Cauzele conexate C‑106/09 P și C‑107/09 P
Comisia Europeană
împotriva
Government of Gibraltar
și a
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
și
Regatul Spaniei
împotriva
Government of Gibraltar
și a
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
„Recurs – Ajutoare de stat – Selectivitate materială – Regim fiscal – Gibraltar – Societăți «offshore»”
Sumarul hotărârii
1. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordarea de către autoritățile publice a unui tratament fiscal avantajos anumitor întreprinderi – Includere – Facilitate fiscală care constituie o măsură generală aplicabilă fără distincție tuturor operatorilor economici – Excludere
[art. 87 alin. (1) CE]
2. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracterul selectiv al măsurii – Impozitare condiționată de realizarea de profit de către persoana impozabilă și plafonată potrivit anumitor criterii – Lipsă
[art. 87 alin. (1) CE]
3. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracterul selectiv al măsurii – Apreciere întemeiată pe luarea în considerare a tehnicii de reglementare utilizate – Excludere
[art. 87 alin. (1) CE]
4. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracterul selectiv al măsurii – Regim fiscal care permite unui grup de societăți să nu li se aplice bazele de impozitare în considerarea naturii lor – Includere
[art. 87 alin. (1) CE]
5. Ajutoare acordate de state – Examinarea de către Comisie – Examinare globală a unei scheme de ajutoare – Admisibilitate
(art. 87 CE și 88 CE)
6. Ajutoare acordate de state – Examinarea de către Comisie – Compatibilitatea unui ajutor cu piața comună – Apreciere potrivit Comunicării privind ajutoarele de stat în materie fiscală – Întindere
(art. 87 CE și 88 CE; Comunicarea 98/C 384/03 a Comisiei)
7. Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Ajutoare care pot fi considerate compatibile cu piața comună – Apreciere în raport cu articolul 87 CE – Luarea în considerare a unei practici anterioare – Excludere
[art. 87 alin. (1) CE]
8. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Diferențiere între întreprinderi în materie de sarcini fiscale – Excludere – Condiție
[art. 87 alin. (1) CE]
9. Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Obligația de colaborare a statului membru care solicită o derogare
[art. 87 alin (2) CE]
10. Dreptul Uniunii – Principii – Dreptul la apărare – Aplicare în privința procedurilor administrative inițiate de Comisie – Examinarea proiectelor de ajutoare – Întindere
[art. 88 alin. (2) CE]
1. Noțiunea de ajutor este mai generală decât cea de subvenție, întrucât include nu numai prestații pozitive, precum subvențiile propriu‑zise, ci și intervenții de stat care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice.
Din acest fapt rezultă că o măsură prin care autoritățile publice acordă anumitor întreprinderi un tratament fiscal avantajos care, deși nu presupune un transfer de resurse de stat, îi pune pe beneficiari într‑o situație financiară mai favorabilă decât a celorlalți contribuabili constituie un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
În schimb, avantajele care rezultă dintr‑o măsură generală aplicabilă fără distincție tuturor operatorilor economici nu constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 CE.
(a se vedea punctele 71-73)
2. Articolul 87 alineatul (1) CE impune să se determine dacă, în cadrul unui anumit regim juridic, o măsură națională este de natură să favorizeze „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” față de altele care, având în vedere obiectivul urmărit de regimul respectiv, s‑ar găsi într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.
O măsură care prevede că impozitarea în temeiul unui impozit pe numărul de salariați și pe ocuparea localurilor profesionale nu este datorată decât în măsura în care persoana impozabilă obține profit și că impozitul este plafonat conform acestor baze de impozitare nu conferă avantaje selective, întrucât condiția de a realiza profit și plafonarea impozitării profitului sunt, prin ele însele, măsuri generale aplicabile fără distincție tuturor operatorilor economici și nu sunt, așadar, de natură să acorde avantaje selective.
(a se vedea punctele 75, 77 și 80)
3. Articolul 87 alineatul (1) CE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele lor și, așadar, independent de tehnicile utilizate.
Prin urmare, în cadrul aprecierii selectivității unui proiect de reformă fiscală, o abordare întemeiată numai pe luarea în considerare a tehnicii de reglementare utilizate nu permite să se examineze efectele măsurii fiscale în cauză și exclude a priori orice posibilitate de a califica drept „avantaj selectiv” faptul că anumite persoane impozabile nu sunt supuse niciunui impozit.
Aceste considerații sunt valabile mai ales pentru un sistem fiscal care, în loc să prevadă norme generale pentru totalitatea întreprinderilor, de la care se derogă în favoarea anumitor întreprinderi, ajunge la un rezultat identic ajustând și combinând norme fiscale astfel încât însăși aplicarea acestora conduce la o sarcină fiscală diferențiată pentru diferitele întreprinderi.
(a se vedea punctele 87, 88 și 93)
4. O sarcină fiscală diferită care rezultă din aplicarea unui regim fiscal „general” nu poate fi suficientă, în sine, pentru stabilirea selectivității unei impozitări în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Astfel, criteriile care constituie baza de impozitare reținute de un sistem fiscal trebuie de asemenea, pentru a se putea considera că conferă avantaje selective, să fie de natură să caracterizeze întreprinderile beneficiare pe baza caracteristicilor care le sunt specifice în calitate de categorie privilegiată, permițând astfel ca un asemenea regim să fie considerat ca favorizând „anumite” întreprinderi sau producerea „anumitor” bunuri în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
Or, aceasta este situația atunci când faptul că anumite societăți așa‑zise „offshore” nu sunt impozitate nu este o consecință aleatorie a regimului în cauză, ci consecința ineluctabilă a faptului că bazele de impozitare sunt concepute tocmai astfel încât aceste societăți „offshore”, care, prin natura lor, nu angajează salariați și nu ocupă localuri profesionale, să nu dispună de o bază de impozitare în sensul bazelor de evaluare reținute în proiectul de reformă fiscală. Astfel, împrejurarea că societățile menționate, care reprezintă din perspectiva bazelor de impozitare reținute în proiectul de reformă fiscală un grup de societăți, nu sunt supuse impozitării tocmai în considerarea caracteristicilor proprii și specifice acestui grup permite să se considere că aceste societăți beneficiază de avantaje selective.
(a se vedea punctele 103-107)
5. În cazul unei scheme de ajutoare, Comisia se poate limita să analizeze caracteristicile generale ale schemei în cauză, fără a fi obligată să examineze fiecare caz concret în care se aplică, în scopul de a verifica dacă schema amintită cuprinde elemente de ajutoare.
(a se vedea punctul 122)
6. Comunicarea privind ajutoarele de stat în materie fiscală, fiind o măsură de organizare internă adoptată de administrație, nu are caracterul unei norme de drept. Ea stabilește o normă de conduită orientativă în ceea ce privește practica ce trebuie urmată de la care Comisia nu poate să se abată într‑un caz particular fără a oferi motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament.
(a se vedea punctul 128)
7. Aprecierea caracterului de ajutor de stat al unei anumite măsuri trebuie făcută numai în cadrul articolului 87 alineatul (1) CE, iar nu din perspectiva unei pretinse practici decizionale anterioare a Comisiei.
(a se vedea punctul 136)
8. Noțiunea de ajutor de stat nu are în vedere măsurile de stat care introduc o diferențiere între întreprinderi și, prin urmare, a priori selective, dacă această diferențiere rezultă din natura sau din economia sistemului din care acestea fac parte.
Statului membru care a introdus o astfel de diferențiere între întreprinderi în materie de sarcini fiscale îi revine sarcina de a demonstra că aceasta este efectiv justificată prin natura și prin economia generală a sistemului în cauză.
(a se vedea punctele 145 și 146)
9. Un stat membru care solicită autorizarea de a acorda ajutoare prin derogare de la normele prevăzute de tratat are o obligație de colaborare față de Comisie. În temeiul acestei obligații, îi revine în special sarcina de a prezenta toate elementele de natură să permită acestei instituții să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea derogării solicitate.
(a se vedea punctul 147)
10. Respectarea dreptului la apărare în cadrul procedurii oficiale de investigare în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE impune ca statului membru vizat să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod eficient punctul de vedere asupra caracterului veridic și pertinent al faptelor și al circumstanțelor invocate, precum și asupra înscrisurilor obținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei încălcări a dreptului Uniunii și asupra observațiilor prezentate de terții interesați conform articolului 88 alineatul (2) CE. În măsura în care statului membru nu i s‑a oferit posibilitatea să comenteze aceste observații, Comisia nu a putut să le rețină în decizia sa împotriva acestui stat.
În ceea ce privește părțile interesate, altele decât statul membru în cauză, ele au, în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat, numai posibilitatea de a adresa Comisiei orice informație destinată să orienteze viitoarea acțiune a acesteia. Ele nu ar putea pretinde ele însele o dezbatere în contradictoriu cu Comisia precum cea existentă în favoarea acestui stat membru.
(a se vedea punctele 165 și 181)