide și Tusky (C‑210/96, EU:C:1998:102, punctul 78).


37      Concluziile avocatului general Mischo prezentate în cauza Gut Springenheide și Tusky (C‑210/96, EU:C:1998:102, punctul 87). Chiar dacă versiunea în limba engleză utilizează adverbul „completely”, se pare că adverbul „clearly” este mai aproape de versiunea lingvistică originală, care este în limba franceză și utilizează termenul „nettement”.


38      Hotărârea din 10 septembrie 2009, Severi (C‑446/07, EU:C:2009:530).


39      Hotărârea din 10 septembrie 2009, Severi (C‑446/07, EU:C:2009:530, punctul 62).


40      A se vedea, în acest scop, articolul 49 din cea de a patra Convenție de la Geneva. Consecințele juridice ale construirii unui zid în Teritoriile palestiniene ocupate, avizul consultativ (I. C. J. Reports 2004, p. 136, punctul 78 și următoarele).


41      A se vedea în acest sens RCSONU 2334 (2016) din 23 decembrie 2016 (Situația din Orientul Mijlociu, inclusiv chestiunea palestiniană).