Language of document :

Acțiune introdusă la 17 februarie 2014 – Frucona Košice/Comisia

(Cauza T-103/14)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Frucona Košice a.s. (Košice, Slovacia) (reprezentanți: K. Lasok, QC, B. Hartnett, Barrister, O. Geiss, lawyer și J. Holmes, Barrister)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei Comisiei C (2013) 6261 din 16 octombrie 2013 privind ajutorul de Stat nr.SA.18211 (C 25/2005) (ex NN 21/2005) adresate Republicii Slovace; și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

Primul motiv întemeiat pe faptul că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea dreptului la apărare.

Al doilea motiv întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept în considerentul 83 al deciziei atacate.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de fapt și de drept concluzionând că ar fi fost mult mai avantajos pentru autoritățile fiscale slovace să inițieze procedura falimentului (considerentele 88-119 ale deciziei atacate).

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare concluzionând că procedura de executare fiscală ar fi condus la un venit mai mare decât procedura concordatului.