Acțiune introdusă la 10 martie 2011 - pelicantravel.com/OAPI - Pelikan (Pelikan)
(Cauza T-136/11)
Limba în care a fost formulată acțiunea: slovaca
Părțile
Reclamantă: pelicantravel.com s.r.o. (Bratislava, Republica Slovacă) (reprezentant: M. Chlipala, avocat)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Pelikan Vertriebsgesellschaft mbH & Co. KG (Hanovra, Germania)
Concluziile reclamantei
Anularea deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 9 decembrie 2010 în procedura R 1428/2009-2;
obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca figurativă "Pelikan", pentru servicii din clasele 35 și 39 (marca comunitară nr. 3325941)
Titularul mărcii comunitare: Pelikan Vertriebsgesellschaft mbH & Co. KG
Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamanta
Motivarea cererii de declarare a nulității: în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, reclamanta a acționat cu rea-credință [articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 207/2009
1]
Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității
Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac
Motivele invocate: încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 207/2009, în măsura în care, potrivit reclamantei, OAPI nu a apreciat corect împrejurările de fapt ale cauzei și nici probele prezentate și a săvârșit o eroare de drept, astfel încât a ajuns la concluzia eronată că marca în cauză nu fusese depusă cu rea-credință
____________1 - Regulamentul (CE) al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).