CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
NIILO JÄÄSKINEN
prezentate la 19 aprilie 2012(1)
Cauza C‑133/11
Folien Fischer AG,
Fofitec AG
împotriva
Ritrama SpA
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de
Bundesgerichtshof (Germania)]
„Competență judiciară în materie civilă și comercială – Interpretarea articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Competențe speciale – Materia delictuală sau cvasidelictuală – Noțiune – Acțiune în constatare negativă («negative Feststellungsklage») – Posibilitatea autorului potențial al unei fapte prejudiciabile de a acționa în justiție victima eventuală a unui prejudiciu în fața instanței de la locul în care această faptă s‑a produs sau riscă să se producă pentru a se constata inexistența unei răspunderi delictuale”
I – Introducere
1. Prezenta cauză privește în esență problema dacă o acțiune prin care se urmărește constatarea inexistenței unei răspunderi delictuale intră sub incidența criteriului de competență specială care este prevăzut „în materie delictuală sau cvasidelictuală” în favoarea „instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, potrivit articolului 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(2). În cazul unui răspuns negativ, pârâtul dintr‑o astfel de acțiune ar trebui să fie chemat în judecată în fața instanței în raza căreia se află domiciliul său, în conformitate cu norma de competență generală enunțată la articolul 2 din regulamentul menționat.
2. Întrebarea preliminară a fost adresată de Bundesgerichtshof în cadrul unui litigiu între, pe de o parte, Folien Fischer AG (denumită în continuare „Folien Fischer”) și Fofitec AG (denumită în continuare „Fofitec”), societăți cu sediul în Elveția, și, pe de altă parte, Ritrama SpA, al cărei sediu social este situat în Italia. Prin acțiunea în constatare negativă(3) introdusă la o instanță germană de Folien Fischer și de Fofitec se urmărește să se declare că Ritrama SpA nu poate beneficia de niciun drept în temeiul unui act delictual pe care cele două reclamante l‑ar fi săvârșit potențial, nici pe baza unei practici comerciale a Folien Fischer contestate de pârâtă, nici ca urmare a refuzului Fofitec de a‑i acorda licențe pentru brevetele sale.
3. Este vorba despre o cerere de interpretare inedită, chiar dacă Curtea a avut deja ocazia să examineze întrebări preliminare referitoare la acțiuni în constatare negativă într‑o cauză între proprietarii unor mărfuri transportate cu conosamente și proprietarul navei căruia i‑au fost încredințate acestea(4). Interesul răspunsului care va fi dat este cu atât mai mare cu cât, astfel cum arată Bundesgerichtshof în decizia sa de trimitere, atât instanțe din mai multe state membre, cât și membri ai doctrinei, în special în Germania, au adoptat poziții foarte divergente cu privire la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 în ceea ce privește acest tip de acțiuni.
II – Cadrul juridic
4. Astfel cum rezultă din considerentele (1) și (2) ale Regulamentului nr. 44/2001, acesta cuprinde, în interesul „bun[ei] funcțion[ări] a pieței interne”, „dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială […]” care sunt aplicabile în statele membre(5).
5. Considerentul (11) al regulamentului menționat precizează că „[n]ormele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură”.
6. Considerentul (12) al regulamentului enunță că, „[î]n afară de instanța domiciliului pârâtului, trebuie să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și litigiu sau în scopul bunei administrări a justiției”.
7. Normele de competență sunt enunțate la articolele 2-31 din Regulamentul nr. 44/2001, cuprinse în capitolul II din acesta.
8. Articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat, care figurează în secțiunea 1 din capitolul II, intitulată „Dispoziții generale”, este redactat după cum urmează:
„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”
9. Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, care figurează în aceeași secțiune, prevede:
„Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol.”
10. Articolul 5 punctul 3 din regulamentul menționat, care face parte din secțiunea 2 din capitolul II, intitulată „Competențe speciale”, prevede:
„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:
[…]
3. în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă.”(6)
III – Acțiunea principală, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
11. Folien Fischer este o societate cu sediul în Elveția, care are ca obiect de activitate dezvoltarea, producerea și vânzarea de articole de papetărie plastificată și de folii adezive. Aceasta comercializează, printre altele în Germania, materiale de suport pentru formulare cu carduri incluse. Fofitec, al cărei sediu social este situat de asemenea în Elveția și care face parte din grupul de societăți al Folien Fischer, este titulara unor diverse brevete în același domeniu de activitate.
12. Ritrama SpA, societate cu sediul în Italia, dezvoltă, produce și comercializează diverse tipuri de folii laminate și de folii autoadezive.
13. Printr‑o scrisoare din martie 2007, Ritrama SpA a invocat faptul că politica de distribuție a Folien Fischer și refuzul acesteia de a acorda licențe de brevet sunt contrare dreptului concurenței.
14. Ca urmare a acestei scrisori, Folien Fischer și Fofitec au sesizat Landgericht Hamburg (Germania) cu o cerere de constatare negativă în scopul de a se declara pe cale judecătorească, pe de o parte, că Folien Fischer nu este obligată să pună capăt practicii sale comerciale în materia acordării de reduceri și a redactării contractelor de distribuție și, pe de altă parte, că Ritrama SpA nu are dreptul nici de a cere încetarea acestei practici comerciale, nici de a obține o despăgubire în acest temei. Folien Fischer și Fofitec au solicitat de asemenea ca această instanță să constate că Fofitec nu este obligată să acorde o licență pentru brevetele europene pertinente pe care le deține.
15. După introducerea acestei acțiuni în constatare negativă, Ritrama SpA și Ritrama AG, filială cu sediul în Elveția prin intermediul căreia prima societate afirmă că distribuie produsele sale printre altele în Germania, au sesizat Tribunale di Milano (Italia) cu o acțiune în executare. În susținerea cererii lor având ca obiect plata de daune interese, precum și obligarea Fofitec la acordarea unor licențe forțate pentru brevetele în cauză, acestea au invocat că Folien Fischer și Fofitec aveau un comportament anticoncurențial.
16. Acțiunea în constatare negativă introdusă de Folien Fischer și de Fofitec a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa competenței internaționale, printr‑o sentință pronunțată la 9 mai 2008 de Landgericht Hamburg.
17. Această decizie a fost confirmată în apel la 14 ianuarie 2010 de Oberlandesgericht Hamburg (Germania), care nu a admis competența internațională a instanțelor germane pentru motivul că competența în materie delictuală prevăzută la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 nu putea să se aplice unei acțiuni în constatare negativă precum cea formulată de Folien Fischer și de Fofitec, având în vedere că o astfel de acțiune urmărește tocmai să se demonstreze că nu a fost săvârșit niciun act delictual în Germania.
18. Bundesgerichtshof (Germania) a fost sesizat cu un recurs formulat de Folien Fischer și de Fofitec, care și‑au menținut concluziile formulate în apel. Potrivit cererii sale de pronunțare a unei hotărâri preliminare, Bundesgerichtshof observă că Curtea de Justiție nu s‑a pronunțat încă asupra problemei dacă competența prevăzută la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 este de asemenea întemeiată în cazul în care autorul unui prejudiciu potențial formulează o acțiune în constatare negativă prin care urmărește să se constate că victima eventuală a prejudiciului menționat nu beneficiază de niciun drept în temeiul posibilului act delictual. Bundesgerichtshof consideră că interpretarea corectă a acestei dispoziții nu este evidentă într‑un asemenea caz, având în vedere tezele divergente ale doctrinei și ale diferitor instanțe din statele membre ale Uniunii, precum și din Confederația Elvețiană în ceea ce privește norma echivalentă cuprinsă în Convenția de la Lugano.
19. În acest context, Bundesgerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară, precizând în același timp că înclină spre aplicarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 în cazul unei acțiuni în constatare negativă:
„Articolul 5 punctul 3 din Regulamentul [nr. 44/2001] trebuie interpretat în sensul că competența judiciară în materie delictuală se aplică și în cazul unei acțiuni în constatare negativă [«negative Feststellungsklage»], prin care autorul unei potențiale fapte prejudiciabile susține că victima potențială nu beneficiază, în temeiul unor circumstanțe determinate, de niciun drept în materie delictuală (în prezentul caz, încălcarea normelor de drept al concurenței)?”
20. Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost înregistrată la grefa Curții la 18 martie 2011.
21. Folien Fischer și Fofitec, Ritrama SpA, guvernele german, francez, olandez, polonez și portughez, precum și guvernul elvețian au furnizat Curții observații scrise. Observațiile scrise ale Comisiei, depuse după expirarea termenului, au fost respinse printr‑o decizie în acest sens dată de președintele Curții la 19 iulie 2011.
22. Cu ocazia ședinței, care a avut loc la 15 februarie 2012, au fost reprezentate Folien Fischer și Fofitec, Ritrama SpA, guvernul german, precum și Comisia.
IV – Analiză
A – Observații introductive
– Cu privire la pertinența întrebării preliminare
23. Mai întâi, Ritrama SpA a contestat pertinența întrebării preliminare pentru soluționarea acțiunii principale, întrucât scrisoarea sa din luna martie 2007, la care se referă instanța de trimitere, nu ar reprezenta o punere în întârziere oficială, ci o simplă invitație de a iniția negocieri pentru a soluționa diferendul, iar Folien Fischer și Fofitec nu ar avea, așadar, niciun interes de a exercita acțiunea.
24. Ritrama SpA a adăugat că, inclusiv în cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea adresată, instanțele germane nu ar dispune de competența internațională întemeiată pe articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, de vreme ce actul nelegal în litigiu nu ar fi putut să se producă în Germania în sensul dreptului procedural, ținând seama de faptul că părțile din acțiunea principală nu sunt în concurență pe teritoriul german și că dreptul german nu se aplică niciuneia dintre acestea, sediile lor respective nefiind situate pe acest teritoriu. Ritrama SpA a precizat cu ocazia ședinței că din 2004 nu a mai fost prezentă pe piața germană. Potrivit acesteia, deși este adevărat că filiala sa elvețiană Ritrama AG este activă în Germania, este totuși imposibil să se asimileze societăți care au personalități juridice distincte în cadrul unei proceduri civile privind răspunderea extracontractuală.
25. În conformitate cu o jurisprudență constantă, în cadrul procedurii trimiterii preliminare, instanța națională se află în poziția cea mai potrivită pentru a aprecia, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea trimiterii menționate pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții(7). Atât timp cât acestea au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe, însă sub rezerva examinării condițiilor în care a fost sesizată de către instanța națională, pentru a‑și verifica propria competență(8).
26. În cazul de față, Bundesgerichtshof și‑a expus cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare într‑un mod, după părerea noastră, suficient pentru a stabili că aceasta răspunde unei nevoi obiective legate de soluționarea acțiunii principale.
– Cu privire la problematicile care trebuie distinse
27. Având în vedere elementele prezentate cu ocazia dezbaterilor, se impune să se amintească faptul că nu trebuie în niciun caz să se facă o confuzie între diferitele etape ale raționamentului care trebuie urmat de o instanță sesizată cu un litigiu în materie civilă și comercială care cuprinde un factor de extraneitate.
28. Mai întâi, instanța menționată este obligată să verifice că are într‑adevăr competență internațională, în special în raport cu dispozițiile Regulamentului nr. 44/2001. Numai această problematică face obiectul întrebării care a fost adresată de instanța de trimitere în prezenta cauză.
29. Instanța competentă trebuie, în acest caz, să examineze dacă există în dreptul național norme de procedură(9), precum cele care privesc condițiile de admisibilitate, care ar fi susceptibile să împiedice continuarea acțiunii. Numai la acest nivel se poate pune problema interesului reclamantului de a exercita acțiunea.
30. În continuare, instanța menționată trebuie să cerceteze care este legea aplicabilă, prin intermediul normelor conflictuale cuprinse în textele de drept al Uniunii, de drept internațional sau, în subsidiar, de drept național care sunt în vigoare în statul membru în care are sediul.
31. În sfârșit, și doar în acest stadiu, instanța menționată trebuie să aplice litigiului, în mod concret, legislația desemnată de norma conflictuală pertinentă. Aceste dispoziții de drept material stabilesc în special condițiile în care fapta generatoare poate fi considerată prejudiciabilă pentru victimă, precum și elementele de probă pe care aceasta din urmă trebuie să le furnizeze în susținerea cererii sale de despăgubire(10).
– Cu privire la impactul jurisprudenței referitoare la instrumente „paralele” cu Regulamentul nr. 44/2001
32. Luarea în considerare a jurisprudenței Curții privind interpretarea Convenției de la Bruxelles sau a Convenției de la Lugano este adecvată și chiar necesară atât timp cât Regulamentul nr. 44/2001, care are vocația de a înlocui prima convenție în relațiile dintre statele membre, cuprinde dispoziții care pot fi calificate drept echivalente în esență(11).
33. Acesta este cazul articolului 5 punctul 3, cuprins în fiecare dintre aceste texte și care are ca obiect definirea normelor de competență „în materie delictuală și cvasidelictuală”, chiar dacă modul de redactare a Regulamentului nr. 44/2001 diferă de cel care figurează în Convenția de la Bruxelles, în sensul că regulamentul menționat include expres un criteriu de atribuire a competenței legat de „locul unde […] riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, la fel ca în Convenția de la Lugano, așa cum a fost revizuită în 2007. Mențiunea astfel adăugată nu aduce decât o precizare(12), fără a crea o distorsiune semnificativă între aceste instrumente, de vreme ce Curtea a apreciat deja că acțiunile în încetare, destinate să prevină apariția unui prejudiciu, intră de asemenea în domeniul de aplicare al articolului 5 punctul 3 din Convenția de la Bruxelles(13).
– Cu privire la domeniul de aplicare al cauzei
34. Amintim că prezenta cauză privește stabilirea materiei care intră sub incidența normei de competență specială cuprinse la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, mai precis, definirea elementului de legătură care este prevăzut de această dispoziție.
35. Curtea nu este ținută să se pronunțe cu privire la problema dacă și în ce condiții pot fi admise acțiunile în constatare negativă în materia răspunderii extracontractuale. Speța privește o problemă, legată mai ales de interesul reclamantului de a exercita acțiunea, care ține de normele de procedură în vigoare în fiecare stat membru, chiar dacă specificitatea unor astfel de acțiuni trebuie să fie luată în considerare în cadrul aplicării articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.
36. În cazul în care Curtea apreciază că norma de competență specifică cuprinsă în această dispoziție derogatorie nu poate fi aplicată în ceea ce privește acest tip de acțiuni, instanțele care vor fi competente să se pronunțe asupra admisibilității și, dacă este cazul, asupra temeiniciei unei astfel de acțiuni sunt cele desemnate de norma generală enunțată la articolul 2 din regulamentul menționat, și anume cele din statul membru în care este domiciliat pârâtul.
B – Cu privire la eventuala aplicabilitate a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 la acțiunile în constatare negativă în materie delictuală
– Cu privire la importanța întrebării adresate
37. Instanța de trimitere solicită Curții să aprecieze dacă o acțiune în constatare negativă, precum cea introdusă în acțiunea principală, intră sub incidența dispozițiilor articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001. Concret, problema care se ridică este cea de a stabili dacă o instanță germană poate să își întemeieze competența internațională pe această dispoziție, care desemnează „instanțel[e] de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, în vederea soluționării cererii formulate de Folien Fischer și de Fofitec care vizează să se constate inexistența unei răspunderi civile în materia concurenței, în temeiul unui delict pretins săvârșit de aceste societăți de drept elvețian care își desfășoară activitatea în special pe piața germană.
38. Curtea nu s‑a pronunțat niciodată asupra acestui aspect până în prezent. În schimb, unele instanțe din statele membre ale Uniunii și din Confederația Elvețiană s‑au pronunțat în sensuri divergente. Potrivit informațiilor neexhaustive de care dispunem, un mare număr de instanțe din state membre(14), deși nu toate(15), au înlăturat aplicarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 cu privire la acțiuni în constatare negativă în materie delictuală, în timp ce Tribunalul Federal elvețian a fost favorabil aplicării în această privință a dispozițiilor identice cuprinse în articolul 5 punctul 3 din Convenția de la Lugano, în cazul în care competența de soluționare a acțiunii în executare opuse revenea instanțelor elvețiene(16).
39. Instanța de trimitere arată că tinde de asemenea să considere că articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 permite definirea competenței internaționale în cazul unei acțiuni prin care se urmărește constatarea inexistenței unui act delictual. Bundesgerichtshof arată că în doctrina germană(17) predomină punctul de vedere conform căruia instanța competentă în materie delictuală în temeiul acestei dispoziții poate fi de asemenea sesizată cu o acțiune negatorie prin care se solicită constatarea inexistenței unor drepturi obținute în temeiul unui posibil act delictual.
40. În această privință, atât statele membre care au intervenit în prezenta cauză, cât și instanța de trimitere susțin că s‑ar impune, recurgând la o imagine în oglindă, să se adopte aceeași abordare a normelor de competență în cazul unei acțiuni în constatare negativă în materie delictuală și al unei acțiuni în executare sau al unei cereri de daune interese aferente, aceasta din urmă fiind simetric opusă.
41. Cu toate acestea, la fel cum o oglindă poate deforma, este posibil ca simetria evocată să nu fie perfectă, și nici chiar pertinentă. În cazul de față, înclinăm să apreciem, nu fără câteva îndoieli, că teoria susținută majoritar în speță poate fi contestată în special în raport cu conținutul și cu finalitatea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, cu lipsa unei incidențe în prezenta cauză a identității obiectului litigiului între o acțiune în constatare negativă și o acțiune pozitivă, precum și cu consecințele practice care decurg din interpretarea extinsă care este propusă.
42. Precizăm de la bun început că nu excludem ca acțiunile în constatare negativă să poată intra sub incidența normelor de competență prevăzute de Regulamentul nr. 44/2001, amintind faptul că cerințele legate de admisibilitatea lor în fața instanțelor din statele membre sunt, în ceea ce le privește, definite de normele naționale de procedură. În această privință, arătăm că abordările naționale sunt divergente, dar că posibilitatea de a recurge la acțiunea în constatare negativă este supusă în general unor condiții care țin de obiectul acestei acțiuni și de interesul juridic sau interesul reclamantului de a exercita acțiunea pentru a utiliza această formă de protecție juridică(18).
43. Apreciem totuși că, dacă o astfel de acțiune este exercitată în materie delictuală, nu trebuie să fie aplicată norma de competență specială prevăzută la articolul 5 punctul 3 din regulamentul menționat, ci norma de competență generală enunțată la articolul 2 din același regulament, pentru motivele pe care urmează să le expunem mai jos.
– Cu privire la interpretarea literală a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001
44. Jurisprudența este constantă în sensul că, în scopul de a asigura deplina eficacitate și o aplicare uniformă pe teritoriul tuturor statelor membre, noțiunile cuprinse în Regulamentul nr. 44/2001 nu trebuie să fie interpretate printr‑o simplă trimitere la dreptul intern al unuia sau al altuia dintre statele în cauză, ci în mod autonom, ținând seama în principal de structura și de obiectivele textului(19).
45. Curtea a apreciat în repetate rânduri că, în sensul articolului 5 punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, noțiunea „materie delictuală și cvasidelictuală” cuprinde orice cerere care „urmărește să pună în discuție răspunderea unui pârât” și care „nu decurge din «materia contractuală» în sensul articolului 5 punctul 1 din convenția menționată, fiind precizat că un contract ar implica un angajament liber asumat al unei părți față de o altă parte(20). Această jurisprudență, care se poate transpune la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, stabilește un criteriu de calificare care impune întrunirea a două condiții, și anume, pe de o parte, o condiție pozitivă aferentă obiectului acțiunii și, pe de altă parte, o condiție negativă aferentă cauzei acțiunii(21).
46. Rezultă de aici că o instanță a unui stat membru nu poate fi competentă în temeiul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 decât dacă acțiunea cu care este sesizată are ca obiect „angajarea răspunderii delictuale sau cvasidelictuale a pârâtului”(22) pentru a‑l constrânge pe acesta să pună capăt săvârșirii unui act susceptibil să provoace prejudicii sau să le repare dacă acestea au survenit deja. Or, în cadrul unei acțiuni în constatare negativă, cel care este acuzat de săvârșirea unui act prejudiciabil și a cărui răspundere este urmărită nu este pârâtul, ci reclamantul, care dorește să demonstreze contrariul, și anume faptul că nu este autorul unui act culpabil de natură să provoace un prejudiciu din care ar rezulta un drept la reparare. În această privință, guvernul german a arătat întemeiat, chiar dacă nu achiesăm la concluzia pe care o deduce din această constatare, că într‑o acțiune în constatare negativă are loc o inversare a rolurilor cunoscute de obicei în materia delictelor, de vreme ce reclamantul este aici debitorul potențial al unei creanțe întemeiate pe un act delictual, în timp ce pârâtul este posibila victimă a acestui act.
47. Astfel, cererea de constatare negativă nu urmărește stabilirea și angajarea răspunderii pârâtului, precum în jurisprudența citată, ci, dimpotrivă, excluderea răspunderii reclamantului. De altfel, o cerere precum cea în cauză în acțiunea principală nu este propriu‑zis o acțiune în răspundere delictuală, de vreme ce nu urmărește să se constate existența unor încălcări ale dreptului concurenței care ar fi fost săvârșite de reclamante pe teritoriul german, ci are ca scop, diametral opus, să le disculpe pe acestea prin constatarea faptului că comportamentul lor este conform cu acest drept. Mai precis, Folien Fischer și Fofitec nu contestă existența unor acte susceptibile să constituie o faptă generatoare de posibile prejudicii, ci afirmă că răspunderea lor nu poate fi angajată întrucât actele menționate nu sunt ilicite.
48. În jurisprudența rezultată din Hotărârea Bier, cunoscută sub numele „Minele de potasiu din Alsacia”(23), Curtea a interpretat articolul 5 punctul 3 din Convenția de la Bruxelles în așa fel încât să deschidă o opțiune reclamantului, permițându‑i să aleagă între locul evenimentului cauzal și locul materializării prejudiciului(24). Rezultă, în opinia noastră, chiar dacă Curtea nu se pronunță expres în acest sens, că alegerea între două foruri competente care a fost astfel permisă reclamantului într‑o acțiune în materie delictuală are ca scop să favorizeze victima presupusă, care ocupă în principiu această poziție procedurală(25). Nimic în jurisprudență nu indică faptul că ar trebui acordată aceeași favoare autorului unui posibil act prejudiciabil.
49. Hotărârea Henkel, citată anterior, privitoare la Convenția de la Bruxelles, precum și modul de redactare a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 permit, desigur, să se includă în domeniul de aplicare al acestei dispoziții luarea în considerare a unui prejudiciu care nu a survenit încă, dar care este potențial ca urmare a unei fapte prejudiciabile identificate. Prejudiciul care rezultă dintr‑un delict poate să fie, bineînțeles, doar viitor, dar trebuie să aibă o consistență reală, iar nu abstractă, întrucât, în caz contrar, criteriul de atribuire a competenței speciale aferent materiei delictuale ar putea să fie creat în mod discreționar. Astfel, este adevărat că o acțiune în răspundere delictuală se poate întemeia pe un risc atunci când cauza unor prejudicii eventuale există și este identificabilă, dar prejudiciile nu sunt încă actuale. Cu toate acestea, în ceea ce privește acțiunea în constatare negativă, aceasta presupune ca inclusiv riscul de materializare a prejudiciului să fie exclus, ceea ce implică negarea elementului de legătură și, prin urmare, a criteriului de atribuire a competenței specifice aferent acestuia, care este prevăzut la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.
50. Prin acțiunea negativă se urmărește să se obțină o constatare, în dreptul privat, care, în opinia noastră, implică în mod necesar inexistența elementului de legătură în dreptul procedural internațional. Desigur, este posibil să se aibă în vedere o situație în care reclamantul ar admite existența unui prejudiciu suferit de pârât, dar ar solicita o constatare negativă în sensul că nu ar fi responsabil de prejudiciul menționat, de exemplu, pentru motivul că actul săvârșit nu este ilicit sau că nu există o legătură de cauzalitate între actul în cauză și prejudiciul invocat(26). Nici chiar în acest caz, aplicarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 la o astfel de acțiune în constatare negativă nu ni se pare însă compatibilă cu jurisprudența amintită în Hotărârea Tacconi, citată anterior, de vreme ce în această ipoteză cererea nu urmărește să „pună în discuție răspunderea pârâtului” și deci, în opinia noastră, nu intră sub incidența acestei dispoziții speciale, ci a normei de competență generală legate de domiciliul pârâtului.
51. În prezenta cauză, instanța de trimitere amintește că efectul refuzului de a acorda licențe exprimat de Fofitec se produce pe teritoriul Republicii Federale Germania, stat membru al cărui drept este aplicabil, potrivit Bundesgerichtshof, în temeiul normelor conflictuale pertinente. Cu toate acestea, în Hotărârea Marinari(27), Curtea a constatat că prin Convenția de la Bruxelles nu s‑a intenționat ca normele de competență teritorială pe care le definește să fie legate de dispozițiile naționale referitoare la condițiile răspunderii civile extracontractuale. În această privință, adăugăm că articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007(28) autorizează reclamantul dintr‑o cerere de reparare să aleagă între legile aplicabile unei obligații necontractuale care decurge din restrângerea concurenței care afectează piețele mai multor state membre.
52. În ceea ce privește interpretarea articolului 5 punctul 3 din Convenția de la Bruxelles și, prin urmare, și a normei de competență similare din Regulamentul nr. 44/2001, Curtea a apreciat că o acțiune extracontractuală nu intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții atunci când nu urmărește repararea unui prejudiciu în sensul acesteia, chiar dacă această acțiune este întemeiată pe un comportament pretins culpabil(29).
53. În consecință, o interpretare literală a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 nu permite susținerea ideii potrivit căreia această dispoziție ar fi aplicabilă acțiunilor în constatare negativă.
– Cu privire la interpretarea teleologică a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001
54. Regulamentul nr. 44/2001 are ca obiectiv, printre altele, să consolideze protecția juridică a persoanelor stabilite în Uniune, permițând atât reclamantului să identifice cu ușurință instanța pe care o poate sesiza, cât și unui pârât normal informat să prevadă în mod rezonabil instanța în fața căreia poate fi acționat în justiție(30).
55. În această privință, rezultă din considerentul (11) al Regulamentului nr. 44/2001 că, dintr‑o preocupare legată de previzibilitate și, așadar, de securitate juridică, principiul potrivit căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului trebuie să fie întotdeauna privilegiat, cu excepția câtorva situații, bine definite, în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură.
56. Articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 este o normă de competență derogatorie în raport cu norma de competență generală prevăzută la articolul 2 alineatul (1), care are ca scop să protejeze partea care este chemată în judecată prin acțiunea inițiată de reclamant(31). Prin urmare, interpretarea sa trebuie să rezulte dintr‑un raționament strict, chiar restrictiv(32).
57. Finalitatea normei de competență specială enunțate la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 este de a ține seama de „existența unei legături deosebit de strânse între litigiu și instanța care poate fi chemată să îl soluționeze, în vederea organizării utile a procesului”(33). Această dispoziție oferă o opțiune reclamantului, permițându‑i cu titlu excepțional să sesizeze o instanță situată într‑un alt stat decât cel în care este domiciliat pârâtul, ca urmare a legăturii deosebite a acestei instanțe cu natura litigiului. Pentru a putea astfel deroga de la forul domiciliului pârâtului, este esențial să se verifice că există într‑adevăr, în raport cu datele litigiului în cauză, un factor de proximitate(34), care, în acest caz, este și mai necesar, de vreme ce litigiul și instanța care a fost sesizată trebuie să fie unite printr‑o legătură „deosebit de strânsă”, care este cea(35) a „locul[ui] unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, în sensul dispoziției în cauză.
58. În cadrul unei acțiuni în constatare negativă, o astfel de proximitate consolidată nu poate fi identificată în mod neechivoc. Astfel, în acțiunea principală, competența internațională a instanței germane sesizate ar fi trebuit să fie întemeiată pe efectul anticoncurențial pe piața germană al omisiunilor sau actelor săvârșite de două societăți cu sediul în Elveția, în detrimentul unei societăți italiene, Ritrama SpA, care neagă faptul că a desfășurat activități în Germania, dar care, fără îndoială, a efectuat operațiuni de producere și de comercializare în alte state membre ale Uniunii. Astfel, în materia concurenței, există diferiți factori care sunt susceptibili să determine o dispersare a criteriilor de atribuire a competenței aferente actelor ilicite și efectelor lor.
59. În opinia noastră, finalitatea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 nu deschide posibilitatea de a include în domeniul său de aplicare litigii având ca obiect inexistența unui delict. Aceeași concluzie se impune în raport cu economia generală în care se înscrie textul.
– Cu privire la interpretarea sistematică a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001
60. Este adevărat că în Hotărârea Tatry, citată anterior, pronunțată în cadrul interpretării articolului 21 din Convenția de la Bruxelles(36), referitor la litispendență, Curtea a apreciat că exista, în materia transportului maritim cu conosament, o echivalență a cauzei și a obiectului între, pe de o parte, o cerere de reparare a unui prejudiciu și, pe de altă parte, o cerere adversă de declarare a inexistenței unui prejudiciu(37). Instanța de trimitere, precum și părțile care au depus observații, cu excepția Ritrama SpA, apreciază că această jurisprudență trebuie să fie transpusă la interpretarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 și trebuie să determine aplicabilitatea criteriului de atribuire a competenței prevăzut de articolul menționat și în ceea ce privește acțiunile în constatare negativă(38).
61. În fond, nu ni se pare că jurisprudența rezultată din Hotărârea Tatry, citată anterior, ar constitui un obstacol serios în calea interpretării restrictive a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 pe care o preconizăm. Admitem că, în materie delictuală, acțiunea în constatare negativă poate avea același obiect ca o acțiune pozitivă căreia îi corespunde, în sensul că una vizează declararea în justiție că un autor potențial nu a săvârșit un fapt prejudiciabil, în timp ce cealaltă vizează demonstrarea contrariului.
62. Cu toate acestea, deși noțiunea de obiect al litigiului permite identificarea sferei contenciosului supus unei instanțe în ceea ce privește litispendența și autoritatea de lucru judecat care decurge din aceasta, în conformitate cu hotărârea menționată, nu rezultă totuși că această noțiune permite să se stabilească dacă există sau nu există, în cadrul unui anumit litigiu, elementul de legătură care este adecvat potrivit articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.
63. Astfel, în Hotărârea Tatry, citată anterior, Curtea s‑a pronunțat numai în temeiul unor dispoziții referitoare la litispendență, care nu enunță ca atare criterii de atribuire a competenței, ci stabilesc doar care dintre cele două instanțe sesizate concomitent trebuie să se pronunțe prima în această privință. Problematica este, așadar, diferită de cea supusă Curții în prezenta cauză.
64. În plus, ni se pare că tehnica de redactare utilizată la articolul 5 din Regulamentul nr. 44/2001 presupune ca temeiul competenței judiciare să nu fie obiectul litigiului, ci elementul de legătură prevăzut pentru fiecare criteriu de atribuire a competenței speciale, acestea fiind două aspecte diferite, după cum rezultă din analiza comparată a normelor de competență care sunt cuprinse în articolul menționat. Astfel, „în materie contractuală”, elementul de legătură este cel referitor la „locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată” (articolul 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001) sau, „în materia obligației de întreținere”, factorul respectiv se referă la „locul unde creditorul obligației de întreținere este domiciliat sau are reședința obișnuită” (articolul 5 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001).
65. Intervenienții care susțin că articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 înglobează acțiunile care vizează constatarea inexistenței unei răspunderi delictuale arată că, în cadrul celorlalte criterii de atribuire a competenței prevăzute la articolul 5 din regulamentul menționat, se aplică aceeași normă atât pentru o acțiune în constatare negativă, cât și pentru o acțiune pozitivă.
66. Cu toate acestea, considerăm că, în alte situații decât cea vizată la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, natura pozitivă sau negativă a unei acțiuni în justiție nu afectează elementul de legătură prevăzut de dispozițiile articolului 5 menționat. În materia delictuală, natura acțiunii este însă esențială pentru stabilirea competenței judiciare, întrucât ceea ce face diferența este existența sau inexistența faptei prejudiciabile, element determinant pentru factorul de legătură.
– Cu privire la consecințele practice ale unei interpretări extensive a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001
67. Guvernul francez formulează o propunere specială, în sensul că privilegiază limitarea la teritoriul statului membru în care are sediul instanța competentă a autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate în temeiul unei acțiuni în constatare negativă precum cea inițiată în acțiunea principală, având în vedere că, în dreptul francez al răspunderii extracontractuale, nu sunt admise ca atare acțiuni de acest tip.
68. În opinia noastră, ar fi contrar sistemului instituit de Regulamentul nr. 44/2001 să se admită, în primul rând, un criteriu de atribuire a competenței judiciare precum cel evocat în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, apoi să se considere, în al doilea rând, că, întrucât consecințele juridice sau practice ale acestei admiteri sunt inacceptabile, ar trebui să se limiteze la teritoriul statului membru de care aparține instanța în cauză efectul deciziei pe care aceasta ar putea s‑o pronunțe.
69. Dispozițiile Regulamentului nr. 44/2001 trebuie să poată să își producă efectele între toate statele membre, fără o limitare la teritoriul unuia sau altuia dintre statele membre, astfel cum a sugerat guvernul francez; în caz contrar, acest regulament și‑ar pierde efectul util(39). Finalitatea și interesul însuși ale Regulamentului nr. 44/2001 sunt de a prevedea norme de competență care sunt valabile pentru instanțele tuturor statelor membre în același timp și care determină pronunțarea pentru același litigiu a unei singure decizii cu un domeniu de aplicare internațional(40).
70. Admitem că Curtea a acceptat ca o parte să poată „torpila” sau „scurtcircuita” acțiunea celeilalte părți, beneficiind de o excepție de litispendență, printr‑o aplicare extensivă a articolului 21 din Convenția de la Bruxelles(41). Cu toate acestea, faptul de a admite că o acțiune în constatare negativă în materie delictuală ar putea să fie întemeiată pe criteriul de atribuire a competenței speciale prevăzut la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 ar fi, în opinia noastră, susceptibil să agraveze riscurile unor acțiuni‑torpilă, acordând autorilor unor fapte prejudiciabile potențiale posibilitatea de a exercita o acțiune în fața unei alte instanțe decât cea a domiciliului pârâtului(42).
71. Se impune să se evite reținerea unei interpretări a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 care ar fi satisfăcătoare pe plan teoretic, dar care ar crea astfel de probleme practice.
72. În consecință, în opinia noastră, Curtea ar trebui să opteze în favoarea unui sens restrâns al domeniului de aplicare al normei de competență specială prevăzute la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 în ceea ce privește aplicabilitatea eventuală a acesteia la acțiunile în constatare negativă în materia extracontractuală și să privilegieze norma de competență generală asociată domiciliului pârâtului.
V – Concluzie
73. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Bundesgerichtshof după cum urmează:
„Articolul 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că competența judiciară în materie delictuală nu se aplică unei cereri în constatare negativă prin care autorul unei fapte prejudiciabile potențiale susține că victima potențială nu beneficiază, în temeiul unor împrejurări determinate, de niciun drept în materie delictuală.”