HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
21 octombrie 2009
Cauza F‑33/08
V
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Agenți contractuali – Recrutare – Refuzul angajării ca urmare a inaptitudinii fizice pentru exercitarea atribuțiilor – Legalitatea procedurii – Legalitatea vizitei medicale de angajare – Acte pregătitoare”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care V solicită, în special, anularea deciziei Comisiei din 15 mai 2007 prin care aceasta este informată că nu îndeplinește condițiile privind aptitudinile fizice necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale, precum și obligarea Comisiei la plata de daune interese către reclamantă pentru prejudiciile pe care aceasta consideră că le‑a suferit
Decizia: Respinge acțiunea. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă. Reclamanta suportă jumătate din cheltuielile de judecată efectuate.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Motive – Motiv întemeiat pe pretinsele neregularități ale vizitei medicale de angajare – Admisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 33)
2. Funcționari – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Obligația de a adresa unui agent o decizie individuală redactată într‑o limbă cunoscută de acesta în mod aprofundat
(art. 21 al treilea paragraf CE)
3. Drept comunitar – Principii – Respectarea unui termen rezonabil
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1)]
4. Funcționari – Recrutare – Refuzul angajării ca urmare a inaptitudinii fizice
(Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf și art. 33; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 83)
5. Funcționari – Acțiune – Competență de fond – Posibilitate de obligare din oficiu a instituției pârâte la plata unei despăgubiri pentru repararea unui prejudiciu moral
[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]
1. În măsura în care decizia în litigiu privind refuzul angajării ca urmare a inaptitudinii fizice pentru exercitarea atribuțiilor nu se întemeiază numai pe avizul medical al comisiei medicale, ci pe totalitatea actelor și înscrisurilor medicale vizate expres în avizul menționat, inclusiv pe avizele emise cu ocazia examenului medical de angajare de către practicienii care au examinat un agent, nu se poate exclude ca eventualele neregularități care afectează acest aviz să fi putut avea o influență asupra concluziilor comisiei medicale și, în consecință, asupra legalității deciziei în litigiu. Astfel, există o legătură strânsă între examenul medical de angajare, eventualele expertize efectuate de alți medici, sesizarea comisiei medicale, avizul comisiei medicale și decizia menționată. Având în vedere coeziunea diferitelor acte din cadrul unei astfel de proceduri, această legătură justifică examinarea de către instanța comunitară a legalității actelor pregătitoare în urma cărora a fost adoptată această decizie.
(a se vedea punctele 132 și 133)
Trimitere la:
Curte: 11 iulie 1968, Van Eick/Comisia, 35/67, Rec., p. 481 și 500
Tribunalul de Primă Instanță: 31 ianuarie 2006, Giulietti/Comisia, T‑293/03, RecFP, p. I‑A‑2-5 și II‑A-2-19, punctul 39 și jurisprudența citată
2. Persoanele care intră în serviciul Comunităților Europene nu dispun de un drept absolut ca limba aleasă de acestea, fie aceasta limba lor maternă sau o altă limbă pe care ele o preferă, să fie utilizată în toate procedurile care au implicații asupra postului sau asupra carierei lor. Recunoașterea unui astfel de drept ar fi vădit incompatibilă cu cerințele bunei funcționări a instituțiilor comunitare. Chiar presupunând că recunoașterea unui astfel de drept este de dorit, acesta ar trebui să aibă, în conformitate cu principiul egalității de tratament, aceeași aplicabilitate pentru toți funcționarii și agenții Comunității, indiferent de limbile vizate și de locul lor de repartizare. Or, situația expatrierii în care se află cel mai des funcționarii sau agenții Comunităților și constrângerile pe care le impune organizarea serviciilor fac foarte greu realizabilă aplicarea unei astfel de garanții.
În schimb, având în vedere obligația de solicitudine, le revine instituțiilor, atunci când situația individuală a funcționarului sau a agentului este în cauză, să utilizeze o limbă pe care acesta o cunoaște în mod aprofundat. Această obligație are o relevanță deosebită atunci când nu este vorba numai ca administrația să informeze în mod util funcționarul în legătură cu o decizie care îl privește, ci să garanteze că analizele și testele psihologice realizate pot fi pe deplin înțelese de funcționarul interesat și că expertiza astfel desfășurată reflectă, în mod fidel și obiectiv, personalitatea acestuia. Prin urmare, nivelul de cunoaștere a limbii utilizate de funcționarul interesat în cadrul unor astfel de teste și de analize trebuie să fie deosebit de ridicat.
(a se vedea punctele 170, 171 și 173)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II-241, punctul 46
Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2007, Duyster/Comisia, F‑51/05 și F‑18/06, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctele 57 și 58; 7 octombrie 2009, Marcuccio/Comisia, F‑122/07, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctul 60
3. Obligația de a respecta un termen rezonabil în desfășurarea procedurilor administrative constituie un principiu general al dreptului comunitar, a cărui respectare este asigurată de instanța comunitară și care, de altfel, a fost reluat la articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ca o componentă a dreptului la o bună administrare. Totuși, încălcarea principiului respectării termenului rezonabil nu justifică, de regulă, anularea deciziei adoptate la finalul unei proceduri administrative. Astfel, numai atunci când trecerea excesivă a timpului poate avea incidență chiar asupra cuprinsului deciziei adoptate în urma procedurii administrative, nerespectarea principiului termenului rezonabil afectează validitatea procedurii administrative. Astfel, cu ocazia recrutării și a examenului medical de angajare, în afara unei situații excepționale, un eventual termen excesiv nu poate modifica elementele de fond care, dacă este cazul, stabilesc inaptitudinea exercitării atribuțiilor în cadrul unei instituții comunitare. Anularea de către instanța comunitară a deciziei adoptate în raport cu aceste constatări ar avea drept principală consecință practică aspectul negativ care ar consta în prelungirea și mai mult a procedurii pentru motivul că aceasta ar fi fost deja prea îndelungată.
(a se vedea punctele 209-211)
Trimitere la:
Curte: 13 decembrie 2000, SGA/Comisia, C‑39/00 P, Rec., p. I‑11201, punctul 44
Tribunalul de Primă Instanță: 13 ianuarie 2004, JCB Service/Comisia, T‑67/01, Rec., p. II‑49, punctele 36 și 40, precum și jurisprudența citată; 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, RecFP, p. I‑A‑2-95 și II‑A-2-441, punctele 162 și 163
4. Modul în care este motivat un aviz de inaptitudine emis de comisia medicală în cadrul examenului medical de angajare și care constă în transmiterea temeiului medical al concluziilor sale, sub forma secretului medical, către șeful serviciului medical al instituției comunitare vizate nu este satisfăcător pentru persoana interesată, ce nu are acces direct la considerațiile care au justificat concluziile comisiei medicale. Totuși, acest mod în care este realizată motivarea nu determină neregularitatea unui astfel de aviz, întrucât obligația de motivare trebuie conciliată cu cerințele secretului medical. Această conciliere este realizată prin posibilitatea persoanei vizate de a solicita și de a obține comunicarea motivelor inaptitudinii către medicul ales de aceasta.
Deși o astfel de motivare a avizului comisiei medicale poate fi criticabilă în măsura în care, în situația contestării de către persoana interesată, se opune controlului de legalitate al instanței comunitare, situația este diferită atunci când instituția comunitară vizată comunică în mai multe rânduri instanței comunitare disponibilitatea sa de a transmite totalitatea documentelor în temeiul cărora s‑a pronunțat comisia medicală, cu condiția ca persoana vizată să renunțe la secretul medical la care sunt obligați membrii comisiei respective în raport cu aceasta, dar persoana interesată refuză categoric să răspundă la această cerere. Într‑un astfel de caz, nu administrația sau membrii comisiei medicale sunt cei care, prin invocarea secretului medical, blochează funcționarea normală a justiției.
(a se vedea punctele 221-226)
Trimitere la:
Curte: 27 octombrie 1977, Moli/Comisia, 121/76, Rec., p. 1971, punctele 15-17; 13 aprilie 1978, Mollet/Comisia, 75/77, Rec., p. 897, punctele 15-17; 10 iunie 1980, M./Comisia, 155/78, Rec., p. 1797, punctele 15-19
5. Atunci când este sesizată cu o acțiune pe care este competentă să o judece și chiar în lipsa solicitării legal formulate în acest sens, instanța comunitară are competența de a obliga din oficiu administrația la repararea unui prejudiciu moral cauzat printr‑o greșeală de serviciu săvârșită de aceasta. Totuși, această competență nu se exercită decât atunci când instanța renunță la soluția anulării pe care ar trebui să o pronunțe în mod normal, din cauza consecințelor excesive pe care le‑ar produce o astfel de soluție sau a caracterului inadecvat pe care l‑ar avea o astfel de sancțiune a neregularității constatate sau atunci când constată că anularea pe care o pronunță nu va putea repara în mod adecvat prejudiciul suferit și în scopul de a asigura un efect util hotărârii de anulare.
(a se vedea punctul 266)
Trimitere la:
Curte: 5 iunie 1980, Oberthür/Comisia, 24/79, Rec., p. 1743, punctele 13-15
Tribunalul de Primă Instanță: 31 martie 2004, Girardot/Comisia, T‑10/02, RecFP, p. I‑A‑109 și II-483, punctele 84-91
Tribunalul Funcției Publice: 22 octombrie 2008, Tzirani/Comisia, F‑46/07, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctele 214 și 215; 5 mai 2009, Simões Dos Santos/OAPI, F‑27/08, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctele 142-144