Cauza T‑3/20
Forbo Financial Services AG
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală
Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 16 decembrie 2020
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale Canoleum – Marca internațională verbală anterioară MARMOLEUM – Motiv relativ de refuz – Depunere tardivă a memoriului în care sunt expuse motivele căii de atac – Inadmisibilitatea căii de atac în fața camerei de recurs – Cerere de restitutio in integrum – Boală neașteptată a avocatului care îl reprezintă pe reclamant – Obligația de prudență – Valoarea probatorie a declarației sub jurământ făcute de avocat”
1. Marcă a Uniunii Europene – Dispoziții de procedură – Restitutio in integrum – Condiții – Prudență impusă de circumstanțe – Evenimente cu caracter excepțional și, prin urmare, imprevizibile
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 104 alin. (1)]
(a se vedea punctele 45 și 46)
2. Marcă a Uniunii Europene – Dispoziții de procedură – Restitutio in integrum – Condiții de aplicare – Interpretare strictă
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 104 alin. (1)]
(a se vedea punctul 47)
3. Marcă a Uniunii Europene – Dispoziții de procedură – Forța probantă a elementelor de probă – Declarații solemne
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 97 alin. (1) lit. (f) și art. 104 alin. (1)]
(a se vedea punctele 51-59)
Rezumat
La 17 mai 2017, Windmöller Flooring Products WFP GmbH a introdus o cerere de înregistrare a semnului verbal Canoleum ca marcă a Uniunii Europene. La 27 septembrie 2017, Forbo Financial Services AG a formulat opoziție la înregistrarea mărcii solicitate în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) în temeiul mărcii sale internaționale verbale MARMOLEUM. Aceasta a susținut că exista riscul de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 207/2009(1). Prin decizia din 12 februarie 2019, opoziția a fost respinsă.
La 9 aprilie 2019, Forbo Financial Services a formulat o cale de atac la EUIPO. Aceasta nu a depus însă memoriul de expunere a motivelor căii de atac decât la 26 iunie 2019, respectiv după expirarea termenului acordat(2). Ea a anexat la acest memoriu o cerere de restitutio in integrum(3), în care susținea că avocatul însărcinat cu dosarul său (denumit în continuare „avocatul inițial”) nu a putut depune memoriul în termenul acordat din cauza unei boli grave pe care o contractase în mod neașteptat. În susținerea acestei afirmații, Forbo Financial Services a prezentat două declarații solemne, una a avocatului menționat, iar cealaltă a soției acestuia. Prin decizia din 9 octombrie 2019, camera de recurs a respins calea de atac ca inadmisibilă. Aceasta a considerat că avocatul inițial nu a dovedit în mod suficient că a respectat prudența impusă de circumstanțe. Aceasta i‑a reproșat printre altele faptul că nu a prezentat un certificat medical.
Fiind sesizat cu o acțiune formulată de Forbo Financial Services, Tribunalul a anulat decizia camerei de recurs pentru motivul că, în esență, camera de recurs a negat de la bun început orice credibilitate a celor două declarații solemne în cauză și a înlăturat explicațiile detaliate cuprinse în acestea.
Aprecierea Tribunalului
Mai întâi, Tribunalul amintește că o declarație solemnă constituie un element de probă admisibil(4). Totodată, Tribunalul arată că o declarație dată în interesul autorului său are doar o valoare probantă limitată și necesită să fie susținută de elemente de probă suplimentare, ceea ce nu permite totuși organelor EUIPO să considere de principiu că o astfel de declarație este în sine lipsită de orice credibilitate. Valoarea probatorie care trebuie recunoscută unei asemenea declarații depinde de împrejurările speței. Or, în fapt, camera de recurs a negat de la bun început orice credibilitate a celor două declarații solemne în cauză și, prin urmare, nu a luat în considerare în mod corespunzător împrejurările speței.
În continuare, în ceea ce privește declarația făcută de avocatul inițial, Tribunalul constată că, în speță, camera de recurs a ignorat faptul că acesta este un profesionist al dreptului care trebuie să își exercite funcțiile cu respectarea normelor deontologice și a normelor morale și care s‑ar expune unor sancțiuni penale și și‑ar compromite reputația dacă s‑ar face vinovat de fals în declarația solemnă. Tribunalul adaugă că o declarație solemnă scrisă a unui avocat constituie în sine o dovadă solidă a elementelor prezentate în cuprinsul acesteia atunci când este univocă, lipsită de contradicții și de coerență și când nu există niciun element de fapt de natură să repună în discuție sinceritatea sa.
În plus, camera de recurs nu a ținut seama de faptul că boala invocată de avocatul inițial ca fiind la originea depășirii termenului ținea de sfera intimă a acestuia și că el era cel mai bine plasat pentru a furniza informații cu privire la incidentul menționat și în special cu privire la simptomele și tulburările de care suferea.
În ceea ce privește declarația solemnă a soției avocatului inițial, camera de recurs ar fi trebuit să țină seama și de faptul că persoanele care sunt martore ale unui incident precum cel survenit în speță fac parte cel mai adesea din anturajul direct al persoanei interesate și că soția, la fel ca avocatul respectiv, s‑ar expune unor sancțiuni penale dacă ar comite un fals în declarația solemnă.
În sfârșit, Tribunalul subliniază că, în speță, camera de recurs a omis să țină seama de faptul că elementele de probă suplimentare de natură să susțină conținutul celor două declarații solemne, precum un certificat medical, nu puteau fi solicitate în mod rezonabil sau nu erau disponibile. În această privință, Tribunalul arată că respectiva cauză privește un eveniment unic și accidental, care se înscrie în sfera intimă a persoanei interesate și care se distinge, așadar, de situațiile vizate în general de jurisprudența referitoare la valoarea probantă a declarațiilor solemne, în care acestea sunt prezentate pentru a atesta fapte pur obiective și lipsite de caracter personal.
În consecință, Tribunalul anulează decizia camerei de recurs.