HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
8 iulie 2020(*)
„Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură de cerere de ofertă – Mentenanța instalațiilor de securitate în clădirile ocupate și/sau gestionate de Comisie în Belgia și Luxemburg – Respingerea ofertei unui ofertant – Atribuirea contractului unui alt ofertant – Criterii de selecție – Nelegalitatea unei clauze din caietul de sarcini – Egalitate de tratament”
În cauza T‑661/18,
Securitec, cu sediul în Livange (Luxemburg), reprezentată de P. Peuvrel, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de M. Ilkova, A. Katsimerou și J. Estrada de Solà, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se solicită anularea, pe de o parte, a deciziei Comisiei din 7 septembrie 2018 de respingere a ofertei depuse de reclamantă pentru lotul nr. 4 din contractul care a făcut obiectul procedurii restrânse de cerere de ofertă HR/R1/PR/2017/059 și referitor la „mentenanța instalațiilor de securitate în clădirile ocupate și/sau gestionate de Comisia Europeană în Belgia și Luxemburg”, precum și, pe de altă parte, a deciziei Comisiei din 17 septembrie 2018 prin care se refuză reclamantei furnizarea precizărilor pe care le solicitase în cadrul aceleiași proceduri la 11 septembrie 2018,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnii S. Gervasoni, președinte, P. Nihoul (raportor) și J. Martín y Pérez de Nanclares, judecători,
grefier: domnul L. Ramette, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 5 februarie 2020,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Printr‑un anunț de participare publicat în suplimentul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (JO 2018/S 064-141552), Comisia Europeană a lansat o procedură restrânsă de cerere de ofertă pentru „mentenanța instalațiilor de securitate în clădirile ocupate și/sau gestionate de Comisia Europeană în Belgia și Luxemburg”.
2 Contractul cuprindea șapte loturi, dintre care al patrulea, singurul vizat de prezenta cauză, era intitulat astfel: „Menținerea în stare de funcționare intra‑muros a sistemelor de supraveghere video (camera CCTV), a controlului accesului, a pasajelor nesecurizate, a secțiunilor interioare, a turnichetelor interioare, a ușii securizate, a încuietorilor și a cabinetelor metalice de gestionare a cheilor în Luxemburg.”
3 În ceea ce privește selecția candidaților, prima fază a procedurii de cerere de ofertă, punctul III.3.2.B, intitulat „Capacitatea profesională a echipei per candidat”, din caietul de sarcini impunea, cu titlu de „capacități minime” necesare, ca tehnicianul „șef de site” al candidatului să dețină „un certificat de formare aprofundată privind o platformă software de management al siguranței a societății Nedap” (denumită în continuare „formarea Nedap”). Cu titlu de document justificativ, candidatul trebuia să prezinte un astfel de certificat „sau o declarație pe propria răspundere că [acest certificat va fi] obținut, în cazul atribuirii, în termen de cel mult cinci zile de la semnarea contractului”.
4 În ceea ce privește atribuirea contractului, a doua fază a procedurii de cerere de ofertă, caietul de sarcini prevedea, la punctul IV.1, că „contractul [va fi] atribuit per lot ofertei care reprezintă prețul cel mai mic dintre ofertele legale și conforme”.
5 Inițial, data limită de primire a cererilor de participare a fost stabilită la 30 aprilie 2018. Printr‑un anunț referitor la modificări publicat la 28 aprilie 2018, această dată a fost amânată la 16 mai 2018.
6 La 26 aprilie 2018, reclamanta a depus o cerere de participare pentru lotul nr. 4. Alți cinci candidați au prezentat cereri de participare pentru același lot.
7 Prin e‑mailurile din 13 și 26 iunie 2018, Comisia a solicitat reclamantei precizări cu privire la candidatura sa. Aceasta le‑a furnizat prin e‑mailurile din 19 și 28 iunie 2018.
8 La 6 și 11 iulie 2018, pe baza documentelor prezentate, Comisia a constatat că toți candidații, inclusiv reclamanta, îndeplineau criteriile de selecție și, în consecință, i‑a invitat să își depună oferta până la 6 august 2018 cel târziu.
9 La 4 august 2018, reclamanta și‑a depus oferta. Alte două societăți au procedat la fel.
10 Prin e‑mailul din 7 septembrie 2018, Comisia a informat reclamanta cu privire la faptul că contractul a fost atribuit societății Omnisecurity SA, care a depus oferta cea mai ieftină, și că valoarea ofertei sale s‑a dovedit a fi cu 48,55 % mai ridicată decât cea a ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul.
11 Prin e‑mailul din 11 septembrie 2018, reclamanta a solicitat Comisiei să îi furnizeze informații mai ample cu privire la motivele respingerii ofertei sale. În special, reclamanta a solicitat să i se comunice, pe de o parte, dacă ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul deținea o certificare Nedap astfel cum impunea punctul III.3.2.B din caietul de sarcini, afirmând că numai ea însăși și o altă societate, care nu a depus o ofertă, dețineau această certificare în Luxemburg și, pe de altă parte, dacă ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul a recurs la subcontractare și, în cazul unui răspuns afirmativ, care era denumirea subcontractantului.
12 La 17 septembrie 2018, Comisia a răspuns la acest e‑mail făcând trimitere la cel din 7 septembrie 2018, care conținea, în opinia sa, toate informațiile care trebuiau comunicate ofertanților respinși, în conformitate cu articolul 113 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE, Euratom) 2015/1929 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 octombrie 2015 (JO 2015, L 286, p. 1) (denumit în continuare, astfel cum a fost modificat, „Regulamentul financiar”).
13 În e‑mailul din 17 septembrie 2018, Comisia a precizat că toți candidații invitați să depună o ofertă îndeplineau criteriile de selecție, printre care cel prevăzut la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini, și că informațiile cu privire la eventuala recurgere a ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul la subcontractare urmau să fie comunicate în anunțul de atribuire.
14 Contractul‑cadru pentru lotul nr. 4 a fost semnat cu ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul la 19 septembrie 2018. Anunțul de atribuire a contractului a fost publicat în Jurnalul Oficial la 30 octombrie 2018 cu referința 2018/S 209-476275.
Procedura și concluziile părților
15 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 noiembrie 2018, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
16 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a invitat părțile să depună anumite documente și le‑a adresat întrebări scrise. Acestea au răspuns la întrebările respective în termenul acordat.
17 Reclamanta solicită în esență Tribunalului:
– anularea deciziilor cuprinse în e‑mailurile Comisiei din 7 și 17 septembrie 2018;
– dispunerea „oricăror altor măsuri legale necesare în materie”;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
18 Comisia solicită Tribunalului:
– declararea acțiunii ca fiind inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva pretinsei decizii din 17 septembrie 2018;
– în rest, respingerea în tot a acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la obiectul acțiunii
19 Reclamanta a îndreptat acțiunea sa în anulare împotriva deciziilor cuprinse în două e‑mailuri ale Comisiei, și anume, pe de o parte, e‑mailul din 7 septembrie 2018, prin care aceasta a informat‑o cu privire la faptul că oferta sa nu a fost câștigătoare, și, pe de altă parte, e‑mailul din 17 septembrie 2018, prin care Comisia a răspuns la cererea sa de informații.
20 Comisia apreciază că acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei cuprinse în e‑mailul său din 17 septembrie 2018, pentru motivul că, având o natură pur confirmativă, această decizie nu poate fi calificată drept „act” în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Astfel, în acest e‑mail, Comisia s‑ar fi limitat la a face trimitere la informațiile cuprinse în cel din 7 septembrie 2018, prin care aceasta a comunicat reclamantei respingerea ofertei sale, motivele acestei respingeri, precum și identitatea ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul.
21 Reclamanta lasă acest aspect la aprecierea Tribunalului, afirmând totodată că, în opinia sa, decizia cuprinsă în e‑mailul din 17 septembrie 2018 constituie „un act” în sensul articolului 263 TFUE.
22 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, o acțiune în anulare formulată împotriva unui act pur confirmativ al unei decizii anterioare care nu a fost contestată și a devenit astfel definitivă este inadmisibilă. Un act este considerat pur confirmativ al unei decizii anterioare dacă nu conține niciun element nou în raport cu decizia anterioară și nu a fost precedat de o reexaminare a situației destinatarului acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 44 și jurisprudența citată).
23 Înainte de a examina problema dacă e‑mailul din 17 septembrie 2018 conține o decizie pur confirmativă a celei cuprinse în e‑mailul precedent din 7 septembrie, trebuie să se verifice dacă această din urmă decizie a devenit definitivă în privința reclamantei la momentul introducerii prezentei acțiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 1998, Waterleiding Maatschappij/Comisia, T‑188/95, EU:T:1998:217, punctul 108).
24 Astfel, în cazul în care decizia confirmată nu a devenit definitivă la momentul introducerii acțiunii în anulare, persoana interesată are dreptul de a ataca fie decizia confirmată, fie decizia de confirmare, fie ambele decizii (Hotărârea din 11 mai 1989, Maurissen și Union syndicale/Curtea de Conturi, 193/87 și 194/87, nepublicată, EU:C:1989:185, punctul 26, și Hotărârea din 31 mai 2017, DEI/Comisia, C‑228/16 P, EU:C:2017:409, punctul 35).
25 În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 263 ultimul paragraf TFUE, acțiunile în anulare trebuie introduse în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. Acest termen trebuie eventual prelungit pentru considerente de distanță, în conformitate cu articolul 60 din Regulamentul de procedură.
26 În speță, acțiunea în anulare a fost introdusă la 7 noiembrie 2018, și anume la o dată la care termenul de introducere a căii de atac împotriva deciziei cuprinse în e‑mailul din 7 septembrie 2018 era încă în curs.
27 Prin urmare, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 24 de mai sus, reclamanta a putut îndrepta acțiunea sa nu numai împotriva deciziei cuprinse în e‑mailul din 7 septembrie 2018, ci și împotriva celei cuprinse în e‑mailul următor din 17 septembrie 2018.
28 În consecință, acțiunea este admisibilă atât în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei cuprinse în e‑mailul din 17 septembrie 2018, cât și în măsura în care este îndreptată împotriva celei cuprinse în e‑mailul precedent din 7 septembrie 2018 (denumite în continuare „deciziile atacate”).
Cu privire la fond
29 În cursul procedurii, reclamanta a invocat patru motive.
30 În cadrul primului motiv, aceasta arată că Comisia a încălcat obligația de motivare.
31 Al doilea motiv se referă la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini.
32 În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că deciziile atacate au fost adoptate cu încălcarea principiilor transparenței, egalității de tratament și nediscriminării.
33 În cadrul celui de al patrulea motiv, aceasta arată, după ce a putut examina raportul de evaluare a ofertelor prezentat de Comisie în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, că oferta câștigătoare în final era, în sensul reglementării aplicabile achizițiilor publice, anormal de scăzută, ceea ce viciază, în opinia sa, validitatea deciziilor atacate.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare
34 Reclamanta apreciază că deciziile atacate sunt insuficient motivate, întrucât singurul motiv invocat de Comisie pentru a justifica respingerea ofertei sale este că ea nu oferea prețul cel mai mic dintre ofertele primite, acest preț fiind cu 48,55 % mai ridicat decât cel din oferta ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul. Comisia nu ar fi explicat reclamantei ce alte criterii nu ar fi îndeplinit aceasta și nici nu ar fi indicat pozițiile din oferta câștigătoare a căror valoare ar fi fost diferită de a sa și care ar fi explicat o diferență de preț de 48,55 %. Această motivare laconică nu i‑ar fi permis să își asigure în mod valabil apărarea.
35 Reclamanta subliniază în plus că, prin e‑mailul din 11 septembrie 2018, în conformitate cu articolul 113 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din Regulamentul financiar și cu articolul 161 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2012, L 362, p. 1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul delegat (UE) 2015/2462 al Comisiei din 30 octombrie 2015 (JO 2015, L 342, p. 7) (denumit în continuare, astfel cum a fost modificat, „regulamentul delegat”), aceasta a solicitat să fie informată cu privire la caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, dar că, prin e‑mailul Comisiei din 17 septembrie 2018, nu i s‑au furnizat aceste informații. În replică, ea arată în special că Comisia nu a făcut nicio mențiune cu privire la problema dacă criteriul referitor la formarea Nedap era îndeplinit de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul, deși ea îi solicitase să i se comunice acest aspect în e‑mailul său din 11 septembrie 2018.
36 Argumentația reclamantei este contestată de Comisie.
37 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, administrația are obligația de a‑și motiva deciziile. Această obligație de motivare presupune, potrivit unei jurisprudențe consacrate, că, în conformitate cu articolul 296 al doilea paragraf TFUE, autorul unui act trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul care susține actul respectiv, astfel încât, pe de o parte, să se dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și valorifica drepturile și, pe de altă parte, să permită instanței să își exercite controlul (Hotărârea din 25 februarie 2003, Strabag Benelux/Consiliul, T‑183/00, EU:T:2003:36, punctul 55, Hotărârea din 24 aprilie 2013, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑32/08, nepublicată, EU:T:2013:213, punctul 37, și Hotărârea din 16 mai 2019, Transtec/Comisia, T‑228/18, EU:T:2019:336, punctul 91).
38 În plus, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului său de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 150, și Hotărârea din 11 iulie 2013, Ziegler/Comisia, C‑439/11 P, EU:C:2013:513, punctul 116).
39 În ceea ce privește contractele de achiziții publice încheiate de instituțiile Uniunii Europene, pe de o parte, articolul 113 alineatul (2) din Regulamentul financiar prevede că autoritatea contractantă notifică tuturor ofertanților ale căror oferte au fost respinse motivele pe care s‑a întemeiat această decizie. Pe de altă parte, în temeiul articolului 113 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din același regulament, autoritatea contractantă informează fiecare ofertant care nu răspunde niciunui criteriu de excludere, care îndeplinește criteriile de selecție și care formulează o cerere în scris, cu privire la caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, precum și denumirea ofertantului căruia i se atribuie contractul și prețul plătit sau valoarea contractului, după caz. Cu privire la acest din urmă aspect, articolul 161 alineatul (2) din regulamentul delegat prevede că „[a]utoritatea contractantă comunică informațiile prevăzute la articolul 113 alineatul (3) din Regulamentul financiar cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de 15 zile de la primirea unei cereri în scris”.
40 Articolul 113 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar și articolul 161 alineatul (2) din regulamentul delegat prevăd, așadar, în ceea ce îi privește pe ofertanții necâștigători, o motivare în două etape. Într‑o primă etapă, autoritatea contractantă informează ofertanții necâștigători cu privire la faptul că oferta lor a fost respinsă și le comunică motivele acestei respingeri. Într‑o a doua etapă, în temeiul acelorași dispoziții, dacă un ofertant necâștigător care nu răspunde niciunui criteriu de excludere și îndeplinește criteriile de selecție formulează o cerere în scris în acest sens, autoritatea contractantă comunică, cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de 15 zile de la primirea cererii respective, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, precum și denumirea ofertantului căruia i se atribuie contractul și prețul sau valoarea contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2018, European Dynamics Luxembourg și Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑752/15, nepublicată, EU:T:2018:233, punctul 27 și jurisprudența citată).
41 În speță, trebuie să se constate că prima dintre aceste etape a fost respectată de Comisie, întrucât, în e‑mailul său din 7 septembrie 2018, aceasta a scris reclamantei: „Regretăm să vă informăm că oferta dumneavoastră nu a fost câștigătoare, întrucât din evaluare a reieșit că aceasta nu oferă prețul cel mai mic dintre ofertele primite.”
42 În ceea ce privește motivele respingerii ofertei, această informație este suficientă ținând seama de faptul că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului IV.1 din caietul de sarcini, singurul criteriu de atribuire era prețul. În consecință, motivarea respingerii ofertei reclamantei trebuia să se refere numai la acest criteriu.
43 În ceea ce privește informațiile care trebuie comunicate în cadrul celei de a doua etape, și anume caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, denumirea ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul și prețul sau valoarea contractului, reiese că acestea au fost transmise, în același timp cu cele care țin de prima etapă, în același e‑mail din 7 septembrie 2018. Astfel, în acest e‑mail se menționează de asemenea cele ce urmează:
„În urma evaluării ofertelor efectuată în conformitate cu punctul IV.1 din caietul de sarcini și [cu] punctul II.2.5 din anunțul de participare, societatea Omnisecurity SA care a depus oferta care avea prețul cel mai mic și care era conformă în întregime cu cerințele din caietul de sarcini a fost desemnată ca fiind ofertantul căruia i se atribuie contractul. Astfel, prețul din oferta dumneavoastră s‑a dovedit a fi cu 48,55 % mai mare decât cel al ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul.”
44 Astfel cum impune articolul 113 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din Regulamentul financiar, această informare cuprinde denumirea ofertantului căruia i se atribuie contractul, și anume societatea Omnisecurity SA.
45 În ceea ce privește prețul contractului, trebuie să se constate că Comisia nu l‑a indicat în mod explicit în e‑mailul din 7 septembrie 2018, nici de altfel în cel următor din 17 septembrie 2018, dar că reclamanta, cunoscând valoarea ofertei sale, îl putea deduce cu ușurință din diferența de preț indicată în primul dintre aceste e‑mailuri.
46 În ceea ce privește caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, trebuie amintit că, ținând seama de faptul că, astfel cum s‑a amintit deja la punctul 42 de mai sus, singurul criteriu de atribuire era prețul, avantajul ofertei câștigătoare nu putea consta decât într‑o diferență de preț. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 de mai sus, această diferență, de 48,55 %, a fost menționată în e‑mailul din 7 septembrie 2018.
47 Din moment ce conținea toate elementele prevăzute la articolul 113 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar, informația furnizată prin e‑mailul din 7 septembrie 2018 era suficientă în raport cu obligația de motivare.
48 Această concluzie nu poate fi pusă în discuție prin argumentele următoare invocate de reclamantă.
49 În primul rând, reclamanta reproșează Comisiei că nu a indicat în e‑mailurile din 7 și 17 septembrie 2018 pozițiile din oferta câștigătoare a căror valoare era diferită de a sa și care explicau o diferență de preț de 48,55 %.
50 În această privință, mai întâi, trebuie să se arate că reclamanta nu a formulat o astfel de cerere în e‑mailul său din 11 septembrie 2018. Pentru acest prim motiv, nu se poate reproșa autorității contractante că nu a răspuns la aceasta, din moment ce singurele informații care trebuie furnizate de autoritatea contractantă ofertanților respinși sunt cele enumerate la articolul 113 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar.
51 În continuare, potrivit unei jurisprudențe constante, nu se poate impune Comisiei să transmită unui ofertant a cărui ofertă nu a fost câștigătoare o analiză comparativă minuțioasă a ofertei sale și a ofertei câștigătoare (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, C‑629/11 P, nepublicată, EU:C:2012:617, punctul 21 și jurisprudența citată). De asemenea, autoritatea contractantă nu are obligația de a furniza ofertantului respins, la cererea scrisă a acestuia, o copie completă a raportului de evaluare (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, C‑629/11 P, nepublicată, EU:C:2012:617, punctul 22 și jurisprudența citată).
52 În sfârșit, dezvăluirea prețurilor unitare ale ofertantului căruia i se atribuie contractul este de natură să dăuneze intereselor comerciale ale acestuia din urmă, precum și unei concurențe loiale între operatori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 aprilie 2014, CITEB și Belgo‑Metal/Parlamentul, T‑488/12, nepublicată, EU:T:2014:195, punctul 46). Or, articolul 113 alineatul (3) ultimul paragraf din Regulamentul financiar permite autorității contractante să nu divulge anumite informații care ar putea aduce atingere unor astfel de interese.
53 În consecință, nu se poate reproșa Comisiei că nu a comunicat, în e‑mailurile din 7 și 17 septembrie 2018, pozițiile din oferta câștigătoare a căror valoare explica o diferență de preț de 48,55 % față de oferta reclamantei.
54 În al doilea rând, reclamanta reproșează Comisiei că nu a răspuns, în e‑mailul din 17 septembrie 2018, la cererile sale privind, pe de o parte, „caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare” și, pe de altă parte, problema dacă criteriul privind formarea Nedap era îndeplinit de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul.
55 În ceea ce privește critica referitoare la „caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare”, trebuie să se arate că, contrar afirmațiilor sale, reclamanta nu a formulat această cerere în e‑mailul din 11 septembrie 2018. În plus, din cuprinsul punctului 46 de mai sus rezultă că, din moment ce, în e‑mailul său din 7 septembrie 2018, Comisia a precizat că „prețul din oferta reclamantei s‑a dovedit a fi cu 48,55 % mai mare decât cel al ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul”, aceasta a furnizat informații suficiente cu privire la acest aspect.
56 În consecință, nu se poate considera că Comisia a încălcat obligația de motivare pentru motivul că, în e‑mailul său din 17 septembrie 2018, aceasta nu a răspuns la cererea reclamantei privind caracteristicile și avantajele ofertei câștigătoare.
57 În ceea ce privește critica referitoare la lipsa unui răspuns al Comisiei cu privire la problema legată de formarea Nedap a ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul care, în ceea ce o privește, figura efectiv în e‑mailul din 11 septembrie 2018, trebuie să se constate că aceasta este neîntemeiată.
58 Astfel, contrar afirmațiilor reclamantei, Comisia a arătat, în e‑mailul său din 17 septembrie 2018, că comitetul de evaluare a examinat în mod corespunzător dacă candidații îndeplineau criteriile de selecție, inclusiv pe cel prevăzut la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini. Prin urmare, este inexact să se afirme pur și simplu că Comisia nu a răspuns la cererea reclamantei privind formarea Nedap a ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul.
59 În consecință, nu se poate considera că Comisia a încălcat obligația de motivare pentru motivul că nu a răspuns, în e‑mailul din 17 septembrie 2018, la întrebarea dacă criteriul privind formarea Nedap era îndeplinit de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul.
60 Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, referitor la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini
61 În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta pune în discuție legalitatea deciziilor atacate pentru motive referitoare la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini.
62 Acest motiv este divizat în trei aspecte.
– Cu privire la primul aspect privind conformitatea declarației furnizate de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul
63 În cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta susține că documentul prezentat de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul pentru a dovedi că îndeplinește condiția prevăzută la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini nu este conformă cu această dispoziție.
64 În această privință, trebuie să se arate că, astfel cum s‑a precizat la punctul 3 de mai sus, punctul III.3.2.B din caietul de sarcini impunea, pentru lotul nr. 4, cu titlu de „capacități minime” necesare, ca tehnicianul „șef de site” să dispună de „un certificat de formare aprofundată privind o platformă software de management al siguranței a societății Nedap”.
65 Pentru a dovedi că îndeplinesc condiția referitoare la formarea Nedap, candidații trebuiau, potrivit aceleiași dispoziții, să furnizeze fie „un certificat de formare privind platforma software de management al siguranței a societății Nedap”, fie „o declarație pe propria răspundere că acesta [urma să fie] obținut, în cazul atribuirii, în termen de cel mult cinci zile de la semnarea contractului”.
66 În memoriul în apărare, Comisia a arătat că ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul a ales a doua posibilitate oferită de punctul III.3.2.B din caietul de sarcini și că a furnizat astfel declarația pe propria răspundere care este menționată în acesta.
67 Interogată de Tribunal cu privire la acest aspect în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, Comisia a prezentat documentul pe care îl considera ca reprezentând această declarație. Acest document precizează pentru tehnicianul „șef de site” care va fi însărcinat cu punerea în aplicare a contractului:
„Certificat Nedap: nu, această aplicație nu este implementată în Luxemburg în prezent. Dacă se va dovedi necesar în viitor, atestăm că această certificare va fi realizată la societatea Nedap în timp util.”
68 În ședință, reclamanta a susținut, pentru prima dată, că această atestare nu este conformă cu cerințele din caietul de sarcini. Mai întâi, documentul furnizat de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul nu ar cuprinde o „declarație pe propria răspundere”. În continuare, documentul nu ar cuprinde niciun angajament de a furniza certificatul în termen de cinci zile de la semnarea contractului, ci ar conține numai ideea, exprimată într‑un mod foarte vag, că certificarea va fi realizată „dacă se va dovedi necesar în viitor” și „în timp util”.
69 Aceste argumente sunt contestate de Comisie, care apreciază că, întrucât „ar fi oarecum un formalism să se impună o redactare precisă”, ea putea considera în mod legitim, astfel cum a procedat în decizia din 7 septembrie 2018, fără a solicita clarificări ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul, că oferta depusă de acesta era „conformă în întregime cu cerințele din caietul de sarcini”. De altfel, Comisia susține că critica astfel invocată de reclamantă nu poate fi luată în considerare din moment ce, întrucât a fost invocată în ședință, aceasta a fost prezentată tardiv.
70 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.
71 Articolul 84 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede în plus că, atunci când elementele de drept și de fapt care justifică invocarea de motive noi sunt cunoscute după al doilea schimb de memorii, partea principală interesată invocă motivele noi imediat ce are cunoștință de aceste elemente. În plus, această dispoziție nu exclude nicidecum posibilitatea ca respectivele elemente să fi fost descoperite, precum în speță, cu ocazia unei măsuri de organizare a procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582, punctul 370, și Hotărârea din 13 decembrie 2016, European Dynamics Luxembourg și Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑764/14, nepublicată, EU:T:2016:723, punctul 48).
72 În speță, trebuie să se constate că documentul care cuprinde pretinsa declarație pe propria răspundere a fost prezentat de Comisie la 9 august 2019, ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii adoptată de Tribunal după schimbul de memorii.
73 În urma prezentării acestui document, la 24 septembrie 2019, Tribunalul a invitat reclamanta să își prezinte observațiile „cu privire la documentele și la răspunsurile” astfel comunicate de Comisie.
74 În observațiile sale, astfel cum ea însăși a recunoscut în ședință, reclamanta nu a formulat însă niciun argument cu privire la forma sau la conținutul declarației care figurează în acest document.
75 Rezultă că, contrar celor prevăzute la articolul 84 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, reclamanta nu a formulat critica în cauză imediat ce a avut cunoștință de documentul menționat.
76 Pentru acest motiv, critica trebuie respinsă ca inadmisibilă.
77 Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
– Cu privire la al doilea aspect privind certificarea furnizată de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul
78 În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta susține că certificarea prezentată de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul ulterior semnării contractului nu era conformă cu cerințele prevăzute la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini. Pe de o parte, certificatul nu ar fi fost prezentat în termen de cinci zile de la semnarea contractului. Pe de altă parte, certificatul menționat nu ar emana de la societatea Nedap, ci de la o altă societate, neabilitată să elibereze asemenea certificate, astfel cum ar rezulta dintr‑un schimb de corespondență în această privință între reclamantă și reprezentanții societății Nedap.
79 Argumentația este contestată de Comisie.
80 În această privință, trebuie amintit că achizițiile publice se desfășoară în mai multe etape.
81 În primul rând, se redactează un caiet de sarcini care precizează, printre altele, prestațiile care sunt așteptate de la ofertantul căruia urmează să i se atribuie contractul, criteriile de selecție pe care candidații sau ofertanții trebuie să le îndeplinească pentru a fi admiși să depună o ofertă și criteriile de atribuire în funcție de care urmează să fie evaluate ofertele.
82 În al doilea rând, candidații care au depus o cerere de participare sunt selectați pe baza criteriilor de selecție menționate în caietul de sarcini. Candidații selectați sunt autorizați să depună o ofertă.
83 În al treilea rând, ofertele primite de autoritatea contractantă sunt apreciate în raport cu criteriile de atribuire prevăzute de caietul de sarcini și una dintre acestea este reținută pentru atribuire și ulterior se semnează contractul.
84 În sfârșit, contractul semnat este executat de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul.
85 Astfel cum reiese din succesiunea acestor diferite etape, problema dacă un document prezentat de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul după atribuirea contractului este conformă cu condițiile din caietul de sarcini, presupunând că aceste condiții sunt valide, nu privește cea de a treia etapă, care are legătură cu atribuirea contractului, care este în discuție în prezenta acțiune, ci ultima, care se referă la executarea prestațiilor care fac obiectul contractului și, prin urmare, nu privește deciziile atacate.
86 Pentru acest motiv, nu este necesar să se examineze, în cadrul prezentei acțiuni, dacă certificarea prezentată de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul ulterior semnării contractului era conformă cu cerințele prevăzute la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini.
87 Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
– Cu privire la al treilea aspect, privind nelegalitatea punctului III.3.2.B din caietul de sarcini
88 În cadrul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta ridică o excepție de nelegalitate împotriva clauzei cuprinse în punctul III.3.2.B din caietul de sarcini, care permite candidaților să furnizeze, în stadiul selecției, o declarație care să ateste că, dacă oferta lor va fi câștigătoare, vor prezenta un certificat de formare Nedap în termen de cinci zile de la semnarea contractului.
89 Astfel, în replică, reclamanta a arătat că posibilitatea oferită de caietul de sarcini de a furniza un certificat de formare Nedap ulterior semnării contractului este „ilogică, greu de înțeles sau chiar riscantă, întrucât este de natură să lase loc unei insecurități din punct de vedere juridic și tehnic, lăsând calea deschisă celor mai mari riscuri în cazul în care un ofertant căruia i se atribuie contractul nu [ar] respecta această condiție după ce a fost declarat câștigător”.
90 În ședință, reclamanta a susținut, în plus, că clauza menționată era nerealistă, nelegală și inechitabilă în măsura în care permitea autorității contractante să atribuie contractul unui ofertant în privința căruia nu putea fi sigură că va furniza certificatul solicitat și, prin urmare, că va avea capacitatea de a executa contractul, în timp ce alți ofertanți care dispuneau de certificatul menționat erau respinși.
91 Comisia apreciază că argumentul nu este întemeiat și că, în orice caz, acesta este inadmisibil, întrucât a fost invocat pentru prima dată în replică și a fost formulat într‑un mod prea imprecis.
92 În ceea ce privește admisibilitatea, trebuie amintit că, potrivit articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.
93 În speță, trebuie să se constate că, în memoriul în apărare, Comisia a arătat, ca răspuns la al doilea motiv, că ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul a prezentat o declarație pe propria răspundere.
94 În consecință, înainte de această declarație, reclamanta nu putea cunoaște modalitatea exactă în care ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul a demonstrat că îndeplinea criteriul referitor la formarea Nedap: un certificat eliberat însuși ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul, un certificat eliberat unui subcontractant, o declarație pe propria răspundere a ofertantului căruia i s‑a atribuit contractul sau o declarație pe propria răspundere a unui subcontractant.
95 În aceste condiții, nu se poate reproșa reclamantei că a invocat pentru prima dată în replică critica referitoare la nelegalitatea punctului III.3.2.B, în măsura în care permitea candidaților să prezinte, în stadiul selecției, o declarație pe propria răspundere potrivit căreia aceștia se angajau, în cazul atribuirii, să obțină un certificat de formare Nedap în termen de cinci zile de la încheierea contractului. Astfel, reclamanta a putut dezvolta argumentația sa în mod precis și direcționat numai din momentul în care aceasta a cunoscut modalitatea utilizată efectiv de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul pentru a dovedi că îndeplinește respectiva condiție de selecție impusă. Cunoașterea recurgerii efective de către ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul la modalitatea prezentării unei declarații pe propria răspundere era necesară pentru a permite reclamantei să invoce în mod util nelegalitatea dispoziției în discuție din caietul de sarcini.
96 În ceea ce privește al doilea argument referitor la inadmisibilitate, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, indicarea motivelor și a conținutului acestora, prevăzută la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2018, BSCA/Comisia, T‑818/14, EU:T:2018:33, punctul 95 și jurisprudența citată).
97 În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din textul cererii introductive înseși (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2018, BSCA/Comisia, T‑818/14, EU:T:2018:33, punctul 95 și jurisprudența citată).
98 Această regulă prevăzută în legătură cu motivele invocate în cererea introductivă privește și motivele noi invocate în replică, atunci când acestea rezultă din elemente de fapt sau de drept care au apărut în cursul procedurii.
99 În speță, trebuie să se constate că exprimarea argumentului în discuție astfel cum reiese din replică este suficient de precisă pentru a permite Comisiei și Tribunalului să înțeleagă că posibilitatea oferită candidatului de a dovedi că îndeplinește condiția privind formarea prevăzută la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini prin prezentarea unei declarații pe propria răspundere este pusă în discuție în măsura în care aceasta nu permite să se asigure că ofertantul căruia i se atribuie contractul îndeplinește criteriul de selecție înainte de încheierea contractului, cu riscul ca contractul să fie atribuit unui ofertant care nu are capacitatea tehnică de a‑l executa.
100 Pentru aceste motive, trebuie să se considere că al treilea aspect al prezentului motiv este admisibil.
101 Pe fond, Comisia susține că clauza descrisă la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini trebuie considerată ca fiind validă în măsura în care permite candidaților să declare pe propria răspundere că se angajează să obțină certificatul referitor la formarea Nedap, în cazul în care li se atribuie contractul, în termen de cinci zile de la semnarea contractului.
102 În această privință, trebuie amintit că fondurile care provin din bugetul Uniunii trebuie utilizate într‑un mod care să permită să se asigure că resursele încredințate instituțiilor sunt utilizate în modul cel mai optim.
103 Articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul financiar prevede că contractele de achiziții publice finanțate integral sau parțial de la bugetul Uniunii respectă principiile transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării.
104 Prin această dispoziție, legiuitorul Uniunii a intenționat să creeze, pentru achizițiile publice, un cadru în care ofertele prezentate de întreprinderi selectate în mod corespunzător sunt comparate pentru a o alege pe cea care este cea mai bine plasată pentru executarea contractului.
105 Din aceste imperative decurge obligația autorității contractante de a verifica, cel târziu la momentul atribuirii, dacă ofertantul care a depus cea mai bună ofertă îndeplinește, în mod efectiv, condițiile care sunt impuse în caietul de sarcini.
106 Această obligație nu este respectată atunci când, precum în speță, caietul de sarcini permite atribuirea contractului pe baza unei declarații furnizate de ofertant care conține angajamentul de a îndeplini, după semnarea contractului, o condiție de capacitate tehnică și profesională prezentată ca fiind „minimă” pentru executarea contractului.
107 Precizând că cerința astfel prezentată avea un caracter „minim”, autoritatea contractantă a indicat în caietul de sarcini că deținerea certificatului în cauză și, prin urmare, formarea care trebuia urmată pentru a obține acest certificat constituiau o condiție indispensabilă pentru ca ofertantul să fie în măsură să execute, într‑un mod satisfăcător, contractul în cauză.
108 În această privință, trebuie să se aprecieze, în urma celor subliniate de reclamantă, că o clauză care prevede posibilitatea de a obține după semnarea contractului o formare profesională prezentată ca fiind „minimă” în caietul de sarcini nu poate fi considerată conformă cu egalitatea de tratament, întrucât poate conduce la atribuirea contractului unui ofertant care nu îndeplinește această cerință, în timp ce alți participanți, care dispun de această formare la momentul atribuirii, nu sunt câștigători.
109 Pe de altă parte, faptul de a verifica, la un stadiu ulterior atribuirii contractului, dacă ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul are efectiv competențele profesionale necesare pentru executarea contractului ar însemna, în pofida securității juridice, ca, în cazul în care ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul s‑ar dovedi incapabil să furnizeze certificatul în cauză, contractul să fie reziliat, o nouă procedură trebuind astfel organizată pentru asigurarea realizării proiectului care face obiectul contractului în discuție.
110 În această privință, trebuie să se arate că, în cursul dezbaterilor, au fost exprimate îndoieli, pe de o parte, cu privire la conformitatea cu condițiile stabilite de caietul de sarcini a documentului prezentat Comisiei de ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul după semnarea contractului și, pe de altă parte, cu privire la respectarea termenului de cinci zile prevăzut de același caiet de sarcini, întrucât ofertantul căruia i s‑a atribuit contractul a avut nevoie de cincisprezece zile pentru a iniția demersurile necesare și de două luni pentru a furniza certificatul solicitat.
111 În orice caz, trebuie să se sublinieze că obligația de a verifica în stadiul atribuirii dacă ofertantul câștigător îndeplinește condițiile de capacitate impuse de caietul de sarcini este prevăzută în reglementarea însăși.
112 Astfel, articolul 110 alineatul (1) din Regulamentul financiar prevede că contractele se atribuie cu condiția ca autoritatea contractantă să fi verificat, printre altele, dacă candidatul sau ofertantul îndeplinește criteriile de selecție menționate în documentele de achiziție.
113 Din această dispoziție rezultă că niciun contract nu poate face obiectul unei atribuiri fără să fi fost verificat în mod corespunzător și fără să se fi stabilit că ofertantul îndeplinește condițiile de capacitate prevăzute de caietul de sarcini.
114 În consecință, trebuie să se considere că, în măsura în care permite ca verificarea condiției privind formarea Nedap să fie efectuată după atribuirea contractului, clauza cuprinsă la punctul III.3.2.B din caietul de sarcini este afectată de nelegalitate.
115 Împotriva acestei poziții, Comisia formulează mai multe argumente.
116 În primul rând, aceasta susține că, astfel cum s‑a arătat la punctul 3 de mai sus, caietul de sarcini permitea, pentru a demonstra existența formării vizate de clauză, prezentarea certificatului de formare însuși sau a unei declarații pe propria răspundere că acest document va fi obținut în termen de cinci zile de la semnarea contractului. Astfel, posibilitatea de a furniza o declarație era prevăzută, potrivit Comisiei, în caietul de sarcini, ca un criteriu de selecție. La finalul procedurii, aceasta ar fi verificat dacă oferta câștigătoare era conformă cu cerințele cuprinse în caietul menționat. Întrucât în acesta era prevăzută posibilitatea de a furniza declarația menționată, ea ar fi considerat că contractul putea fi atribuit ofertantului câștigător în final.
117 În această privință, trebuie să se arate că, în excepția de nelegalitate invocată, reclamanta nu pune în discuție compatibilitatea deciziei de atribuire cu caietul de sarcini, ci, în cadrul acestuia din urmă, legalitatea unei clauze care prevede că un contract poate fi atribuit pe baza unei declarații furnizate de un ofertant care conține un angajament, cu alte cuvinte o promisiune de a furniza, după semnarea contractului, un certificat care să ateste că acesta a urmat o formare prin care se urmărea dobândirea unei competențe considerate „minime” pentru executarea contractului.
118 Un astfel de angajament, pe de o parte, nu prezintă fiabilitatea necesară pentru a permite atribuirea unui contract în condiții care să asigure securitatea juridică necesară pentru o utilizare corectă a fondurilor Uniunii și, pe de altă parte, nu asigură un tratament egal participanților, întrucât angajamentul de a furniza un certificat care să ateste o formare nu poate fi considerat echivalent, în cadrul unei comparații obiective, cu competența care decurge din această formare.
119 În al doilea rând, Comisia susține că clauza atacată urmărea să deschidă piața pentru candidații care, la momentul depunerii cererii lor de participare, nu erau încă în posesia certificatului de formare Nedap. Pe de altă parte, întrucât această formare are un cost, nu trebuiau obligați la această cheltuială candidați a căror ofertă ar putea să nu fie câștigătoare.
120 În această privință, trebuie să se sublinieze că preocuparea de a scuti candidații de cheltuieli nu poate justifica o derogare de la egalitatea de tratament și de la securitatea juridică: contractul trebuie atribuit întreprinderii a cărei ofertă este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic și care a demonstrat capacitatea sa tehnică de a‑l executa. Atunci când dorește să mărească numărul de participanți la o achiziție publică, o autoritate contractantă dispune de mecanisme care sunt admisibile în raport cu normele și cu principiile aplicabile. În special, aceasta poate să prevadă condiții de capacitate tehnică și profesională mai largi, care pot fi îndeplinite de un număr mai mare de întreprinderi.
121 În al treilea rând, Comisia a susținut în ședință că, în Hotărârea din 25 noiembrie 2014, Alfastar Benelux/Consiliul (T‑394/12, nepublicată, EU:T:2014:992), Tribunalul a admis verificarea unui criteriu de selecție ulterior atribuirii contractului.
122 În această privință, trebuie să se arate că hotărârea citată de Comisie privea, astfel cum precizează aceasta, un contract în care ofertantului îi era impus printre altele să dispună de o autorizație de securitate, autorizație care putea fi înlocuită cu o declarație de intenție de a lua măsurile necesare pentru a dispune de aceasta (Hotărârea din 25 noiembrie 2014, Alfastar Benelux/Consiliul T‑394/12, nepublicată, EU:T:2014:992, punctul 165).
123 În această cauză, reclamanta reproșa Consiliului că a indicat că, în stadiul selecției, întreprinderile se puteau limita la a prezenta o declarație de intenție fără a fi obligate să demonstreze că dispuneau deja, în acest stadiu al procedurii, pentru tot personalul în cauză, de autorizația propriu‑zisă (Hotărârea din 25 noiembrie 2014, Alfastar Benelux/Consiliul, T‑394/12, nepublicată, EU:T:2014:992, punctul 202).
124 În acest cadru, Tribunalul a examinat dacă, în stadiul selecției, acceptarea unei declarații de intenție era legitimă având în vedere larga putere de apreciere care este recunoscută de jurisprudență autorității contractante pentru stabilirea și pentru evaluarea criteriilor care trebuie îndeplinite de întreprinderi în această etapă a procedurii.
125 În prezenta cauză, problema este diferită, întrucât nu este vorba despre a stabili dacă o declarație pe propria răspundere putea fi acceptată în stadiul selecției, ci despre a stabili dacă contractul putea fi atribuit și dacă, ulterior, contractul putea fi semnat, numai pe baza unei declarații pe propria răspundere, fără verificarea existenței efective, în ceea ce privește ofertantul a cărui ofertă era declarată câștigătoare, a capacității tehnice impuse de caietul de sarcini cu titlu de criteriu de selecție.
126 Cu privire la acest aspect, Tribunalul nu a adoptat, în Hotărârea din 25 noiembrie 2014, Alfastar Benelux/Consiliul (T‑394/12, nepublicată, EU:T:2014:992), citată de Comisie, o poziție diferită de cea adoptată în prezenta cauză, întrucât acesta a arătat că Consiliul a „constatat”, în stadiul atribuirii, că reclamanta „era deja în posesia autorizațiilor necesare” (a se vedea punctul 167 din hotărâre), ceea ce înseamnă că a fost efectuată o verificare, în acest stadiu, cu privire la problema dacă întreprinderea câștigătoare dispunea efectiv de capacitățile impuse de caietul de sarcini pentru executarea contractului.
127 În al patrulea rând, Comisia a arătat că, la momentul la care a fost redactat caietul de sarcini, produsele care necesită formarea Nedap nu erau încă instalate în clădirea vizată de contract, astfel încât această formare nu ar fi fost necesară la începutul executării contractului. Mai mult, nu ar fi fost sigur că produsele care necesită formarea Nedap urmau să fie instalate în cursul contractului menționat, astfel încât formarea referitoare la produsele sale ar fi putut să nu fie necesară.
128 În această privință, este suficient să se amintească faptul că contractele de achiziții publice trebuie atribuite cu respectarea condițiilor și a cerințelor care sunt menționate în caietul de sarcini.
129 Or, caietul de sarcini în discuție în acest caz impunea, astfel cum s‑a arătat la punctul 3 de mai sus, cu titlu de „capacități minime” necesare, ca tehnicianul „șef de site” al ofertantului să dețină un certificat de formare aprofundată Nedap.
130 Prin urmare, astfel cum s‑a arătat la punctul 114 de mai sus, trebuia să se verifice, în temeiul dispozițiilor menționate la punctele 103 și 112 de mai sus, dacă această cerință tehnică era îndeplinită de ofertantul câștigător înainte de atribuirea și de semnarea contractului.
131 Pentru aceste motive, argumentele invocate de Comisie trebuie respinse.
132 În consecință, se impune admiterea celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv și anularea deciziilor atacate, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive invocate de aceasta.
133 În al doilea capăt al concluziilor sale, reclamanta solicită ca Tribunalul să dispună „orice alte măsuri legale necesare în materie”.
134 Această cerere nu prezintă însă o precizie suficientă, nerespectând articolul 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură. În plus, presupunând că această din urmă cerere trebuie interpretată ca o cerere de somație destinată Parlamentului, trebuie amintit că, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul 173 din tratat, Tribunalul nu este competent să adreseze somații instituțiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 1996, Bernardi/Parlamentul, T‑146/95, EU:T:1996:105, punctul 27).
Cu privire la cheltuielile de judecată
135 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
136 Întrucât Comisia a căzut în esență în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia Comisiei Europene din 7 septembrie 2018 de respingere a ofertei depuse de Securitec pentru lotul nr. 4 din contractul care a făcut obiectul procedurii restrânse de cerere de ofertă HR/R1/PR/2017/059 și referitor la „mentenanța instalațiilor de securitate în clădirile ocupate și/sau gestionate de Comisia Europeană în Belgia și Luxemburg”, precum și decizia Comisiei din 17 septembrie 2018 prin care se refuză Securitec furnizarea precizărilor pe care le solicitase în cadrul aceleiași proceduri la 11 septembrie 2018.
2) Respinge în rest acțiunea.
3) Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.
Gervasoni | Nihoul | Martín y Pérez de Nanclares |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 8 iulie 2020.
Semnături