HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

7 decembrie 2022(*)

„Politica economică și monetară – Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit – Articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 – Necesitatea unei supravegheri directe de către BCE a unei instituții de credit mai puțin semnificative – Solicitare a autorității naționale competente – Articolul 68 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 – Decizie a BCE de clasificare a PNB Banka ca entitate semnificativă pe care o supraveghează direct – Obligația de motivare – Proporționalitate – Dreptul la apărare – Acces la dosarul administrativ – Raportul prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014 – Articolul 106 din Regulamentul de procedură – Cerere de organizare a unei ședințe lipsită de motivare”

În cauza T‑301/19,

PNB Banka AS, cu sediul în Riga (Letonia), reprezentată de O. Behrends, avocat,

reclamantă,

împotriva

Băncii Centrale Europene (BCE), reprezentată de C. Hernández Saseta, F. Bonnard și D. Segoin, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă),

compus, la deliberări, din domnul S. Gervasoni (raportor), președinte, domnii L. Madise și P. Nihoul, doamna R. Frendo și domnul J. Martín y Pérez de Nanclares, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, PNB Banka AS, solicită anularea deciziei Băncii Centrale Europene (BCE), notificată prin scrisoarea din 1 martie 2019, prin care a fost clasificată drept entitate semnificativă supravegheată direct (denumită în continuare „decizia atacată”).

I.      Cadrul juridic

2        Articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice BCE în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63) prevede: „În ceea ce privește instituțiile de credit [mai puțin semnificative] și în condițiile prevăzute la alineatul (7) [al articolului menționat,] atunci când este necesar pentru a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere, BCE poate, în orice moment și din inițiativă proprie, după consultarea autorităților naționale competente sau la solicitarea unei autorități naționale competente, să decidă să exercite în mod direct toate competențele relevante în legătură cu una sau mai multe instituții de credit [mai puțin semnificative], inclusiv în cazul în care s‑a solicitat sau s‑a beneficiat indirect de asistență financiară din partea [Fondului european de stabilitate financiară (FESF)] sau [a Mecanismul European de Stabilitate (MES)].”

3        Articolul 67 din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al BCE din 16 aprilie 2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul Mecanismului unic de supraveghere între BCE și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate (JO 2014, L 141, p. 1), intitulat „Criteriile pentru o decizie a BCE în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul [nr. 1024/2013]”, enumeră la alineatul (2) diverși factori de care BCE trebuie să țină seama între altele înainte de adoptarea deciziei de a exercita direct supravegherea printre altele a unei entități supravegheate mai puțin semnificative.

4        Articolul 68 din Regulamentul nr. 468/2014, intitulat „Procedura de pregătire a unei decizii BCE în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul [nr. 1024/2013] la solicitarea unei ANC”, prevede:

„[…]

(3)      Solicitarea ANC este însoțită de un raport privind istoricul activității de supraveghere și profilul de risc al entității supravegheate mai puțin semnificative relevante sau al grupului supravegheat mai puțin semnificativ relevant.

[…]

(5)      În cazul în care BCE decide că supravegherea directă de către BCE a entității supravegheate mai puțin semnificative sau a grupului supravegheat mai puțin semnificativ este necesară pentru a asigura aplicarea consecventă a standardelor înalte de supraveghere, aceasta adoptă o decizie a BCE în conformitate cu titlul 2 [din partea IV din regulamentul menționat].”

II.    Istoric

5        Reclamanta era, la data deciziei atacate, o instituție de credit mai puțin semnificativă în sensul articolului 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1024/2013 (denumită în continuare o „instituție de credit mai puțin semnificativă”), cu sediul în Letonia. Pentru acest motiv, ea a fost plasată sub supravegherea directă a Finanšu un kapitāla tirgus komisija (Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital, Letonia, denumită în continuare „CPFC”).

6        CR era, la data introducerii acțiunii, principalul acționar al reclamantei.

7        La 25 august 2017, reclamanta, precum și CR și alți membri ai familiei acestuia din urmă, acționari ai reclamantei, au „notificat” Republicii Letonia, potrivit reclamantei, un litigiu referitor la protecția investițiilor lor. Aceștia au invocat caracterul nejustificat și nerezonabil al cerințelor prudențiale impuse de CPFC reclamantei.

8        În luna august 2017, potrivit reclamantei, CR a depus o plângere la autoritățile din Regatul Unit cu privire la fapte de corupție de care s‑ar fi făcut vinovat A, guvernator al Latvijas Banka (Banca Centrală a Letoniei). Faptele de corupție denunțate constau în tentativele acestuia din urmă de a obține, grație influenței pe care ar deține‑o asupra CPFC, mită din partea lui CR.

9        În luna septembrie 2017, reclamanta a fost clasificată drept „instituție mai puțin semnificativă aflată în criză”, în sensul cadrului de cooperare de gestionare a crizei pentru entitățile mai puțin semnificative, ceea ce a avut drept consecință o supraveghere specifică a reclamantei de către un grup de gestionare a crizei compus din CPFC și BCE.

10      La 16 noiembrie 2017, CPFC a solicitat BCE să preia supravegherea prudențială directă a reclamantei. Această cerere se întemeia în special pe trei elemente: în primul rând, pe rezultatele unei inspecții la fața locului efectuate de CPFC și pe impactul acestora asupra ratei de adecvare a capitalului reclamantei, în al doilea rând, pe încălcarea repetată a limitei aferente expunerilor mari, a cărei eliminare ar putea avea un efect negativ suplimentar asupra ratei de adecvare a capitalului, și, în al treilea rând, pe notificarea de către reclamantă și de către principalul acționar al acesteia a unui litigiu referitor la protecția investițiilor.

11      După ce a examinat cererea menționată la punctul 10 de mai sus în cursul unei reuniuni a Consiliului de supraveghere din data de 28 noiembrie 2017, BCE a respins această cerere.

12      La 12 decembrie 2017, reclamanta, precum și CR și alți membri ai familiei acestuia din urmă, acționari ai reclamantei, au inițiat o procedură de arbitraj împotriva Republicii Letonia la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID), în temeiul Tratatului din 24 ianuarie 1994 privind promovarea și protecția investițiilor între Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Letonia (denumită în continuare „procedura de arbitraj”). Aceștia au susținut că, de la sfârșitul anului 2015, reclamanta făcea obiectul unei supravegheri prudențiale excesive și arbitrare de către CPFC, care se traducea prin majorări ale capitalului reglementat și prin restricții de activitate. Ei au precizat că această supraveghere prudențială excesivă și arbitrară se datora influenței pe care A o exercita asupra CPFC pentru a obține mită de la reclamantă și de la CR.

13      În luna decembrie 2017, potrivit reclamantei, CR a denunțat la autoritățile letone faptele de corupție menționate la punctul 8 de mai sus.

14      La 17 februarie 2018, A a fost arestat în urma deschiderii, la 15 februarie 2018, a unei anchete penale preliminare îndreptate împotriva sa de către Korupcijas novēršanas un apkarošanas birojs (Biroul pentru Prevenirea și Combaterea Corupției, Letonia, denumit în continuare „KNAB”). Obiectul acestei anchete era reprezentat de acuzații de corupție în legătură cu procedura în materie de supraveghere prudențială împotriva unei bănci letone, alta decât reclamanta. Printr‑o decizie din 19 februarie 2018, cu ocazia repunerii în libertate a lui A, KNAB i‑a impus acestuia din urmă mai multe măsuri de siguranță, printre care interdicția de a‑și exercita funcția de guvernator al Băncii Centrale a Letoniei.

15      La 28 iunie 2018, A a fost inculpat de procuroarea responsabilă cu efectuarea anchetei menționate la punctul 14 de mai sus. Actul de inculpare, completat la 24 mai 2019, cuprindea trei capete de acuzare. Primul capăt de acuzare privea acceptarea, în anul 2010, a unei oferte de mită făcute de președintele consiliului de supraveghere al unei bănci letone, alta decât reclamanta, și a mitei înseși, în schimbul căreia A ar fi oferit consiliere pentru a permite acestei bănci să se sustragă supravegherii CPFC și s‑ar fi abținut să participe la reuniunile CPFC în cursul cărora au fost abordate problemele referitoare la supravegherea băncii respective. Al doilea capăt de acuzare privea, pe de o parte, acceptarea, după 23 august 2012, a unei oferte de mită făcute de vicepreședintele consiliului de administrație al aceleiași bănci, în schimbul consilierii oferite de A în scopul de a obține ridicarea restricțiilor privind activitățile, dispuse de CPFC, și de a preveni alte restricții, și, pe de altă parte, acceptarea de către A a plății a jumătate din această mită. Al treilea capăt de acuzare privea spălarea banilor destinată să disimuleze originea, transferurile și proprietatea fondurilor plătite lui A corespunzătoare mitei vizate de al doilea capăt de acuzare.

16      Prin scrisorile din 5 iulie și din 12 septembrie 2018, reclamanta și CR au indicat președintei Consiliului de supraveghere al BCE că ancheta cu privire la faptele de corupție menționate la punctul 8 de mai sus era în curs. Aceștia au arătat că, după arestarea sa în luna februarie 2018, A a făcut declarații publice ostile și eronate în privința lor, pretinzând că achiziționarea reclamantei de către CR avea caracter fraudulos. Ei au apreciat că cerințele prudențiale ale CPFC în privința reclamantei erau excesive și discriminatorii. Reclamanta și CR au solicitat BCE să intervină prin efectuarea unei investigații și luarea măsurilor adecvate, cum ar fi modificări corespunzătoare în rândul personalului responsabil cu supravegherea prudențială a reclamantei. Cu această ocazie, ei au scris: „Una dintre ideile subiacente ale [Mecanismului unic de supraveghere (MUS)] era că poate fi asigurată o supraveghere mai obiectivă și imparțială mai degrabă de către BCE decât de autoritățile de supraveghere locale. [Reclamanta] și [CR] așteaptă cu interes să coopereze cu BCE în acest scop” (scrisoarea din 5 iulie 2018, pagina 13).

17      La 30 septembrie 2018, ICSID a emis măsuri provizorii prin care a recomandat Republicii Letonia să se abțină de la adoptarea unor măsuri în vederea retragerii autorizației reclamantei, referindu‑se la o pretinsă neconformitate cu una dintre cerințele normative care fac obiectul termenului final stabilit într‑o decizie a CPFC din 27 februarie 2018 (denumită în continuare „recomandarea ICSID”).

18      La 8 octombrie 2018, președinta Consiliului de supraveghere al BCE a indicat reclamantei și lui CR, ca răspuns la scrisorile lor din 5 iulie și 12 septembrie 2018, că, în cadrul misiunii sale de control al funcționării MUS, BCE împărtășea opinia CPFC potrivit căreia situația reclamantei în ceea ce privea capitalurile proprii necesita o supraveghere specifică. Aceasta a arătat că reclamanta beneficiase de extinderi repetate ale termenelor pentru adoptarea unor măsuri în materie de capitaluri proprii și că, în pofida persistenței problemelor de această natură, reclamanta nu fusese supusă de către CPFC altor măsuri de supraveghere severe decât cererile de creștere a capitalurilor proprii, măsurile de recuperare și provizioanele suplimentare. Aceasta a apreciat că reclamanta încălcase de mai mulți ani limita aferentă expunerilor mari în privința unui terț și beneficiase de prelungiri repetate ale termenului pentru a le remedia. Ea a considerat că nu avea nicio indicație că măsurile de supraveghere impuse reclamantei erau excesive sau disproporționate. Aceasta a concluzionat anunțând că avea intenția să își exercite misiunea de control prin acordarea unei atenții speciale măsurilor angajate de reclamantă pentru a remedia încălcările cerințelor prudențiale.

19      La 21 decembrie 2018, CPFC a solicitat din nou BCE să preia supravegherea directă a reclamantei. Aceasta a amintit cererea sa anterioară din 16 noiembrie 2017 și a menționat recomandarea ICSID. Ea a arătat că ar putea trece mai multe luni înainte ca ICSID să se pronunțe cu privire la măsurile provizorii, ceea ce presupunea ca CPFC să fie împiedicată să își execute misiunile de supraveghere pentru o perioadă nedeterminată. Potrivit CPFC, preluarea supravegherii directe de către BCE ar împiedica reclamanta să utilizeze conflictul de interese invocat ca argument împotriva activităților de supraveghere prudențială și ar permite ieșirea dintr‑o situație în care o bancă își încalcă în mod constant obligațiile și în care autoritatea de reglementare este împiedicată să ia măsurile adecvate care să permită încetarea acestor acțiuni. CPFC a considerat că informațiile aflate deja în posesia BCE ar facilita transferul misiunilor de supraveghere. Aceasta a precizat că decizia sa din 27 februarie 2018 nu fusese executată, altfel spus că situația reclamantei încă era contrară cerințelor privind capitalurile proprii și limitelor aferente expunerilor mari și că nicio soluție viabilă și credibilă nu era previzibilă în viitorul apropiat. Ea a menționat că, de la inițierea procedurii de arbitraj, reacția reclamantei la aproape toate interacțiunile de supraveghere nu demonstra o intenție de a pune în aplicare o cooperare reușită. CPFC a arătat că, potrivit reclamantei, fiecare cerere a CPFC făcea obiectul litigiului arbitral și constituia o dovadă suplimentară a unei abordări arbitrare. CPFC a adăugat că CR afirma că nu ar pune în aplicare cererile sale, și anume consolidarea fondurilor proprii ale reclamantei, decât dacă aceste cereri ar fi verificate de un terț independent. Ea a concluzionat că era lipsită de posibilitatea de a exercita o supraveghere de nivel înalt în privința reclamantei.

20      La 11 februarie 2019, BCE a comunicat reclamantei, pentru observații, un proiect de decizie având ca obiect asumarea de către BCE a supravegherii sale directe.

21      La 22 februarie 2019, reclamanta a răspuns că respinge acuzația potrivit căreia nu și‑a demonstrat intenția de a pune în aplicare o cooperare reușită. Aceasta a arătat că, dimpotrivă, până atunci, nici CPFC, nici BCE nu au răspuns în mod adecvat la multiplele sale încercări, precum și la cele ale acționarilor săi de a căuta o cooperare constructivă, în special în ceea ce privește faptele de corupție de care BCE avea cunoștință. Reclamanta a concluzionat că se opunea proiectului de decizie menționat.

22      Prin Hotărârea din 26 februarie 2019, Rimšēvičs și BCE/Letonia (C‑202/18 și C‑238/18, EU:C:2019:139), Curtea a anulat decizia KNAB din 19 februarie 2018 în măsura în care prin aceasta i se interzicea lui A să își exercite funcția de guvernator al Băncii Centrale a Letoniei. Ea a considerat că Republica Letonia nu a dovedit că eliberarea lui A din funcția de guvernator al Băncii Centrale a Letoniei se întemeia pe existența unor indicii suficiente că acesta săvârșise o abatere gravă în sensul articolului 14.2 al doilea paragraf din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al BCE.

23      La 1 martie 2019, secretarul Consiliului guvernatorilor BCE a notificat reclamantei decizia atacată, adoptată pe baza unei propuneri a Consiliului de supraveghere întemeiate pe articolul 26 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1024/2013, în temeiul dispozițiilor articolului 6 alineatul (5) litera (b) din acest regulament coroborate cu cele ale articolului 39 alineatul (5) din Regulamentul nr. 468/2014.

24      Secretarul Consiliului guvernatorilor a arătat că BCE, în calitate de autoritate competentă, ar fi însărcinată cu supravegherea directă a reclamantei. Acesta a precizat că decizia atacată fusese adoptată în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 și cu partea IV din Regulamentul nr. 468/2014. El a adăugat că reclamanta ar fi inclusă în lista entităților pe care le supraveghează direct, pe care BCE o publica și o actualiza în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014.

25      În ceea ce privește faptele pe care se întemeia decizia atacată (partea 1 din această decizie), secretarul Consiliului guvernatorilor a precizat că reclamanta nu îndeplinea criteriile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1024/2013 și, prin urmare, era clasificată în prezent ca o entitate mai puțin semnificativă supravegheată direct de CPFC. Acesta a amintit componența acționariatului reclamantei, precum și structura grupului. El a specificat inițierea procedurii de arbitraj, precum și recomandarea ICSID. Acesta a menționat de asemenea etapele procedurii administrative care a precedat decizia atacată.

26      În ceea ce privește aprecierea faptelor (partea 2 din decizia atacată), secretarul Consiliului guvernatorilor a arătat că BCE considerase că preluarea supravegherii directe a reclamantei era necesară pentru a se asigura o aplicare consecventă a unei supravegheri prudențiale de nivel înalt. Această concluzie ar fi întemeiată pe următoarele considerații. CPFC ar fi subliniat în cererea sa că, de la inițierea procedurii arbitrale, reacția reclamantei la aproape toate interacțiunile de supraveghere continua să nu demonstreze nicio intenție de a pune în aplicare o cooperare reușită. CPFC însăși s‑ar considera total lipsită de capacitatea de a exercita o supraveghere de nivel înalt în privința reclamantei, în conformitate cu standardele Uniunii și ale MUS. CPFC ar fi de părere că preluarea supravegherii prudențiale de către BCE era opțiunea cea mai adaptată pentru a asigura o supraveghere adecvată a reclamantei. Secretarul Consiliului guvernatorilor a concluzionat că, potrivit BCE, preluarea supravegherii directe era necesară în sensul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013. El a precizat că această concluzie nu era afectată de observațiile formulate de reclamantă în cadrul procedurii administrative care a precedat decizia atacată, dat fiind că aceasta nu ar fi furnizat niciun argument sau informație care nu a fost deja luată în considerare de BCE.

27      În sfârșit, secretarul Consiliului guvernatorilor a precizat că o acțiune putea fi introdusă în fața Comitetului administrativ de control al BCE și o cale de atac jurisdicțională putea fi introdusă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

28      Decizia atacată a intrat în vigoare la 4 aprilie 2019.

29      Prin scrisoarea din 18 aprilie 2019, BCE a comunicat reclamantei, ca răspuns la o cerere pe care aceasta i‑o adresase la 27 noiembrie 2018, lista documentelor deținute de BCE referitoare la supravegherea sa prudențială. Aceasta a precizat că dreptul de acces la dosarul administrativ nu se extindea la informațiile confidențiale și, prin urmare, lista cuprindea, pentru fiecare document, o clasificare după cum acest document era accesibil sau confidențial.

30      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 mai 2019, reclamanta, CR și CT au introdus prezenta acțiune.

III. Situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

31      La 15 august 2019, BCE a concluzionat că se considera că reclamanta se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate, în sensul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1). În aceeași zi, Comitetul unic de rezoluție (SRB) a decis să nu adopte o schemă de rezoluție în sensul articolului 18 alineatul (1) din acest regulament în privința reclamantei.

32      La 22 august 2019, CPFC a solicitat Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Tribunalul Orașului Riga, Arondismentul Suburban Vidzeme, Letonia) să declare reclamanta insolvabilă.

33      La 12 septembrie 2019, Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Tribunalul Orașului Riga, Arondismentul Suburban Vidzeme) a declarat reclamanta insolvabilă. Acesta a numit un administrator judiciar însărcinat cu procedura de insolvență (denumit în continuare „administratorul judiciar”) și i‑a transferat toate competențele reclamantei și ale consiliului său de administrație. El a respins cererea consiliului de administrație al reclamantei de a‑și menține drepturile de a o reprezenta pe aceasta din urmă în cadrul acțiunii împotriva evaluării BCE din 15 august 2019 de constatare a dificultății în care se afla sau era susceptibilă de a se afla reclamanta, împotriva deciziei SRB din aceeași zi de a nu adopta o schemă de rezoluție în privința acesteia și împotriva deciziei CPFC de a iniția o procedură de insolvență. Instanța respectivă a adăugat că acest lucru nu excludea posibilitatea consiliului de administrație al reclamantei de a depune o cerere separată la administratorul judiciar cu privire la drepturile de reprezentare în cadrul unor misiuni specifice.

34      Tot la 12 septembrie 2019, CPFC a solicitat BCE să retragă autorizația reclamantei.

35      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 octombrie 2019 (cauza T‑732/19), reclamanta, precum și alți acționari sau potențiali acționari ai reclamantei au solicitat anularea deciziei SRB din 15 august 2019 de a nu adopta o schemă de rezoluție în privința reclamantei.

36      La 21 decembrie 2019, A a încetat să ocupe funcția de guvernator al Băncii Centrale a Letoniei.

37      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 ianuarie 2020 (cauza T‑50/20), reclamanta a solicitat anularea deciziei BCE din 19 noiembrie 2019 prin care s‑a refuzat obligarea administratorului judiciar să acorde avocatului împuternicit de consiliul de administrație al reclamantei accesul la sediile sale, la informațiile pe care le deține, precum și la personalul și la resursele sale.

38      La 17 februarie 2020, BCE a retras autorizația reclamantei. Această retragere a intrat în vigoare în ziua următoare.

39      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 aprilie 2020 (cauza T‑230/20), reclamanta a introdus o acțiune împotriva acestei decizii.

IV.    Procedura și concluziile părților

40      La data de 31 iulie 2019, BCE a depus un memoriu în apărare la grefa Tribunalului.

41      La 28 aprilie 2020, președintele Camerei a patra a hotărât, în temeiul articolului 69 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să suspende procedura până la pronunțarea deciziei Tribunalului în cauza T‑50/20. Prin Ordonanța din 12 martie 2021, PNB Banka/BCE (T‑50/20, EU:T:2021:141), Tribunalul a pronunțat decizia sa în această cauză și procedura în prezenta cauză s‑a reluat de la acea dată.

42      La 27 aprilie 2021 și, ulterior, la 28 iunie 2021, reclamanta, CR și CT au solicitat o suspendare a procedurii, până la pronunțarea Curții în cauza C‑321/21 P, referitoare la recursul formulat împotriva Ordonanței din 12 martie 2021, PNB Banka/BCE (T‑50/20, EU:T:2021:141). La 20 mai 2021 și, ulterior, la 6 august 2021, președintele Camerei a patra a decis, după ascultarea BCE, să nu suspende procedura.

43      Prin scrisoarea din 8 iulie 2021, reprezentatul reclamantei a informat Tribunalul că nu îi mai reprezenta pe CR și CT. Prin Ordonanța din 21 decembrie 2021, Tribunalul (Camera a patra) a decis, în temeiul articolului 131 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, că nu mai era necesar să se pronunțe asupra prezentei acțiuni în măsura în care era introdusă de CR și CT.

44      Termenul pentru depunerea replicii a fost stabilit ultima dată la 30 septembrie 2021. Reclamanta nu a depus niciun memoriu în replică în termenul acordat.

45      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea BCE la plata cheltuielilor de judecată.

46      BCE solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

V.      În drept

A.      Cu privire la existența unui mandat al reprezentantului care a introdus acțiunea în numele reclamantei

47      Potrivit articolului 51 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, atunci când partea pe care o reprezintă este o persoană juridică de drept privat, avocații au obligația să depună la grefă un mandat eliberat de aceasta din urmă.

48      La dosarul cauzei figurează un mandat eliberat de președintele consiliului de administrație al reclamantei la 5 martie 2019 (anexa A.2).

49      Reclamanta arată că administratorul judiciar a refuzat ca avocatul pe care ea l‑a desemnat să o reprezinte să aibă acces la documentele sale, la sediile, la personalul și la resursele sale. Aceasta a prezentat, în cadrul răspunsului său din 13 martie 2020 la o întrebare a Tribunalului, o scrisoare a administratorului judiciar din 16 septembrie 2019 prin care se arăta că avocatul său trebuia, în primul rând, „să prezinte administratorului [judiciar] un raport scris cu privire la evoluția acordului [referitor la prestarea de servicii juridice], indicând în detaliu instrucțiunile primite de la [reclamantă], sarcinile efectuate de [avocat] și dacă există efectiv lucrări în curs”, în al doilea rând, „să informeze administratorul [judiciar] în ceea ce privește plățile […]”, în al treilea rând, „să se abțină de la orice activitate în numele [reclamantei] fără o consultare prealabilă cu administratorul [judiciar], în special să înceteze să furnizeze servicii facturabile [reclamantei]”.

50      În pofida scrisorii menționate a administratorului judiciar din 16 septembrie 2019, din înscrisurile din dosarul cauzei nu reiese și nici reclamanta, nici BCE nu susțin că administratorul judiciar a revocat mandatul eliberat de președintele consiliului de administrație al reclamantei la 5 martie 2019. Scrisoarea respectivă nu menționează o asemenea revocare, chiar dacă indică faptul că avocatul desemnat de președintele consiliului de administrație trebuie să se abțină de la orice activitate în numele reclamantei fără consultarea prealabilă a administratorului judiciar.

51      Prin urmare, Tribunalul constată că reclamanta a depus un mandat care îl abilitează pe avocatul său să introducă o acțiune în conformitate cu articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

B.      Cu privire la cererile de suspendare a procedurii depuse la 27 aprilie 2021 și, ulterior, la 28 iunie 2021

52      La 27 aprilie 2021 și, ulterior, la 28 iunie 2021, reclamanta a solicitat suspendarea procedurii. În susținerea cererilor sale de suspendare, aceasta a arătat că avea nevoie de acces la sediile, la dosarele și la resursele sale financiare și că administratorul judiciar nu coopera pentru a‑i asigura o reprezentare efectivă, în pofida Hotărârii din 5 noiembrie 2019, BCE și alții/Trasta Komercbanka și alții (C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923).

53      Deși Tribunalul nu este obligat să expună motivele pentru care decide să suspende sau nu o procedură, în temeiul articolului 69 literele (c) sau (d) din Regulamentul de procedură, acesta consideră util, cu titlu excepțional, să precizeze cele ce urmează.

54      Decizia de a suspenda sau nu o procedură, în temeiul articolului 69 literele (c) sau (d) din Regulamentul de procedură, ține de competența discreționară a Tribunalului (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 octombrie 2011, DTL/OAPI, C‑67/11 P, nepublicată, EU:C:2011:683, punctele 32 și 33, Hotărârea din 15 octombrie 2012, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑554/11 P, nepublicată, EU:C:2012:629, punctul 37, și Hotărârea din 17 ianuarie 2018, Josel/EUIPO, C‑536/17 P, nepublicată, EU:C:2018:14, punctul 5).

55      În speță, la 28 aprilie 2020, procedura a fost suspendată până la pronunțarea deciziei Tribunalului în cauza T‑50/20, prin care reclamanta solicitase anularea deciziei BCE din 19 noiembrie 2019 prin care s‑a refuzat obligarea administratorului judiciar să acorde avocatului împuternicit de consiliul de administrație al reclamantei accesul la sediile sale, la informațiile pe care le deține, precum și la personalul și la resursele sale.

56      Prin Ordonanța din 12 martie 2021, PNB Banka/BCE (T‑50/20, EU:T:2021:141), Tribunalul a respins acțiunea reclamantei. Acesta a considerat în special că BCE era vădit necompetentă să dea curs cererii consiliului de administrație al reclamantei de a dispune ca administratorul judiciar să acorde acces avocatului împuternicit de acest consiliu la sediile, la informațiile, la membrii personalului și la resursele reclamantei (punctul 73). Acesta a apreciat de asemenea că deciziile adoptate de autoritățile naționale în contextul unei proceduri de insolvență, precum cea care o vizează pe reclamantă, ca răspuns la o eventuală cerere de acces la documentele, la sediile, la personalul sau la resursele instituției de credit în cauză, sunt în principiu supuse controlului instanțelor naționale, care pot, dacă este cazul, să adreseze Curții întrebări preliminare în temeiul articolului 267 TFUE în cazul în care ar întâmpina dificultăți în interpretarea sau în aplicarea dreptului Uniunii (punctul 72).

57      De asemenea, trebuie să se constate că, în special în pofida suspendării procedurii de la 28 aprilie 2020 până la 12 martie 2021, reclamanta nu dovedește și nici măcar nu susține, inclusiv în cererea sa de suspendare a procedurii din 28 iunie 2021, că a inițiat o procedură jurisdicțională împotriva administratorului judiciar, căruia îi reproșează totuși, în fața Tribunalului, că avocatului împuternicit de consiliul său de administrație i s‑a refuzat accesul la sediile, la informațiile, la personalul și la resursele sale de la sfârșitul anului 2019.

58      După ce a prezentat schimburi de scrisori și de e‑mailuri cu administratorul judiciar care au avut loc la 12 și 16 septembrie 2019, precum și în cursul lunii noiembrie 2019, reclamanta s‑a limitat să precizeze, în cererea de suspendare a procedurii depusă la grefa Tribunalului la 27 aprilie 2021, că își „intensifica eforturile” față de administratorul judiciar și de instanțele letone, fără a oferi detalii cu privire la natura acestor eforturi.

59      În plus, din decizia din 12 septembrie 2019 a Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Tribunalul Orașului Riga, Arondismentul Suburban Vidzeme), menționată la punctul 33 de mai sus, nu reiese că reclamanta ar fi împiedicată să sesizeze instanțele letone cu privire la un eventual litigiu cu administratorul judiciar. Nu numai că această decizie menționează că posibilitatea consiliului de administrație al reclamantei de a depune o cerere separată la administratorul judiciar în ceea ce privește drepturile de reprezentare în cadrul unor misiuni specifice nu este exclusă, dar Hotărârea din 5 noiembrie 2019, BCE și alții/Trasta Komercbanka și alții (C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923), invocată de reclamantă pentru a susține că administratorul judiciar nu cooperează în mod satisfăcător pentru a asigura reprezentarea sa efectivă, este ulterioară deciziei menționate, astfel încât reclamanta putea invoca a priori hotărârea menționată ca un element nou în fața instanței naționale.

60      Prin urmare, Tribunalul apreciază că nu este necesar să suspende din nou procedura.

C.      Cu privire la faza orală a procedurii

61      Potrivit articolului 106 din Regulamentul de procedură:

„(1)      Procedura în fața Tribunalului cuprinde, în cadrul fazei sale orale, o ședință de audiere a pledoariilor, organizată fie din oficiu, fie la cererea unei părți principale.

(2)      Cererea de organizare a unei ședințe de audiere a pledoariilor formulată de o parte principală trebuie să indice motivele pentru care aceasta dorește să fie ascultată. […]

(3)      În lipsa cererii prevăzute la alineatul (2), Tribunalul poate decide, în cazul în care se consideră suficient de lămurit de înscrisurile și mijloacele materiale de probă de la dosarul cauzei, să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii. […]”

62      Astfel din cuprinsul articolului 106 din Regulamentul de procedură reiese că, în lipsa unei cereri de organizare a unei ședințe de audiere a pledoariilor care să indice motivele pentru care o parte principală dorește să fie ascultată, Tribunalul poate, în cazul în care se consideră suficient de lămurit, să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii.

63      Expunerea de motive a proiectului de regulament de procedură din 14 martie 2014, accesibilă publicului pe site‑ul internet al Curții de Justiție a Uniunii Europene, confirmă de altfel că, ținând seama în special de cerințele bunei administrări a justiției și de economie a procedurii, „Tribunalul speră să se poată dispensa de organizarea unei ședințe dacă apreciază că aceasta nu este necesară, cu excepția situației în care una dintre părțile principale formulează o cerere în care indică motivele pentru care dorește să fie ascultată”.

64      Dispozițiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură (denumite în continuare „DPA”) enunță la punctul 142 că partea principală care dorește să fie ascultată în cadrul unei ședințe de audiere a pledoariilor trebuie să depună, în termen de trei săptămâni de la notificarea către părți a închiderii fazei scrise a procedurii, o cerere motivată în acest sens. Acesta precizează că motivarea respectivă trebuie să rezulte dintr‑o apreciere concretă a utilității unei ședințe de audiere a pledoariilor pentru partea respectivă și să indice elementele dosarului cauzei „sau” ale argumentației pe care această parte consideră necesar să le dezvolte „sau” să le combată mai amplu în cadrul ședinței de audiere a pledoariilor. Se indică faptul că, pentru a orienta mai bine dezbaterile în cadrul acesteia, este „de dorit” ca motivarea să nu prezinte un caracter general, mărginindu‑se, de exemplu, să se refere la importanța cauzei. Punctul 143 din DPA prevede că, în lipsa unei cereri motivate depuse de o parte principală în termenul stabilit, Tribunalul poate decide să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii.

65      Astfel, din articolul 106 din Regulamentul de procedură, precum și din cuprinsul punctelor 142 și 143 din DPA rezultă că, în lipsa unei cereri de organizare a unei ședințe de audiere a pledoariilor sau în prezența unei cereri de organizare a unei ședințe de audiere a pledoariilor lipsite de motivare, Tribunalul poate decide să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii, în cazul în care se consideră suficient de lămurit de înscrisurile din dosarul cauzei.

66      În speță, prin scrisoarea din 29 noiembrie 2021, reclamanta și‑a exprimat poziția cu privire la organizarea unei ședințe după cum urmează:

„1.      Confirmăm că, pentru motivele explicate în detaliu, nu există în prezent nicio reprezentare efectivă a [reclamantei]. În scopul exclusiv de a respecta termenul aplicabil, solicităm prin prezenta o audiere. Cu toate acestea, ar trebui mai întâi să se restabilească reprezentarea efectivă [a reclamantei].

2.      Nu este posibilă pregătirea sau asistarea la o ședință în circumstanțele actuale.”

67      Din scrisoarea menționată din 29 noiembrie 2021 reiese că cererea de organizare a unei ședințe formulată de reclamantă este lipsită de motivare. Astfel, această cerere nu indică niciun motiv pentru care reclamanta dorește să fie ascultată.

68      În plus, în scrisoarea din 25 octombrie 2021, prin care părțile principale au fost informate cu privire la închiderea fazei scrise a procedurii, grefa Tribunalului a amintit dispozițiile articolului 106 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, precum și pe cele ale punctului 142 din DPA și a atras atenția părților principale asupra faptului că, în contextul crizei sanitare, motivarea trebuia să îndeplinească cerințele de la punctul menționat din DPA.

69      Desigur, reclamanta a susținut, în cererea sa de organizare a unei ședințe, că se considera privată de o reprezentare efectivă.

70      Chiar presupunând că reclamanta încearcă, prin aceasta, să justifice în mod implicit lipsa motivării cererii sale de organizare a unei ședințe, ceea ce nu reiese însă din cererea menționată, trebuie să se considere că argumentația sa referitoare la lipsa unei reprezentări efective nu poate fi considerată o justificare a lipsei motivării acestei cereri. În special, împrejurarea că reclamanta este lipsită de o reprezentare efectivă, în sensul pe care îl expune, nu o împiedica cu nimic să prezinte elemente detaliate în susținerea unei cereri de organizare a unei ședințe.

71      Prin urmare, dat fiind că reclamanta nu a prezentat niciun element de motivare în cererea sa de organizare a unei ședințe și, în plus, în condițiile în care obligația de motivare a acesteia din urmă îi fusese amintită în mod expres de grefa Tribunalului, trebuie să se considere că cererea menționată de organizare a unei ședințe nu respectă articolul 106 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

72      În aceste condiții, Tribunalul, întrucât se consideră suficient de lămurit de înscrisurile din dosarul cauzei, decide să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii, conform articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

D.      Cu privire la fond

1.      Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, în măsura în care această dispoziție nu prevede o decizie de clasificare a entității în cauză ca semnificativă

73      Reclamanta susține că decizia atacată, în măsura în care o clasifică drept entitate semnificativă, este contrară articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013. Astfel, acest articol nu ar prevedea o decizie de clasificare, ci o decizie a BCE de a exercita în mod direct toate competențele relevante ale unei autorități naționale competente în legătură cu una sau mai multe instituții de credit atunci când este necesar pentru a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere.

74      Reclamanta arată că articolul 39 alineatul (5) a doua teză din Regulamentul nr. 468/2014 nu ar trebui să fie interpretat într‑o manieră incompatibilă cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013. Cu titlu subsidiar, aceasta invocă nelegalitatea articolului 39 alineatul (5) a doua teză din Regulamentul nr. 468/2014, în cazul în care articolul respectiv ar fi interpretat în sensul că schimbă natura deciziei întemeiate pe articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

75      Reclamanta precizează că decizia adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu corespunde unei modificări a statutului unei instituții de credit. Ar fi vorba mai degrabă despre o intervenție a BCE care ar fi motivată de o preocupare în ceea ce privește calitatea supravegherii efectuate de autoritatea națională competentă decât despre o preocupare privind nivelul de conformitate al instituției de credit în cauză. Acesta din urmă ar trebui să păstreze dreptul la același tratament ca instituțiile mai puțin semnificative și nu ar trebui să facă obiectul unei supravegheri care nu este adecvată decât pentru instituțiile „cu adevărat” semnificative. Reclamanta arată că armonizarea supravegherii în cadrul MUS este un proces progresiv și există încă diferențe în ceea ce privește supravegherea bancară în diferitele state membre. Ea adaugă că articolul 47 alineatul (4) din Regulamentul nr. 468/2014, care reglementează actus contrarius în cauză, confirmă că o decizie de reclasificare nu este necesară.

76      BCE contestă această argumentație.

77      Articolul 39 alineatul (5) din Regulamentul nr. 468/2014 prevede: „De asemenea, BCE supraveghează direct o entitate supravegheată mai puțin semnificativă sau un grup supravegheat mai puțin semnificativ în temeiul unei decizii a BCE adoptate în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul [nr. 1024/2013] conform căreia BCE va exercita direct toate prerogativele relevante prevăzute la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul [nr. 1024/2013]. În scopurile MUS, o astfel de entitate supravegheată mai puțin semnificativă sau un astfel de grup supravegheat mai puțin semnificativ va fi clasificat ca semnificativ.”

78      Pe de altă parte, potrivit articolului 68 alineatul (5) din Regulamentul nr. 468/2014, în cazul în care BCE decide că supravegherea directă de către BCE a entității supravegheate mai puțin semnificative sau a grupului supravegheat mai puțin semnificativ este necesară pentru a asigura aplicarea consecventă a standardelor înalte de supraveghere, aceasta adoptă o decizie a BCE în conformitate cu titlul 2 din partea IV din regulamentul menționat.

79      O „decizie a BCE în conformitate cu titlul 2 [din partea IV din Regulamentul nr. 468/2014]”, astfel cum este menționată la articolul 68 alineatul (5) din acest regulament, corespunde unei decizii de clasificare a unei entități supravegheate ca semnificativă, după cum indică denumirea titlului 2 menționat, și anume „Procedura de clasificare a entităților supravegheate ca entități supravegheate semnificative”.

80      Prin urmare, din formularea clară a articolului 39 alineatul (5) din Regulamentul nr. 468/2014 coroborată cu cea a articolului 68 alineatul (5) din acest regulament reiese că, atunci când BCE decide să exercite o supraveghere directă a unei instituții de credit mai puțin semnificative în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, aceasta trebuie să adopte o decizie de clasificare a instituției respective ca semnificativă.

81      Reclamanta susține însă că articolul 39 alineatul (5) a doua teză din Regulamentul nr. 468/2014 este contrar articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, dat fiind că ar schimba natura deciziei prevăzute la acest din urmă articol.

82      Totuși, deși articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu menționează că, atunci când BCE decide să exercite ea însăși toate competențele relevante în legătură cu o instituție de credit mai puțin semnificativă, aceasta adoptă o decizie de clasificare a instituției respective ca semnificativă, el nu exclude această posibilitate.

83      În același mod, deși este adevărat că articolul 47 alineatul (4) din Regulamentul nr. 468/2014, care privește situația inversă, în care BCE decide încetarea supravegherii directe de către BCE în cazul unei entități supravegheate în temeiul unei decizii anterioare a BCE adoptate în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, nu precizează că, în această ipoteză, BCE adoptă o decizie de clasificare ca mai puțin semnificativă a entității în cauză, el nici nu exclude acest lucru. În această privință, trebuie arătat că articolul 47 menționat face parte de asemenea din titlul 2 din partea IV din Regulamentul nr. 468/2014, intitulat „Procedura de clasificare a entităților supravegheate ca entități supravegheate semnificative”, și că acest articol este intitulat „Motive pentru încetarea supravegherii directe de către BCE”, cu alte cuvinte că obiectul său este, în principiu, să prezinte aceste motive, iar nu să precizeze dacă o decizie prin care se pune capăt supravegherii directe presupune ca BCE să adopte o decizie de clasificare a entității în cauză ca mai puțin semnificativă.

84      Pe de altă parte, în măsura în care articolul 39 alineatul (5) a doua teză din Regulamentul nr. 468/2014 prevede clasificarea unei entități ca semnificativă, acesta nu repune în discuție natura deciziei adoptate în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, care este o decizie referitoare la repartizarea atribuțiilor în materie de supraveghere prudențială între BCE și autoritățile naționale competente.

85      Astfel, decizia de clasificare a unei entități ca semnificativă are ca unic efect preluarea de către BCE a supravegherii directe a acestei entități, în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

86      Clasificarea unei entități ca semnificativă atunci când BCE decide să exercite o supraveghere directă în privința acestei entități în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu este contrară principiului egalității de tratament, după cum pare să susțină reclamanta.

87      În această privință, trebuie să se constate că o asemenea decizie, care nu privește decât stabilirea autorității competente, nu modifică nici normele prudențiale aplicabile entității menționate, nici competențele de supraveghere de care dispune autoritatea competentă în raport cu aceasta în scopul atribuțiilor de supraveghere conferite BCE în cadrul MUS.

88      Prin urmare, articolul 39 alineatul (5) a doua teză din Regulamentul nr. 468/2014 nu este contrar articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

89      Rezultă din ceea ce precedă că decizia atacată, în măsura în care prevede clasificarea reclamantei ca entitate semnificativă, nu este contrară articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

90      Primul motiv trebuie, așadar, să fie respins ca nefondat.

2.      Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor fundamentale de procedură

91      În speță, trebuie să se examineze în continuare al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor fundamentale de procedură, înaintea celorlalte motive, referitoare la temeinicia deciziei atacate.

92      În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține că decizia atacată este afectată de mai multe încălcări ale unor norme fundamentale de procedură.

93      În primul rând, reclamanta arată că raportul prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014 nu a fost întocmit.

94      Reclamanta susține că, în cadrul procedurii de arbitraj, Republica Letonia a admis că acest raport lipsea, invocând bunele raporturi de colaborare existente între CPFC și BCE. Or, aceste pretinse bune raporturi de colaborare nu ar fi de natură să justifice neprezentarea raportului menționat, dat fiind că acesta din urmă ar constitui un element esențial al procedurii, ar fi obligatoriu și ar fi destinat să protejeze interesele reclamantei într‑un proces transparent supus controlului jurisdicțional.

95      În plus, reclamanta arată că litigiul dintre Republica Letonia și BCE în ceea ce îl privește pe A lasă să se presupună că raporturile de colaborare existente între BCE și CPFC nu erau lipsite de dificultăți. Astfel, A ar trebui să fie eliberat din funcție dacă acuzațiile formulate împotriva sa ar fi susținute de probe care, potrivit Republicii Letonia, ar exista, dar nu ar fi fost divulgate Curții în cadrul cauzei C‑238/18 dintre ea și BCE. Reclamanta s‑ar confrunta cu probleme de corupție nerezolvate și cu o pierdere de încredere în procesul de reglementare ca urmare a lipsei de cooperare dintre BCE și autoritățile letone, în special CPFC. Pe de altă parte, afirmarea existenței unor bune raporturi de colaborare între BCE și CPFC ar fi contrară unei decizii adoptate în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, întrucât o asemenea decizie ar presupune o situație în care BCE nu este mulțumită de supravegherea exercitată de autoritatea națională competentă și ar aprecia că instrucțiunile generale și recomandările în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu sunt suficiente pentru a remedia această situație.

96      În al doilea rând, reclamanta arată că BCE nu i‑a divulgat cererea CPFC din 21 decembrie 2018. Această cerere ar fi o etapă procedurală prevăzută la articolul 68 din Regulamentul nr. 468/2014, iar decizia atacată s‑ar întemeia pe conținutul său. Prin urmare, proiectul de decizie care a fost comunicat reclamantei înainte de adoptarea deciziei atacate nu ar fi fost complet, astfel încât această decizie i‑ar fi fost de asemenea comunicată în mod incomplet. Faptul că nu i‑a comunicat cererea menționată și nu i‑a permis să își prezinte observațiile cu privire la aceasta i‑ar încălca dreptul la apărare, dreptul de a fi ascultată și dreptul de acces la dosarul administrativ.

97      În al treilea rând, reclamanta arată că BCE nu i‑a divulgat prima cerere a CPFC, din 16 noiembrie 2017 de a prelua supravegherea directă a reclamantei. Reclamanta nu ar fi aflat despre existența acesteia decât dintr‑o scrisoare din 20 martie 2019 a consilierului juridic al Republicii Letonia, intervenită în cadrul procedurii de arbitraj. Prezentarea acestei cereri de către consilierul juridic menționat ar confirma că era vorba despre o reacție la deschiderea procedurii de arbitraj. Faptul că nu a comunicat reclamantei cererea menționată i‑ar încălca dreptul la apărare, dreptul de a fi ascultată și dreptul de acces la dosarul administrativ.

98      În al patrulea rând, reclamanta arată că BCE nu a adoptat nicio decizie cu privire la cererea menționată a CPFC din 16 noiembrie 2017, cu încălcarea articolului 68 din Regulamentul nr. 468/2014.

99      În al cincilea rând, reclamanta afirmă că dreptul său de a fi ascultată nu a fost respectat, întrucât acest drept implica posibilitatea de a formula observații cu privire la afirmațiile concrete prezentate în susținerea motivului deciziei atacate potrivit căruia nu a demonstrat o intenție suficientă de a coopera în urma deschiderii procedurii de arbitraj.

100    În al șaselea și ultimul rând, reclamanta susține că decizia atacată nu este suficient motivată. Astfel, această decizie nu ar explica motivele pentru care BCE a considerat necesar să preia supravegherea directă a reclamantei.

101    BCE contestă această argumentație.

102    Trebuie analizată mai întâi argumentația reclamantei în măsura în care aceasta consideră că BCE și‑a încălcat obligația de motivare, apoi în măsura în care susține că BCE i‑a încălcat dreptul la apărare, dreptul de a fi ascultată și dreptul de acces la dosarul administrativ, în continuare în măsura în care invocă o neregularitate întemeiată pe lipsa raportului prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014 și, în sfârșit, în măsura în care susține că BCE nu a adoptat nicio decizie cu privire la cererea CPFC din 16 noiembrie 2017.

a)      Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare

103    Motivarea impusă printre altele la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să expună în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 8 mai 2019, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, C‑450/17 P, EU:C:2019:372, punctul 85 și jurisprudența citată).

104    Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 8 mai 2019, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, C‑450/17 P, EU:C:2019:372, punctul 87 și jurisprudența citată).

105    Obligația de motivare a actelor instituțiilor Uniunii prevăzută la articolul 296 TFUE reprezintă o normă de procedură fundamentală care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu (a se vedea Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 181 și jurisprudența citată).

106    În ceea ce privește motivarea unei decizii de clasificare ca semnificativă a unei entități supravegheate pe bază individuală, articolul 39 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014 prevede că „[o] entitate supravegheată este considerată entitate supravegheată semnificativă în cazul în care BCE stabilește acest lucru într‑o decizie a BCE adresată entității supravegheate relevante în conformitate cu articolele 43-49 [din acest regulament], explicând motivele unei astfel de decizii”.

107    Pe de altă parte, articolul 33 din Regulamentul nr. 468/2014, intitulat „Motivarea deciziilor BCE în materie de supraveghere”, prevede la alineatul (2) că motivarea unei decizii a BCE în materie de supraveghere conține faptele materiale și temeiurile juridice pe care se întemeiază această decizie.

108    În speță, contrar celor susținute de reclamantă în mod sumar în cadrul celui de al patrulea motiv, decizia atacată, ale cărei motive au fost rezumate la punctele 23-27 de mai sus, indică motivele pentru care BCE a considerat necesar să preia supravegherea directă a reclamantei. Aceasta menționează în mod clar și lipsit de ambiguitate temeiul său legal, faptele pe care se întemeiază, în special recomandarea ICSID, și aprecierea BCE. Din această apreciere reiese că BCE a decis să preia supravegherea directă a reclamantei pentru motivul că, potrivit CPFC, de la introducerea procedurii de arbitraj, reacția reclamantei la aproape toate interacțiunile de supraveghere continua să nu demonstreze nicio intenție de a pune în aplicare o cooperare reușită și CPFC se considera complet lipsită de capacitatea de a exercita o supraveghere de nivel înalt în privința reclamantei, potrivit standardelor Uniunii și ale MUS.

109    Trebuie adăugat, cu titlu suplimentar, că decizia atacată a fost adoptată într‑un context cunoscut de reclamantă. Aceasta din urmă era în contact regulat cu CPFC, care exercita o monitorizare atentă a riscurilor la care era expusă. Ea era de asemenea în contact direct cu BCE, dat fiind că îi scrisese la 5 iulie și la 12 septembrie 2018 pentru a‑i solicita să intervină în supravegherea sa prudențială, iar președinta Consiliului de supraveghere al BCE i‑a răspuns, prin scrisoarea din 8 octombrie 2018, că împărtășea opinia CPFC potrivit căreia situația reclamantei necesita o supraveghere prudențială specifică. În sfârșit, aceasta cunoștea toate aspectele procedurii de arbitraj, pe care ea însăși o inițiase.

110    Motivele deciziei atacate erau, așadar, suficiente pentru a permite reclamantei să cunoască justificările acestei decizii pentru a aprecia temeinicia ei, iar Tribunalului să își exercite controlul.

111    Prin urmare, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că BCE a încălcat obligația de motivare prevăzută în special la articolul 296 TFUE și de Regulamentul nr. 468/2014.

b)      Cu privire la criticile întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare, a dreptului de a fi ascultat și a dreptului de acces la dosarul administrativ

112    Articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că dreptul la bună administrare include în principal dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere și dreptul de acces al oricărei persoane la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial.

113    În special, dreptul de a fi ascultat, care face parte integrantă din principiul general al respectării dreptului la apărare, garantează oricărei persoane posibilitatea să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2012, M., C‑277/11, EU:C:2012:744, punctul 87 și jurisprudența citată).

114    În temeiul articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014, atunci când adoptă decizii cu privire la clasificarea unei entități supravegheate sau a unui grup supravegheat ca semnificative în temeiul titlului 2 din partea IV din acest regulament și în lipsa unei prevederi contrare, BCE aplică normele de procedură prevăzute în titlul 2 din partea III din regulamentul menționat. În temeiul alineatului (4) al aceluiași articol, BCE acordă fiecărei entități supravegheate relevante posibilitatea de a depune observații scrise înainte de adoptarea unei decizii a BCE în conformitate cu alineatul (1) menționat.

115    Potrivit articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014, înainte ca BCE să poată adopta o decizie în materie de supraveghere adresată unei părți care să afecteze negativ drepturile acestei părți, partea trebuie să aibă posibilitatea de a transmite BCE comentarii în scris cu privire la faptele, obiecțiile și temeiul juridic relevante pentru decizia BCE în materie de supraveghere; în cazul în care BCE consideră adecvat, aceasta poate acorda părților posibilitatea să prezinte, în cadrul unei ședințe, comentarii cu privire la faptele, obiecțiile și temeiul juridic relevante pentru decizia în materie de supraveghere; notificarea prin care BCE acordă părții posibilitatea de a‑și transmite comentariile menționează conținutul material al deciziei în materie de supraveghere pe care BCE intenționează să o adopte și faptele materiale, obiecțiile și temeiul juridic pe care BCE intenționează să își fundamenteze decizia.

116    Articolul 32 din Regulamentul nr. 468/2014, intitulat „Accesul la dosare într‑o procedură a BCE în materie de supraveghere”, prevede, la alineatul (1), că drepturile la apărare ale părților în cauză sunt respectate pe deplin în procedurile BCE în materie de supraveghere; în acest scop și după deschiderea procedurii BCE în materie de supraveghere, părțile au dreptul de acces la dosarul BCE, sub rezerva interesului legitim al persoanelor fizice și juridice, altele decât partea relevantă, de protejare a secretelor economice ale acestora; dreptul de acces la un dosar nu se extinde și la informațiile confidențiale; autoritățile naționale competente transmit BCE, fără întârzieri nejustificate, orice solicitare primită de către acestea cu privire la accesul la dosare legate de procedurile BCE în materie de supraveghere.

117    Cu titlu introductiv, dat fiind că reclamanta a dezvoltat o argumentație întemeiată pe încălcarea principiului respectării dreptului la apărare, a dreptului de a fi ascultat și a dreptului de acces la dosarul administrativ, este necesar să se statueze cu privire la această argumentație, fără a fi nevoie să se examineze dacă drepturile menționate constituie, ca atare, norme fundamentale de procedură în sensul articolului 263 TFUE.

118    În speță, BCE a prezentat reclamantei un proiect de decizie pentru observații.

119    Se poate constata de la bun început că reclamanta nu susține că decizia atacată se întemeiază pe elemente de fapt și de drept care nu ar fi fost menționate în proiectul de decizie care i‑a fost comunicat.

120    În continuare, în măsura în care reclamanta susține că BCE nu i‑a comunicat cererea CPFC din 21 decembrie 2018 privind exercitarea de către BCE a supravegherii directe a reclamantei, trebuie arătat că această cerere constituia prima etapă a procedurii administrative, dar era un act diferit de decizia atacată și nu era obligatorie pentru BCE, aceasta din urmă putând decide să preia supravegherea directă a reclamantei pentru alte motive decât cele care figurează în cererea respectivă sau chiar din proprie inițiativă.

121    În plus, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 468/2014 nu prevede că BCE comunică din oficiu o astfel de cerere a autorității naționale competente entității mai puțin semnificative vizate de cererea respectivă. Aceasta din urmă face parte din dosarul administrativ, iar reclamanta ar fi putut avea acces la acel dosar, conform articolului 32 din regulamentul menționat, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și a secretului profesional și comercial, dacă ar fi formulat o cerere de acces la dosar.

122    Pe de altă parte, chiar dacă BCE s‑a întemeiat, în decizia atacată, pe anumite considerații cuprinse în cererea CPFC din 21 decembrie 2018, aceasta a indicat în mod suficient, în proiectul de decizie pe care l‑a comunicat reclamantei și în decizia atacată însăși, considerațiile menționate, fără a fi, așadar, necesar să se facă referire la cererea CPFC din 21 decembrie 2018 pentru a cunoaște justificările deciziei atacate.

123    În măsura în care reclamanta arată că BCE nu i‑a comunicat cererea CPFC din 16 noiembrie 2017, prin care aceasta din urmă solicitase anterior BCE să preia supravegherea prudențială directă a reclamantei, trebuie să se constate că această cerere nu constituia una dintre etapele procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate și că motivele care constituiau temeiul deciziei atacate nu figurează în această cerere anterioară. Prin urmare, critica respectivă este inoperantă în susținerea concluziilor îndreptate împotriva deciziei atacate.

124    În sfârșit, în măsura în care reclamanta susține că nu i s‑a oferit posibilitatea să prezinte observații cu privire la afirmațiile concrete invocate în susținerea motivului deciziei atacate potrivit căruia, conform CPFC, ea nu demonstrase o intenție suficientă de a coopera ca urmare a deschiderii procedurii de arbitraj, trebuie să se constate că reclamantei i s‑a oferit posibilitatea să prezinte observații cu privire la motivul respectiv, care figura în proiectul de decizie care i‑a fost comunicat și nu este însoțit de alte afirmații.

125    Astfel, comunicând reclamantei proiectul de decizie fără a‑i transmite din oficiu alte documente sau elemente, precum cererea CPFC din 21 decembrie 2018, BCE a oferit, în speță, reclamantei posibilitatea să își susțină în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative.

126    În ceea ce privește dreptul unei părți interesate de a avea acces la dosare în cadrul unei proceduri în materie de supraveghere, articolul 32 din Regulamentul nr. 468/2014, ale cărui dispoziții au fost amintite la punctul 116 de mai sus, prevede că autoritățile naționale competente transmit BCE, fără întârzieri nejustificate, orice solicitare primită de acestea cu privire la accesul la dosare. Din dispoziția menționată rezultă că accesul la dosar presupune prezentarea unei cereri a părții interesate.

127    În această privință, din jurisprudență rezultă că, atunci când au fost comunicate informații suficient de precise, care permit entității interesate să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra măsurii preconizate, principiul respectării dreptului la apărare nu implică obligația BCE de a permite, din oficiu, accesul la documentele conținute în dosarul său. BCE este obligată să permită accesul la toate documentele administrative neconfidențiale privind măsura în cauză numai la cererea entității interesate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 31 ianuarie 2019, Islamic Republic of Iran Shipping Lines și alții/Consiliul, C‑225/17 P, EU:C:2019:82, punctul 89 și jurisprudența citată).

128    Or, în speță, pe de o parte, astfel cum s‑a constatat la punctul 125 de mai sus, reclamanta a primit informații suficiente pentru a‑și face cunoscut în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative. Pe de altă parte, nu s‑a stabilit și nici nu s‑a pretins măcar că reclamanta a solicitat comunicarea cererilor CPFC din 16 noiembrie 2017 și din 21 decembrie 2018 sau, în orice caz, că BCE i‑a refuzat în mod eronat accesul la aceste documente. În consecință, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că dreptul său de acces la dosarul propriu nu a fost respectat.

129    Cu titlu suplimentar, o încălcare a dreptului la apărare, în special a dreptului de a fi ascultat, nu determină anularea deciziei adoptate în urma procedurii administrative în cauză decât dacă, în lipsa acestei neregularități, procedura respectivă ar fi putut avea un rezultat diferit (a se vedea Hotărârea din 4 aprilie 2019, OZ/BEI, C‑558/17 P, EU:C:2019:289, punctul 76 și jurisprudența citată).

130    Or, în speță, din înscrisurile din dosarul cauzei nu reiese că, dacă cererile CPFC din 16 noiembrie 2017 și din 21 decembrie 2018 ar fi fost comunicate reclamantei, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit. De altfel, reclamanta nu susține acest lucru.

131    Prin urmare, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că BCE a încălcat principiul respectării dreptului la apărare, dreptul său de a fi ascultată și dreptul său de acces la dosarul administrativ.

c)      Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea articolului 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014, în lipsa unui raport prevăzut de această dispoziție

132    Potrivit articolului 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014, solicitarea autorității naționale competente prin care se urmărește ca BCE să exercite o supraveghere directă cu privire la o entitate supravegheată mai puțin semnificativă sau la un grup supravegheat mai puțin semnificativ este însoțită de un raport privind istoricul activității de supraveghere și profilul de risc al acestei entități sau al acestui grup.

133    În speță, este cert că cererea CPFC din 21 decembrie 2018 nu era însoțită de raportul menționat la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014, privind istoricul activității de supraveghere și profilul de risc al reclamantei.

134    Raportul prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014 permite BCE, astfel cum susține aceasta, să evalueze cererea de preluare a supravegherii prudențiale prezentată de autoritatea națională competentă și contribuie la asigurarea, în cazul în care BCE admite cererea respectivă, a unui transfer armonios al competențelor aferente acestei supravegheri.

135    De altfel, rolul raportului respectiv în cadrul cooperării dintre BCE și autoritatea națională competentă pentru a asigura tranziția lipsită de dificultăți a competențelor de supraveghere este menționat la articolul 43 alineatul (6) din Regulamentul nr. 468/2014.

136    Astfel, raportul prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014, chiar dacă are caracter obligatoriu, are ca scop în special asigurarea unei bune transmiteri a informațiilor între autoritatea națională competentă și BCE și nu constituie, după cum subliniază în mod întemeiat aceasta din urmă, o garanție procedurală destinată să protejeze interesele instituției de credit în cauză și nici a fortiori o normă fundamentală de procedură în sensul articolului 263 TFUE.

137    Această considerație este confirmată de faptul că, atunci când BCE decide să exercite din oficiu supravegherea directă a unei entități mai puțin semnificative, cererea de prezentare a unui asemenea raport de către autoritatea națională competentă este doar o posibilitate oferită BCE, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014.

138    În plus, în speță, din cererea formulată de CPFC la 21 decembrie 2018 reiese că aceasta din urmă a menționat, în cererea respectivă, elemente referitoare la istoricul activității de supraveghere a reclamantei și a făcut trimitere la alte elemente identificate deja în posesia BCE, în special informații schimbate în cadrul grupului de gestionare a crizei constituit în cursul lunii septembrie 2017, în cadrul căruia BCE și CPFC au schimbat în mod regulat puncte de vedere cu privire la situația prudențială a reclamantei și la eventualele măsuri prudențiale care trebuiau adoptate.

139    În aceste condiții, chiar dacă cererea CPFC din 21 decembrie 2018 nu era însoțită în mod formal de raportul prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014, trebuie să se considere că aceasta conține informațiile care trebuie incluse în raportul respectiv sau, cel puțin, face trimitere la informațiile menționate aflate deja în posesia BCE.

140    În ceea ce privește argumentația reclamantei prin care urmărește să se repună în discuție argumentația dezvoltată de Republica Letonia în cadrul procedurii de arbitraj, potrivit căreia exista un bun raport de colaborare între BCE și CPFC, trebuie să se considere că argumentația menționată nu este de natură să demonstreze că BCE nu deținea toate elementele pertinente care trebuiau să figureze în raportul prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014, înainte de a se pronunța asupra cererii CPFC prin care se urmărea ca BCE să exercite supravegherea directă în privința reclamantei.

141    Prin urmare, lipsa raportului prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014 nu era de natură, în speță, să determine nelegalitatea deciziei atacate.

142    În plus, presupunând că lipsa unui raport constituie o neregularitate de procedură, această neregularitate nu poate determina anularea în tot sau în parte a deciziei atacate decât dacă se stabilește că, în absența acestei neregularități, decizia respectivă ar fi putut avea un conținut diferit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia, C‑933/19 P, EU:C:2021:905, punctul 67 și jurisprudența citată).

143    În speță, din înscrisurile din dosarul cauzei nu reiese că, dacă ar fi fost întocmit un raport precum cel prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014, decizia atacată ar fi putut avea un conținut diferit. În această privință, Tribunalul arată că reclamanta nu susține acest lucru.

144    Prin urmare, critica reclamantei întemeiată pe lipsa raportului prevăzut la articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul nr. 468/2014 trebuie respinsă ca nefondată.

d)      Cu privire la critica întemeiată pe lipsa unei decizii a BCE referitoare la cererea CPFC din 16 noiembrie 2017

145    În ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia BCE nu a adoptat o decizie referitoare la cererea CPFC din 16 noiembrie 2017, prin care aceasta solicitase anterior BCE să o supravegheze direct pe reclamantă, este suficient să se constate că faptul că BCE nu s‑a pronunțat cu privire la această cerere anterioară nu este de natură să conducă la anularea deciziei atacate, care privește o procedură diferită inițiată prin cererea CPFC din 21 decembrie 2018.

146    Prin urmare, critica respectivă, care nu privește, de altfel, o normă fundamentală de procedură în sensul articolului 263 TFUE, trebuie înlăturată ca inoperantă.

147    În plus, trebuie să se considere că critica menționată este neîntemeiată în fapt, dat fiind că, pe de o parte, BCE arată, fără a fi contrazisă, că a respins cererea CPFC din 16 noiembrie 2017 în cadrul reuniunii Consiliului de supraveghere din 28 noiembrie 2017 și, pe de altă parte, în conformitate cu articolul 68 alineatul (5) din Regulamentul nr. 468/2014, aceasta adoptă o decizie în conformitate cu titlul 2 din partea IV din regulamentul menționat, cu alte cuvinte o decizie de clasificare notificată entității în cauză, în cazul în care decide să supravegheze direct entitatea mai puțin semnificativă, iar nu atunci când decide să nu admită cererea autorității naționale competente.

148    Prin urmare, al patrulea motiv trebuie să fie respins.

3.      Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe interpretarea incorectă a articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 în ceea ce privește condițiile și obiectul acestei dispoziții

149    Reclamanta susține că decizia atacată este întemeiată pe o interpretare incorectă a articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 cu privire la trei aspecte, referitoare la condițiile de aplicare și la obiectul acestui articol.

150    În primul rând, reclamanta arată că BCE nu a ținut seama de faptul că o decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 este destinată să remedieze probleme de calitate a supravegherii exercitate în speță de CPFC, iar nu încălcarea reglementării de către instituția în cauză. BCE ar fi interpretat în mod eronat mențiunea referitoare la „standarde înalte de supraveghere” care figurează în această dispoziție ca o referire la „standarde înalte de conformitate”. Această interpretare eronată ar fi similară recalificării eronate a naturii deciziei atacate, invocată în cadrul primului motiv. Practica BCE ar confirma existența unei erori de interpretare, dat fiind că, până în prezent, articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu ar fi fost utilizat decât într‑un caz, care nu era întemeiat pe pretinse încălcări ale instituției de credit în cauză. BCE nu ar fi preluat supravegherea prudențială nici măcar în cazurile în care încălcările instituției de credit erau atât de semnificative încât s‑a decis o retragere a autorizației.

151    În al doilea rând, reclamanta arată că BCE nu a ținut seama de faptul că articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 se referă în mod specific la aplicarea „consecventă” a unor standarde înalte de supraveghere. Singura decizie anterioară de aplicare a acestei dispoziții ar ilustra acest scop, deoarece decizia respectivă era menită să asigure consecvența supravegherii în ceea ce privește un grup de entități supravegheate în mai multe state membre. Acest aspect al consecvenței supravegherii nu ar fi fost abordat în decizia atacată.

152    În al treilea și ultimul rând, reclamanta arată că decizia atacată nu recunoaște caracterul excepțional al unei decizii adoptate în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013. BCE ar fi prezumat în mod eronat că preluarea supravegherii prudențiale directe a reclamantei era o decizie de rutină pentru BCE.

153    BCE susține că nu a săvârșit erorile de drept pe care i le reproșează reclamanta.

154    Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că BCE a încălcat articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 în trei privințe, care trebuie examinate succesiv.

155    După cum rezultă din însuși modul de redactare a articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, obiectivul acestei dispoziții este de a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere.

156    După cum rezultă din articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 468/2014, mai mulți factori pot să justifice adoptarea unei decizii întemeiate pe articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

157    În primul rând, reclamanta susține că BCE ar fi interpretat în mod eronat articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 în sensul că este destinat să remedieze mai degrabă probleme privind nerespectarea de către entitatea în cauză a reglementării prudențiale decât probleme legate de calitatea supravegherii prudențiale asigurate de autoritatea națională competentă.

158    Cu toate acestea, trebuie să se constate că BCE nu a adoptat decizia atacată pentru motivul că reclamanta nu a respectat reglementarea prudențială. De altfel, reclamanta nu menționează niciun motiv al deciziei în susținerea argumentației sale.

159    În special, BCE a arătat în decizia atacată că CPFC subliniase în cererea sa prin care solicita ca BCE să exercite supravegherea directă a reclamantei că, de la inițierea procedurii de arbitraj, reacția reclamantei la aproape toate interacțiunile de supraveghere continua să nu demonstreze nicio intenție de a pune în aplicare o cooperare reușită și că CPFC se considera total lipsită de capacitatea sa de a exercita o supraveghere de nivel înalt în privința reclamantei.

160    Prin urmare, BCE a adoptat decizia atacată tocmai pentru motive întemeiate pe faptul că CPFC era lipsită de capacitatea sa de a exercita o supraveghere de nivel înalt în privința reclamantei, constatare pe care aceasta din urmă nu o repune de altfel în discuție.

161    În consecință, BCE nu a săvârșit eroarea de drept pe care i‑o reproșează reclamanta.

162    În al doilea rând, reclamanta apreciază că BCE nu a ținut seama de faptul că articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 se referă în mod specific la aplicarea „consecventă” a unor standarde înalte de supraveghere.

163    Cu toate acestea, reclamanta nu menționează din nou niciun punct din decizia atacată în susținerea argumentației sale. Pe de altă parte, reiese în mod expres din cuprinsul punctului 2.1 din această decizie că, potrivit BCE, preluarea de către aceasta a supravegherii directe a reclamantei era necesară pentru a asigura aplicarea „consecventă” a unor standarde înalte de supraveghere, în conformitate cu obiectivul stabilit la articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

164    Prin urmare, a doua critică a reclamantei trebuie să fie respinsă.

165    În al treilea rând, reclamanta susține că decizia atacată nu recunoaște caracterul excepțional al unei decizii adoptate în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

166    În această privință, trebuie să se constate că nu reiese nici din modul de redactare a articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, nici, de altfel, din dispozițiile Regulamentului nr. 468/2014, că decizia BCE de a exercita ea însăși în mod direct toate competențele relevante în legătură cu una sau mai multe instituții de credit mai puțin semnificative trebuie să aibă caracter excepțional.

167    Reclamanta arată că președinta Consiliului de supraveghere al BCE a menționat, într‑o scrisoare din 23 aprilie 2018 adresată unui membru al Parlamentului European, care îi solicita să stabilească frecvența cu care fusese pusă în aplicare competența prevăzută la articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, că această competență avea caracter excepțional.

168    Cu toate acestea, scrisoarea menționată la punctul 167 de mai sus nu poate adăuga un criteriu la articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, care nu condiționează punerea în aplicare a competenței aferente de existența unor împrejurări excepționale.

169    De altfel, ținând seama de recomandarea ICSID, reclamanta se afla în mod vădit într‑o situație rară din punctul de vedere al supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit.

170    Prin urmare, prin faptul că nu a menționat existența unor împrejurări excepționale în decizia atacată, BCE nu a încălcat articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

171    Prin urmare, al doilea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

4.      Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe neîndeplinirea obligației de a analiza și de a evalua cu atenție și imparțialitate toate elementele speței pentru a stabili necesitatea unei decizii în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013

172    Reclamanta susține că BCE nu a efectuat o analiză imparțială a faptelor. BCE s‑ar fi întemeiat mai degrabă pe critici vagi privind conduita reclamantei în urma deschiderii procedurii de arbitraj decât pe un caz concret de necooperare. Aceasta nu ar fi abordat problema dacă criticile invocate de CPFC față de reclamantă erau întemeiate. Această abordare nu ar fi acceptabilă din cauza naturii neobișnuite a deciziei atacate, care ar trebui să fie justificată de împrejurări neobișnuite. În plus, BCE s‑ar fi întemeiat în mod excesiv pe aprecierile CPFC, fără a‑și exprima punctul de vedere, ceea ce ar fi paradoxal în ceea ce privește o decizie de această natură. Astfel, o asemenea decizie ar presupune că BCE nu se mai poate baza numai pe supravegherea asigurată de autoritatea națională competentă.

173    BCE contestă această argumentație.

174    În susținerea celui de al treilea motiv, reclamanta arată în esență că, pentru a adopta decizia atacată, BCE mai degrabă s‑ar fi întemeiat pe critici vagi formulate de CPFC cu privire la conduita sa în urma deschiderii procedurii de arbitraj decât să se refere la un caz concret de necooperare și nu și‑a exprimat propriul punct de vedere cu privire la aprecierile CPFC.

175    Cu toate acestea, BCE nu a săvârșit nicio eroare de drept prin faptul că nu a examinat dacă considerația CPFC potrivit căreia conduita reclamantei nu demonstrase nicio intenție de cooperare reușită era sau nu întemeiată.

176    Astfel, dat fiind că o decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 are ca obiect asigurarea unei aplicări consecvente a unor standarde înalte de supraveghere, iar nu remedierea unei încălcări a reglementării prudențiale pe care ar fi săvârșit‑o o entitate supravegheată, BCE poate decide să exercite o supraveghere directă cu privire la o entitate mai puțin semnificativă fără a se întemeia pe o asemenea încălcare.

177    În speță, în urma inițierii procedurii de arbitraj și a măsurilor provizorii adoptate de ICSID, CPFC considera că reclamanta nu demonstrase o intenție de cooperare reușită. Aceasta considera de asemenea că era total lipsită de capacitatea de a exercita o supraveghere de nivel înalt în privința reclamantei potrivit standardelor Uniunii și ale MUS.

178    În această privință, trebuie să se constate că aprecierea CPFC în ceea ce privește incapacitatea sa totală de a exercita o supraveghere de nivel înalt, care este susținută în mod corespunzător de recomandarea ICSID și care nu a fost contestată în niciun fel de reclamantă în procedura administrativă sau în fața Tribunalului, era în sine de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la capacitatea CPFC de a asigura respectarea unor standarde înalte de supraveghere față de reclamantă și de a justifica necesitatea preluării supravegherii prudențiale de către BCE.

179    Prin urmare, BCE putea decide să exercite supravegherea directă a reclamantei, în scopul de a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere, fără a examina dacă lipsa intenției de cooperare reușită a reclamantei invocată de CPFC era dovedită și a fortiori fără a fi obligată să se întemeieze pe un caz concret de necooperare.

180    În plus, deși BCE a ținut efectiv seama în cea mai mare măsură posibilă de aprecierile CPFC în ceea ce privește supravegherea prudențială a reclamantei, aceasta nu a considerat că este ținută de aprecierile respective, ci a efectuat propria apreciere a necesității de a exercita o supraveghere directă a reclamantei, după cum reiese în mod expres din cuprinsul punctelor 2.1 și 2.5 din decizia atacată, în care BCE concluzionează în mod clar în sensul unei asemenea necesități.

181    În special, împrejurarea că BCE nu a motivat mai mult decizia atacată cu privire la aspectul dacă CPFC era total lipsită de capacitatea de a exercita o supraveghere de nivel înalt în privința reclamantei nu permite să se concluzioneze că aceasta nu a evaluat cu atenție și imparțialitate toate elementele cauzei, dat fiind că reclamanta nu a contestat aprecierea CPFC cu privire la acest aspect.

182    Prin urmare, al treilea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

5.      Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 întrucât BCE nu și‑a exercitat puterea discreționară în conformitate cu această dispoziție

183    Reclamanta susține că BCE nu a luat în considerare, în decizia atacată, natura discreționară a competențelor pe care le deține în materie [invocând în această privință utilizarea termenului „poate” la articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013]. BCE nu ar putea afirma că și‑a exercitat puterea discreționară dacă acest lucru nu apare în decizia atacată și dacă, dimpotrivă, aceasta din urmă se întemeiază pe principiul că adoptarea sa este o consecință necesară a faptului că sunt întrunite condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

184    BCE contestă această argumentație.

185    Astfel cum convin părțile, BCE dispune de o largă marjă de apreciere atunci când adoptă, precum în speță, un act referitor la supravegherea prudențială a unei instituții de credit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2019, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, C‑450/17 P, EU:C:2019:372, punctul 86).

186    Această concluzie este confirmată chiar de termenii articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 mai 2017, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, T‑122/15, EU:T:2017:337, punctul 61).

187    Totuși, în cazul în care administrația dispune de o largă marjă de apreciere în adoptarea unei decizii, nici obligația de motivare impusă de articolul 296 TFUE, nici o altă normă nu o obligă să menționeze acest fapt în decizia în cauză.

188    În speță, din niciun înscris din dosarul cauzei nu reiese că BCE ar fi considerat, în mod eronat, că nu dispunea de o asemenea marjă de apreciere.

189    În special, simpla împrejurare că s‑a concluzionat, la punctul 2.5 din decizia atacată, că erau întrunite condițiile de preluare a supravegherii directe a reclamantei de către BCE nu înseamnă că BCE s‑a considerat în mod eronat plasată într‑o situație de competență nediscreționară și nu a utilizat marja sa largă de apreciere pentru a ajunge la această concluzie sau chiar că a săvârșit o eroare de drept în aplicarea articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

190    Prin urmare, al cincilea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

6.      Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

191    Reclamanta susține că decizia atacată încalcă principiul proporționalității. BCE nu ar putea afirma că a efectuat o analiză a proporționalității dacă acest lucru nu apare în decizia atacată și dacă, dimpotrivă, aceasta din urmă lasă să se înțeleagă contrariul, cu alte cuvinte că ar fi întemeiată pe principiul că întrunirea condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 este suficientă.

192    Reclamanta arată că în decizia atacată nu se recunoaște că o decizie de această natură trebuie să fie rezervată cazurilor în care supravegherea directă de către BCE este un răspuns adecvat la o problemă normativă concretă și este de natură să atingă un obiectiv prudențial concret, atunci când nicio altă soluție mai puțin intruzivă nu poate fi avută în vedere și când sarcina impusă instituției în cauză este adecvată în raport cu problema subiacentă și cu obiectivul urmărit. Decizia atacată nu ar descrie concret problema subiacentă. Motivul pentru care supravegherea directă de către BCE ar fi un mijloc adecvat de remediere a problemei ar fi de asemenea ambiguu. În plus, BCE nu ar fi analizat celelalte măsuri posibile, în special un efort din partea sa pentru restabilirea încrederii în supravegherea reglementată prin examinarea problemelor de corupție.

193    Reclamanta arată că importanța principiului proporționalității a fost subliniată de președinta Consiliului de supraveghere într‑o scrisoare adresată Parlamentului European din 23 aprilie 2018. După cum s‑a arătat în cadrul primului și al celui de al doilea motiv, dat fiind că BCE nu ar fi luat în considerare faptul că o decizie de a exercita supravegherea directă este destinată în principal rezolvării problemelor legate de supraveghere (mai degrabă decât a încălcărilor instituției de credit în cauză), aceasta nu ar fi avut în vedere alte metode care să permită o supraveghere mai adecvată de către autoritatea națională competentă, de exemplu furnizarea de consiliere adecvată. Conform articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, un nivel constant ridicat de supraveghere ar trebui să fie asigurat în primul rând prin reglementarea, orientările sau instrucțiunile generale date autorităților naționale competente. BCE ar trebui să aprecieze în ce măsură aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere ar putea fi asigurată prin intermediul unor instrucțiuni generale adecvate.

194    BCE răspunde că nu a încălcat principiul proporționalității.

195    Principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile (Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctul 50, și Hotărârea din 6 septembrie 2017, Slovacia și Ungaria/Consiliul, C‑643/15 și C‑647/15, EU:C:2017:631, punctul 206).

196    Aprecierea proporționalității unei măsuri trebuie să se concilieze cu respectarea marjei de apreciere eventual recunoscute instituțiilor Uniunii cu ocazia adoptării sale (a se vedea Hotărârea din 8 mai 2019, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, C‑450/17 P, EU:C:2019:372, punctul 53 și jurisprudența citată).

197    În speță, decizia atacată era aptă să realizeze obiectivul de a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere.

198    Astfel, decizia atacată era de natură să remedieze preocupările prudențiale ale CPFC, garantând că reclamanta ar fi în prezent supravegheată direct de o autoritate care era în măsură să recurgă la ansamblul competențelor sale de supraveghere.

199    În această privință, trebuie subliniat că, după cum susține BCE, aceasta din urmă era, ținând seama de recomandarea ICSID, mai bine plasată decât CPFC pentru a asigura supravegherea directă a reclamantei.

200    Pe de altă parte, măsurile alternative sugerate de reclamantă, și anume, pe de o parte, ca BCE să examineze problemele de corupție și, pe de altă parte, ca BCE să furnizeze consiliere sau să adreseze reglementări, orientări sau instrucțiuni generale către CPFC, nu constituiau măsuri mai puțin constrângătoare adecvate în raport cu obiectivul urmărit.

201    Astfel, BCE arată în mod întemeiat că nu este competentă să efectueze ea însăși o investigație privind fapte de corupție și cooperează în această privință cu autoritățile naționale competente. De asemenea, BCE nu este competentă să adreseze orientări individuale unei autorități naționale competente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 mai 2017, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, T‑122/15, EU:T:2017:337, punctul 61).

202    În orice caz, măsurile alternative propuse de reclamantă nu ar fi permis să se dea un răspuns la preocupările CPFC care au justificat decizia atacată. Dat fiind că supravegherea directă a reclamantei ar fi rămas de competența CPFC, aceasta s‑ar fi considerat încă lipsită de exercitarea acelorași competențe de supraveghere ca cele recunoscute tuturor celorlalte autorități de supraveghere din cadrul MUS.

203    În plus, din înscrisurile din dosarul cauzei nu reiese că decizia atacată a cauzat inconveniente reclamantei, astfel încât măsurile alternative propuse de aceasta nu pot fi considerate mai puțin constrângătoare decât cea pusă în aplicare prin decizia atacată.

204    Astfel, decizia atacată, care se limitează să modifice atribuțiile BCE și, respectiv, ale CPFC, nu a modificat nici normele prudențiale aplicabile, nici competențele de supraveghere de care dispunea autoritatea competentă în privința reclamantei în scopul atribuțiilor de supraveghere conferite BCE prin MUS.

205    În sfârșit, afirmația reclamantei cu privire la o „sarcină impusă instituției în cauză” nu este nici susținută, nici dovedită.

206    Prin urmare, al șaselea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

7.      Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans

207    Reclamanta susține că decizia atacată încalcă adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, dat fiind că nici CPFC, nici BCE nu ar fi ținut seama de propria lor răspundere în pierderea credibilității procesului de supraveghere, care ar fi rezultatul refuzului sau al incapacității lor de a soluționa în mod eficient problemele de corupție, astfel cum ar atesta litigiul dintre Republica Letonia și BCE în fața Curții.

208    BCE contestă această argumentație.

209    Potrivit adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu poate invoca propria turpitudine.

210    Pentru a invoca adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, trebuie să se stabilească un comportament culpabil imputabil BCE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 170).

211    Or, reclamanta nu indică ce act anume reproșează BCE, făcând trimitere la refuzul sau la incapacitatea BCE și a CPFC de a soluționa în mod eficient problemele de corupție. De altfel, în ceea ce privește natura faptelor de corupție în discuție, trebuie să se constate că, pe de o parte, ancheta penală care a condus la inculparea lui A nu privește reclamanta, ci o bancă letonă terță și, pe de altă parte, în ceea ce privește faptele de corupție denunțate de CR, reclamanta arată că autoritățile letone nu au desfășurat o anchetă corectă și nu au reușit să îi aducă în fața justiției pe A și pe asociații acestuia.

212    Presupunând că reclamanta consideră că BCE avea obligația de a desfășura o anchetă în ceea ce privește faptele de corupție denunțate de CR, ceea ce nu reiese din argumentația sa dezvoltată în susținerea prezentului motiv, BCE arată în mod întemeiat că nu este competentă să efectueze ea însăși o anchetă cu privire la astfel de fapte și cooperează în această privință cu autoritățile naționale competente.

213    În plus, chiar presupunând că BCE a săvârșit o greșeală prin faptul că nu a desfășurat o anchetă cu privire la faptele de corupție denunțate de CR, nu s‑a demonstrat că această greșeală a fost de natură să determine nelegalitatea deciziei atacate, care nu se întemeiază pe incapacitatea sistemică a CPFC de a‑și exercita atribuțiile, ci pe incapacitatea acesteia de a exercita o supraveghere prudențială de nivel înalt în privința reclamantei ca urmare a recomandării ICSID.

214    Exercitarea de către BCE a unei căi de atac jurisdicționale împotriva deciziei din 19 februarie 2018 prin care KNAB i‑a interzis provizoriu lui A să își exercite funcția de guvernator al Băncii Centrale a Letoniei (cauza C‑238/18), invocată de reclamantă, nu poate fi un element de natură să demonstreze că BCE a săvârșit o greșeală.

215    În plus, reclamanta nu precizează maniera în care ar trebui să se considere că BCE încearcă să invoce propriul comportament culpabil în cadrul prezentei cauze.

216    Prin urmare, nu este dovedită încălcarea adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

217    În consecință, al șaptelea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

8.      Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

218    Reclamanta susține că decizia atacată încalcă principiul egalității de tratament. Această decizie i‑ar aplica un tratament diferit de cel rezervat celorlalte instituții de credit mai puțin semnificative. Deși au fost exprimate îndoieli serioase cu privire la supravegherea CPFC, motivul pentru care doar reclamantei i s‑a aplicat un tratament special din partea CPFC și a BCE nu ar fi clar. Faptul că reclamanta și acționarii săi au refuzat o cooperare bazată pe acte de corupție nu ar fi un motiv legitim pentru a impune sarcini specifice reclamantei. Aceasta invocă situații în care BCE nu ar fi preluat supravegherea directă, deși autorizarea băncilor în cauză trebuia să fie retrasă, iar BCE enumerase fapte concrete de necooperare în decizia sa de retragere a autorizației.

219    BCE contestă argumentația reclamantei.

220    Principiul general al egalității de tratament, în calitate de principiu general al dreptului Uniunii, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, P. M. și alții, C‑264/18, EU:C:2019:472, punctul 28 și jurisprudența citată).

221    Încălcarea principiului egalității de tratament prin aplicarea unui tratament diferențiat presupune că situațiile vizate sunt comparabile având în vedere toate elementele care le caracterizează (Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique și Lorraine și alții, C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 25).

222    Trebuie să se constate că, deși reclamanta invocă o încălcare a principiului egalității de tratament în raport cu alte instituții de credit mai puțin semnificative care nu au făcut obiectul unei decizii de preluare a supravegherii directe de către BCE, nu s‑a demonstrat că aceste instituții se aflau într‑o situație comparabilă cu cea a reclamantei.

223    În această privință, în măsura în care reclamanta susține că BCE nu a preluat supravegherea directă a unor instituții de credit a căror autorizație trebuia să fie retrasă ținând seama de cazurile concrete de necooperare, trebuie să se constate că situația acestor instituții nu este comparabilă cu cea a reclamantei, întrucât nu făcuseră obiectul unei măsuri precum recomandarea ICSID.

224    În plus, prin faptul că a garantat că reclamanta este, de la acel moment, supravegheată direct, la fel ca toate celelalte instituții de credit supravegheate în cadrul MUS, de o autoritate de supraveghere care este în măsură să recurgă la toate competențele sale de supraveghere, decizia atacată contribuie la asigurarea aplicării principiului egalității de tratament.

225    În plus, ținând seama de cele arătate la punctele 204 și 205 de mai sus, nu s‑a demonstrat că instituțiile de credit supravegheate direct de BCE fac obiectul unui tratament diferit față de instituțiile supravegheate direct de CPFC și nici a fortiori că li se impune o sarcină specială.

226    Prin urmare, al optulea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

9.      Cu privire la al nouălea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice

227    Reclamanta susține că decizia atacată încalcă principiile protecției încrederii legitime și securității juridice.

228    În primul rând, reclamanta susține că decizia atacată nu este clară și creează o incertitudine nejustificată. O decizie de preluare a supravegherii directe ar trebui să indice modul în care cerințele prudențiale se vor schimba și cât timp BCE va fi principala autoritate de supraveghere prudențială. Or, decizia atacată nu ar conține nicio indicație cu privire la aceste aspecte, întrucât nu ar identifica nicio problemă concretă pe care ar trebui să o soluționeze. Aceasta ar lăsa în mod vag să se înțeleagă că reclamanta trebuie să fie sancționată, dat fiind că CPFC apreciază că reclamanta nu și‑a demonstrat intenția de a coopera ca urmare a deschiderii procedurii de arbitraj. O interpretare literală a deciziei atacate ar lăsa să se înțeleagă că supravegherea directă de către BCE va înceta atunci când aceasta va fi convinsă că reclamanta și‑a demonstrat intenția de a coopera. Nu ar fi clar ce s‑ar impune concret în acest scop, întrucât decizia atacată nu ar indica nici măcar un exemplu de necooperare a reclamantei cu CPFC. Aceasta ar putea însemna că procedura de arbitraj ar trebui să fie întreruptă pentru ca reclamanta să fie eliberată de supravegherea directă a BCE, iar reclamanta ar trebui să se abțină de la utilizarea oricărei alte căi legale, ceea ce ar constitui un obiectiv nelegal.

229    Pe de altă parte, reclamanta arată că, dat fiind că decizia atacată nu descrie problema subiacentă pe care trebuie să o remedieze, este imposibil să se prevadă care sunt schimbările materiale pe care le vor cunoaște cerințele de supraveghere ca urmare a intervenției BCE. Experiența inițială a reclamantei cu BCE, în special cu ocazia inspecției la fața locului decise de aceasta din urmă, ar lăsa să se înțeleagă că BCE adoptă o abordare nouă și nu se consideră ținută de o apreciere anterioară a CPFC, precum cea referitoare la evaluarea activelor. Acest lucru ar crea pentru reclamantă o incertitudine juridică excesivă pe care niciun obiectiv prudențial legitim nu ar justifica‑o.

230    În al doilea rând, reclamanta consideră că decizia atacată este contrară respectării încrederii legitime întemeiate pe interacțiunile sale anterioare cu CPFC și cu BCE. Astfel, în timp ce principiul protecției încrederii legitime ar avea o importanță crucială în cadrul supravegherii bancare, niciuna dintre interacțiunile dintre reclamantă și CPFC sau BCE nu ar fi lăsat să se înțeleagă că putea fi adoptată o decizie întemeiată pe articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013. Acordul provizoriu intervenit în procedura de arbitraj ar sugera contrariul, la fel ca faptul că BCE nu ar fi dat niciun răspuns substanțial la numeroasele încercări ale reclamantei de a iniția un dialog constructiv cu aceasta.

231    BCE susține că nu a încălcat principiile protecției încrederii legitime și securității juridice.

232    Principiul securității juridice impune în special ca normele de drept să fie clare și precise, iar efectele lor să fie previzibile, mai ales atunci când pot produce consecințe defavorabile pentru persoanele fizice și pentru întreprinderi [a se vedea Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean), C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 111 și jurisprudența citată].

233    Corolar al principiului securității juridice, dreptul de a invoca protecția încrederii legitime aparține oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația Uniunii l-a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Constituie asigurări de natură să dea naștere unor asemenea speranțe, indiferent de forma în care sunt comunicate, informațiile precise, necondiționate, concordante și emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea principiului protecției încrederii legitime în cazul în care administrația nu a furnizat asigurări precise [Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean), C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 112].

234    În primul rând, trebuie să se constate că decizia atacată este lipsită de ambiguitate.

235    În special, contrar celor susținute de reclamantă, o decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu trebuie să menționeze în ce mod se vor schimba cerințele prudențiale, dat fiind că această decizie este tocmai, prin ea însăși, lipsită de incidență asupra normelor prudențiale aplicabile. În această privință, afirmația reclamantei potrivit căreia experiența sa cu BCE, în special cu ocazia inspecției la fața locului decise de aceasta din urmă, „ar lăsa să se înțeleagă” că BCE adoptă o abordare nouă este lipsită de relevanță, dat fiind că este străină de claritatea deciziei atacate înseși. În plus, această afirmație este neîntemeiată, în lipsa unor elemente de natură să demonstreze realitatea abordării noi pretinse.

236    O decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu trebuie să indice nici cât timp BCE va fi însărcinată cu supravegherea directă a entității în cauză, dat fiind că, în conformitate cu articolul 47 alineatul (4) din Regulamentul nr. 468/2014, BCE adoptă o decizie pentru încetarea supravegherii directe de către BCE dacă, în marja rezonabilă de apreciere a acesteia, supravegherea directă nu mai este necesară pentru a asigura aplicarea consecventă a standardelor înalte de supraveghere.

237    În al doilea rând și în orice caz, din înscrisurile din dosarul cauzei reiese că reclamanta nu a primit asigurări precise potrivit cărora BCE nu și‑ar asuma sarcina supravegherii sale directe.

238    În această privință, reclamanta face trimitere la recomandarea ICSID, însă nu arată modul în care aceste măsuri, care nu provin de la BCE, ar fi putut constitui astfel de asigurări precise.

239    În ceea ce privește schimburile de corespondență dintre reclamantă și BCE, trebuie să se constate că nu numai că BCE nu s‑a angajat, în cadrul acestor schimburi, să nu adopte o decizie în temeiul articolului 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, ci reclamanta însăși a solicitat, prin scrisoarea din 5 iulie 2018, ca BCE să intervină în supravegherea sa prudențială.

240    În consecință, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că BCE a încălcat principiile securității juridice și protecției încrederii legitime.

241    Prin urmare, al nouălea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

10.    Cu privire la al zecelea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 19 din Regulamentul nr. 1024/2013 și a considerentului (75) al acestuia, precum și pe un abuz de putere

242    Reclamanta susține că BCE a încălcat articolul 19 din Regulamentul nr. 1024/2013 și considerentul (75) al acestuia, care ar impune ca BCE să își îndeplinească obligațiile independent de orice influență politică, cerință pe care BCE ar fi încălcat‑o prin adoptarea unei decizii care ar constitui, înainte de toate, un răspuns la deschiderea procedurii de arbitraj. Aceasta din urmă ar corespunde mai degrabă utilizării legitime a unei căi de atac și unei forme constructive de soluționare a conflictelor decât unui act de ostilitate. În plus, decizia atacată ar fi motivată de intenția de a se aduce atingere efectului util al procedurii de arbitraj și în special al acordului provizoriu la care s‑a ajuns în cadrul acestei proceduri. Existența unei cereri anterioare nedivulgate a CPFC prin care se urmărea ca BCE să preia supravegherea reclamantei ar confirma acest lucru. Întrucât arbitrajul este o formă de soluționare a conflictelor și, în consecință, de cooperare, CPFC, iar nu reclamanta, ar fi cea care refuza să coopereze.

243    BCE contestă această argumentație.

244    Potrivit articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013, la îndeplinirea atribuțiilor conferite prin acest regulament, BCE și autoritățile naționale cu responsabilități în cadrul MUS acționează independent, iar membrii Consiliului de supraveghere și ai comitetului director acționează independent și obiectiv în interesul întregii Uniuni și nu solicită, nici nu primesc instrucțiuni din partea instituțiilor sau a organelor Uniunii, din partea vreunui guvern al unui stat membru sau a altui organism public sau privat.

245    Considerentul (75) al acestui regulament menționează că, pentru a‑și putea îndeplini atribuțiile de supraveghere în mod eficace, BCE ar trebui să își exercite atribuțiile de supraveghere care îi sunt conferite în mod complet independent, în special față de influența politică nejustificată și față de ingerința industriei de profil, care i‑ar afecta independența operațională.

246    Un act este afectat de un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele pentru care a fost acordată competența în cauză sau de a eluda o procedură special prevăzută de Tratatul FUE pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (Hotărârea din 14 decembrie 2004, Swedish Match, C‑210/03, EU:C:2004:802, punctul 75, și Hotărârea din 8 decembrie 2020, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C‑620/18, EU:C:2020:1001, punctul 82).

247    În speță, din înscrisurile din dosarul cauzei nu reiese că decizia atacată a fost adoptată în alte scopuri decât obiectivul de a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere în privința reclamantei, în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013.

248    În special, deși decizia atacată ține seama de recomandarea ICSID, din înscrisurile din dosarul cauzei nu reiese că aceasta are ca obiect împiedicarea reclamantei să desfășoare o procedură de arbitraj împotriva Republicii Letonia.

249    Reclamanta nu susține, de altfel, că recomandarea ICSID trebuie să fie interpretată în sensul că are ca efect util limitarea exercitării de către BCE a competențelor sale de supraveghere prudențială față de reclamantă sau sustragerea acesteia de la supravegherea prudențială a unei alte autorități decât CPFC, care dispune de toate competențele sale de supraveghere. După cum s‑a arătat deja, reclamanta însăși solicitase intervenția BCE în supravegherea sa prudențială prin scrisoarea din 5 iulie 2018.

250    În ceea ce privește prima cerere a CPFC de preluare de către BCE a supravegherii directe a reclamantei, din 16 noiembrie 2017, deși BCE nu contestă că reclamanta nu a fost informată cu privire la aceasta atunci când a fost adresată BCE, împrejurarea respectivă nu este de natură, în sine, să demonstreze că decizia contestată ar fi urmărit un alt obiectiv decât cel prudențial. După cum s‑a arătat la punctul 121 de mai sus, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 468/2014 nu prevede ca o cerere de această natură să fie comunicată din oficiu entității în cauză. În plus, această cerere figurează în dosarul cauzei, iar reclamantei i s‑a oferit posibilitatea să prezinte eventuale observații în legătură cu cererea menționată.

251    Prin urmare, al zecelea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

252    Rezultă din toate cele ce precedă că acțiunea trebuie să fie respinsă ca nefondată.

VI.    Cu privire la cheltuielile de judecată

253    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de BCE, conform concluziilor acesteia din urmă.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      PNB Banka AS suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Banca Centrală Europeană (BCE).

Gervasoni Madise Nihoul

Frendo       Martín y Pérez de Nanclares

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 decembrie 2022.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.