HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
7 octombrie 2009
Cauza F‑29/08
Y
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Agenți contractuali – Concediere pentru inaptitudine vădită – Conduită insuficientă în cadrul serviciului”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care Y solicită anularea deciziei autorității abilitate să încheie contracte de muncă din 24 mai 2007, prin care se dispune concedierea acestuia, și obligarea Comisiei la plata, pe de o parte, a remunerației pe care acesta ar fi continuat să o primească în cazul în care nu s‑ar fi dispus încetarea prematură a contractului său și, pe de altă parte, o sumă de 500 000 de euro în temeiul prejudiciului moral pe care consideră că l‑a suferit ca urmare a deciziei în litigiu
Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă – Decizie de concediere anterioară încheierii perioadei de probă – Necomunicarea avizului comitetului pentru rapoarte de evaluare
[Statutul funcționarilor, art. 34 alin. (2); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84 alin. (4)]
2. Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă – Decizie de concediere anterioară încheierii perioadei de probă – Inaptitudine vădită – Noțiune
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84 alin. (4)]
3. Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84 alin. (4)]
4. Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă – Decizie de concediere anterioară încheierii perioadei de probă – Inaptitudine vădită
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84 alin. (4)]
1. Respectarea dreptului la apărare constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar și trebuie asigurată, chiar și în lipsa unei reglementări specifice, în orice procedură deschisă împotriva unei persoane și în urma căreia poate fi adoptată o decizie care lezează persoana respectivă. În temeiul acestui principiu, instanța comunitară trebuie să se asigure că, anterior adoptării deciziei care o vizează, persoana interesată a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere în mod util cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și împrejurărilor în temeiul cărora a fost adoptată această decizie. Pe de altă parte, potrivit principiului general al respectării dreptului la apărare, un funcționar trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la orice document pe care o instituție intenționează să îl utilizeze împotriva sa. Astfel, în măsura în care o asemenea posibilitate nu i‑a fost acordată, documentele neprezentate nu trebuie luate în considerare ca mijloace de probă.
Netransmiterea către un agent contractual a avizului formulat de comitetul pentru rapoarte de evaluare, chemat să își exprime opinia cu privire la propunerea de concediere privitoare la agentul amintit, nu determină o încălcare a dreptului la apărare decât în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. În primul rând, avizul amintit trebuie să menționeze fapte sau motive pe care se întemeiază decizia de concediere. Poate fi vorba și despre elemente favorabile persoanei interesate, în măsura în care aceste elemente nu concordă cu deducțiile realizate în decizia menționată. În al doilea rând, persoanei interesate nu trebuie să i se acorde posibilitatea, ca urmare a necomunicării avizului comitetului pentru rapoarte de evaluare, de a‑și exprima opinia în mod util cu privire la aceste aspecte, motive sau elemente. Aceasta este situația în cazul în care ele nu au fost menționate decât în avizul amintit.
În consecință, nu atât simpla necomunicare a avizului comitetului pentru rapoarte de evaluare poate determina o încălcare a dreptului la apărare, cât necomunicarea unui fapt sau a unui motiv pe care se întemeiază decizia de concediere sau a unui element care poate fi util apărării agentului vizat, în măsura în care acest fapt, motiv sau element nu este menționat decât în avizul comitetului pentru rapoarte de evaluare.
În consecință, necomunicarea avizului comitetului pentru rapoarte de evaluare nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, chiar dacă decizia de concediere face trimitere la acesta, din moment ce reiese din cuprinsul deciziei amintite că instituția s‑a întemeiat numai pe motive și pe elemente de fapt menționate în raportul de stagiu comunicat agentului anterior adoptării deciziei de concediere.
Pe de altă parte, spre deosebire de articolul 34 alineatul (2) din statut, ale cărui dispoziții sunt aplicabile funcționarilor, articolul 84 alineatul (4) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, ale cărui dispoziții sunt aplicabile agenților contractuali, nu prevede obligația autorității abilitate să încheie contracte de muncă de a consulta comitetul pentru rapoarte de evaluare. Or, deși articolul 34 alineatul (2) din statut prevede, cu privire la funcționari, obligația administrației de a primi avizul comitetului pentru rapoarte de evaluare, acesta nu prevede totuși comunicarea acestui aviz persoanei interesate. În consecință, nu se poate reține niciun viciu de procedură distinct ca urmare a necomunicării avizului comitetului pentru rapoarte de evaluare.
(a se vedea punctele 34, 36-38, 41-46, 51 și 53)
Trimitere la:
Curte: 15 iulie 1970, Buchler/Comisia, 44/69, Rec., p. 733, punctul 9; 10 iulie 1986, Belgia/Comisia, 234/84, Rec., p. 2263, punctul 27; 12 februarie 1992, Țările de Jos și alții/Comisia, C‑48/90 și C‑66/90, Rec., p. I‑565, punctul 44; 18 noiembrie 1999, Tzoanos/Comisia, C‑191/98 P, Rec., p. I‑8223, punctul 34; 3 octombrie 2000, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, C‑458/98 P, Rec., p. I‑8147, punctul 99
Tribunalul de Primă Instanță: 1 aprilie 1992, Kupka‑Floridi/CES, T‑26/91, Rec., p. II‑1615, punctul 38; 10 octombrie 2006, Van der Spree/Comisia, T‑182/04, RecFP, p. I‑A‑2-205 și II‑A-2-1049, punctul 56
2. Potrivit articolului 84 alineatul (4) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, un agent contractual poate fi concediat, în temeiul unui raport întocmit oricând în cursul perioadei de probă, în cazul în care „activitatea agentului contractual [...] se dovedește, în mod evident, necorespunzătoare”. Constatarea existenței unei astfel de activități necorespunzătoare, având în vedere utilizarea expresiei „în mod evident”, trebuie să prezinte un anumit caracter de evidență.
În consecință, atunci când o instituție adoptă o decizie de concediere în aplicarea dispozițiilor articolului 84 alineatul (4) din regimul menționat, aceasta trebuie să se întemeieze pe elemente de fapt suficient de grave și care să poată releva în mod obiectiv o activitate în mod evident necorespunzătoare. Îi revine atunci instanței comunitare, în cadrul controlului pe care îl exercită cu privire la eroarea vădită de apreciere și ținând seama de marja de apreciere de care dispune administrația cu privire la evaluarea aptitudinii agentului în cursul perioadei de probă, să se asigure în legătură cu prezența unor astfel de elemente.
Astfel, simpla trimitere la existența unei urmăriri penale în curs, deci care nu cuprinde constatări de fapt realizate prin intermediul unei hotărâri judecătorești devenite definitivă, iar nu la fapte pe care instituția le‑ar fi putut constata sau care ar fi fost admise de persoana interesată nu se bazează pe elemente de fapt stabilite care ar fi de natură să justifice constatarea unei activități în mod evident necorespunzătoare.
În ce privește un agent ale cărui atribuții necesită o relație puternică de încredere cu instituția pentru care lucrează și care a condus o investigație prin care se urmărea stabilirea existenței unor disfuncționalități chiar în cadrul serviciilor sale, fără a informa vreun membru al instituției și potrivit unei metodologii care poate da naștere unor neînțelegeri și poate aduce atingere imaginii instituției, faptul de a păstra tăcerea cu privire la această investigație și de a justifica această tăcere prin lipsa de încredere în superiorii săi ierarhici poate fi privit în mod legitim de către instituție în sensul că ar caracteriza, având în vedere atribuțiile și răspunderile agentului amintit, o activitate în mod evident necorespunzătoare. În consecință, această constatare poate determina instituția să decidă concedierea acestuia, fără ca această decizie să fie afectată de o eroare vădită de apreciere, indiferent de motivele care au determinat agentul să acționeze în acest mod.
(a se vedea punctele 68, 70, 71, 75, 81 și 82)
3. Indicațiile existente pe formularul utilizat pentru redactarea raportului de final al perioadei de probă a unui agent contractual sunt lipsite de orice valoare normativă și, în consecință, instituția vizată poate lua în considerare alte tipuri de competențe pentru evaluarea conduitei în serviciu a persoanei interesate, între care, în special, capacitatea acesteia de a respecta obligația de loialitate care îi revine în raport cu instituția care a angajat‑o.
Pe de altă parte, împrejurarea că există fapte anterioare datei de recrutare a acestui agent nu împiedică în mod necesar și în orice împrejurări instituția să le ia în considerare pentru evaluarea aptitudinii persoanei interesate de a‑și exercita atribuțiile, noțiunea „aptitudine” fiind mai largă decât noțiunile „eficiență” și „conduită în serviciu”.
(a se vedea punctele 83 și 86)
4. În cazul în care examinarea conduitei unui agent contractual conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea articolului 84 alineatul (4) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, administrația are dreptul de a recurge la forma îndepărtării din serviciu prevăzută la articolul menționat, chiar dacă faptele care au determinat administrația să constate o activitate în mod evident necorespunzătoare pot permite eventual declanșarea unei proceduri disciplinare.
(a se vedea punctul 111)
Trimitere la:
Curte: 21 octombrie 1980, Vecchioli/Comisia, 101/79, Rec., p. 3069, punctul 8