Cauza T‑15/14

Simet SpA

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Compensația retroactivă pentru serviciu public acordată de autoritățile italiene – Servicii de transport interregional cu autocarul prestate în perioada 1987-2003 – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Menținerea unei obligații de serviciu public – Acordarea unei compensații – Regulamentul (CEE) nr. 1191/69”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 3 martie 2016

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a exercita acțiunea – Necesitatea existenței unui interes născut și actual – Acțiune împotriva unei decizii a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Întreprindere care s‑a desistat de acțiunea sa în executarea unei hotărâri a unei instanțe naționale care dispune plata în favoarea sa a unei compensații a costurilor implicate de operarea unui serviciu public – Posibilitatea de a introduce o nouă acțiune având același obiect în fața instanței naționale – Admisibilitate

[art. 108 alin. (2) TFUE și art. 263 al patrulea paragraf TFUE]

2.      Ajutoare acordate de state – Examinare de către Comisie – Lipsa observațiilor persoanelor interesate – Lipsa incidenței în ceea ce privește validitatea deciziei Comisiei – Obligația de a examina din oficiu elemente neinvocate în mod expres – Inexistență

[art. 108 alin. (2) TFUE]

3.      Acțiune în anulare – Motive – Nemotivare sau insuficiența motivării – Distincție față de criticile și argumentele care vizează contestarea temeiniciei unei decizii

(art. 263 TFUE și 296 TFUE)

4.      Transporturi – Obligații de serviciu public – Obligație tarifară – Noțiune

[Regulamentul nr. 1191/69 al Consiliului, art. 2 alin. (5)]

5.      Transporturi – Ajutoare pentru transporturi – Distincție între noțiunile „obligațiile inerente noțiunii de serviciu public” și „contracte de serviciu public” – Contracte de transport încheiate în mod voluntar în urma unor cereri de ofertă

[Regulamentul nr. 1191/69 al Consiliului, art. 14 alin. (1) și (2)]

6.      Transporturi – Ajutoare pentru transporturi – Obligații inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare – Transporturi rutiere – Distincție între noțiunea „dezavantaj economic” și riscul de supracompensare

(Regulamentul nr. 1191/69 al Consiliului, art. 5, 10 și 11)

7.      Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Motiv invocat pentru prima oară în stadiul replicii și care nu constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior – Inadmisibilitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 48 alin. (2)]

1.      Interesul de a exercita acțiunea este o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în anulare introduse de o persoană fizică sau de o persoană juridică. Un asemenea interes presupune ca anularea actului atacat să poată avea, prin ea însăși, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a introdus‑o. Astfel, interesul de a exercita acțiunea trebuie să fie născut și actual la data introducerii acțiunii și trebuie, în plus, să continue să existe până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului.

Atunci când reclamanta s‑a desistat de o acțiune în executarea unei hotărâri a unei instanțe dintr‑un stat membru care a obligat autoritățile acestui stat la plata către reclamantă a unei compensații, pe care aceste autorități au refuzat să o execute, anularea de către Tribunal a deciziei Comisiei prin care a stabilit că această compensație constituie ajutor de stat ar avea ca efect faptul că autoritățile naționale ar continua să fie, în orice caz, obligate să execute hotărârea instanței statului membru vizate independent de desistarea reclamantei de acțiunea sa în executarea hotărârii menționate. În aceste condiții, reclamanta care a introdus acțiunea în anularea deciziei privind ajutorul de stat își păstrează interesul pentru soluționarea litigiului și acțiunea sa este admisibilă.

(a se vedea punctele 64-66, 69, 72 și 74)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 117)

3.      În cadrul verificării respectării obligației de motivare, Tribunalul nu poate examina legalitatea pe fond a motivelor invocate de Comisie pentru a‑și justifica decizia. În consecință, în cadrul unui motiv întemeiat pe nemotivare sau pe insuficiența motivării, motivele și argumentele prin care se urmărește contestarea temeiniciei deciziei atacate sunt inoperante și lipsite de pertinență.

(a se vedea punctele 130 și 147)

4.      O obligație tarifară în sensul articolului 2 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1191/69 privind acțiunea statelor membre în ceea ce privește obligațiile inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare se caracterizează nu numai prin stabilirea sau prin omologarea prin intermediul autorității a tarifelor de transport, ci și prin dubla condiție, cumulativă, să fie vorba despre măsuri tarifare „particulare”, care să privească anumite categorii de călători sau de produse, și contrare, în plus, interesului comercial al întreprinderii. Această interpretare este confirmată de articolul 2 alineatul (5) al doilea paragraf, care precizează că nu constituie obligații tarifare măsurile generale de politică a prețurilor și nici măsurile luate în ce privește tarifele și condițiile generale de transport în vederea organizării pieței transporturilor sau a unei părți a pieței. Rezultă că o obligație legală de aplicabilitate generală care supune tarifele de transport omologării de către autoritatea publică nu poate fi considerată că, numai ea, constituie o obligație tarifară în sensul articolului 2 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1191/69.

(a se vedea punctul 159)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 173)

6.      În materia ajutoarelor de stat și, mai precis, a aprecierii compensației care reprezintă contrapartida unor prestații efectuate de întreprinderile beneficiare pentru executarea unor obligații de serviciu public, dezavantajul economic și riscul de supracompensare sunt două elemente distincte. Astfel, în temeiul articolelor 5, 10 și 11 din Regulamentul nr. 1191/69 privind acțiunea statelor membre în ceea ce privește obligațiile inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare, demonstrarea unui dezavantaj economic este necesară pentru determinarea cuantumului compensației datorate unei întreprinderi de transport din cauza impunerii unilaterale a unor obligații de serviciu public. În schimb, riscul de supracompensare poate rezulta dintr‑o multitudine de factori care pot determina o compensație mai mare decât cea care ar fi datorată acestei întreprinderi pe baza regulamentului.

(a se vedea punctul 178)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 197)