HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)
13 martie 2014(*)
„Trimitere preliminară – Directiva 2006/114/CE – Noțiunile «publicitate înșelătoare» și «publicitate comparativă» – Reglementare națională care consideră publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală drept două fapte ilicite distincte”
În cauza C‑52/13,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Stato (Italia), prin decizia din 16 noiembrie 2012, primită de Curte la 31 ianuarie 2013, în procedura
Posteshop SpA – Divisione Franchising Kipoint
împotriva
Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato,
Presidenza del Consiglio dei Ministri,
în prezența:
Cg srl,
Tacoma srl,
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul C. G. Fernlund, președinte de cameră, și domnii A. Ó Caoimh și E. Jarašiūnas (raportor), judecători,
avocat general: doamna E. Sharpston,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Posteshop SpA – Divisione Franchising Kipoint, de A. Vallefuoco și de V. Vallefuoco, avvocati;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Fiorentino, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul austriac, de A. Posch, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de C. Zadra și de M. van Beek, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (versiune codificată) (JO L 376, p. 21, Ediție specială, 15/vol. 18, p. 229).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Posteshop SpA – Divisione Franchising Kipoint (denumită în continuare „Posteshop”), pe de o parte, și Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato (Autoritatea Garantă a Concurenței și a Pieței, denumită în continuare „Autorità”) și Presidenza del Consiglio dei Ministri (Președinția Consiliului de Miniștri), pe de altă parte, cu privire la o decizie prin care se constată un caz de publicitate înșelătoare atribuit societății Posteshop.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (1), (3), (8) și (16)-(18) ale Directivei 2006/114 au următorul cuprins:
„(1) Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și comparativă [(JO L 250, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 153)] a fost modificată substanțial în repetate rânduri […] Din motive de claritate și de raționalitate, directiva respectivă ar trebui codificată.
[...]
(3) Publicitatea înșelătoare și comparativă ilegală poate duce la denaturarea concurenței în cadrul pieței interne.
[...]
(8) Publicitatea comparativă, atunci când compară caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative și nu este înșelătoare, poate reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor, în avantajul acestora. [...]
[...]
(16) Persoanele sau organizațiile despre care se consideră, în baza legislației naționale, că ar avea un interes legitim cu privire la acest subiect ar trebui să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune împotriva publicității înșelătoare și comparative ilegale, fie în fața unei instanțe judecătorești, fie a unei autorități administrative care are competența de a decide cu privire la reclamații sau de a iniția procedura juridică corespunzătoare.
(17) Instanțele sau autoritățile administrative ar trebui să aibă competența de a dispune sau de a obține încetarea publicității înșelătoare și comparative ilegale. [...]
(18) Controlul voluntar exercitat de organismele autonome pentru eliminarea publicității înșelătoare și comparative ilegale poate evita recurgerea la proceduri administrative sau juridice și, în consecință, ar trebui încurajat.”
4 Potrivit articolului 1 din Directiva 2006/114:
„Prezenta directivă are ca obiect protejarea comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.”
5 Articolul 2 din această directivă prevede:
„În sensul prezentei directive:
(a) «publicitate» înseamnă orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale în scopul promovării furnizării de bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi și obligații;
(b) «publicitate înșelătoare» înseamnă orice publicitate care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau care iau contact cu aceasta și care, datorită caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din aceste motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent;
(c) «publicitate comparativă» înseamnă orice publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de acesta;
[...]”
6 Articolul 3 din directiva menționată prevede că, în vederea determinării caracterului înșelător al publicității, se iau în considerare toate aspectele acesteia și enumeră anumite elemente relevante în această privință.
7 Articolul 4 din aceeași directivă prevede condițiile în care publicitatea comparativă este permisă.
8 Potrivit articolului 5 din Directiva 2006/114:
„(1) Statele membre se asigură de existența mijloacelor adecvate și eficiente pentru combaterea publicității înșelătoare și în vederea respectării dispozițiilor privind publicitatea comparativă, în interesul comercianților și al concurenților.
[...]
(3) În cadrul dispozițiilor prevăzute la alineatele (1) și (2), statele membre conferă instanțelor sau autorităților administrative competențe care le abilitează, în cazurile în care consideră necesare astfel de măsuri, ținând seama de toate interesele implicate și, în special, de interesul general:
(a) să dispună încetarea sau să inițieze acțiuni în justiție corespunzătoare pentru un ordin de încetare a publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale
sau
(b) în cazul în care publicitatea înșelătoare sau publicitatea comparativă ilegală nu a fost încă adusă la cunoștința publicului, dar acest lucru este iminent, să hotărască interzicerea acesteia sau să inițieze acțiunile în justiție necesare pentru un ordin de interzicere a unei asemenea publicități.
[...]
(4) Statele membre pot conferi instanțelor sau autorităților administrative competențe care să le permită, în vederea eliminării efectelor de durată ale publicității înșelătoare sau ale publicității comparative ilegale, a căror încetare a fost dispusă printr‑o hotărâre definitivă:
(a) să solicite publicarea respectivei hotărâri, în întregime sau parțial și într‑o formă pe care o consideră adecvată;
(b) să solicite, de asemenea, publicarea unei declarații rectificative.
[...]”
9 Articolul 6 din această directivă prevede:
„Prezenta directivă nu exclude controlul voluntar, care poate fi încurajat de statele membre, în ceea ce privește publicitatea înșelătoare sau publicitatea comparativă ilegală, realizat de organisme autonome [...]”
10 Conform articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2006/114:
„Prezenta directivă nu împiedică statele membre să mențină sau să adopte dispoziții privind asigurarea unei protecții sporite, în privința publicității înșelătoare, a comercianților și a concurenților.
Primul paragraf nu se aplică publicității comparative în ceea ce privește comparația.”
Dreptul italian
11 Decretul legislativ nr. 145 din 2 august 2007 privind punerea în aplicare a articolului 14 din Directiva 2005/29/CE de modificare a Directivei 84/450/CEE privind publicitatea înșelătoare (GURI nr. 207 din 6 septembrie 2007, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 145/2007”) prevede la articolul 1 alineatul 1:
„Dispozițiile prezentului decret legislativ au ca obiect protejarea comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.”
12 Articolul 3 din acest decret definește elementele care permit să se aprecieze caracterul înșelător al publicității. Articolul 4 din acesta enumeră condițiile în care publicitatea comparativă este permisă.
13 Potrivit articolului 8 alineatele 8 și 9 din decretul legislativ menționat:
„8. În cazul în care consideră că publicitatea este înșelătoare sau că mesajul de publicitate comparativă este ilegal, [Autorità] interzice difuzarea, atunci când nu a fost încă adusă la cunoștința publicului, sau, în caz contrar, continuarea difuzării acesteia. De asemenea, această decizie poate prevedea, în sarcina și pe cheltuiala comerciantului, publicarea deciziei și sub formă de extras, precum și, eventual, publicarea unei decizii de rectificare specifice prin care se urmărește ca publicitatea înșelătoare sau mesajul de publicitate comparativă ilegal să înceteze a produce efecte.
9. Pe lângă măsura interzicerii difuzării publicității, [Autorità] decide și aplicarea unei amenzi administrative între 5 000 și 500 000 [de euro], ținând seama de gravitatea și de durata încălcării. În cazul publicității care poate prezenta riscuri pentru sănătate sau siguranță sau care poate afecta, în mod direct sau indirect, minorii sau adolescenții, amenda nu poate fi mai mică de 50 000 [de euro].”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
14 Din decizia de trimitere reiese că, prin decizia din 30 martie 2010, Autorità a constatat că difuzarea de către Posteshop de material publicitar în vederea promovării rețelei sale de franciză Kipoint constituie publicitate înșelătoare în sensul articolelor 1 și 3 din Decretul legislativ nr. 145/2007. În consecință, prin aceeași decizie, a interzis continuarea acestei difuzări și a aplicat societății Posteshop o amendă de 100 000 de euro.
15 Posteshop a atacat această decizie la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional Lazio). Acesta a respins acțiunea ca nefondată, statuând, printre altele, în sensul că reiese cu claritate din cuprinsul articolului 1, precum și din cuprinsul articolului 5 alineatul (3) literele (a) și (b) și alineatul (4) din Directiva 2006/114 că sistemul de protecție pus în aplicare de aceasta nu se referă doar la cazurile în care materialul publicitar prezintă simultan aspecte de publicitate înșelătoare și de publicitate comparativă ilegală.
16 Posteshop a formulat apel împotriva acestei decizii la instanța de trimitere. Posteshop susține în special în fața acestei instanțe că din considerentul (3) și din cuprinsul articolului 5 din Directiva 2006/114 rezultă că aceasta urmărește sancționarea exclusiv a faptelor care constituie concomitent publicitate înșelătoare și publicitate comparativă ilegală și că Decretul legislativ nr. 45/2007 trebuie interpretat în acest sens. În consecință, nu i se poate imputa nerespectarea acestor norme.
17 Instanța de trimitere consideră că interpretarea dată de Tribunale amministrativo regionale per il Lazio este cea mai convingătoare. Cu toate acestea, este de părere că poziția societății Posteshop, potrivit căreia, în materie de protecție a comercianților, înșelăciunea nu este decât o condiție a nelegalității publicității comparative, nu este lipsită de temei, întrucât se bazează pe considerentele (3), (8) și (16)-(18) ale Directivei 2006/114, care s‑ar referi la „publicitatea înșelătoare și comparativă ilegală”.
18 În aceste împrejurări, Consiglio di Stato a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Directiva [2006/114] trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a comercianților, se referă la publicitatea care trebuie să fie, în același timp, atât înșelătoare, cât și comparativă ilegală sau la două fapte ilicite distincte și relevante în mod autonom, care sunt publicitatea înșelătoare și, respectiv, publicitatea comparativă ilegală?”
Cu privire la întrebarea preliminară
19 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă Directiva 2006/114 trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a comercianților, vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală ca două fapte ilicite autonome și că, pentru a interzice și a sancționa publicitatea înșelătoare, nu este necesar ca aceasta să constituie în același timp publicitate comparativă ilegală.
20 În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, așa cum precizează instanța de trimitere, că în considerentele (3) și (16)-(18) ale Directivei 2006/114, în versiunea în limba italiană, se folosește formularea „pubblicità ingannevole ed illegittimamente comparativa” (publicitate înșelătoare și comparativă ilegală), ceea ce ar putea lăsa să se înțeleagă că acestea se referă la publicitatea care este atât înșelătoare, cât și comparativă ilegală. Pe de altă parte, în considerentul (3) se folosește, în special în versiunea franceză, formularea „publicité trompeuse et [...] publicité comparative illicite” (publicitate înșelătoare și [...] publicitate comparativă ilegală), iar în considerentele (16)-(18) ale acestei ultime versiuni lingvistice se folosește formularea „publicité trompeuse ou [...] publicité comparative illicite” (publicitate înșelătoare sau [...] publicitate comparativă ilegală), ceea ce lasă să se înțeleagă că este vorba, dimpotrivă, despre două tipuri diferite de publicitate.
21 Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unor dispoziţii ale dreptului Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestor dispoziţii. În caz de neconcordanţă între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispozițiile în cauză trebuie să fie interpretate în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care fac parte (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 1998, Institute of the Motor Industry, C‑149/97, Rec., p. I‑7053, punctul 16 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 24 octombrie 2013, Drozdovs, C‑277/12, punctul 39 și jurisprudența citată).
22 În speță, este necesar să se amintească în primul rând că, potrivit articolului 1 din Directiva 2006/114, aceasta are un dublu scop, care constă, pe de o parte, în protejarea comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și, pe de altă parte, în stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.
23 În al doilea rând, trebuie constatat că noțiunile „publicitate înșelătoare” și „publicitate comparativă” fac obiectul a două definiții distincte, care figurează la literele (b) și, respectiv, (c) ale articolului 2 din Directiva 2006/114.
24 În al treilea rând, din cuprinsul articolului 5 alineatul (3) literele (a) și (b) și al articolului 6 din această directivă rezultă că trebuie să existe posibilitatea de a ataca orice publicitate înșelătoare sau orice publicitate comparativă ilegală la instanțele sau la organele administrative competente din statele membre, că aceste instanțe sau organe trebuie să aibă competența de a lua măsuri pentru a dispune încetarea publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale sau pentru a interzice difuzarea acestora și că statele membre pot încuraja controlul voluntar pentru eliminarea publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale. Astfel, spre deosebire de considerentele (16)-(18) ale Directivei 2006/114 în versiune italiană, folosirea în cuprinsul acestor articole a conjuncției „sau” în toate versiunile lingvistice presupune posibilitatea adoptării unor astfel de măsuri fie împotriva publicității înșelătoare, fie împotriva publicității comparative ilegale, fără a impune întrunirea cumulativă a acestor două condiții pentru a constata existența infracțiunii.
25 În al patrulea rând, rezultă cu claritate din Directiva 2006/114 că dispozițiile privind publicitatea înșelătoare și cele privind publicitatea comparativă urmează o logică diferită. Această directivă prevede, la articolul 3, criterii minime și obiective pentru a stabili dacă publicitatea este înșelătoare și, așadar, ilegală, în timp ce articolul 4 din directiva menționată enumeră condițiile cumulative pe care trebuie să le întrunească publicitatea comparativă pentru a putea fi considerată permisă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C‑487/07, Rep., p. I‑5185, punctul 67, precum și Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C‑159/09, Rep., p. I‑11761, punctul 16), considerentul (8) al Directivei 2006/114 reamintind de asemenea că publicitatea poate reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor, în avantajul acestora.
26 Din aceste elemente rezultă că, în cadrul directivei, publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală constituie fiecare un fapt ilicit autonom.
27 Această interpretare este confirmată de analiza evoluției reglementării Uniunii în domeniul publicității înșelătoare și al publicității comparative. Astfel, Directiva 84/450, în versiunea sa inițială, se referea exclusiv la publicitatea înșelătoare. Reglementarea publicității comparative a fost introdusă în această directivă prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 1997 de modificare a Directivei 84/450/CEE privind publicitatea înșelătoare cu scopul de a include publicitatea comparativă (JO L 290, p. 18, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 196). Obiectivul Directivei 97/55, enunțat în considerentul (18) al acesteia, era de a stabili condițiile în care publicitatea comparativă este permisă. În schimb, această directivă nu a modificat în niciun fel dispozițiile Directivei 84/450 referitoare la publicitatea înșelătoare. Apoi, Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260, rectificare în JO 2013, L 129, p. 40) a limitat domeniul de aplicare al Directivei 84/450 la protecția comercianților. În sfârșit, Directiva 2006/114 a codificat această ultimă directivă. În consecință, legiuitorul Uniunii nu a intenționat, prin adoptarea Directivelor 97/55 și 2006/114, să modifice reglementarea privind publicitatea înșelătoare prevăzută de Directiva 84/450 decât prin limitarea domeniului de aplicare al acesteia.
28 Având în vedere toate considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că Directiva 2006/114 trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a comercianților, vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală ca două fapte ilicite autonome și că, pentru a interzice și a sancționa publicitatea înșelătoare, nu este necesar ca aceasta să constituie în același timp publicitate comparativă ilegală.
Cu privire la cheltuielile de judecată
29 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:
Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a comercianților, vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală ca două fapte ilicite autonome și că, pentru a interzice și a sancționa publicitatea înșelătoare, nu este necesar ca aceasta să constituie în același timp publicitate comparativă ilegală.
Semnături