HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

22 noiembrie 2023(*)

„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Rezoluția Banco Popular Español – Decizie a SRB prin care se refuză acordarea unei compensații acționarilor și creditorilor vizați de măsurile de rezoluție – Evaluarea diferenței de tratament – Independența evaluatorului”

În cauza T‑304/20,

Laura Molina Fernández, cu domiciliul în Madrid (Spania), reprezentată de S. Rodríguez Bajón, A. Gómez‑Acebo Dennes și A. Ruiz Ojeda, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comitetului unic de rezoluție (SRB), reprezentat de M. Fernández Rupérez, A. Lapresta Bienz, L. Forestier și J. Rius Riu, în calitate de agenți, asistați de H.‑G. Kamann, F. Louis, V. Del Pozo Espinosa de los Monteros și L. Hesse, avocați,

pârât,

susținut de

Regatul Spaniei, reprezentat de A. Gavela Llopis, în calitate de agent,

intervenient,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus, la deliberări, din domnii M. van der Woude, președinte, și G. De Baere (raportor), doamna G. Steinfatt, domnul K. Kecsmár și doamna S. Kingston, judecători,

grefier: doamna P. Nuñez Ruiz, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 8 septembrie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, doamna Laura Molina Fernández, solicită anularea Deciziei SRB/EES/2020/52 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 17 martie 2020, prin care se urmărește să se determine dacă trebuie să se acorde o compensație acționarilor și creditorilor vizați de măsurile de rezoluție privind Banco Popular Español, SA (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul cauzei

2        Reclamanta era acționară a Banco Popular Español (denumită în continuare „Banco Popular”) înainte de adoptarea unei scheme de rezoluție în privința acesteia din urmă.

3        La 7 iunie 2017, sesiunea executivă a SRB a adoptat Decizia SRB/EES/2017/08 privind adoptarea unei scheme de rezoluție pentru Banco Popular (denumită în continuare „schema de rezoluție”), în temeiul Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1).

4        Anterior adoptării schemei de rezoluție, la 23 mai 2017, în urma unei proceduri de cerere de ofertă, SRB a angajat cabinetul Deloitte Réviseurs d’Entreprises ca evaluator (denumit în continuare „cabinetul evaluator”) în cadrul pregătirii unei eventuale rezoluții a Banco Popular. Cabinetului evaluator i s‑a atribuit un contract specific în urma unei proceduri concurențiale în cadrul unui contract‑cadru multiplu de servicii pe care SRB îl semnase cu șase cabinete, printre care și cabinetul evaluator. În conformitate cu contractul specific, misiunea cabinetului evaluator cuprindea realizarea unei evaluări a Banco Popular anterior unei eventuale rezoluții, precum și evaluarea diferenței de tratament prevăzute la articolul 20 alineatele (16)-(18) din Regulamentul nr. 806/2014, ulterior unei potențiale rezoluții.

5        La 5 iunie 2017, SRB a adoptat o primă evaluare, în temeiul articolului 20 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014, care avea drept obiectiv să fundamenteze stabilirea faptului că s‑au îndeplinit condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, astfel cum sunt definite la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

6        La 6 iunie 2017, cabinetul evaluator a prezentat SRB o a doua evaluare (denumită în continuare „evaluarea 2”), redactată în temeiul articolului 20 alineatul (10) din Regulamentul nr. 806/2014. Obiectivul evaluării 2 era acela de a estima valoarea activului și a pasivului Banco Popular, de a furniza o estimare cu privire la tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii în cazul în care Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență, precum și de a furniza elementele care permit luarea deciziei cu privire la acțiunile și titlurile de proprietate care trebuie transferate și care permit SRB să stabilească condiții comerciale pentru instrumentul de vânzare a activității.

7        În schema de rezoluție, SRB, considerând că erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, a decis să supună Banco Popular unei proceduri de rezoluție. SRB a decis să reducă valoarea contabilă și să convertească instrumentele de fonduri proprii ale Banco Popular potrivit articolului 21 din Regulamentul nr. 806/2014 și să aplice instrumentul de vânzare a activității în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 806/2014 prin transferul acțiunilor către un cumpărător.

8        SRB a decis să anuleze 100 % din acțiunile Banco Popular, să convertească și să reducă valoarea contabilă a totalității cuantumului principal al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar emise de Banco Popular și să convertească totalitatea cuantumului principal al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 emise de Banco Popular în „acțiuni noi II”. În urma unui proces de vânzare transparent și deschis realizat de autoritatea de rezoluție spaniolă, Fondo de Reestructuración Ordenada Bancaria (FROB, Fondul de Restructurare Ordonată a Instituțiilor Bancare, Spania), „acțiunile noi II” au fost transferate către Banco Santander SA în schimbul plății unui preț de cumpărare de 1 euro. Ulterior, Banco Santander a devenit succesoarea cu titlu universal a Banco Popular la 28 septembrie 2018, în cadrul unei fuziuni prin absorbție.

9        La 7 iunie 2017, Comisia Europeană a adoptat Decizia (UE) 2017/1246 de aprobare a schemei de rezoluție pentru Banco Popular (JO 2017, L 178, p. 15).

10      La 14 iunie 2018, cabinetul evaluator a transmis SRB evaluarea diferenței de tratament, prevăzută la articolul 20 alineatele (16)-(18) din Regulamentul nr. 806/2014, realizată pentru a stabili dacă acționarii și creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care instituția aflată în rezoluție ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență (denumită în continuare „evaluarea 3”). La 31 iulie 2018, cabinetul evaluator a trimis SRB un addendum la această evaluare prin care a corectat anumite erori de formă.

11      Cabinetul evaluator a apreciat, în cadrul evaluării 3, tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați dacă Banco Popular ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la momentul adoptării schemei de rezoluție. Acesta a efectuat evaluarea menționată în cadrul unui scenariu de lichidare, aplicând Ley 22/2003, Concursal (Legea 22/2003 privind falimentul) din 9 iulie 2003 (BOE nr. 164 din 10 iulie 2003, p. 26905).

12      Cabinetul evaluator a arătat că scenariul de lichidare ipotetic fusese pregătit pe baza informațiilor financiare neauditate din 6 iunie 2017 sau, dacă acestea nu erau disponibile, pe baza celor din 31 mai 2017. Acesta a apreciat că deschiderea unei proceduri obișnuite de insolvență pentru Banco Popular la 7 iunie 2017 ar fi condus la o lichidare neplanificată. Pentru a evalua valorificarea activelor, cabinetul evaluator a luat în considerare trei scenarii temporale de lichidare alternative, de 18 luni, de 3 ani și de 7 ani, fiecare cuprinzând un scenariu optimist și un scenariu pesimist. Acesta a concluzionat că, în fiecare dintre aceste ipoteze, pentru acționarii afectați și pentru creditorii subordonați nu ar fi fost așteptată nicio recuperare în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență și că nu exista, așadar, nicio diferență de tratament în raport cu cea care rezultă din măsura de rezoluție.

13      La 6 august 2018, SRB a publicat pe site‑ul său internet avizul său din 2 august 2018 referitor la decizia preliminară privind necesitatea de a acorda sau nu o compensație acționarilor și creditorilor care au făcut obiectul măsurilor de rezoluție privind Banco Popular și lansarea procedurii privind dreptul de a fi ascultat (SRB/EES/2018/132) (denumită în continuare „decizia preliminară”), precum și o versiune neconfidențială a evaluării 3. La 7 august 2018, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2018, C 277 I, p. 1) o comunicare privind avizul SRB.

14      În decizia preliminară, SRB a considerat că din evaluarea 3 reieșea că nu exista nicio diferență între tratamentul la care au fost supuși în mod real acționarii și creditorii afectați ca urmare a rezoluției Banco Popular și cel de care ar fi beneficiat dacă aceasta din urmă ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență la data rezoluției. SRB a decis, cu titlu preliminar, că nu era obligat să plătească o compensație acționarilor și creditorilor afectați potrivit articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014.

15      Pentru a‑i permite să ia o decizie finală cu privire la necesitatea de a acorda sau nu o compensație acționarilor și creditorilor afectați, SRB i‑a invitat să îi comunice interesul lor de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați în raport cu decizia preliminară, în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

16      SRB a arătat că procedura referitoare la dreptul de a fi ascultat se va desfășura în două faze.

17      Într‑o primă fază, faza de înscriere, acționarii și creditorii afectați erau invitați să își exprime interesul de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați prin intermediul unui formular dedicat de înscriere online deschis până la 14 septembrie 2018. În continuare, SRB trebuia să verifice dacă fiecare parte care și‑a manifestat interesul avea statutul de acționar sau de creditor afectat. Acționarii și creditorii afectați interesați trebuiau să prezinte o dovadă a identității lor și o dovadă că dețineau, la 6 iunie 2017, unul sau mai multe instrumente de capital ale Banco Popular cărora le‑a fost redusă valoarea contabilă sau au fost convertite și transferate în cadrul rezoluției.

18      Într‑o a doua fază, faza de consultare, acționarii și creditorii afectați care își exprimaseră interesul de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați în cursul primei faze și al căror statut fusese verificat de SRB își puteau prezenta comentariile cu privire la decizia preliminară la care era anexată evaluarea 3.

19      La 16 octombrie 2018, SRB a anunțat că acționarii și creditorii eligibili vor fi invitați să își prezinte comentariile scrise cu privire la decizia preliminară începând de la 6 noiembrie 2018. La 6 noiembrie 2018, SRB a trimis acționarilor și creditorilor eligibili un link personal unic care oferea acces pe internet la un formular care le permitea să prezinte, până la 26 noiembrie 2018, comentarii cu privire la decizia preliminară, precum și cu privire la versiunea neconfidențială a evaluării 3.

20      La sfârșitul fazei de consultare, SRB a examinat comentariile relevante ale acționarilor și ale creditorilor afectați cu privire la decizia preliminară. Acesta a solicitat cabinetului evaluator să îi furnizeze un document care să cuprindă evaluarea sa cu privire la comentariile relevante referitoare la evaluarea 3 și să examineze dacă evaluarea 3 rămânea valabilă în lumina acestor comentarii.

21      La 18 decembrie 2019, cabinetul evaluator a furnizat SRB evaluarea sa intitulată „Document de clarificare privind evaluarea diferenței de tratament” (denumit în continuare „documentul de clarificare”). În documentul de clarificare, cabinetul evaluator a confirmat că strategia și diferitele scenarii de lichidare ipotetice detaliate în evaluarea 3, precum și metodologiile urmate și analizele efectuate rămâneau valabile.

22      La 17 martie 2020, SRB a adoptat decizia atacată. Un comunicat referitor la această decizie a fost publicat la 20 martie 2020 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2020, C 91, p. 2).

23      În decizia atacată, SRB a considerat că cabinetul evaluator era independent în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și în capitolul IV din Regulamentul delegat (UE) 2016/1075 al Comisiei din 23 martie 2016 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare care precizează conținutul planurilor de redresare, al planurilor de rezoluție și al planurilor de rezoluție a grupului, criteriile minime pe care autoritatea competentă trebuie să le examineze în ceea ce privește planurile de redresare și planurile de redresare a grupului, condițiile de acordare a sprijinului financiar intragrup, cerințele privind evaluatorii independenți, recunoașterea contractuală a competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie, procedurile și conținutul cerințelor de notificare și ale avizului de suspendare și funcționarea operațională a colegiilor de rezoluție (JO 2016, L 184, p. 1).

24      În titlul 5 „evaluarea 3” din decizia atacată, SRB a rezumat conținutul evaluării 3 și a apreciat că aceasta era conformă cu cadrul juridic aplicabil și era suficient de motivată și completă pentru a constitui temeiul unei decizii adoptate conform articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014. Acesta a considerat că evaluarea 3 evalua elementele necesare prevăzute la articolul 20 alineatul (17) din Regulamentul nr. 806/2014 și în Regulamentul delegat (UE) 2018/344 al Comisiei din 14 noiembrie 2017 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează criteriile legate de metodologia de evaluare a diferenței de tratament în cadrul procedurii de rezoluție (JO 2018, L 67, p. 3).

25      În titlul 6 din decizia atacată, SRB a prezentat „comentariile transmise de acționarii și creditorii afectați, precum și evaluarea acestora”. În titlul 6.1 „evaluarea relevanței” din decizia atacată, SRB a explicat că unele dintre aceste comentarii, care nu se refereau nici la decizia sa preliminară, nici la evaluarea 3, nu erau relevante întrucât nu intrau sub incidența procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat. În titlul 6.2 din decizia atacată, acesta a efectuat „examinarea comentariilor relevante” transmise de acționarii și de creditorii afectați, referitoare la independența cabinetului evaluator și la conținutul evaluării 3, grupate pe teme.

26      SRB a concluzionat că din evaluarea 3 coroborată cu documentul de clarificare și cu concluziile enunțate în titlul 6.2 din decizia atacată reieșea că nu exista nicio diferență între tratamentul la care au fost supuși în mod real acționarii și creditorii afectați și cel de care ar fi beneficiat dacă Banco Popular ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la data rezoluției.

27      În consecință, SRB a decis:

„Articolul 1

Evaluare

În scopul de a determina dacă trebuie acordată o compensație acționarilor și creditorilor afectați de măsurile de rezoluție luate față de Banco Popular […], evaluarea diferenței de tratament în cadrul rezoluției, prevăzută la articolul 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014, este efectuată în conformitate cu anexa I la prezenta decizie, coroborată cu documentul de clarificare […] care figurează în anexa II la prezenta decizie.

Articolul 2

Compensare

Acționarii și creditorii afectați de măsurile de rezoluție efectuate în privința Banco Popular […] nu au dreptul la o compensație din Fondul unic de rezoluție în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014.

Articolul 3

Destinatarul deciziei

Această decizie se adresează FROB, în calitatea sa de autoritate națională de rezoluție, în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul nr. 806/2014.”

 Concluziile părților

28      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

29      SRB, susținut de Regatul Spaniei, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

30      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive. Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că evaluarea 3 nu a fost efectuată de un evaluator independent, cu încălcarea articolului 20 din Regulamentul nr. 806/2014 și a capitolului IV din Regulamentul delegat 2016/1075. Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta invocă existența unor erori cuprinse în evaluarea 3. Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că evaluarea 3 se întemeiază pe o viziune eronată în ceea ce privește starea financiară a Banco Popular la momentul rezoluției sale.

31      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că jurisprudența a delimitat întinderea controlului exercitat de Tribunal atât în situații în care actul atacat se întemeiază pe o apreciere a elementelor de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe, cât și atunci când este vorba despre aprecieri economice complexe.

32      Pe de o parte, în ceea ce privește situațiile în care autoritățile Uniunii Europene dispun de o largă putere de apreciere, în special în ceea ce privește aprecierea unor elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe pentru a determina natura și întinderea măsurilor pe care le adoptă, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea unei asemenea competențe nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceste autorități nu au depășit în mod vădit limitele puterii lor de apreciere. Într‑un asemenea context, instanța Uniunii nu poate să substituie prin aprecierea sa cu privire la elementele de fapt de ordin științific și tehnic pe cea a autorităților Uniunii, care sunt singurele cărora Tratatul FUE le‑a încredințat această sarcină [a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2011, Etimine, C‑15/10, EU:C:2011:504, punctul 60 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 105 și jurisprudența citată].

33      Pe de altă parte, în ceea ce privește controlul pe care instanțele Uniunii îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de autoritățile Uniunii, acesta este un control restrâns, care se limitează în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, a exactității materiale a situației de fapt, precum și a lipsei unei erori vădite de apreciere și a abuzului de putere. Nu ține de competența instanțelor Uniunii ca, în cadrul acestui control, să substituie aprecierea autorității Uniunii competente cu propria apreciere economică [a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Scott, C‑290/07 P, EU:C:2010:480, punctul 66 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 106 și jurisprudența citată].

34      Deciziile SRB care urmăresc să stabilească dacă trebuie acordată o compensație acționarilor și creditorilor afectați de măsurile de rezoluție luate în privința unei entități sunt întemeiate pe aprecieri economice și tehnice deosebit de complexe, este necesar să se considere că principiile care reies din jurisprudența menționată la punctele 32 și 33 de mai sus se aplică controlului pe care instanța este chemată să îl exercite.

35      Or, deși se recunoaște SRB o marjă de apreciere în materie economică și tehnică, aceasta nu implică faptul că instanța Uniunii trebuie să se abțină de la a controla interpretarea, la care recurge SRB, a unor date de natură economică pe care se întemeiază decizia sa. Astfel, după cum a statuat Curtea, chiar în cazul unor aprecieri complexe, instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă ele sunt de natură să susțină concluziile deduse [a se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia, C‑933/19 P, EU:C:2021:905, punctul 117 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 108 și jurisprudența citată].

36      În această privință, pentru a stabili că SRB a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă prezentate de reclamantă trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în această decizie [a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 mai 2020, BTB Holding Investments și Duferco Participations Holding/Comisia, C‑148/19 P, EU:C:2020:354, punctul 72, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 109 și jurisprudența citată].

37      În consecință, un motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamantă, aprecierea contestată poate fi totuși considerată adevărată sau valabilă (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2018, Spiegel‑Verlag Rudolf Augstein și Sauga/BCE, T‑116/17, nepublicată, EU:T:2018:614, punctul 39 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 25 noiembrie 2020, BMC/Întreprinderea comună Clean Sky 2, T‑71/19, nepublicată, EU:T:2020:567, punctul 76 și jurisprudența citată).

38      În plus, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, atunci când instituțiile dispun de o putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative are, cu atât mai mult, o importanță fundamentală. Printre aceste garanții conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative se înscrie în special principiul bunei administrări, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, care implică obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei. Numai astfel instanța Uniunii poate să verifice dacă au fost întrunite elementele de fapt și de drept de care depinde exercitarea puterii de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14).

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe existența unor erori cuprinse în evaluarea 3

39      Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține în esență că SRB, în decizia atacată, și cabinetul evaluator, în cadrul evaluării 3, atunci când au stabilit dacă acționarii și creditorii afectați ar fi beneficiat de un tratament mai bun dacă Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență la momentul adoptării schemei de rezoluție, au săvârșit o eroare prin faptul că s‑au întemeiat pe un scenariu ipotetic potrivit căruia Banco Popular ar fi fost lichidată ca întreprindere care și‑a încetat activitatea.

40      Reclamanta arată că, în decizia atacată, SRB s‑a întemeiat pe o premisă eronată, întrucât articolul 20 alineatul (18) din Regulamentul nr. 806/2014 nu indică faptul că tratamentul acționarilor și al creditorilor afectați într‑o procedură ipotetică de insolvență trebuie evaluat în raport cu un criteriu potrivit căruia entitatea supusă rezoluției și‑ar fi încetat activitatea. Or, evaluarea ar fi diferită după cum se întemeiază pe un criteriu de lichidare, mai precis pe încetarea activității, sau pe un criteriu de continuitate a activității, mai precis pe continuarea desfășurării activității.

41      Aceasta susține că trimiterea din Regulamentul nr. 806/2014 la procedura obișnuită de insolvență trebuie înțeleasă în sensul că vizează procedura reglementată de legislația spaniolă, și anume de Legea 22/2003. Ea arată că, potrivit articolului 44 alineatul 1 din Legea 22/2003, „declararea falimentului nu întrerupe continuarea desfășurării activității profesionale sau comerciale exercitate de debitor”, ceea ce ar însemna că, în dreptul spaniol, faptul că debitorul se află în stare de insolvență declarată nu conduce la încetarea activității și nici la lichidarea patrimoniului său. De asemenea, articolul 100 alineatul 3 din Legea 22/2003 ar stabili o soluție de prezervare și de continuare a desfășurării activității prin intermediul unui concordat. Această lege ar prevedea vânzarea, în tot sau în parte, a unității de exploatare în regim de continuitate, totală sau parțială, a exploatării, în conformitate cu un criteriu al întreprinderii în activitate, iar nu de lichidare a activelor neproductive, ceea ce ar fi exclus în mod expres. Legea 22/2003 ar impune continuarea activității indiferent de faza procedurii de faliment. În decizia atacată, SRB ar fi săvârșit o eroare de apreciere și o interpretare eronată a Legii 22/2003 atunci când a considerat că procedura de insolvență prevăzută de această lege ar fi condus la lichidarea entității.

42      În plus, reclamanta susține că criteriul de lichidare, utilizat de cabinetul evaluator în evaluarea 3 și aprobat de SRB în decizia atacată, este incompatibil cu rezoluția, astfel cum este definită de Regulamentul nr. 806/2014, în special cu obiectivul acesteia de a asigura continuitatea funcțiilor critice ale instituției și cu instrumentul de rezoluție utilizat de SRB, și anume cu vânzarea Banco Popular ca întreprindere care își continuă activitatea. Aceasta consideră că diferența de tratament se întemeiază pe un exercițiu ipotetic de comparare a două proceduri care permit redresarea instituțiilor de credit. Întrucât aprecierea diferenței de tratament în cadrul evaluării 3 presupune compararea unor operațiuni echivalente, ar trebui, pentru a se efectua o evaluare adecvată într‑un scenariu de insolvență, să se întemeieze pe o ipoteză asemănătoare celei reținute în rezoluție, și anume pe continuarea desfășurării activităților entității.

43      În decizia atacată, SRB a arătat că, potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea 3 trebuia să stabilească dacă acționarii și creditorii afectați au fost tratați mai puțin favorabil în cadrul rezoluției decât dacă Banco Popular ar fi fost „lichidată prin procedura obișnuită de insolvență”. Acesta a arătat, asemenea cabinetului evaluator în documentul de clarificare (punctul 5.1.5), că Ley 11/2015 de recuperación y resolución de entidades de crédito y empresas de servicios de inversión (Legea 11/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de servicii de investiții) din 18 iunie 2015 (BOE nr. 146 din 19 iunie 2015, p. 50797), care transpune Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190), prevede în mod specific că evaluarea diferenței de tratament trebuie efectuată presupunând că entitatea a intrat într‑o procedură de lichidare.

44      În primul rând, în ceea ce privește dispozițiile relevante ale Regulamentului nr. 806/2014, trebuie amintit că evaluarea prevăzută la articolul 20 alineatul (16) din acest regulament urmărește să determine dacă acționarii și creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care instituția aflată în rezoluție ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență.

45      În temeiul articolului 20 alineatul (17) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea menționată la alineatul (16) al aceluiași articol stabilește diferența de tratament dintre tratamentul real de care au beneficiat acționarii și creditorii în cadrul rezoluției și tratamentul de care ar fi beneficiat dacă entitatea ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență în momentul luării deciziei privind măsura de rezoluție.

46      Această evaluare urmărește să pună în aplicare principiul potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat, prevăzut la articolul 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014, care prevede că „niciun creditor nu trebuie să suporte pierderi mai mari decât pierderile pe care le‑ar fi suportat dacă o entitate menționată la articolul 2 ar fi fost lichidată printr‑o procedură obișnuită de insolvență, în conformitate cu măsurile de protecție prevăzute la articolul 29”.

47      În temeiul acestui principiu, articolul 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că SRB poate recurge la Fondul unic de rezoluție (FUR) pentru a „plăti o compensație acționarilor sau creditorilor dacă, în urma unei evaluări în temeiul articolului 20 alineatul (5), aceștia au suferit pierderi mai mari decât cele pe care le‑ar fi suportat, în urma unei evaluări în temeiul articolului 20 alineatul (16), în cazul unei lichidări prin procedura obișnuită de insolvență”.

48      Astfel, din dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 citate anterior reiese cu claritate că, contrar celor susținute de reclamantă, referirea, care figurează la articolul 20 alineatele (16)-(18) din Regulamentul nr. 806/2014, la tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii entității în cazul în care aceasta ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență face trimitere la tratamentul lor ipotetic în cazul lichidării entității.

49      În plus, potrivit articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2018/344, metodologia pentru realizarea evaluării tratamentului de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii cu privire la care s‑au luat măsuri de rezoluție, în cazul în care entitatea ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la data deciziei de rezoluție, se limitează la stabilirea valorii actualizate a fluxurilor de numerar preconizate în cadrul procedurii obișnuite de insolvență. Factorii care trebuie luați în considerare pentru evaluarea acestor fluxuri de numerar, prevăzuți la articolul 4 alineatele (4) și (5) din Regulamentul delegat 2018/344, urmăresc să determine valoarea activelor, după cum acestea sunt sau nu sunt tranzacționate pe o piață activă, în cadrul unei cesiuni ipotetice. Articolul 4 alineatul (8) din Regulamentul delegat 2018/344 prevede de asemenea că încasările ipotetice rezultate din evaluare se alocă acționarilor și creditorilor în funcție de rangul de prioritate al creanțelor lor conform legislației aplicabile în materie de insolvență.

50      Rezultă că metoda de evaluare a tratamentului de care acționarii și creditorii ar fi beneficiat în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență ipotetice definite în Regulamentul delegat 2018/344 corespunde valorificării activelor instituției și, prin urmare, unei lichidări, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) punctul 42 din Regulamentul nr. 806/2014.

51      Contrar celor susținute de reclamantă, faptul că diferența de tratament este apreciată prin compararea tratamentului real la care au fost supuși acționarii și creditorii afectați ca urmare a rezoluției cu un scenariu ipotetic în care entitatea ar face obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență nu înseamnă că acest scenariu contrafactual trebuie să se întemeieze pe o ipoteză asemănătoare celei reținute în rezoluție, și anume pe continuarea desfășurării activităților entității.

52      Este necesar să se arate că acest argument rezultă dintr‑o înțelegere eronată a mecanismului de compensare a acționarilor și a creditorilor unei entități supuse unei măsuri de rezoluție instituit prin Regulamentul nr. 806/2014.

53      În această privință, considerentul (62) al Regulamentului nr. 806/2014 menționează:

„Atingerile aduse drepturilor de proprietate nu ar trebui să fie disproporționate. În consecință, acționarii și creditorii afectați nu ar trebui să suporte pierderi mai mari decât cele pe care le‑ar fi suportat în cazul în care entitatea ar fi fost lichidată la momentul luării deciziei de declanșare a procedurii de rezoluție. În caz de transfer parțial al activelor unei instituții aflate în rezoluție către un cumpărător privat sau să o instituție‑punte, partea reziduală a instituției aflate în rezoluție ar trebui lichidată în baza procedurilor obișnuite de insolvență. Pentru a proteja acționarii existenți și creditorii entității în procedurile de lichidare, aceștia ar trebui să aibă dreptul de a primi, ca plată a creanțelor, cel puțin sumele pe care se estimează că le‑ar fi recuperat în cazul în care entitatea în ansamblu ar fi fost lichidată printr‑o procedură obișnuită de insolvență.”

54      Potrivit articolului 20 alineatul (18) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea diferenței de tratament prevăzută la articolul 20 alineatul (16) din același regulament ia în calcul ipoteza conform căreia instituția aflată în rezoluție în raport cu care a fost luată o măsură sau mai multe măsuri de rezoluție ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență în momentul luării deciziei privind măsura de rezoluție, precum și ipoteza conform căreia măsura sau măsurile de rezoluție nu ar fi fost luate.

55      Trebuie amintit de asemenea că adoptarea unei măsuri de rezoluție în privința unei entități presupune că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, și anume că entitatea se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate, că nu există măsuri alternative din sectorul privat sau măsuri de supraveghere care să poată împiedica în timp util intrarea în dificultate a acesteia și că măsura de rezoluție este necesară în interes public. Potrivit articolului 18 alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014, o măsură de rezoluție este considerată de interes public dacă este necesară pentru atingerea, prin mijloace proporționale, a unuia sau mai multora dintre obiectivele rezoluției, în timp ce lichidarea entității conform procedurii obișnuite de insolvență nu ar fi permis atingerea acestor obiective în aceeași măsură. Astfel cum arată reclamanta, adoptarea unui mecanism de rezoluție are în special ca obiectiv, în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (a) din același regulament, să asigure continuitatea funcțiilor critice ale entității.

56      După cum admite reclamanta, o măsură de rezoluție constituie o alternativă la lichidarea unei entități atunci când interesul public o impune.

57      Potrivit articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014, prin care se urmărește punerea în aplicare a principiului prevăzut la articolul 15 alineatul (1) litera (g) din același regulament, acționarilor și creditorilor li se recunoaște dreptul de a primi drept plată sau compensare a creanțelor lor în cadrul procedurii de rezoluție cel puțin suma pe care, conform estimărilor, ar fi recuperat‑o în cazul în care întreaga instituție sau firmă ar fi fost lichidată prin procedura obișnuită de insolvență [a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 mai 2022, Banco Santander (Rezoluția bancară Banco Popular), C‑410/20, EU:C:2022:351, punctul 48].

58      Rezultă că, pentru a stabili diferența de tratament, comparația privește tratamentul real la care au fost supuși acționarii și creditorii afectați ca urmare a rezoluției și evaluarea situației lor în ipoteza în care măsura de rezoluție nu ar fi fost adoptată, și anume în ipoteza în care entitatea ar fi fost lichidată. Contrar celor susținute de reclamantă, aprecierea diferenței de tratament nu presupune compararea a două situații similare, ci a două alternative. Reclamanta susține, așadar, tot în mod eronat că scenariul contrafactual ar viza, la fel ca rezoluția, o procedură care permite să se asigure continuitatea funcțiilor critice ale instituțiilor de credit și redresarea acestora și că ar trebui să se întemeieze pe aceeași ipoteză precum cea reținută în schema de rezoluție.

59      În al doilea rând, în ceea ce privește legislația națională aplicabilă, este necesar să se arate că, contrar celor susținute de reclamantă, Legea 22/2003, care reglementează procedura obișnuită de insolvență în Spania, nu este unicul text din dreptul spaniol aplicabil evaluării diferenței de tratament.

60      Astfel, Real Decreto 1012/2015 por el que se desarrolla la Ley 11/2015, y por el que se modifica el Real Decreto 2606/1996, de 20 de diciembre, sobre fondos de garantía de depósitos de entidades de crédito (Decretul regal 1012/2015 de punere în aplicare a Legii 11/2015 și de modificare a Decretului regal 2606/1996 din 20 decembrie 1996 privind fondurile de garantare a depozitelor instituțiilor de credit) din 6 noiembrie 2015 (BOE nr. 267 din 7 noiembrie 2015, p. 105911), care transpune Directiva 2014/59, cuprinde dispoziții specifice evaluării diferenței de tratament.

61      Or, după cum arată Regatul Spaniei, legiuitorul spaniol, atunci când a reglementat evaluarea diferenței de tratament, nu a avut în vedere nicio altă ipoteză decât cea a lichidării potrivit procedurii obișnuite de insolvență.

62      Astfel, articolul 10 alineatul 2 din Decretul regal 1012/2015 prevede că evaluarea trebuie să stabilească tratamentul pe care acționarii și creditorii l‑ar fi primit dacă entitatea aflată în rezoluție ar fi fost supusă unei proceduri de lichidare la momentul adoptării deciziei de rezoluție.

63      În această privință, articolul 10 alineatul 3 litera a) din Decretul regal 1012/2015 prevede că evaluarea ia în calcul ipoteza că entitatea căreia i s‑au aplicat măsurile de rezoluție ar fi fost lichidată în cadrul procedurii de insolvență la momentul adoptării deciziei de rezoluție.

64      Astfel, în cadrul aprecierii diferenței de tratament în urma unei rezoluții decise de FROB, dreptul spaniol prevede că scenariul contrafactual este un scenariu de lichidare a entității care ia în considerare dispozițiile Legii 22/2003 referitoare la lichidare.

65      În această privință, astfel cum arată Regatul Spaniei, noțiunea de „lichidare”, prevăzută la articolele 148 și 149 din Legea 22/2003, constă în valorificarea bunurilor și a drepturilor întreprinderii aflate în insolvență în vederea satisfacerii creditorilor cu ceea ce s‑a obținut și corespunde definiției care figurează la articolul 3 alineatul (1) punctul 42 din Regulamentul nr. 806/2014.

66      În plus, astfel cum arată SRB, articolul 100 din Legea 22/2003, care privește concordatul, menționat de reclamantă, este inclus în titlul V din această lege, intitulat „Faze de lichidare sau de concordat”. Rezultă că Legea 22/2003, care este legea generală privind falimentul, prevede că un concordat cu creditorii constituie o soluție alternativă la lichidare la sfârșitul fazei comune a procedurii de faliment.

67      Prin urmare, prin faptul că prevede în mod expres că diferența de tratament trebuie apreciată luând în considerare ipoteza că entitatea a intrat în faza de lichidare, Decretul regal 1012/2015 a exclus posibilitatea aplicării soluției alternative care constă într‑un concordat cu creditorii.

68      Rezultă că, contrar celor susținute de reclamantă, dispozițiile legislației spaniole aplicabile prevăd că stabilirea diferenței de tratament trebuie să se bazeze pe un scenariu de lichidare, ceea ce exclude posibilitatea unui scenariu care se bazează pe continuitatea activității entității și pe un concordat cu creditorii.

69      În al treilea rând, în speță trebuie amintit că, în ipoteza în care schema de rezoluție nu ar fi fost adoptată, alternativa consta în lichidarea Banco Popular potrivit unei proceduri obișnuite de insolvență [Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 421].

70      În această privință, în decizia atacată, SRB a arătat că, în conformitate cu evaluarea 3, având în vedere împrejurările speței și în special incapacitatea Banco Popular de a‑și achita datoriile la scadență, deschiderea unei proceduri obișnuite de insolvență la data rezoluției ar fi condus la o lichidare a Banco Popular, care ar fi presupus o valorificare accelerată a activelor, fără un preț minim obligatoriu, și plata valorificării nete către creditori în conformitate cu ierarhia prevăzută de Legea 22/2003.

71      De asemenea, trebuie menționat că argumentul reclamantei potrivit căruia scenariul contrafactual al măsurii de rezoluție nu implica în mod necesar ipoteza unei lichidări a Banco Popular fusese deja invocat de anumiți acționari și creditori afectați în cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat.

72      În decizia atacată, SRB a arătat că aceștia au pretins fie că s‑ar fi putut găsi o soluție rezultată din sectorul privat, fie că scenariul contrafactual ar fi trebuit să se bazeze pe vânzarea Banco Popular ca întreprindere în activitate, întrucât aceasta era încă în activitate pe piață la data adoptării schemei de rezoluție. În special, SRB a arătat că anumiți acționari și creditori afectați susțineau că creditorii ar fi putut încheia un acord (un concordat) care ar fi împiedicat lichidarea Banco Popular. Alții au observat că procedura spaniolă de insolvență prevedea posibilitatea unei insolvențe prestabilite, prin care activele viabile ale entității erau separate și vândute ca întreprindere în activitate. Aceștia au afirmat că soluția menționată ar fi trebuit avută în vedere de cabinetul evaluator cu ocazia definirii strategiei de lichidare, întrucât ar fi permis să se păstreze mai bine valoarea de franciză a Banco Popular.

73      SRB a arătat că, fără a aduce atingere cerințelor prevăzute de Regulamentul nr. 806/2014 și de dreptul național aplicabil, cabinetul evaluator explicase, în documentul de clarificare, motivele pentru care nu era posibil, în cazul Banco Popular, să se realizeze o vânzare ca întreprindere în activitate (prin intermediul unei proceduri de insolvență prestabilite sau în alt mod) și nici să se organizeze un concordat. În această privință, pe de o parte, cabinetul evaluator indicase că, având în vedere situația lichidității Banco Popular la data rezoluției și evaluarea Băncii Centrale Europene (BCE) cu privire la situația de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla Banco Popular, aceasta din urmă nu ar putea continua să funcționeze pe durata cât ar fi întreprinse negocieri, ceea ce ar conduce la o distrugere de valoare semnificativă. SRB a adăugat că o scrisoare a directorului general al Banco Popular din 6 iunie 2017 confirma concluzia potrivit căreia situația de lichiditate a Banco Popular nu îi permitea acesteia să își continue activitățile. Pe de altă parte, cabinetul evaluator considerase că autorizația bancară a Banco Popular ar fi fost revocată, în măsura în care condițiile retragerii sale prevăzute de legislația spaniolă ar fi fost îndeplinite. Acesta indicase că autorizația bancară era necesară pentru acceptarea depozitelor clienților, care erau esențiale pentru continuarea activităților Banco Popular sau pentru vânzarea acesteia ca întreprindere în activitate.

74      SRB a adăugat că cabinetul evaluator a menționat, în documentul de clarificare, că crearea unei „bănci bune” și a unei „bănci rele” nu era prevăzută de Legea 22/2003 și că, în orice caz, punerea sa în aplicare ar fi necesitat timp de care nu dispunea la acel moment.

75      SRB a concluzionat că cabinetul evaluator a efectuat o evaluare corespunzătoare cu privire la scenariul de lichidare utilizat în evaluarea 3.

76      Din aceasta reiese că, la data rezoluției, Banco Popular nu era în măsură să își continue activitățile din cauza situației sale de lichiditate, a situației de dificultate în care se afla sau era susceptibilă de a se afla și a posibilei retrageri a autorizației sale bancare și că, pentru acest motiv, nu puteau fi avute în vedere nici un concordat, nici un scenariu de insolvență care să ia în calcul ipoteza unei întreprinderi care își continuă activitatea.

77      Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, atât dispozițiile juridice aplicabile, cât și situația de fapt a Banco Popular la data rezoluției excludeau aplicarea unui scenariu contrafactual care să ia în considerare ipoteza unei întreprinderi care își continuă activitatea.

78      Rezultă că nu este relevant argumentul reclamantei referitor la diferența de valoare care ar rezulta din aplicarea criteriului continuității activității, mai degrabă decât a criteriului de lichidare privind evaluarea creanțelor privind impozitul amânat neprotejate ale Banco Popular.

79      Din tot ceea ce precedă reiese că reclamanta nu a dovedit că SRB ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a aprobat aprecierea cabinetului evaluator potrivit căreia evaluarea tratamentului de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați ai Banco Popular în ipoteza în care aceasta ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență ar trebui efectuată potrivit unui scenariu de lichidare a unei întreprinderi care și‑a încetat activitatea.

80      Prin urmare, se impune respingerea celui de al doilea motiv.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 din Regulamentul nr. 806/2014 și a capitolului IV din Regulamentul delegat 2016/1075, întrucât evaluarea 3 nu a fost realizată de un evaluator independent

81      Reclamanta arată că cabinetul evaluator nu îndeplinea condițiile pentru a fi considerat independent în scopul stabilirii evaluării 3 și că desemnarea acestuia de către SRB încalcă dispozițiile capitolului IV din Regulamentul delegat 2016/1075 și articolul 20 din Regulamentul nr. 806/2014.

82      În decizia atacată, SRB a considerat că cabinetul evaluator era independent, în conformitate cu cerințele articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și ale capitolului IV din Regulamentul delegat 2016/1075. Acesta a arătat că cabinetul evaluator fusese selectat în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă, în urma căreia SRB a apreciat că acesta deținea calificările, experiența, capacitatea, cunoștințele și resursele necesare pentru efectuarea evaluării 3, fără să se bazeze excesiv pe vreo autoritate publică vizată sau pe Banco Popular, în conformitate cu cerințele articolului 38 punctul 1 și ale articolului 39 din Regulamentul delegat 2016/1075. SRB a apreciat că, ținând seama de natura, de amploarea și de complexitatea evaluării care trebuie efectuată, cabinetul evaluator deținea sau avea acces la resursele umane și tehnice adecvate pentru efectuarea evaluării 3, în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2016/1075.

83      În plus, SRB a considerat că cabinetul evaluator era o entitate juridică independentă de autoritățile publice și de Banco Popular și, în această privință, că era total independent de SRB și nu fusese angajat pentru lucrările contabile anuale ale Banco Popular.

84      În sfârșit, SRB a arătat că, în ceea ce privește inexistența unor interese comune substanțiale sau a unor conflicte de interese substanțiale, reale sau potențiale, în sensul articolului 41 din Regulamentul delegat 2016/1075, cabinetul evaluator a efectuat o verificare internă în raport cu standardele profesionale aplicabile. Ținând seama de rezultatul acestei verificări, cabinetul evaluator a considerat că nu se afla în niciun conflict de interese în ceea ce privește desemnarea sa ca evaluator independent. În această privință, SRB a menționat diferitele declarații privind inexistența unui conflict de interese furnizate de cabinetul evaluator în cursul procedurii de cerere de ofertă și după desemnarea sa, urmărind să garanteze independența sa și pe cea a membrilor echipelor sale, în special a celei însărcinate cu realizarea evaluării 3.

85      Ținând seama de aceste declarații și de asigurările oferite de cabinetul evaluator, SRB a apreciat că acesta din urmă prezenta suficiente garanții pentru a evita orice interes comun substanțial sau conflict de interese substanțial, real sau potențial, cu vreo autoritate publică relevantă sau cu Banco Popular. SRB a făcut de asemenea trimitere la punctul 6.2.1 din decizia atacată, în care a răspuns la „comentariile referitoare la independența cabinetului evaluator” prezentate de acționarii și creditorii afectați în cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat. În acest titlu, SRB a explicat că, la momentul desemnării sale și în timpul realizării evaluării 3, cabinetul evaluator nu avea niciun interes comun substanțial sau conflict de interese substanțial, real sau potențial, cu vreo autoritate publică relevantă sau cu entitatea relevantă, în sensul articolului 41 din Regulamentul delegat 2016/1075.

86      SRB a concluzionat că cabinetul evaluator era independent în conformitate cu cerințele articolului 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014 și ale articolelor 39-41 din Regulamentul delegat 2016/1075.

87      În această privință, în temeiul articolului 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014, SRB asigură efectuarea unei evaluări de către o persoană independentă după cum se menționează la alineatul (1) al acestui articol, și anume de către o persoană independentă de orice autoritate publică, inclusiv de SRB și de autoritatea națională de rezoluție, precum și de entitatea în cauză.

88      Normele privind independența evaluatorilor sunt precizate în capitolul IV din Regulamentul delegat 2016/1075, al cărui articol 38 prevede:

„O persoană fizică sau juridică poate fi numită ca evaluator. Evaluatorul este considerat independent de orice autoritate publică relevantă și de entitatea relevantă dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

1.      evaluatorul deține calificările, experiența, capacitatea, cunoștințele și resursele necesare și poate efectua evaluarea în mod eficient fără să se bazeze excesiv pe vreo autoritate publică relevantă sau entitate relevantă în conformitate cu articolul 39;

2.      evaluatorul este separat juridic de autoritățile publice relevante și de entitatea relevantă, în conformitate cu articolul 40;

3.      evaluatorul nu are niciun interes comun substanțial, nici conflicte de interese în sensul articolului 41.”

89      Articolul 41 din Regulamentul delegat 2016/1075, referitor la interesele comune substanțiale sau conflictele de interese substanțiale, prevede:

„(1)      Evaluatorul independent nu are niciun interes comun substanțial sau un conflict de interese substanțial, real sau potențial, cu vreo autoritate publică relevantă sau cu entitatea relevantă.

(2)      În sensul alineatului (1), un interes real sau potențial este considerat substanțial ori de câte ori, potrivit aprecierii autorității împuternicite să facă numiri sau a oricărei alte autorități care poate fi împuternicită să îndeplinească această sarcină în statul membru în cauză, acesta ar putea influența sau ar putea fi perceput în mod rezonabil că influențează aprecierea evaluatorului independent la efectuarea evaluării.

(3)      În sensul alineatului (1), sunt relevante interesele comune sau conflictele de interese cu cel puțin următoarele părți:

(a)      personalul de conducere și membrii organului de conducere al entității respective;

(b)      persoanele fizice sau juridice care controlează sau dețin o participație calificată în respectiva entitate;

(c)      creditorii identificați, de autoritatea împuternicită să facă numiri sau de orice altă autoritate care poate fi împuternicită să îndeplinească această sarcină în statul membru în cauză, ca fiind semnificativi pe baza informațiilor de care dispune autoritatea împuternicită să facă numiri sau orice altă autoritate care poate fi împuternicită să îndeplinească această sarcină în statul membru în cauză;

(d)      fiecare entitate din grup.

(4)      În sensul alineatului (1), sunt relevante cel puțin următoarele aspecte:

(a)      furnizarea de servicii de către evaluatorul independent, inclusiv furnizarea de servicii în trecut, către entitatea relevantă și persoanele menționate la alineatul (3), în special legătura dintre serviciile respective și elementele relevante pentru evaluare;

(b)      relațiile personale și financiare dintre evaluatorul independent și entitatea relevantă și persoanele menționate la alineatul (3);

(c)      investițiile sau alte interese financiare substanțiale ale evaluatorului independent;

(d)      în ceea ce privește persoanele juridice, orice separare structurală sau alte mecanisme instituite pentru abordarea amenințărilor la adresa independenței, cum ar fi verificarea propriei activități, interesul propriu, lobby‑ul, familiaritatea, încrederea sau intimidarea, inclusiv mecanisme pentru a distinge între membrii personalului care ar putea fi implicați în evaluare și alți membri ai personalului.

[…]”

90      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că reclamanta nu contestă că condițiile prevăzute la articolul 38 punctele 1 și 2 din Regulamentul delegat 2016/1075 erau îndeplinite de cabinetul evaluator, și anume că acesta deținea calificările, experiența, capacitatea, cunoștințele și resursele necesare pentru a efectua evaluarea 3 în mod eficient și că era separat din punct de vedere juridic de autoritățile publice relevante și de Banco Popular.

91      Ea nu susține nici că cabinetul evaluator avea un interes comun substanțial sau un conflict de interese substanțial, real sau potențial, cu autoritatea publică relevantă, și anume cu SRB, sau cu entitatea relevantă, și anume cu Banco Popular, în sensul articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2016/1075.

92      Reclamanta susține că cabinetul evaluator nu îndeplinea condițiile pentru a fi considerat independent, întrucât avea interese substanțiale reale sau potențiale care puteau influența sau puteau fi percepute în mod rezonabil ca influențând aprecierea acestuia la efectuarea evaluării 3, în sensul articolului 41 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2016/1075.

93      Ea susține în esență că existența unor astfel de interese nu trebuie apreciată numai în raport cu legăturile dintre, pe de o parte, cabinetul evaluator și, pe de altă parte, SRB sau Banco Popular, ci și ținând seama de ansamblul împrejurărilor speței. Astfel, ea reproșează SRB că nu a ținut seama, în primul rând, de faptul că cabinetul evaluator realizase deja evaluarea 2 și, în al doilea rând, de legăturile dintre acesta din urmă și Banco Santander.

 Cu privire la primul aspect, referitor la faptul că cabinetul evaluator a realizat evaluările 2 și 3

94      Reclamanta arată că, dat fiind că cabinetul evaluator realizase evaluarea 2, nu era oportun, în temeiul respectării principiului diligenței profesionale și al obiectivității în alegerea evaluatorului independent, să i se încredințeze realizarea evaluării 3. Ea apreciază că acesta era supus unei presiuni puternice pentru a‑și păstra reputația profesională, ceea ce ar fi determinat‑o să evite orice rectificare sau modificare a concluziilor evaluării 2.

95      Reclamanta amintește că SRB este supus respectării principiului bunei administrări, consacrat la articolul 41 din cartă, și cerinței de imparțialitate, care urmărește în special evitarea situațiilor de conflict de interese. Or, SRB s‑ar fi limitat să constate conformitatea formală a desemnării evaluatorului cu cerințele Regulamentului delegat 2016/1075, fără a ține seama de poziția ocupată de cabinetul evaluator în procedura de rezoluție și nici de aparența sa de imparțialitate. Nu ar fi suficient ca cerințele privind separarea structurală și interesele substanțiale să fie respectate, ar trebui de asemenea ca procedura să fie protejată împotriva oricărei suspiciuni de parțialitate.

96      În replică, reclamanta admite că, desigur, astfel cum susține SRB, dispozițiile aplicabile, în special articolul 20 din Regulamentul nr. 806/2014, nu se opun ca evaluările 2 și 3 să fie realizate de același evaluator. Aceasta arată că, totuși, faptul că cabinetul evaluator a realizat evaluarea 2 constituia o împrejurare care împiedică posibilitatea ca acesta să fie considerat un evaluator obiectiv și independent.

97      Prin argumentele sale, reclamanta reproșează în esență SRB că a desemnat cabinetul evaluator independent pentru a realiza evaluarea 3 fără a ține seama de faptul că, întrucât acesta a realizat deja evaluarea 2, nu se putea considera că respectă cerința de imparțialitate consacrată la articolul 41 alineatul (1) din cartă, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții.

98      În această privință, articolul 41 alineatul (1) din cartă prevede în special că orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

99      Potrivit jurisprudenței, cerința de imparțialitate, care se impune instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor în îndeplinirea misiunilor lor, urmărește să garanteze egalitatea de tratament care se află la baza Uniunii. Această cerință urmărește în special să evite situațiile eventuale de conflict de interese în privința funcționarilor și agenților care acționează în numele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor. Având în vedere importanța fundamentală a garanției de independență și de integritate în ceea ce privește atât funcționarea internă, cât și imaginea externă a instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cerința de imparțialitate acoperă toate împrejurările pe care funcționarul sau agentul însărcinat să se pronunțe asupra unei cauze trebuie să le înțeleagă în mod rezonabil ca fiind de natură să apară în ochii terților ca fiind susceptibile să îi afecteze independența în materie (a se vedea Hotărârea din 27 martie 2019, August Wolff și Remedia/Comisia, C‑680/16 P, EU:C:2019:257, punctul 26 și jurisprudența citată).

100    De asemenea, revine acestor instituții, organe, oficii și agenții sarcina de a se conforma cerinței de imparțialitate, în cele două componente ale sale, care sunt, pe de o parte, imparțialitatea subiectivă, în temeiul căreia niciunul dintre membrii instituției în cauză nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți personale, și, pe de altă parte, imparțialitatea obiectivă, în conformitate cu care această instituție trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată (a se vedea Hotărârea din 27 martie 2019, August Wolff și Remedia/Comisia, C‑680/16 P, EU:C:2019:257, punctul 27 și jurisprudența citată).

101    Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 87 de mai sus, revenea SRB, în temeiul articolului 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014, sarcina de a asigura independența cabinetului evaluator în raport cu împrejurările speței.

102    Desigur, în principiu nu se poate exclude ca, în percepția terților, faptul că cabinetul evaluator a participat deja la procedura de rezoluție a Banco Popular prin realizarea evaluării 2, anterior adoptării schemei de rezoluție, să poată fi o împrejurare care să îl împiedice să fie obiectiv și imparțial la realizarea evaluării 3.

103    În această privință, este necesar să se arate că, în decizia atacată, SRB a arătat că mai mulți acționari și creditori afectați prezentaseră comentarii cu privire la independența cabinetului evaluator și susținuseră că acesta din urmă nu ar fi trebuit să realizeze evaluarea 3 întrucât realizase deja evaluarea 2. Unele dintre aceste comentarii menționau faptul că evaluarea 2 includea o estimare ex ante a tratamentului pe care fiecare categorie de acționari sau de creditori l‑ar fi primit în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență și susțineau că cabinetul evaluator urmărea să confirme concluziile analizei principiului potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat, pe care o efectuase în cadrul evaluării 2.

104    Cu toate acestea, trebuie arătat că împrejurările speței, pe de o parte, nu demonstrează că, prin realizarea evaluării 3, cabinetul evaluator a fost influențat de faptul că a realizat evaluarea 2 și, pe de altă parte, contrazic argumentul reclamantei potrivit căruia acesta putea părea în mod rezonabil lipsit de obiectivitate sau de imparțialitate.

105    Mai întâi, trebuie amintit că evaluarea 2 se împarte în două părți, prima conținând evaluarea provizorie a Banco Popular în scopul rezoluției, iar a doua constând într‑o simulare a unui scenariu de lichidare. Prima parte conține o evaluare a activului și a pasivului Banco Popular și urmărește să stabilească valoarea economică a acesteia în cadrul aplicării instrumentului de vânzare a activității. Această primă parte a fost luată în considerare de SRB în vederea adoptării schemei de rezoluție. Simularea unui scenariu de lichidare, cuprinsă în a doua parte, are ca obiect, în conformitate cu articolul 20 alineatul (9) din Regulamentul nr. 806/2014, să estimeze tratamentul de care ar fi putut beneficia fiecare categorie de acționari și de creditori dacă entitatea vizată de măsura de rezoluție ar fi fost lichidată conform procedurii obișnuite de insolvență în temeiul legislației spaniole.

106    În cadrul evaluării 3, analiza diferenței de tratament se bazează pe tratamentul real la care au fost supuși acționarii și creditorii afectați în urma rezoluției. Evaluarea activului și a pasivului Banco Popular în vederea rezoluției care figurează în prima parte a evaluării 2 nu a fost luată în considerare în evaluarea 3 și, prin urmare, nu putea influența cabinetul evaluator atunci când a efectuat‑o pe aceasta din urmă.

107    Astfel, argumentul reclamantei privește numai a doua parte a evaluării 2, care corespunde unei simulări a unui scenariu de lichidare.

108    În această privință, în decizia atacată, SRB a subliniat că cadrul juridic aplicabil recunoștea că estimarea provizorie a tratamentului pe care acționarii și creditorii afectați l‑ar fi putut primi dacă entitatea ar fi fost lichidată în cadrul evaluării 2 nu putea fi la fel de precisă precum cea care figurează în evaluarea 3 pentru mai multe motive, și anume printre altele constrângerile de timp și lipsa de date suficient de apropiate de data rezoluției în cadrul evaluării 2. Astfel, potrivit articolului 20 alineatul (9) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea 2 ar include o „estimare” a acestui tratament, în timp ce, potrivit articolului 20 alineatul (17) din același regulament, evaluarea 3 trebuie să îl „demonstreze”. SRB a arătat că simplul fapt că estimarea provizorie cuprinsă în evaluarea 2 și în evaluarea 3 aveau rezultate similare, însă se întemeiau pe ipoteze diferite nu putea fi considerat în sine o dovadă suficientă că evaluarea 3 nu ar fi fost efectuată în conformitate cu cerințele legale.

109    În primul rând, trebuie arătat că, în cadrul evaluării 2, cabinetul evaluator a precizat că nu dispunea de toate informațiile și datele necesare și nici de timpul suficient pentru a efectua o estimare mai mult decât doar indicativă în acest stadiu. Acesta a indicat în mai multe rânduri că simularea scenariului de lichidare se bazează pe numeroase incertitudini și că, în cazul în care ar fi disponibile informații mai precise, ar fi în măsură să își perfecționeze ipotezele și să pregătească un scenariu de lichidare mai „solid” și mai fiabil.

110    Cabinetul evaluator a menționat printre altele că, „[d]at fiind că nu [îi fuseseră] comunicate structura întreprinderii sau bilanțurile entităților individuale, scenariul [său] de lichidare [fusese] elaborat pe o bază consolidată cu titlu indicativ” și că „[l]ichidarea efectivă în temeiul [Legii 22/2003] ar privi entitățile individuale”. Acesta a adăugat că, „[d]e la primirea acestor informații suplimentare, [ar fi] în măsură să prezinte o simulare a scenariului de lichidare mai solid pe o bază individuală”.

111    Pe de o parte, rezultă că evaluarea 2 conținea numeroase rezerve cu privire la fiabilitatea simulării scenariului de lichidare. Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 105 și 106 de mai sus reiese că o evaluare a Banco Popular într‑un scenariu de lichidare în evaluarea 3 diferită de cea care figurează în simularea cuprinsă în evaluarea 2 nu este de natură să repună în discuție validitatea acesteia din urmă.

112    Prin urmare, reclamanta nu poate susține în mod valabil că, în scopul protejării reputației sale profesionale, cabinetul evaluator s‑ar fi considerat legat de concluziile care figurează în evaluarea 2 atunci când a realizat evaluarea 3 și nici că o diferență între aceste două evaluări ar fi de natură să îi afecteze reputația profesională și, prin urmare, să conducă la o lipsă de obiectivitate a acestuia.

113    În al doilea rând, argumentul reclamantei potrivit căruia cabinetul evaluator ar fi fost stimulat să evite orice rectificare sau modificare a concluziilor cuprinse în evaluarea 2 este contrazis de împrejurările în care au fost efectuate evaluările 2 și 3.

114    În această privință, în decizia atacată, ca răspuns la comentariile menționate la punctul 103 de mai sus, SRB a arătat că, deși estimarea ex ante a tratamentului de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați într‑o procedură de insolvență ipotetică, inclusă în evaluarea 2, a fost realizată într‑un termen specific și se întemeia pe informațiile de care dispunea cabinetul evaluator înainte de rezoluție, și anume în principal pe cele disponibile la 31 martie 2017, evaluarea 3 se întemeia pe informații mai detaliate din 6 iunie 2017, la data încheierii activității, în cazul în care acestea erau disponibile. SRB a considerat că, ținând seama de diferitele informații pe care se întemeiau aceste evaluări, precum și de finalitatea lor diferită, cabinetul evaluator ar fi putut foarte bine să ajungă la concluzii diferite.

115    Pe de o parte, trebuie amintit că simularea scenariului de lichidare care figurează în evaluarea 2 se întemeia în mod necesar pe date anterioare adoptării schemei de rezoluție, în timp ce evaluarea 3 trebuia să ia în considerare datele disponibile la data rezoluției. Prin urmare, nu se putea prezuma că, în ceea ce privește evaluarea Banco Popular într‑un scenariu ipotetic de lichidare efectuată în cadrul evaluării 3, cabinetul evaluator ar ajunge la același rezultat precum în simularea care figurează în evaluarea 2.

116    Pe de altă parte, reclamanta admite că evaluarea 2 a trebuit să fie efectuată de urgență. Astfel, după cum a indicat cabinetul evaluator în evaluarea 2, simularea scenariului de lichidare se baza pe ipoteze neverificate și care trebuiau îmbunătățite.

117    Rezultă că SRB, încă de la primirea evaluării 2, a fost informat cu privire la faptul că cabinetul evaluator trebuia să se bazeze pe date noi în evaluarea 3 și, prin urmare, să modifice evaluarea efectuată în simularea scenariului de lichidare. Prin urmare, reclamanta nu poate susține în mod valabil că faptul că cabinetul evaluator realizase evaluarea 2 ar fi trebuit să determine SRB să aibă îndoieli cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea acestuia.

118    În al treilea rând, reclamanta nu contestă că evaluările 2 și 3 au fost realizate în scopuri diferite și potrivit unor abordări diferite.

119    În ședință, reclamanta a explicat că SRB ar fi trebuit să recurgă la un evaluator diferit pentru a efectua o evaluare potrivit unei metode diferite, în timp ce cabinetul evaluator a utilizat aceeași metodologie în evaluările 2 și 3, și anume o evaluare potrivit unui scenariu de lichidare.

120    Or, în măsura în care din analiza celui de al doilea motiv reiese că evaluarea tratamentului de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați ai Banco Popular în ipoteza în care aceasta ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență trebuia să fie efectuată potrivit unui scenariu de lichidare, reclamanta nu poate susține în mod util că alegerea acestei metode era de natură să dovedească o aparență de lipsă de obiectivitate din partea cabinetului evaluator. Contrar celor susținute de aceasta, orice alt evaluator care ar fi fost desemnat pentru realizarea evaluării 3 ar fi trebuit să se bazeze pe un scenariu ipotetic de lichidare a Banco Popular.

121    Pe de altă parte, este necesar să se arate că, în cadrul evaluării 3, cabinetul evaluator nu s‑a limitat să confirme rezultatul simulării care figura în evaluarea 2.

122    Astfel, de exemplu, în cadrul evaluării 2, totalul valorificării activelor Banco Popular pentru creditori, în cazul unui scenariu de lichidare de trei ani, a fost estimat între 120,9 miliarde de euro pentru ipoteza cea mai optimistă și 116,5 miliarde de euro pentru ipoteza cea mai pesimistă. În evaluarea 3, pentru scenariul de lichidare de trei ani, evaluarea activelor a condus la un rezultat diferit, și anume la 101,546 miliarde de euro pentru ipoteza cea mai optimistă și la 97,593 miliarde de euro pentru ipoteza cea mai pesimistă.

123    Simplul fapt că cabinetul evaluator a ajuns la aceeași concluzie, și anume că acționarii și creditorii afectați nu ar obține nicio recuperare în cazul lichidării Banco Popular, nu poate fi suficient pentru a se demonstra că acesta s‑a considerat ținut de evaluarea sa realizată în evaluarea 2 atunci când a efectuat evaluarea 3.

124    Din ceea ce precedă reiese că argumentul prin care se urmărește să se dovedească o aparență de lipsă de obiectivitate a cabinetului evaluator ca urmare a faptului că acesta realizase evaluarea 2 nu se întemeiază pe niciun element concret și este contrazis chiar de conținutul evaluării 3.

125    Prin urmare, în împrejurările speței, contrar celor susținute de reclamantă, faptul că cabinetul evaluator realizase evaluarea 2 nu permitea repunerea în discuție a independenței sale pentru realizarea evaluării 3 și a desemnării sale de către SRB ca evaluator independent.

126    În consecință, se impune respingerea primului aspect.

 Cu privire la al doilea aspect, referitor la legăturile dintre cabinetul evaluator și Banco Santander

127    Reclamanta susține că, pentru a aprecia independența cabinetului evaluator, SRB nu a luat în considerare în mod eronat relațiile dintre acesta din urmă și Banco Santander.

128    În primul rând, ea arată că, având în vedere serviciile furnizate Banco Santander de cabinetul evaluator înainte și după rezoluția Banco Popular, SRB ar fi trebuit să concluzioneze că acesta nu îndeplinea condițiile pentru a fi considerat un evaluator independent, întrucât avea interese substanțiale, reale sau potențiale, care puteau influența sau se putea considera în mod rezonabil că influențează aprecierea sa în cadrul evaluării 3, în sensul articolului 41 din Regulamentul delegat 2016/1075.

129    Primo, reclamanta arată că SRB nu a luat în considerare faptul că cabinetul evaluator a fost auditorul conturilor Banco Santander timp de 25 de ani, până în 2016.

130    În această privință, trebuie arătat că, în cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat, anumiți acționari și creditori afectați au prezentat comentarii cu privire la independența cabinetului evaluator, care ar fi fost compromisă de faptul că acesta din urmă furnizase în trecut servicii de audit către Banco Santander, anterior adoptării schemei de rezoluție.

131    În decizia atacată, ca răspuns la aceste comentarii, SRB a considerat că serviciile de audit furnizate către Banco Santander de cabinetul evaluator nu trebuiau să fie luate în considerare în aprecierea independenței pe care o făcuse la momentul angajării acestuia din urmă la 23 mai 2017, întrucât această apreciere fusese efectuată în privința Banco Popular. SRB a arătat că, la acea dată, aprecierea independenței cabinetului evaluator în raport cu potențialii cumpărători nu fusese făcută întrucât, pe de o parte, nu era avută în vedere de cadrul legal și, pe de altă parte, procedura de evaluare era o procedură diferită de procedura de vânzare care stabilea cumpărătorul. În special, cabinetul evaluator nu avusese acces la informațiile referitoare la numele potențialilor cumpărători sau la identitatea cumpărătorului înainte de adoptarea schemei de rezoluție.

132    SRB a considerat că, ținând seama de domeniul de aplicare și de scopul evaluării 3, serviciile de audit furnizate în trecut către Banco Santander de cabinetul evaluator nu interferau cu independența acestuia din urmă în ceea ce privește realizarea evaluării 3 și nu creau niciun interes comun substanțial și niciun conflict de interese substanțial, real sau potențial, în sensul articolului 41 din Regulamentul delegat 2016/1075. În special, acesta a arătat că evaluarea 3 privea numai activele și pasivele Banco Popular înainte de vânzarea sa către Banco Santander, iar nu pe cele ale Banco Santander.

133    Astfel, este necesar să se considere că, la data desemnării cabinetului evaluator ca evaluator independent, și anume la 23 mai 2017, identitatea cumpărătorului nu era cunoscută și, prin urmare, nu era posibil să se ia în considerare legăturile dintre cabinetul evaluator și Banco Santander. În plus, trebuie arătat că, la data desemnării sale ca evaluator, cabinetul evaluator nu mai furniza servicii de audit către Banco Santander, lucru pe care, de altfel, reclamanta nu îl pretinde.

134    În plus, în temeiul articolului 41 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul delegat 2016/1075, în scopul stabilirii existenței unui interes comun substanțial sau a unui conflict de interese substanțial, real sau potențial, în sensul alineatului (1) al acestui articol, este relevantă furnizarea de servicii de către evaluatorul independent, inclusiv furnizarea de servicii în trecut, către entitatea relevantă și persoanele menționate la alineatul (3), în special legătura dintre serviciile respective și elementele relevante pentru evaluare.

135    Or, reclamanta nu invocă niciun argument prin care să se demonstreze existența unei legături între serviciile de audit furnizate către Banco Santander de cabinetul evaluator și elementele relevante pentru evaluarea 3, care nu privea decât evaluarea Banco Popular, iar nu pe cea a Banco Santander.

136    Secundo, reclamanta arată că angajarea cabinetului evaluator de către Banco Santander drept consilier pentru operațiunile care au condus la acordurile dintre aceasta din urmă și anumiți investitori ai Banco Popular, care formulaseră acțiuni pe cale judiciară sau extrajudiciară, ar demonstra existența unor interese comune reale sau potențiale între evaluator și entitatea în cauză, în sensul articolului 41 din Regulamentul delegat 2016/1075. Potrivit reclamantei, o persoană care, imediat după rezoluție, oferă consultanță cumpărătorului entității supuse rezoluției, într‑o materie direct legată de litigiile care decurg din rezoluție, nu poate fi considerată independentă de persoana care o angajează. În plus, cabinetul evaluator ar fi fost angajat de Banco Santander datorită informațiilor de care dispunea cu privire la Banco Popular ca urmare a participării sale la evaluarea 2.

137    În cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat, anumiți acționari și creditori afectați au prezentat de asemenea comentarii cu privire la independența cabinetului evaluator care ar fi fost compromisă de faptul că, ulterior rezoluției Banco Popular, acesta din urmă furnizase Banco Santander servicii referitoare la integrarea Banco Popular sau la acordarea unei compensații parțiale de către Banco Santander anumitor creditori ai Banco Popular.

138    În decizia atacată, ca răspuns la aceste comentarii, SRB a considerat că serviciile respective nu demonstrau interese comune sau contradictorii substanțiale în sensul articolului 41 alineatele (2) și (4) din Regulamentul delegat 2016/1075 cu o persoană relevantă în sensul articolului 41 alineatul (3) din același regulament delegat.

139    În primul rând, SRB a apreciat că, ținând seama de domeniul de aplicare și de obiectivul evaluării 3, serviciile furnizate de cabinetul evaluator după data rezoluției privind o întreprindere care își continuă activitatea nu ar putea afecta evaluarea 3 și elementele pe care le conține aceasta. În plus, acesta a arătat că evaluarea 3 nu ar putea afecta poziția Banco Popular sau a Banco Santander, întrucât stabilea numai dacă ar trebui acordată o compensație acționarilor și creditorilor afectați prin intermediul FUR.

140    În al doilea rând, SRB a considerat că, în orice caz, după adoptarea schemei de rezoluție, cabinetul evaluator a dat asigurări suplimentare pentru a garanta că serviciile furnizate către Banco Santander nu puteau da naștere unor interese comune substanțiale sau unor conflicte de interese substanțiale reale sau potențiale. SRB a arătat că, în declarația sa din 18 decembrie 2019, cabinetul evaluator a confirmat că niciun serviciu furnizat către Banco Santander nu era legat de evaluarea activelor sau a pasivelor care făceau obiectul evaluării 3 și nici de raportarea financiară care le privea. În plus, acesta a arătat că cabinetul evaluator a confirmat că nu existau fluxuri de informații între munca de evaluare efectuată și alte proiecte, date fiind măsurile de protecție instituite și protocoalele sale de confidențialitate.

141    În special, în ceea ce privește serviciile referitoare la integrarea Banco Popular, SRB a arătat că cabinetul evaluator a precizat în mod suficient că, deși furnizase servicii de consultanță către Banco Santander, acestea nu erau legate de serviciile furnizate SRB, nu priveau nicio problemă în raport cu serviciile de evaluare furnizate către SRB și nici nu cuprindeau servicii de evaluare sau juridice legate de Banco Popular.

142    În ceea ce privește serviciile referitoare la acordarea unei compensații de către Banco Santander anumitor creditori ai Banco Popular, SRB a arătat, în considerentul (93) al deciziei atacate, că cabinetul evaluator a precizat că aceste servicii nu erau legate de consiliere juridică sau de servicii de consultanță cu privire la cererile menționate. În special, acesta din urmă fusese angajat să conceapă și să pună în aplicare o soluție a centrului de coordonare unic pentru a aduna informațiile referitoare la gestionarea cererilor extrajudiciare și judiciare în scopul de a câștiga eficiență și de a reduce timpul de gestiune. Mai precis, sarcinile cabinetului evaluator constau în servicii legate de monitorizarea și documentarea informațiilor administrative și de pregătirea unor rapoarte periodice. În plus, acesta a adăugat că nu participase la lucrările de apărare juridică, întrucât Banco Santander recursese la cabinete de avocați externe pentru a gestiona aceste cereri, și că nici nu stabilise și nici nu calculase cuantumul compensațiilor oferite de Banco Santander clienților Banco Popular.

143    Trebuie arătat că, pe tot parcursul procedurii referitoare la rezoluția Banco Popular, SRB s‑a asigurat, astfel cum era obligat să procedeze, că cabinetul evaluator respectă cerințele de independență și în special pe cele referitoare la inexistența unui conflict de interese prevăzute la articolul 41 din Regulamentul delegat 2016/1075.

144    Astfel, în cursul procedurii de cerere de ofertă care a condus la atribuirea în favoarea cabinetului evaluator a contractului specific, acesta a furnizat SRB, la 18 mai 2017, o declarație privind inexistența unui conflict de interese cu Banco Popular. La 23 mai 2017, la data desemnării sale ca evaluator, acesta a prezentat de asemenea o declarație privind independența sa în conformitate cu Regulamentul delegat 2016/1075, în care a indicat printre altele că avea cunoștință de cerințele legale și că fuseseră luate măsurile corespunzătoare, atunci când erau necesare, pentru a se asigura că nici el și nici vreun membru al echipei propuse pentru executarea contractului specific nu avea niciun interes substanțial, astfel cum este definit la articolul 41 din Regulamentul delegat 2016/1075. Acesta s‑a angajat să pună în aplicare toate măsurile necesare pentru a se asigura că niciun serviciu viitor prestat celorlalte părți nu îi va compromite independența. El a arătat că orice adăugare de noi membri la echipa sa ar fi supusă respectării cerințelor de independență, precum și aprobării SRB.

145    După desemnarea sa ca evaluator, la 21 septembrie 2017 și la 11 aprilie 2019, cabinetul evaluator a furnizat declarații suplimentare privind independența sa ca urmare a adăugării unor noi membri în echipa care lucra la evaluarea 3. În plus, la 18 decembrie 2019, acesta a prezentat o declarație privind inexistența unui conflict de interese, în care a confirmat că, la 15 noiembrie 2019, ținând seama de sistemele și de controalele sale, era și fusese independent în scopul evaluării 3 și că nu avea cunoștință despre conflicte cu alte lucrări pe care le efectuase și nici despre conflicte individuale.

146    Este necesar să se arate că, în declarația sa din 18 decembrie 2019, efectuată la cererea SRB în urma comentariilor acționarilor și ale creditorilor afectați în cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat, cabinetul evaluator a indicat serviciile pe care le furnizase către Banco Santander și a precizat că nu exista nicio legătură între serviciile pe care le furniza către Banco Santander și cele furnizate către SRB pentru realizarea evaluării 3 sau a documentului de clarificare. Acesta a adăugat că nu a furnizat servicii privind evaluarea sau raportarea financiară a activelor și a pasivelor, care face obiectul evaluării 3.

147    Explicațiile cabinetului evaluator au fost preluate de SRB în considerentul (93) al deciziei atacate, menționat la punctul 142 de mai sus. SRB a constatat astfel că, în declarația din 18 decembrie 2019, cabinetul evaluator a oferit garanții suplimentare pentru a se asigura că serviciile furnizate către Banco Santander referitoare la acordarea unei compensații anumitor creditori ai Banco Popular, ulterior rezoluției, nu creau niciun interes comun substanțial sau un conflict de interese substanțial, real sau potențial, în sensul articolului 41 alineatul (2) și alineatul (4) litera (a) din Regulamentul delegat 2016/1075.

148    Or, reclamanta nu explică modul în care aceste servicii ar fi fost de natură să influențeze aprecierea cabinetului evaluator în realizarea evaluării 3, în sensul articolului 41 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2016/1075.

149    Rezultă că argumentele reclamantei nu sunt de natură să repună în discuție aprecierea SRB potrivit căreia serviciile furnizate de cabinetul evaluator către Banco Santander nu demonstrau existența unor interese substanțiale, reale sau potențiale, care puteau influența sau se putea considera în mod rezonabil că influențează aprecierea cabinetului evaluator, în sensul articolului 41 din Regulamentul delegat 2016/1075.

150    În al doilea rând, reclamanta susține că legăturile dintre cabinetul evaluator și Banco Santander dau naștere unei suspiciuni de parțialitate în percepția terților, împiedicându‑l să fie considerat drept un evaluator independent. Imparțialitatea ar presupune lipsa unor prejudecăți sau a unui favoritism. Or, ea apreciază că evaluarea 3 ar putea avea efecte negative asupra Banco Santander, ar putea afecta poziția acesteia în litigiile legate de rezoluția Banco Popular sau ar putea permite cereri de despăgubire ale foștilor acționari ai Banco Popular.

151    Trebuie arătat că, în conformitate cu jurisprudența citată la punctele 99 și 100 de mai sus, cerința de imparțialitate, aplicată cabinetului evaluator, acoperă toate împrejurările de natură să apară în mod rezonabil în ochii terților ca fiind susceptibile să îi afecteze independența. Pentru a demonstra o încălcare a cerinței menționate, legăturile dintre acesta și Banco Santander trebuie să constituie o împrejurare susceptibilă să creeze o îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată.

152    Astfel, constatarea că SRB ar fi trebuit să țină seama de o aparență de lipsă de obiectivitate sau de imparțialitate a cabinetului evaluator ca urmare a legăturilor sale cu Banco Santander presupune să se demonstreze că, atunci când primul a apreciat, în cadrul evaluării 3, că acționarii și creditorii afectați nu ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență decât cel al cărui obiect l‑au făcut ca urmare a rezoluției, ar fi intenționat să o favorizeze pe cea de a doua.

153    Or, în decizia atacată, SRB a arătat că, având în vedere obiectivul evaluării 3, care este de a stabili dacă acționarii și creditorii afectați ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență ipotetice, aceasta nu ar putea avea niciun efect asupra vânzării Banco Popular și nu ar putea afecta poziția Banco Santander. SRB a apreciat că evaluarea 3 avea efect numai în privința sa, în măsura în care ar trebui să plătească o compensație, prin intermediul FUR, în cazul unei diferențe de tratament.

154    În această privință, primo, trebuie amintit că, în evaluarea 3, cabinetul evaluator a evaluat valoarea activelor și a pasivelor Banco Popular în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență ipotetice și a apreciat că acționarii și creditorii afectați nu ar fi obținut nicio recuperare în ipoteza în care Banco Popular ar fi fost lichidată la data rezoluției. Comparând rezultatul acestei evaluări cu situația reală a acționarilor și a creditorilor afectați, rezultată din rezoluție, SRB a concluzionat că aceștia nu aveau dreptul la nicio compensație în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014.

155    Or, chiar presupunând că cabinetul evaluator ar fi concluzionat, în cadrul evaluării 3, că acționarii și creditorii afectați ar fi beneficiat de un tratament mai bun în ipoteza unei lichidări a Banco Popular decât cel care li s‑a aplicat ca urmare a rezoluției, compensația care ar putea rezulta ar fi plătită de FUR, iar nu de Banco Santander.

156    Secundo, trebuie să se observe că ipoteza în care o evaluare efectuată în temeiul articolului 20 alineatele (16)-(18) din Regulamentul nr. 806/2014 ar arăta că acționarii și creditorii unei entități ar fi beneficiat de un tratament mai bun decât cel rezultat din rezoluția acesteia face parte integrantă din funcționarea mecanismului de rezoluție prevăzut de Regulamentul nr. 806/2014, întrucât acesta instituie un mecanism de compensare în temeiul principiului potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat, consacrat la articolul 15 alineatul (1) litera (g) din acesta.

157    În plus, trebuie subliniat că faptul că acționarii și creditorii afectați ar fi putut obține rambursarea unei părți din creanțele lor în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență nu implică faptul că decizia de a supune banca în cauză unei proceduri de rezoluție era eronată și că această procedură nu era necesară și justificată, întrucât obiectivul unei rezoluții este de a evita lichidarea unei bănci de importanță sistemică.

158    Astfel, contrar celor susținute de reclamantă în ședință, rezultatul evaluării 3 nu are influență nici asupra legalității și legitimității deciziei de a supune Banco Popular unei proceduri de rezoluție, nici asupra rezultatului acestei rezoluții, cu alte cuvinte asupra vânzării sale către Banco Santander.

159    În plus, trebuie amintit că evaluarea 2 avea un obiect diferit de cel al evaluării 3, și anume estimarea valorii totalității Banco Popular pentru un eventual cumpărător în cadrul aplicării instrumentului de vânzare a activității. Astfel, estimarea valorii activelor Banco Popular în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență ipotetice realizate în cadrul evaluării 3 nu este de natură să repună în discuție evaluarea realizată în cadrul evaluării 2 și nici, prin urmare, vânzarea Banco Popular către Banco Santander pentru 1 euro.

160    Pe de altă parte, în temeiul articolului 85 alineatul (4) ultimul paragraf din Directiva 2014/59, eventuala anulare a deciziei de rezoluție nu poate conduce la o modificare a condițiilor de vânzare a Banco Popular către Banco Santander. Prin urmare, oricare ar fi rezultatul evaluării 3, vânzarea Banco Popular către Banco Santander pentru prețul de 1 euro nu poate fi repusă în discuție.

161    Tertio, contrar celor susținute de reclamantă, evaluarea efectuată în evaluarea 3 nu poate avea drept consecință conferirea unui drept la compensație acționarilor și creditorilor afectați din partea Banco Santander.

162    În această privință, este suficient să se arate că Curtea a considerat că atât acțiunea în răspundere, cât și acțiunea în declararea nulității echivalează cu a impune ca instituția de credit sau firma de investiții supusă procedurii de rezoluție ori succesorul acestor entități să compenseze acționarii pentru pierderile suferite ca urmare a exercitării de către o autoritate de rezoluție a competenței de reducere a valorii contabile și de conversie în privința elementelor de pasiv ale acestei instituții sau acestei firme ori cu a‑i impune să ramburseze în totalitate sumele investite cu ocazia subscrierii de acțiuni a căror valoare contabilă a fost redusă ca urmare a acestei proceduri de rezoluție. Asemenea acțiuni ar repune în discuție întreaga evaluare pe care se întemeiază decizia de rezoluție, întrucât compunerea capitalului face parte din datele obiective ale acestei evaluări. După cum a arătat domnul avocat general Richard de la Tour la punctele 82 și 95 din concluzii, ar fi golite de conținut însăși procedura de rezoluție, precum și obiectivele urmărite de Directiva 2014/59 [Hotărârea din 5 mai 2022, Banco Santander (Rezoluția bancară Banco Popular), C‑410/20, EU:C:2022:351, punctul 43].

163    Din ceea ce precedă reiese că, întrucât evaluarea 3, indiferent de rezultatul său, nu putea afecta situația Banco Santander, cabinetul evaluator nu era în măsură să o favorizeze. Prin urmare, legăturile lor nu pot da naștere unei îndoieli legitime cu privire la existența unei eventuale prejudecăți și nici nu pot conduce la o lipsă de obiectivitate sau de imparțialitate a cabinetului evaluator. Aceste legături nu constituiau o împrejurare de natură să repună în discuție independența sa pentru a realiza evaluarea 3 și desemnarea sa de către SRB ca evaluator independent.

164    Rezultă că se impune respingerea celui de al doilea aspect și, prin urmare, a primului motiv în totalitate.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe faptul că evaluarea 3 se bazează pe o viziune eronată în ceea ce privește starea financiară a Banco Popular la momentul rezoluției sale

165    În cererea introductivă, prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta solicita în esență Tribunalului să dispună, prin intermediul unei măsuri de cercetare judecătorească, prezentarea de către Juzgado Central de instrucción n° 4 al Audiencia Nacional (judecătorul central de instrucție nr. 4 al Curții Naționale, Spania) a unui raport de expertiză al Băncii Spaniei din 8 aprilie 2019 privind Banco Popular.

166    Prin actul depus la Tribunal la 2 septembrie 2022, reclamanta a prezentat acest raport ca o nouă propunere de probe în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Reclamanta a arătat că, prin urmare, renunța la cererea sa de măsuri de cercetare judecătorească.

167    În ședință, reclamanta a susținut că raportul de expertiză al Băncii Spaniei prezenta o situație a patrimoniului Banco Popular imediat înainte de rezoluție și permitea să se aprecieze potențialul băncii de a‑și putea gestiona activul și pasivul în cadrul continuării activităților sale. Ea a explicat că acest raport era fundamental pentru a putea aplica criteriul întreprinderii care își continuă activitatea și pentru a realiza o evaluare diferită de evaluarea 3 pe baza acestui criteriu.

168    SRB și Regatul Spaniei au arătat că acest raport nu era relevant, dat fiind că privea valoarea Banco Popular în decembrie 2016. SRB susține printre altele că acest raport privește fapte care nu sunt relevante pentru evaluarea tratamentului contrafactual sau a comparației efectuate în evaluarea 3 și care nu au fost apreciate în decizia atacată.

169    Astfel cum a arătat Regatul Spaniei, acest raport de expertiză a fost prezentat în cadrul unei proceduri penale privind răspunderea Banco Popular și a cadrelor sale de conducere cu ocazia majorării de capital realizate în cursul exercițiului financiar 2016, care s‑ar fi întemeiat pe informații referitoare la situațiile contabile și financiare ale băncii, comunicate investitorilor prin intermediul unor prospecte de emisiune care nu reflectă situația economică reală a acesteia.

170    Este necesar să se arate că, în raportul de expertiză al Băncii Spaniei, principalele concluzii sunt rezumate după cum urmează: în primul rând, trei episoade de exoduri ale depozitelor în cursul celui de al doilea trimestru al anului 2017 au fost la originea rezoluției Banco Popular, în al doilea rând, conturile anuale care figurau în prospectul majorării de capital din 2016 nu respectau anumite aspecte ale reglementării contabile, în special clasificarea operațiunilor refinanțate ca fiind îndoielnice, și, în al treilea rând, anumite ipoteze reținute pentru a ajunge la estimările cuprinse în prospect erau prea optimiste.

171    În cererea introductivă, reclamanta susține că raportul de expertiză al Băncii Spaniei arată că pierderile suferite de investitori nu se datorau unei insuficiențe a patrimoniului Banco Popular pentru a absorbi pierderile, ci imposibilității de a răspunde cererilor ridicate de retrageri de depozite. Acest raport ar arăta că, potrivit conturilor anuale pentru 2016, Banco Popular ar fi avut un activ net pozitiv de 11,088 miliarde de euro și genera profituri, că rezoluția Banco Popular s‑ar fi datorat unei probleme de ieșiri de depozite, că o ieșire de depozite deosebit de importantă ar fi avut loc la 23 mai 2017 în urma unui interviu al președintei SRB pe canalul de televiziune Bloomberg, că Banco Popular ar fi beneficiat, la 5 iunie 2017, de un aport urgent de lichidități de 9,5 miliarde de euro din partea Băncii Spaniei și că, prin scrisoarea din 6 iunie 2017, consiliul de administrație al Banco Popular ar fi solicitat BCE să declare că banca se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate, dar ar fi arătat și că trebuia continuată căutarea unei soluții private. Din acest raport ar reieși că, dacă Banco Popular ar fi avut o problemă gravă de lichiditate, fondurile sale proprii ar fi rămas pozitive înainte de rezoluție, chiar luând în considerare ajustările contabile care rămâneau de efectuat și în pofida posibilei nerespectări a ratelor de solvabilitate reglementate.

172    În această privință, este suficient să se amintească faptul că aprecierea diferenței de tratament, efectuată în cadrul evaluării 3, consta în compararea tratamentului real al cărui obiect l‑au făcut acționarii și creditorii ca urmare a rezoluției Banco Popular cu tratamentul de care ar fi beneficiat aceștia dacă entitatea ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la momentul adoptării schemei de rezoluție. Or, raportul de expertiză al Băncii Spaniei privește evenimente anterioare rezoluției Banco Popular, și anume majorarea de capital din 2016 și exodul depozitelor din primul trimestru al anului 2017, care nu erau relevante pentru realizarea evaluării 3.

173    În plus, reclamanta nu explică în ce mod evenimentele analizate în raportul de expertiză al Băncii Spaniei, referitoare la situația Banco Popular anterioară rezoluției, ar fi trebuit să fie luate în considerare în evaluarea 3 sau în decizia atacată. Ea nu identifică nici argumentul invocat în cererea introductivă sau în replică pe care acest raport este menit să îl susțină.

174    Or, este necesar să se arate că reclamanta solicita prezentarea acestui raport pentru a putea efectua propria evaluare. În ședință, reclamanta a precizat că acest raport era necesar pentru a efectua o evaluare a Banco Popular ca întreprindere care își continuă activitatea.

175    În această privință, este suficient să se amintească faptul că din analiza celui de al doilea motiv reiese că evaluarea 3 trebuia să ia în considerare un scenariu de lichidare. Astfel, evaluarea pe care reclamanta își propune să o efectueze în temeiul raportului de expertiză al Băncii Spaniei ar fi în orice caz lipsită de relevanță și nu ar fi de natură să stabilească existența unei erori vădite în evaluarea 3.

176    Prin urmare, este necesar să se considere că noua propunere de probe a reclamantei prezentată la 2 septembrie 2022, și anume raportul de expertiză al Băncii Spaniei, nu este relevantă pentru aprecierea legalității deciziei atacate, fără a fi necesar să se examineze dacă reclamanta și‑a justificat prezentarea tardivă.

177    În ceea ce privește argumentele invocate în cererea introductivă, cu excepția cererii de prezentare a raportului de expertiză al Băncii Spaniei, reclamanta se limitează să arate că, întrucât rezoluția Banco Popular a fost decisă ca urmare a unei lipse de lichiditate, iar nu a unui dezechilibru patrimonial, este surprinzător că evaluarea 3 nu face referire la valoarea de capitalizare bursieră a Banco Popular la momentul rezoluției, care ar constitui o valoare‑prag pentru evaluarea oricărei societăți cotate. La data rezoluției, capitalizarea bursieră a Banco Popular ar fi fost de 1,33 miliarde de euro, cu un ultim preț de închidere al acțiunii de 0,317 euro.

178    Este suficient să se constate că reclamanta nu explică utilitatea luării în considerare a valorii de capitalizare bursieră a Banco Popular pentru stabilirea tratamentului acționarilor și al creditorilor în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență cu ocazia realizării unei evaluări potrivit unui scenariu de lichidare. În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2018/344, metodologia de desfășurare a acestei evaluări se limitează la stabilirea valorii actualizate a fluxurilor de numerar preconizate în cadrul procedurii obișnuite de insolvență.

179    Prin urmare, se impune respingerea acestui argument ca inoperant.

180    Rezultă că se impune respingerea celui de al treilea motiv și, prin urmare, a acțiunii în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

181    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de SRB, conform concluziilor acestuia din urmă.

182    În temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Regatul Spaniei va suporta, așadar, propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      O obligă pe doamna Laura Molina Fernández să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comitetul unic de rezoluție (SRB).

3)      Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

van der Woude De Baere Steinfatt

Kecsmár       Kingston

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 22 noiembrie 2023.

Semnături

*      Limba de procedură: spaniola.