Language of document :

Acțiune introdusă la 17 martie 2011 - Häfele/OAPI (Infront)

(Cauza T-166/11)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Häfele GmbH & Co. KG (Nagold, Germania) (reprezentanți: M. Eck și J. Dönch, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei din 17 ianuarie 2011 a Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) în cauza R 1711/2010-1;

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară vizată: marca verbală "Infront" pentru produse din clasele 6 și 20.

Decizia examinatorului: respinge cererea de înregistrare.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: Încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) din Regulamentul (CE) nr. 207/20091, întrucât marca comunitară în cauză are caracter distinctiv, nu este descriptivă și nu este o indicație devenită uzuală.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).